Cuvântul, iulie 1926 (Anul 3, nr. 494-520)
1926-07-01 / nr. 494
flMNOI III No. 494, Redacţia şi Administraţia 4, STRADA SĂRINDAR, 4 T_. . _ I 78/09 Administraţia ■ •leton I 78/10 Redacţia Director politic: TITUS ENACOVICI Director: C. GONGOPOL PUBLICITATEA CONCESIONATA Ag. de Publicitate R. FILIP Str. Sărindar No. 4 Abonamente in ţară Un an.............690 lei Şase luni . • • . 300 „ Trei luni .... 130 « IN STRĂINĂTATE Un an ..... 1200 lei Şase luni ... . 600 „ Trei luni .... 350 , Provocările bulgare ------po - Sunt acţiuni care ne silesc să revenim la realitate, să părăsim în studiul politicii externe simpla analiză a textelor juridice, sau articolele convenţiilor semnate, pentru a vedea că zările sunt mai puţin trandafirii şi luminoase decât pe ţărmurile Lemanului. De altfel, la Geneva, există o comisiune care nu se bucură de publicitatea internaţională, închinată exclusiv operei de mascare a realităţii, o comisiune umilă a cărei muncă aridă e în acelaş timp antipatică fiindcă mărturiseşte nu numai posibilitatea unei noul tragedii războinice, dar permanenţa acestei ameninţări cu scânteieri de sabie a lui Damocles, o comisiune care are drept însărcinare de a determina, de a limita, cu precisiune, focarele de posibile conflicte viitoare. In lung şi în largul hunei ameninţările şi urile acumulate se înteţesc, iar comisiunea lucrează, în tăcere, la încheierea acestui bilanţ roşu, de posibilităţi însângerate. Activitatea ei, bineînţeles, nu este destinată aplauzelor electorale. Digestia politiciană şi democrată nu trebue tulburată de simple constatări de la locul lor. Iluzia trebue prelungită. Publicitatea este exclusiv rezervată marilor discursuri unde abuzul cuvintelor de «pace» şi «justiţie», sărăceşte tipografiile de literile care compun aceste silabe. Niciodată n'a existat mai mult verbalism în politica externă. Niciodată prăpastia între realitate şi afirmarea politică n’a fost mai adâncă. Dacă s’ar vorbi poate mai mult de preocupările cari au dus la redactarea a ceea ce numim bilanţul roşu, Societatea Naţiunilor ar lua altă figură, iar aspectul de utopie internaţională care i se împrumută de cei mai mulţi ar face loc unei organizaţii centrale de mediaţiune şi arbitraj — bazată pe realităţi şi pe jocul sincer mărturis«11, al intereselor antagoniste. Azi Se pluteşte într’o atmosferă de falsă armonie, în nebuloasa unei ideologii nedefinite şi contradictorii, care deschide drum tuturor interpretărilor şi perspective tuturor posibilităţilor. Ceeace se întâmplă cu Bulgarin ne-o dovedeşte. Pilda e conferentă. „ Dincolo de Dunăre s’a pornit o vie campanie împotriva noastră, campanie de presă, dublată printr’o campanie de acţiune politică, de agitaţie populară. La articolul de gazetă, a succedat conferinţa. La conferinţă a succedat meetingul. Găsim, în primul rând, reeditarea vechilor clişee de calomnie, transformarea României într’un fel de «Jardin des supplices» al politicii internaţionale. Cităm după «Universal». In rezumat oratorii au descris in culorile cele mai întunecate situaţia din Dobrogea fi Basarabia fi în special ei s’au ocupat de «persecuţiile» pe care le-ar suferi din partea autorităţilor române, bulgarii din aceste provincii. S’a vorbit de «atrocităţile grozavei, săvârşite de autorităţile româneşti din jud. Durostor, unde ar fi fost ucişi (ii) 30 de bulgari nevinovaţi. S’a afirmat că românii au ucis 2013 de bulgari, sau el au făcut să dispară aproape 100 de fruntaşi bulgari... (?!)