Cuvîntul Nou, mai 1971 (Anul 4, nr. 316-341)

1971-05-04 / nr. 318

ANUL IV. Nr. 318 75 de ani de la moartea lui Traian Demetrescu POETUL MULŢIMILOR Trăind într-o epocă în care miş­­carea muncitorească începe să se organizeze şi să se afirme în lupta pentru revendicări sociale şi poli­tice, în care presa socialistă : „Lu­crătorul român“ (1872), „Socialis­tul“ (1877), „înainte“ (1880), „Ro­mânia viitoare“ (1880), „Contempo­ranul“ (1881), începe să desfăşoare o intensă propagandă ştiinţifică, de combatere a misticismului şi su­perstiţiilor. Traian Demetrescu se apropie de mişcarea muncitorească, de lupta proletariatului pentru o viaţă mai bună. Poetul, cel de-al doilea copil al negustorului Radu Dumitriu şi al Ioanei­ Anica, s-a născut la 3 no­iembrie 1866. Fire sensibilă, cu o constituţie firavă, viitorul poet şi-a petrecut o parte din copilărie în casele bunicii sale, situate pe o stradă lăturalnică a Craiovei unde se bucura de liniştea şi singură­tatea grădinii în care, după cum mărturisea el mai tîrziu, şi-au dat întâlnire „tot felul de pomi, flori şi ierburi“. Atmosfera de aici şi-a lăsat amprenta asupra caracterului său, impri­mîndu-i o sensibilitate rar întâlnită, o notă de blajinitate şi blîndeţe aproape feminină, re­flexe care îl vor însoţi mereu în poeziile şi proza sa. După ce a terminat şcoala pri­mară, în 1876, părinţii, l-au dat ca ajutor, unui toptangiu de bumbac u­nde a cunoscut asprimea unei vieţi umilite şi constrînse, fapt ca­re l-a determinat să f­ugă şi să nu se mai întoarcă niciodată în ma­gazinul toptangiului. A reuşit însă să-şi lămurească tatăl pentru­ a-1 lăsa să continue şcoala. Sărac — între timp tatăl îşi schimbase meseria şi scăpătase — fără bani şi slab îmbrăcat, dar de o inteligenţă sclipitoare, chinuit de atmosfera apăsătoare din liceu, fră­­mîntat de o serie de probleme pe care viaţa i le pune în faţă, face primele încercări de poezie pe ca­re le publică în ziarele craiove­­ne „Clopotul“ şi „Alarma“. Conştient de sensi­bilitatea-i su­fletească, de vitregiile regimului burghez pentru omul de artă, îi scrig lui Macedonski o scrisoare prin care îi cere ajutor şi-i pro­pune colaborarea la „Literatorul“. Apare în paginile „Literatorului“ în anul 1884, an în care îi va a­pare, editat de editura „Samitca“ din Craiova, primul volum de po­ezii. (Şcoala de la „Literatorul“ îl va rupe pe Demetrescu de litera­tura tradiţională, deschizîndu-i drum spre poezia socială). Obosit de monotonia vieţii pro­vinciale, de sîcîielile părinţilor şi rudelor, poetul, afirmat de acum, răspunde invitaţiei lui Macedonski şi pleacă ,la Bucureşti, în anul 1886. Capitala nu-i oferă însă suficiente posibilităţi de trai, aşa că se re­trage din nou la Craiova unde scoate ziarul „Amicul libertăţii“, ziar în care va face o prodigioasă muncă de educaţie politică a ce­tăţenilor pentru ca aceştia să se poată apăra împotriva frazeologiei politicienilor vremii. De aici colaborează permanent la ziarele bucureştene „Revista li­terară“, „Analele literare“, „Pele­­şul“, „Gutemberg“ ş.a. In ziarul al cărui redactor era, a scris arti­cole vehemente la adresa guver­natorilor ca „O vorbă mai mult“, „în lături corupătorii“, „Pro domo mea“, „Frazeologi politici“ ş.a. O adevărată campanie de lu­minare a poporului deschide în pa­ginile „Revistei oltene“ scoasă îm­preună cu C.D. Penicioiu. Aici a­­par materiale de răspîndire a mar­xismului, traduceri