Dimineaţa, decembrie 1935 (Anul 31, nr. 10394-10422)

1935-12-01 / nr. 10394

Csimirskcă 1 Decembrie 1936 márnái ost ministru al Curţii de Casaţie Secţiile reunite ale Casaţiei judecând pe d. general Cihoschi Arhiva afacerilor judiciare, s’a îmbogăţit cu un document rar, isto­ric. Nu unic, căci a mai fost unul acum vreo patru decenii, când pen­tru prima oara s’a adus înaintea instanţelor judiciare un fost minis­tru, chemat să dea socoteală pentru niscaiva fapte ce n'au găsit scuza „actelor de guvernământ“. Pentru a doua oară în acest lung interval, evenimentul se repetă, în persoana d-lui general Cihoschi, chemat să explice învinuirile ce i se aduc în­­legătură cu activitatea sa ministe­rială la încheierea unor contracte cu uzinele Skoda și cu nerespecta­­rea formelor uzitate. Poate mai mult decât însemnă­tatea obiectului în dezbatere uzat de atâtea anchete, polemici, dispu­te, a impresionat factura solemnă, «, acestui proces, fiind necesară pen­tru examinarea lui convocarea sec­ţiunilor unite ale înaltei Curţi de Casaţie, transformată in instanţă de fond. E un for ce se întruneşte într’o astfel de expresie impunătoa­re, extrem de rar, căci tot atât de rare sunt şi mobilurile ce deter­mină mobilizarea generală a robelor stacojii. Moravurile, tradiţia încă patriarhală ce stabilise oarecum în­tre partidele de guvernământ un pact reciproc de menajamente, e­­vitase câteva decenii scandalul „responsabilităţii ministeriale”. Nici chiar personagiile ţinute sub fulge­rele ameninţărilor în timpul războ­iului, n’au avut de suferit rigorile supremei instanţe constituţionale, odată cu încheierea păcii. Armisti­ţiul bătăliei însângerate, a adus şi armistiţiu politic. Formula îngădu­inţă pentru îngăduinţă, a fost iarâş găsită salutară. Era ce-i dreptul, într’o vreme când luptele politice îşi permiteau luxul eleganţiei. Un Titu Maiorescu, un Petre Carp, un Take Ionescu, un Ionel Brătianu, ne obicinuiseră cu parfumul gentelmanului nu numai la tribună, nu numai în raporturile sociale cu adversarii, dar chiar şi în inevitabilele fricţiuni electorale. Era atunci o factură­ de spirit ce nu se împăca de loc cu brutalitatea gestu­lui, cu scandalul public. Reflexia fi­lozofică, pamfletul de superioară expresie, diatriba clasică, epigrama, erau unicele epiloguri ale unor con­flicte politice. Astăzi. Alţi oameni. Alte moravuri. Alte temperamente. Armistiţiul a fost călcat. Faimoasa răspundere ministerială, tabu de aproape o ju­mătate de veac, iat-o pusă în ac­tualitate. Eveniment epocal. E sim­bolul vremurilor, semnul caracteri­stic al altor concepţii politice, sin­teză d­e apucături noui, de îndârjiri, de nervozitate excesivă, de înveni­­nări ridicate la maximum. E oglin­da acestei epoci zguduită de fapte brutale, pătată de asasinate poli­tice, când raporturile dintre oameni şi oameni, partide şi partide iau for­me alarmante de animozitate şi vin­dictă, Generalului Cihoschi i-a fost scris să se brodească negândit, în această încrucişare de spade şi pa­timi. In persoana d-sale a fost ales cablul pentru frenezia încăeraţilor. începutul l-a făcut acum câteva ore, încercare din care a ieşit însă biruitor, neatins. Aceiaşi înaltă in­stanţă a clasat dosarul privitor la controlul averii a fostului ministru al armatei. E un indiciu ce îngăduie şi alte pronosticuri? Ciblul e mai rezistent decât săgeţile? Sală spaţioasă cu pereţi roşii. Două rânduri de mese cu postav roşu. Tomuri roşii pe masa procu­rorului. Lungi