Dimineaţa, august 1912 (Anul 9, nr. 3020-3050)

1912-08-05 / nr. 3024

anul II. — No. 3034­­ O P . . ■. - " -i«­i _ . f Aviațiune HIDROAEROPLANELE Una din chestiunile care agită spi­ritele inventive în direcțiunea avia­­ți­unei a fost și aceea a hidroaero­­planelor. Cu toții ne reamintim cu multă plăcere de experiențele executate cu oarecare succes de principele Valen­tin Bibescu cu un hidroaeroplan, ex­periențe care în urmă au încetat, spre regretul tuturor. Și dacă pe acest teren nu am pu­tut înregistra un succes desăvîrșit, adică de a adăuga încă un diaman­t la coroana speranțelor noastre, Franța acum cîteva zile a repurtat o victorie decisivă. Aviatorul André Beaumont cu peș­tele säü zburător, după cum îl nu­mesc, construit de Denhaut și Don­­net-Lévéque, a traversat de două or! Parisul dela Juvissy la Bezons, deasupra Senei, trecînd prin Paris, Billancourt, Meudon, Sevres, Saint- Cloud, Souresnes, Asniéres, Saint- Denis Epitnay și Argenteuil. In primul zbor și traversarea Se­nei, prin plutire s’a servit de un mo­tor de 80 H. P., în al doilea de unul de 50 H. P., parcurgînd întreaga distanță în 40 de minute. Aparatul aviatorului Beaumont, celebru prin victoriile sale în circui­tul european Paris—Roma și încon­jurul Englitere­ di­feră de celelalte hidroaeroplanete obișnuite, atît prin forma cit și prin dispozițiunile sale. Partea inferioară e compusă din o luntre destinată a pluti și a păs­tra pe pilot și pasager, iar partea superioară conține motorul și heli­­cea; toată această parte superioară e astfel întocmită că în momentele de plecare sau repaos, nu vine în atingere cu apa, aceasta constitue perfecțiunea acestui hidroaeroplan. Aparatul Beaumont e destinat marinei engleze, iar fericitul inven­tator nu așteaptă decât timpul favo­rabil pentru a conduce peștele zbu­rător în Anglia, urmind cursul Se­nei pînă la Havre, apoi continuînd plutirea și zborul pe marginea coas­tei pînă la Boulogne, unde va tra­versa Pas de Calais, va lua cursul Tamisei pînă la Londra stopînd la Westminster. In fața succeselor experimentate, acest voiaj-proect de zbor și plutire incontestabil în curînd va fi un fapt îndeplinit: Cesar Protopopescu. PUBLICITATEA CONCEDATĂ exclusiv AGENȚIEI DE PUBLICITATE CAROL SCHULDER ® Comp Strada Doamnei No. 8, Etaj I, Cn cele din urmă știri din lumea întreagă [Director: CONST. MILLE Duminreu 5 August 2012 SUGIMENTE CU PREMII: 9 Un an tei 30—­­ 6 luni Lei 11.—> B ^,3 luni J Lei 6.— A Pentru străinătate prețul este Îndoit­ă TELEFON 4 LINII: No. 14/10» 34/Zin­ 14/99; 12/401» Biurourile ziarului: Str. Sărindar No. 11. — București Telefon 3/4 VORBE DE CLACA Cu binișorul! A fi feminist e foarte frumos și mai ales foarte la modă. A face compli­mente damelor e plăcut și foarte mic! A le admira e o datorie, — dar a le critica e o nevoe!.. Nu mă­­ redez! ? Atunci de­sigur n’ați fost vara la teatru, la operă și operetă, nici măcar la cinematograf. Dacă ați fost, v’ați plăcut cucoa­nele? Mie unul nu mi-ați plăcut de ‘loc, din simplul motiv că n’am văzut decît pălării! Pălării mar! cu­ o um­­­brelă, pălării mici dar țuguiate, pălă­rii late, ascuțite, turtite, șifonate, cre­nelate, pălării, pălării, pălării! alt­ceva n’am văzut nimic ! In această privință, am adresat aci și o suplică d-lui primar al Capitalei, adresez una și prefectului de poliție, ministrului de interne, și de externe, și — de va fi nevoe — voiu merge pînă la Vodă! Ba ce zic, mă voiü a­­dresa și sfîntului Sisoe, sfîntului Ha­­ralambie și chiar celor 40 de sfinți, a căror zi nu știu cînd se serbează, (dar știa că se mănîncă covrigi cu zahăr!) Vedeți clar că sînt un om foarte energic și hotărît. Jos pălăriile la tea­tru, fie­ el și un cinematograf ! Strigătul acesta e pornit din adîn­­cul unui suflet care vrea să vază opera, opereta și pe Max Linder și pe elefantul Rajahului și pe toți în sfîr­­șit cari dau reprezentații pentru cari plătim! Cucoanele însă habar n’au de pro­testările noastre. Deci vom forma o ligă. Ne trebue și nouă bărbaților da­că nu o S. P. A., cel puțin o ligă con­tra pălăriilor. Zău­,ne trebue! Deci registrul e deschis! Primim aderări (fără contribuții), și cînd vom fi mă­car una mie membri în ligă, să ve­deți cum cucoanele or ține pălăriile, cu lăbuțele, pe genuchi. Nu mă credeți? Vom trăi și vom vedea! Nu vom­ dezarma pînă ce ultima pălărie nu va cădea! Și atunci o să-mi mulțumiți, chiar și cucoanele" Parol 1 Stan Bolovan mem­em noastre „Esti Modor [UNK] Viața-i un vis, un paradis!