Dreptatea, octombrie 1928 (Anul 2, nr. 291-316)
1928-10-14 / nr. 302
ANUL ii No. 302 o Duminici 14 Octombrie 1928 4 PAGINI 3 LEI Tili» t I • M « • « « « « Un an. 1 6 luni.. 3 luni. . A » ONANENTEi învățători, preoți fi săteni Un an ............... 750 6 luni »••••«,• . 375 3 luni.....................2001 1000 500 250 DUBLU In STRĂINĂTATE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, in Calea Victoriei 49. Etaj lui este o fiortala. TELEFON: No. 38/110 IUUU MANIU (In declaraţiile de la Cluj) ANUNTUiil COMERCIALE Se primesc direct la Ad-dailarului, şi la toate agenţiile de publicitate din ieri. 3 LEI Guvernu Lupta de azi de I. Mitralactie In două articole publicate în a- Ceastă gazetă, am arătat că este cu neputinţă ca după căderea liberalilor să mai vină guverne de păpuşi liberale — sau altfel de guverne. Ţara ar fi asvârlită în frământări cum nu s’au mai văzut, guvernele susţinute de un Parlament ieşit din ascuţiş de sabie ar fi mult mai slabe ca cel de azi — iar neîncrederea străinătăţii care cere linişte în ţară, ca să ne poată ajuta cu bani, ar atinge culmea. Se pare că cel puţin acest lucru au început să-l priceapă şi unii dintre liberalii cari înţeleg că zadarnic se mai pun zăgazuri în calea partidului naţional-ţărănesc. Câmpul luptelor politice s-a limpezit. Manevre ca cele de până astăzi nu mai sunt cu putinţă. Adevărul este că se dă lupta cea mai dârză între partidul liberal şi cel naţional-ţărănesc — fiecare reprezentând sistemul lui de guvernare. Partidul liberal se sileşte din răsputeri să stăpânească situaţia cu dinţii — cât va putea mai mult. Partidul naţional-ţărănesc s’a angajat pe viaţă şi pe moarte să dărâme cât mai repede partidul liberal care împinge Ţara cu paşi repezi spre fundul prăpăstiei. Or liberalii izbutesc să-şi mai lungească boala lor — şi a Ţărei — şi în acest caz mai rămân ei; or sunt înfrânţi — şi în acest caz vine partidul naţional-ţărănesc. Aceasta este situaţia — şi între unul şi altul din cele două partide în luptă, nu mai este loc, astăzi, pentru alt soiu de guvernare. Războiul este declarat. Manifestaţiile uriaşe de forţe şi încredere ale opiniei publice — arătate pe căi paşnice în marile adunări ce au avut loc în primăvara trecută (culminând cu adunrea dela Alba-Iu’lia, unică în proporţii în istoria luptelor politice) — n’au putut deschide ochii căpeteniilor liberale. Acuma lupta începe cu alte mijloace — cu orce fel de mijloace — potrivit jurământului de la Albaulia. Ce a fost la alegerea de Senator de la Bistriţa şi la cea de Consilier judeţean de la Prahova, sunt numai începuturi. Odată deslănţuite torţele, nimic nu le va mai putea opri. Căci timp de zece ani, toată lumea dela opincă la Vlădică, s’a încredinţat şi de patriotismul şi de spiritul de ordine şi de cuminţenia programului nostru şi a şefului nosstru — precum şi de nepriceperea, necinstea şi neghiobia încăpăţânării conducerii liberale. A cui va fi biruinţa — numai orbii nu pot vedea. Armatele noastre după zece ani de prigoană, sunt mai numeroase, mai hotărâte şi mai însufleţite ca oricând — şi toţi fruntaşii gata de jertfe până la sânge. Cine a văzut entuziasmul din conferinţele regionale ţinute zile!' acestea, s’a putut încredinţa pe deplin. Zi cu zi poziţia noastră s’a întărit — zi cu zi, în schimb, partidul liberal se slăbeşte şi se destramă, şi toată nădejdea lui astăzi stă în jandarm şi numai în jandarm. Cadrele sale stau cu un picior în partid şi cu altul în puşcărie. Prea sunt mari primejdiile