perne roşii, între fe­restre — stavilele curenţilor iernii. Treizeci şi patru magistraţi vâr­stnici, cu robă de catifea roşie, tocă roşie. Acesta, este decorul altui act, din interminabila dramă a­ Skodei. Căci nu s’a sfârşit. Deabia începe. A cunoscut această afacere toate ambianţele larmei şi scandalului, mereu adusă în alt cadru, în altă atmosferă. Harta din incinta Cor­purilor Legiuitoare, necruţătoare până la sânge; vodevilul — vă a­­mintiţi? — anchetei parlamentare, cu mărturii ilariante; tumultul in­trunirilor cetăţeneşti ad-hoc, atâtea aspecte variate ca mise-en-scene, pentru o piesă ce nu merită atâta dichis. Din când în când o reluare, cu o nouă interpretare, cum se spune un teatru, lat-o in sfârşit în decorul de se­veră gală, unde nu ne-am aşteptat, chiar considerând crescânda filieră prin care a trecut, să apară. E pentru întâia­ dată când avem prilejul să asistăm la acest specta­col de fast al justiţiei. E un spec­tacol ce se îmbină cu decorul acestei săli încăpătoare, cu plafonul încăr­cat cu vechi stucaturi aurite,cu pe­reţi pe jumătate acoperiţi cu placaj cafeniu, cu 40 de fotolii vetuste dar comode, înşiruite în trei părţi. Peste puţin, aceste fotolii se vor anima de prezenţa personagiilor ca în gra­vurile englezeşti. Până atunci de la parchetul lu­struit, curat atât de deosebit de du­şumeaua celorlalte incinte de ju­decată frecventate de norod, — şi până la jacheta avocaţilor, totul concură la austeritatea interiorului Chiar şi publicul restrâns — câte scaune atâţia spectatori, filtrat prin împătrita gardă a jandarmilor, e în nota cerută de severa ceremo­nie. D-nii Ghelmegeanu, Perieţeanu, Armand Călinescu, înfăţişând apă taxea, sunt la jachetă şi pantaloni vărgaţi. D. general Cihoschi e In haină neagră. Singur la masă, rân­­dueşte cu grije dosare multe şi co­duri felurite însemnate la capitolul ce îl interesează Dintre martori e prezent numai d. mareşal Frezan. D. Iuliu Maniu şi d. Vaida Voevod, care e bolnav, lipsesc. La ora 2 precis, îşi face apariţia d. preşedinte Rătescu, ce va condu­ce desbaterile în locul titularului d. Volanschi, reţinut în casă. Moment solemn. O scurtă defilare de robe purpurii şi bonete de catifea din a­poi la ora 2 d. a. a început, în faţa secţiunilor reunite ale Casaţiei, jude­carea procesului generalului Ciho­schi, întrucât numărul membrilor înaltei Curţi de Casaţie este de 35, a­­dică fără soţ, d. Const. G. Rătescu, preşedintele Curţii cere ca să se re­nunţe la cel de al 35-lea membru, pentru că legea organică a Curţii de Casaţie cere ca la vot să participe un număr soţ de judecători, pentru că în caz de paritate de voturi, a­­ceasta este în profitul inculpatului. Cel mai tânăr dintre consilieri pă­răseşte sala de şedinţe. LIPSESC D-NII MANIU ŞI VAIDA La apelul nominal, răspund d. ge­neral Cihoschi ca învinut şi d. ma­reşal Presan ca martor. Lipsesc d-nii Iuliu Maniu şi Al. Vaida-Voevod care nu au putut răspunde chemării. D-nii Ghelmegeanu şi Perieţeanu, avocaţii d-lui general Cihoschi, a­­trag atenţia Curţii că deşi a admis să­­se pue la dispoziţia apărării lu­crările referitoare la pregătirea co­menzii de armament, ministerul ar­matei nu a înaintat actele, moti­vând că acestea nu pot fi cercetate decât în birourile statului major. Avocaţii mai cer să fie audiat d. mareşal Presan pentru că astfel ju­decata să facă un pas înainte. D. procuror general C. Viforeanu roagă de asemenea să se înceapă in­terogarea d-lui