• La toate meetingurile ţinute s’a vorbit de pretinsele asasinate ordonate de organele administrative române, şi s’au citat... numele victimelor căzute pradă ferocităţii românilor. E vechiul refren. Urmează apoi varianta politică, a cărui tip e rezoluţia votată la Provadia (jud. Varna) în ziua de 11 iunie: «Tratatele internaţionale încheiate după război, au înlănţuit jumătate din poporul bulgar în lanţuri grele de sclavie; adevăratele minorităţi in Ţările vecine — Dobrogea, Basarabia, Macedonia si Tracia — sunt de fapt, românii, sârbii şi grecii, dar cu toate aceste injustiţii, pe care a fost clădit tratatul de la Neuilly, tratatul acesta prevede unele garanţii şi drepturi minimale. populaţiunii bulgare; în fiecare zi, suntem îngroziţi şi revoltaţi de comunicările din ce în ce mai grozave, privitoare la masacrele în massă, la atrocităţile, la internările, la rapturile şi la teroarea nemaipomenită, săvârşite de organele oficiale fi neoficiale ale autorităţilor române, împotriva fraţilor noştri din Dobrogea, cu scopul de a provoca părăsirea acestei provincii de bulgari fi înlocuirea ei cu tot soiul de emigranţi fi derbedey». «Democraţii» ne vor răspunde că toate acestea se petrec sub tutela guvernului Liapceff, că organizarea meetingurilor e făcută de societăţi ofiţereşti etc.. Au dreptate. Aceştia vin însă în al doilea rând, căci în fruntea acţiunei de provocare stau cele două societăţi intitulate : Liga pentru apărarea drepturilor cetăţeanului şi omului» şi «Liga pentru pace şi Societatea Naţiunilor». E cel puţin ironie de a vedea politica de provocare pusă sub patronajul Societăţii Naţiunilor, chiar când a vorba de bulgari. Eugen Titeanu —-—xxoxx----- Ne am mai întors şi altă dată cu gânduri triste de la Blaj. Fastul de simplitate românească, prietenia caldă ce găsisem la atâtea serbări naţionale şi culturale la care am participat în Roma noastră de pe Târnavă, grija cu care ni se ascundea de toţi localnicii vitregia unui tratament al oficialităţii româneşti nu mai puţin rău decât cel de pe timpul stăpânirii străine de ieri, toate nu miau putut tăinui o realitate deprimantă, cu a cărei dureroasă impresie rămâneam vreme îndelungată după fiecare din aceste manifestaţii de-un strălucit românism. Niciodată însă ca acum nu ne-a de ISAIA TOLAN durut întâlnirea cu durerea Blajului. Păcat că nici un reprezentant al autorităţilor n’a fost de faţă, ca să-şi examineze conştiinţa în faţa realităţii pe care o descria Mitropolitul Vasile în rechizitorul făcut oficialităţii româneşti la Congresul de Duminecă al Ligii Culturale. Poate s’ar fi ascuns în gaură de șarpe de ruşine. Dar oficialitatea a lipsit prudentă. S’a ferit să se întâlnească cu acele priviri de resemnată amărăciune, cu acele străfulgerări de dârjenie din ochii urmaşului atâtora care au răbdat mizeria cea mai elementară pentru şcolile Blajului, când ne vestia că va merge să cerşească prin crâşme banul de care au nevoie şcolile acestea şi pe care guvernele româneşti li-l refuză din nemernice calcule politicianiste. Ni s’a spus povestea acestor şcoli de pe timpul stăpânirii duşmane de ieri; vrednicia cu care au înfruntat, pe marginea prăpastiei totalei lipse de mijloace, condiţiile egale cu o desfiinţare ale unui ajutor de stat. Şcolile Blajului au fost salvate în ultimul an al stăpânirii ungureşti printr’o cerşire publică — şi maghiarizarea lor nu s’a