Cuvântul Nou, ianuarie 2005 (Anul 16, nr. 4179-4202)

2005-01-04 / nr. 4179

i­ i A intrat în vigoare Legea privind regimul juridic al adopţiei Prima zi a anului 2005 a adus­ cu sine şi intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr 273 privind regimul juridic al adopţiei, adoptată de Parlamentul României în data de 21 iunie 2004. Potrivit acestora, competenţa privind încuviinţarea unei adopţii revine instanţelor judecătoreşti. Astfel, un copil poate fi adoptat până la împlinirea vârstei majoratului civil, iar o persoană majoră­­ numai dacă adoptatorul sau familia adoptatoare a crescut-o în timpul minorităţii sale. Totodată, în cadrul procedurii de adopţie se iau măsurile necesare pentru ca fraţii să fie încredinţaţi împreună, iar adoptarea lor de către persoane sau familii diferite este posibilă numai dacă acest lucru este în interesul lor superior. Legea stipulează în acelaşi timp că un copil major nu poate fi încredinţat mai multor adoptatori nici simultan şi nici succesiv, excepţie făcând cazurile când adoptatorii sunt soţ şi soţie. Actul normativ interzice adopţia între fraţi, între soţi sau foşti soţi, precum şi adopţia de către persoane cu boli psihice sau handicap mintal. Totodată, legea prevede că adopţia poate fi realizată numai de către persoanele care sunt cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decât cel pe care doresc să îl adopte, această diferenţă putând fi redusă de o instanţă judecătorească la cel mult 15 ani pentru motive temeinice. Potrivit prevederilor Legii 273, pentru realizarea unei adopţii este necesar acordul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani, al părinţilor fireşti, sau, după caz, al tutorelui copilului ai cărui părinţi fireşti sunt decedaţi, necunoscuţi, declaraţi morţi sau dispăruţi ori puşi sub interdicţie, în condiţii legale. Cu toate acestea, părintele sau părinţii fireşti decăzuţi din drepturile părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti păstrează dreptul de a consimţi la adopţia copilului, în mod excepţional, instanţa judecătorească poate trece peste refuzul părinţilor fireşti sau al tutorelui de a încuviinţa adopţia, dacă se dovedeşte că aceştia refuză în mod abuziv să îşi dea consimţământul, iar magistraţii apreciază că adopţia este în interesul superior al copilului. în ceea ce priveşte adopţiile internaţionale, actul normativ prevede că un copil cu domiciliul în România poate fi adoptat de o persoană sau o familie care domiciliază în străinătate numai dacă cel puţin unul dintre membrii acesteia este bunicul copilului pentru care a fost încuviinţată deschiderea procedurii adopţiei interne. Oficiul rom­­ân pentru adopţii este"obligat să­ urmărească evoluţia copilului şi a relaţiilor dintre acesta şi părintele sau părinţii adoptivi cel puţin doi ani după încuviinţarea ado­pţiei.(Rompres) Social - Politic Condiţiile impuse pentru stimularea ocupării au fost ignorate de unii angajatori în urma controalelor efectuate în anul trecut de către personalul specializat din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Covasna la agenţii economici care au beneficiat de anumite sume pentru stimularea ocupării forţei de muncă au fost stabilite unele debite cauzate de nerespectarea contractelor încheiate în acest scop. Debitele constatate la cele 13 societăţi comerciale controlate sunt în sumă totală de două miliarde de lei. “Fi până la finele anului trecut, din aceste debite au fost recuperate sume în valoare totală de 291 de milioane de lei, suma rămasă urmând a fi recuperată prin