Cuventul, februarie 1927 (Anul 3, nr. 674-697)
1927-02-02 / nr. 674
lui Stabilirea principiilor legii Louusia alcătuită din d-nii Mur-înţe, dar şi la aceştia, cu condiţia gâşeaua, Darvari, Grozdea, Rudeanu, Gornescu, etc, sa întrunit aseară la ora 6 la ministerul de justiţie sub preşedinţia d-lui ministru Cudalbu. S’a căzut de acord, în urmna discuţiunilor urmate, asupra principiilor călăuzitoare ale acestei legi. Principiul: tendinţa de normalizare a raporturilor dintre chiriaşi şi proprietari, libera tranzacţie. Bineînţeles, s-au prevăzut excepţii pentru funcţionarii Statului, judeţelor şi comunelor, pensionari, invalizi şi orfani de război. Pentru celelalte categorii neprevăzute la aceste excepţii, s’a admis o păsuire de 6 luni de zile, în care timp, aceştia să-şi poată găsi locusă n’aibă un venit mai mare de ■00.000 lei. S’a prevăzut înlesnirea ca proprietarii funcţionari, cari sunt chiriaşi să-şi poată evacua pe chiriaşi, dar şi aci, ei să aibă precădere asupra funcţionarilor chiriaşi. S’au stabilit cotele. Ele vor varia între 19 şi 30 de ori chiria de la 1916, după venitul stabilit de comisiile arbitrale. S’a prevăzut o procedură sumară pentru judecarea cererilor de evacuare, fără putinţa din partea chiriaşilor de a tergiversa procesul. Discuţiile vor continua astăseară la ora 9 juni, la ministerul de Justiţie. firewraft I n t o r m a ţ i u n i Abonamente la „Cuvântul“ LEI 700 pe an „ 3»o»o w t» luni Pentru o alto, »naututiuu şi Administraţii ruduce, iVvi» «uimii, treuuu biroului««e, un an 1700, MIJII cad, o iUUi dud. Aponamemde încep la 1 şi 15 ale necare, luni hamdată, potrivit unei hotarari «atervoare, M. as. Regele a începui un trainsment rauiu.erap.c, stun «*irecfiunea u-iui or. asmus din wuxelles, asistat ue u. Comerentiar dr. un. bevereatiu. Instalarea a fost va cutes* de d. inginer ivestiier. faptul acesta a tost auus la cunost.nta publica jprinti^im cuviun.cat a« ntimsti-wiitii Casei Itegare putficat in ziarele pe ilumenica dimineaţă. Se desminte ştirea cum ca d. general Mircescu, ministrul de război, va pleca în curând într’o misiune la Paris. Membrii Uniunii ziariştilor profesionişti sunt convocaţi in Adunare generală extraordinară (a doua convocare) pentru Dumineca 6 Februarie, ora 11 dimineaţa în localul Camerei de Comerţ. Militare La 6 Februarie se va face înconpurarea contingentului 1927. Cercurile de recrutare şi comandamentele au prmnit toate ordinile necesare. D. general Mircescu, ministru de război, va pleca Duminică la Sinaia pentru a asista la concursul de „Skw” ale regimentelor de vânători de munte. Universitate D-l prof- D. Ouaţi va deschide cursul d-sale de Sociologie Generală azi 1 Februarie cor. ora 5 d. a. in amfiteatrul «Titu Maiorescu» din noul local al Facultăţii de Litere şi Filozofie, vorbind despre: «Sociologia Universităţii». In zilele de 1, 2, 8, 4 şi 5 Februarie se vor prezenta la examenul de drept roman (anul I de licenţă) seriile: XII, XIII, XIV, Vil şi Vlll-a. Examenul de drept public cu studenţii anului I de licenţă va începe astăzi, cu seria l-a: în zilele de 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 şi 10 Februarie, se vor prezenta seriile II-X-a. D. prof. G. G. Mironescu, va ţine examenul de enciclopedia dreptului cu studenţii dela seriile Vl-a şi VlII-a în zilele de 1 şi 3 Februarie. Examenul de drept roman cu studenţii de la anul al II-a