mai putut întâmpla. Iar astăzi în astăzi vrednicul, umilul şi dârzul Vlădică — Vodă Vasile dela Blaj, cum la numit d. Iorga gândindu-se la acele zile de odinioară când vlădicii români străjuiau cu demnitate şi autoritate domnească la existenţa fiinţei noastre naţionale — astăzi ne anunţă iarăşi — cu câtă resemnare în faţa unei nemernicii care ar merita altceva! — că va porni din nou la cerşit, prin crâşmele satelor ! Sunt momente istorice în viaţa umililor robotitori din domeniul obşteştii munci spre mai bine a neamului. Unul de-un tragism fără pereche a fost cel de Duminecă dela Blaj. Oficialitatea trebuia să se ferească de el. S’a ferit — dar sunt în ţara aceasta atâtea glasuri, câte să s’audă până la această oficialitate, care socoate în inconştienţa ei, că se răzbună pe cerbicia unei conştiinţe politice adverse, a părinţilor unora dintre elevi sau a nu mai ştiu cui, sau că o înfrânde dacă loveşte în şcoalele de la Blaj şi în elevii lor. Mai este nevoie să se spună că obiectivul acesta al regimurilor noastre politicianiste este o absurditate revoltătoare? Ce gândesc aceste regimuri că pedepsesc sau fac, când îşi îndreaptă răsbunarea spre aceste şcoli, în care nu s’au făcut şi nu se va face decât poli- tica conservării şi propăşirii naţionale? Spre aceste şcoli, care nu-şi revendică şi nu-şi vor revendica decât continuarea acelei străduinţe seculare, din care a rezultat supremul fapt important pentru românism, întregirea neamului ? Şi totuşi n’a fost guvern românesc care să nu fi îndreptat priviri duşmănoase spre acest focar de cultură naţională. Apponyi are cei mai autentici urmaşi în capitala tuturor Românilor. Şi astfel Vasile Vodă dela Blaj n’are decât să pornească cu talerul la cerşit prin crâşmele Ardealului şi să mănânce — cum zicea — pe rândul satului, expresie pe care ministrul Banu n’a înţeles’o acum patru ani în sala de gimnastică a liceului din Blaj, la comemorarea de-atunei a zilei de 3 Mai 1848, şi nu va fi înţeleasă nici astăzi, fiindcă e autentică blăjeană, de pe vremea când susţinătorii şcolilor acestora, acei vlădici şi mitropoliţi smeriţi, trăiau din pomană, numai ca să aibă puţinul din ce să se susţină la şcoală generaţiile de cărturari de peste munţi. Dar ni se pare că guvernul de astăzi s’a lăudat la venirea sa la putere pe la toate răspântiile, că a alcătuit pe jumătate din ardeleni. Nici aceştia nu înţeleg ceiace n’a înţeles acum patru ani d. C. Banu ? “■ MEHTULU!“ P®PLR C. Iov, deputat de Soroca, purtător al unui nume cu ghinion, a primit botezul... prestigiului parlamentar în şedinţa matinală din ziua Sfinţilor Petre şi Pavel. Avea dreptate Patriarhul să refuze a da încuviinţarea Bisericei şedinţelor parlamentare din zilele de Duminică şi Sărbători. Căci prcât cele sfinte nu se spurcă, precum Sanctitatea Sa ar putea eventual să probeze, căci este o irefutabilă axiomă, totuşi sunt anumite credinţi, prea strâns legate de ancestrale tradiţii, ca să fiu înfruntate fără de primejdie. Şi iată că in ziua onomastică a celor doui Apostoli, intr’o şedinţă care părea destinată calmului şi unde un tânăr debutant, d. Armand Călinescu, deputat ţărănist de Argeş, a dovedit talent şi elocinţă, dintr'odată s'a produs furtuna în care d. Iov a fost invitat să se ducă nu ca Daniel în groapa leilor, ci într’un loc de unde odată evadat, ca or ce nou născut, e deplorabil să mai fi trimes. Incidentul s’a produs, — şi aci intervine consecinţa