­­■­­ . *. ...... . . . .• •««—*' •­­ ' ț •; * ' . ; JLa mis CEREȚI <*î NUVELELE „DIMINEȚEI* Scrisori din călătorie Fassau — Frankfurt — Schwalbaoh Amicei mele Scula Ce mult ași fi dat scumpe, ca în gara Vien­ei, la plecarea spre Pass­au și Schwalbach să fi fost și tu în vr’un colțișor ascunsă ca să azi știi măcar de petrecere la discuția mea cu un impozant domn treger. Deși nu mai erau decît cîteva mi­nute pînă la pornirea trenului, dom­nul funcționar al gărei nu voia în ruptul capului să-mi suie în vagon cufărașul meu de trestie. De­geaba îi spuneam că l’am plimbat cu mine toată Ungaria, căci tregerul îmi răs­pundea neclintit : „Nu ști­i eu de Ungaria, aici e altă regulă“. Cu ce pripă am făcut voia neamțului și am luat biletul de bagaj, poți să-ți închipui ! In tren lume, lume și iar lume, d’abia puteai răsufla. Norocul însă nu mă dete uitărei și grație bunăvoinței unei sîrboaic­e, lungă cu­ un stîlp de telegraf, putui avea un loc destul de bun în semi-com­partimentul unde era singură cu un copilaș. Să fi văzut conversația, mureai de ris. Sîrboaica știa și mai puțin nem­țeasca decît mine și d’abia putui pri­cepe că la 2 noaptea vom fi în Pas­­sau, frontiera dintre Austria și Ger­mania, unde va trebui să descindem la a doua vamă ! Ce plăcere, iubito, nu-i așa ? La fiecare stație mă tre­zeam din quasi-somnolența în care mă aflam, scoteam nasul afară și În­trebam de Passau. — Nicht, nicht, era răspunsul bo­sumflat al vr’unui frînar și din nou plictiseală, ațipire și zdruncin. In fine sosi și frontiera. Prin ploaie, coborîm toți cei din vagoane. Trebuia să trecem printr’un tunel la verificarea bagajelor. O tânără doam­nă, cu capul înfășurat într’o museli­nă, mergea alături de mine. Era pa­lidă, obosită și părea îngrijată. O în­treb pe nemțește. „Mergeți la vamă, doamnă 7“ — Da, doamnă 7 — Ce plictiseală, veniți de de­parte ? — Din Romînia 7 — Din Romînia, o iati repede pe dulcea limbă a țarei noastre, poate sînteți romîncă 7 — Da, cum să nu, păcatele mele, — și ne poceam de zor pe nemțește !... Frumusețea e că de bine ce știam a­­mîndouă limba lui Goethe, eu o cre­­deai­ pură germană și ea pe mine tot așa! Și numai D-zoit sau, mai ușor, un adevărat neamț de ar fi fost p’aproape s’ar fi înveselit de greșelile cu cari ne semănăm înce­putul nostru de conversție ! Formalitatea vămeî îndeplinită, îmi luai iar focșorul lîngă sîrboaica mea și trenul porni în goană nebu­nă spre Frankfurt. Oraș frumos, cu clădiri mari din cărămizi aparente, Frankfur­tul are linia ferată prin mijlocul stradelor lui luminoase. Nu putui să-l vizitez decît în pripă, căci trenul pornea peste trei ore spre Wiessbaden. De gări curate, dichisite ca de inspecție, tot drumul pînă la Wiessbaden. O gară imensă cu un ball adăpostit, săli asfaltate, iată stația, din ca­pitala ducelui de Nassau. Trei colo­nii de fetițe se ingrumadeau pe pe­ron așteptînd pornirea trenului în munții Taunus. Mamele slăbite de nevoi, palide, veștejite, țineau micu­țele jachete ale copilelor și tot încăr­­cau pe acestea cu recomandații. La șueratul locomotivei, însoțite de pe­­dagoage fetițele se îngrămădiră în vastele vagoane de clasa IV largi ca niște săli și însoțiți de ciripitul aces­tor păsărele ce zburau spre aer și ră­coare, pornirăm și noi cei mari, cei cuminți­ spre Schwalbach. Din Wiessbaden înainte spre Schlangenbach și Schwalbach, trenul urcă, urcă mereu. Iți pare că mergi într’un decor de operetă. La dreapta și la stingă, grădinițe cu­ batista de mari, căsuțe de pă­­pușe. Sînt așa de frumoase, dar par atît de mici ochiului prin perspec­tiva adîncimei, că ia dorința pe care ai avea-o de a trăi acolo cîteva zile, repede îți vine gîndul că nu vei încă­pea în coliv­oarele de vis. La fiece stație, lumea