de licenţă, va începe astăzi 1 Februarie, cu seria I-a. Joi 3 Februarie se vor prezenta candidaţii din seria II-a. Examenul se va ţine în sala XI-a a Universităţii Şcolare Proiectul de reformă al învăţământului secundar, căruia i s-au adus modificările de amănunt cerute de * Asociaţia profesorilor secundarii a fost trimis ori consiliului legislativ. Absolvenţii Şcoalelor Practice de Comerţ ale ministerului Muncii, sunt cu insistenţă rugaţi să ia parte la consfătuirea ce va avea loc în seara zilei de 1 Februarie 1927, ora 8 seara, în localul şcoalei «Cultura» din strada dr. Cim Iliescu No. 11 bis (fostă Sborului), unde se va discuta între altele şi chestiunea admiterii acestor absolvenţe în Şcolile Superioare de Comerţ serale. D-ra Adela Ivaşcu a fost numită directoare la şcoala „Centrals’* de fete din Bucureşti. Diverse Azi Marţi ! Feltr, orele 9 seara va fi la teatrul Popular, «A doua seară de jocuri româneşti» din ciclul orgazat de comitetul de doamne al Ligei Culturale» folosul palatului Ligii. Intrare« 80 lei, pentru studenţi 80 lei. D. Tetelbaum din Iaşi a reclamat poliţiei că un hoţ îi s’a introdus în magazin, furând postavuri în valoarea de 400.000 lei. Societatea studenţaior architecţi dă un bal deschis şi costumat în ziua de Joi 3 Februarie 1927, in casa Cercului Militar, sub patronajul d-lux şi d-nei Pangrati, pentru mărirea fondurilor bibliotecei, ajutorarea studenţior şi pentru excursii de studii în ţară şi străinătate. Având în vedere scopul frumos pe care societatea îl urmăreşte, Onor, publicul este rugat a participa la acest bal, în număr cât mai mare. Centrala Cooperativelor anunţă societăţile cooperative că contribuţia locuitorilor satelor la plata guarzilor comunali, este dela 10 la 100 lei anual pentru ţăranii muncitori de pământ şi dela 100—1000 lei pentru comercianţi, industriaşi, proprietari mijlocii şi mari, fiind cu totul interzis a depăşi maximul acestor sume. In comunele situate in apropierea oraşelor sau în regiunile industriale şi miniere, contribuţia primei categorii poate fi excepţional ridicată la 200 lei. In «Monitorul Oficial» din 30 Ianuarie a apărut legea pentru ratificarea convenţiunii încheiate de stat cu reprezentanţii Compagnie Belge de Chemins de fer et d’entreprises din Bruxelles detentoarea acţiunilor soc. de căi ferate Arad-Ceanad, Matra-Coşana şi Bihorene. Sâmbătă 5 Februarie, ora 9 seara in saloanele Sindicatului Ziariştilor (Bulevardul Carol I) va avea loc babil dat de Asociaţia Cercurilor Studenţeşti, Alba lulia, Bihor şi Hunedoara, sub patronajul d-lui ministru Octavian Goga. Beneficiul va fi destinat pentru minarea unui cămin studenţesc. Joi 8 curt.ar.c, min. 7 şi juni. d. a., se va ţine în str. Ştirbey-Vodă No- 43 adunarea generală a comitetelor de bresle şi de corporaţii din Capitală. La şedinţă va lua parte şi d. inginer Stavri Cunescu, directorul meseriilor şi învăţământului muncitoresc din ministeerul muncii Acum câteva zile s’a început pescuitul în largul Mării Negre cât şi în lacurile din Jiul Constanţa. In mujentate s’a pescuit guvizi In primăvară se va da o deosebită intensificare pescuitului In Marea Neagră, acordându-se mari avantagii vânătorilor pescari. D. inginer Vidraşcu, directorul general al pescăriilor, s’a înapoiat ori dela Constanta. D.sa s’a interesat acolo de preţurile ce se obţin din vânzarea la licitaţie a peştelui. TLATOUL