Drum Nou, iunie 1972 (Anul 29, nr. 8521-8545)
1972-06-24 / nr. 8540
Pag. 2 iniţiativa de la „Hidromecanica „întregul spor de producţie AL ANULUI 1972 CU SCULE ECONOMISITE“ a fost preluată cu entuziasm de colectivul U.F.R.M.A. Codea Iniţiativa lansata de colectivul uzinei „Hidromecanica" — de a realiza întregul spor de producţie al anului 1972 cu scule economisite “, a fost primită cu viu interes de întregul colectiv al Uzinei de fabricaţie, reparaţii şi montaj în agricultură din Codlea. în grupele sindicale s-au organizat dezbateri privind posibilităţile preluării iniţiativei. Biroul organizaţiei de partid, prin comisia sa economică, a antrenat numeroase cadre de specialitate la efectuarea unor analize şi calcule. Iată şi primele concluzii: — în acest an va trebui să realizăm pe aceleaşi suprafeţe de producţie un spor de 6 milioane lei — ţinea să ne precizeze de la bun început ing. Dumitru Galeş, directorul întreprinderii. Cunoscînd însă cererile insistente ale unităţilor agricole pentru piese de schimb, subansamble şi maşini, ne-am angajat să depăşim prevederile de plan cu 4 milioane lei. Desigur că nu ne poate fi indiferent cu ce cheltuieli realizăm aceste sporuri de producţie. O importantă cale de optimizare a costurilor de fabricaţie se află tocmai în reducerea cheltuielilor cu sculele, care, în acest an, conform planului, se ridică la 59,5 lei la mia de lei producţie marfă. Preocupările noastre de pînă acum pentru îmbunătăţirea regimurilor de aşchiere, a confecţionării şi ascuţirii sculelor, ne-au condus la reducerea nivelului acestor cheltuieli — pe primele cinci luni ale anului — la 55,3 lei la mia de lei producţie marfă. Avem convingerea că prin crearea unei opinii de masă în jurul dezideratelor gospodăririi raţionale a sculelor, vom putea reduce cheltuielile şi sub acest nivel, să obţinem o economie anuală de cca. 600.000 lei şi deci practic să realizăm întregul spor de producţie al anului 1972 cu scule economisite. în secţiile de fabricaţie cele relatate de directorul întreprinderii au prins deja contururi precise. Ne aflăm în secţia uzinajă Interlocutor, maistrul Mihai Botnar, şeful secţiei. „ La consumul de scule, în prezent se înregistrează mari diferenţe de la un muncitor la altul. Unul cu vechime îndelungată în producţie, cum este strungarul Mihai Ursan, cu un set de patru cuţite specializate, strunjeşte un număr de 100—120 arbori cotiţi, în timp ce un începător ca Ioan Dulgheru sau Mihai Tofănescu, nu realizează decît 30—40 de arbori. Explicaţia se găseşte, fireşte, în măiestria profesională, dar nu numai în aceasta. Mult depinde de exigenţa maiştrilor, de modul în care urmăresc consumul de scule, respectarea tehnologiei de fabricaţie şi în spe Prin reducerea consumului de scule se vor obţine, în acest an, economii în valoare de 600.000 lei. Strungarul Mihai Ursan, cu un set de scule realizează 100—120 arbori cotiţi, faţă de 50 cît prevăd normele. Sculerul Toma Ionescu s-a angajat să recondiţioneze lunar 20—25 freze uzate, dar a regimurilor de aşchiere. Pentru a ne încadra în exigenţele iniţiativei celor de la „Hidromecanica", ne-am propus: pe de o parte să extindem experienţa bunilor gospodari ai sculelor prin demonstraţii practice la locul de muncă, iar pe de altă parte, să sporim exigenţa. Aşa, de pildă, am luat măsura ca la fiecare loc de muncă să se afişeze tabele cu profilul geometric al sculelor, regimurile de aşchiere şi indicaţii tehnologice. Totodată, maiştrii au primit sarcini precise privind urmărirea modului în care se respectă regimurile optime de aşchiere şi ascuţire a sculelor, eliberarea sculelor noi făcîndu-se numai cu avizul maistrului. La nivelul fabricii, iniţiativele pentru gospodărirea raţională a sculelor cunosc şi alte faţete. Tovarăşul Mircea Ducaru, secretarul organizaţiei de partid, ne-a relatat că în cadrul acţiunii „Micronul, gramul, secundar în slujba eficienţei", se acordă o atenţie deosebită reducerii consumului de scule. Noua iniţiativă a devenit de altfel o parte componentă a primei, în secţii se pregătesc panouri pentru popularizarea ei, a experienţei bunilor gospodari ai