din marii scrii­tori progresişti ruşi, francezi, ger­mani, printre care Turgheniev, Schiller, Lenau, Alfred de Musset, George Sand, Loise Ackerman etc. In scurt timp „Revista olteană“ devine o tribună a ideilor înain­tate, înrîurită fiind de presa so­cialistă a lui Gherea, Morţun, Nă­dejde ş.a., coloanele revistei ocu­­pî­ndu-se adesea de soarta munci­torilor şi ţăranilor. ..Comentând cauzele răscoalelor ţărăneşti din 1888, în articolul „Un cuvînt către ţărani“ arată că re­volta a fost o consecinţă firească a mizeriei în care se zbateau lo­cuitorii satelor. Revine La Bucu­reşti în anul 1890. Publică în „A­­devărul“ şi în alte reviste, cronici literare, studii de estetică şi lite­ratură, poezie şi proză. Nu va sta mult, deoarece în 1892, ros de boa­lă se îndreaptă din nou spre Cra­iova. In această perioadă articolele lui vizează politicianismul şi dinas­tia. Cronicile lui „Trageri pe sfoa­ră“, „Regele viteaz“,­ „Rolul bitei în politică“, „Discursul regelui la Moşi“ sunt primite cu multă sim-­­ patie de proletariat şi de intelec­tualitatea progresistă. Ascuţimea criticii sale la adresa monarhiei culminează cu sceneta „Nunta de argint“ scrisă cu ocazia împlinirii a 25 de ani de domnie a lui Carol I de Hohenzollern. Devenind mem­bru al Partidului Social Democrat al muncitorilor din România con­tinuă lupta pentru cauza proleta­riatului. Creşterea şi întărirea rîn­­durilor socialiştilor îl îmbărbătea­ză, îi insuflă încredere în viitor. Simpatia şi adeziunea la cauza muncitorească reiese şi din poe­zia „aruncitorilor“, scrisă cu ocazia Zilei internaţionale a solidarităţii oamenilor muncii. Din idealurile voastre­­, visători flămînzi şi goi Vor răsări, ca nişte astre, / Senine lumi, cu oameni noi. Lumile senine care le visa poe­tul, idealurile pentru care a lup­tat prin scrisul lui s-au îndepli­nit. Acum,­ cînd partidul împlineşte 50 de ani de la crearea sa, „oa­menii noi“ despre care vorbea poe­tul, generaţiile de astăzi, trăiesc vremurile minunate pentru care s-au jertfit înaintaşii noştri, se bucură de libertate deplină. Am scris aceste rînduri în semn de o­­magiu celui care s-a stins din via­ţă acum 75 de ani, la 29 aprilie 1896, şi care a fost poetul mili­tant Traian Demetrescu. MIRCEA BORDA ! Muzica de fanfară, gen de tradiţie pe meleaguri­le judeţului nostru, a avut şi are numeroşi adepţi din rîndurile celor care, îndrăgind-o o perpetuea­ză, din rîndul celor care, fascinaţi de ea o ascultă. Melancolia ei cu parfum de crizantemă şi ritm al trăsurilor de cai, place şi astăzi. Şi e bine că place. In fotografie : Fanfara co­munei Chichiș. I I I I I I I I I I I I I I I I I I I I I II Pădurea spinzuraţilor Producţie a studioului „Bucu­reşti“. Scenariu : Titus Popovici (după romanul lui Liviu Re­­breanu). Regia : Liviu Ciulei. I­­maginea: Ovidiu Gologan. Mu­zica : Theodor Grigoriu. In dis­tribuţie : Victor Rebengiuc, Liviu Ciulei, Ana Szeles, György Ko­vács, Ştefan Ciobotăraşu, E­­merich Schaffer, Gina Patriciu­. Distins cu un premiu pentru regie la ediţia 1969 a Festivalului internaţional de la Cannes, filmul Pădurea spinzuraţilor rămîne, după anii scurţi între timp, nu numai punctul cel mai înalt în creaţia cinematografică a lui Liviu Ciulei, dar totodată ţi unul dintre — pu­ţinele — filme foarte solid reali­zate pînă acum la noi, peliculă demnă să reprezinte oricind ţi ori­unde cinematografia românească, pagină de artă în stare să