Dimineaţa, septembrie 1930 (Anul 26, nr. 8511-8540)
1930-09-01 / nr. 8511
} $ ► Din viaţa particulară a lui Lon Chaney Se obicjnueşte, în citadela filmului american, ca fiecare vedetă să-şi aibă un manager, care să-i organizeze reclama prin cele mai ingenioase procedee. Reclama pură se plăteşte scump în Statele Unite. Sunt reviste speciale cam pentru o singură pagină Încasează între 4 şi 0 mii de dolari, sume destul de importante, chiar pentru bugetul actorilor cu stare. Şi, cum mai presus de obligaţiile firmei pentru care lucrează, e interesul vedetelor să-şi menţină publicitatea pe contul lor propriu, problema a fost rezolvată prin utilizarea managerilor... Aceştia înscenează un accident — întotdeauna cu perspective catastrofale— o căsătorie cu vreun membru al cine ştie cărei familii regale, un divorţ senzaţional sau o sinucidere cu peripeţii sentimentale. Şi reporterii ziarelor sunt gata să însereze, pe pagini întregi, articole senzaționale... Reclama, de data aceasta, e mult mai eficace și... gratuită. Or, iată ceea ce n’a putut concepe niciodată Leon Chaney. — A avea un manager — spunea el — sau a-ți plăti singur reclama, înseamnă să te compari cu marca unor șiretui de ghete, pe care cearcă s’o lanseze fabricantul... Adevăratul actor trebue să conteze numai pe popularitatea făurită de talentul şi creaţiile sale...“ Cu toate acestea, nu era zi în care gazetele să nu se ocupe de Lon Chaney. Tocmai indiferenţa lui faţă de publicitate suscita şi mai mult curiozitatea reporterilor... UN CONCURS DE MĂŞTI Era urmărit, pas cu pas, de îndrăciţii mânuitori ai stylp-ului. Fel de fel de anecdote se brodau pe arta lui de a se machia; unele, verosimile, altele de o fantezie dusă la extrem. Printre cele ce se dau ca autentice se povesteşte că pe timpul carnavalului organizându-se un concurs de măşti, în saloanele actriţei Marion Davies şi Lon Chaney fiind trecut printre primii concurenţi, invitaţii şi gazda au asistat la cea mai formidabilă farsă, care s-a jucat, vreodată, cuiva. Concursul era anunţat pentru ora nouă seara şi saloanele bogătaşei Davies fuseseră ocupate până la ultimul loc. Toată lumea era însă intrigată că Lon Chaney nu-şi mai făcea apariţia. In cele din urmă, se luă decizia să se înceapă demonstraţia şi fără prezenţa „maestrului“... Marion Davies se transformă în timp de zece minute în patru personagii binecunoscute la Hollywood: Mae Murray, Lillian Gish, Pola Negri și... Charlie Chaplin. Autenticul Chaplin apăru, la rândul său, în lisus Christos, în Napoleon — personagiile lui obsedante — și într’un apaș parizian. George Bancroft a creat un Nerone original şi trei tipuri diferite de beţivi. In sfârşit, apăru pe scenă un cunoscut actor de music-hall de la New-York, Johny John, celebru prin arta lui de a se transforma. In mai puţin de cincisprezece minute, Johny John schimbă douăzeci de măşti de o diversitate şi o perfecţiune nemaipomenită. Publicul rămăsese stupefiat, apoi isbucni în aplauze şi aclamaţii entuziaste, proclamându-l în unanimitate, pe actorul de music-hall, mai tare chiar decât Lon Chaney. Un râs sarcastic, arhicunoscut, îi făcu să încremeniească pe entuziaştii musafiri... Două mişcări in faţa oglinzii şi... masca lui Johny John dispăru. — Vă mulţumesc pentru distinsele de aprecieri! — pronunţă, de astădată, vocea lui Lon Chaney. Mă ’ncântă că m’am întrecut pe mine însumi !... De menţionat faptul, că sub masca lui Johny John, el stătuse, de la început, în mijlocul invitaţilor, fără să fie recunoscut de cineva. CÂND UN VEHICUL STAŢIONEAZĂ... PREA MULT Altădată trebuia să