aşteptării, şi nici nu e bine să se prelungească prea mult starea de războiu pe aceste cumplite vremuri de care numai şi numai liberalii sunt vinovaţi. De aceea lupta trebue să fie cât mai scurtă. Dar tocmai de aceea — cât mai dârză. Vom avea deci de dat lupte cum nu s’au mai văzut la noi. Poate că e firesc să fie aşa. Cu cât lupta va fi mai grozavă, cu atât biruinţa va fi mai temeinică, cu atât prăbuşirea sistemului liberal va fi mai desăvârşită, cu ;atât sistemul nou va putea cura terenul de toate bălăriile. La luptă deci. gii'iiiB'«-iiiiii'ir'"ii- Au fost banditisme la alegerile judeţene din Prahova ? „VIITORUL’’ cu cunoscuta sa rea credinţă, — afirmă că organizaţia din Prahova, — deşi spartă în bucăţi — a fost şi o listă disidentă, liberală—a lăsat.... alegerile libere. Deşi „ORGANIZAŢIE LIBERALA’’ şi „ALEGERI LIBERE’’ sunt două noţiuni cari se exclud una pe alta, — totuşi dovedim temeritatea afirmaţiunii, — eu însăşi „CONTESTAŢIILE” făcute de deputaţi şi candidaţi LUPIŞTI — arestaţi şi brutalizaţi in ziua de vot şi liberaţi de săteni având în frunte pe deputaţii noştri. 1) Ar putea „VIITORUL’’ să răspundă pentru care motiv DELEGAŢI ŞI CHIAR CANDIDATUL LUCA TEODORESCU (lupist) a fost arestat la centrul Drăgăneşti, şi n a putut intra în localul de vot de cât în urma energicei intervenţii a sătenilor şi a deputatului D. R. Ioaniţescu. 2) De ce s’a tras la Drăgăneşti focuri de armă de către jandarmi? 3) De ce tot la acest centru s’au arestat în zorii zilei candidaţi şi delegaţii opoziţiei naţional-ţărăniste, DUMITRACHE NICOLAU şi CEZAR IONESCU, care au fost liberaţi la ora 10 a. m., tot de sătenii care au rupt cordoanele? 4) De ce la centrul CIORANI, plutonierul PREDA şi avocatul NICOLAU, amândoi în stare de beţie manifestă, au brutalizat şi scos cu forţa din raia de vot, PE CANDIDATUL STROE PETRESCU, avocat naţional-ţărănist? Candidaţii disidenţi SPIREA SORESCU şi Ceanşoglu (deputat lupist) au fost trataţi la fel, împiedicându-le acesul in sala de vot şi brutalizaţi de aceleaşi bestii în văzul locotenentului de jandarmi, care nu lua nici o măsură? 5) De ce la Valea Călugărească, s’a pus pe goană cu forţa, SATUL BERCENI? 6) DE CE PESTE TOT ARMATA A FOST ÎNLOCUITA NUMAI CU JANDARMI? 7) De ce au votat numai 35 000 alegători din 75000 înscrişi, şi ce s’a făcut cu restul de 40000. Putem să complectăm seria nelegiuirilor, dar ne mărginim deocamdată la cele de mai sus. Ca au fost alegeri sălbatice—în care un şef de organizaţie detestat de proprii săi partizani—ţinea să-şi consolideze situaţia chiar prn CRIMA, acesta e adevărul şi dacă „Viitorul” continuă să se facă ridicol cu dezastrul popularităţei naţional-ţărăniştilor îi vom aplica reţeta patronului său d-l I. G. Duca „IL VOM PLESNI CU ACTE ŞI FAPTE PRECISE". ■nil» * »imn 0 grava incompatibtilitate D-l Nicolaescu, preşedintele Senatului, senator de Dâmboviţa, alături de fraudatorii petroliferi Tolea şi Irimescu-Căndeşti, funcţionează de mai mulţi ani ca preşeditne al vestitului comitet agrar. Fiind funcţionar plătit, d. Nicolaescu nu mai poate fi nici senator, deci nici președinte al Senatului. Această scandaloasă incompatibilitate de a fi și una și alta trebuie să înteze, căci nu mai e tolerabilă. Scrisoare deschisă d-lui Ministru de Război Excelenţă! Prietenul şi camaradul nostru, medicul căpitan X, poreclit „ginerile cu... noroc“, a luat drumul străinătăţilor, pentru doi ani, cu o indemnitate demisie de 6000 (şease mii) de fr. francezi lunar (vreo 40.000 lei) achitaţi