procedura de executare silită, respectiv prin procedura de punere a sechestrului pe bunuri mobile și­ imobile - precizează domnul Kelemen Tibor, director executiv al A.J.O.F.M. Covasna. Debite considerabile au fost stabilite la societăţi comerciale care au beneficiat de credite cu dobândă avantajoasă, dar care nu au respectat obligaţia privind menţinerea locurilor de muncă înfiinţate în baza creditării.” De asemenea, au fost stabilite debite la unii agenţi economici care au beneficiat de alte măsuri active întreprinse în vederea creşterii gradului de ocupare a forţei de muncă. Spre exemplu, de la bugetul asigurărilor pentru şomaj au fost acordate sume pentru stimularea angajării absolvenţilor, însă unele firme nu au respectat condiţia cu privire la menţinerea în muncă cel puţin trei ani a absolvenţilor pentru care A.J.O.F.M. Covasna a acordat stimulente băneşti. în speţă, unii angajatori au desfăcut contractele de muncă încheiate cu absolvenţi pe considerentul că tinerii respectivi nu corespund din punct de vedere profesional. Vasilica CIOBANU întrerupere de curent electric SC ELECTRICA anunță întrerupere de curent electric în data de 6 ianuarie 2005 între orele 9-15 în municipiul Sfântu Gheorghe pe străzile Recoltei, Verii, Toamnei, Mecanicilor, Armata Română (de la calea ferată spre Câmpu Frumos). (D.A.)______ Eugen Nicolăescu. La început de an nou, liberalii îşi propun să-şi ducă la îndeplinire promisiunile electorale Partidul Naţional Liberal (PNL) îşi propune ca în anul care de-abia a început să facă dovada că poate duce la îndeplinire promisiunile făcute românilor în campania electorală. Guvernul României, condus de liberalul Călin Popescu- Tăriceanu, are pentru următorii patru ani responsabilitatea de a transforma România, de a finaliza reformele inerente tranziţiei şi de a crea o societate prosperă, a declarat luni deputatul PNL Eugen Nicolăescu. "Pentru PNL și guvernul din care PNL face parte în anul 2005 planează o mare răspundere, pentru că în acest an românii vor dori să vadă că cei pe care i-au ales la guvernare își asumă promisiunile făcute în campania electorală", a afirmat Nicolăescu. în perioada 4-6 februarie 2005 se va desfăşura la Bucureşti, la Palatul Parlamentului, Congresul Partidului Naţional Liberal, care are loc o dată la patru ani, fiind consacrat alegerii conducerii acestei formaţiuni politice. Anul acesta, după cum a declarat Eugen Nicolăescu, în cadrul congresului liberalilor se va pune mai puţin accent pe alegeri şi se vor dezbate, cu precădere, politicile de guvernare pe care PNL le are în vedere pentru perioada 2005-2008. La dezbateri vor participa aproximativ 1.300 de delegaţi liberali din toată ţara. De asemenea, grupul liberal din Camera Deputaţilor îşi propune pentru această legislatură să dovedească faptul că Parlamentul este instituţia cea mai importantă a statului, care reprezintă expresia voinţei populare şi serveşte interesul poporului român, a spus deputatul Eugen Nicolăescu. El a adăugat că la sfârşitul lunii ianuarie, când vor începe să lucreze comisiile parlamentare, vor fi analizate proiectele de lege rămase din legislatura precedentă sau vor fi reluate anumite proiecte cărora li se vor aduce modificări, în funcţie de "dorinţa noii majorităţi parlamentare". (ROMPRES) UDMR solicită patru posturi de prefect şi şapte de subprefect Senatorul Frunda György, preşedintele Consiliului Reprezentanţilor Unionali al UDMR, a declarat, luni, ziariştilor, că Uniunea solicită postul de prefect în patru judeţe şi pe cel de subprefect în alte şapte