EIORIA COMPANIA C. FANASE astăzi marele succes VIVAT revista de d-nii Vladoianu şi V. Rodan mare montare, mare balet fast extraordinar număr de senzaţie Cu d-nele Nataliţa Pavelescu, Ecat. Vasiliu, Lizica Petrescu, Violeta Ionescu, D-nii Tănase, Protopopescu Codruţ, Şerbănescu, Lorentz,Doini, şi d-na Zuchi Eremia. Biletele la cassa teatrului Vîrco Avansări in Ministerul Comentar B au făcut urmatoaruie avansări de funcționari in ministerul de domenii: L. M. Lincuiescu director general cl. I-a. D.roma Ionescu director general clasa iiI-a. II. V. Mărculescu subdirector general clasa l-a. It. G. Ştefănescu-Guna inspector general clasa l-a. D. G. Limfe director clasa ll.a, d mi .jt- Antonescu, Aurel Mihăescu, Buruiana și N. Gribau inspectori generali clasa ili-a. I». Paraschiv Ştefănescu subdirector clasa I. D-nii Gr. Ioandeiescu, I. Dragoş, C- O rescu, Alex. Minoescu, A. Pădureiuu, M. Aiexandrescu, I. Boicescu şi Dem- Xonescu subdirectori clasa a II-a. D-nii X. Antonescu, I. G. Botez, G. M- constantinescu şi Gr. Corneanu agronomi inspectori generali. D-nii G- Btrauiescu, Tr. Danescu, D. Cocila şi Al. Bcobai agronomi inspectori clasa X. D-nii: Drugan Tudoriu, V. Danielescu și N. Năstase consilieri agricoli clasa 1 a. D-nii V lache Ileaha, Bogdan Cerchez, Ir. Boeru, I Beutaru și V. Bergheanu consilieri agricoli clasa II. I. Iunian, St. Popescu şi I. Cfilugăru, inspectori agronomi cl. IID.na Maria Manoliu șef de birou. CUVÂNTUL . Congresul general al invalizării orfanlor şi văduvelor de războiu „Te-Deum“-ul dela Patriarhie. Deschiderea congresului. Moţiunea Dumiuma s’a ţinut In «Cercul sou ofiţerilor» congresul invalizilor, orfanilor şi văduvelor de război. La orele la a. m. sa oficiat un Te-Deum la Patriarhie şi un parastas pentru eroii morţi. Serviciul divin a fost făcut de episcopul militar dr. Stroia, asistat de clerul Patriarhiei. D. colonel invalid Rădulescu a ţinut o cuvântare in care a preamărit pe eroii morţi in războiul de intregire al neamului. De la Patriarhie asistenţa s’a îndreptat în corpore la statuia lui Ixtiiai Viteazul unde s’a depus o coroană. La orele 2 d. a. s’a deschis congresul în sala «Cercului subofiţerilor» sub preşedinţia de onoare a d-lui general lancovescu, deputat şi fost ministru, şi a d-lui general invalid Barlmiescu. Corul seminarului «înnol» şi copiii orfanilor de război au intonat «imnul regal» şi cântece patriotice. Degeneral Burbuiescu urează sănătate Suveranului (invalizii evaloueaza îndelung). D. V. Călin salută pe congresişti cari au venit în număr aşa de mare din toate unghiurile ţării. Afirmă ca congresul nu are nici un subtrat iruntic şi nu este subvenţionat de nimeni. D-sa spune ca de opt ani drepturile invalizilor au fost nesocotite. D. colonel Şt. Zăvoianu face un expozeu asupra rostului congresului. Arată că s'au făcut legi pentru ■ invalizi, văduve şi orfani, cari însâ I nu s’au respectat nici odată. Face apel la solidaritatea tuturor invalizilor pentru a-şi îndrepta soarta. Propune o serie de soluţii în acest scop. Cere împroprietărirea la oraşe şi sate şi murirea pensiilor pentru ca invalizii să înceteze de a mai fi cerşetori. D. V.toni, deputat, aduce omagii invalizilor, orfanilor şi văduvelor de război. Promite că va susţine în Parlament toate revendicările congresiştilor. Am văzut la noi invalizi cerşetori şi am vâzut ce s’a făcut pentru ei în Franţa. A