pentru tot timpul „studiilor“, anticipat. „Trimiterea" a avut loc, zice-se, în baza unui examen care l-a clasat primul dintre concurenţi şi care, cum se întâmplă când nu vrei, a coincidat cu escapada sa nupţială... Oricât am recunoaşte calităţile personale ale prietenului şi camaradului nostru şi oricât am menaja susceptibilităţile sentimentelor cari ne leagă, o serie de întrebări se impun, fără să sufere desminţiri: — Dacă nu era „ginerile cu,, noroc“ al d-lui general Mărdărăscu, ndependent de „eroismul“ d-sale de la Tisa, mai avea loc „examenul“, Excelenţă? — Mai „răuşea“ primul? — Mai peria peste hotare să-şi plimbe, în unisonul a două inimi, în melancolia toamnei, exotismului şi exuberanţii necunoscutului, cele 2.592.000 (două milioane cinci sute nouăzeci şi două mii) minute ale lunii de miere? Bez doi ani minus o zi? — Şi dacă nu devenea final Excelenţii Voastre — încuscrit cu un „erou“ — mai pupa câte 40.000 de lei, bătuţi pe muche la cursul actual valutar, ceiace, pe doi ani, reprezintă 960.000 lei, anticipat plătiţi? In treacăt fie zis, în virtutea cărei legi s’a efectuat o plată reversibilă asupra a trei bugete, cu sfidarea categoricului din legea contabilităţii generale a Statului ? — Nu recunoaşteţi, Excelenţă, că 960.000 de lei, înfăşcaţi anticipat, constitue un rotund capital? Plasat cu dobânda uzuală de 25 la sută, produce lunar câte 20.000 de lei, suficient existenţii celor doi porumbei? In treacăt fie zis, aţi asigurat „ginerelui cu... noroc“, fin al Excelenţii Voastre, o rentă perpetuă, la cursul actual valutar, de 20.000 de lei lunar! Ingenios sistem de procopseală, de încurajarea parazitismului social, de destrăbălare şi destrămare a caracterelor, de pildă de neîncredere în legalitatea actelor de guvernământ, de exemplificare a oamenilor numiţi să gospodărească avutul comun, de... generozităţi pe speţele contribuabililor! — Credeţi, Excelenţă, că contribuabilii — între cari ne numărăm şi noi — au obligaţia de a înghiţi toate aberaţiile unei administraţii alături de lege? Că viitorul guvern nu va anula ilegalitatea Excelenţii Voastre, care ne-a umplut sufletele cu amărăciune şi neîncredere? — Şi pentru a nu se creia viitoarei ex-Excelenţii Voastre o situaţie penibilă, nu credeţi că ar exista vreun modus vivendi de împăcăciunea celor cu amărăciunea şi neîncrederea în suflete? Noi credem că da. Şi fără greutate, zăbavă cn alte alea. Să lansaţi un ordin circular de întocmirea unui tablou al fetelor de măritat, fiice de generali aflaţi în gratiile zeilor, cu aceleaşi perspective ca ale „ginerelui cu... noroc“. Toţi ne-am înscrie la câte-o pleaşcă, dar şi cu condiţia ca Excelenţa Voastră să ne fie naş! Sau, poate, „hope is a curtai dog in some affairs“? Mai mulţi medici căpitani. p. Conf. QUIDAM Ofensiva abandonată Din incapacitate ş meres guvernul liberal a părăsit bătălia grâului, înainte de a o începe A trecut un an de când, cu surle, trompete şi bătăi de tobă, s’a vestit ţării începerea ofensivei grâului, ofensivă menită să îmbunătăţească şi să sporească producţiunea acestei insemnate cereale, fala agriculturei româneşti din alte vremuri. O bună parte a ţării, impresioată de noutatea expresiunei a fost cia să creadă că o nouă era avea înceapă pentru bietul plugaromân, adus la ruină şi foamete de o politică economică îndreptată — de zece ani — împotriva sa de partidul liberal, partidul industriei şi finanţei parazitare. Noi, cari cunoşteam pe cei ce anunţau teribila ofensivă am denumit-o din primul