Drum Nou, aprilie 1971 (Anul 28, nr. 8157-8182)
1971-04-08 / nr. 8163
Pag. 2DRUM NOU DIR GLORIOASA ISTORIE A PARTIDULUI Articole din presa vremii prin care grupurile comuniste mobilizează masele de muncitori la grevă generală, arătînd totodată necesitatea înfiinţării unui partid comunist şi afilierea mişcării muncitoreşti la Internaţionala a III-a. (Lupta de clasă — octombrie 1920 — reproducere de la Muzeul de Istorie a Partidului). Miting al Primului batalion revoluționar român de la Odesa înainte de plecarea pe front. Ianuarie 1918. PARTIDUL - FORŢA POLITICĂ CONDUCĂTOARE (Urmare din pag. 1) ţării respective, corespunzător fiecărei etape de dezvoltare a societăţii“. O asemenea politică este definatorie pentru partidul nostru.. Călăuzit de o concepţie cu adevărat ştiinţifică, partidul studiază în permanenţă realităţile ţării, caută în fiecare etapă soluţiile corespunzătoare, urmăreşte atent evoluţia vieţii sociale în toate sferele ei, îrn vederea determinării realiste a sarcinilor ce trebuie realizate, dezvăluirii şi înlăturării la timp a vechiului, a neconcordanţelor şi contradicţiilor ce apar în mersul societăţii, stabilind direcţiile de dezvoltare în perspectivă a ţării, conducând în mod conştient procesul complex al făuririi societăţii socialiste multilateral dezvoltate. In etapa actuală, partidul acordă o atenţie primordială dezvoltării tot mai puternice a bazei tehnico-materiale a societăţii, perfecţionării continue a organizării conducerii şi planificării economiei naţionale, a întregii producţii de bunuri materiale. Sunt binecunoscute in acest sens măsurile adoptate în ultimii ani, ale căror efecte s-au materializat în dezvoltarea rapidă a forţelor de producţie, în creşterea producţiei industriale şi agricole, în sporirea eficienţei întregii activităţi economice. Experienţa istorică a României confirmă că perseverenţa şi consecvenţa cu care partidul veghează la dezvoltarea continuă şi în ritm rapid a bazei tehnicomateriale a socialismului este sursa progresului multilateral al societăţii, a creşterii nivelului de trai al populaţiei, punctul de sprijin al tuturor înfăptuirilor prezente şi viitoare. Paralel cu grija neslăbită pentru dezvoltarea potenţialului economic al ţării, partidul se preocupă statornic de perfecţionarea relaţiilor socialiste de producţie, a raporturilor dintre oameni. P.C.R. acordă o atenţie deosebită întăririi alianţei muncitoreşti-ţărăneşti — temelia trainică a orânduirii noastre, unităţii socialpolitice şi coeziunii naţiunii noastre socialiste, dezvoltării prieteniei frăţeşti dintre poporul român şi naţionalităţile conlocuitoare. Unitatea de nezdruncinat a întregului popor în jurul partidului reprezintă o uriaşă forţă motrice a progresului social, unul din principalii factori ai afirmării plenare a potenţelor materiale şi spirituale ale societăţii, ca şi ai creşterii prestigiului internaţional al României socialiste. Conducerea de către partid a întregului proces al construcţiei socialiste se află într-o legătură organică de intercondiţionare cu procesul logic al adîncirii necontenite a democraţiei socialiste ; partidul împleteşte armonios rotul său conducător cu ridicarea poporului la conducerea întregii activităţi sociale, asigurînd ca toţi cei ce muncesc să devină constructori conştienţi ai societăţii socialiste şi comuniste. în această direcţie, partidul a promovat în ultimii ani un cuprinzător ansamblu de măsuri menit să asigure întărirea legalităţii socialiste, stimularea largă a criticii şi autocriticii în viaţa socială, afirmarea fermă a echităţii sociale, crearea cadrului organizatoric care asigură oamenilor să-şi spună liber şi nestingherit cuvîntul asupra modului cum sunt conduse treburile politice, să