străbată un drum şerpuit prin munţi, unde nu există nici un alt mijloc de locomoţie decât un fel de camionetă trasă de patru cai, cam în genul diligentelor de pe vremuri. In dimineaţa aceea de toamnă friguroasă, Chaney era primul ioşit dintre pasageri. Se urcase în primitivul vehicul şi se aşezase pe una din băncile lui puţin confortabile. După un sfert de oră însă, văzând că vizitiul moţăie pe capră şi că nici gând nu are să pornească, Chaney ceru lămuriri şi i se răspunse că nu poate pleca dacă nu are cel puţin şase pasageri. __ Vehiculul avea două uşi: una prin faţă, lângă vizitiu şi alta la spate şi era acoperit în aşa fel că de pe capră nu se putea vedea nimic înăuntru. Chaney îşi stabilise instantaneu un plan... Scoase din valiză fardurile lui, o oglinjoară şi peste câteva secunde se transformă într’un bătrân. Se strecură apoi uşor, pe uşa din spate şi, făcând o curbă de câţiva metri, veni la vizitiu, se încredinţa de direcţie şi intră în vehicul, pronunţând un „bună ziua“ aşa fel ca să fie auzit de afară. Două minute după aceea, un alt pasager cu un ochiu bandajat şi cu mustaţa tunsă scurt, trecu pe lângă vizitiu. Apoi, altul şi altul, până când ambiţiosul vizitiu numără pe cel de-al şaselea. Ar fi vrut el să mai staţioneze, e drept, dar dinăuntru se auzeau vociferări ameninţătoare, pe diferite topuri... Biciul pocni pe spinarea cailor şi „diligenţa“ modernă se urni sgomotos. După două ore de mers, erau la destinaţie. Vizitiul sări jos de pe capră şi deschise uşa, frecându-şi mâinile cu vădită mulţumire. Dar, care nu fu surpriza lui, când din vehicul nu văzu coborând decât pe Lon Chaney. — Unde sunt pasagerii ceilalți ? băigui el. — Se vede c’ai visat ! — ripostă Chaney — altfel ai ști că n’ai plecat decât cu mine... Și vizitiul s’a jurat că n’o să mai moţăie niciodată pe capră... Farsa fusese așa de reuşită ca Chaney îşi propusese s’o utilizeze într’unul din filmele lui... CHANEY MAI AVEA ŞI ALTE MANII Locuinţa omului cu o mie de feţe, de pe Edgemont Street era un adevărat muzeu de curiozităţi. Pe lângă o bibliotecă vastă, compusă, în majoritate, din cele mai importante tratate ale psihologiei, psihiatrei şi celorlalte ştiinţe oculte, se mai puteau vedea : O garderobă cu costume de diverse epoci; o farmacie plină cu tot felul de farduri şi de substanţe menite a decolora, a inflama sau a sbârci tenul, după voinţă; o colecţie foarte bogată de mărci rare — Chaney se dovedise cel mai înfocat filatelist dela Hollywood; de asemenea, o colecţie de unelte pentru pescuit, pasiunea cea mare a lui, în orele libere, fiind să se aşeze pe malul vreunui râu şi să aştepte, meditând la cine ştie ce alte lucruri, căderea peştelui in undiţă, pe care apoi, şi-l prepara singur... Se scula, regulat, la şase dimineaţa, chiar dacă n’ar fi dormit decât o oră, şi pornea să se plimbe pe aleele parcurilor, in aerul răcoros al dimineţii. In ceia ce priveşte conştiinciositatea profesiunii, regizorii lui au declarat că, de când a fost angajat pentru cinematograf, Lon Chaney n’a întârziat cu o secundă de la lucru şi că niciodată nu şi-a manifestat capisul de „stars“, cum fac atâţia alţii... Una din măştile faimoase ale lui Lon Chaaney Luni 1 Septembrie 1330 Tăslăuanu-Michiduţă in Bucovina Un prefect care e sătul de „Gărzile de fier“ Am arătat, oride câte ori am avut prilejul, atât în cursul anchetei pe care am făcut-o asupra dezordinelor întâmplate luna trecută in Bucovina cât şi după această anchetă , că aţâţările cari au scos ţărănimea din munţi, au avut un început destul de îndepărtat. Acest Început coincide cu