Dimineaţa, septembrie 1930 (Anul 26, nr. 8511-8540)

1930-09-01 / nr. 8511

} $ ► Din viaţa particulară a lui Lon Chaney Se obicjnueşte, în citadela filmu­lui american, ca fiecare vedetă să-şi aibă un manager, care să-i organi­zeze reclama prin cele mai ingeni­oase procedee. Reclama pură se plăteşte scump în Statele­ Unite. Sunt reviste speciale cam­ pentru o singură pagină Încasează între 4 şi 0 mii de dolari, sume destul de im­portante, chiar pentru bugetul ac­torilor cu stare. Şi, cum mai presus de obligaţiile firmei pentru care lucrează, e interesul vedetelor să-şi menţină publicitatea pe contul lor propriu, problema a fost rezolvată prin utilizarea managerilor... Aceş­tia înscenează un accident — întot­deauna cu perspective catastrofale— o căsătorie cu vre­un membru al cine ştie cărei familii regale, un divorţ senzaţional sau o sinucidere cu peripeţii sentimentale. Şi repor­terii ziarelor sunt gata să însereze, pe pagini întregi, articole senzațio­nale... Reclama, de data aceasta, e mult mai eficace și... gratuită. Or, iată ceea ce n’a putut concepe nici­odată Leon Chaney. — A avea un manager — spunea el — sau a-ți plăti singur reclama, înseamnă să te compari cu marca unor șiretui­ de ghete, pe care cearcă s’o lanseze fabricantul... A­­devăratul actor trebue să conteze numai pe popularitatea făurită de talentul şi creaţiile sale...“ Cu toate acestea, nu era zi în care gazetele să nu se ocupe de Lon Chaney. Tocmai indiferenţa lui faţă de publicitate suscita şi mai mult curiozitatea reporterilor... UN CONCURS DE MĂŞTI Era urmărit, pas cu pas, de în­­drăciţii mânuitori ai stylp-ului. Fel de fel de anecdote se brodau pe arta lui de a se machia; unele, ve­rosimile, altele de o fantezie dusă la extrem. Printre cele ce se dau ca auten­tice se povesteşte că pe timpul car­navalului­ organizându-se un con­curs de măşti, în saloanele actriţei Marion Davies şi Lon Chaney fiind trecut printre primii concurenţi, invitaţii şi gazda au asistat la cea mai formidabilă farsă, care s-a ju­cat, vreodată, cuiva. Concursul era anunţat pentru ora nouă seara şi saloanele bogă­taşei Davies fuseseră ocupate până la ultimul loc. Toată lumea era însă intrigată că Lon Chaney nu-şi mai făcea apariţia. In cele din urmă, se luă decizia să se înceapă demon­straţia şi fără prezenţa „maestrului“... Marion Davies se transformă în timp de zece minute în patru per­sonagii binecunoscute la Hollywood: Mae Murray, Lillian Gish, Pola Ne­gri și... Charlie Chaplin. Autenticul Chaplin apăru, la rândul său, în lisus Christos, în Napoleon — per­­sonagiile lui obsedante — și într’un apaș parizian. George Bancroft a creat un Nerone original şi trei ti­puri diferite de beţivi. In sfârşit, apăru pe scenă un cunoscut actor de music-hall de la New-York, Johny John, celebru prin arta lui de a se transforma. In mai puţin de cincisprezece mi­nute, Johny John schimbă douăzeci de măşti de o diversitate şi o per­fecţiune nemaipomenită. Publicul rămăsese stupefiat, apoi isbucni în aplauze şi aclamaţii entuziaste, pro­­clamându-l în unanimitate, pe acto­rul de music-hall, mai tare chiar decât Lon Chaney. Un râs sarcastic, arhicunoscut, îi făcu să încremeniească pe entuziaştii musafiri... Două mişcări in faţa o­­glinzii şi... masca lui Johny John dispăru. — Vă mulţumesc pentru distinsele de aprecieri! — pronunţă, de astă­­dată, vocea lui Lon Chaney. Mă ’n­­cântă că m’am întrecut pe mine în­sumi !... De menţionat faptul, că sub masca lui Johny John, el stătuse, de la în­ceput, în mijlocul invitaţilor, fără să fie recunoscut de cineva. CÂND UN VEHICUL STAŢIONEA­ZĂ... PREA MULT Altădată trebuia să