înfrângerea respectabilit&ţei sărbătorilor, din cauza preotului Nicoreanu, dacă nu ne înselăm, care, într’o asemenea zi, în loc să citească pe Sf. Paul, întrerupea pe d. Călinescu. D. dr. Lupu a observat această atitudine anacanonică și a relevat-o. D. Iov, probabil dintr’un mistic instinct care ’l apropie de «miniștrii lui D-zeu», a insinuat cu glas tare că d. dr. Lupu s’ar fi întârziat la bufet. Atunci s’a produs riposta cu trimeterea, care, precum era uşor de bănuit, a stârnit multă senzaţie şi suficiente vociferări. Noroc că preşedintele, d. Meissner, care a uitat numele şi sensul unor noţiuni şi vorbe a declarat a nu le fi auzit. Ceea ce a dus la concluzia că d. Iov a retregat cuvintele rostite, iar d. dr. Lupu a retras imperativul, o scuză destul de bizară. Cu o zi mai înainte d. Octavian Goga, ministru de interne, declarase de pe banca ministerială: «Vrem să ridicăm nivelul parlamentar!» Evident, începuturile promit, căci nu sunt decât patru zile de când s’a deschis această sesiune... Aşteptându-se ridicarea nivelului, majorităţile tuturor parlamentelor sufragiului universal continuă să-şi ridice poalele, şi minorităţile să le imite. Un asemenea «parlamentarism» barocă ficţiune în care nu mai întâlneşti măcar emotiva elocinţă a marilor talente, se osândeşte singur la o moarte în rate. Căci observaţi cum «nivelul» merge mereu în descreştere şi la fiecare nouă recoltă a «sufragiului», marea majoritate este buruiană care miroase prost. Arsenie D-nii Szele Bella şi Barabas vor fi invalidaţi de către „majorităţile conştiente“ Ed. Petrescu cunoscutul „rejeron“ al dinastiei Comnenilor adoptat de dinastia Brătianu E cunoscut cazul d-lor Szele Bella şi Barabas, candidaţii maghiarimei cartelate cu guvernul şi aleşi ai« Naţiune! române», — ei, duşmanii de eri ai românismului şi astăzi amici ai d-lui Goga..Dar încă necunoscută e soluţiunea cu care guvernul ese din încurcătură, — şi o vom desvălui aici, după informaţiuni care nu suferă de amintire, chiar dacă până la sfârşit intervenţiile d-lui Goga ar face ca ele să nu corespundă întocmai realităţii. * Odată alegerile trecute, guvernul a găsit că nu are obligaţia de sa ţine în cadrul angajamentelor luate faţă de minoritarii cari i-au dat concurs în alegeri, — şi că — ce oameni de nuanţe subtile! — guvernul de altfel, nu era obligat să le asigure decât alegerea ceea ce îi sta lui în putinţă nu şi validarea care aparţine majorităţii, reprezentanţilor Natunei Şi putem afirma că ordine discrete au fost date majoritarilor averescani ca, la discuţia ce se va ridica asupra validării persoanelor d-lor Szele Bella şi Barabas, să procedeze conform... conştiinţei lor individuale, nu colective, — ceea ce însemnează, dar şi pe româneşte: — INVALIDAŢI! Iar d. Goga îşi va spăla mâinile. Călătoria Reginei în America, — nu pentru 20 de zile cum s’a anunţat întâiu, ci pentru 2—3 luni — a pus guvernul pe jăratec pentru a găsi Tării un ministru la Washington. Şi arătam zilele trecute că ar avea să aleagă între d-nii Vasiliu, Boerescu și Cretzianu. ...Dar iată că a intervenit d. N. Titulescu care vrea iar să facă un eminent serviciu Ţării, după ce a mai făcut două în Statele Unite, acordul datoriilor de război şi scoaterea principelui Anton Bibescu, — şi, după suggestii primite de cine ştie unde, dacă nu din credinţa că d-sa are exclusiv privilejul reclamei la Societatea Naţiunilor, —3 recomandă ca ministru la Washington