dăru­iască din plin generaţiilor de spec­tatori bucuria autentică a întîlnirii cu frumosul, valoare definitivă, antologică, de care nici o cinema­tecă şi nici un curs de istorie a fil­mului românesc nu va mai putea face abstracţie. Condeie critice deo­sebit de pretenţioase i-au reproşat regizorului anumite lungimi ţi — dacă nu mă înşel — Liviu Ciulei însuţi, abia întors de la Cannes, mărturisea într-un interviu că, ur­mărind proiecţia din concurs, ală­turi de un public nou şi atit de străin, alături de un juriu de la care-şi aştepta osînda, cusururile filmului său i-au devenit dintr-o dată insuportabil de evidente. As­tăzi, mi se pare că ramificaţiile abundente şi lungimile filmului — căci ele există într-adevăr — me­rită mai puţin luate în discuţie. E­­senţial este că — spre deosebire de atîtea şi atîtea pelicule pe care e­­logiile de la premieră nu le-au împiedicat să dispară — Pădurea spinzuraţilor a cîştigat lupta cu timpul. Transportarea personajelor lui Rebreanu din filele cărţii pe ecran e făcută cu respectul absolut nece­sar cînd e vorba de unul dintre c­ei mai mari prozatori ai literaturii române şi de un roman cunoscut, citit de toată lumea, învăţat la şcoală şi redescoperit mai tîrziu, la vîrsta la care ezitările şi zbaterea tragică a eroului îţi sînt cu mult mai apropiate. Şi totuşi, fidelita­tea ecranizării nu anihilează trans­figurarea, subtila mişcare de trans­laţie către alt ton, către alt re­gistru. Fără a dilua substanţa vigu­roasă a cărţii. Ciulei o trece prin filtrele simţului său special pentru poezie, desenînd traiectoria evo­luţiei eroului pe un fundal de um­bre şi lumini simbolice. Simbolurile filmului nu se su­prapun, ca zorzoane poetice, fap­telor romanului, ci cresc din însăşi vibraţia lor, învăluind strîns o idee, o■ semnificaţie, o afirmaţie. Aşa de pildă finalul, splendidul final fără cuvinte care-i pune faţă în faţă pe ofiţerul condamnat la moarte Apostol Bologa şi pe iubita, lui, Ilona. Cu mişcări măsurate, grave, bătrîneţti, fata de la ţara aşterne omului ei masa. Ultima. Cu acelaşi firesc cu care ar fi făcut-o, dacă bărbatul s-ar fi în­tors obosit de la cîmp. Numai că gesturile ei au un aer solemn, în care simţi ceremonia despărţirii. Ilona îl înmormântează de fapt, în clipa asta, pe Bologa. A Şi mai sunt privirile lor care-şi iau, mistuite de febră, rămas bun, iar sub flacăra lor imaginea păleşte halucinant, se topeşte, îşi pierde consistenţa. Cerul n-are grat­ii Cerul n-are gratii este una din­tre primele pelicule pe care Fran­­cisc Munteanu le-a realizat ca re­gizor. Autorul plasează acţiunea filmului său in anii ascensiunii le­gionare, încercînd ca pe vastul fun­dal politic al epocii să conducă o dezbatere despre rosturile artei şi despre relaţia artă-politică. Eroul, tînarul pictor Mihai Strihan, va acumula o asemenea experienţă in­cit va deveni conştient că nu poa­te rămîne, ca artist şi ca om, pe poziţiile pasivităţii retractile, ci e obligat să adopte o poziţie de lup­tă deschisă şi fermă. Mihai Strihan e un artist pornit din popor. Zu­grav de biserici, el atrage întîm­­plător asupra sa atenţia unui critic la modă, care-l introduce in saloa­nele protipendadei artistice, prilej pentru autor de a efectua o in­cursiune critică in moravurile „lu­mii bune“ Dar tînarul însetat de puritate şi de frumos nu întîlneşte în cale doar depravarea, ci se lo­veşte şi de cruzimea politică a cla­sei