străbată un drum şerpuit prin munţi, unde nu există nici un alt mijloc de locomo­ţie decât un fel de camionetă trasă de patru cai, cam în genul diligen­telor de pe vremuri. In dimineaţa aceea de toamnă friguroasă, Chaney era primul ioşit dintre pasageri. Se urcase în primi­tivul vehicul şi se aşezase pe una din băncile lui puţin confortabile. După un sfert de oră însă, văzând că vizitiul moţăie pe capră şi că nici gând nu are să pornească, Chaney ceru lămuriri şi i se răs­punse că nu poate pleca dacă nu are cel puţin şase pasageri. __ Vehiculul avea două uşi: una prin faţă, lângă vizitiu şi alta la spate şi era acoperit în aşa fel că de pe capră nu se putea vedea nimic înăuntru. Chaney îşi stabilise instantaneu un plan... Scoase din valiză fardurile lui, o o­­glinjoară şi peste câteva secunde se transformă într’un bătrân. Se strecu­ră apoi uşor, pe uşa din spate şi, fă­când o curbă de câţiva metri, veni la vizitiu, se încredinţa de direcţie şi intră în vehicul, pronunţând un „bună ziua“ aşa fel ca să fie auzit de afară. Două minute după aceea, un alt pa­sager cu un ochiu bandajat şi cu mustaţa tunsă scurt, trecu pe lângă vizitiu. Apoi, altul şi altul, până când ambiţiosul vizitiu numără pe cel de-al şaselea. Ar fi vrut el să mai staţioneze, e drept, dar dinăuntru se auzeau vociferări ameninţătoare, pe diferite topuri... Biciul pocni pe spinarea cailor şi „diligenţa“ modernă se urni sgomo­­tos. După două ore de mers, erau la destinaţie. Vizitiul sări jos de pe ca­pră şi deschise uşa, frecându-şi mâi­nile cu vădită mulţumire. Dar, care nu fu surpriza lui, când din vehicul nu văzu coborând decât pe Lon Cha­ney. — Unde sunt pasagerii ceilalți ? băigui el. — Se vede c’ai visat ! — ripostă Chaney — altfel ai ști că n’ai ple­cat decât cu mine... Și vizitiul s’a jurat că n’o să mai moţăie niciodată pe capră... Farsa fusese așa de reuşită ca Cha­ney îşi propusese s’o utilizeze în­­tr’unul din filmele lui... CHANEY MAI AVEA ŞI ALTE MANII Locuinţa omului cu o mie de feţe, de pe Edgemont Street era un adevă­rat muzeu de curiozităţi. Pe lângă o bibliotecă vastă, compu­să, în majoritate, din cele mai im­portante tratate ale psihologiei, psi­hiatrei şi celorlalte ştiinţe oculte, se mai puteau vedea : O garderobă cu costume de diver­se epoci; o farmacie plină cu tot fe­lul de farduri şi de substanţe menite a decolora, a inflama sau a sbârci te­nul, după voinţă; o colecţie foarte bogată de mărci rare — Chaney se dovedise cel mai înfocat filatelist de­la Hollywood; de asemenea, o colecţie de unelte pentru pescuit, pasiunea cea mare a lui, în orele libere, fiind să se aşeze pe malul vreunui râu şi să aştepte, meditând la cine ştie ce alte lucruri, căderea peştelui in undiţă, pe care apoi, şi-l prepara singur... Se scula, regulat, la şase dimineaţa, chiar dacă n’ar fi dormit decât o oră, şi pornea să se plimbe pe aleele par­curilor, in aerul răcoros al dimineţii. In ceia ce priveşte conştiinciosita­­tea profesiunii, regizorii lui au de­clarat că, de când a fost angajat pen­tru cinematograf, Lon Chaney n’a în­târziat cu o secundă de la lucru şi că niciodată nu şi-a manifestat capisul de „stars“, cum fac atâţia alţii... Una din măştile faimoase ale lui Lon Ch­aaney Luni 1 Septembrie 1330 Tăslăuanu-Michiduţă in Bucovina Un prefect care e sătul de „Gărzile de fier“ Am arătat, oride câte ori am avut prilejul, atât în cursul anchetei pe care am făcut-o asupra dezordinelor întâmplate luna trecută in Buco­vina cât şi după această anchetă , că aţâţările cari au scos ţărănimea din munţi, au avut un început des­tul de îndepărtat. Acest Început coincide cu Înfiinţa­rea