Dreptatea, septembrie 1932 (Anul 6, nr. 1477-1502)
1932-09-01 / nr. 1477
ANII VI NO. 147? lei I septembrie 1932 c O N A 1VJ (% T li 2LCi| 1 ani; Inni ORAŞE . . . 600 lei . 300 in A 1 E (Săteni, Preoţi. lo*‘ttlu . 1 an................. 300 lei 6 luni 150 ii * • - • « * w * • * . , , Institutiuni j|niblice^sM particulare 1000 STRA1NA1ATE . 2000 le 1000 . ffiSKv.I REDACŢIA Sl ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI. STR. G. CLEMENCEAU, 9 1 an • 6 luni • * * • «I .»• D. A. C.mo o afirmat câ nare nevoe de experți... Parcă totdeauna l-ar fi teamă să nu fie dânsul subiectul onor expertize. TELEFON Redacţia 217/01 Ad-tia 220/25 ANUNŢUai Sa primsss direct la Ad-tia ziarului si la toata aje.itiiia di pj'ilihh di ţară taxele de fumoare pla tits în numerar cont. aprobărei Direcţiunei Generale i T. T No. 31.839)928 In executarea programului —XOXOX Legea administrativă la Senat In scurta sesiune extraordinară _ ane văzut — guvernul Vaida îşi propune să rezolve câteva probleme de guvernământ de o stringentă necesitate actuală. Soluţiuni provizorii pentru chestiunile de ordin financiar, de preparare a căilor pe care va fi angajat« «n+innon l'oi A»»m offta Pn în QP.Slll* J CC lCl nioilUUVUi —— nea ordinară, ce se va deschide la 15 Octombrie viitor. Sesiune în care se vor vota legile menite să aşeze viaţa financiară şi economică a ţării pe bazele cele noi, cari se prepară cu concursul tehnic al reprezentanţilor pe cari ni i-a trimis la cererea noastră Liga Naţiunilor. Apoi legea de amendare a conversiunii, pentru a face din ea ceea ce trebuia să fie de la început, instrumentul exclusiv de reintremare a marei mase de muncitori agricoli, deveniţi marea masă a debitorilor agricoli, ameninţaţi să se anemieze, să dispară sub presiunea formidabilă a datoriilor contractate, înc o nevoie socială de satisfăcut, o catastrofă socială de preîntâmpinat. Aceasta era problema ce se punea spre rezolvare prin conversiune și problemă, însă, în a cărei ecuaţiune nu intra, nici ca cunoscut, nici ca necunoscut, alt element decât aacela al debitorului mic agricultor, întinderea covârşitoare a acestei proprietăţi, numărul cel mare al posesorilor cari o îmbucătăţeau până la limite, — ameninţată cu dispariţunea prin faptul că această extremă fărâmiţare o făcea inaptă să redate sarcinei unei datorii prea mari - iar pe de altă parte grija legiuiorului de a împiedica această disparţiune a micei proprietăţi (căci în problema datoriilor agricole, în cumpănă nu trage proprietarul ci proprietatea) au impus guvernului obligaţiunea să simplifice şi să refacă legea conversiunii, în sensul în care partidul naţional-ţărănesc se pronunţase în apelul său către ţară şi în programul său de guvernământ. Acest punct de program principal de realizat în această sesiune extraordinară a fost cristalizat în proeetul de lege pe care parlamentul va avea să-l discute săptămâna aceasta. # Un alt obiect de preocupare a constituit pentru guvern, tot în această sesiune, angajamentul luat, dar în acelaș timp necesitatea ce-i era impusă de a reînfiripa viața administrativă locală, gospodăriile comunale, anesteziate dacă nu chiar cufundate într’o comă primejdioasă, prin fanteziile de cârmuire ale d-lor Iorga și D. Argetoianu. Ieri, la Senat, subsecretarul de stat la interne, d. A. Călinescu, prezintă maturului corp o lege menită să repună în acţiune pulsul vieţii aglomeraţiunilor rurale, condamnate la moarte de pişicherlâcul mizerabil al d-lui Argetoianu. Câteva articole, scurte, clare, precise, anticipând asupra viitoarei legi de modificare a actualului regim administrativ hibrid, lege care prin amploarea ei şi scopul ce-şi propune trebuie studiată pe îndelete de parlament, dispoziţiuni însă, cami în modul în care sunt