Cuventul, ianuarie 1928 (Anul 4, nr. 972-1002)
1928-01-01 / nr. 972
Anul al IV-lea No. 972 RED ACI* A ?r AUMIWiblRAl IA 4, si »ADA aArtliXDAft. * I si»/Io Aum nistratia leletena slfi/a tteuacoa Director politics TITUS tNACOVEI Director C. flOSQOPOl r iitiiicttuie» ziaia.u.. . oncemua«*» exoiuaiy SOCIETĂȚII 6£i1£flAL£ D£PJ3UJIÎAÎE CAROL SCrilUDEI si i. BERGER Str. Bug. Caiada tiosta tiaraa.aa.a rg ietfici) 9 **€¡I«2o15 511/3 4 CC xS©~ faptul că ţi s’ar reproduce, contrafăcute or exacte, unelor rânduri, nu decurge obligaţia d’a te spovedi integrauvenle comiesorilor tie stradă. De altfel, indiferent de ce ar cugeta partidul naţional-ţărănesc şi şeful lui, sau unul fără altul, problema adevărată este alta. Instituţiile care constitue regimul şi osatura guvernamentală a unei naţii, trebue de acuma să corespunză medirei şi funcţiunei lor. Ţara socoteşte închisă epoca fleor ţăelilor politice. Odinioară era Divanul. Pe urmă a venit alcovul. Acum e rândul scaunului. Trebue să-l aibă neapărat la cap, mai ales acei factori care dispun de fotoliuri urajestoase pentru meditaţiile lor grave. Bat vânturi prea aspre ca dama vieţei publice, Politica, să mai umble fără riscuri aşa de decoltată, târând uneori după călcâile care nu aleg pe unde calcă, târşiitul boşorogitor care-şi alternează, suspinele senile cu sunete ceva mai indecente. Ravaillac Partidul liberal stă cu urechia ! Adică să aibă piese de schimb, când spânzurată de buzele d-lui Iuliu intervine pana. In orice caz din Haniu, după cum averescanii îşi ţin nasul la polul opus al liberalilor. Şeful partidului naţional-ţărănesc cunoaşte neajunsurile situaţiei de «viitor», ce nu-i mai poate fi contestată de «trecutul» care doarme, befiuitiv de acuma, la Marica. Pupatul, dinpă ritul de la Mecca, ne mai fiind efectiv în desfăşurarea succesiunei la guvern şi d. Vintilă Brătianu neavând autoritatea de-a răsplăti asemenea omagii cu puterea, ca pe vremea ilustrului său frate, de geaba generalul Averescu s’ar îngriji să n’aibă guturai. Ceeace nu mai poate să pupe, e guvernul. Cu sau fără mulţumire «factori răspunzători» trebue să ţină seamă şi de cei popular. Nu mai este cine să ia asupră-şi liberul capriciu de-a hotărî, indiferent de ţara. Regele putea spune altădată: « Piu şi Statul sântem d. Brătianu», iar Regenţa nu dispune de simbolul monarhic, care acoperă pe Suverani de injustiţiile politice. Actualul prezident al consiliului, deşi are parcă un cap cubist în problemele specialităţii ce din nefericire a adoptat, pricepe totuşi neplăcuta realitate politică în faţa căreia se află. De aceea îşi neglijează turul pantalonilor şi nici nu mai întoarce capul către oficianţi, care tot speră într’o zi de Ramazan— D. Vintilă Brătianu ştie, că guvernul nu poate reveni decât partidului naţional-ţărănesc— De aceea în jurul d-lui luliu Maniu se află postată gardă de urechi, mai mult or mai puţin proeminente, să nu le scape nici o frază, nici o vorbă, nici chiar o onomatopee. Dealtminteri nici nu e chestie de mistere. Declarația asupra împrumutului a fost făcută în Cameră, iar interviewul din «Petit parisien», în forma lui exactă nu putea să aibă o K,ftroţîu ce l-ar fi garantat o foae liberală. In adevăr, acel interview provoacă o larmă mereu întreţinută... S’au comercializat şi ecouri din afară. Neputând să aibă tihna macar de sărbători, d. Maniu a fost crăciunificat între admonestările externe ale d-lui Gustave Hervé, care nu poate ţine o întrunire la Paris, fără să nu fie pus pe goană de cătra public prin fiole cu gaze puturoase, şi apostrofele Indigene ale domnului Stelian