face o comparaţie n’ar fi o cinste pentru noi. Copilul Naum, orfan de război, spune ca toţi orfană au şi azi inimile frânte şi rosteşte cântecul popular : «Strugurel bătut de piatră. Rău e Doamne, fără tată. De’i călca din piatră n piatră Din străin n’ai face tata» Cuvintele orfanului au emoţionat adânc asistenţa. D. Tanasi Kejan, invalid orb, purtând pe piept 9 decoraţii, îşi exprimă mulţumirea că se află la congres între camarazii săi. Cere unirea tuturor invalizilor căci numai astfel vor reuşi. D-na colonel Mitrescu (Craiova) roagă pe congresişti să se ridice în picioare în semn de pietate pentru cei morţi. Întreabă care e vina văduvelor pentru a suferi atât de greu — împreună cu copiii — când soţul lor a murit eroic. .. . vintilă lonescu (om) protestează că s’a refuzat împroprietărirea invalizilor orbi pentru motivul că nu văd cum să muncească. Acelaş lucru saractic şi pentru cei fără de braţe şi picioare. D. capitan tavaimpeteuţa spune că pe timpul alegerilor s’a permis ungurilor să poarte drapele ungureşti, iar invalizii au fost opriţi săşi desfăşure steagul lor tricolor, pentru invalizi avem legi destul de nune, dar nu se aplică. D-na Şouianescu cere aplicarea legilor în favoarea legilor de război. 1. A. C. Cuza, deputat arata că s a interesat întotdeauna de soarta invalizilor şi ca va continua sâ-i susţină înParlament. Pensiile de azi sunt o ruşine. Propune să se alcătuiască un comitet din parlamentarii prezenţi la congres care să faca imediat intervenţiile necesare pentru îndeplinirea doleanţelor invalizilor. D. general Iancovescu vorbeşte ca fost comandant de armată şi ministru de răsboi pe timpul războiului Evidenţiaza faptul că pana asum nu avem o statistica exactă a ,mustraţilor de război. Liga Naţiunilor ne cere de un an de zile această statistică şi ea nu s’a trimis. Spune câ se va strădui ca miciul I. V. V. să treacă la ministerul de război, iar legile privitoare la acest miciu să devie o realitate. D. V. V. Haneş deplânge starea de mizerie în care se găsesc orfanii de război aflaţi în orfelinate. Sărmanii sunt bolnavi, n’au haine şi cărţi. Propune ca aceşti invalizi să fie educaţi pe seama statului. Mai vorbesc invalizii Andreiuş şi căpitan Berbeeanu, Morcovescu, Peten şi Năvârlie. Dacă piaţa neleuţa declară că nu admite îmbunătăţirea situaţiei invalizilor ofiţeri, până ce nu se va soluţiona situaţia gradelor inferioare, a văduvelor şi a orfanilor. Vorbesc apoi in numele studenţiunii d-nii Iulian Sârbu şi Tudose Popescu. D. tr. A. Mitache, ziarist, vorbeşte în numele presei promiţând tot concursul pentru cauza celor cari s’au jertfit pentru realizarea marelui ideal naţional. D. general Bărbulescu propune să se trimeată telegrame omagiale Suveranului, primului ministru, ministrului de război şi d-lui general Răşcanu, comisar al guvernului pentru Basarabia şi Bucovina. După aceasta se citeşte următoarei Moţiune 1. Legea pentru ameliorarea şi unificarea pensiilor invalizilor, orfanilor şi văduveior de războiu, sa fie prezentat separat de legea generală de unificare a pensiilor şi anume să fie propusă de iVimisterul ue Lazemu de care va depinde Dr. N. 1. O. V ■ Bensuie ofițerilor să fie calculate pe baza principiului Dgei dmn n.2o consacrat şi ue jualiţie, auica sa se uii de baza solda ui vigoare a gradelor corespunzătoare active cu indemnitatea de activitate pms f/5, ţinându-ie