moment, drept ce era, o ofensivă de vorbe, ca şi multe altele ale actualului guvern. Astăzi, când recolta veche e în hambare şi pregătirea recoltei de grâu pentru anul viitor aproape terminată, o examinare a situaţiei exacte dă imediat dovada că, nu ne-am înşelat, când am fost sceptici şi neîncrezători in făgăduelile deşănţate ale ministrului agriculturii. Producţiunea de grâu a acestui an — deficitară in jumătate de ţară, nu are cel puţin un preţ, care să poată lăsa un beneficiu raţional şi mult aşteptat, producătorului. Grâul de bună calitate se vinde deabia cu 70—75.000 lei, loco producător. Unele ziare afirmă mereu că acest preţ depăşeşte pe cel mondial. Eroare gravă şi interesată. Aceiaşi calitate de grâu — sau chiar inferioară — se plăteşte agricultorului în Franţa 150 fr. quintalul sau 97.500 lei vagonul. Producătorul francez primeşte deci 22.000 lei mai mult pentru vagonul de grâu, decât cel român. Şi, in acelaş timp, porumbul, deţinut azi numai de negustori, se plăteşte 9—10 lei kilogramul, iar guvernul intervine pentru a sprijini importul de porumb, din Argentina. Dacă mintea conducătorului sgomotoasei ofensive nu ar fi paralizată de alte preocupări ar fi trebuit să folosească această anomalie a preţurilor şi ar fi trebuit să dea acum, în cele mai prielnice condiţii, o bătălie favorabilă grâului. Ce era mai simplu şi mai profitabil, şi pentru economia generală a ţării şi pentru buna hrănire a ţăranului lipsit, ca să se fi încurajat, prin creiare de brutării la sate, consumaţia fainei de grâu? In faţa unei mari cereri preţul, grâului s’ar fi resimţit, iar importul porumbului — dezastruos pentru balanţa plăţilor şi vătămător, din cauza calităţii inferioare — ar fi fost împiedicat. Astăzi importăm un vagon de porumb pe care-1 plătim cu un vagon de grâu, de o valoare de obicei aproape dublă. 1 * Dar oare producţia anului viitor, a fosolit ceva din trîmbiţata ofensivă? Sătenii din regiunile lovite de secetă nu au căpătat nici un fel de sămânţă de grâu, cei din regiunile cu producţiune au semănat sau seamănă tot grâul lor plin de neghină, muştar, măzăriche, tot grâul mărunt, uşor, supt în bună parte de gândaci. Ce producţie poate fi astfel? Şi în acelaş timp, producători de grâu minunat sunt nevoiţi să-l vândă cu preţ scăzut la morari, pentru că nimeni nu a organizat încă aprovizionarea cu sămânţă a micului producător agricol. Nici pentru buna valorificare a actualei recolte, nici pentru prepararea recoltei anului viitor nu s’a făcut absolut nimic. Ofensiva grâului s’a mărginit la câteva discursuri sforăitoare, la câteva articole de ziar, la câteva noi comisii. Agricultorii mari şi mici şi-au confismat astfel din nou convingerea că nu dela cei ce i-au strâns de gât până astăzi pot nădăjdui indrepterea stării lor, în viitor. Dr. E. lac, laureatul dezastruos Vechea poveste reîncepe. Ceiace s’a întâmplat în vară, se reproduce în toamnă, stereotip. Nemulţumirile părinţilor sparg cu aceiaşi amărăciune violentă învelişul răbdării, iar acuzările se împroaşcă, asemeni alicelor, pe capul şi în sentinţele profesorilor Aceiaşi lipsă de indulgenţă de o parte, aceiaşi acuzaţie de proastă pregătire, de cealaltă parte. Se produc, din ambele tăbăre, mostre edificatoare Părinţii publică mostre de întrebări fără rost, impuse de Comisiuni, iar profesorii, în apărare, dau pe faţă răspunsurile elevilor, cam mai de care, fanteziste De fapt, totul se învârte în acelaş cerc viţios, răspunsurile fiind, prin incoherenţa lor, la înălţimea