concepute, se vor încadra perfect în marele tot al viitoarei legi administrative , aşa cum explica atât de elocvent d. Călinescu senatorilor, răspunzând criticelor (dealtmintreli anodine) pe cari le aduceau legii liberalul-dacist d. N. N. Săveanu şi maghiarul d. Gyárfás. * Aceste câteva dispoziţuni sunt menite să umple o lacună în actualul regim. D. Argetoianu printr’un singur articol, cu câteva paragrafe, desfiinţase părţi esenţiale din legea administrativă, permiţându-i în acelaş timp (prin adăugirea unui nou motiv-pretex, de disolvare) să se scape de consiliile comunale legalmente alese şi să le înlocuiască prin comisiunile interimare. (In treacăt fie zis, aceste comisiuni interimare din lipsă de partizani proprii ai faimoasei Uniuni Nationale, de comică și scurtă amintire, erau compuse în marea lor majoritate din membrii partidului liberal al d-lui Duca). Acestor comisiuni interimare, d. Argetoianu le hărăzise o existentă de 10 luni. In acest timp d. Argetoianu îşi propunea să vie dânsul cu o lege administrativă şi să legifereze şi pentru viitoare alegeri comunale. A sosit însă ziua de 15 Mai 1932, sorocul, şi guvernul tehnicienilor nu avusese nici timpul să pregătească aceea lege, necum să facă şi alegeri. Nici nu s’a gândit măcar să vină cu o lege pentru a prelungi existenţa şi atribuţiunile acelor comisiuni interimare, dându-le din nou o aparenţă legală deşi grefate pe un substrat neconstituţional. S a mulţumit să substitue unei stări ce decurgea dintr’o lege o stare de fapt decurgând d’ntr'un decret ilegal. Aceasta este situatiunea pe care o găsea guvernul national-țărănesc situatiune care îl punea în imposibilitate, oricât ar fi vroit să o facă, să ordone alegeri noi. Starea de fapt anapoda pe care o găsea guvernul Vaida nu se putea îndrepta decât prin mijlocul acestei legi, pe care o vota ieri Senatul, şi care legiferând geografia comunală pe tot întinsul regatului face posibile în fine alegeri comunale noi-In fine, cetăţeanul va putea desemna, în toată libertatea, pe cei cari să gospodărească în numele lui. In aşteptarea legii administrative celei noui, in care se va relua din nou firul aşezării temeinice a descentralizării administrative, problemă a cărei rezolvare fusese începută de partidul naţional-ţărănesc în trecuta sa guvernare şi care fusese sabotată de succesorii săi, guvernul Vaida aduce ţării aceste câteva articole, asigurându-i libertatea de a şi exercita prerogativele sale esenţiale. Utilitatea ei nu a putut fi contestată nici de cei doi adversari ai guvernului, citaţi mai sus, cari luau cuvântul ieri la Senat şi cărora le răspundea de pe banca ministerială, cu brio și cu temei, d. Armnd Călinescu. .'i . Neamul Românesc, odată cu trecerea directorului său politic în opoziţie, şi-a redus formatul, e adevărat; în schimb însă şi-a păstrat toată savoarea humoristică ce-l caracteriza şi pe vremea — ah, ce vreme! — când era oficios de guvern. Bineînţeles că «dou»-ul fiecărui număr al gazetei iorghiste îl formează articolul d-lui lorga, concis şi irezistibil, întocmai ca şi rubrica «Năzbâtii» a unui alt confrate vesperal. Aseară de pildă, d. lorga ne vorbeşte despre o călătorie a d-sale la «vadul oilor». Articolul e intitulat «Teran şi ţărănişti» (probabil o trădare tipografică: d. Iorga scrisese desigur «ţerenişti»). Din articol aflăm că la vadul oilor «n’au ajuns nici amunciurile şi apelurile electorale cu toată geometria vremurilor, simple şi duble, cu ochi şi fără ochi, (cităm absolut textual N. R.) netrebnică dogărie pentru oameni cărora prea deseori li lipseşte mai mult decât o doagă». N'a ajuns decât d. lorga. Şi acolo, întrebând pe «tereni» ce zic de guvern, a primit următorul răspuns: «Guvernul e la Bucureşti, iar, dacă aici Dumnezeu dă