sculelor. Pe linia creşterii exigenţelor, s-a hotărît instituirea unui buget lunar de scule pe fiecare muncitor. Pe această cale se vor putea urmări mai îndeaproape rezultatele pe oameni şi vor putea fi stimulaţi — moral şi material — cei ce se disting în această întrecere. Totodată, s-au luat măsuri pentru crearea unor condiţii tehnice care să prelungească viaţa sculelor. Primele rezultate se şi văd. Sculerul Toma Ionescu şi-a înscris numele printre cei dinţii la panoul fruntaşilor acestei întreceri pentru mai mult şi mai ieftin. El a reuşit ca din frezele uzate să realizeze scule bune pentru alte operaţii, angajîndu-se ca pînă la deschiderea lucrărilor Conferinţei Naţionale a partidului să mai recondiţioneze 20—25 astfel de scule, ridicînd volumul economiilor lunare la circa 3.000 lei. Aşadar, iniţiativa celor de la „Hidromecanica" se aplică de-acum practic în încă două din întreprinderile judeţului, deşi de la lansarea ei au trecut doar cîteva zile. Fără îndoială că în următoarele zile, noi şi noi colective de muncă se vor angaja să realizeze întregul spor de producţie al anului 1972 cu scule economisite. Z. FORT ÎK 4 $16 Li! lUi mare din pag. 1) context măsurile luate pentru înlăturarea strangulărilor la preparaţie prin montarea a două linii de mare productivitate şi a alteia de filaj cu inele. Ne străduim, totodată, să permanentizăm cadrele noastre, printr-o grijă sporită pentru condiţiile de muncă şi cele sociale. Avem convingerea că prin construirea unui cămin de nefamilişti şi îmbunătăţirea condiţiilor de locuit în general, vom lichida fluctuaţia. Toate aceste măsuri ne vor ajuta să ridicăm coeficientul de schimburi de la 2,75 la 2,85, obţinînd pe această cale importante cantităţi de producţie, în condiţii de eficienţă sporită. Vrem ca sporurile de producţie pe care ni le-am propus să le obţinem prin îndeplinirea planului cincinal înainte de termen, să le realizăm în condiţii de eficienţă sporită şi pe cît posibil din materii prime economisite. Pe baza investigaţiilor pe care le-am efectuat pînă în prezent, putem să ne angajăm să economisim, prin reducerea consumurilor specifice, o cantitate de circa 100 tone materii prime, care reprezintă o economie de 25 milioane lei. Toate aceste măsuri, a căror înfăptuire desigur că va necesita eforturi, ne creează garanţii că planul cincinal actual va putea fi depăşit cu circa 275 milioane lei. Acesta este aportul nostru, al muncitorilor, inginerilor şi tehnicienilor de la Filatura de lînă pieptănată din Ghimbav, la entuziastul efort naţional îndreptat spre devansarea înfăptuirii măreţului program de construire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate, elaborat de Congresul al X-lea al partidului. Şi sîntem ferm hotărîţi să ne respectăm întocmai cuvîntul dat! DRUM & CU ÎN CINSTEA CONFERINŢEI NAŢIONALE A P.C.R. ŞI A CELEI DE-A XXV-A ANIVERSĂRI A REPUBLICII (Urmare din pag. 1) Nu am mai aşteptat să fie terminată construcţia viitoarei hale, ci prin reorganizarea sectoarelor de producţie, prin utilizarea mai judicioasă a spaţiilor existente, ne-am angajat să obţinem sporul de produse de care vă vorbeam. Procedînd astfel, am reuşit ca de cîteva zile încoace să producem în plus circa 5.000 de bucăţi tricotaje în fiecare 24 de ore. — Despre ce fel de tricotaje este vorba ? — în primul rînd, articole pentru copii, oferite în „premieră" pe piaţa internă . CE ESTE NOU LA DUMNEAVOASTRĂ ? modele noi de costumaşe şi pantalonaşi, jachete şi rochiţe. De asemenea, pentru adulţi, scampolouri, rochii pentru femei şi bluze bărbăteşti. — Cînd au început să producă noile capacităţi ? — Primele utilaje au fost montate încă în luna aprilie, în prezent marea majoritate fiind deja integrată în procesul de fabricaţie. In această fază, un aport substanţial l-au adus tehnicienii noştri care au reuşit să le pună cît mai repede în funcţiune. — Deci braşoveanul va avea prilejul să găsească în magazine tot mai multe tricotaje ce poartă marca fabricii dv. — Aproape jumătate din produsele amintite au fost trimise în unităţile de desfacere din judeţ şi de la o zi la alta cantităţile sunt în creştere, o