Înfiinţarea corpului „voinicilor“ şi evoluiază cu „Gărzile de fier“ E ştiut că aceste gărzi au fost înfiinţate de către Corneliu Codreanu In tovărăşia lui Tăslăuanu-Michiduţă pe atunci şef de cabinet al d-lui Al. Vaida-Voevod, ministru de interne. E, deasemeni, notoriu că tinerii gardişti de fier s’au bucurat de tot sprijinul ministerului de interne. Dar nu despre aceasta e vorba. ŞEFUL DE CABINET PE TEREN Tăslăuanu-Michiduţă, nemulţumit cu sprijinul pa care-l dădea fie din ordin fie pe propria-i socoteală, gardiştilor lui Corneliu Codreanu — s’a hotărît, acum câteva luni — anul trecut — vedeţi, povestea-i veche — să verifice lucrarea pe teren. Intr’o bună dimineaţă, „fişei de cabinet ai d-lui ministru de interne“ a descins la Suceava, unde a tras la hotelul Bogen. In cursul zilei, dl. Tăzlăuanu-Michiduţă a avut diferite întrevederi între cari, ni s’a spus, şi cu profesorul Cârlan, şeful cuziştlor. Cine este şi cu ce se ocupă acest profesor, predicator al urii, ne-a spus d. Anton Gorcea deputat de Suceava, fruntaş al partidului naţional-ţărănist din Bucovina. TELEG BURDUF ! Seara, d. şef de cabinet a luat masa la restaurantul Casa germană, unde, probabil, s’a îmbătat. In această stare a Început să terorizeze şi să insulte pe poliţaiul oraşului — numele ne scapă —, un funcţionar vrednic. Evident, poliţaiul a comunicat cazul d-lui Tudoraş, prefectul judeţului (apropo, d. Tudoraş mai e sau nu prefect la Suceava?) care, deşi foarte blajin — chiar prea blajin — a chemat pe Tăslăuanu-Michiduţă. Acesta a încercat să se plângă împotriva poliţaiului. Tăslăuanu a încercat să ridice tonul, să pomenească de d. Vaida, de organizarea autorizată (oare de cine?) a Gărzilor de fier, etc.. Prefectul judeţului (tot d. Tudoraş) sătul de tot ce răscolise în oraş d. şef de cabinet — i-a pus în vedere să părăsească imediat — dar imediat — Suceava, sub ameninţarea de a-i lega burduf şi a-i trimete pachet ministerului de interne. — N’am nevoie aci la Suceava de gărzile d-tale — i-a spus prefectul lui Michiduţă — şi nici de voinici. Suceava are 130 mii de voinici adevăraţi cari n’au nevoie de d-ta. Cu primul tren Michiduţă a plecat la Bucureşti, lăsând contul la hotelul Bogen neplătit. Iată deci că de multă vreme, de foarte multă vreme, se frământa judeţul. Şi iată că la frământare participa efectiv şeful de cabinet al ministrului de interne. DELTA HaMMUBBMHIW MIM——— Domnule! Lupta pentru existenţă este astăzi mai dârză ca oricând. După şase zile de muncă intensă, singura recreaţie o puteţi avea cetind excelenta revistă-magazin „REALITATEA ILUSTRATA“ Cele mai captivante romane, cele mai captivante nuvele, cele mai extraordinare reportagii, sute fie fotografii din ţară şi străinătate, tipărite în 5 culori. Rubrici diverse. Jocuri. In ultimul număr puteţi ceti : TRENUL MORŢII tmn extraordinar reportaj SISTERS Dia viaţa necunoscută a music-hall-urilor. Străinul misterios O captivantă aventură din lumea căutătorilor de aur. Moda Ultimile creațiuni parisiene. D£ VÂNZARE PRETUTINDENI 1 PREȚUL 1Q jygl NOVMINEAIA* Cronica dramatică TEATRUL OTETELEŞIANU: „Viteazul înotător“, comedie în trei aceste de Arnold şi Bach. Premiera de la grădina Oteteieşianu, a fost împiedicată de o ploaie susţinută,in câteva reprize. Spectatorii însă, atraşi de gluma abundentă şi de situaţiile comice isbutite ale „Viteazului înotător“ au rămas sub umbrele, până la sfârşitul spectacolului. Comedia scrisă de Arnold şi Bach este povestea lui Otto Haberlein, un burlac de 50 de ani, care dându-se drept salvatorul de la înec al d-rei Ana Marie Degenhardt, obţine