întrebărilor puse, şi vice versa. Ne obişnuisem însă, cu acestea, şi le aşteptam de două ori pe an, ca echinoxuri inevitabile. De data aceasta însă, o notă nouă, dă neprevăzut situaţiei. La Brăila întregul rezultat al examenului a fost anulat. O sentinţă care apasă, nu ştim încă, în ce fel, asupra elevilor, este radiată, pur şi simplu. Chestiunea de părtinire, de judecată nedreaptă, nu se mai ridică individual ca până acum, ci se pune la un întreg grup de profesori, revărsând bănuiala deopotrivă pe toţi. Nu ştim, care va fi rezultatele. Insă prestigiul profesorilor, faptul că însuşi ministerul recunoaşte felul ingrat în care aceştia au procedat, nu poate decât pierde în ochii elevilor. Oare, la aceasta trebuia să se ajungă ? Problema cârtii de Sergiu Dan Am sfârşit de cetit, bine gânditul memoriu adresat de preşedintele „Societăţii Scriitorilor Români“ d-lui ministru al artelor şi diversele comentarii ale confraţilor. Se poate afirma fără primejdie de desminţire, că unanimitatea scriitorilor s’au grupat în jurul memoriului semnat de d. Liviu Rebreanu. Doleanţele acestui memoriu care aşteaptă neîntârziată îndeplinire, aparţin tuturor scriitorilor hotărâţi să apere şi să impună cartea, acest splendid vechicul al visării şi gândirii lor. D-l Rebreanu, expunând ministrul artelor problema cărţii, a pătruns curajos în miezul unei probleme mai vaste , aceea a culturii româneşti de astăzi- Nimic nu a fost agitat până acum cu mai mult sgomot şi cu mai puţină realizare, ca foarte trâmbiţata „campanie culturală“- De la răsboi încoace, n’a fost guvern care să nu făgăduiască fierbinte şi-apoi să uite prompt, campania „culturală” destinată să ne ridice la o înălţime cel puţin egală cu a unor minoritari trecuţi înaintea noastră Ne-am găsit astfel surprinşi, în faţa unor foarte subvenţionate teatre şi ne-am decis să credem că în activitatea baletului şi operetei, stă aşteptata bătălie a culturii De unde, noi credeam că misiunea unei desăvârşiri culturale trebue încredinţată celor cari servesc destinele limbii româneşti, am aflat că ridicarea culturală aparţine grandioaselor eforturi ale câtorva actriţe pornite prin ţară să cucerească cu jambele şi cu crupa impozantă, noui forţe de cultură. Memoriul d-lui Liviu Rebreanu ne-a reamintit unele obligaţiuni şi ne-a sugerat câteva drepturi. La ce aspiră, deci, preşedintele Scriitorilor Români ? La o organizare a cărţii, şi la o ocrotire a ei. Nimeni nu trebue să fie cuprins de panică , nu e vorba de o subvenţie egală cu a indispensabilei instituţii de muzică aproximativă, Opera Română. O, nu ! Preşedntele Scriitorilor Români nu vrea să lipsească ţara de Operă, această tichie de mărgăritar pe capul unei ţări sărace- D-l Liviu Rebreanu doreşte însă instituirea unui oarecare protecţionism de stat pentru industria primejduită a cărţii- Aşa cum toate celelalte ramuri industriale au câte-o casă de credit sprijinită de stat, trebue să aibă şi editurile un credit deschis pentru a-şi putea îndeplini sarcinile faţă de carte. Din acest punct de vedere, memoriul are dreptate : editura a rămas încă la noi un fel de întreprindere riscată, iar imprimarea unei cărţi, o aventură- ori o asemenea situaţie nu mai poate dura Editurile au dovedit până acum destulă solicitudine pentru carte statul are acum datoria să se susţină lupta, mai departe. Pentru a nu cita decât două edituri, ale căror eforturi şi realizări sunt eloquente, vom numi „Cartea Românească“ şi „Cultura Naţională. Activitatea celei dintâi