dată cu intrarea în producţie a noilor uti laje.1 La panoul onoare a fruntaşilor întrecerii Strungarul, VALER ANGHELEA, din secţia mecanică a aceleiaşi uzine, depăşeşte zilnic sarcinile de plan cu circa 10 la sută, dînd numai produse de bună calitate. Comunistul Valer Anghelea este şi un bun pedagog, împărtăşind celor tineri ,,secretele" meseriei, ale performanţelor atinse de el în decursul celor 5 ani de cînd este fruntaş în întrecerea socialistă. Lăcătuşul MOISE NEAGA este binecunoscut în întreaga Uzină mecanică de material rulant. In cei 20 de ani de cînd lucrează aici, şi-a dobîndit un bun renume, de 8 ani fiind consecutiv fruntaş în întrecere, în cinstea Conferinţei Naţionale a partidului, secţia montaj în care lucrează a înregistrat o depăşire de plan de peste 1 milion lei, la care şi-a adus un aport de seamă şi echipa lăcătuşului Moise Neaga. amv*«««iaiBi*««««iv«*i*«ivi*«*«i*«*ia***iaiiivi*i*i*««iiii CE OFERĂ CELOR MICI, VACANŢA MARE? Toţi copiii ţării trăiesc din plin primele zile de vacanţă. O bună parte din ei au pornit în drumeţii sau se află deja în tabere la munte şi la mare, alţii lucrează avîntat pe şantierele şi ogoarele patriei. Inspectoratele şcolare, conducerile organizaţiilor U.T.C. şi de pionieri, cadrele didactice îşi unesc eforturile în această perioadă pentru a crea condiţiile optime desfăşurării vacanţei. Pentru a informa cititorii noştri cu amănunte, ne-am adresat tovarăşei ELENA GEORGESCU, inspector generalal Inspectoratului şcolar al judeţului Braşov. —n afară de cele 6 tabere de elevi şi cele 4 colonii, despre care am scris deja în ziarul nostru, ce ne mai puteţi spune în această privinţă ?— Vreau să mai adaug că în afară de taberele amintite, Consiliul judeţean al Organizaţiei Pionierilor organizează tabere în corturi, de cite 7 zile, la Plaiul Foii, Babarunca şi Sîmbăta de Sus, continuînd astfel tradiţionalul „Circuit al munţilor". Demn de remarcat este faptul că cei 1.200 de pionieri care vor petrece zile minunate în aceste tabere se vor autogospodări. De asemenea, Comandamentul judeţean de organizare a vacanţelor şcolare va avea în vedere organizarea taberelor de către şcoli, mai ales la mare, schimbul cu alte judeţe, practicat şi în anii trecuţi de liceele 1, 4, „Honterus", liceul Săcele şi Şcoala generală nr. 15 Braşov. Acelaşi comandament, în colaborare cu Inspectoratul şcolar, C.J.O.P., Consiliul judeţean al sindicatelor şi comitetele sindicatelor de la „Tractorul", U.A.B. şi „Rulmentul" organizează tabere pentru copiii salariaţilor acestor întreprinderi, cu finanţare din fondurile comitetelor sindicale. Şi încă o menţiune : Casele pionierilor din Braşov şi Făgăraş vor organiza în afară de tabăra în corturi pe litoral, tabere pe profite , de aeromodele (Sînpetru), navomodele (Tuşnad), radio (Pădurea Bogăţii), a micilor naturalişti (Racoş), de turism (Vanga, Plaiul Foii, Perşani), arte plastice (Pădurea Runcu-Racoş). — Ce se va face în această vacanţă pentru realizarea în continuare a dezideratelor educării comuniste a tinerilor ? — Conducerilor şcolilor, consiliilor pioniereşti comunale, orăşeneşti şi municipale le revine sarcina de a organiza pe plan local vacanţa de vară în aşa fel incit programul de relaxare să fie dublat în permanenţă de unul cu un puternic caracter educativ. Pentru îndeplinirea acestui deziderat major,se vor organiza la Braşov, Oraşul Victoria, Sînpetru tabere ale elevilor pentru construirea de baze sportiv-turistice, de cercuri şi ateliere tehnico-ştiinţifice, sau care vor funcţiona pe şantierele de construcţii şcolare, edilitar-culturale etc. Vor fi construite brigăzi de muncă patriotică, care să participe activ la lucrările de întreţinere şi recoltare a culturilor în cadrul C.A.P.urilor şi I.A.S.