critice fără reţineri neajunsurile, să contribuie, la înlăturarea lor, la perfecţionarea activităţii. Creşterea rolului conducător al partidului este indisolubil legată de întărirea partidului însuşi, de ridicarea continuă a nivelului întregii activităţi politice şi organizatorice a organelor şi organizaţiilor de partid,prin poziţia înaintată şi exemplul personal al comuniştilor şi legătura strânsă cu întregul popor. De aceea, partidul pune accentul principal pe înarmarea politico-ideologică a tuturor comuniştilor, pe însuşirea profundă de către aceştia a politicii partidului, a învăţăturii marxistfemniiniste, pe ridicarea calificării profesionale, lărgirea orizontului de cultură generală şi dezvoltarea calităţilor moral-politice. Urmat cu încredere şi devotament de întregul popor, Partidul Comunist Român reuneşte astăzi în rândurile sale peste 2.000.000 de membri dintre cei mai înaintaţi muncitori, ţărani şi intelectuali, fără deosebire de naţionalitate. Structura partidului, pregătirea politică şi profesională a membrilor săi, compoziţia sa socială, în care rolul preponderent revine elementului muncitoresc, asigură partidului caracterul de avangardă a clasei muncitoare, a tuturor oamenilor muncii. In „Hotărîrea cu privire la aniversarea semicentenarului Partidului Comunist Român", se arată că „Unul din factorii esenţiali ai victoriilor de ieri, de azi şi de mîine ale Partidului Comunist Român, ai capacităţii sale de a-şi înfăptui în continuare misiunea de forţă politică conducătoare a societăţii îl constituie unitatea politico-organizatorică, coeziunea de granit a rîndurilor sale. Mai puternic ca oricînd, reprezentînd o uriaşă forţă politică, organizatorică şi ideologică, P.C.R. va acţiona şi în viitor cu toată hotărîrea pentru păstrarea şi întărirea unităţii sale de nezdruncinat — bunul său cel mai de preţ, prima condiţie a forţei sale de luptă, a potenţialului său de mobilizator şi organizator în opera de construcţie socialistă“. O latură importantă a perfecţionării activităţii partidului este lărgirea continuă a democraţiei interne de partid. întruchiparea fidelă a acesteia o constituie aplicarea consecventă a conducerii şi muncii colective — principiu suprem al conducerii în partid. Ilsenţa conducerii şi a muncii colective constă în dezbaterea largă, principială, în cadrul organizat al organelor şi organizaţiilor de partid — cu participarea activă a tuturor membrilor acestora — a problemelor activităţii partidului, în elaborarea în comun a hotărîrilor, pe baza examinării părerilor şi propunerilor făcute. Cu încredere deplină şi ataşament fierbinte faţă de partidul nostru comunist şi politica sa creatoare, întregul popor român se pregăteşte să întîmpine aniversarea semicentenarului Partidului Comunist Român. Cu ocazia acestui eveniment de importanţă istorică, poporul nostru se străduieşte să-i dea întreaga strălucire şi măreţie şi, răspunzînd chemărilor partidului, îşi exprimă hotărîrea de a-şi consacra toate forţele, întreaga energie creatoare înfăptuirii programului însufleţitor de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate, adoptat de Congresul al X-lea al P.C.R. Căci partidul nostru, la aniversarea semicentenarului său, este un partid al tinereţii şi viitorului, care îşi menţine veşnic tinereţea prin legătura sa organică cu masele, din a căror înţelepciune soarbe neîncetat, iar prin clarviziunea politicii sale va reprezenta şi în viitor izvorul care vitalizează energia creatoare a poporului spre înflorirea patriei socialiste. El este forţa care dinamizează societatea noastră şi-i asigură mersul ascendent spre comunism. i Nr. 8163 DIN VIATA CULTURALA '///ZZ////////////////////////////Z////////Z/ZZ//Z//Z/////Z/////////Z///////////////////////ZZ///Z/////////./////////////////////////Z/////ZZ/////Z///////////Z/////////////////////Z/X/g I Mi s-a întâmplat, nu o dată, să văd, în diferite şcoli, spectacole de teatru care, deşi bine concepute regizoral, erau frustrate tocmai de acea prospeţime, acea naivitate juvenilă, spontană şi cuceritoare, de acel adevăr al sentimentului, de copilărie, dacă vreţi, în ultimă instanţă. Asemenea spectacole purtau mai ales marca regizorului ; nu se poate spune, în multe cazuri, erau corecte, făcute cu dichis, dar, lăsau totuşi, la urmă un straniu gust de artificialitate, pentru că le lipsea tocmai esenţialul : degajarea actorilor-copii, încorsetaţi în nişte formule de joc stricte, nelăsaţi să-şi manifeste liber fantezia şi inventivitatea. Ei păreau împovăraţi de sentimentul răspunderii insuflat de regizor, preluat în sensul abordării unei excesive gravităţi, unei prea excesive seriozităţi, dozîndu-şi măsurat veselia şi rîsul. Mişcarea era „ca pe sîrmă“, gestul devenind rigid, neconform cu lumea lăuntrică a interpretului-copil, fiindcă, în prealabil, regizorul, sau profesorul cu care se pregătea spectacolul impune norma cutare sau cutare, pe care copilul se vede nevoit s-o respecte, în dauna libertăţii sale de acţiune scenică. Datoria noastră, a regizorilor şi a tuturor celor care regizează spectacole cu sau pentru copii este cred, in acest caz, să creăm personaje-copii, aşa cum simt însă copiii în viaţa de toate zilele : sfioşi sau exaltaţi, calzi pînă la patetism, năzdrăvani sau timizi, spontani, entuziaşti şi sensibili. Există în fiecare faptă de-a lor o notă de bravadă, de aventură, care dă farmec anilor, şi pe care, mai tîrziu, o numim romantism. Se pare că de aici trebuie pornită munca regizorului , de la captarea energiilor creatoare ale copilului şi îndrumarea lor spre scopuri utile, transformind „nevoia de aventură“ într-o faptă care, în cazulnostru, să fie teatru. Mă gîndesc că este, poate necesară ,ea mai puţină muncă de analiză pe text cu copiii*, efortul nostru canalizîndu-se, în schimb, spre crearea acelui climat de bună dispoziţie sinceră, la nivelul repetiţiilor (excluzînd aerul doct al regizorului, natura gravă a muncii sale), tratând, de la bun început, textul, ca pe un pretext de joacă, ca pe o schemă elastică, în limitele căreia să se contureze un joc serios, ca să zic aşa, în care copiii să-nceapă, treptat, treptat, să creadă. Şi copiii sînt, potenţial, deschişi spre joc. Ei pot plînge cu uşurinţă, dar nu dacă li se spune: „avem nevoie de lacrimi", ci povestindu-li-se cu talent o scenă duioasă, sau pot rnde cu hohote, dacă regizorul conduce cu abilitate discuţia. Pornind de la jocul copilăresc către teatru, de la natura permanent impresionabilă a copiilor, am convingerea că ne vom clădi nişte punţi sigure spre inima copilului, vom reuşi spectacole pline de nerv şi frumuseţe. Păstrînd, în tot cursul muncii ce precede spectacolul, o atmosferă plină de spirit, făcîndu-le mici bucurii, încura-jîndu-i, făcîndu-i să trăiască nu sub imperiul răspunderii mari pe care o au pentru produsul final al eforturilor lor, ci sub ideea că ceea ce lucrează ei nu se poate, ca pînă la urmă să nu fie ceva foarte reuşit, ne vom atinge mult mai repede şi mai total ţelul.Bineînţeles, gustul pentru teatru porneşte de la nevoia de a intra într-un viu şi necontenit dialog cu lumea. Acest lucru nu este însă un dat „sui generis“ al copilului, el trebuie cultivat, dezvoltat. Şi prima treaptă de la care se porneşte este chiar lecţia, oricare lecţie din cadrul orelor de curs. Am observat că majoritatea copiilor ce fac parte din cercurile dramatice ale şcolilor provin din acele clase unde profesorii nu se limitează la predare-ascultare, ci