Astfel, sînt vizate posturile de prefect în judeţele Bistriţa- Năsăud, Maramureş, Arad şi Covasna şi cele de subprefect în Mureş, Harghita, Bihor, Braşov, Hunedoara, Satu Mare şi Sălaj, a spus Frunda. De asemenea, UDMR solicită reprezentare proporţională a maghiarilor în posturile de conducere ale instituţiilor din judeţul Mureş. Potrivit senatorului UDMR de Mureş, dacă pretenţiile Uniunii merg doar pînă la menţinerea subprefectului maghiar în Mureş, UDMR solicită, în schimb, 40% din posturile de conducere ale instituţiilor descentralizate din judeţ. “Dacă în judeţul acesta 40% sunt unguri, 40% din posturile de conducere trebuie să ne revină, 52% românilor şi restul rromilor, evreilor sau altora”, a declarat Frunda, potrivit căruia, pentru posturile solicitate în Mureş, UDMR va propune în general oameni tineri, mergînd pe considerentul că este mică probabilitatea ca aceştia să fie corupţi sau să asculte de comenzi politice. Potrivit senatorului UDMR, la Mureş sunt vizate posturi de conducere la Sănătate, Învăţămînt, Garda Financiară, precum şi la alte organe de control. “Din p punct de vedere al schimbării mentalităţii, este foarte important pentru UDMR să fie la guvernare şi să susţină reprezentarea proporţională a maghiarilor în structurile de­ conducere”, a declarat Frunda. Omul de afaceri covăsnean Ede Erdély, deferit justiţiei de PNA Omul de afaceri covăsnean Ede Erdély a fost deferit justiţiei, alături de fosta conducere a Sucursalei Covasna a Băncii Comerciale Române (BCR), de către procurorii anticorupţie, care au stabilit că acesta a obţinut nelegal zeci de credite, totalizînd cîteva milioane de euro. Biroul de presă al Parchetului Naţional Anticorupţie (PNA) informează că Judecătoria Sfîntu Gheorghe se va pronunţa asupra vinovăţiei omului de afaceri Ede Erdély. Alături de Erdély, vor fi judecaţi fostul director al Sucursalei Covasna a BCR Katona Levente (asistent ştiinţific la BCR - complexul de pregătire profesională Braşov), fostul contabil-şef la aceeaşi bancă Adelina Ganea şi administratorul societăţii Comcereai Sfîntu Gheorghe, Gheorghe Preduţ, în perioada 2001-2004, Sucursala Covasna a BCR, cu sediul în Sfîntu Gheorghe, prin reprezentanţii acesteia, ar fi acordat credite de sute miliarde lei fără respectarea normelor bancare, favorizînd unele firme private în relaţia cu banca, pentru interes personale şi/sau de grup, susţine sursa citată, în urma acordării acestor credite, sucursala ar fi înregistrat pierderi majore, astfel încît, în februarie 2004, creanţele totalizau aproximativ 150 de miliarde de lei (3,75 milioane de euro). Dintre firmele care ar fi fost favorizate de reprezentanţii băncii s-a numărat şi grupul Erdely Ede, din care făceau parte mai multe societăţi comerciale conduse şi controlate de Erdély Ede şi de iubita sa, Marcela Ţăndărică, precum şi de membrii familiilor celor doi, susţin anchetatorii. Din acelaşi grup mai făceau parte­­ potrivit PNA - Comcereal Sfîntu Gheorghe, MTS, Gero Invest, Forex Group, RTS, Spirt Amidon, Erdély Forex, Agromec Turia, Agrochem şi Agromec Ghelniţa. între 1999 şi 2001, firmele Comcereal, MTS, RTS, Forex Group şi Gero Invest ar fi obţinut credite de sute de miliarde de lei de la Sucursala BCR Covasna sau Sucursala BCR Tîrgu Secuiesc, în perioadele în care Katona Levente a fost director acolo. Mai exact, Katona a fost director la Sucursala Tîrgu Secuiesc în perioada 1992- martie 2001, iar în martie 2001- martie 2004 a condus Sucursala Covasna. Procurorii anticorupţie susţin că acordarea creditelor se realiza, de