general Cihoschi şi audierea d-lui mareşal Presan. Cât privește celelalte cereri ale apără­rii, se vor pune în urmă concluzi­­uni. INTEROGATORIUL D-LUI GENE­RAI­ CIHOSCHI Se procedează la interogarea d-lui general Cihoschi, care prin­ ordo­nanţa defintivă, este învinut că în calitate de ministru al armatei a încheiat şi semnat contractul No. 6102 din 17 Martie 1930, fără a face consultaţiile şi cadtul de sarcini prevăzute de lege, fapte pedepsite de art. 3 din legea pentru răspunderea ministerială. D. general Cihoschi arată că pri­ma acuzare este lipsită de temei, de­oarece condiţia consultării preala­bile­ a celor două foruri de condu­cere superioară a fost satisfăcută în spiritul legii. Planul de înzestrare a trecut cu aviz favorabil prin consi­liul superior al armatei şi a fost apoi aprobat de consiliul superior al a­­părării ţării Executarea lui însă ca­de după lege in sarcina ministrului armatei, care are atribuţia înzestră­rii armatei cu toate mijloacele ne­cesare apărării naţionale. Executarea planului general de înzestrare materială al armatei este o operă administrativă şi tehnică. In ce priveşte art. 3 din legea res­­ponsabiltăţii ministeriale, d. general Cihoschi spune că nu este locul să i se aplice d-sale, deoarece în legis­laţia noastră militară nu există un singur text care să oblige pe minis­trul armatei să prezinte celor două consilii contractele sau chiar numai comenzile succesive ce decurg din executarea aplicării planului de în­zestrare. Ministrul este obligat nu­mai să observe ca executarea acestei înzestrări să nu depăşească plănul. Aceasta a fost totdeauna practica observată de toţi miniştrii până la el. D. general Cihoschi arată in con­cluzie că ,,nu a violat nici un text expres al vreunei legi existente „nici fără voinţă, nici cu rea credinţă“. D. general Cihoschi arată apoi că nici învinuirea că ar fi semnat con­tractul fără incheerea unui caet de sarcini, nu este întemeiată. In cazul de faţă caetul de sarcini n’a putut fi integrat contractului, deoarece era ceiaşi culoare. Privelişte evocând tabloul somptuoaselor concilii me­dievale. Peste puţin, în jurul d-lui general Cihoschi e un trapez de bu­­sturi în largi falduri de pluş car­­miniu. Reprezentantul ministerului pu­blic d. procuror Viforeanu îşi scoate toca. întreaga Curte, ca la un sem­nal, îl imită. In liniştea deplină ce se lasă odată cu estomparea ulti­mului scârţâit de jilţ, d. general Cihoschi în picioare, îşi rosteşte a­­părerea. E calm. Fox condiţionat de o serie de experienţe ulterioare contractului care impu­nea fabricii furnizoare dobândirea unui prototip de armă cu îndeplini­rea condiţiilor maxime de perfec­ţionare. De abia după realizarea a­­cestui prototip, urma să se întoc­mească cactul de sarcini, care abia de aci încolo formează parte inte­grantă din contract. Dacă se pro­ceda altfel riscam să avem un ma­terial de război după un model în­vechit, şi care nu ar mai fi corespuns cerinţelor moderne. După terminarea interogatoriului d-lui general Cihoschi, este introdus d. mareşal Presan care depune le­giuitul jurământ. D. avocat Perieţeanu dă citire de­claraţilor făcute de d. mareşal Pre­san la Senat, în cuvântarea pe care a rostit-o cu prilejul dezbaterilor a­­supra afacerii Skoda. D. Presan a spus la Senat că, cu toate că a fost împotriva discuţiei, este acum fericit că s’a interpelat în această nenorocită chestiune, pen­tru că s’a adus linişte ţării, mai ales d. general. Chioschi, prin