mâna acesteia. In ziua nunţii apare insă adevăratul salvator — un tărâm Farsa lui Otto fiind astfel descoperită, o mulţime de situaţii se inoarcă, sau mai rău se complică, spre hazul spectatorilor. Interpretarea, conştiincioasă, este dominată de d. Maximilian, In rolul viteazului înotător. INT. învăţământul Istoriei PARIS. — Se anunţă din Berna : Biuroul internaţional de educaţie, prezidat de către profesorul Piaget, a discutat asupra reformei învăţământului Istoriei, in prezenţa a doi miniştri acreditaţi la Berna, a mai multor membri ai legaţiunilor, a secretarului general al Societăţii Naţiunilor, a conducătorilor Biuroului Internaţional al Muncii şi a diverse organizaţiuni pedagogice. D. Pierre de Couberlin a rezumat opera îndeplinită şi adunarea a votat o rezoluţie spunând că istoria unei naţiuni şi aceea a unei perioade, nu pot fi in mod util predate decât dacă ele sunt in prealabil situate In tabloul general al ciclurilor istorice. Escursiunea Ateneului „Regină Maria“ Ateneul „Regina Maria“ a organizat anul acesta, a 5-a escursiune în Europa desăvârşind astfel programul său turistic. Un număr de 35 membri ai ateneului, sub conducerea preşedintelui lor, d. deputat Vintilă Pantazopol, au vizitat Germania şi Cehoslovacia, cu oraşele : Dresda, Leipzig, Berlin, Hamburg, Helgoland, Düsseldorf, Köln, Frankfurt, Nürnberg, München, Garmisch, Pilsen, Karlsbad, Praga şi Brün. Pretutindeni escursioniştii au fost primiţi de autorităţile germane şi cehoslovace, cari cu multă bună voinţă le-au înlesnit vizitarea muzeelor şi regiunilor industriale. Ministrul nostru la Berlin, d. G. Taşcă, secondat de d. secretar de legaţie Florescu şi Marcu, au făcut cu multă amabilitate intervenţiunile necesare. D nii consult Dumitorescu la Dresda, Prager la Leipzig, Gutman şi Weber laHamburg, Bahmund la München şi Heynek la Brün, au făcut frumoase primiri grupului românesc. Escursiunea aceasta, complectează ciclul escursiunilor în Europa, Ateneul vizitând până acum: Franţa, Elveţia, Italia, Austria, Turcia, Iugoslavia, Germania şi Cehoslovacia, îşi propune pentru viitor vizitarea: Spaniei, Angliei, Belgiei şi Olandei, Suediei şi Norvegiei, Poloniei, etc. isprava unui nebun PARIS. — Un incident neobişnuit s’a produs in ziua de 26 a. c. pe aerodromul Le Bourget. Un necunoscut a încercat să fure avionul particular al aviatorului englez Slach, care sosise cu două zile înainte din Londra şi avea să plece Marţi spre Riviera franceză. IMP un moment de nesupraveghere hoţul a pus în mişcare motorul şi a sărit pe scaunul pilotului, cu intenţia de a dispare cu avionul. Deoarece însă nu era perfect familiarizat cu mecanismul maşinei, el fu svârlit afară iar avionul s-a înălţat singur, ciocnindu-se de acoperişul unui hangar învecinat. Avionul fu complect sfărâmat, în timp ce necunoscutul a rupt-o la fugă și nu a mai putut fi prins. —afin * inm—■ Foametea In Congo 35 DE MII DE NEGRI MORȚI DE FOAME BRUXELLES. — In revista „Misiunile africane ale călugărilor albi“, monseniorul Clas. evaluiază numărul negrilor, cari au pierit în Ruanda cu prilejul foametei din urmă, la 35-40 de mii. Monseniorul Clas adaugă că, fără ajuoarele date de guvern, ar fi murit de foame peste 100 de mii de negri. Vreo 70.000-80.000 de negri au emigrat acum spre Uganda sau spre regiunile înalte din nord-vest. ----- mttm ■■ ■■■■ Escursiunea noastră la Paris . Aşa după cum am anunţat, excursiunea noastră la Paris, Viena, München, Lausanne, Montreux, Milano, Venezia, pleacă la 6 Septembrie. Preţul este de lei 27.000 de persoane, inclusiv absolut toate cheltuelile. Hoteluri de primul rang, întreţinere pe drum in vagon restaurant şi vagon cu paturi Nenumărate excursiunî in automobile de lux, însoţite de ghiduri conferenţiare, înscrierile pentru ultimele locuri se mai primesc până Luni ! Septembrie, ora 12, la administraţia zîa-nilui» jgh*-! ț'£y. Hafet RǍZBUNATOAREA de llya Stanislavîcl I.