regulă, în procedură de urgenţă şi fără a mai fi supuse votului comitetului director. De asemenea, pentru acordarea acestor credite cu încălcarea legii şi a normelor de creditare, Katona Levente ar fi făcut “presiuni asupra subordonaţilor să avizeze favorabil documentaţiile întocmite de firmele pe care le favoriza, să nu se urmărească destinaţiile contractate ale creditelor acordate şi să se tergiverseze procesul de recuperare a creditelor devenite neperformante", se arată în rechizitoriu. Potrivit PNA, majoritatea firmelor din cadrul grupului Erdély Ede care ar fi fost sprijinite de Katona se aflau într-o situaţie economico­­financiară dificilă, neavînd bonitatea necesară pentru a obţine credite bancare. De exemplu, activitatea Comcereal SA se rezuma la o mică fabrică de pîine şi la conservarea cerealelor, activităţi ce nu aduceau venituri pentru achitarea creditelor, spun anchetatorii. în perioada mai-noiembrie 2001, Comcereal Sfîntu Gheorghe, prin administratorul unic Gheorghe Preduţ, a solicitat şi obţinut de la Sucursala BCR Covasna 42 de credite­­de investiţii, de exploatare, facilităţi de cont) în valoare de aproximativ o sută de miliarde de lei (2,5 milioane de euro), care ar fi fost transferate prin conturile firmelor ce făceau parte din grupul condus de Ede Erdély şi Marc­ela Ţăndărică şi utilizate în alte scopuri decît cele pentru care au fost acordate, în paralel cu acordarea de credite pentru Comcereal Sfîntu Gheorghe, prin Sucursala BCR Tîrgu Secuiesc, în condiţii asemănătoare, s-ar fi acordat credite totalizînd 200 de miliarde lei (cinci milioane de euro) şi societăţilor MTS, RTS, Gero Invest, Forex Group şi Spirt Amidon. Anchetatorii susţin că s-a folosit metoda "suveică”, ce presupune achitarea creditului unei societăţi prin acordarea unui alt credit mai mare unei alte societăţi, iar creditul scadent se achită prin transferul banilor. Procurorii spun că, în ceea ce priveşte firma Comcereal Sfîntu Gheorghe, Ede Erdély s-a implicat încă de la început în activitatea de cumpărare a pachetului majoritar de acţiuni, la privatizarea acestei societăţi, el participînd la una din licitaţiile organizate de Fondul Proprietăţii de Stat Covasna (condus la acea dată de Gheorghe Preduţ). După ce Marcela Ţăndărică a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni al SC Comcereal SA Sfîntu Gheorghe, Erdély Ede a fost cel care s-a implicat în activitatea de conducere, dar şi de obţinere şi utilizare a creditelor ce au fost solicitate de la Sucursala BCR Covasna, susţin procurorii. Din declaraţia lui Preduţ dată anchetatorilor a rezultat că Erdély a fost cel care i-a propus să devină administrator unic la Comcereal şi tot el l-a contactat ulterior pe Katona, în vederea consilierii şi aprobării de credite pentru această societate, deşi nu avea bonitatea necesară obţinerii de credite. Mai mult decît atît, “Preduţ a recunoscut că a solicitat, obţinut şi folosit credite de la BCR - -Sucursala Covasna pentru Comcereal, din dispoziţia lui Erdély" şi că obţinerea acestora nu era posibilă dacă nu ar fi existat o înţelegere între directorul băncii, Katona şi omul de afaceri. Potrivit procurorilor anticorupţie, în calitate de director al Sucursalei BCR Covasna, Katona Levente ar fi acordat firmelor din grupul Erdély Ede şi Marcela Ţăndărică consultantă bancară, atît în biroul deţinut în cadrul BCR, cît şi la domiciliul său din Tîrgu Secuiesc, unde, uneori, se şi redactau planurile de afaceri şi celelalte documente necesare iniţierii acordării de credite repetate. De asemenea, erau