corpului „voinicilor“ şi evolu­­iază cu „Gărzile de fier“ E ştiut că aceste gărzi au fost înfiinţate de că­tre Corneliu Codreanu In tovărăşia lui Tăslăuanu-Michiduţă pe atunci şef de cabinet al d-lui Al. Vaida-Voe­­vod, ministru de interne. E, dease­­meni, notoriu că tinerii gardişti de fier s’au bucurat de tot sprijinul mi­nisterului de interne. Dar nu despre aceasta e vorba. ŞEFUL DE CABINET PE TEREN Tăslăuanu-Michiduţă, nemulţumit cu sprijinul pa care-l dădea fie din ordin fie pe propria-i socoteală, gar­­diştilor lui Corneliu Codreanu — s’a hotărît, acum câteva luni — anul trecut — vedeţi, povestea-i veche — să verifice lucrarea pe teren. Intr’o bună dimineaţă, „fi­­şei de cabinet ai d-lui ministru de interne“ a descins la Suceava, unde a tras la hotelul Bogen. In cursul zilei, dl. Tăzlăuanu-Mi­­chiduţă a avut diferite întrevederi între cari, ni s’a spus, şi cu profeso­rul Cârlan, şeful cuziştlor. Cine este şi cu ce se ocupă acest profesor, pre­dicator al urii, ne-a spus d. Anton Gorcea deputat de Suceava, fruntaş al partidului naţional-ţărănist din Bucovina. TE­LEG BURDUF ! Seara, d. şef de cabinet a luat masa la restaurantul Casa germană, unde, probabil, s’a îmbătat. In a­­ceastă stare a Început să terorizeze şi să insulte pe poliţaiul oraşului — numele ne scapă —, un funcţionar vrednic. Evident, poliţaiul a comuni­cat cazul d-lui Tudoraş, prefectul ju­deţului (apropo, d. Tudoraş mai e sau nu prefect la Suceava?) care, deşi foarte blajin — chiar prea blajin — a chemat pe Tăslăuanu-Michiduţă. A­­cesta a încercat să se plângă împo­triva poliţaiului. Tăslăuanu a încercat să ridice to­nul, să pomenească de d. Vaida, de organizarea autorizată (oare de cine?) a Gărzilor de fier, etc.. Prefectul judeţului (tot d. Tudoraş) sătul de tot ce răscolise în oraş d. şef de cabinet — i-a pus în vedere să părăsească imediat — dar imediat — Suceava, sub ameninţarea de a-i lega burduf şi a-i trimete pachet ministerului de interne. — N’am nevoie aci la Suceava de gărzile d-tale — i-a spus prefectul lui Michiduţă — şi nici de voinici. Suceava are 130 mii de voinici ade­văraţi cari n’au nevoie de d-ta. Cu primul tren Michiduţă a ple­cat la Bucureşti, lăsând contul la ho­telul Bogen neplătit. Iată deci că de multă vreme, de foarte multă vreme, se frământa ju­deţul. Şi iată că la frământare par­ticipa efectiv şeful de cabinet al mi­nistrului de interne. DELTA HaMMUBBMHIW MIM——— Domnule! Lupta pentru existenţă este astăzi mai dârză ca oricând. După şase zile de muncă intensă, singura recreaţie o puteţi avea cetind excelenta revistă-magazin „REALITATEA ILUSTRATA“ Cele mai captivante romane, cele mai captivante nuvele, cele mai extraordinare reportagii, sute fie fotografii din ţară şi străinătate, tipă­rite în 5 culori. Rubrici diverse. Jocuri. In ultimul număr puteţi ceti : TRENUL MORŢII tmn extraordinar reportaj SISTERS Dia viaţa necunoscută a music-hall-urilor. Străinul misterios O captivantă aventură din lumea căutătorilor de aur. Moda Ultimile creațiuni parisiene. D£ VÂNZARE PRETUTINDENI 1 P­REȚUL 1Q jygl NOVMINEAIA* Cronica dramatică TEATRUL OTETELEŞIANU: „Vitea­zul înotător“, comedie în trei aceste de Arnold şi Bach. Premiera de la grădina Oteteieşia­­nu, a fost împiedicată de o ploaie susţinută,­in câteva reprize. Specta­torii însă, atraşi de gluma abun­dentă şi de situaţiile comice isbutite ale „Viteazului înotător“ au rămas sub umbrele, până la sfârşitul spec­tacolului. Comedia scrisă de Arnold şi Bach este povestea lui Otto Haberlein, un burlac de 50 de ani, care dându-se drept salvatorul de la înec al d-rei Ana Marie Degenhardt, obţine mâna acesteia. In