Cuvântul Liber, noiembrie 2015 (Anul 27, nr. 213-232)

2015-11-21 / nr. 227

. RO COMMENT Priorităţi în agriculturii - colacul secuiesc! Un scandal... agroalimentar, ca să zicem aşa, stă să izbucnească între România, Ungaria şi judeţul Covasna, odată cu instalarea dlui Achim Irimescu la cârma destinelor agricole ale ţării, abordând priorităţile din domeniu, dânsul a ajuns la concluzia că, din perspectivă tehnocratică, cel puţin, colacul secuiesc (kurtoskalacs) este get-beget românesc, sens în care s-au pronunţat şi nişte oficiali din Ungaria cu care s-a consultat dl ministru încă de pe vremea când nu era încă ministru, urmând ca, pe termen scurt sau mediu, cele două ţări vecine şi prietene să acţioneze împreună pentru înregistrarea cores­punzătoare a acestui produs. Sigur că, în agricultura ţării mai sunt nişte probleme, atât în domeniul cultivării pământului, cât şi în zootehnie: lipsă infrastructură, lipsă finanţare, lipsă irigare, lipsă canalizare, lipsă accesare fonduri europene, lipsă materii prime şi îngrăşăminte, lipsă acordare plăţi pentru fermieri în funcţie de terenul deţinut / cultivat, alte şi alte lipsuri şi neajunsuri, care vor fi analizate şi dezbătute după rezolvarea kurtoskalacs-ului. Adică, din punct de vedere tehnocrat şi tehnocratic, toate la vremea lor, să ne vedem, mai întâi, cu colacul înregistrat, după care o să ne ocupăm şi de oierit, albinărit, cultivarea viţei de vie, a pomilor fructiferi, a fondurilor europene etc. Numai că viziunea tehnocrată a dlui Irimescu a intrat în coliziune cu viziunea secuiască a Consiliului Judeţean Covasna, al cărui preşedinte, dl Tamas Sandor, văzându-şi colacul ameninţat cu dez­naţionalizarea, i-a scris ministrului o scrisoare lungă şi deschisă (pesemne că nici prin Covasna nu prea mai sunt probleme, de au oamenii aceştia mintea aşa de hodinită), în care i-a expus, pe larg, lunga şi ILEANA SANDU (Continuare în pag. a 5-a) • EDITOIf/iiL Vocea străzii... CE-I PLACE LUI KLAUS IOHANNIS? Că „strada" nu doar protestează, ci şi comentează o denotă şi „caracterizarea" de mai sus, pe care i-au făcut-o preşedintelui Iohannis - la aproape un an de la instalarea sa la Cotroceni - mai mulţi târgumureşeni cu care am stat de vorbă în perioada manifestărilor „de stradă", în urma tragediei de la clubul Colectiv. Ea (caracterizarea) vine la scurt timp după ce, cu alt prilej, un analist politic comenta şi el, ironic, cu referire la activitatea lui lohannis, spunând: „Oficial, Klaus lohannis a fost în vacanţă două săptămâni la Neptun, dar, neoficial, e (era atunci) în vacanţă de zece luni." Lăsând gluma (ironia) la o parte, există, totuşi, un sâmbure de adevăr în caracterizările de mai sus. Iohannis a vrut politică „fără gălăgie şi spectacol", dar s-a ales cu porecla „preşedintele care tace." In schimb - instalat la Palat pe 21 decembrie, anul trecut - a efectuat vizite în 12 ţări în Europa: Belgia (şapte vizite), Franţa (două), Italia (două), Polonia (două), Ucraina, Letonia, Croaţia, Serbia, Republica Moldova, Germania, Spania, Austria, Malta. In septembrie a fost o săptămână în SUA. în toată această perioadă „preşedintele călător" a fost - apreciază sociologii şi analiştii - „absent din spaţiul public". A susţinut teme la începutul anului - creşterea bugetului pentru armată, legea votului prin corespondenţă ş.a.m.d.