coboară și trenul urcă, urcă mereu, suflînd greu și scîrțîindu-și roțile. — Ahh ! iată Sinaia 1 strig eț ui­mită, Sinaia aci în mj­locul Germa­niei! —Imi vin însă în fire și nu pot decît constata marea asemănare a pozițiilor din gara Schwalbachului cu acelea din Sinaia noastră. Trăsurile însă ce așteptau în gară, traseră imediat linia de contrast în­tre reședința de vară a suveranului Rominiei și pierduta stație din mun­ții Taunus. Gravi, solemni, cu jobenuri ca de nuntă sau­ înmormîntare, birjarii din Schwalbach așteptați mușterii lîngă luxoasele și vastele lor lan­­douri deschise. De trăsuri obicinuite nici pome­neală în Schwalbach. Mă urc deci într’unul din imensele vehicule și mereu în urcuș iată-ne în inima frumoasei și liniștitei localități bal­neare, lecuitoare de atîtea dureri. Cu ce zîmbet afabil mă primi gaz­da din vila Italia ! Sub părul ei ca zăpada, cu ochii negri ca murele, Fräulein Lischen, ar tenta penelul unei artiste poete cu tine scumpe. Vila toată e numai flori și alături susură apa renumită, apa gustoasă și cristalină care se zice, vindecă și aduce uitarea multor boale. De alt­fel apele din Schwalbach au vinde­cat odinioară de o cruntă anemie pe împărăteasa Eugenia a Franței care în timpul gloriei ei a petrecut cinci săptămîni în Schwalbach. De ce n’ar face deci minuni cu o sim­plă muritoare ca mine ? Cu toată oboseala lungului drum, vreau să fac imediat cunoștință cu Schwal­­bachul și după o sumară toaletă mă cobor la ap­e. Despre lumea d’a­ci obiceiuri și peisagii în viitoarea scrisoare însă, iubito. Cu drag,­­ FULMEN Langenschwalbach, 20 Iulie. c-L Un nou teatru în Atena în Atena s-a construit un­ mare teatru după modelul teatrelor vechi. Se vor reprezenta în acest nou tem­plu al artei tragediile clasice. Cheltu­­elile vor fi susținute prin subscrip­ție publică de către bogătașii din Atena și străinătate. Eleonora Duse, Duncan cum și Mouney-Sully au pro­mis colaborarea la opera pe care vrea s-o înfăptuiască noul teatru din Atena. Trenurile de plăcere O călătorie la Constanța Un cititor ne scrie: , Mi-am propus să plec și eu, unde­va și spre a întrebuința ziua de Du­­­minică cu folos, mi-am ales drept țintă a călătoriei orașul Constanța... de care cu drept­­ cuvînt se vorbește­ că progresează în toate. ! Scopul acestor rînduri nu e de a arăta frumusețile și curiozitățile o­­­rașului, despre aceasta s’a scris me­i­reu, ci a mă plînge, contra direcțiu­­­nei căilor ferate române de moduri cum știe să formeze trenurile de­ plăcere. éj Sîmbătă 28 cor. seara la orele 11,­ era plecarea trenului la Constanța., Ei bine, încă cu mult mai de­vreme, venise atîta lume să plece cu acest­ tren, direct la Constanța, în­cît m’a­ apucat teama că nu voi­ avea noroc, cui să mă pot odihni puțin pînă a ajunge la locul dorit. Teama aceasta era îndreptățită, căci în tot timpul­ călătoriei toate locurile din vagoanej erau ocupate, pînă și scările, ce să­ mai vorbesc că și coridoarele se­ transformaseră în locuri -d­e-odihnă], călătorul întinzîndu-și pardesiul sau] altceva ce l-ar fi putut servi ca aș­a temut și se chinuia ațipind din cînd? în cînd, dar neputîndu-se prinde­ somnul de el, fiind mereu deranjat­ de către alți călători sau șef de tren, a căror trecere era pe locul, unde-și­ alesese obositul de munca zilei lu­­­­crătoare un loc de puțină odihnă.­­ Ac­el­aș lucru s’a întîmplat și la­ înapoirea aceluiaș tren din Cons­­­tanța. Ca urmare, întreb direcțiunea căi­­­lor ferate, nu poate ca să pue capăt­ acestei stări de lucruri formînd un­­ al doilea tren, -cum s’a mai făcut și’nu alte ocazii , sau cel puțin, dacă se­ poate, -să se adauge încă vagoane, mai ales din­­ clasele II și HI­a ca­ să se poată numi cu adevărat „trenj d­e plăcere“, iar nu -de -chinuială ? )j Eu cred că această instituție nu­ este o negustorie ordinară,­­care să­ caute a incasa bani cît de mulți, spo­­ rind mereu veniturile, și în schimb1’ să nu pue la dispoziția călătorilor, un tren, in care să călătorească, cît­­ mai comod; aceasta se cere cu atît] mai mult cu cît călătoria [3 face] noaptea și du­eliză 7—8 ore. [ V. M, *

Next