conducătoare. Cerul n-are gratii supravieţuieşte mai ales ca film de portrete, căci în rest relaţiile dintre personaje sunt palide, iar biografia eroilor (inclusiv a celui principal) plina de hiatus-uri. Reţinem deci numai cîteva chipuri bine conturate, cum sînt profesorul Berce­scu — prin intermediul căruia Mihai Strihan va lua legătura cu comu­niştii — sau pictorul Mar­cian, ex­ponent tipic al unei arte găunoase, lipsite de conţinut şi de mesaj li­man, fals justificată prin maxime sforăitoare. In ce-l priveşte pe Strihan, evoluţia sa nu e foarte riguros urmărită iar actorul Vasile Ichim, în ciuda unei expresive fi­zionomii romantice, nu izbuteşte să acopere decât în parte lipsurile scenariului Două apariţii deosebit de convingătoare sunt Liviu Ciulei în profesorul Bercescu şi Tudorel Popa în Marcian• Pelicula ne resti­tuie apoi chipul dispărut al regre­tatului Ştefan Ciobotăraşu, care in­terpretează cu un umor i­negalabil rolul unui preot de ţara. CICLU DE FILME ■" ROMÂNEŞTI " a­i Concursul „Tinereţe“, organizat de Comitetul judeţean Covasna al U.T.C., în cinstea aniversării se­micentenarului creării Partidului Comunist Român, a luat sfîrşit prin tragerea la sorţi a cîştigăto­­rilor, care a avut loc în seara zi­lei de 2 mai, în sala Teatrului Ma­ghiar de Stat din Sfîntu Gheor­­gh­e, cînd s-a prezentat spectacolul de muzică uşoară susţinut de for­maţia „Saturn“ şi soliştii Ansam­blului cultural al tineretului din judeţul Covasna. Şi-a dat concur­sul apreciata cîntăreaţă Gabriela Teodorescu. Cîştigătorii concursului „Tinere­ţe“ sunt : Premiul I — un televizor „Ve­nus“ : Maguly László, elev, satul Mărtineni, nr. 50. Premiul II — cite un aparat de radio portativ „Albatros“ : Jakab Ella, elevă, str. Libertăţii nr. 18, Sfîntu Gheorghe, Kopacz Margit, elevă, satul Tamaşfalău, nr. 234.­­Premiul III — cite un aparat de fotografiat „Liubitel“ : Spătăreanu Elena, funcţionară, cartierul Sime­­ria blocul 18, apt. 18, Sfîntu Gheor­ghe, Sára Rozália, elevă, satul Sur­cea nr. 242, Nagy Klára, elevă, co­muna Cernatul de Jos, nr. 440. Premiul IV — cite un ceas de mină „Pobeda“ : Spătăreanu Elena, Tohăneanu Maria, elevă,­ satul Ciu­­mernic, nr. 439, Deák Hajnal, ele­vă, comuna Ghelinţa, nr. 117. Premiul V — cite un stilou „Fla­­ro“ , Kozma Maria, elevă, str. Răcz nr. 12, Tîrgu Secuiesc, Török Ele­na, elevă, str. Banki Donăth, nr. 49, Sükösd Eva, muncitoare, Piaţa Tîrgului nr. 1, Sfîntu Gheorghe, Comitetul U.T.C. I. M. Căpeni, Fr­eschi­u Nicolae, militar în termen, Szabó Almos, cooperator, comuna Moacşa, nr. 161, Both Margareta, elevă, str. Libertăţii nr. 18, Sfin­­tu Gheorghe, Szekeres Zsuzsánna, elevă, str. Minerilor, bloc 1, Ba­­raolt, Biró Anna-Maria, elevă, co­muna Belin, nr. 209, Zoltáni Aran­ka, elevă, comuna Reci, nr. 34. Concursul „Tinereţe“ şi-a desemnat elştiptorii la aaa­aailaaaar CUVÎNTUL NOU se in curind în librării EDITURA POLITICA­­ V. IONESCU : Mişcarea mun­citorească din Valea Pra­hovei. Contribuţia ei la transformarea partidului socialist în partid comu­nist (1918—1921). M. C. STANESCU : Mişcarea muncitorească din Româ­nia (1912—1924). X X X Voluntari români în Spania (1936—1939) amin­tiri şi documente. ŞTEFAN VOICU : Pagini de is­torie socială. EDITURA ŞTIINŢIFICA . XXX Naţiunea şi contem­poraneitatea. XXX Existenţă, cunoaş­tere, acţiune. XXX Cultura şi socialis­mul. EDITURA MINERVA . XXX Glasurile patriei (antologie de poezii