ziua nunţii apare insă adevăratul salvator — un tărâm Far­sa lui Otto fiind astfel descoperită, o mulţime de situaţii se inoarcă, sau mai rău se complică, spre hazul spec­tatorilor. Interpretarea, conştiincioasă, este dominată de d. Maximilian, In rolul viteazului înotător. INT. învăţământul Istoriei PARIS. — Se anunţă din Berna : Biuroul internaţional de educaţie, prezidat de către profesorul Piaget, a discutat asupra reformei învăţă­mântului Istoriei, in prezenţa a doi miniştri acreditaţi la Berna, a mai multor membri ai legaţiunilor, a se­cretarului general al Societăţii Naţiu­nilor, a conducătorilor Biuroului In­ternaţional al Muncii şi a diverse or­­ganizaţiuni pedagogice. D. Pierre de Coub­erlin a rezumat opera îndepli­nită şi adunarea a votat o rezoluţie spunând că istoria unei naţiuni şi aceea a unei perioade, nu pot fi in mod util predate decât dacă ele sunt in prealabil situate In tabloul general al ciclurilor istorice. Escursiunea Ateneului „Regină Maria“ Ateneul „Regina Maria“ a organizat anul acesta, a 5-a escursiune în Europa desăvârşind astfel programul său tu­ristic. Un număr de 35 membri ai ateneului, sub conducerea preşedintelui lor, d. de­putat Vintilă Pantazopol, au vizitat Ger­mania şi Cehoslovacia, cu oraşele : Dres­­da, Leipzig, Berlin, Hamburg, Helgo­land, Düsseldorf­, Köln, Frankfurt, Nürnberg, München, Garmisch, Pilsen, Karlsbad, Praga şi Brün. Pretutindeni escursioniştii au fost primiţi de autorităţile germane şi ce­hoslovace, cari cu multă bună voinţă le-au înlesnit vizitarea muzeelor şi re­giunilor industriale. Ministrul nostru la Berlin, d. G. Taşcă, secondat de d. secretar de legaţie Flo­­rescu şi Marcu, au făcut cu multă ama­bilitate intervenţiunile necesare. D­ nii consult Dum­itorescu la Dresda, Prager la Leipzig, Gutman şi Weber la­­Hamburg, Bahmund la München şi Heynek la Brün, au făcut frumoase pri­miri grupului românesc. Escursiunea aceasta, complectează ci­clul escursiunilor în Europa, Ateneul vizitând până acum: Franţa, Elveţia, Italia, Austria, Turcia, Iugoslavia, Ger­mania şi Cehoslovacia, îşi propune pentru viitor vizitarea: Spaniei, Angliei, Belgiei şi Olandei, Sue­diei şi Norvegiei, Poloniei, etc. isprava unui nebun PARIS. — Un incident neobişnuit s’a produs in ziua de 26 a. c. pe ae­rodromul Le Bourget. Un necunos­cut a încercat să fure avionul parti­cular al aviatorului englez Slach, care sosise cu două zile înainte din Londra şi avea să plece Marţi spre Riviera franceză. IMP un moment de nesupraveghere hoţul a pus în mişcare motorul şi a sărit pe scau­nul pilotului, cu intenţia de a dispare cu avionul. De­oarece însă nu era perfect fa­miliarizat cu mecanismul maşinei, el fu svârlit afară iar avionul s-a înăl­ţat singur, ciocnindu-se de acoperi­şul unui hangar învecinat. Avionul fu complect sfărâmat, în timp ce ne­cunoscutul a rupt-o la fugă și nu a mai putut fi prins. —afin * inm—■ Foametea In Congo 35 DE MII DE NEGRI MORȚI DE FOAME BRUXELLES. — In revista „Mi­siunile africane ale călugărilor albi“, monseniorul Clas. evaluiază numărul negrilor, cari au pierit în Ruanda cu prilejul foametei din ur­mă, la 35-40 de mii. Monseniorul Clas adaugă că, fără ajuoarele da­te de guvern, ar fi murit de foame peste 100 de mii de negri. Vreo 70.000-80.000 de negri au emigrat acum spre Uganda sau spre regiu­nile înalte din nord-vest. ----- mttm ■■ ■■■■ Escursiunea noastră la Paris . Aşa după cum am anunţat, excur­­siunea noastră la Paris, Viena, Mün­chen, Lausanne, Montreux, Milano, Venezia, pleacă la 6 Septembrie. Preţul este de lei 27.000 de per­soane, inclusiv absolut toate chel­­tuelile. Hoteluri de primul rang, întreţinere pe drum in vagon res­taurant şi vagon cu paturi Nenu­mărate excursiunî in­ automobile de lux, însoţite de ghiduri conferen­­ţiare, înscrierile pentru ultimele locuri se mai primesc până Luni ! Sep­tembrie, ora 12, la administraţia zîa-nilui» jgh*-! ț'£y. H­­­afet RǍZBUNATOAREA de llya Stanislavîcl I.