discursul său atât de documentat, a dovedit că în armată se lucrează serios. „Şi eu mă unesc cu d-sa ca să înfierez pe toţi aceia care au oprit această comandă”, întrebat dacă menţine şi confirmă cele spuse la Senat, d. mareşal Pre­san răspunde că confirmă în totul şi-şi menţine, cuvânt cu cuvânt, cu­vântarea. D-sa arată cum s’a acordat, după zece ani dela război, creditul de şapte miliarde pentru înzestrarea armatei, hotărîre la care a contri­buit şi d-ss. printr-o audienţă la înalta regenţă. D. general Cihoschi a venit la d-sa şi i-a adus la cunoştinţă materialul pe care vroia să-l comande la uzi­nele Skoda­, material de care era cea mai urgentă nevoie. L-a aprobat, dar in urmă a aflat de sistarea acestui contract. A cerut atunci dosarele şi a constatat că se lucrase în adevăr foarte serios la înarmarea ţării. în­durerat de sistarea acestei furnituri, am avut acea izbucnire în Senat, — continuă d. mareşal Presan — căci mi-era teamă că se neglijează iarăşi interesele superioare ale ţării. Am văzut apoi că d. general Amza ar fi declarat că, întorcându-mă din străinătate, m’am dus la ministerul de război şi i-aşi fi spus că deţin de la un inginer informaţia că pre­ţurile materialului ar fi fost prea lui­ mari. Martorul arată că, cu ocazia unei convorbiri cu d. general Amza, mi­nistrul de război pe atunci, în pri­vinţa unui ajutor ce urma să fie dat cu încuviinţarea suveranului, familiei decedatului general Cerba­­cel, i-a spus generalului Amza că un inginer care lucrase la uzinele Sko­da ar fi spus că înălţătorul tunului este prea scump plătit de noi. Acea­sta este tot­ întrebat de d. avocat Perieţeanu, d. mareşal Preşan îşi menţine în to­tul sfârşitul cuvântării rostite la Senat, unde a spus că „astfel cum a procedat d. general Cihoschi — luându-şi răspunderea aşa cum şi-a luat-o şi punând capăt ezitărilor, — a făcut ceea ce se impunea să facă; el ar fi procedat la fel, pentru că mai presus decât orice, era înarmarea cât mai repede a ţării”. Cu privire la faptul relatat de d. mareşal Presan că în 1930, exista o mare îngrijorare privitoare la fron­tiera noastră de răsărit, întreabă pe d. mareşal dacă primejdia era de aşa natură încât să Îndreptăţească pe ministru de a trece peste obli­gaţia de consultare a celor două con­silii şi dacă această consultare ar fi trebuit să dureze mult. D. mareşal Preşan nu poate pre­ciza cât timp ar fi necesitat consul­tările. Ţine insă să afirme din nou că s’a procedat greşit sistându-se co­manda. Rezultatul a fost nenorocit deoarece patru ani nu s’a mai fă­cut nimic. E drept că s’a reluat acum contractul dar să ferească Dumne­zeu să nu ne depășească evenimen­tele. D. consilier Andrei Rădulescu în­treabă pe martor care erau formele obişnuite ce se îndeplineau la fur­niturile de armament, la care d. mareşal Presan răspunde că nefâ­­când niciodată parte administrativă, nu poate da nici o precizare. Din experienţa războiului însă ştie ce înseamnă lipsa de armament. CERCETAREA ACTELOR DE LA STATUL MAJOR In privinţa cererii apărării de a putea cerceta actele pe care statul major, refuză, din motive legale, să le inainteze instanţei, Inalta Curte, după o deliberare de o jumătate de oră, hotărăşte ca o comisiune com­pusă din d-nii preşedinţi Const. G. Rătescu, D. Lupu şi C. Iuca, înso­ţită de procurorul general şi în pre­zenţa d-lui general Cihoschi să se ducă la marele stat major şi să con­state printr’un proces verbal: 1) dacă contractul