Cuvântul Liber, ianuarie 2010 (Anul 22, nr. 1-21)

2010-01-15 / nr. 10

COVI COTIDIAN MURESEAN DEMOCRATIC SI INDEPENDENT VINERI, 15 IANUARIE 2010 • ANUL XXII, NR. 10 (5.109) • 12 PAGINI, 90 RĂNI.­­ I Tribunalul Mureş a respins, miercuri, ca neîntemeiată cererea­­ europarlamentarului László Tőkés de suspendare a hotărârii Consiliului I Municipal Târgu-Mureş, prin care s-a decis amplasarea unui bust al ■ generalului Ştefan Guşă, pe B-dul Cetăţii. Avocatul europarlamentarului şi-a motivat cererea de suspendare I prin faptul că amplasarea bustului generalului Guşă ar produce I „o pagubă morală iminentă". Cu toate acestea, după audierea ambelor I părţi, judecătorii au decis respingerea cererii de suspendare, ceea ce I înseamnă că bustul generalului Guşă ar putea, teoretic, să fie amplasat­­ acolo unde au stabilit consilierii municipali. Decizia Tribunalului poate fi atacată la Curtea de Apel, ceea ce şi ■ intenţionează să facă avocatul lui László Tőkés. (LP) 4­7 . Foto: IOAN FLOREA La Clinica de Boli Infecţioase Târgu-Mureş, vaccinarea împotriva noii gripe este în toi. O CARTE-DOCUMENT F­iecare monografie constituie, într-un fel, o carte-docu­­ment. O astfel de monografie este şi cea a satului Maioreşti (Huduc), scrisă, pe parcursul aproape a unui deceniu, de către preotul Beniamin Ioan Maior, făcând parte, după opinia doamnei prof.univ.dr. Laura Stanciu, dintr-o „lume pentru noi paradoxală... bizară, pentru cei de azi, generaţie sacrificată, frustrată, pusă pe reconstrucţia României după dezastrul, ma­terial şi uman, adus şi lăsat de război pe întreg teritoriul ţării. Generaţie pentru noi stranie, gata de sacrificiu necondiţionat". Beniamin Ioan Maior face parte din generaţia celor crescuţi şi educaţi în spiritul celor care au făurit România Mare, care au situat mai presus interesul general, naţional, decât cel per­sonal. Aşa l-a păstrat şi i-a păstrat­­pe adevăraţii luptători pentru cauza naţională!) memoria colectivă. Fiu al satului, preot în locul obârşiilor, ne aduce în faţă, prin această monografie, surse inedite şi edite, cuprinse în valoroase „file de istorie locală interrelaţionate cu pagini de istorie naţională şi regională, în toată varietatea ei socială, politică, confesională, economică, administrativă, statistică, lingvistică și etnografică...". „Monografia satului Maiorești" este cartea unui fiu al satului, a unui preot, a unui român care a trăit multe. Un om care a pătimit mult în învolburata istorie, confirmându-se,încă o dată, cuvintele cronicarului: nu sunt vremurile sub noi, ci bietul om sub ele! Surprinde câţi oameni mari a dat acest sat apropiat de curgerea domoală a Mureşului, dar şi de măreţia munţilor Călimani şi de semeţia „Scaunului Domnului" străjuind înălţimile. Suficient este să amintim, pentru a întări această susţinere, o parte doar din cei prezenţi în paginile de la 305 la 316: preoţii Lupu Popa, Gheorghe Handrea, loan Maior, loan Maior junior, Eliseu Maior, Petru Precup, loan Maior, LAZĂR LADARIU (Continuare în pag. a 3-a) ^­^SECVENŢĂf~^ Un ministru cu simţul­­ umorului! S-a răspândit, cu iuţeala fulgerului, vestea că ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, om cu un deosebit simţ al umorului, i-a solicitat solistului şi liderului grupului „Holograf", Dan Bittman, să-i fie consilier. Adică, să-l sfătuiască pe ministru în relaţiile cu românii care mereu au câte un „dinte" împotriva mai­­marelui peste taxele şi impozitele României, deloc privit cu ochi buni. Ce ar avea Dănuţ de făcut? Ne spune chiar domnul Vlădescu: „Se va ocupa (în relaţia cu publicul - n.n.) de traducerea din limbaj tehnic în cel popular, că doar nu va cânta «Imnul taxelor şi impozitelor»"! Bineînţeles, ştirea picantă, deşi exista un pre­cedent, prin numirea lui Andrei Gheorghe, un cunoscut om de presă, într-o funcţie similară, a făcut înconjurul televiziunilor şi al redacţiilor din România. Se vede că unii au uitat de-a binelea nişte precedente din „originala" viaţă politică românească. Inşi care nu aveau nimic comun cu o specializare anume au fost numiţi nu consilieri,­ci chiar miniştri! Vă mai amintiţi de Ioan Mureşan, pe vremea CDR, devenit ministrul Agriculturii, având