porumb, suntem mulţămiţi». Ce vrea să demonstreze d. lorga cu acest răspuns, în faţa căruia se extaziază? Că oricât a fost de prost şi detestabil guvernul d-sale, la Bucureşti, fara, dacă se făcea porumb, ii răbda şi mai departe? Neamul Românesc se plânge că ziarele nu se ocupă de activitatea primului ministru. E drept, că pe vremuri, acum un an de pildă, ziarele nu se ocupau decât de activitatea primului-ministru: declaraţiile d-lui Iorga de la Mangalia, supărările d-lui Iorga împotriva d-lui Argetoianu, saboţii de lemn ai d-lui Iorga pentru elevii de şcoli primare, ş. a. m.d. Neamul Românesc regretă acele vremuri? Credem şi noi. Lumea însă se bucură că au trecut şi se străduie să le uite ca pe un vis urât. Viitorul de aseară se ocupă în două articole şi amândouă publicate în prima pagină, de estetica București lor. Se vede că domnilor liberali duciști le-a trecut toate celelalte griji Sau poate că d. dr. I. Costinescu porneşte la contraofensivă, împotriva d-lui Donescu? Congresul de la Chişinău •mexzmmmmmmghâfîappgpggg) învăţătorii, din toată ţara, întruniţi în congresul dela Chişinău, şiau putut manifesta dorinţele lor şi pune în evidenţă nedreptăţile de cari au suferit sub trecuta guvernare. Atitudinea întregii învăţătorimii a fost demnă . Corpul didactic primar, în sarcina căruia stă una dintre cele mai vitale probleme, aceea a culturii naţionale, taxat de d. N. Iorga anarhic şi recalcitrant, este categoria profesională asupra căreia trebue să se îndrepte atenţia generală. Lucrul acesta a fost subliniat cum trebue de către d. V. Ţoiu, prin glasul căruia revendicările învăţătorimii au găsit o justă interpretare. Sunt, după cum s’a dovedit, şi modalităţii civilizate de a se discuta problemele cele mai arzătoare, atunci când învăţătorimea găseşte înţelegere şi dragoste sinceră şi prietenească la sferele conducătoare. Congresele corpului didactic, nu e nevoe numaidecât să se ţină cu prezenţa organelor poliţieneşti în spate. Atmosfera paşnică şi atitudinea cuminte a recentei întruniri de la Chişinău, a dovedit-o cu prisosinţă. Netulburată de intervenţia poliţiei şi cruţată de loviturile bastoanelor de cauciuc, ca anul trecut la arenele romane, învăţătorimea întrunită în congres şi-a formulat revendicările ei legitime. S’a criticat cu asprime metoinele trecutului guvern şi relele provocate de o superficială legiferare în materie şcolară. Lupta dusă cu tenacitate, împotriva unei conduceri care s’a dovedit neînţelegătoare, a fost cu drept numită Duminică la Chişinău un «act de civism». Invăţătorimea, în competinţa căreia cade opera de culturalizare a marilor masse populare, a fost tratată cu vitregie, iar reacţiunea ei legitimă, considerată ca duşmănoasă faţă de autorizaţi şi stat. Problemele cele mai vitale nu au găsit nici o soluţie. Situaţiunea învăţătorimii, care este temelia învăţământului unei ţări a ajuns, în urna erorilor trecutului într’un hal de plâns-O adevărată decadenţă ameninţa şcoala primară. Acestei situaţii trebue să i se pună neapărat şi cât mai grabnic capăt. Nu se poate lăsa într’o stare mizeră, aceea lume muncitoare şi luminătoare a satelor noastre, prin patriotismul şi entuziasmul căreia s’a făurit în mare parte unitatea naţională, aşa cum a arătat-o, pe bună dreptate, unul dintre vorbitorii dela Chişinău. Cine-ar putea tăgădui această legitimă reclamaţie? * In congresul dela Chişinău s’au precizat şi problemele cari se vor pune pentru rezolvare actualului guvern, şi prin soluţionarea cărora abia se va reface prestigiul compromis al şcolii primare. Numai intr’un an de zile, cât a durat guvernul technicianilor, s’au acumulat imense dificultăţi şi s’au agravat nenumărate vechi dureri. înlăturarea şi tămăduirea lor va necesita un lung interval de