-Un atac nocturn Tărăgănat şi melodic sunară, un­deva la un turn, orele două ale nop­ţii. Liniştea înaintase încet, întin­­zându-se peste Capitală, cucerind stradă după stradă, piaţă după piaţă, oprndu-şi năvala abea în inima ora­şului, acolo unde ziua fierbea viaţa gălăgioasă şi trepida mişcarea ame­ţitoare. Arareori mai trecea acum câte o maşină pe bulevarde; nici un alt sgomot nu turbura pacea scurtă a nopţii In colţul străzilor V. A. Ureche şi B­­. Hâjdău, ardea un felinar sin­guratec, răspândind lumina-i palidă peste priveliştea posomorită şi si­nistră pe care o aveau aceste locuri, la câţiva paşi abea de principala ar­teră a oraşului, adâncită acum în în­­cremeneala şi pustiul orei târzii. Din fundul unei curţi, un câine lătra fu­rios. Lângă gardul de beton ce măr­gineşte spre apus strada B. P Hâr­­lău, se născuse o mişcare prin tufi­şurile de buruieni ce crescuseră a­­colo Două umbre se despărţiseră din fereala tufişului şi se lipiră de gard, câţiva paşi mai departe. Lătra­tul se domoli încet. Din nou, liniştea se lăsă grea peste aceste locuri. Minutele se scurgeau, înşirându-se ,în sferturi de oră , ju­mătatea bătu la turnul depărtat când răsunară prin tăcere pașii unui trecător întârziat, ce se apropia din­spre strada Izvor. Acesta apăru in curând. Era un bărbat voinic, nu prea îngrijit îmbrăcat, care părea a cerceta cu o bănuială ascunsă locu­rile de primprejur. Ajuns in colţ, se opri, dar se depărtă repede de sub conul d­e lumină al felinarului. O vreme rămase nedumerit, rezemat de gardul unei case. In jur, totul părea pustiu. Noul sosit îşi încheiă vestonul işi îndesă pălăria pe cap şi se apro­­piă, cu paşi hotărîţi, de gardul de be­ton. Când fu să se salte, se simţi cu­prins de patru braţe vânjoase şi tras înapoi. Cu toţii se prăvăliră de pa­râmb in stradă unde o luptă fu­rioasă, dar mută, se încinse. Străi­nul, deşi voinic, nu putu ţine piept agresorilor săi. Puterea loviturilor sale scădea ; sfârşi prin a se rosto­goli in praful drumului ferindu-și fata de ploaia de pumni care că­dea pe ea De dincolo de grad, din depărtare, răsună un semnal scurt. Agresori săriră în picioare și într’o clipă se mistuiră în urmbra nopţii. Se auziră tirşituri pe zidul de beton; câinele începu să latre furios. Victima se ridică cu greutate din colbul străzii. Hainele îi erau sfâşia­­te şi faţa mânjită, însângerată. Se pipăi pe tot trupul convingându-se că n’avea nici o altă rană. Pe pod venea tocmai un sergent de oraş Victima agresiunei se re­­trase în grabă în umbra protectoare a unei case, îşi potrivi cum putu hainele şi fără să părăsească umbra se depărtă pe drumul pe care venise Ziua următoare. Capitala avu o nouă senzaţie. Ziarele de seară adu­­seră ştirea sumară că o nouă spar­gere fusese comisă în cartierul Par­­cul General Dragalina. Faptul în sine n'ar fi avut o im­portanţă mare, dacă n’ar fi coinci­denţa neliniştitoare care făcea ca, de la o vreme, vilele cartierului acesta nou, situat între strada General Dra­­salina şi edificile instutelor dr. V. Babeş şi Ştiinţe Naturale, să fie „vi­­ztat“ aproape metodic de câtre rău­făcători îndrăzneţi, şi dacă n’ar fi fost împrejurările misterioase cari însoţeau aceste efracţiuni. Intr'adevăr, a doua zi, ziarele adu­ceau detalii mai ample şi fantezia reporterilor n’avu, nici de