-Un atac nocturn Tărăgănat şi melodic sunară, undeva la un turn, orele două ale nopţii. Liniştea înaintase încet, întinzându-se peste Capitală, cucerind stradă după stradă, piaţă după piaţă, oprndu-şi năvala abea în inima oraşului, acolo unde ziua fierbea viaţa gălăgioasă şi trepida mişcarea ameţitoare. Arareori mai trecea acum câte o maşină pe bulevarde; nici un alt sgomot nu turbura pacea scurtă a nopţii In colţul străzilor V. A. Ureche şi B. Hâjdău, ardea un felinar singuratec, răspândind lumina-i palidă peste priveliştea posomorită şi sinistră pe care o aveau aceste locuri, la câţiva paşi abea de principala arteră a oraşului, adâncită acum în încremeneala şi pustiul orei târzii. Din fundul unei curţi, un câine lătra furios. Lângă gardul de beton ce mărgineşte spre apus strada B. P Hârlău, se născuse o mişcare prin tufişurile de buruieni ce crescuseră acolo Două umbre se despărţiseră din fereala tufişului şi se lipiră de gard, câţiva paşi mai departe. Lătratul se domoli încet. Din nou, liniştea se lăsă grea peste aceste locuri. Minutele se scurgeau, înşirându-se ,în sferturi de oră , jumătatea bătu la turnul depărtat când răsunară prin tăcere pașii unui trecător întârziat, ce se apropia dinspre strada Izvor. Acesta apăru in curând. Era un bărbat voinic, nu prea îngrijit îmbrăcat, care părea a cerceta cu o bănuială ascunsă locurile de primprejur. Ajuns in colţ, se opri, dar se depărtă repede de sub conul de lumină al felinarului. O vreme rămase nedumerit, rezemat de gardul unei case. In jur, totul părea pustiu. Noul sosit îşi încheiă vestonul işi îndesă pălăria pe cap şi se apropiă, cu paşi hotărîţi, de gardul de beton. Când fu să se salte, se simţi cuprins de patru braţe vânjoase şi tras înapoi. Cu toţii se prăvăliră de parâmb in stradă unde o luptă furioasă, dar mută, se încinse. Străinul, deşi voinic, nu putu ţine piept agresorilor săi. Puterea loviturilor sale scădea ; sfârşi prin a se rostogoli in praful drumului ferindu-și fata de ploaia de pumni care cădea pe ea De dincolo de grad, din depărtare, răsună un semnal scurt. Agresori săriră în picioare și într’o clipă se mistuiră în urmbra nopţii. Se auziră tirşituri pe zidul de beton; câinele începu să latre furios. Victima se ridică cu greutate din colbul străzii. Hainele îi erau sfâşiate şi faţa mânjită, însângerată. Se pipăi pe tot trupul convingându-se că n’avea nici o altă rană. Pe pod venea tocmai un sergent de oraş Victima agresiunei se retrase în grabă în umbra protectoare a unei case, îşi potrivi cum putu hainele şi fără să părăsească umbra se depărtă pe drumul pe care venise Ziua următoare. Capitala avu o nouă senzaţie. Ziarele de seară aduseră ştirea sumară că o nouă spargere fusese comisă în cartierul Parcul General Dragalina. Faptul în sine n'ar fi avut o importanţă mare, dacă n’ar fi coincidenţa neliniştitoare care făcea ca, de la o vreme, vilele cartierului acesta nou, situat între strada General Drasalina şi edificile instutelor dr. V. Babeş şi Ştiinţe Naturale, să fie „viztat“ aproape metodic de câtre răufăcători îndrăzneţi, şi dacă n’ar fi fost împrejurările misterioase cari însoţeau aceste efracţiuni. Intr'adevăr, a doua zi, ziarele aduceau detalii mai ample şi fantezia reporterilor n’avu, nici de