patri­otice). XXX întrecerea florilor (antologie din folclorul na­ţionalităţilor conlocuitoare). EDITURA DACIA ! XXX Iubeşte pe cei vii Nuvela maghiară contem­porană. VIRGIL ARDELEANU : Proza ultimilor 25 de ani. I­I­I­­ I­I­I Unităţile comerciale (Urmare din pag. 1) bilă Timar Ilona), unde atit lo­calul, cit şi anexele, se pre­zintă la capitolul curăţeniei, jal­nic ! Peste tot zăreşti murdărie, „munţi“ de vase murdare, dez­ordine în magazia de mină şi în bucătărie. Şi deoarece vorbeam de aspectul unităţilor, credem că este nimerit să vorbim şi de înfăţişarea celor care deser­vesc aceste unităţi. Exemple negati­ve sunt la acest capitol destule­­ vînzători şi mai ales responsa­bili (în paranteză fie spus, mai mult decit iresponsabili), ce ar­borează în relaţiile cu publicul consumator, o ţinută neîngriji­tă şi neigienică, în flagrantă opoziţie cu normele de comerţ , fără bonetă de protecţie, hala­te, care şi atunci cînd sînt a­­rată ca vai de ele (rupte şi murdare), mîini neîngrijite etc. Am notat doar cîteva astfel de nume : Marosi Zita (responsa­bila bufetului Moacsa), Vacsuli Ferenc (responsabilul cofetăriei din Bicsad), Rapoldi Mózes (res­ponsabilul bufetului din Malna și sat), Gal Mihai (responsabilul restaurantului din comuna O­­zun) și lista mai poate fi extin­să. Cu prilejul controalelor efec­tuate de organele de control ale Inspectoratului comercial al ju­deţului pe traseele turistice, au mai fost depistate şi alte „mici nereguli mari“, atât pe linia a­­provizionării cu mărfuri alimen­tare (preparate de bucătărie, calde şi reci), cât şi privitor la modul în care sunt păstrate şi depozitate mărfurile. „Perfor­mere“ s-au dovedit a fi din nou bufetele din comunele Olteni, Malnaş-sat, Chilieni, restauran­tul din Ozun şi altele. De ce „cartea de vizită“ a propriei unităţi comerciale, în ul­tima instanţă, reputaţia de gaz­dă ospitalieră a judeţului nos­tru, este ştirbită de mereu ace­,­iaşi şi aceiaşi oameni ? Credem că măsurile radicale de remediere ce se impun, se lasă cam de mult aşteptate !­ rrrrrrrryrjrrrjrTrrrrj'TTjrwwjjrrrrrrrjrrrTjrTT I I I I I I I I I I I I i I I I I I I Pe urmele materialelor publicate In ziarul nostru, nr. 285 din 26 martie a.c., a apărut articolul „O iniţiativă lăudabilă stivuită într-o magazie“, în materialul respectiv se sesiza o anomalie legată de pro­paganda turistică, respectiv, soarta pe care o are Ghidul turistic co­mercial al judeţului Covasna. Deşi editat anul trecut, într-un tiraj de 25.000 exemplare, stocul e­­xistent acum la început de sezon turistic este de 21.000 exemplare. Cauza principală a numărului re­dus de ghiduri vîndute anul trecut este aceea că el a fost difuzat doar în oraşul Sfîntu Gheorghe. Aşadar, un ghid turistic care anul trecut nu a fost oferit tocmai în locali­tăţile cu flux turistic important : Covasna, Vîlcele, Malnaş, Bálvá­nyos ş.a. Deşi nici costul editării ghidu­lui — 130.000 lei, nu este o sumă neglijabilă, esenţa lui era să popu­larizeze obiective turistice, trasee, servicii. Scopul, deosebit de im­portant pentru judeţul nostru, ca­re vrea şi trebuie să se lanseze în circuitul turistic, se pare că nu a fost înţeles de toată lumea. Dintre instituţiile vizate am pri­mit răspuns doar de la Uniunea judeţeană a cooperativelor de con­sum. In răspuns se arată că constitu­irea şi utilizarea fondului de re­clamă se poate face doar cu apro­barea Centrocoop-ului, aprobare