totdeauna la nivelu lor, inclusiv scumperea in aceiaşi proporţie. ineubia gradelor inferioare se va baza pe un minimum de existenţă, la ţara şi la oraşe şi care minimum va fi la oraşe de 6ou lei pentru somaţi şi caporali ileO iei pentru sergenţi, ca pensie de bază. Pentru incapaoni de munca: (ofiţeri şi grini,) orbi, demenţi, paralitici, lipsa ambelor mami sau picioare, etc. se va provenea un plus de 51 la sută la pensia totală. eiorom sa se acorde pensie tuturor invalizilor care azi nu primesc nimic și de a se acorda un termen scurt, pentru valorificarea dresturilor la pensie acelora cari au întârziat, din vina autorităţilor, cu completarea actelor. 21 Ba sa impropnetarească toţi invalizii, orfanii şi văduvele de râznoiu cu na, teren de cultură, dându-se şi diferenţa celor care au primit mai puţin, cum şi loturi de casă celor de la oraşe, cu inlesniri de plată. In regiunile de colonizare şi la graniţă, să se dea 25 ha. 3. Să se înfiinţeze imediatJassa de Credit ca să Înlesnească construcţia de locuinţe, chioşcuri de fier şi procurarea de unelte agricole, etc. 4. Să se achite cu precădere şi integral despăgubirile de războiu. 5. Să fie plasaţi cu precădere în orice fel de funcţiuni corespunzătoare aptitudinei, gradului şi culturei, dându-se şi sporul de scumpete la salariu independent de pensiune, precum şi pensia pentru anii de serviciu conform art. 40 din legea 1. O- V. 1020. 0. Să se acorde reducere de 75 la sută pe C. F. R., N. F. R. şi S. M. R. soţiilor şi copiilor invalizilor, iar pentru: orbi, demenţi, paralitici, lipsa ambelor mâini sau picioare, etc, adică toţi acei cari au nevoe de un însoţitor, gratuitate pentru ei şi însoţitorii lor. 7. Articolele monopolizate de stat: tutun, ţigări, chibrituri, sare şi brevetele de băuturi spirtoase, etc, să fie date în exploatare numai la invalizi şi văduve de războiu şi să li se redea preferinţă la restaurantele şi chioşcurile din gări sau cele de prin oraşe proprietatea primăriilor fără licitaţii; de asemenea şi cunoscurile de ziare ce au fost concesionate Fundaţiei Principele Carol. 8. Cei cari sunt chiriaşi, să se bucure de prelungirea contractelor de închiriere oricare ar fi natura lor ca şi funcţionarii statului, se vor bucura da prelungire şi contractele invalizilor şi văduvelor de războiu, făcute prin bună învoială şi cari n’au fost încă prelungite. 9. să se facă înaintarea onorifică a ofiţerilor, anuarul lor, precum şi anual statistica invalizilor, orfanlor şi văduvelor de războiu. 11. Intreg personalul Of. I. O. V. ca şi al tuturor societăţilor care vor mai rămâne a funcţiona, să fie recrutat numai dintre invalizi, orfani şi văduve de războiu. 10. Bă se voteze legea de reorganizare a Of. N. I. O V. astfel ca aplicaţiunea ei să devină o realitate. 12. Bă se suprime subvenţiile de ajutoare în bani etate diferitelor societăţi, ca să înceteze şi cerşetoria; societăţile să facă asistenţa medicală, juridică, proteze, etc. şi să se ocupe cu reeducaţia profesională a invalizilor, orfanilor şi văduvelor de războiu 13. Să se acorde aceleaşi pensii şi cu aceleaşi sporuri şi avantaje tuturor invalizilor, orfanilor și văduvelor de războiu din întreg cuprinsul ţarei întregite. Ordonanţa prefecturii de politie Următoarea ordonanţă, semnată de d. Muzicescu, secretar general şi N. T. lonescu, director general in ministerul de interne, a emis ori prefectura