Popescu, emanaţie permanentă de asemenea gaze ofensive. Liberalii, care au destul de recentă experienţa interviewului lui Ion Brătianu, din «Figaro», tăgăduit şi iu felit şi în întregime, nu ţin numaidecât să provoace acelaş gest şi din partea d-lui Maniu faţă de «Petit Parisien». Desminţi, şi chestia se închide. Tocmai fiindcă este vorba de chestia închisă, guralivii pretind iarăşi afirmare solemnă de principii. După ziarul parizian, pendnna politică a şefului partidului naţionalţărănesc ar oscila între Regenţă — şi cauza ei originară, sau eventual, între monarhie şi republică. Liberalii, speriaţi de ridicarea unor ipoteze pentru dânşii catastrofice, ar vrea să ştie numaidecât, cum este: Dar d. Maniu, tace, tace, aşa cum niciodată n’ar fi în stare flaşneta gravidă a d-lui Trancu-Iaşi or piculina păguboasă a d-lui Nae Chirculescu. In definitiv, de ce ar vorbi d. Maniu ? I s’au atribuit anumite aprecieri, despre chiar dacă a vorbit poate să nu şi le însuşească, fiindcă poţi umbla cu anumite teorii fără să le şi bagi în buzunar. Un om politic conștient, trebue să fie ca un automobil bine echipat. Chrysocardiofus *■ —-xox----- Meschinării Fără a fi un discobol și fără a tivea met unul umbur*buiele eroilor mitologiei antice, d. Duca este un învingător, ce răstoarnă toate nofiu nae ce te avem despre o antena curata le este dat *« ocupe vârfun de piramidă. Tipul *Daca» e un fenomen ciudat, persoana sa se suprapune perfect faptelor sute de o mediocritate elesteu, si, in nuntea tuturor își are viceuimâ. ndutitic/t-nvtâ. Asemeni seilor greci ce se trans formau luând «tte înfătişăride muritori “pentru a intrigui, d. Duca pe lângă persoana sa de « mea cenlare limpede dovedită, in toata cariera sa de gazetar şi de ministru (cunoaşteţi vreo lege Duca care nu fi rumusi) işi flutură pelerina atributului sau de competentă novică. Toată lumea se întreabă: Vece Duca ? E contra Duca ? Nu exista chestiune, nu există conflict politic în care mediocra sa persoana să nu apară. (Patrociu împrumutând armura viteazului Ahdeva, el înaintează încrezător în strălucirea amăgitoare a armurei de împrumut fară să-s dea seama că, de data asta, Ahdevs i-a luat-o niimie și că n’ar mai avea ane să-l plângă). Tipul «Daca», omul învingător, n'are convingeri, nu-şi dă părerea, n’aduce soluţii, preocupat numai de cinera sa politică (sa nu cumva să şi-o piardă), cuvântează cu o egală elocttu, în toate chestiunte mari sau mici, realizând tipul oratorului neutru, pentru care înfrângere nu există pentrucă n’a mizat nimic peste ceeace deşi vnul şi mitologia partidului politic ce reprezintă, i-a dăruit. Si totuşi in fata acestui vid elegant şi de impresie, nimeni nu se întreabă : cum a ajuns tern ce alchimie ultra modernă acest lucru de spoială se fine, ce mordant a /•*... pe jacheta d-lui Duca rozeta permanentului ministru, balinir a şefului din ajun şi de mâine. Nimeni nu se întreabă, toţi U acceptă. Omul fizic e pirpiriu, îngust la umeri, picoarele de grosimea dungilor de la pantaloni, braţele de şidrilă iar capul numai profil, ochelarii fiind de faţă. Omul afectiv se rezumă în a-ţi prinde mâna cu efuziune şi a te trage cât mai aproape spre el încât să-i simţi respiraţia rece care îl provoacă tuse şi totuşi — ciudat ! — omul rămâne învingător. iii In Cuvântul de zilele trecute, în acest loc, arătam că d. Vintilă Brătianu, prins între d. Titulescu partizan al retragerii guvernului şi d. Duca, doritor de continuare a politicei lui I . C. Brătianu, are să aleagă: demisie sau rezistenţă! Se pare că o hotărâre definitivă s’a luat şi anume: — pentru