timp şi va reclama un mare efort. Invăţătorimea a manifestat simultan şi liniştit în privinţa destinului ei de mâine. Această încredere este îndreptăţită. Pentru că altă politică şcolară este pe cale a se inaugura cu venirea la cârmă a unui partid unitar, cu concepţii largi, democratice, cu program precis şi care a dovedit totdeauna înţelegere pentru şcoală şi problemele ei. Cu toată greutatea vremurilor prin care trecem, guvernul, recunoscând temeinicia justelor revendicări ale învăţătorimii noastre, va avea toată solicitudinea necesară şi va depune toate străduinţile posibile pentru problemele învăţământului. Este în mintea tuturor stăruinţa încoronată de succes a d-lui Ion Mihalache, în trecutul parlament, când în urma intervenţiei sale învăţătorimea a fost salvată. Ce se alegea de soarta ei dacă chestiunea salarizării ar fi rămas în sarcina comunelor şi judeţelor, aşa cum prevedea vistiernicul Argetoianu? Sar mai fi plătit vreodată salariile? Categoric nu! Şi pe deasupra s’ar fi încuibat în şcoală şi cel mai abject politicianism. Acţiunea d-lui I. Mihalache a fost salvatoare. La obiecţiunile d-lui Iorga că d. Argetoianu nu-i dăduse mijloacele financiare pentru a înscri în bugetul general lefurile învăţătorilor, cum şi la obiecţiunea acestuia că nu găsea nicăeri, în venitul general cele şase sute milioane pe cari le dădea în grija comunelor şi judeţelor, d. I. Mihalache indica ministrului de finanţe, capitolele bugetare de unde se putea lua acea sumă, pentru a asigura remuneraţiunea corpului învăţătoresc. De această intervenţiune fericită a partidului naţional-ţărănesc şi-au adus aminte congresiştii de la Chişinău. Dacă deci, în opoziţie fiind, concursul partidului nostru nu a lipsit, cum ar putea el absenta acum? Problemele sunt grele, numeroase, timpurile extrem de critice. Dar doleanţele învăţătorimii, acum apreciată cum se cuvine, vor fi satisfăcute fără întârziere. Fireşte în marginile posibilului. Invăţătorimea înţelegătoare va şti să se menţie disciplinată şi liniştită. După cum s-a văzut din răspunsul ministrului actual, guvernul este preocupat sincer de problemele ei. O politică culturală nouă se inaugurează. Rostul acţiunii ţărănismului Lungi discuţii în presă asupra «statului ţărănesc«. Problema de altfel e extrem de simplă. Nu-i vorba de făcut o experienţă, ci da abaterea cursului fatal al lucrurilor — dintr’o albie nenaturală — spre matca firească. Există, la noi un antagonism între suprastructura noastră socialpolitică şi între infrastructura social-economică. La un moment dat, aceste două formaţiuni nu s’au mai putut susţinea una pe alta. S’a produs catastrofa. Ce-i de făcut? Sau lăsăm lucrurile să meargă aşa mai departe, după teoria brătenistă, că omul de stat, partidele şi guvernele nu trebue să-şi impună voinţa, ci doar să canalizeze evenimentele,lăsând ca acoperişul prea greu al statului să se prăbuşească peste stâlpii prea şubrezi.. Sau, dacă vrem să trăim, avem datoria să adaptăm organismul de stat organismului natural ţărănesc. Intr'o ţară cu 80 la sută din populaţie plugari nu-i chip de ales. E o singură soluţie. Construcţia industrială a liberalilor a făcut ca, la noi, capitalul Creat să poarte o pecete străină. Acum avem misiunea să sporim venitul ţăranilor pentru a crea un capital naţional. Paralel cu noile transformări po- litice, sociale şi economice, — tre- j bue să dăm şi o altă cultură poporului. Avem nevoe de un ţăran care să folosească învăţătura în viaţă — nu să poseadă numai o diplomă, indescifrabilă chiar pentru dînsul după douăzeci de ani de la absolvirea claselor primare. Zilnic, gazetele independente şi cele de partid — tocmai ale partidelor care au construit sistemul actual politico-social — ne combat pe tema «statului