politiei capitalei, cuprinzând noui taxe pentru sălile de spectacol în timpul serei în Capitală, iată cuprinsul, ordonanţei: Prefectura Poliţiei Capitalei aduce la cunoştinţă ca cu începere dela 1 Februarie 1927,,,toate sălile publice unde se dansează, vor fi supuse taxelor de mai jos: Dela orele 4 (16) înainte, până la ora 9 (21) câte două mii lei, pe oră, iar dacă accesul în sală este cu bilet de intrare taxa va fi îndoită. Dela ora 10 (22) până la 12 (24) câte trei mii lei pe oră, iar dela miezul nopţei în sus, câte cinci mii lei pe oră. Şi seara dacă sunt bilete de intrare, taxele vor fi dublate. La aceste taxe sunt supuse şi teatrele de varieteuri, dacă în afară de numerele din program se dansează, fie de artistele localului, fie de către public. Orice dispensă totală sau parţială de aceste taxe este exclusă. Taxele se vor încasa de către Prefectură. Intrunrea Chiriaş lor la „teatrul Popular“ Duuunecă dimineaţa a avut loc la «Teatrul Popular» o întrunire convocată de «Liga Chiriaşilor». A prezidat d. dr. Rădulescu. Iau cuvântul d-nii av. Iuma Simionescu, prof. univ. Ianculescu, Ganea Marinescu, F. Segall, Cristescu, consilier comunal, dr Luduiescu, etc. Toţi vorbitorii au stăruit asupra relelor consecinţe ce vor decurge pentru chiriaşi votarea liberei tranzacţii pe care o propune actualul ministru al Justiţiei. Chiriaşii cer o prelungire de 5 ani, a tuturor contractelor. upă p— Procesul fraudelor militare din Basarabia La consiliul de război al corpului II armată, secţia I-a a continuat ori procesul fraudelor militare din Basarabia. Preşedintele consiliului de general Cleante Davidoglu, comandantul diviziei a IV-a a deschis şedinţa la orele 9 dimineaţa. Grefierul consiliului, d. Matei Iliescu, a continuat citirea ordonanţei definitive de dare în judecată, ordonanţă care conţine cape- tele de acuzare împotriva d-lor lt.col. Anastasiu, maior Ştefanovici şi lt. leanescu. Şedinţa s-a ridicat la ora 1 d. a. eo^îe»------HIPPISM FLOREASCA - ZIUA XV-a Suplimentară de trap Dumineca 30 Ianuarie a. c. REZULTATUL TECHNIC I. PR. TRAMPFAST: L Bun venit. 2. Gornist. 3. Sic. T. C. 14— 10,50, 11. IL PR. JUSTICE BROOKE: L Badea Tell. 2. Domnișoru. T. 33— 17—17. III. PR. MALCOLM FORBES: 1. Vijelia. 2. Badea. 3. Măciuca. 4. Vulpea. T. 29-28-28-23. IV. PR. BUGENSIEKL Beghindra. 2. Căprioara. 3. Pădurar. T. C. 68—29—32. V. PR. DOSITHA: 1. Prima. 2. Japonica. 3. Beby. T. C- 40—26— 29—19. VI. PR. ATLANTIC EXPRES: 1. Lastosca. 2. Hârtop. 3. Texas. 4. Kadet. T. C. 89-13—15-24. VII. Pr. NELUSKO: L Dragostea. 2. J. Draga. 3. Bruma. T. 27— 13-»- 23. Ziarul nostru a indicat pe Bun Venit» Rteghindra, Dragostea, Bardea, Bârton, Pădurar. Apelul d-lui judecător N. Strejan la comisia de iUtifeurd superioara dinpotriva deciziei de restituire, d-l N. Strajan, judecător la tribunalul Ilfov, a făcut apel la Comisia de judecată compusă din d-l prim-preşedinte al Înaltei Curţi Buzdugan cei trei prezidenţi ai secţiilor înaltei Curţi : Oscar Niculescu, D. Tăzlâoanu, E. Miclescu, Matei Balş, G. Brănoiu, Lazăr Munteanu, Bălăşescu şi Eftimie Antonescu. D-l judecător N. Strajan şi-a dezvoltat apelul. D-l procuror Stambulescua combătut. D-l judecător Strajan a avut cuvântul în replică. Orele fiind înaintate, comisia va continua azi la ora 4 d. a. judecata apelului. -------20.00------întrunirea proprietarilor Duminică dim. a avut loc în