stă mărturie : mii de cărţi editate curat, preţuri convenabile şi la îndemâna tuturor. Volumele „Cărţii Româneşti“ au făcut tot atâta serviciu culturii româneşti cât şi turneurile cutărei actriţe în turneu subvenţionat cu milioane. Nu-i aşa ? Cât priveşte „Cultura Naţională", ale cărei volume constitue o biruinţă a tiparului românesc, trebue să menţionăm că generoasele ei silinţe au îmbogăţit librăria românească cu cele mai isbutite exemplare din clasicii români. „Cultura Naţională“ a binemeritat de la cultura românească şi a servit un puternic exemplu de potentele iniţiativei particulare- Această editură s’a vădit animată numai de grija pentru cartea noastră, tipărită, până atunci în condiţiuni ignobile — şi sacrficiile ei uriaşe nu sunt o taină pentru nimeni- Milioane numeroase, care puteau servi pentru agremente, au fost puse în nobila slujbă a cărţii. Celelalte edituri mai mici au făcut şi ele tot ce le-a stat cu putinţă pentru a menţine cartea- Memoriul d-lui Rebreanu trebue să fie neîntârziat înfăptuit. O cere cultura românească atât de vitregită, care n’are atâta nevoe de operetă subvenţionată, dar care sufere din pricina cărții. Invenţiuni? Nu există disensiuni în gruparea liberală, strigă liberalii şi oficiosul lor. Nu există ? Să vedem. Şi nu vom lua un exemplu caracteristic din atâtea pe care le-am putut utiliza. Un vicepreşedinte al Camerei, d. L. Micescu atacă pe ministrul de Justitie şi duce impotrivă-i campanie prin presă, la bara avocaţilor, In public. Ministrul ii răspunde prin ziarul său „Universul” La atacurile ministrului se asociază fostul ministru V Sassu, care atacă pe d. L Micescu, necruţând nici un epitet. In acelaş timp d. Sassu atacă şi deci recunoaşte că există, pe liberalii dizidenţi din Constanţa. Şi cum ii atacă d. V- Sassu ? Foarte greu, acuzând pe unul că a furat primăria, pe altul că a furat judeţul şi pe al treilea că a procedat incorect cu exproprierea. Judecata se face între liberali cari îşi aruncă aceleaşi învinuiri destul de grave. Unde este deci invenţiunea că nu există disensiuni intre liberali ? Alt vicepreşedinte al Camerei, d. I. Quintus, e dizident şi acuzat de „Viitorul” fiindcă e rudă cu o persoană oarecare. Un alt vicepreşedinte al Camerei, d- I. Manolescu-Stranga, e deasemeni împotriva regimului. Oficiosul liberal îl ameninţă pentru că în acelaş timp prin alt ziar să-i anunţe Inarea şefiei la Roman Al treilea vicepreşedinte de Cameră, se agită In surdină împotriva pro priu Ini său partid, iar un vicepreşr*dinte de Senat face acelaş Incru şi polemizează prin „Viitorul” ca ministrul justiţiei. Ne întrebăm : sunt invenţiuni toate acestea ? Inventăm noi articolele şi polemicele dintre fruntaşii liberali, polemici apărate în oficiosul liberal? Noi constatăm dezagregarea, luăm act şi dacă avem vre-o mirare, e că se produce cam târzie în public. Dar scandalul isbucnit nu mai poate fi aplanat. Procesul va merge până la capăt. Foarte curănd se va produce violent- Va fi o generală încăerare între liberali. Expoziţia artei franceze de H. Blazian Din iniţiativa domnilor Jean Baras şi Jacques Viénot, s-a organizat în salonul de la şosea cea dintâi expoziţie de artă franceză la noi, pentru a ni se înfăţişa sufletul nou şi tendinţele reformatoare recente ale celor ce reprezintă arta franceză de azi. Ritmul materiei — sticlă, metal, lemn, ulei, piatră sau pânză - amestecul de forme şi culori într’o supremă virtuozitate de execuţie, plastica armonioasă şi prospeţimea sugestivă a