No. 6102 execută planul de dotare al armatei întocmit în 1929 de către statul major şi con­siliul apărării naţionale; 2) dacă contractele de armament încheiate în intervalul de la 1924-1929, au fost supuse spre aprobare consilului su­perior al apărării naţionale. ŞEDINŢA VIITOARE LA 23 IANUARIE In consecinţă, înalta Curte a a­­mânat procesul pentru ziua de 23 Ianuarie. In această şedinţă vor fi ascultaţi ca martori d-nii Iuliu Ma­niu şi Vaida Voevod; se va trece a­­poi la judecarea în fond a procesu Dezba­terile D. GENERAL CIHOSKY v I DIMINEAȚA Noua organizare a poştelor şi telegrafelor Prevederile decretului-lege al ministerului După prevederile decretului-lege p­entru organizarea ministerului de comunicaţii şi lucrări publice, pe viitor direcţiunea poştelor şi a tele­grafului va prezenta cu totul o altă înfăţişare în ce priveşte organele­­sale de conducere cât şi cele execu­­­tive. NOUA ORGANIZARE Direcţiunea interioară va cuprin­de comitetul de direcţie compus din trei membri numiţi de minister şi direcţiunea generală de care vor de­pinde biroul comitetului de direc­ţie, cabinetul direcţiei generale, bi­roul de studii şi documentare, biroul contenciosului şi inspectoratul de control. Apoi: direcţia administrativă şi a personalului, • direcţia contabilităţii, a construcţiilor şi întreţinerii, direc­ţia exploatării poştale,’ direcţia te­lecomunicaţiilor şi direcţiunea eco­­nomatului. CUM VA FI ADMINISTRAŢIA EXTERIOARĂ In ce priveşte administraţia exte­rioară a acestei instituţiuni, ea va fi compusă din atâtea inspectorate re­gionale de control, câte ţinuturi sunt. Aceste inspectorate sunt create prin noua lege, în scopul desconges­tionării activităţii direcţiunii gene­rale; aceste inspectorate vor putea fi însă înlocuite, fără inconveniente, cu un număr de inspectorate de control. In atare caz, personalul va fi re­partizat după cum urmează: Funcţionarii însărcinaţi actual­mente cu verificarea scriptelor şi cei de la contabilitate şi casierie, vor fi trecuţi direct oficiilor de reşe­dinţă. Iar dacă numărul lor va fi prea mare, cei ce vor rămâne in plus, vor fi trecuţi la execuţie. Restul personalului, afară de cel de control, va fi repartizat oficiilor unde se simte lipsă de funcţionari, din întreaga ţară. La fiecare judeţ va fi repartizat un controlor, iar pentru judeţele mari, se vor da doi controlori. La reşedinţă vor rămâne un inspector general, sau în lipsă, un inspector ajutat de unul sau doi subinspectori şi trei sau cinci controlori. Tot la inspectorat se va reţine şi organul de control tehnic, cu un ajutor, dacă va fi nevoe. FUNCŢIONAREA INSPECTORA­TELOR DE CONTROL Cancelaria inspectoratelor regio­nale de control se va compune din­­tr-­o funcţionară, pentru registratu­ră şi arhivă şi o dactilografă. Atribuţiunea inspectoratelor va fi a face înspecţiuni, control, anchete etc. lucrând direct cu direcţiunile centrale. Competinţa diriginţilor în ce pri­veşte ordonanţarea şi procurarea de materiale se măreşte, diriginţii ofi­ciilor de reşedinţă având in­­subor­dine toate celelalte oficii. REPARTIZAREA PERSONALULUI Prin transformarea regionalelor în inspectorate de control, legea realizează o economie de 5176 func­ţionari, din cari parte vor fi repar­tizaţi la centru şi parte la oficii. Dat fiind că aproape 908 func­ţionari minoritari din cari 356 func­ţionari superiori şi 552 inferiori, nu stăpânesc azi aşa cum se cere, lim­ba oficială, toţi aceştia urmează a fi