str. Câmpineanu No. 4 o întrunire a proprietarilor urbani. D. I. C. Negulescu a protestat împotriva proectului de lege al chiriilor care nemulţumeşte pe proprietari şi împotriva impozitelor impuse de ministerul muncii. D. Emil Lahovary care ca proprietarii să intre în posesiunea caselor lor, acordându-se libera tranzacţie. Au mai luat cuvântul d-nii Nicolau Ceat, colonel Valeriu Neamţu din Cernăuţi, Al. Dobrescu, Bosniei Paraschivescu, Petre Frunzescu şi d-na Victoria Hadaschi, întrunirea a luat sfârșit la ora 1. 3 Leul Zurich 282 1/2 Paris 1370 Piaţa calmă. Devizele uşoare. Lira sterlină încheie la 897. Francul francez staţionar. Francul francez 732 Francul elveţian 3575 Lira sterlina 97 Lira italiană 8 Dolarul 184,75 Coroana cehă 547 Schilingul austriac 2615 Rentenmark 44 BURSA DIN PARIS București 1370 Londra 12315 Brüssel 17550 Milano 109 Zurich 48850 Amsterdam 1015 BURSA BURSA DIN ZURICH București 282,50 Berlin 123,15 Amsterdam 20770 New York 520 Londra 2522 Paris 2248 Milano 2230 Praga 1539 Budapesta 9090 Belgrad 912 Varșovia 5750 Viena 7330 BURSA OFICIALA Astra Română 4650 Steaua Română 2450/500 Concordia 1650/700 Credit Minier optate 2240/45 Mica 475 Reşița 430 Banca Blank 960/80 La„I Dacia“ s’a protestat împotriva fiscalităţii excesive Pentru începerea unei acţiuni de masă, în legătură cu criza economică, «organizaţiunile unite au convocat negustorii Capitalei la o întrunire publică în sala «Dacia». Au participat următoarele organizaţiuni: «Sindicatul comercianţilor şi industriaşilor», «Sfatul comercial» şi «Cercul comercial şi industrial». Des;;i'äisees*2ii mL-isstirii A prezidat d- Temistocle Alexandresu, preşedintele «Sfatului Economic» Care a arătat greaua criză economică provocată de fiscalitatea excesivă Negustorimea trebue să înceapă o acţiune uni■ ă pentru afirmarea revendicărilor atât pe calea întrunirilor săptămâale de cartier cât şi prin meetinguri lunare. Impozitul pe cifra de afaceri D. RADUŢESCLT, vice-preşedintele «Blocului comerical şi industrial», arată că impozitul pe cifra de afaceri trebue să se schimbe într’un impozit de vamă sau locul de producţie. Afirmă că camele de comerţ nu şi-au făcut datoria, şi e dizolvarea lor. D. C. DOIBRESCU, preşedintele «Cecului comercial şi industrial» vestejeşte, atitudinea Camerii de comerţ în toate chestiunile interesând negustorimeap ontfiscarea deghizată a averilor D. N BUTNARU, preşedintele «Sindicatului comericanţilor şi industraşilor», afirmă că, aşa cum e organizat astăzi fiscul el se dedă la o adevărata confiscare a averilor negustorimei. Legea speculei D. GOGU ROŞEANU cere abrogarea legii speculei. Se ocupă de chestiunea falimentelor cari arată, prin numărul lor graviatea crizei comerţului. Mai vorbesc d-nii: Tarcu Marinescu, Iorgu Stroescu macelar, D. A. Vainouropol, etc. Nevoia unei acţiuni unitare D. TEMISTOCLE ALEXANDRESCU, arată că, desfiinţarea impozitului pecifra de afaceri e in funcţiune de acţiune unitară a negustorimeispi-uoa ou menţine numai prin atitudineaguvernelor care o menţine în scopuri demagogice. E necesară înfiinţarea unui credit comercial pentru ameliorarea crizei de numerar iu ineheero, d. Tmistocle Alexandrescu arată că, datorită atitudine) organizaţiunilor unite taxa «advalorem» nu se ui-.ui l a Capitala, ueş. l aniera de comerţ se pronunţase afirmativ. Aceloraşi organizaţiuni se datoreşte înlăturarea etichetelor