Cuvântul Liber, noiembrie 2008 (Anul 20, nr. 216-236)

2008-11-26 / nr. 233

COTIDIAN MURESEAN DEMOCRATIC SI INDEPENDENT MIERCURI, 26 NOIEMBRIE 2006 • ANUL XX, NR. 233 (4.911) • 16 PAGINI, 60 BANI. Vi Asa ne troim­e! » Dacă priveşti harta cu sumedenia de colegii electorale (croite, la ceas de taină, conform unei înţelegeri tacite, între PNL şi UDMR!) de pe teritoriul României, rămâi stupefiat; struţo-cămila este peste tot în Transilvania! Nimic, de fapt, nu ne mai poate mira. Bine organizaţi, cu o prezenţă de invidiat la vot, disciplinaţi, ei, udemeriştii, îşi urmăresc ţelul până în pânzele albe. Organizaţia nici partid, nici uniune culturală (caz unic în această Europă!), care nu se supune, deloc, prevederilor legii partidelor, profitând de anumite complicităţi ale românilor, ştie ce vrea! în Transilvania, bazinul electoral tradiţional al UDMR, struţo-cămila are candidaţi, cu excepţia Sibiului, în toate judeţele: Alba, Arad, Bihor, LAZAR LĂDARIU (Continuare în pag. a 3-a) f. Institutul Cultural Român din New York ne mânjeşte, din nou, obrazul, pe banii noştri! Ş­obolanii atacă Institutul Cultural Român din New York!" - astfel îşi intitulează mesajul adresat presei cunoscutul cineast Robert Horvath, născut la Deva, absolvent al IATC Bucureşti, stabilit în SUA, având studiouri în New York şi Tokio. Mizeriei apocaliptice, de nedescris, amendată de inspectorii de la Health Departament cu 2.000 $, şi plătită din bani publici (în cazul în care curăţenia nu este menţinută, amenda va creşte la 1.000 $ pe zi, iar galeria va fi închisă), i se adaugă hidoşenia unui chip... uman care nu este cel al poporului român, dar care, graţie domnului Patapievici - cel care nu demult afirma că „România este un cur" -, „uns" de preşedintele Băsescu ca purtător de stindard al culturii noastre, are toate şansele de a ne atrage noi valuri de dispreţ şi ură din partea lumii civilizate.„Dacă paşii te îndreaptă spre clădirea O.N.U. şi mergi pe 3 Avenue într-un cartier de elită, unde într-adevăr te simţi în «centrul lumii», la nivelul străzii 38 te opreşti cutremurat - scrie artistul. (...) Mereu la stânga intrării stă un cerşetor negru vomitat pe el şi chiar mai mult. Deasupra lui flutură un fost steag, poate tricolor. La dreapta intrării te întâmpină vitrinele de pe acum faimoase ale galeriei «România», sediul unui scandal monstru, care continuă şi astăzi. Chiar dacă ai nervii tari, accepţi limbajul scatologic al lumpenilor proveniţi din canalele naţionale (nu cele de televiziune), pornografia de gang. Nu poţi să nu rămâi împietrit de uimire...văzând prima expoziţie antisemită de la terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial. (...) Clădirea care găzduieşte Institutul Cultural Român din New York este înconjurată de grămezi de gunoi. Pervazul galeriei „ROMÂNIA" este un loc de depozitare a rămăşiţelor de alimente şi sticle care sunt un focar de infecţie, pentru întregul cartier diplomatic.. Şobolanii, atraşi de resturile alimentare, se mişcă nestingheriţi în timpul zilei, iar noaptea atacă trecătorii. (...) Mi-a crăpat obrazul de ruşine, pentru că lumea se uită la steag, comentează şi ne arată cu degetul. Am încercat să pătrund misterul acestui atac al jegului şi al mizeriei umane, care este fără precedent Explicaţia mi-a fost dată de un poster uriaş, care anunţa noul eveniment cultural IATC: MARIANA CRISTESCU (Continuare în pag. a 3-a) UNIREA TRANSILVANIEI CU ROMÂNIA DE LA 1 DECEMBRIE 1918, ÎN MEMORIA MUREŞENILOR * (1) Realităţile social-politice şi economice din Transilvania, de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului următor, demonstrează că, parcurgând un îndelungat proces de formare, burghezia românească din Transilvania, structurată mai ales pe o intelectualitate militantă pentru emanciparea naţiunii române, era condamnată să fie burghezia unei naţiuni oprimate şi, spre deosebire­­de­ celelalte burghezii favorizate de aici, să nu poată deveni o clasă dominantă, fiind înlăturată de la principalele pârghii economice şi de la posturile cheie din organismele de guvernământ, de către marea burghezie austriacă şi maghiară, cât şi de moşierime. Burghezia românească a rămas, deci, din acest motiv, un timp mai îndelungat legată de popor, de interesele propriei naţiuni, perimându-i-se într-o manieră lentă, dar sigură, caracterul progresist. Concomitent, e de menţionat faptul că cea mai evidentă realitate socială a Transilvaniei din preajma Unirii o constituie ţărănimea românească - masa principală a poporului, (aproape 2/3 din populaţia