licenţiaţi. Spre a se satisface nevoile strict necesare bunului mers al serviciilor, va fi nevoe de un plus de 1365 func­ţionari. In acest număr intră şi locurile minoritarilor licențiați. Jubileul de la Braşov „Casina Română “ a împlinit 100 ani de existenţi — De la redacţia noastră din Cluj — In curând, se va serba jubileul de 100 ani al „Casinei române”, din Braşov. Semnificaţia centenarului con­stă in cinstirea obârşiei fastuoase ce se fondează pe importanţa unei pomeniri din oraşul Mureşenilor. Mulţi vor crede că încheie un se­col de existenţă al unui local de petrecere, alţii vor crede că e vorba numai de un orgoliu pro­vincial. Nimeni să nu se pripească în subevaluarea evenimentului de la Braşov. „Casina română” n’a fost şi nu este un local de distracţie. „Casina română” înseamnă o in­stituţie de plan istoric, corespun­zătoare unei imperioase necesităţi sufleteşti şi impusă de contin­genţe politice şi sociale. Dacă la început ea a fost concepută de o lume liniştită şi patriarhală, în curând Casina a devenit punctul de gravitate al dinamismului po­litic şi sediul tuturor iniţiativelor Sub aspectul acesta de „Casi­­nă”—distracţie până la un punct, convenire socială până la altul— societatea şi-a trăit viaţa ei în a­­parentă linişte, scutită de contro­lul şovinistei stăpâniri maghiare de altă dată, o viaţă care nicio­dată n’a încetat să fie decât ro­mânească. Nu prin hotărîri rigide consemnate şi procese verbale, ci prin discuţie dela om la om, ro­stul naţional şi cultural al Casi­nei a fost împlinit. Până la înfiinţarea Asociaţiu­­nei, până la Societatea pentru fond de Teatru Român, singură Casina română, înfiinţată de har­nicii neguţători ai premiului ro­mân levatin, a ştiut să adune în jurul ei, pe toţi bărbaţii însem­naţi ai acestui oraş. Lista mem­brilor, de la 1835 până astăzi e emoţionantă. Bariţ, alături cu cei atât de mulţi Orghidăneştei An­drei, Iacob şi Aurel Mureşianu alături cu negustorii­­de frunte fraţii Ioan, Iuga Nica, Nicolau. Bătrânul îndârjit Axentie Severu, feţe bisericeşti ca Popazu şi en­tuziastul protopop dr. Vasile Saftu, aproape toţi profesorii liceului Şagima şi ai şcoalei comerciale, toţi învăţătorii, etc. Casina a existat continuu, o sută de ani. Nici o întrerupere, a­­farâ de 1917-1918, când majori­tatea membrilor ei erau, sau pe front, sat în refugiu. Importanţa pe care actualii conducători ai Casinei o dau ser­bărilor centenare îşi are temeiuri româneşti indiscutabile; puţin© societăţi vor putea spune în Ro­mânia: trăim de o sută de ani. Programul se discută de multă vreme şi va fi anunţat la timp. Casina, va edita, cu prilejul cen­tenarului, un volum jubilar, ca­re va cuprinde, în primul rând, un istoric al Casinei. Studiul va fi întocmit de d. Ion Colan, autorul lucrării „Viaţa şi opera lui Ioan Barac”, publicat d© Academia Română, şi de d. Can­did Muşlea, cunoscutul cercetător braşovean. Volumul­­ jubiiiar va mai cuprinde şi amintirile foştilor membri cari au fost rugaţi cu a­­cest prilej să-şi trimită manu­scrisele. La lămuririle comitetului de iniţiativă adăugăm că serbările sunt patronate de d. Alexandra Lapedatu, ministrul cultelor şi artelor, care dă o importanţă deosebită jubileului de la Braşov şi care a oferit comitetului un larg concurs moral şi materie. Data precisă când vor avea loc serbările a fost fixată pentru 28 Decembrie. V. MUNTEANU . PErSAAMENTi A A K J G It uensiTbTOfeiytf AHll ’/cnrdTfc KOfCHfill. Sf tX IB Cr fi. oitf