pentru produsele fabrcaţiunei pâinei. Face apel la solidaritatea comercianţilor. D. Tem. Alexandrescu citeşte apoi următoarea Moţiune Comercianţii şi industriaşii din Capitală, întruniţi astăzi 20 ianuarie in sala Dacia, şi analizând situaţia creiata comerţului prin abuzul de fiscalitate şi legile vexatorii cer: i. Impozitul pe cifra de afaceri şi lux, care s’a dovedit şi nepractic şi vexatoriu, să fie trecut la vamă şi la locul de producţie. «a tu supruniu carnetul pentru taxa pe consumaţie, deoarece s a dovedit că aceste carnete sunt un mijloc de şicane şi în al donea rând este o anomalie de a considera lux hrana zilnică a acelora ce sunt nevoiţi să mănânce in localuri de consumaţie . Să se dea comerţului libertatea şi sprijinul pentru a propâşi, nu sâ i-se pună tot felul de piedici, pentru că nu numai în buna stare a comerţului rezidăonorirea economiei naţionale. 4. Să se ia măsuri pentru asigurarea creditului lesnicios, şi convenabil înlăturâdu-se specula capitalului, devenită astăzi cea mai grea pocară a vieţii econorace. 5.Luând act de atitudinea duşmănoasă a Camerii de comerţ, care pun glasul preşedintelui, s a pronunţat pentru menţinerea unei cote de 0,50 la sută la deverul anual, dezaprobă această atitudine şi cum s’a dovedit că actuala conducere a celui mai autorizat institut al comerţului şi industriei nu corespunde intereselor generale, cere disolvarea şi modficarea legii Camerei de comerţ,Consii'an^i ue iaijjtcoUi'âri s. ue' nevoi ' omercianţii şi industriaşii vor stărui în apta icepută până când vor convinge uvernul şi Corpurile legiuitoare de gra■tatea situaţiei şi vor determina înfâp. area cererilor lor. întrunirea s’a terminat la oraxum Inspetori ai muncii cari se ţin de afaceri Primim de la ministerul muncii următoarea informaţie : «Ministerul muncii fiind informat că anumite persoane se prezintă pt diferite întreprinderi comerciale şi industriale dândui-se drept insextetori ai muncii, tară a avea această calitate, aducem la cunoştinţa celor interesaţi că inspectorii şi subinspectorii muncii au asupra lor pentru legitimare o delegaţie peronala litografiată şi lipita pe pânză de culoare roş închis cu No...de ridice şi semnată de şeful departamentului». «Orice alte legitaţii, precum cartete de identitate pe C. F. R. sau la ordine sau de negaţiuni scrise, nu vor fi luat în consideraţie, posesorii lor nefiind inspectori ai direcţiunei generale a muncii». Aceste abuze se datoresc faptului că d. Trancu-Iaşi, imediat după instalarea sa ca ministru, a numit peste 150 de inspectori durnişti, cari, neavând nici o atribuţie se ţin de afaceri pe la alte autorităţi. ——XXCXX—— BOLNAVII DE PLAMANI astmatici anemici bolnavi da piegt «arac« de stistaioii demişi află mult dorita uşurare a suferinţelor lor prin i I K O t* n h V £ şi X E di Se întrebuinţează încă la: tuşă mîgurească, rachitis (boală englezească), scuipat de sânge, boale femeeşti, precum şi la tot felul de slăbiciuni Mii şi mii scrisori de recunoştinţă dovedesc efectul Siropului Vertes. Gust foarte plăcut. Premiat la Paris, Londra, Ostende şi Roma. Un colet poştal conţinând 4 sticle 540 lei de la Farmacia VulTuiruLui Lugoj Strada Regale Ferdinand Ne. rO ppezele poştale şi ambalat In regie proprie *îXcul?Model 6 REMINGTON NOISELESS Para. nici un sgomot »URNiroQii cucTii*tuit NICOLAE IVANOVICI&Co CAL-VlCTORlEl PAS. VIU-AGU05 BUCUDESn