data aceasta, să adauge nimic la relatarea celor întâmplate, în scop de a mări efectul lor. Iată, în esenţă, cele ce putu afla publicul, intrigat şi avid, din lectura ziarelor: ....După cum am anunţat eri, cartierul vilelor Parcul Dragalina continuă să fie ţinta operaţiunilor unor îndrăzneţi răufăcători, constituiţi, desigur, în bandă, şi cari dau dovezi de o îndrăzneală şi o dibăcie uimitoare. Nu s’a scurs nici o săptămâni de când vila proprietatea d-lui A. N. din aleea B a fost răvăşită, şi altea două de la spargerea comisă asupra vilei d-lui I P. din aleea A. şi iată că noaptea trecută, necunoscuţi au pătruns în casa inginerului B. din alee D., care se află plecat în provincie, furând obiecte de preţ şi spărgând casa de bani pe care au golit-o. Spargerea a fost comisă după orele două din noapte, căci paznicul vilei, un albanez cu numele Ifrim, declară că la ora aceea a făcut inspecţia obişnuită, găsind totul în ordine, după care s-a dus să se culce. Dimineaţa, spre spaima sa, a constatat spargerea şi a anunţat poliţia. Hoţii au pătruns în casă scoţând un ochiu de geam de la fereastră a parterului şi, cu chei potrivite, au deschis uşile încăperilor pe cari le-au scotocit, dându-şi chiar osteneala, după cum am spus, să deschidă casa de bani cu ajutorul uneltelor perfecţionate. Prada lor, după declaraţiile proprietarului, sosit în Capitală azi noapte, se ridică la câteva sute de mii de lei.Ceea ce însă îndreptăţeşte ipoteza că e vorba de aceeaş bandă organizată care operează, dar ceea ce, totodată, complică în chip neaşteptat această afacere, este faptul că hoţii au scotocit şi prin unele locuri nade, pertinamente, trebuiau să fie siguri că nu vor găsi nimic de preţ Cetitorii noştri îşi amintesc că şi în celelalte două cazuri, s’a constatat acelaş lucru straniu. Astfel, în biroul inginerului, tapetele erau sfâşiate în cele patru unghiuri, la o înălţime egală — cam trei metri de la pardoseală — şi tencuiala desprinsă în parte, ca şi când ar fi fost ciocănită. Ce a determinat pe bandiţi să se dedea la asemenea operaţiuni ciudate? Mister! Nici proprietarul vilei nu poate găsi vre-o explicaţie logică... In privinţa identităţii lor, nu există nici cel mai mic indiciu. Organele poliţieneşti sunt de părere că e vorba de isprăvile unei bande străine care operează abea de câtva timp în Capitală. Cam de la prima efracţie din Parcul Dragalina — am adăuga noi. Având în vedere preferinţa persistentă a bandiţilor pentru vilele acestui cartier retras şi select, s’au luat măsuri severe de pază, de comun acord cu locatarii. Aceste măsuri, dacă nu vor duce chiar la prinderea bandei — ceea ce am dori vor face desigur imposibilă orice nouă tentativă banditească..» In altă parte a corpului ziarelor — la „Ultimele ştiri“ — se afla notiţa aceasta, încoronată de titluri şi sub-titluri alese potrivit, tot în legătură cu ultima ispravă a bandei: ...... In ultima clipă aflăm că la locul spargerei s’a făcut o preţioasă Pe aleea largă, încadrată de ambele părţi de vaste peluze pe care şerpuiau brazde de petunii printre care luceau foile bronzate de cana, se plimba o pereche tânără. Soarele de asfinţit aurea zarea şi ţesea o lumină discretă prin frunzişul pomilor aliniaţi savant, Învăluind toate intr’o atmosferă da visare duioasă. Puţină lume se plimba in acest sfârşit de zi de lucru prin plantaţii; pe şosea, însă, goneau maşinile şi la Bufet concerta orchestra Perechea se opri în faţa peluzelor şi contemplă, în tăcere, radiaţia luminoasă a avalanşei de sepale suave, îmbinarea nuanţelor discrete cu tonurile tari, metalice. In