politica de rezistenţă. Ultimele manifestări guvernamentale sunt cel puţin o indicaţie, — după cum vom arăta mai jos. Remanierea împrumuturi In organizarea rezistenţei, guvernul şi-a fixat până acum două obiective: împrumuturi şi remanierea. Remanierea, o remaniere largă, care, pe deo parte să împace dacă nu părerile contrare din guvern, cel puţin guvernul d-lui Vintilă Brătianu cu partidul liberal nemulţumit de compunerea cabinetului, iar pe de alta, să dea impresiunea — în opinia publică — unei guvernări stabile şi nu provizorii, este hotărâtă şi fixată pentru a proceda redeschiderea Camerelor. Evident, dacă Regenţa ar acorda-o, guvernul ar fi indrituit să susţină mai târziu că însăşi Regenţa a schimbat caracterul guvernului Vintilă Brătianu, din provizoriu în normal. Al doilea obiectiv, care în realitate e cel dintâi pentru că e principal de încheerea de împrumuturi. Atitudinea d-lui Vintilă Brătianu pe lângă ofertanţi şi negociatori, hotărârea de a răspunde declaraţiei d-lui Iuliu Maniu prin care se refuză respectul legal oricărei încheeri de împrumuturi IN EXTREMIS, este încă o dovadă că guvernul e hotărât la rezistenţă« Plângeri la Regenţă De-altffel» d. Vântilă Brătiania s’a şi jpitanjesitele trecute» — abia după atâtea zile dela declaraţia d-lui Maniu» — direct» Regenţei, de modul în care opoziţia naţional-ţăranista exercită controlul ei asupra guvernării. Declaraţia d-lui Iuliu Maniu a fost înfăţişată Regenţei ca o sabotare inadmisibilă a laturei cetei mai importantă a guvernării şi ca o lovitura data intereselor superioare ale "arii. Campanie contra opoziţiei In organizarea rezistentei guvernului, d. Vintilă brătianu s’a hotărât şi pentru o violentă campanide presă contra opoziţiei, — pe care d. Duca a creat-o fără succes dela ruperea negocierilor ce-au urmat mortului 1. I. C. brătianu, o campanie fără menajamente, în care să se denunţe făru acţiunea opoziţiei ca o trădare de Ţară, declaraţia din ultima zi a Camerei, intervievzudin Petit Parisien, încercarea de a se ţine cu orice preţ congresul de la Alba lulia, — vor fi elementele campaniei prin care guvernul crede că va paraliza în opinia publică efectul campaniei de răsturnare ce opoziţia stă să deslănţue. ANCHETE POLITICE Remaniere» împrumuturi» plângeri la Regenţă» campanie contra opoziţiei D. VINTILĂ BRATIANU Duminică 1 Ianuarie 1928 Cangrena universităţii Cangrena de S. MEHEDINŢIl or* In ajunul sărbătorilor, am cetit aici condamnarea unui număr de studenţi la câteva luni de închisoare, iar un coleg de la Universitatea din Cluj, amintind unele păreri ale subsemnatului, afirma că răni este chiar în Universitate, nu numai afară din zidurile ei. Nu e nici loc, nici vreme de discuţii lungi. O întrebare să ne fie totuşi permisă: de unde a început păcatul ! Atâta, cât cunosc trecutul învăţământului, pot mărturisi fără pic de îndoială că nu din şcoală a pornit cangrena. Voiu aminti, un singur fapt, folul rectoratul lui Titu Maiorescu, intr’o bună zi, sălile universităţii din Bucureşti sânt năpădite de o gloată de manifestanţi: bătăuşi, poliţişti, studenţi... îji-apoi, dintr’odată — linişte! O mărturie făcuta in parlamentul ţarii a dovedit îndată că poliţia avea in registrele sale un număr de studenţi, gata pentru anume demonstraţii politice. Se înţelege, Maiorescu şi a dat imediat demisia din rectorat, cu protestare contra unei astfel de pângăriri a tineretului. Nu vrem să facem nici o apropiere între cazul de atunci şi congresul de la Oradea. Cu toate acestea un lucru este isbitor: în mijloul anului şcolar, câteva trenuri, cu câteva mii de studenţi