pe d- Petrescu, ministru la Berna, cunoscutul rejeron al dinastiei.. Comnenilor adoptat de dinastia Brătienilor. Intr’adevăr, d- Titulescu a reco-D. PETRESCU COMNEN mandat guvernului, călduros pe d. N. Petrescu zis Comnen ca reprezentant diplomatic al României la Washington, — și guvernul este pe cale de-a face această grotescă numire. Ciudată manieră are d. Titulescu de-a face servicii Țării, — afară de cazul că, pe deoparte chinuit de remușcări, pe dealta de furii, vrea să se răzbune pe-. Statele Unite, trimețându-le un asemenea — cum să-i spunem ? —... diplomat ! Art- D. OCTAVIAN GOGA SINGURA SOLUŢIE Discuţia în jurul validărilor continuă la Cameră. Cuvintele fără control şi fără simţ de răspundere ale opoziţiei, luându-se la întrecere cu neruşinarea abuzurilor administrative, întocmesc cumplitul dosar al sistemului electiv- «Monitorul Oficial», prin sârguinţa obligatorie şi exactă a stenografilor, va păstra dosarul complect al scăderilor morale ce macină tăria statului român, pregătindu-i surpări viitoare Guvernul a utilizat «un sistem cu adevărat fără precedent în analele eeritorale ale parlamentarismului», a declarat, sincer uimit, prin glasul d-lui I. G. Duca, partidul liberal. Ne putem uşor imagina ce-au putut însemna alegerile conduse de d. Octavian Goga, dacă chiar partidul liberal s’a putut spăimânta, deşi sistemul falsificărilor, violenţelor, a fost statornicit in parodia vieţii noastre constituţionale de d. Ionel I. C. Brătianu. Dar tânărul debutant în metoda Radu Mihai, poetul Octavian Goga a depăşit chiar cadrul lipsei de măsură a partidului liberal-D. I. G. Duca a încheiat patetic declaraţia pe care a făcut-o în numele partidului: «Nu se compromite numai votul obştesc, ci se întăreşte credinţa nefastă a zădărnicirii oricărei idei de legalitate şi a oricăror metode de ordine. «In interesul consolidărei României întregite nu se cuvine deci să se sdruncine prin acte rău chibzuite, şi pentru succese trecătoare reazimul sufletesc de care depinde normala dezvoltare şi pacinica evoluţiune a neamului nostru. «De aceia, partidul naţional liberal se simte dator, nu numai să aducă din această tribună protestarea sa hotărâtă în potriva alegerilor, a căror validare vi se cere, dar să arate cu îngrijorare, răsunetul nenorocit pe care ele îl vor avea în sufletul unui popor, azi mai mult ca oricând însetat de muncă prin dreptate, de democraţie prin legalitate, şi de progres prin ordine. «Partidul naţional liberal va lupta ca cele întâmplate acum să nu se mai repete în viitor, fiindcă altminteri, însăşi viaţa constituţională a ţarei ar fi pusă în primejdie». Frumos. Anticipări triste ale filtor efecte ce nu vor întârzia să vină, gânduri chibzuite menite să imprime un simţ de răspundere acestui guvern de aventură asupra «răsunetului nenorocit pe care îl vor avea în sufletul unui popor» fărdelegile comise- D. I. G. Duca le rosteşte uitând prea uşor că guvernul generalului Averesen a fost inventat de partidul liberal, a cărui autoritate a impus prin cuvântul fără îngăduinţă de împotrivire al d-lui Ionel Brătianu, pe d. Octavian Goga la interne, deşi biata fantomă cu cioc de vată de la preşidenţia consiliului îl voia pe generalul Răşcanu. Atunci pentru ce se mai minunează cu Icneli de patetice revolte d. I. G. Duca ? Au voit comica improvizaţie a guvernului actual, firesc a fost ca neaşteptaţii câştigători ai puterii să se agaţe cu desnădejdea