acceptate situaţii financiare ale societăţilor care, pentru obţinerea rulajului prin bancă şi înregistrarea de profit, derulau operaţiuni fictive între firmele din grupul Erdély Ede şi Marcela Ţăndărică. în acest sens - susţin procurorii - se încheiau contracte fictive între firmele din acest grup, pentru a se prezenta un trend crescător al rulajelor şi, implicit, existenţa unor afaceri viitoare profitabile, fără însă ca reprezentanţii băncii să verifice concordanţa dintre datele din evidenţele contabile şi cele existente efectiv pe teren. Procurorii mai susţin că, totodată, au fost acceptate garanţii supraevaluate. Erdély şi Preduţ sînt acuzaţi că, în mai 2001, pentru a obţine foloase necuvenite, au dispus utilizarea nelegală a sumei de 11,1 miliarde de lei (280.000 de euro), din creditul de investiţii obţinut de Comcereal de la BCR, credit care nu a fost rambursat. Katona şi Ganea sînt acuzaţi că ar fi aprobat şi acordat, cu încălcarea normelor bancare, un credit în valoare de 16,1 miliarde de lei, necuvenit atît timp cît clientul nu era îndreptăţit să obţină un astfel de credit, întrucît nu îndeplinea condiţiile de bonitate. De altfel, acest fapt a fost constat de ofiţerul de credit care a decis respingerea cererii de creditare a Comcereal, însă conducerea băncii a ignorat decizia acestuia, precizează sursa citată. în urma unui control la Sucursala BCR Covasna, întreaga conducere şi alţi funcţionari bancari au fost concediaţi, din cauza cauza neregulilor constatate. Potrivit anchetatorilor, Erdély Ede, împreună cu ceilalţi trei inculpaţi, ar fi prejudiciat banca cu o sumă de 29.785.422.992 de lei. PRM consideră că noua echipă guvernamentală continuă tradiţia algoritmului iniţiată de CDR Partidul România Mare (PRM) consideră că "noua coaliţie guvernamentală continuă nociva tradiţie a algoritmului, iniţiată şi aplicată de CDR în perioada 1996-2000", se arată într-un comunicat de presă al acestei formaţiuni politice, transmis luni. Astfel - se spune în comunicat -, deşi se anunţase iniţial că noii prefecţi vor fi numiţi până la 31 decembrie 2004, termenul s-a prelungit până la 10 ianuarie 2005 din cauza neînţelegerilor apărute între membrii coaliţiei. Presa a semnalat deja tensiunile acute existente între PNL, PD, PUR şi UDMR în disputa pentru obţinerea cât mai multor prefecturi, se mai menţionează în comunicat. "Din nefericire, noua putere îşi începe activitatea printr-un blocaj. Această veritabilă întoarcere în timp la eternele funcţiuni şi dispute pentru funcţii din perioada 1996-2000 va avea repercusiuni grave asupra întregii societăţi româneşti. O administraţie paralizată de aplicarea algoritmului nu va putea funcţiona eficient şi nu va aplica reformele structurale impuse de procesul de aderare la Uniunea Europeană”, susţine, de asemenea, PRM. PRM speră că noul Executiv va evita metoaere dezastruoase” aplicate în perioada 1996-2000. (Rompres) Anul XVI Nr. 4179 Gânduri bune în Noul An Aflându-ne la prima întâlnire cu cititorii noştri pe 2005 în cadrul rubricii profilate pe probleme poliţieneşti, dorim să le adresăm cele mai calde urări, iar apărătorilor legii multă sănătate şi noi succese pe plan profesional. Rezultatele frumoase obţinute anul trecut de către poliţişti şi jandarmi au fost fructuoase, aspecte reliefate şi în Bilanţul activităţii cadrelor IPJ Covasna pe 2004. Aceste rezultate se cer continuate şi pe mai departe, climatul de ordine şi disciplină trebuind menţinut şi pe mai departe. O colaborare rodnică Nădăjduim să avem aceeaşi colaborare rodnică cu comanda