Transilvaniei era formată din ţărani români, din care majoritatea, până la 1848, fuseseră iobagi şi jeleri). Luptând de-a lungul secolelor pentru emancipare socială şi naţională, ţărănimea română devine în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea principala forţă a noii naţiuni ce se consolida pretutindeni, în întreg spaţiul geografic locuit de români, naţiunea română. Situaţia social-politică din Transilvania, în perioada premergătoare unirii ei cu România, se caracterizează printr-o complexitate deosebită a raporturilor sociale şi naţionale, manifestate în contradicţii ireductibile şi o permanentă dezvoltare a acestora, ceea ce nu-şi putea găsi dezlegarea decât printr-un act energic impus de mase, cerut de legile obiective ale pro­­gresului istoric. * Prof. dr. IOAN RANCA *Text prescurtat dintr-o lucrare în curs de apariție. (Continuare în pag. a 8-a) I ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI -----------------------------------------------------------------------------------90 de ani de la Marea Unire Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş, împreună cu Consiliul Judeţean Mureş, Primăria Muni­cipiului Târgu-Mureş, Garni­zoana Militară Târgu-Mureş, Inspectoratul de Jandarmi Jude­ţean „Col. Sabin Motora" Mureş, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Mureş şi ISU „HOREA" al Jude­ţului Mureş invită instituţiile, serviciile publice deconcentrate, regiile autonome şi societăţile comerciale, organizaţiile guver­namentale şi neguvernamentale,­­organizaţiile şi partidele politice, pe toţi cetăţenii judeţului Mureş să participe la activităţile cultural­­patriotice organizate cu prilejul Zilei Naţionale a României, în data de 1 Decembrie, anul curent. Activităţile se vor desfăşura după următorul program: • luni, 1 Decembrie 2008, municipiul Târgu-Mureş: Ora 11,00-la Monumentul Latinităţii Adunare populară jubiliară: • Intonarea IMNULUI NAŢIONAL - recitare „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie" - actorul Mihai Raducu; - prezentarea Actului Unirii de la 1 Decembrie 1918-citirea declaraţiei de unire, actorul Sabău Emil; - dubla semnificaţie a momen­tului: Ziua Naţională a României şi Jubileul Marii Uniri , prezintă prof. dr. Cornel Sigmirean; - mesajul Guvernului României şi al Instituţiei Prefectului - Judeţul Mureş, prezentat de doamna pre­fect Felicia Pop. Prefectul judeţului Mureş, FELICIA POP (Continuare în pag. a 8-a) . Biblic­isca M I .­Ioana Din colţul alegătorului Există o înţelegere între PSD şi UDMR? Am suspectat, întotdeauna, PSD de o cârdăşie cu UDMR, de o tacită înţelegere subterană în anii postdecembrişti. Numeroase sunt dovezile la îndemână. Sub PSD s-au făcut majoritatea privatizărilor frauduloase, în urma unor complicităţi. Sub PSD - şi s-a scris la vremea aceea! - s-a reînălţat, la Arad, statuia Ungariei Mari, simbol al intoleranţei şi al urii milenare! Sub PSD s-a cimentat prietenia la cataramă între Hrebenciuc, „guzganul rozaliu", şi „Drujba Carpaţilor" - Verestoy Attila, „baronul cherestelei" din România, în urma defrişărilor sălbatice a pădurilor din Harghita şi Covasna. Sub PSD - şi despre această ticăloşie s-a scris la timpul acela - au fost alungaţi elevii şi profesorii români din Liceul „Bolyai" din Târgu-Mureş! Sub PSD a pornit schimbarea străzii Călăraşilor în Kossuth Lajos! Sub PSD, Bulevardul „Mareşal Ion Antonescu" a devenit... „Cetăţii". Oare nu chiar Mircea Geoană se lăuda, mai deunăzi, să se audă dintr-un capăt la celălalt al ţării, că partidul lui a introdus denumirile bilingve prin municipiile, oraşele, comunele şi gările Ardealului? „Noi - clama ei - am introdus plăcuţele bilingve în Transilvania"! Nu domnul Miron Mitrea a botezat gările din Ardeal cu denumiri ungureşti? Curioşi să aflăm cam de câte ori, din 1990 încoace, deputaţii şi senatorii PSD au luat atitudine împotriva pornirilor antiromâneşti ale UDMR, a dorinţei lor hulpave de a înfăptui autonomia Ţinutului Secuiesc pe criterii etnice, mereu dispuşi să suporte această umilinţă maladivă minoritară, am constatat, cu stupoare că... niciodată! Aşadar, există această înţelegere subterană? Ce spuneţi? : IOAN HARALAMBIE GAFTONE * Colegiile uninominale şi candidații din județul Mureș (Citiți în pag. a 6-a) ATENŢIE.­­ Abonamentul la „Cuvântul liber" se poate face până în penultima zi a fiecărei luni, la toate oficiile poştale din judeţ.­­ La Oficiul nr. 1 din Târgu-Mureş, str. Revoluţiei (Lenin), vă puteţi face abonamentul şi în ultima zi a lunii, la ghişeu, până la ora 10. ■■■■

Next