ruHifăr Ai IcAH Pftt 18 U STATUTELE DELA 1835 româneşti din Braşov. Cine frec­venta Casina putea spune fără e­­xagerare că s’a încadrat in întreg ritmul evoluţiei istorice. Când se rostea numele acestui local se releva linia de mişcare politică şi spirituală a intelectualităţii bra­şovene. „Casina română” era echiva­lentă cu un partid politic, repre­zentând barometrul gândirii lo­cale şi caracterul solidarităţii na­­ţionale. Ea este sinteza vieţii so­ciale din această aşezare şi­ expri­mă conştiinţa misiunei istorice a păturii noastre conducătoare. O MARE LUCRARE DOCUMEN­TARĂ Nu ştim dacă mai există o insti­tuţie cu o fimcţiune atât de inte­resantă şi cu un bilanţ atât de bogat şi variat. Cred că tot atât de revelator ca o descriere isto­rică ar fi şi o tratare sociologică studiind­u-se raporturile dintre necesitatea socială şi finalitatea acestei necesităţi în instituţii. Casina română, aruncând o privire peste gloriosul ei trecut, nu se poate separa în cei 100 de ani de nici un mare eveniment local şi nu se poate despărţi nici o filă din istoria Braşovului. Subliniem inspiraţia fericită de a se sărbători împlinirea celor 100 ani de la­ înfiinţarea institu­ţiei şi deopotrivă, însărcinarea dată d-lui profesor I. Colan, se­cretarul despărţământului Astrei de a scrie un istoric al Casinei. D-sa este unul din puţinii inte­lectuali de elită ai generaţiei ti­nere, un dascăl de impresionantă cultură şi unul din bunii condu­cători ai Astrei. Lucrarea d-lui Colara ne va lă­muri toate epocile şi toate în­tâmplările cari stau legate de exi­stenţa Casinei Române din Bra­şov, ne va iniţia în pagini inedite de istorie şi ne va prezenta într’o admirabilă limbă literară o gale­rie de ctitori, luptători şi organi­zatori, aparţinând trecutului glo­rios al Casinei. ACUM 100 DE ANI Iată şi lămuririle comitetului pentru organizarea serbărilor ju­bilare. Se împlinesc, anul acesta, o sută de ani, de la înfiinţarea „Ca­sinei române” din Braşov, una din cele mai vechi societăţi ro­mâneşti ardelene. In trecutul frământat de lupte naţionale al acestui oraş „Casino” — care nu trebuie confundată cu ceea ce înţelegem astăzi prin „Ca­sino” — şi-a avut rostul ei. A fost o societate in care nu era primit ori­cine şi mai ales, cei cari nu prezentau suficiente garanţii de moralitate şi românism, îndată ce un membru se abătea de la principiile cimentate prin statuie şi tradiţie, era eliminat. Pagina 3-a Când se va reuni* comitetul de 18 GENEVA, 28 (Rador). — Nu este încă sigur că d. de Vasconcelles, preşedintele comitetului de 18, va fi in măsură să fixeze chiar de mâine. 29 Noembrie, după cum a­­vea intenţia, noua dată a reuniunii comitetului de 18. In adevăr, o asemenea hotărîre este în mare parte subordonată lungimii desbaterilor începute as­tăzi în Camera franceză. Este dela sine înţeles că d. de Vasconcelles n’ar avea nici o ezi­tare dacă d. Laval n’ar ţine să ia parte personal la şedinţa comite­tului de 18. Impresia generală este că comi­tetul de 18 nu va ezita să aplice cel puţin interzicerea exportului de petrol. Precaudiunile militar© luate la Roma sunt considerate ca în­cercări de presiune asupra cance­lariilor şi opiniei publice, dar s© crede că ele nu-şî vor atinge sco­pul. REVOLTA DIN AC­­ DESMiflTĂ TIENTSIN, 29, (Rader) Autoritățile primese de adi desmint formal că ar­­fi isbucnit o revoltă la Ciangciu. Ce e cu închiderea universităţilor Declaraţiile de şi prof. N. Gheorghiu, rectori! universităţii