Inspectoratului de Poliţie al judeţului nostru, cu conducerile Comandementului de Jandarmi şi a Grupului de pompieri Covasna, spre a putea informa prompt opinia publică despre tot ce se întâmplă în acest domeniu de activitate. Climatul de transparenţă manifestat în ultimii ani se cere menţinut, în spiritul noilor concepte pe care intarea în Uniunea Europeană a României în 2007 le presupune, primii paşi făcuţi până acum fiind importanţi. Fără evenimente deosebite în ultimele zile şi în perioada Anului Nou a fost linişte în zonă, nesemnalându­­se evenimente deosebite, ieşite din comun. S-a circulat liniştit, nu s-a produs nici un accident grav, doar pocnitorilor i-au enervat pe unii concetăţeni,­­mulţi exprimându-şi nemulţumirea faţă de faptul că tinerii, dar şi unii adulţi au făcut exces de permisiunea de a utilza aceste obiecte de distracţii pe bază de amestecuri pirotehnice. Prin alte oraşe s-au înregistrat şi accidentări, unele persoane suferind leziuni faciale şi oculare grave, la noi în judeţ - din fericire - nu a fost cazul de aceasta dată. Controale în trafic Şi în ultimele zile, deşi a fost o perioadă mai specială, s-au efectuat controale rutiere, fiind vizate mai ales principalele artere rutiere din judeţ, respectiv Drumurile Naţionale 10, 11 şi 12, dar şi anumite localităţi sau puncte mai speciale, cum ar fi municipiul reşedinţă de judeţ. Şeful biroului Poliţiei Rutiere din Sfântu Gheorghe, comisarul Székely Ervin, ne-a precizat luni-dimineaţa că ultimele trei zile nu s-au produs situ­aţii deosebite, în săptămâna precedentă au avut loc 26 de acţiuni de control, fiind aplicate 86 de sancţiuni contravenţionale, jumătate faţă de intervalul anterior, ceea ce dovedeşte că se poate circula şi prudent. Valoarea amenzilor s-a cifrat la 22 milioane de lei. S-au depistat trei infracţiuni şi s-au produs 13 tamponări. 22 de şoferi au plătit amenzi pentru depăşirea vitezei legale­, iar 16 fiindcă nu purtau centură. Rubrică realizată de Horia C. DELIU Şeful diplomaţiei române le-a dăruit orfanilor din Transnistria câte un album cu Ştefan cel Mare Ministrul afacerilor externe, Mihai Răzvan Ungureanu, i-a primit luni pe cei 50 de elevi ai internatului de orfani din Tighina, care, însoţiţi de cinci dintre dascălii lor, au petrecut sărbătorile de iarnă în România, şi a oferit fiecăruia albumul de fotografii intitulat “Ctitorii sub semnul crucii - Ştefan cel Mare şi Sfânt (1504-2004)”, editat de Agenţia Naţională de Presă Rompres. Evitând să ţină un discurs protocolar, dar subliniind că gestul aducerii acestor copii în România are o conotaţie mai degrabă de suflet şi nu una politică. Mihai Răzvan Ungureanu, istoric de profesie, a dorit să afle cât de mult ştiu copiii din Tighina despre Ştefan cel Mare. Şeful diplomaţiei române s-a putut convinge că aceştia cunosc şi anii între care a domnit Ştefan cel Mare, unde a avut cetatea de scaun, precum şi ctitoriile din Tighina ale marelui domnitor. Mihai Răzvan Ungureanu le-a cerut acestor elevi de peste Prut să pună albumul la loc de cinste în bibliotecă, pentru a-şi aduce aminte cine le-au fost înaintaşii şi să fie mândri de aceştia şi de faptul că sunt români. "Când veţi fi mari, să vă aduceţi aminte că la vârsta când puteţi gândi numai vise lumea stă şi se uită la voi ca la o speranţă. (...) Să ştiţi că dincoace de Prut lumea se uită la voi aşa cum se uită la propriii copii. Vă iubim, să nu uitaţi acest lucru!’’, le-a spus ministrul afacerilor externe copiilor de peste Prut, promiţând că această iniţiativă nu va rămâne singulară şi vor