data a­ceasta, să adauge nimic la relatarea celor întâmplate, în scop de a mă­ri efectul lor. Iată, în esenţă, cele ce putu afla publicul, intrigat şi avid, din lectura ziarelor: ....După cum am anunţat eri, car­tierul vilelor Parcul Dragalina con­tinuă să fie ţinta operaţiunilor unor îndrăzneţi răufăcători, constituiţi, desigur, în bandă, şi cari dau dovezi de o îndrăzneală şi o dibăcie uimi­toare. Nu s’a scurs nici o săptămâni de când vila proprietatea d-lui A. N­. din aleea B a fost răvăşită, şi altea două de la spargerea comisă asu­pra vilei d-lui I P. din aleea A. şi iată că noaptea trecută, necunoscuţi au pătruns în casa inginerului B. din alee D., care se află plecat în provincie, furând obiecte de preţ şi spărgând casa de bani pe care au golit-o. Spargerea a fost comisă după o­­rele două din noapte, căci paznicul vilei, un albanez cu numele Ifrim, declară că la ora aceea a făcut ins­pecţia obişnuită, găsind totul în or­dine, după care s-a dus să se culce. Dimineaţa, spre spaima sa, a con­statat spargerea şi a anunţat poli­ţia. Hoţii au pătruns în casă scoţând un ochiu de geam de la fereastră a parterului şi, cu chei potrivite, au deschis uşile încăperilor pe cari le-au scotocit, dându-şi chiar osteneala, după cum am spus, să deschidă casa de bani cu ajutorul uneltelor perfec­ţionate. Prada lor, după declaraţiile pro­prietarului, sosit în Capitală azi noapte, se ridică la câteva sute de mii de lei.Ceea ce însă îndreptăţeşte ipoteza că e vorba de aceeaş bandă organi­zată care operează, dar ceea ce, tot­odată, complică în chip neaşteptat această afacere, este faptul că hoţii au scotocit şi prin unele locuri na­de, pertinamente, trebuiau să fie siguri că nu vor găsi nimic de preţ­ Cetitorii noştri îşi amintesc că şi în celelalte două cazuri, s’a constatat acelaş lucru straniu. Astfel, în bi­roul inginerului, tapetele erau sfâşia­te în cele patru unghiuri, la o înăl­ţime egală — cam trei metri de la pardoseală — şi tencuiala desprinsă în parte, ca şi când ar fi fost cio­cănită. Ce a determinat pe bandiţi să se dedea la asemenea operaţiuni ciudate? Mister! Nici proprietarul vilei nu poate găsi vre-o explicaţie logică... In privinţa identităţii lor, nu e­­xistă nici cel mai mic indiciu. Or­ganele poliţieneşti sunt de părere că e vorba de isprăvile unei bande străine care operează abea de câtva timp în Capitală. Cam de la prima efracţie din Parcul Dragalina — am adăuga noi. Având în vedere preferinţa per­sistentă a bandiţilor pentru vilele acestui cartier retras şi select, s’au luat măsuri severe de pază, de co­mun acord cu locatarii. Aceste mă­suri, dacă nu vor duce chiar la prinderea bandei — ceea ce am dori vor face desigur imposibilă orice nouă tentativă banditească..» In altă parte a corpului ziarelor — la „Ultimele ştiri“ — se afla no­tiţa aceasta, încoronată de titluri şi sub-titluri alese potrivit, tot în le­gătură cu ultima ispravă a bandei: ...... In ultima clipă aflăm că la locul spargerei s’a făcut o preţioasă Pe aleea largă, încadrată de am­bele părţi de vaste peluze pe care şerpuiau brazde de petunii prin­tre care luceau foile bronzate de cana, se plimba o pereche tânără. Soarele de asfinţit aurea zarea şi ţesea o lumină discretă prin frun­zişul pomilor aliniaţi savant, Învă­luind toate intr’o atmosferă da vi­sare duioasă. Puţină lume se plimba in acest sfârşit de zi de lucru prin planta­ţii; pe şosea, însă, goneau maşini­le şi la Bufet concerta orchestra Perechea se opri în faţa peluze­lor şi contemplă, în tăcere, radiaţia luminoasă a avalanşei de sepale suave, îmbinarea nuanţelor discrete cu tonurile tari, metalice. In jurul