ţărănesc». Ele n’ar putea aduce în discuţie decât o dovadă acceptabilă, — şi anume: că sistemul a dat rezultate bune, producând în ţară o excelentă stare materială. Care-i însă starea materială particulară? A claselor? A statului?... Falimentul care bate la uşă, dacă poporul românesc — cu ultimele-i forţe — nu va fi în stare să-şi refacă construcţia economico-politică. Trecutul a făcut o experienţă dezastruoasă. Să persistăm în eroare, sau să creăm altăceva — ceia ce în state similare ţărăneşti a dat rezultate bune? Dar, se va spime, criza este vinovată. Criza se manifestă pretutindeni, dar ea nu produce ravagii decât în ţările cu gospodăria degradată. Ţările bine întemeiate rezistă. E-xemple se văd — şi nu numai printre statele învingătoare, dar şi printre cele învinse. Nu vrem să urmăm învăţătura altora? — Câteva consMerafmii — Universităţile şi Şcoalele Politechnice din Germania au fost mult preţuite de tineretul universitar de la noi în perioada antebelică. Atmosfera de studiu şi seriozitate ce domneşte în aceste focare de cultură atrăgea tot mai mult tinerele noastre vlăstare cari după o pregătire temeinică de câţiva ani în Berlin, Drezda, München, etc. veneau să valorifice în Patrie capitalul de cunoştinţe dobândit In primii ani după războiu, atmosfera ostilă faţă de poporul german ce stăpânea opinia publică românească a îndrumat tineretul aproape exclusiv către centrele de cultură franţuzeşti. Abia după scurgerea a câtorva ani când raporturile noastre cu Germania deveniseră mai amicale numărul studenţilor români la Universităţile şi şocalele superioare din Republica germană a sporit. După datele Statisticei învăţământului Superior german (Hochschulfttatitik) rezultă că numărul studenţilor români aflaţi la studii aci în semestrul de vară al anului 1931 a fost de 780 sau 10 la sută din totalul studenţilor străini din Germania la această dată. Este adevărat că o cotă însemnată din aceşti studenţi sunt saşi din Transilvania cari s’au orientat atât în trecut cât şi în zilele noastre cu preferinţă către Universităţile germane. Nu este mai puţin just că dacă se consideră cota de regăţeni şi români din ţinuturile alipite la 50 la sută (în Berlin această proporţie este exactă, pentru celelalte centre universitare nu avem la îndemână mijloacele necesare a o preciza iar statistica amintită nu face vreo distincţiune din totalul studenţimei române în Reich cifra e apreciabilă. Şi dacă sar face ucele înlesniri tineretului nostru dorinic de a cunoaşte poporul german, de a-i aprecia la faţa locului calităţile excepţionale de a-i deprinde limba ce-i deschide calea către o literatură atât de vastă în toate domeniile, numărul celor ce ar pleca pentru studii în Germania ar creşte de la an la an. Cunoaştem din experienţa noastră ce interes deosebit arată studenţii germani realităţilor dela noi şi cu câtă râvnă ar dori să ia contact cu viaţa noastră dacă ar exista o posibilitate. După cum există un schimb de studenţi cu Polonia şi Cehoslovacia s’ar putea aranja şi cu Germania. Desigur că multe familii româneşti ar fi dispuse să acorde hrană şi locuinţă unui student german pe timp de 1 an în mod gratuit dacă în schimb şi ar putea trimite fiul la studii în Germania în aceleaşi condiţiuni- Sunt multe familii germane cari ar accepta bucuros acest schimb. Trebuesc însă aflate. In scopul aranjării unui schimb de studenţi cu Germania pe baza mai sus amintită credem necesar a se înfiinţa pe lângă Universitatea din Bucureşti un Oficiu de schimb al studenţilor care prin corespondenţă şi contact personal să stabilească anual numărul acelora dispuşi să plece în Germania şi să informeze în mod exact de condiţiunile de studiu de acolo. Oficiul de schimb al studenţilor din Bucureşti ar avea