naufragiaţilor ce au găsit un colac de salvare. Dacă un partid solid organizat, cu o necontestată autoritate cum e cel liberal a trebuit să statornicească desmăţul administrativ în timpul nefast al alegerilor, ce credea d- l. G. Duca, purtătorul de cuvânt al liberalilor, că vor face averescanii î Elegii ? Romanţe pudrate ? Lipsa de măsură — căci şi în abuz este o măsură — a d-lui Octavian Goga este consecinţa logică atât a nervozităţii sale de debutant cât şi a inexistenţii politice a partidului pe care a fost obligat să-l transforme într’o realitate electorală cel puţin. Câmi îngrămădeşti viaţa publică a unei ţări în sufrageria Porcului constantinesc, când vrei să reduci orientarea politică a spiritului unei naţii la variaţiile de temperatură erotică sau când socoteşti răbufnirile zgomotoase ale digestiei porcine drept sentinţă a înţelepciunii definitive în politica românească, cum te mai poţi indigna de spectacolul deşnchiat al unor alegeri făcute de desperaţii periferiei morale ? Guvernul Averescu este creaţia partidului liberal, în loc de sonoritatea inutilă a unei declaraţii a cărei indignare tardivă îi anulează sinceritatea, d. I. G. Duca să-şi sfătuiască şeful, sau mai exact să-şi constrângă şeful la o acţiune pozitivă , trimiterea la vatră a acestui guvern şi alcătuirea unui guvern de concentrare a tuturor energiilor naţiei. Oricât de păcătoşite ar fi partidele politice, oricâte nulităţi ar domina viaţa publică, mai sunt totuşi — rare e drept — valori necontestate, capabile să pună în serviciul ţării şi o pricepere şi o curăţenie morală . Ionel Brătianu este factorul hotărâtor în oscilaţiile vieţii noastre politice; protestele sunt inutile, de aceia cum zicea bătrânul geometru al eticei Spinoza «nici să plângem, nici să râdem, ci să înţelegem» adică să acceptăm datele unei realităţi împotriva căreia îţi iroseşti puterile înotând. Dar situaţia de factor hotărâtor îl obligă să ferească tact de aventura unui guvern de aventurieri şi să dea acel guvern de concentrare naţională pe care îl datoreşte de la 1919. Iată soluţia menită să închidă definitiv ruşinosul spectacol al ultimei improvizaţii a politicei de iatac. Pamfil Şeicaru EUROPEISM LIRICCO Există erezia că a fi «europeu» e mai cu seamă un fenomen moral. In acest sens, aproape toate ţările dau dovezi de lăudabile silinţe. Modele, lecturile, moravurile se europenizează. Capitalele Europei încep a se asemăna şi a deveni, dacă se poate spune, Interşanjabile- Dar nu e decât o pojghiţă superficială. Şi mai exact, o falsificare. Căci nu numai că sub această văpsea uniformă de europeizare, subsistă diferenţieri care nu se pot şi nu trebuesc suprimate, fiindcă nu se pot reduce la un tip uniform flexibilitatea şi variaţiile de viaţă ale unor grupuri cu vechi tradiţii şi cu impulsii lăuntrice diverse, dar superficialitatea europenizării devine mai vizibilă încă, atunci când dincolo de declaraţiile patetice de în-,frăţire, sub fiecare tratat şi alianţă, descoperi aprigul război economic, barierele vamale, legiuirile protecţioniste, adică tot atâtea aspre realităţi care nu mai lasă frumoaselelor discursuri de fraternitate decât un farmec superfluu. Europeiştii pledează pentru o Europă fără corp. O patrie invizibilă şi himerică, fără nici o consistenţă organică. Nu există o viaţă europeană profundă, alcătuită din mişcări comune şi concordante, în circulaţia monetară, în schimb, ca să producă acţii şi reacţii