lor plutea o linişte severă, neînti­nată de sgomotul agitaţiilor vulga­re. Din ora crepusculară istorea o atmosferă de renunţare, de triste­ţe.Tânărul devenise grav. — Sunt trei luni azi, Dana, de când­ te-am cunoscut! grăi el încet, aproape în șoapte. Ochii ei erau ţintiţi în zare şi li­căriri de aur se îmbinau în ei cu reflexe verzi de apă. — Știu! răspunse ea, tot încet. Mă gândeam la asta chiar acum.... Un sărut îi atinse mâna mică și rece. Porniră agale. La un rond se o­priră și reveniră. — Era ultima serată de „binefa­cere“ a sezonului grăi el, vesel acum. Nici nu voiam să mă duc. Numai întâmplarea a făcut să mă răsgân­­desc. — O, cât de searbădă mi s’a pă­rut serata aceea, Horia.Până când... — Până când? insistă el, șăgalnic. — Până când mi s’a făcut sete şi am lăsat pe băeţii cu mătuşa­ mea, povestindu-le galanteriile societăţii de la Moscova.... — Dansul începuse. Eram fiecare cu paharul tn mână, am râs.... — Şi aşa a început.... Amândoi râseră. — Trei luni! grăi el apoi cu o nu­anţă de tristețe în glas. Când voiu putea spune: „Iată, sunt trei luni de când Dana Moldoveanu se nu­mește Dana Stroescu“?... Ea nu replică îndată. Intr’un târ­ziu, adause domol: — Mi ar plăcea să plecăm la țară, la tine, pe toamnă. Să fie o zi de sărbătoare Să ne iese toată curtea înainte, cu imortele, pe care s le păstrez până la plecarea spre Bu­curești, pe iarna.... Când tăcu, el întrebă stăruitor, cu o rugă în glas: —Dana, asta e o promisiune, nu e așa? Ea zâmbi, privindu-i trăsăturile energice și regulate, iluminate de o bucurie interioară. — Horia, tu știi prea bine că mă­tușa e singură.... — Dar­ are pe doamna ei de compa­nie! replică el cu raţionament de bărbat. ■— Și apoi, ea ţine să nu mă pri­pesc. Vrea să aştept. Să-mi întăresc sentimentul.... — Ah, la vârsta ei, e foarte expli­cabil... — Nu. Vrea ca eu să nu regret — mai târziu.... — I-a impus viața aceste învăță­turi? Dana dădu uşor din cap. — Din contră! grăi ea. A trăit foarte bine cu unchiul S’au iubit mult şi....­­ Şi?... — ....şi şi-au fost credincioşi. Ultimele cuvinte fuseseră spuse cu o emoţie reţinută. Horia tresări şi în inima-i se revărsă o lumină ce părea a netezi calea vieţii, mult îna­inte, până la amurg.... Din nou ei se opriră în fata stra­turilor ce unduiau elegant pe peluza netedă. O adiere răcoroasă făcu să tresară frunzișul tânăr al pomilor. In părul Danei tresări o scânteie. Horia întoarse capul. Printre bucle­le castanii lucea smaragdul limpede al cercelului. Zâmbi vior. Ştta că descoperire. E vorba, anume, fis­ont cercel de aur cu o piatră mare de smaragd care a fost găsit pe covor, în biroul inginerului, în faţa casei de bani. Domnul B. a declarat categoric că e pentru prima dată că vede a­­cest cercel. Deasemeni s’au luat In­­formaţiuni şi la ceilalţi păgubaşi precedenţi; nimănui, însă, nu apar­ţine preţiosul obiect. Nu încape deci îndoiala că cercelul a fost pierdut de către spărgători în timp ce se străduiau să deschidă casa de fier. Provine el de la un alt furt comis anterior, în alt oraş? In acest caz poate ar înlesni unele lămuriri In privinţa operaţiilor bandei şi a inti­­nerariului parcurs de ea până in pre­zent. Provine el chiar de la un mem­bru al bandei? In cazul acesta, chestiunea la o întorsătură surprinzătoare, lăsând să se deducă că o femeie se află printre bandiţi şi care operează e­­fectiv... Aceasta in ce priveşte spargerea comisă în vila din Parcul Draga­lina­ In zilele ce urmară, publicul fu ţinat — cu abilitatea obişnuită a ziarelor, iu încordare, dar nici un fapt esenţial nou nu surveni. îndoitul mister — acela al prefei­rinţelor bandei, şi acela