un sprijin important în creaţiunea cu acelaş nume de la Berlin înfiinţată de câţiva ani şi care mijloceşte în fiecare an studiul a câteva mii de studenţi germani în Anglia, Franţa şi Statele Unite dând până acum rezultate excelente. Dacă pe calea schimbului studenţii români nu ar avea asiguă existenţa în Germania pe o perioadă de 5—6 ani atât cât durează studiile la Şcoala politechnică (deşi s’ar putea stabili în unele cazuri aranjamente şi în felul acesta ei ar avea ocazia să stea 12 ani acolo», să facă practică în vreuna din instituţii, să deprindă bine limba germană atât de necesară în viaţă, să cunoască poporul german luând exemplu de muncă încordată, voinţă şi disciplină. Autorul acestor rânduri a stat de voacă la Berlin cu studenţi americani, francezi şi englezi veniţi ca studenţi de schimb în Germania şi cari nu contenesc cu elogiile relativ la modul cum (Continuarea în pagina 2 a) Controlul averilor și apărarea onoarei Adversarii ne acuză de nesinceritate în chestia legii relative la controlul averilor și la apărarea onoarei. Nesinceritate? De ce? Când un partid face o lege pentru controlul averilor, tocmai în momentul când acest partid este la putere, — deci punând-o la dispoziţie guvernului viitor şi împotriva sa, — mai poate fi vorba de nesinceritate? Dar oricât de nesincer» ar fi guvernul naţional-ţărănesc, — guvernul viitor n’are decât să fie el sincer, să ia în serios legea şi s'o aplice cu toată severitatea Guvernul de mâine are o sarcină foarte uşoară. Nu va fi nevoit să se dea peste cap , pentru a găsi arme contra noastră. Va da pe mâna parchetului pe vinovaţi, iar parchetul se va însărcina să adune probe... nu, numai pentru scoaterea unui om din politică, dar şi din societate. Dar, dacă opinia publică va avea la îndemână mijlocul de stăvilit prevaricaţiunile — nu-i mai puţin exact că şi oamenii politici, ca şi orice demnitar de carieră, capătă de la legea ce se va vota, dreptul de a-şi apăra onoarea. Căci nu-i îngăduit să suportăm toată viaţa (ba să transmitem şi urmaşilor) balele — pe care calomniatorii le lasă pe conştiinţa noastră. De-aceia — şi control al averilor, dar şi mijloace de apărare a onoarei! Proecteie roSRegimul trecut ne rezervase o teribilă surpriză: sub conducerea celui mai mare cărturar al neamului — un tip emotiv, ambiţios, fără scrupule şi cam trăznit — se încerca lichidarea şcolii pe motive de economie bugetară. Ca un nou Erostrate de care se lucită amintirea incendierii templului din Efes, gloria d-lui N. Iorga nu se mai leagă de kilogramele de maculatură istorică, catastrofalele drame ori ilizibila literatură, nici măcar de pamfletele sale gazetăreşti admirabile, ci de tentativa odioasă a sugrumării învăţământului din România. Cu o dispoziţie sufletească neînţeleasă, acest om era gata să arunce ravagiile crizei mondiale în România pe spinarea exclusivă a şcoalii. A secondat în această privinţă cu o servilitate desgustătoare cinismul clasic al d-lui Argetoianu, vistiernicul său, care îngloda statul în datorii de miliarde pentru preluarea portofoliului putred al băncilor, oferindu-se să taie ultimile fonduri ale ministerului instrucţiei şi să răpească bucăţica de pâine de la gura învăţătorului rural şi a dascălului citadin. Tinerii învăţători, speranţa lichidării analfabetismului român, strânşi în congres la Bucureşti, au fost călcaţi de copitele cailor şi udaţi de pompele poliţiei. Persecuţia învăţământului lua forme clinice Probabil, din pricină, că cel mai harnic poligraf român, era şi cel mai puţin citit autor autohton. Odată cu venirea d-lui Dimitrie Gusti în fruntea departamentului instrucţiei, întreaga atmosferă s’a schimbat radical. Mai întâiu de toate a dispărut tensiunea dintre şeful oficial al şcoalelor şi exponenţii