fi făcute mai multe pentru văduvitele şcoli cu predare în limba română din Transnistria Din cei 100 de copii români orfani din Transnistria, aflaţi sub asediul miliţiilor separatiste în această vară, autorităţile române au reuşit să aducă în ţară 50 de elevi ai internatului din Tighina, care, începând cu 24 decembrie 2003, au petrecut sărbătorile de Crăciun şi Anul Nou în ţară, într-o tabară şcolară, vizitând şi câteva din centrele turistice, istorice şi culturale ale României, precum cetatea Târgoviştei sau castelele Bran şi Peleş. Luni, înainte de a se întoarce la Tighina, copiii din Transnistria au vizitat Muzeul Naţional de Istorie şi apoi Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa” şi au făcut un tur al Bucureştilor. Autorităţile de la Tiraspol au declanşat în luna iulie 2004 criza şcolilor cu predare în grafie latină printr-o încălcare flagrantă a celor mai elementare norme de drept, încercând să închidă aceste şcoli şi provocând o criză umanitară fără precedent în care au fost implicaţi, fără voia lor, sute de copii ce nu doreau altceva decât să-şi exercite dreptul la educaţie în limba maternă. în ceea ce priveşte rezolvarea situaţiei din Transnistria, şeful diplomaţiei române a afirmat: "România are un pariu politic foarte clar privind situaţia din Transnistria. Ceea ce ne interesează pe noi este ca şi Washingtonul şi Bruxellesul să demonstreze în continuare interes faţă de o soluţie convenabilă, care să respecte nu doar interesele Uniunii Europene, cât şi interesele noastre ca ţară de graniţă a UE. Suntem primii interesaţi să oferim soluţii viabile şi concrete de rezolvare a situaţiei de acolo". Mihai Răzvan Ungureanu şi-a exprimat speranţa ca 2005 să fie un an hotărâtor în această privinţă, subliniind că autorităţile române­­aşteaptă evoluţiile interne din Republica Moldova şi în funcţie de acestea vor decide mai departe. (Rompres) România trimite patru elicoptere în teatrul de operaţiuni din Bosnia-Herţegovina Un detaşament al Forţelor Aeriene Române, format din patru elicoptere IAR - 330 SOCAT şi echipajele aferente (40 de militari), vor decola marţi, 4 ianuarie, de la Baza 90 Transport Aerian cu destinaţia Banja Luka, în Bosnia-Herţegovina. Condus de locotenent-comandorul Eugen Suciu, detaşamentul va participa la misiunea Uniunii Europene. ALTHEA, lansată pe data de 2 decembrie 2004 în Bosnia- Herţegovina, ca urmare a creşterii angajamentului UE în regiune, a precizat purtătorul de cuvânt al MApN, lt. col. Gelaledin Nezir. Armata României va participa la această misiune cu forţele care au fost angajate în SFOR (109 militari), pe care le suplimentează cu cele patru elicoptere IAR-330 SOCAT, pentru executarea unor misiuni de transport de tehnică şi personal, recunoaştere aeriană, căutare­­salvare şi evacuare medicală. Personalul detaşamentului este structurat pe grupe care vor fi înlocuite la un interval de şase luni. Cea mai im­portantă ope­raţiune de acest gen desfăşu­rată de UE până în prezent, ALTHEA succede misiunii SFOR a NATO, încheiată cu succes şi la care a contribuit şi România, afirmă sursa citată. “Acţiunea reflectă continuitatea eforturilor depuse de Armata României pentru reconstrucţia securităţii şi stabilităţii în Balcani şi a sprijinului acordat unei mai mari implicări a Uniunii Europene în această regiune. Demersul se înscrie în cadrul mai larg de participare a ţării noastre la politica europeană de securitate şi apărare, în dubla sa calitate, de stat candidat la UE şi membru al NATO”, a spus lt. col. Gelaledin Nezir. (Rompres)

Next