ca­re — în cazul ghidului în discuţie — nu a fost obţinută. In finalul scrisorii se arată : „Conducerea întreprinderii anali­­zînd situaţia şi ţinînd cont de ar­ticolul de mai sus, a hotărît că va prelua 1000 bucăţi din acest ghid, punindu-se în vînzare în u­­nităţile turistice ale cooperaţiei de consum­ din judeţul nostru“. Apreciind promptitudinea răspun­sului dat de U.J.C.C. precum şi hotărîrea luată, nu putem să nu ne arătăm nedumerirea faţă de ci­fra de 1.000 ! ? Nu am primit răspuns din par­tea întreprinderii balneoclimaterice şi Uniunii judeţene a cooperative­lor meşteşugăreşti deşi termenul este demult depăşit. (Urmare din pag. 1) fie numeroase puncte sanitare cu cadre medii sanitare bine pregătite. Pe lingă lărgirea bazei materia­le a reţelei sanitare prin crearea de noi unităţi sanitare şi dotarea corespunzătoare a acestora cu a­­paratură şi instrumentar medical modern, s-a mărit foarte mult şi numărul cadrelor medico-sanitare. Faţă de 52 medici cîţi au lucrat in total pe teritoriul actualului ju­deţ în 1947, astăzi sunt încadraţi în unităţile noastre sanitare, în to­tal, 250 medici, revenind la fieca­re 720 locuitori un medic. Dintre aceştia, 66 îşi desfăşoară activita­tea în mediul rural, revenind ast­fel, aici, la 1863 locuitori un me­dic. Pe lingă aceste cadre activea­ză pe teritoriul judeţului 872 de cadre medii sanitare de speciali­tate, revenind la fiecare 200 de lo­cuitori cite un cadru mediu sani­tar pe total judeţ, iar în mediul rural la fiecare 610 locuitori un cadru mediu. Fondurile băneşti investite pen­tru acţiuni sanitare au crescut an de an. Numai în ultimii 3 ani a­­cestea au sporit cu 11 milioane lei, din care peste 7 milioane au fost cheltuiţi pentru dotarea unităţilor sanitare cu aparatură şi instrumen­tar medical modern. O problemă importantă, în poli­tica sanitară a partidului a con­stituit-o ocrotirea mamei şi copilului. Pentru a se crea condiţii cit mai bune viitoarelor mame, la fiecare unitate spitalicească s-au înfiinţat maternităţi, iar în localităţile izo­lată şi greu accesibile, case de naş­tere. Astfel, la ora actuală, 208 pa­turi stau la dispoziţia gravidelor în unităţile spitaliceşti, în afara celor 27 paturi din casele de naş­tere, fiecare unitate fiind bine do­tată atit cu aparate cit şi cu ca­dre de specialitate. Totodată s-a lărgit în mod impresionant reţeaua de pediatrie, care dispune în pre­zent de 317 paturi de pediatrie şi 116 paturi pentru nou-născuţi în unităţile spitaliceşti, iar în fieca­re circumscripţie sanitară funcţio­nează cadr­e de specialitate de ob­­stetrică-ginecologie şi de pediatrie. Totodată, pentru îngrijirea copii­lor mici în condiţii corespunză­toare şi în ajutorul mamelor din cîmpul muncii, s-a acordat atenţie deosebită înfiinţării unui mare nu­măr de creşe sezoniere în mediul rural şi creşe permanente în me­diul urban; astăzi, acestea din ur­mă, dispun de 191 locuri. O importanţă deosebită în ocro­tirea sănătăţii salariaţilor din în­treprinderile industriale considerăm că a avut introducerea dispensari­­zării muncitorilor de la locurile de muncă cu noxe profesionale, con­trolul lor periodic, înfiinţarea dis­pensarelor de întreprindere, asis­tenţă preferenţială în întreprinderi. Paralel, s-a lărgit foarte mult şi reţeaua de stomatologie. Astăzi, pe lingă centrul de stomatologie din Sfîntu Gheorghe, în fiecare oraş al judeţului există cabinete de sto­matologie. In