imaginilor, — toate alcătuesc în expoziţia de la şosea o apoteoză oarecum paradoxală, dar convingătoare, a modernismului, integrat în chip util în manifestările către care firesc tindea şi în care în mod necesar trebuia să se rezolve, în realizările de rafinată inventivitate ale artelor decorative-Talente inegale, dar profunde, își caută expresia matură, punând în operele lor o impresionantă încordare spirituală, concentrând o concepţie originală asupra proporţiilor şi raporturilor dintre linii, forme, culori şi structuri. Insă arta decorativă franceză nu trece în forma ei actuală printr’o epocă de revoluţie, ci mai degrabă se înalţă spre finalitatea unei evoluţii normale Este o categorică reîntoarcere spre tradiţia istorică, întreruptă timp de o sută de ani. Ruptura provocată de revoluţia franceză a avut ca urmare o irevocabilă prăbuşire a punţii şubrede ce lega arta aplicată de arta pură. De la această epocă, noţiunea de arte frumoase sintetiza exclusiv activitatea clasică plastico-picturală, iar armonia interiorului burghez era lăsată în întregime seama industriaşilor lipsiţi gust, lipsiţi de simţ estetic. O mobilă, o tapiserie, o lampă nu puteau fi frumoase şi, în acelaşi timp, comode. Nici chiar podoabele exterioare, care prin firea şi prin menirea lor sunt făcute să placă, nu erau lucrate decât după rudimentarele noţiuni de frumuseţe ale unor meşteşugari inculţi . Vremea din urmă, însă, frământată de găsirea unui eşafodaj de procedee nouă, care să corespundă şi spiritului rafinat al omului modern şi necesitatei vieţii de azi, a contribuit în cea mai largă, măsură la strângerea din nou a legăturilor dintre artă şi industrie. Astăzi, industriaşii încredinţează artiştilor conducerea atelierelor lor şi realizările cele mai nouă ale artelor decorative, sunt opere pilde de gust, ce tind să alcătuiască un stil viguros, complex şi sugestiv, adecvat ritmului vieţii moderne. Meritul deosebit al domnilor Jean Baras şi Jacques Viénot nu stă numai în faptul că au luat iniţitiva unei expoziţii franceze, ci mai cu seamă, că prin străduinţele şi priceperea acestor iubitori de artă, s’au putut întruni, pentru o demonstraţie cât mai elocventă, lucrări dintre cele mai reprezentative ale fruntaşilor artei franceze. Expoziţia aduce originalele feronerii ale lui Edgar Brandt, în care armonii îndrăzneţe ţâşnesc din plasticizările metalului ; lucrările sale se remarcă şi prin frumuseţea arhitecturală a compoziţiilor-Joubert şi Petit, Sue şi Mare expun mobilier lucrat cu distincţie şi artă. René Lalique, maestrul verier, înfăţişează obiecte de sticlă opacă, desăvârşind plasticizări şi teme extrem de dificile-Arta metalului e reprezentată prin Jean Dunand şi Claudius Linossier-Rodier expune tapiserie modernă : covoare, modele de tapet, stilizări în care nu ştii ce să admiri mai mult: compoziţia, desenul, sau armonia degradărilor de nuanţă. Georges şi Jean Fouquet aduc bijuterii originale. Argintăria Christofle înfăţişează sugestive un mănunchi de lucrări de artă. Ceramica e reprezentată prin vestitele vase de Sevres, prin grupul Rouard, şi prin câteva creaţiuni interesante de Bubhaud, Maydon, Lenoble, Linosier, Simien, sculptorul G. Serré, prin compoziţiile unor Patou, Cochet, Jouin, executate de Fritz, prin compoziţiile şi execuţiile unor : Depoorter, Trager, Lasserre. Doamna Chabret Dupont expune dantelărie modernă-Legăturile artistice sunt prezentate de : Devambez, Kieffer, Albin (Continuare din paginia l-a) pe de Peisaj Waroquier