jurul lor plutea o linişte severă, neîntinată de sgomotul agitaţiilor vulgare. Din ora crepusculară istorea o atmosferă de renunţare, de tristeţe.Tânărul devenise grav. — Sunt trei luni azi, Dana, de când te-am cunoscut! grăi el încet, aproape în șoapte. Ochii ei erau ţintiţi în zare şi licăriri de aur se îmbinau în ei cu reflexe verzi de apă. — Știu! răspunse ea, tot încet. Mă gândeam la asta chiar acum.... Un sărut îi atinse mâna mică și rece. Porniră agale. La un rond se opriră și reveniră. — Era ultima serată de „binefacere“ a sezonului grăi el, vesel acum. Nici nu voiam să mă duc. Numai întâmplarea a făcut să mă răsgândesc. — O, cât de searbădă mi s’a părut serata aceea, Horia.Până când... — Până când? insistă el, șăgalnic. — Până când mi s’a făcut sete şi am lăsat pe băeţii cu mătuşa mea, povestindu-le galanteriile societăţii de la Moscova.... — Dansul începuse. Eram fiecare cu paharul tn mână, am râs.... — Şi aşa a început.... Amândoi râseră. — Trei luni! grăi el apoi cu o nuanţă de tristețe în glas. Când voiu putea spune: „Iată, sunt trei luni de când Dana Moldoveanu se numește Dana Stroescu“?... Ea nu replică îndată. Intr’un târziu, adause domol: — Mi ar plăcea să plecăm la țară, la tine, pe toamnă. Să fie o zi de sărbătoare Să ne iese toată curtea înainte, cu imortele, pe care s le păstrez până la plecarea spre București, pe iarna.... Când tăcu, el întrebă stăruitor, cu o rugă în glas: —Dana, asta e o promisiune, nu e așa? Ea zâmbi, privindu-i trăsăturile energice și regulate, iluminate de o bucurie interioară. — Horia, tu știi prea bine că mătușa e singură.... — Dar are pe doamna ei de companie! replică el cu raţionament de bărbat. ■— Și apoi, ea ţine să nu mă pripesc. Vrea să aştept. Să-mi întăresc sentimentul.... — Ah, la vârsta ei, e foarte explicabil... — Nu. Vrea ca eu să nu regret — mai târziu.... — I-a impus viața aceste învățături? Dana dădu uşor din cap. — Din contră! grăi ea. A trăit foarte bine cu unchiul S’au iubit mult şi.... Şi?... — ....şi şi-au fost credincioşi. Ultimele cuvinte fuseseră spuse cu o emoţie reţinută. Horia tresări şi în inima-i se revărsă o lumină ce părea a netezi calea vieţii, mult înainte, până la amurg.... Din nou ei se opriră în fata straturilor ce unduiau elegant pe peluza netedă. O adiere răcoroasă făcu să tresară frunzișul tânăr al pomilor. In părul Danei tresări o scânteie. Horia întoarse capul. Printre buclele castanii lucea smaragdul limpede al cercelului. Zâmbi vior. Ştta că descoperire. E vorba, anume, fisont cercel de aur cu o piatră mare de smaragd care a fost găsit pe covor, în biroul inginerului, în faţa casei de bani. Domnul B. a declarat categoric că e pentru prima dată că vede acest cercel. Deasemeni s’au luat Informaţiuni şi la ceilalţi păgubaşi precedenţi; nimănui, însă, nu aparţine preţiosul obiect. Nu încape deci îndoiala că cercelul a fost pierdut de către spărgători în timp ce se străduiau să deschidă casa de fier. Provine el de la un alt furt comis anterior, în alt oraş? In acest caz poate ar înlesni unele lămuriri In privinţa operaţiilor bandei şi a intinerariului parcurs de ea până in prezent. Provine el chiar de la un membru al bandei? In cazul acesta, chestiunea la o întorsătură surprinzătoare, lăsând să se deducă că o femeie se află printre bandiţi şi care operează efectiv... Aceasta in ce priveşte spargerea comisă în vila din Parcul Dragalina In zilele ce urmară, publicul fu ţinat — cu abilitatea obişnuită a ziarelor, iu încordare, dar nici un fapt esenţial nou nu surveni. îndoitul mister — acela al prefeirinţelor