­­ fără însă a le urmări consistent în lunile care au urmat. Acum, după demisia lui Victor Ponta, pe fondul protestelor de stradă tocmai şi-a nominalizat un premier, Dacian Cioloş, îndeplinindu-i-se dorinţa de a avea „Guvernul meu." Şi-a impus, aşadar, un Guvern aşa-zis de tehnocraţi, guvern care­­ apreciază unii comentatori - în realitate, nu-i altceva decât „unul al Găştii sale": PNL, binomul SRI-DNA, clientela politică, mâncătorii de bani, zişi consilieri ai Administraţiei prezidenţiale ş.a. Per ansamblu, ce s-a demonstrat în anul care, iată, trece cu lohannis la Cotroceni? Păi, cam ce-am văzut cu toţii. Impresia generală despre felul în care dl lohannis conduce România este (cel puţin până acum) de neputinţă. Dar, pe lângă impresia de neputinţă, au apărut treptat şi bâlbâielile, în acţiuni de luare a unor decizii. La una dintre ele ne-am referit şi cu alt prilej. Chestiunea Codului Fiscal. La un moment dat, Klaus Iohannis - cel în care românii şi-au pus mare încredere - a respins de la promulgare noul Cod Fiscal, deşi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, spunea, la vremea respectivă, că acest Cod Fiscal „este foarte bun", iar Cezar Preda, vicepreşedinte PNL, că ar fi chiar „excepţional". Ei şi? Dar lohannis s-a pus într-o situaţie ridicolă şi la o vizită în străinătate. La 10 februarie a jucat „Scena paltonului" la aeroportul din Paris. A fost ziua când, pentru prima dată, Iohannis, cunoscut pentru calmul său, s-a enervat. S-a dezbrăcat de palton și l-a aruncat pe mașină, deranjat GHEORGHE GIURGIU (Continuare în pag. a 5-a) Să se afle în irealul* După manifestata criză de ipocrizie a unor parlamentari la votul de învestitură a Guvernului Cioloş, a unor sloganuri fără acoperire, încep să curgă declaraţii care mai de care mai sforăitoare, în cazul multora doar să se afle în treabă, în situaţia aceasta se află şi senatorul Mircea Geoană, preşedintele Partidului Social Românesc (PSRO), care a lansat în dezbaterea publică două propuneri legislative referitoare la introducerea votului electronic şi scăderea pragului electoral de la 5 la 3%. Asta, cu speranţa ca şi partidul lui să intre în Parlament. S-o vedem şi pe asta! LAZĂR LĂDARIU Secvenţa Vernisaj la Galeria „Cuvântul liber” Flori dalbe, ferestre spre lumină... „în vremuri de grele încercări şi necazuri, vin şi zile de bucurie şi înălţare sufletească", a grăit părintele Eugen Bărăian, sfinţind şi binecuvântând icoanele pe sticlă, reunite sub genericul „Florile dalbe, flori de măr", în expoziţia vernisată ieri, 20 noiembrie, la „Cuvântul liber". Lucrările aparţin elevilor târgu­mureşeni de la Liceul Pedagogic „Mihai Eminescu", Şcoala Gimnazială „Liviu Rebreanu", Şcoala Gimnazială nr. 2 „Bernady György", Liceul cu program sportiv „Szász Adalbert" şi Liceul vocaţional „Electromureş", coordonaţi de profesoara Marina Kulcsár, în preajma sărbătorii creştine a ILEANA SANDU (Continuare în pag. a 5-a) Pagina a 3-a: CULTURĂ ȘI ARTĂ Pagina a 4-a: GUVERNUL DACIAN CIOLOŞ S-A PUS PE TREABĂ! Joi, 19 noiembrie 2015, s-a desfăşurat prima şedinţă a Guvernului de tehnocraţi, condus de primul ministru, independent din punct de vedere politic, Dacian Cioloş. Aşa cum era firesc, pe ordinea de zi s-au aflat proiecte privind activitatea viitoare a noului Executiv, care a demarat cu o ordonanţă de urgenţă referitoare la stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale (ministere) şi pentru modificarea unor acte normative. Ca urmare a modificării componenţei Guver­nului, această ordonanță prevede modificări de nume, structură sau (Continuare în pag. a 12-a) (L.P.) Biblioteca Judeţeana mureşi

Next