întreţin, permanent, un neîntrerupt dialog cu şcolarii. Intr-un fel, se poate spune că arta predării se aseamănă, într-un fel, cu arta actorului. Nu i se cere oare profesorului sinceritate, putere de convingere, talent de povestitor şi calităţi specifice unui subtil transmiţător de ... sentimente ? Cu riscul de a exagera, susţin posibilitatea şi utilitatea teatralizării diverselor materiale beletristice, în cadrul lecţiilor de citire şi limba română, fie ca anexe, fie ca parte intrinsecă a predării. Includ în noţiunea de teatralizare şi dialogul dintre profesor şi elev, fiindcă dialogînd, conţinutul lecţiei se ritmează, cuvîntul se valorifică, ideea devine mai dinamică, lecţia mai autentică, iar copiii ciştigă mobilitate în exprimare, curaj în expunerea părerilor proprii, şi, mai ales, senzaţia că sînt coautori ai lecţiei. Cum se poate realiza acest lucru e mai dificil de spus. Pentru că, în acest caz, reţetele nu servesc la nimic. Fiecare pofesor poate găsi infinite căi spre atingerea acestui scop. Cu un mic amendament: să existe dorinţă sinceră de a face din lecţie mai mult decit o posibilitate de a transmite cîteva date în plus despre ceva ! Iosif BÎTA, regizor T. V. Despre teatrul cu și pentru copii Miercuri s-a încheiat Concursul anual de literatură pentru elevi, organizat de Ministerul invăţămîntului, Societatea de ştiinţe filologice şi Uniunea Tineretului Comunist. Manifestare intrată in tradiţia şcolii româneşti. Competiţia din acest an are o semnificaţie deosebită, fiind dedicată semicentenarului Partidului Comunist Român.’ Tema concursului — „ Dragostea faţă de patrie şi popor “- S-a încheiat concursul de literatură al elevilor grindilă în operele literare studiate“. Întrecerea s-a bucurat de un larg interes, la ea participind 26.000 de elevi din întreaga ţară. Etapa finală a concursului de literatură română a avut loc la Bucureşti. In acelaşi timp, s-au desfăşurat concursurile de literatură maghiară la Cluj şi de literatură germană la Sibiu, pentru elevii şcolilor cu limba de predare maghiară şi germană. După opinia forurilor organizatoare, lucrările prezentate au oglindit capacitatea de sinteză a şcolarilor, o cunoaştere temeinică a creaţiei literare. Apreciind pregătirea concurenţilor, au fost acordate numeroase premii şi menţiuni. (Agerpres) Noi succese in palmaresul Gabrielei Ijac — V-aţi reîntors de curînd dintr-un frumos turneu în R.F.G., Elveţia şi Italia. Ce oreşe aţi inclus în acest turneu ? — Primul concert l-am dat la Stuttgart, unde am cîntat cu orchestra radiodifuziunii „Concertul Nr. 2" de Prokofiev. Atît organizarea cit şi publicul presupun că au fost mulţumiţi, deoarece am fost invitată să revin, în toamnă, şi să cvnt cu orchestra de cameră a oraşului „Concertul" de Mozart. Modestă, Gabriela Ijac uita să menţioneze comentariile apărute în presă a doua zi după concert. Astfel în „Stuttgarter Nachrichten", din 8.11.1971, apăreau sub semnătura lui Dieter Schorr următoarele rinduri : „Punctul culminant al serii l-a oferit românca Gabriela Ijac de 22 ani, ciştigătoarea premiului I în concursul de la Geneva, o virtuoasă completă şi de înalt nivel, cu un temperament puternic, dar minunat disciplinat. „Concertul Nr. 2 în sol minor" de Prokofiev, pe care l-a interpretat, nu este, fără îndoială, o piesă de efect pentru un debut. Dar Gabriela Ijac a făcut din partitură o muzică plină de tensiune. Iar în Isaye și Paganini (în bis) ea a arătat de ce calitate sonoră este capabil cîntul ei... Această seară de debut a fost pentru publicul din Stuttgart, pe drept cuvînt, o Iubel Abend. Dirijorul și orchestra au acompaniat artista de elită cu un elan colegial și şi-au manifestat deschis bucuria de a avea o astfel de parteneră". — Ce