din Capitală Iti numărul nostru de eri am a­­nunţat că rectorii universităţilor din ţară, s’au adresat telegrafic ministe­rului instrucţiunii arătând că, din cauza strictei aplicări a decretului prin care sunt oprite orice fel de nu­miri în funcţiunile publice, univer­sităţile sunt nevoite să­ închidă cli­­nicile, laboratoarele şi institutele. Din această cauză, universităţile nu mai pot avea o funcţionare normală şi vor fi închise. Prof. Dr. N. GHEORGHIU Pentru a obţine lămuriri în legă­tură cu cele de mai sus, ne-am a­­dresat d­lui prof. dr. N. Gheorghiu, rectorul universităţii din Bucureşti. D-sa ne-a declarat următoarele: — Intr’adevăr, decretul care opreşte orice fel de numiri este o lovitură pentru universitate. Se dezorgani­zează învăţământul universitar dacă se opresc numirile cu orice­­preţ. Sunt catedre fundamentale, fără de care învăţământul universitar nu poate să meargă, dacă-i lipseşte profesorul universitar. Cum poate să funcţioneze un laborator dacă-i lip­seşte şeful de laborator, sau dacă nu mai are laboranţi? Ar urma ca în cazul când lipseşte şeful de labo­rator, laboranţii să facă examenele şi toate analizele de laborator. Sau în caz contrar, când lipsesc laboran­ţii, şeful de laborator să spele apa­­ptele de analize, să măture şi, tu, general, să facă oficiul laboranţilor. Sper că ordonanţa preşedinţială prin care se opreşte aceste numiri va înceta acţiunea ei. Se spune că personalul didactic e prea numeros la universitate. Este fil eroare. Având în vedere numărul mare de studenţi pe care-i avem la universitate, este absolut necesar a­­cest personal. — Un număr mare de asistenţi, şefi de lucrări şi conferen­ţiari. Dacă facem o comparaţie intra universitatea noastră şi alte univer­sităţi vom constata că in raport cu numărul de studenţi, la noi acest personal nu este prea numeros, închiderea universităţilor ar fi o nenorocire. S’ar putea întâmpla insă şi aceasta. Universitatea din Bucu­reşti ar mai putea fi închisă şi din cauza lipsei de lumină. In luna Iunia anul curent societatea de electrici­tate ne-a închis lusnina in toată u­­niversitatea. A trebuit ca d. ministru Angelescu să intervină personal la de primar general Bonescu ca să ne-o deschidă. În momentul de faţă suntem amo­niu feţi de aceiaşi societate cu închi­derea luminat pe ziua de î Decam­­­brie. Aceasta, pentru că universitatea datorează societăţii peste trei mili­oane lei. Deci, ar® şi ea dreptate. In concluzie, cerem guvernului ca să aiba mai multă solicitudine pentru Invăţămâ­tul universitar, atât din punctul de vedere al personalului di­dactic, cât şi din punctul de vedere material”. In altă ordine de idei l-am rugat pe di­rector Gheorghiu sa ne arate punctul d-sale de vedere în legătu­ră cu greva studenţilor de la faculta­tea de medicină veterinară. Se ştie că de decan al facultăţii de medicină veterinară, Grigore Slavu, a înaintat o adresă rectoratului prin care cere să se supună senatului universitar închiderea facultăţii, deoarece stu­denţii au refuzat să reintre la cursuri la termenul fixat de decanat. Studenţii de la facultatea de me­dicină veterinară, ne spune di­rector Gheorghiu, au încetat greva in ur­ma promisiunilor date de facultate că memoriul lor va fi luat în consi­derare. Cred că atât consiliul profe­soral al facultăţii, cât şi senatul uni­versitar vor lua în consideraţie ce­rerile studenţilor”, a terminat decla­raţiile sale di rector Gheorghiu, a. a. Mios

Next