mediul rural numărul acestora se ridică la 10. Desigur că, pentru a ridica asis­tenţa sanitară pe o treaptă supe­rioară nu este de ajuns crearea unei baze materiale puternice, a­­ceasta implicînd şi o lărgire per­manentă a cunoştinţelor profesio­nale, ridicarea permanentă a cali­ficării cadrelor. In atingerea aces­tui scop o mare importanţă are crearea unui centru de documen­tare medicală în oraşul Sfîntu Gheorghe, ridicarea calificării ca­drelor prin organizarea a nume­roase cursuri de specializare, per­fecţionare şi de medicină genera­lă, la care participă un număr tot mai mare de cadre sanitare, cit şi activitatea tot mai bogată a filialei judeţene a U.S.S.M. Pentru viitor acestui domeniu i se deschid perspective noi, care vor contribui în mod substanţial la îmbunătăţirea permanentă a a­­sistenţei sanitare a populaţiei. Ast­fel, în actualul cincinal, mai pre­cis în anul 1972, va începe con­struirea în oraşul Sfîntu Gheorghe a unui nou spital judeţean, do­tat cu mijloacele cele mai mo­derne de diagnostic şi de terapie, cu 383 paturi, cuplat cu policlinica judeţeană tip II, cu o capacitate de 760 consultaţii pe zi, în oraşele jude­ţului se vor ridica şase creşe, iar la Tîrgu Secuiesc va­ funcţiona un cen­tru stomatologic cu 10 unităţi de lucru. In mediul rural, reţeaua sa­nitară va cunoaşte o dezvoltare permanentă. Aici se vor construi 7 dispensare moderne, bine înzes­trate, la unele dintre ele lucră­rile de execuţie fiind deja într-un stadiu avansat. REŢEAUA SANITARĂ ee ■—sau—imwuni în Gingașele gladiole, crescute în sera din Sfîntu Gheorghe sînt mult căutate de iubitorii de frumos. Pag. 2 ŞI-AU DEZIS MESERIA Cînd s-au văzut singuri, sin­gurei în pădurea Foryntos, An­ton Kocsis, Ferencz Izsák, Iosif Nagy şi István Székely, toţi din Ilieni, şi-au zis că acum pot da lovitura cea mare. Dacă aveau atîta material lemnos la dispo­ziţie, de ce să nu-şi facă, şi ei ceva provizii ? Că nu strică... Şi ca totul să meargă pe roate, „cei patru“ au ticluit un „plan de acţiune“ şi fără să mai stea mult pe gînduri,l-au pus în aplicare. Planul era simplu şi eficace : un transport la parchet şi unul aca­să. Intr-o zi, însă lucrătorii pos­tului de miliţie din comună le-au dat peste cap planul, prinzindu-i „cu miţa în sac“ şi au pornit acţiunea de cercetare penală pentru infracţiune silvică. Asta aşa ca să le treacă cheful să mai schimbe cărăuşia cu hoţia. S-A INTIMPLAT LA KM. 03 Opreşte autobuzul în staţie, la km. 11,3. Călătorii coboară, se asigură în dreapta şi-n stingă şi apoi traversează. Numai E­­lena Tohăneanu din Intorsura Buzăului, în graba ei, coborind prin spatele autobuzului 31-CV-378, a uitat de regulile de circulaţie şi „s-a trezit“ sub roţile autodubiţei 31-Cv­-491, şi de acolo la spital. A avut noroc. A scăpat doar cu cîteva zgîrie­­turi şi vînătăi. Putea să se ter­mine mai tragic. UN TATĂ RĂTĂCITOR Acum cinci ani pe Ioan Toilor din Sfîntu Gheorghe l-a apucat dorul de hoinăreală şi de atunci nu s-a mai întors acasă. L-au tot aşteptat cei trei minori şi soţia dar în zadar. Tribunalul, prin sentinţa civilă 2­020 l-a o­­bligat pe fugar la 500 lei pen­­si­a de întreţinere, obligaţie de care nu s-a achitat nici pînă in prezent. Rătăceşte omul pe un­deva, dar cam de mult. Poate se va „îndura“ să vină şi pe aca­să. Nu de altceva, însă mai tîr­ziu ar fi posibilă o schimbare de domiciliu mai puţin ospitalier. AURELIA LO­JINSC111 1

Next