lucrări aţi inclus în turneul din Elveţia ? — După concertele date în toamna acestui an, în urma câştigării Concursului Internaţional de Vioară de la Geneva, m-am prezentat în faţa publicului din opt oraşe elveţiene cu un program de recital cuprinzînd : „Sonata nr. 12" de Mozart, „Sonata nr. 1" de Brahms, „Sonata nr. 2" de Isaye, „Dansurile româneşti" de Béla Bartók şi „Poloneze” de Wieniansky. Acelaşi program l-am prezentat şi în cadrul recitalului dat la Milano, care s-a bucurat de o foarte bună primire din partea publicului şi a presei. Ne permitem să extragem pentru cititorii noştri următoarele rinduri din cronica apărută la 11 .III. în „Cornere della Sera" (Milano) : „Această Gabriela Ijac, deşi este formidabilă din punct de vedere tehnic, este blondă şi preferă desenele boeme, dar controlate clasic, ale lui Mozart, creatorul pentru care a primit un premiu special, împreună cu premiul absolut de vioară la ultimul concurs de la Geneva. „Sonata nr. 12" de Mozart inclusă de programul recitalului a fost sculptată ca în Hides, cu un arcuş care a dominat monumental, susţinut cu stăpînire de pianista F. Cazaghian. In continuare Gabriela Ijac a fâcut noi dovezi ale tehnicii amintite în interpretarea „Polonezei" de Wieniansky, a „Dansurilor româneşti" de Bartók şi, îndeosebi, în acele naraţiuni de mare virtuozitate din „Sonata nr. 2" de Isage. — După aceste frumoase succese pe cînd reluarea legăturilor cu publicul nostru ? — In luna aprilie voi interpreta în faţa publicului bucureştean „Concertul nr. 4" de Mozart şi „Tzigane" de Ravel (care, fiind cîntate cu orchestra radio, vor fi transmise la 15 aprilie şi de posturile noastre de radio şi, ca atare, vor putea fi urmărite şi de publicul braşovean). La sfîrşitul lunii voi susţine şi un recital în Sala Mare a Palatului după care va urma o perioadă de pregătire pentru următoarele turnee în ţară şi străinătate. Gemma ZIMVELIU (Urmare din pag. 1) Ni s-a relatat că analiza succintă făcută în şedinţa comitetului comunal a fost secundată de consultaţii cu feluriţi specialişti pentru a se sonda în profunzime cheltuielile ce le-ar antrena amenajarea acestor lucrări, căile de desfacere a producţiei. Intr-un cuvînt, aceste resurse au fost cumpănite şi fundamentate înainte de a face din ele un obiectiv de acţiune. Ideile extrem de preţioase ce s-au cristalizat au fost sugerate apoi consiliului popular şi cooperativei agricole de producţie din comună. La propunerile comitetului comunal de partid, opinia oficială a preşedintelui consiliului popular ION ŢINTEA, cel care ar trebui să fie primul gospodar al comunei, a fost următoarea : — Problemele ca atare nu sunt de domeniul nostru, de competenţa comunei. Pentru aceasta trebuie fonduri, organizare, oameni. Avem nevoie apoi şi de aprobarea forurilor superioare. Oricît ar părea de ciudat, aceasta a fost poziţia preşedintelui consiliului popular în legătură cu cele trei resurse locale din comună, în loc ca el, personal, împreună cu ceilalţi membri ai comitetului executiv să ia legătura cu forurile superioare pentru a deschide cit mai repede cu putinţă „drumul spre comori", a preferat să-l ia în braţe pe „e greu, nu se poate, trebuie aprobări, cine să se ocupe, etc., etc.". Prezentăm şi răspunsul pe care îl dă preşedintele cooperativei agricole, ANDREI VIERU, la sugestiile făcute în legătură cu valorificarea celor trei resurse : — Suntem de acord că o cooperativă agricolă fără secţii anexe se descurcă anevoie. Ne-ar interesa ciupercăria, dar... La cooperativa agricolă motivul principal al refuzului a fost că nu se va putea asigura gunoiul necesar pentru ciupercărie şi totodată că trebuie obţinut şi acordul U..C.A.P.