lor modeşti răspândiţi în cuprinsul ţării. Tonul arogant, cicăleala de fată bătrână amărâtă, ameninţările din senin au fost îndepărtate pentru a lua loc atitudinea calmă, civilizată, afectuoasă şi omenească. In profesorul D. Gusti, învăţătorimea şi dascălii de toate categoriile au un prieten, un mentor, un camarad, iar nu un nebun apucat de delirul grandoarei şi al persecuţiei, zilele acestea, d. D. Gusti a făcut o sensaţională declaraţie. «Dar pentru mine o altă problemă se pune cu cea mai mare acuitate, şi din a cărei rezolvare — măcar parţială — îmi fac un punct de onoare. Această problemă iste analfabetismul, care domneşte în ţărănimea română». Sensaţionalul acestei declaraţii derivă din unicitatea ei, când o corn a lui Guan pari cu declaraţiile multor oameni politici şi a unei mari părţi din presă,a cărei josnică preocupare este cum ar putea distruge elanul spre cultură al păturei ţărăneşti. In acest dulce acord şi tacit consensus se poate studia atmosfera tipic reacţionară a ţării noastre: teama de culturalizare şi luminare a masselor. Deşteptarea ţărănimei se face prin şcoală. Teama de proletarizare a intelectualilor eşiţi din ţărănime este reacţionară. Posibilităţile economice ale patriei noastre sunt imense şi rămâne, ca să se dărâme actualul sistem liberal insuficient pentru crezarea unor vaste posibilităţi cu altă producţie, dipă repartiţie, altă treptate. Salutăm proectele profesorului Gusti cu cel mai mare entuziasm. Lichidarea analfabetismului ţărănesc este într’adevăr un punct de onoare stringent în veacul XX, veacul luminilor şi veacul culturii. Această ruşine trebue să înceteze. Aspiraţiile nobile spre o viaţă nouă ale ţărănimei pot fi luate în consideraţiune printr’o politică şcolară, care să lărgească albia aptlor binefăcătoare, iar nu printr’o zăgăzuire a lor, cum este infama modă reacţionară din ultimul timp. D. D. GUSTI O cutezanţă Cutezanţa în politică nu este o noutate. Ne-am obicinuit s’o găsim în multe manifestări, de cele mai multe ori pornite din meschine socoteli Politicianiste. Niciodată însă nu am pomenit atâta cutezanţă, la aceea de care dă dovadă oficiosul d-lui N. Iorga. In adevăr, în numărul său de aseară, Neamul Românesc afirmă că toţi funcţionarii şi pensionarii Statului «resping pe drept cuvânt plata restanţelor în rentă de Stat.. Este, în adevăr, cea mai proastă şi mai bogată în urmări nefericite, soluţia aceasta găsită de guvern spre a se achita lefurile şi pensiile din trecut cuvenite funcţionarilor şi pensionarilor». Oricine are dreptul de a critica actele guvernului, oricine are dreptul de a ataca cum crede mai bine de cuviinţă orice măsură a guvernului în legătură cu plata restanţelor pensiilor şi salariilor funcţionarilor publici, numai Neamul Românesc nu. Să nu se uite că aceasta este gazeta d-lui Iorga şi că sub guvernul d lui Iorga, de sub urma celei mai scandaloase gospodării ce a putut exista în finanţele Statului, au rămas aceste uriaşe restanţe la salarii şi pensiuni. In timp ce guvernul Iorga îmbuiba cu milioane Jockey Clubul şi dădea miliarde unor creditori ai Statului, cărora legea bugetară nu le da acest drept, funcţionarii şi pensionarii rămâneau neplătiţi câte şease, şeapte, opt luni de zile. Şi astăzi, gazeta d-lui Iorga îndrăzneşte să-şi dea părerea în problema achitării acestor restanţe? Este cum am spus mai sus — o cutezanţă nemaipomenită, ce merita această promptă subliniere. In orice caz,, dacă d. Iorga şi ai d-sale au memoria scurtă, să nu-şi închipuie cumva că restul ţării suferă de o identică amnezie. Nimeni n’a uitat, şi nici nu se poate uita aşa de uşor, ce a fost pusliitoarea guvernare a d-lor Iorga şi Argetoianu, încă mulţi ani de-acum încolo şi oricât de iertătoare ar fi firea românului.