bandei, şi acela al cercelului de smaragd — rămase nepătruns. Cât despre agresiunea nocturnă din strada B. P. Hâjdău, ea nu ajunse la cunoştiinţa nici a autorităţilor, nici a publicului mătuşa ţinea ca Dana să poarte, bijuteria preţioasă dar demodată, fiindcă era o relicvă de familie. — E târziu! grăi deodată Dana. — O nu, mai rămâi! o rugă eL Mai tura ta nu va fi îngrijorată! Ea consimţi în tăcere. Porniră din nou. Trecând de partea ei stângă, ochii săi căutară, involuntar, sclipirea pietrei printre bucle. Dar în urechea stângă, Dana nu avea cercel. I-o spuse, nedumerit și amuzat. Ea se opri locului iși pipăi lobul roz, apoi duse mâna la inimă. Ca un șoptit, scoase o exclamație de mirare în care vibra o teamă inexplicabilă. — L-ai pierdut, cumva? întrebă Horia, mișcat de tulburarea ei. — Nu... Nu... răspunse ea cu glas sugrumat. E exclus... nu.... — L-ai uitat desigur acasă. Ai plecat grăbită?.... Ea rămase mută, tot mai palidă, cu ochii țintă înainte. Un tremurat nervos îi înfioră trupul. Horia cercă zadarnic să-și explice strania agitație a prietenei sale. Nu era în nici un caz regretul care o emoționa într-atâta; averea ei îi permitea orice lux; nu era nici calitatea bijuteriei, căci știa că Dana poseda amintiri mai de preț de la mama ei. Dar de ce refuza ea să dea deslușiri? Insistă din nou, dar fără folos. — Să mergem! grăi ea încet. In tăcere se îndreptară spre Șosea Horia strigă un taxi. Când Dana fu urcată, el o privi Întrebător şi rugător în acelaş timp. Ea înţelese. — Nu, lasă-mă singură! Nu te superi, nu? Pe mâine! Horia privi maşina depărtându-se şi dispărând în şirul celora care alergau spre bulevard. îngândurat şi neliniştit, el porni încet înapoi spre aleele prin care se plimbase, atât de vesel, cu Dana, câteva clipe înainte. Fu cât pe aci să se ciocnească cu un domn voinic, care alerga în grabă înspre Şosea. Părea a fi eşit dintr-un boschet, şi Horia avu doar vremea să-i zărească faţa plină, barată de mustăţi cătrănii şi petele vinete în jurul ochilor ca provenite din loviri. Nu-i consacră altă atenţie Regretul îl frământa şi neliniştea asupra revirimentului subit în purtarea Danei, cauzat de pierderea unui cercel. Cum mergea cu capul plecat, ochii săi, pironiţi pe nisipul blond al aleei zăriră, pe iarba peluzei, o foaie de ziar, purtând pasagii încadrate în linii roşii. Din curiozitate ridică foaia şi ceticele însemnate cu creion. Ziarul era vechi de o săptămână şi un reportaj pe trei coloane relata spargerea comisă la vila inginerului B. Din el, pasagii erau cuprinse în linii groase, roşii. Citirea lor turbură subit pe prietenul Danei. Rămase nemişcat locu- i lui, zicându-şi că era absurdă apropierea pe care o făcea, că era jicnitoare, grotească, nebunească. Cu toate acestea, o stranie coincidenţă, îi punea faţă în faţă doua fapte, împlinite la osăptămână distanţă, şi care păreau a se înrudi, a se lega. Citiţi urmarea in Numărul da Marţi II. - Cercelul cu smaragd - - w Documentările şi lămuriie poetice ale d-lui C. Stere au apărut în volum. Sunt 270 pagini în Cari e închisă întreaga istorie politică românească a ultimului deceniu. Sunt „Preludiile” în cari se face analiza unui partid: partidul naţional-ţărănesc. Dar, mai presus de orice, e obârşia acelui „caz Stere” de care printr’o stranie fatalitate pare legală viaţa tuturor partidelor politice în căutarea salvatoarei diversiuni. „DOCUMENTĂRILE ŞI LĂMURIRILE POLITICE” ale domnului C. STERE formează o carte ce trebuie citită de oricine e preocupat de probleme obşteşti. Editura „Adevărul”, S. A., 270 paginii Preţul lei 120, v M