se îngrămădesc într’un oraş de frontieră, împănat de elemente eterogene. Cum să ne explicăm o astfel de enormitate ? Ne vom abţinea dela nice ipoteză, până ce ferenatele universitare vor lămuri definitiv în sarcina cui cad toate acele iniţiative. Dar până atunci, socotim că nici un om de bună credinţă nu va pune pe socoteala universitaţii aca penibilă manifestare, aie cărei lucte intr.noi. .Xterno «ânt ia adevăr incalculabile. ■V Dar să lăsăm studenţii şi să ne întoarcem la elementul permanent al universităţii, la corpul profesoral, despre care a fost vorba în această rubrică. Evident neajunsurile sânt şi în natura aceasta multe şi mari. Dar aci, afirtu fără nici o şovăire că isvorul păcatlor este tot afară din zidurile universităţii. «Legea din 1864 a fost rezultatul unor compromisiunî politice. Ea a fost altauita in pripă, fără nici un studiu şi promulgată fără a fi recitită», iată cum o aprecia Daret in 1886. Ar fi trebuit aşadar, la cea dintâi ocazie, ca oamenii de partid să-şi pună cenuşă pe cap şi să repare, dacă nu mai mint, cel puţin greşala care privea creşterea tneretului şi prin urmare viitorul ţării. Ştiţi ce s’a întâmplat ? Nu numai că politicianii au său pocăit, dar au mai şi adăugat păcătui contra şcoalei. t Şi iată o dovadă categorică: După un şir de guverne efemere, ieşite din încălrarea grupărilor politice, se ivise împrejurarea favorabilă că un singur partid putea să guverneze netulburat o întreagă legislatură, iar în acel partid se nimerise să fie în plina putere a maturităţii cel mai însemnat om de şcoală al epocei; trecuse ,prin toate gradele învăţământuluiprimar-normal, secundar şi universitar; cunoştea nu numai şcolile din România, dar şi pe cele din Austria, Germania, Franţa şi alte ţări ale Europei; fusese director de şcoală normală, director de gimnaziu şi rector al universităţii; era membru al Academiei şi se imputa tuturor ca îndreptar critic al ntregei sale generaţii, fiind înzestat cu un rar simţ de a cerne ideile şi a preţui oamenii. Momentul era aşadar deciziv pentru îndrumarea culturii unui popor, cu atâtea probleme istorice de declerat... Pe cine credeţi că au pus oamenii politici ca model în faţa tinerelului şi ca povăţuitor al întregului corp didactic ! Pe un... avocat novice, care tocmai atunci părăsise partidul său şi care fusese nu de mult înjosit în faţa parlamentului chiar de fruntaşii partidului care îl primea. Rezultatul acestei reciproce nedemnităţi a fost nu se poate mai păgubitor, favoritul de un moment I clubului s’a dovedit mai târziu un organizator sistematic al conrupţiei politice, iar cel care intrigase atunci spre a-l impune în minister, a luptat după aceea nui de a .Gândul, ca să-l poată elimina, aco(C-Uiți continuarea în pag. ll-ay --------exo-----— Am relevat la timp ca ministerul Cultelor a suprimat am bugetul sau tonourile necesare intre/merii seminarului monahal dela .11 -rea Neam/u. Suntem acum indemnu/i să svmm asupra faptului că meri unul acesta nu s au prevăzut sume mai însemnate pentru hrana calupurilor tie pian mănăstiri. Am mai vorbit noi de lucrurile astea și uita dată. Nuc zavar tac să reveniml ha revenim, de cel Pentru a protesta în poinra minstrului respectiv? Ar fi zadarnic. Avem mi presia că deasupra tuturor miniştrilor, şi anulamu-le deci restrânsabilitatea, o putere tainică luptă, înpotriva atâtor sforţăui luminate, pentru mânuirea adevaratei noastre vieţi bisericeşti. Exagerare? Exemplele abundă, laia unul: Legea şi statutul din a Mai Iliie, pentru organizarea diserteri ortodoxe române, deci chiar legea d-lm Lapedatu, zice