sănătoase, de la ţară la ţară, de la regiuni de producţia intensă la regiuni de producţie mai puţin prospere, nu există o «economie» europeană, asigurând în virtutea legilor admise de comun acord, o expansiune armonioasă a vechiului continent, bătrân şi bolnav. La ce folosesc apelurile, profesiile de credinţă şi liricele invocaţiuni, în vreme ce naţiunile acceptă mai degrabă cele mai atroce servitudini economice decât să renunţe la aparenţele dominaţiilor politice * Naţiunile nu sunt libere una faţă de alta în Europa: elementele proprii tfUBOdomne tpm.ou.ioquţoov nu sunt eliberate de prejudecăţile particulariste şi de suveranităţile politice. Nu există încă substanţa veridică şi solidă a unei conştiinţi europene, care să treacă dincolo de efuziunile lirice. Destul să priveşti figurile ţărilor, adică frontierele. Aspectul frontierelor nu înşeală Toate reticenţele naţionale sunt înscrise acolo. Temerile popoarelor, mizeriile lor, timiditatea şi bănuiala, se citesc ca într’o carte deschisă. La frontieră, ochi în ochi, cu privirea atentă, naţiunile se spionează, stau gata să aplce armele dosite la spate , caută să se rănească, să se jefuiască, să se aservească. Sub declaraţiile calde de pacifism, durează barbaria savantă, şi nu instinctul numai, dar necesitatea, disperarea mizeriei materiale. Din deşartele elanuri oratorice ale lui Aristide Briand, de astă toamnă, la Locarno, ce-a mai rămas oare decât cuvinte umflate împrăştiate spre orizonturi găunoase? Căci eroarea mare de atunci, a fost că încă odată un om politic european, s’a lăsat ademenit de un langaj universal în loc să se păstreze la un langaj precis european. S’au repetat încă odată clişeele lui Wilson. Cuvinte care impresionează inimile şi deslănţuie aspiraţii vagi, dar nu rezolvă nimic. Nu există încă, în ciuda tuturor conferinţelor şi tratatelor, o adaptare cât de relativă, a realităţilor naţionale pentru a le face să înceapă în acea patrie comună, care ar fi Europa. De latratatul din Versailles, fiecare din consiliile adunate, după frumoase declaraţii europene, au încercat în deşert să înăbuşe sumbrele revendicări naţionale, răni care au fost acoperite dar nu vindecate. Deoparte sunau declaraţiile de duioasă înfrăţire; imediat, când începeau lucrările, comisiunile aveau de rezolvat duşmănii intestine, de potolit intolerante, de cârpit tratatele care se destrămau. E curios de observat cum faţă de formidabilele presiuni pur «economice» exercitate pentru a îngenunchia Europa, fie de către una din naţiunile ei încă stăpânită de ambiţii de hegemonie, fie de către America, oamenii de stat europeni, nu s’au pus de acord după şapte ani, asupra oportunităţii de a da substanţă unei politici într’adevăr realist europeană, echilibrând jocul de interese, rezolvând conflictele intestine, armonizându-le pentru a ţine faţă de o pildă Americei de Nord, în vremea din urmă celei de Sud, şi mâine poate Asiei. Eterna confuzie durează. Europeismul nu se poate degaja de superstiţia universalismului a ideologiilor general mondiale, şi în vreme ce celelalte continente fac o politică de naţionalism continental dacă se poate spune, Europa nu-şi poate potoli rivalităţile intestine, nu-şi poate rezolva crizele interne, nu e capabilă să găsească un ritm comun — se consolidează cu cufenoide dar platonice declaraţii lirice. Pe când celelalte continente se pregătesc să răstoarne vechiul echilibru — (s’a vorbit şi de