al cercelu­lui de smaragd — rămase nepă­truns. Cât despre agresiunea nocturnă din strada B. P. Hâjdău, ea nu a­­junse la cunoştiinţa nici a autori­tăţilor, nici a publicului mătuşa ţinea ca Dana să poarte, bi­juteria preţioasă dar demodată, fiind­că era o relicvă de familie. — E târziu! grăi deodată Dana. — O nu, mai rămâi! o rugă eL Mai tura ta nu va­ fi îngrijorată! Ea consimţi în tăcere. Porniră din nou. Trecând de partea ei stângă, ochii săi căutară, involuntar, sclipi­rea pietrei printre bucle. Dar în u­­rechea stângă, Dana nu avea cercel. I-o spuse, nedumerit și amuzat. Ea se opri locului iși pipăi lobul roz, apoi duse mâna la inimă. Ca un șop­tit, scoase o exclamație de mirare în care vibra o teamă inexplicabilă. — L-ai pierdut, cumva? întrebă Horia, mișcat de tulburarea ei. — Nu... Nu... răspunse ea cu glas sugrumat. E exclus... nu.... — L-ai uitat desigur acasă. Ai ple­­cat grăbită?.... Ea rămase mută, tot mai palidă, cu ochii țintă înainte. Un tremurat nervos îi înfioră trupul. Horia cercă zadarnic să-și explice strania agita­ție a prietenei sale. Nu era în nici un caz regretul care o emoționa în­­tr-atâta; averea ei îi permitea orice lux; nu era nici calitatea bijuteriei, căci știa că Dana poseda amintiri mai de preț de la mama ei. Dar de ce refuza ea să dea deslu­șiri? Insistă din nou, dar fără folos. — Să mergem! grăi ea încet. In tăcere se îndreptară spre Șo­sea Horia strigă un taxi. Când Da­na fu urcată, el o privi Întrebător şi rugător în acelaş timp. Ea înţelese. — Nu, lasă-mă singură! Nu te su­peri, nu? Pe mâine! Horia privi maşina depărtându-se şi dispărând în şirul celora care a­­lergau spre bulevard. îngândurat şi neliniştit, el porni încet înapoi spre aleele prin care se plimbase, atât de vesel, cu Dana, câteva clipe înainte. Fu cât pe aci să se ciocnească cu un domn voinic, care alerga în grabă înspre Şosea. Părea a fi eşit dintr-un boschet, şi Horia avu doar vremea să-i zărească faţa plină, barată de mustăţi cătrănii şi petele vinete în jurul ochilor ca provenite din loviri. Nu-i consacră altă atenţie Regre­tul îl frământa şi neliniştea asupra revirimentului subit în purtarea Da­nei, cauzat de pierderea unui cercel. Cum mergea cu capul plecat, ochii săi, pironiţi pe nisipul blond al a­­leei zăriră, pe iarba peluzei, o foaie de ziar, purtând pasagii încadrate în linii roşii. Din curiozitate ridică foaia şi ceti­cele însemnate cu cre­ion. Ziarul era vechi de o săptămâ­nă şi un reportaj pe trei coloane re­lata spargerea comisă la vila ingine­­rului B. Din el, pasagii erau cuprin­se în linii groase, roşii. Citirea lor turbură subit pe prie­tenul Danei. Rămase nemişcat locu- i lui, zicându-şi că era absurdă apro­pierea pe care o făcea, că era jicni­­toare, grotească, nebunească. Cu toate acestea, o stranie coin­cidenţă, îi punea faţă în faţă doua fapte, împlinite la o­­săptămână dis­tanţă, şi care păreau a se înrudi, a se lega. Citiţi urmarea in Numărul da Marţi II. - Cercelul cu smaragd - - w Documentăr­ile şi lămuri­­ie poetice ale d-lui C. Stere au apărut în volum. Sunt 270 pagini în Cari e închisă întreaga istorie politică românească a ultimului deceniu. Sunt „Preludiile” în cari se face analiza unui partid: partidul na­­ţional-ţărănesc. Dar, mai presus de orice, e obâr­şia acelui „caz Stere” de care prin­­tr’o stranie fatalitate pare legală viaţa tuturor partidelor politice în căutarea salvatoarei diversiuni. „DOCUMENTĂRILE ŞI LĂMURI­RILE POLITICE” ale domnului C. STERE formează o carte ce trebuie citită de oricine e preocupat de pro­bleme obşteşti. Editura „Adevărul”, S. A., 270 pa­ginii Preţul lei 120, v M

Next