in articolul 63 (statul): «Protopopul are o cancelarie cu un preot ajutor ca secretar şi un copiste, sub nrustenatul precedent, al d-lm Uoldiş, se prevăzuseră în bugetul ministerului de cutie fondurile necesare pentru cancelaria fiecărui protopop. Legea prevede aceste cancelarii, şi bugetul trebuia să urmeze indicaţiile legii. E adevărat că, peste lege se mai înscrisese şi salariul pentru un om de serviciu, în presupunerea că măturoiul odăilor nu cădeau nici în sarcina, nici incompetenţa preotului ajutor «ca secretar», sau nu aceea a domnului copist. Iată însă că în bugetul pe 1928, însuş legiuitorul, actualmente tarăş ministru, d. Al. Lapedatu, omite să prevadă fondurile înscrise de predecesorul său, d.Joldiş, trecând pur şi simplu cu buretele şi peste Cucernicia Sa «preotul ajutor ca secretar» şi peste veneratul s copiste, dar mai vârtos şi mai cu seamă pe afurisitul om de serviciu care se vârâse pe furiş în caşcaval. ■ Vedeţi, nu e vorba de nici un fel de bunăvoinţă suplimentară, pe care bugetul statului poate sau nu să o acorde, după disponibilităţi. Ci de o aşezare consfinţită prin lege, pe care însuş statul o răstoarnă sau o desconsideră, prin aceea că nu-i dă condiţiunile de realizare pe cari ea le presupune. Statul călcând legea, din pricina sărăciei, asta e; şi nu suntem la primul caz. Dar atunci, mai putem aştepta noi bunăvoinţa ministerului, acolo unde ea ar trebui sâ depăşească legea? Shathes (Citiţi continuarea în pag. ina) inni n m 1111 de DR. GEORGE ENESCU -----«s-^oo---I. Problema dobânzilor. Excesivitatea dobânzilor, consecinţă a desechilibrului complect al pieţii capitalului, a alarmat astăzi şi oficialitatea noastră. Tardivitatea acţiunii oficiale contra acestui fenomen extrem de dăunător comerţului, industriei şi agriculturii româneşti, este explicabilă prin concepţia care călăuzeşte de ani măsurile destinate să realizeze opera constructivă, normalizarea vieţii noastre economice. Programul asanării monetare fixându şi ca ţintă în 1922, revalorizarea complectă a leului, în 1926, «revalorizarea lentă şi treptată până in momentul in care prin funcţionarea cât mai aproape de normal şi constantă a forţelor economice S3 va fixa care este valoarea monedei noastre», iar acum în urmă, stabilizarea leului, a fost continuu animatele credinţa că «nici o revenire la normal nu s’a prezentat fără sacrificii». In mod logic poliţele protestate, moratoriile şi falimentele erau privite drept sacrificiile pe cari revenirea la normal a vieţii noastre economice le pretindea imperios. Consecinţele acţiunii de asanarea Organismului nostru economic nesănătos desvoltat sub imperiul in naţiunii, s’au prelungit însă într’o formă continuu agravată, degenerând fără exagerare într’un atac la existenţa însăşi a forţelor productive aie ţării. Această evoluţie neaşteptată a avizat ia măsuri de îndreptare, începute însă după cât se pare tot în cadrul politicii de emisiune monetară de până azi, îndrăznesc o afirmaţiune: nici o acţiune de intevenţiune nu va putea aduce o ameliorare durabilă şi eficace dacă nu se sprijină pe desfiinţarea plafonului monetar, pe normalizarea politicei de scont a Băncii Naţionale şi pe organizarea unei politici active de devize — ciclul de măsuri care asigură succesul stabilizării monetare. Banca Naţională lucrează astăzi în baza unor principii complectamente opuse celor normale antebelice. Tocmai acest fapt a contribuit în mare măsură la criza acută a creditului. Nivelul excesiv de ridicat al dobânzilor curente nu este decât rezultatul desechilibrului dintre cererea, şi oferta de creit. Abţinerea