specializarea în electrotehnică? în loc să-și ia un secretar de stat de meserie, un specialist cu o calificare în agricultură, și-a ales un gine­colog! Tot la Agricultură a fost LAZĂR LĂDARIU (Continuare în pag. a 3-a) :Biblioteca Judeteană MURES L \\ Strigoii flămânzi de păduri jj ­ VIOLENŢA, ÎNCOTRO?! Un fapt revoltător, dincolo de reprobabilitatea lui, s-a petrecut în urmă cu o săptămână, într-un bloc din Bucureşti. Câţiva ado­lescenţi, puşi pe fapte mari după ce s-au încurajat cu câteva fumuri de la ţigări sau, poate, stupefiante, grup constituit din fete şi băieţi între 14 şi 16 ani. Fie că sunt la Putere, fie în Opoziţie, partidele mari se războ­iesc. Este şi cazul PD-L (şi nu doar al PSD!), care,înain­şi­ au zis că au găsit ■ t . .. v., par­tea Congresului, dă cel mai bun loc să fu- - /Al HA T­V-K1.1 ^ c­ocot( deşi se­meze oarece ţigan în holul unui bloc de locuinţe. Nefiind niciunul dintre ei loca­tar al acelui bloc, un individ mai în vârstă, nimeni altul decât respon­sabilul de asociaţie de proprietari, văzându-i acolo, a „îndrăznit" să o ia la întrebări, ceea ce ar putea fi considerat un gest normal. TARFIN TODEA (Continuare în pag. a 3-a) -----------------------------------------------­GHEORGHE GIURGIU (Continuare în pag. a 11-a) -----------------------------------­-------- —------­------------------------------------—„­ Mișcări de .,trupe”, în partide! La vârful PD-L. Intelectuali vs. oligarhi?! afla la guvernare. Concret. Deşi s-au văzut cu sacii în căruţă, cei din partidul prezi­denţial (este vorba de PD-L) au început lupta pentru Putere. Mai exact, gruparea intelectualilor (în frunte cu Cristian Preda şi Sever Voinescu) luptă împotriva triadei LUI EMINESCU La ceas aniversar de-aducere aminte, Când orologiul bate rotund şi grav secunda, Când adierea nopţii reverberându-şi unda, Când braţele pădurii sunt şoapte şopotite. Izvorul susurând arcuşuri de vioară Pe acelaşi vad săpat de ciururi cristaline, Ce muzică se-nalţă din apele lui line, Oglinda-i sărutată de-un bot de căprioară. Hălăduind prin spaţiu de-a pururea străbate Raza-i tremurândă sfioasă şi tăcută, De sus din nemurire pământul îl sărută Stelar şi necuprins luceafănd de noapte. Şi Cătălina lui s-a prefăcut în floare Sau într-un chip luat de altă Cătălină Se poate ca şi ea tot lui i se închină, Nemuritor şi rece lumină călătoare. Şi noi ne ducem veacul prin valurile vremii, Lăsând în urma noastră iubiri irepetate, Durată este clipa în amintiri uitate, Acoperind visarea de noi şi noi vecernii. VASILE LUCAI Gând de dor de Eminescu la Casa ,,Mihai Em­inescu Primăria municipiului Târgu-Mureş - Casa „Mihai Eminescu” în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş şi Uniunea Scriitorilor din România - Filiala Târgu-Mureş, organizează, în perioada 15-17 ianuarie 2010, o serie de mani­festări culturale dedicate împlinirii a 160 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu. Evenimentul va debuta vineri, 15 ianuarie, ora 12.00, la statuia poetului, din faţa Casei „Mihai Eminescu”, cu un moment omagial. La ora 13. 00, în foaierul Casei „Eminescu” va avea loc deschiderea oficială a expoziţiei de carte, cu vânzare, în cadrul căreia vor prezenta lucrări editurile târgumureşene: Ardealul, NICO, Mentor, Romghid, Fundaţia „Cezara Codruţa Marica”. începând cu ora 13.30, elevii Liceului de Artă Târgu-Mureş vor expune o serie de creaţii artistice inspirate din opera eminesciană, iar studenţii: Bianca Holobuţ, Maria Roiban, Andrei Chiranu, Renata Fabian, de la UATC Târgu-Mureş, vor susţine un recital de poezie. Sâmbătă, 16 ianuarie, la ora 11.00, va avea loc deschiderea programului expoziţional, începând cu ora 11.30, elevi de la Colegiul Naţional „Unirea” vor prezenta eseuri pe teme eminesciene, iar membrii cercului de literatură de la Palatul Copiilor vor evoca trecerea poetului pe meleagurile mureşene. Manifestările se vor încheia duminica, 17 ianuarie, ora 11.00, cu o sesiune de comunicări susţinute de scriitori, publicişti şi critici mureşeni: Zeno Ghiţulescu, Lazăr Lădariu, Eugeniu Nistor, Cristian Stamatoiu. Intrarea este liberă. Vă aşteptăm cu drag! BIROUL DE PRESĂ AL PRIMĂRIEI TÂRGU-MUREŞ 3?"

Next