-ului. Comitetul comunal de partid, observînd inerţia ce o manifestă consiliul popular şi cooperativa agricolă de producţie, motivările şi invocările pe care le aduceau, a luat legătură cu acele foruri judeţene care prin natura activităţii lor au sarcina de a coordona şi organiza fructificarea resurselor existente pe plan local, explicîndu-le utilitatea, avantajele ce le-ar oferi, fructificarea resurselor locale amintite. Dar nici de data aceasta problema n-a depăşit încă pritopeala discuţiilor deoarece... O IDEE POATE FI UCISĂ ŞI CU... APLAUZE — Cînd a venit la noi şeful secţiei economice Nicolae Ardeleanu, de la U.J.C.A.P. — ni se spunea la comitetul comunal de partid — i s-a vorbit pe larg despre resursele respective. Ideile au fost foarte mult apreciate. Dar, deocamdată, cu asta am rămas... Aveam să aflăm, de fapt, că şi altor activişti de la U.J.C.A.P. li s-au povestit intenţiile comitetului comunal de partid. De asemenea, ni s-a relatat că, problema este cunoscută şi de unele direcţii ale consiliului popular judeţean, precum şi de U.J.C.C., cărora le-au fost avansate gândurile comitetului comunal de partid legate de posibilităţile de a reamenaja o ciupercărie, eleşteul şi cariera de var. Fără excepţie şi aceştia au spus la fel, că ar fi foarte bine să fie puse în valoare resursele respective, că este intr-adevăr o avere ceea ce se preconizează, s-a promis sprijin şi... La Vulcan se aşteaptă să se întîmple ceva după aceste dialoguri. CE NU ŞTIU VULCĂNENII DESPRE El Fireşte, dacă toţi factorii de decizie din Vulcan — şi desigur şi U.J.C.A.P.-ul sau U.J.C.C.-ul — evaluau la justa lor valoare cele trei resurse, fructificarea lor ar fi intrat de mult pe făgaşul dorit. Este ciudat însă că tocmai consiliul popular din comună şi cooperativa agricolă se dovedesc nereceptivi faţă de aceste posibilităţi locale. Pe locul galeriilor fostei mine s-ar fi putut amenaja, de exemplu, şi o crescătorie de păsări pentru carne (există pe lume ţări care valorifică tocmai pe această cale fostele galerii pentru mină, deoarece dau producţii aproape nebănuite). Tot aşa stau lucrurile şi cu amenajarea ciupercăriei. Următorul argument este credem edificator : — Eu mă rog de ciupercării din Oradea şi alte locuri din ţară să-mi dea ciuperci pentru consumatori — ne spunea tov. Ion Popovici, responsabilul unuia dintre magazinele intercooperatiste din Braşov. Dacă luăm în seamă şi faptul că rata rentabilităţii la producţia de var este de circa 40 la sută, iar eleşteul, dincolo de valoarea lui economică, ar prezenta un interes turistic aparte, în preajma lui puţindu-se amenaja chiar şi un camping, se observă mai limpede pe ce orbită s-ar putea înscrie comuna doar în cîţiva ani. Ni se pare firesc să cerem ca forurile respective să ia în discuţie cit mai repede aceste probleme, pentru ca propunerile, iniţiativele locale să devină o realitate vie. P.S. O ştire de ultimă oră ne informează că la U.J.C.A.P. şi U.J.C.C. s-a hotărît punerea în valoare a resurselor din comuna Vulcan. Asupra modului cum vor evolua lucrurile in legătură cu cele „trei comori", ziarul nostru va reveni în luna iunie. La Vulcan există trei comori 5 O remarcabilă realizare a botaniştilor clujeni Cercetătorii Institutului agronomic „Dr. Petru Groza" din Cluj au reuşit să aclimatizeze o nouă plantă medicinală — Solanum laciniatum - care conţine, intre altele, solosodină, un important glucoalcaloid necesar fabricării hormonilor steroizi, cortizonului şi altor substanţe. Primele culturi in cimp, la ferma experimentală a institutului şi la Cooperativa agricolă de producţie din Suatu, au dat rezultate bune. Extragerea solosodinei din plantele de solanum va fi realizată de specialiştii fabricii de medicamente „Terapia" din localitate. (Agerpres) (