capitalului strein de la plasa^unite pe termen lung este una din cauzele principale ale acestui desectulibru. Anul ,1927 prezintă un aflux oarecare de capital strein, insuficient insă atât cantitativ cât mai ales entitativ, fiind în majoritatea cazurilor acordat pe termen scurt Disponibilităţile de capital naţional sunt extrem de reduse; încă înainte de război ele prezintau importanţa secundară, prosperitatea ţării fiind în primul rând opera capitalului strein. După râsboiu faţă de mărirea teritoriului şi de necesităţile ei de refacere şi desvoltare, disponibilităţile naţionale de capital sunt desăvârşit insuficiente. Situaţia încordată a pieţii capitalului se mai datoreşte şi imprudentei politici de investiţiune încurajată prin aparenta afluenţă de capital, proprie timpurilor de inflaţiune atât timp cât procesul de adaptare a preţurilor interne la cele mondiale nu s’a îndeplinit. Existenţa unei crize decapital ar fi fost deci certă; un nivel al dobânzilor ceva mai ridicat decât cel obişnuit ţării noastre nu ar putea surprinde. Ciza de capital însă ar fi fost îndepărtat mai puţin simţită dacă instituirea plafonului fiduciar nu ar fi silit banca Naţională a comprima forfat şi nelegitimat (prin pericolul unei inflaţiuni de credit) scontul contribuind prin aceasta la agravarea ei-Valoarea portofoliului de scont al Băncii Naţionale însuma la 25 Iulie 1914 în cifră rotundă 185.090,00 lei. Presupunând că, la 30 Iulie 1927 regimul creditului de schit nu ar fi suferit nici o creștere în intensitate iar efectele scontate existente la această-«iată în portofoliul Băncii I ar reprezenta o cantitate de bunuri ’ identică celei din 25 Iulie 1914, valoarea portofoliului de scont — considerând 5000 indicele de scumpete — s’ar ridica la 9250 milioane lei. In realitate la data ’considerată valoarea acestui post din bilanţ nu este decât 8.800.000.000 lei, deci cu aproximaţie atât cât ar fi trebuit să fie numai cota de scont a Vechiului Regat, nu scontul întregei ţări cum este de fapt. Concluziunea se impune dela sine şi nu mai este necesar a o formula. Lipsa de numerar nu s’ar fi manifestat dacă politica de scont a Băncii Naţionale nu impunea respectarea unei emisiuni-limita, posibilă numai prin comprimarea energică a scontării efectelor comerciale, adică tocmai a acelora a căror origină fiind un bun realizat şi intrat in circulafiune prin vânzare, — garantate printr’o producţie îndeplinită — sunt îndreptăţite a fi satisfăcute de institutul de emisiune. Este procesul clasic al emisiunii monetare normale care a fost părăsit el garanta adaptarea circulaiiunii monetare la nevoile reale de monedă pentru că realiza paralelismul dintre bunuri şi monedă şi menţinea legătura strânsă cu mişcarea preţurilor. Agravarea crizei de capital este fenomenul corelat al crizei de numerar. Pentru a lămuri această afirmaţiune e necesar a preciza că, întrebuinţăm cuvântul de capital în sensul unei rezerve de monedă, rezultat al economiilor individuale, al cărei rol este de a susţine valorificarea a noi forţe productive, intensificarea producţiunii în curs sau speculaţiunile obişnuite — capital de investiţiune, de exploatare sau de speculaţiune. Cererile de scont îndreptate normal băncii de emisiune şi reprezentate prin efecte comerciale, garantate printr’o producţiune realizată şi pusă în circulaţiune, nu necesită capital (in sensul de mai sus) pentru a fi scontate. E scontul care normal trebue să fie origina unei emisiuni monetare care să se mintre in circulaţie maximum 3 luni, atât cât ar trebui în mediu unui bun spre a intra in con