un crepuscul al rasei albe) — Europa din slăbiciune şi incapacitate, îşi pierde hegemonia care a dat civilizaţia ultimilor douăzeci de veacuri şi adoră un prunc născut mort; europeismul — fruct al celui din urmă sentimentalism senil- Serapion ----—Xin'-'’—--- — xxoxx—-*=» Comemorarea lui Eminescu O stare ve spirit periculoasă Cei din jurul arhiepiscopiei din Chişinău nu au fost mulţumiţi de felul cum trecutul guvern a soluţionat chestiunea administrării averilor bisericeşti din Basarabia. Nemulţumirea a fost în proporţia imensităţii acestor averi■ De aceea au aşteptat momentul oportun ca să revină asupra măsurii luate. Sau cel puţin să o eludeze. Şi momentul a venit odată cu venirea la guvern a d-lui general Averescu, însoţită de ridicarea. Pe primul plan al politicei în Basarabia, a d-lor Neaga, Buciuma şi alţii. Ceea ce s'a şi făcut într’o adunare eparhială a arhiepiscopiei Chişinăului. Fără a sta prea mult pe gânduri, fără a-şi aduce aminte măcar că este un for înalt. Sinodul, adunarea a anulat dispoziţiunile Ministerului Cultelor, declarând că averile bisericeşti nu pot fi comune celor trei eparhii şi că ele sunt proprietatea exclusivă a arhiepiscopiei Chişinăului. Măsura luată de această adunare, desvălue o anumită stare de spirit ce predomină în sânul unor preoţi de peste Prut. Ea este şi periculoasă, pentru cine cunoaşte sentimentele hrănite de marele regisor al arhiepiscopiei, preotul Balinga. Calitatea de bun administrator ce i se atribue nu poate balansa rezultatele date în domeniul de pacificare şi îndrumare a bisericei basarabene, pe drumurile intereselor moldovene. Imediat, după unire, şi, mai ales, din 1919, agitaţia pe chestiunea acestor averi, a pricinuit o criză în sânul bisericei de peste Prut.Criza aceasta o cunoaştem cu toţii. N’a fost lipsită nici de părţi tragice, cum a fost bunăoară situaţia în care au fost aruncaţi preoţii Murafa şi Mitrea, fiindcă nu aprobau calităţile de bun gospodar şi sentimentele de vajnici basarabeani, ale lui Baltaga- Si ea a durat mereu. Soluţia dată de ieri n'a făcut decât să o înăbuşe. Astăzi ea se manifestă mai mult. Hotărârea adunării arhiepiscopale o agravează. In râvna sa de a face atmosferă favorabilă acestei hotărâri preotul Guciuma, unul din cei mai vajnici apărători ai «integrităţii» bisericei basarabene, a declarat in presă că alarma ce s’a dat in jurul hotărârii a fost prea mare; hotărârea, din contră, rezolvă lucruri nerezolvate. Exact ceea ce afirmăm şi noi. Pentru tagma amintită, chestiunea averilor din Basarabia a rămas nerezolvată• Astăzi o rezolvă adunarea arhiepiscopală din Chişinău. Preotul Guciuma fiind şi deputat, şi încă unul dintre cei mai însemnaţi averescani din Basarabia, declaraţiile sale, departe de a dovedi că nu e nimic nelegal în hotărâre, denotă că tagma nu înţelege să se închine decât soluţiunilor date conform intereselor arhiepiscopiei din Chişinău cu o pronunţată nuanţă de personalism. Dar, pentru autoritatea Sinodului şi pentru demnitatea chiar a bisericei de peste Prut, se impune ca cei cari terorizează şi Sinodul şi pe unii preoţi, să priceapă că biserica noastră naţională nu admite astfel de acţiuni compromiţătoare şi dizolvante. Adventismul şi baptismul se întind în Basarabia, iar autorităţile religioase se ţin de contabilitate ca şi când aceasta ar fi învăţătura evanghelică ce sunt meniţi să o răspândească printre ere- I dincioşî. -LIGIOASA LA MORMÂNT xxoxx