-urilor. Desigur, în acest domeniu, rolul primordial îl joacă cele 40 de microferme şcolare existente în judeţ. De asemenea, şcolarii noştri vor participa nemijlocit la acţiunile de înfrumuseţare a localităţilor, vor primi spre îngrijire permanentă parcuri şi zone verzi, edificii social-culturale, terenuri sportive etc., stabilindu-se responsabilităţi precise pe grupe şi detaşamente de pionieri, stimulîndu-se iniţiativa şi spiritul de responsabilitate pionierească. Tot pentru educarea copiilor în spiritul dragostei faţă de muncă, s-a stabilit ca ei să contribuie activ la gospodărirea şi întreţinerea taberelor de vacanţă, la organizarea activităţilor zilnice. în linele locuri se va introduce chiar, experimental trecerea în gestiunea pionierilor a celor mai multe din activităţile administrativ-gospodăreşti. — Aceasta în ceea ce priveşte educarea prin muncă pentru muncă. Dar pe planul educării politico-ideologice, patriotice şi cetăţeneşti, ce preconizaţi ? — Comitetul judeţean U.T.C. şi C.J.O.P., vor asigura taberele, cluburile şi şcolile cu un număr suficient de ziare, broşuri şi cărţi politice, vor trimite în tabere lectori care vor dezbate problemele cele mai importante ridicate la Conferinţa Naţională a partidului. De asemenea, programele taberelor vor cuprinde, în afară de întreceri sportive şi artistice, informări politice, seri destinate învăţării de cîntece şi poezii patriotice, simpozioane, vizite şi excursii în împrejurimi axate pe cunoaşterea nu numai a obiectivelor turistice ci şi a monumentelor istorice, a realizărilor socialeconomice. — Dacă vreţi să concretizaţi. — Numai în excursiile mari, interjudeţene, cu durata de 7 zile, vor pleca peste 4.000 de copii din judeţul nostru. 40 de echipaje ale „Cutezătorilor" se pregătesc pentru startul în expediţiile pioniereşti, iar ansamblul „Crai nou" pentru participarea la festivalul „Litoral '72". Pionierii noştri vor fi prezenţi la expoziţia de filatelie organizată anul acesta de Consiliul Naţional al Organizaţiei Pionierilor la Ploieşti, la concursul de orientare turistică „Trei brazi" se vor întrece pentru cupa „Cravatele roşii" la minifotbal, vor fi angrenaţi în multe alte concursuri cultural-sportive. Se-nţelege, n-a fost neglijată nici participarea la acţiunile complexe de pregătire pentru apărarea patriei. La Braşov, Făgăraş, Codlea Rîşnov şi Oraşul Victoria vor funcţiona cluburi ale elevilor înzestrate cu materialul sportiv şi cultural necesar asigurării unui program distractiv, fortifiant. Pe tot parcursul vacanţei vor funcţiona, în diferite perioade de timp, baze turistice la Braşov (41, Săcele (2), Codlea, Predeal, Feldioara, Rupea, Şercaia, Făgăraş şi Oraşul Victoria, cu un total de 1.160 locuri. După cum vedeţi, o bogăţie de activităţi variate, cu un caracter complex formativ-educativ şi de recreere. Rămîne ca inspectoratul şi ceilalţi factori care răspund de organizarea acestei vacanţe mari să urmărească şi să asigure traducerea în viaţă a acestor programe. Convorbire realizată de : Adelina PÎSLARU O nouă expoziţie , la sala „Arta“ \ Astăzi, la sala de expoziţii „Arta“ din Braişov, va avea loc verni- sajul expoziţiei artistului plastic braşovean, Florina Butnariu. Vor fi expuse 430 ele lucrări in ulei (pei- sate, flori, compoziţii). "1 IV« ««MMV« M ■ I ■ I ■ I ■ (Urmare din pag. 1) vînd sarcina exclusivă de a efectua atît analiza critică a sistemului de evidenţă existent, cît şi experimentarea soluţiilor prevăzute. Obiectivele urmărite prin raţionalizarea sistemului de evidenţă vizează îmbunătăţirea , substanţială a muncii de conducere, prin asigurarea unor informaţii cît mai complete şi la termene scurte, cît şi ieftinirea sistemului de evidenţă. Analiza proiectelor elaborai© demonstrează în mod elocvent posibilitatea reducerii cu 30—80 la sută a documentelor şi formularelor în circulaţie, necesitatea reproiectării sau înlocuirii unor formulare fără a diminua calitatea informaţiilor. De exemplu, proiectul privind „Programarea şi urmărirea prestării serviciilor de salubritate", întocmit de inginerul Traian Bîrsăşteanu de la întreprinderea de gospodărie comunală municipală Braşov, prevede reducerea numărului de documente de la 132 la 82 cît şi a formularelor pe timp de un an de la 156.636 bucăţi la 62.471 bucăţi, respectiv 61 la sută, cu o eficienţă economică pentru întreprindere de 488.325 lei. Prin reducerea volumului de evidenţă, salariaţii care conduc aceste activităţi vor fi degrevaţi aproape în întregime de întocmirea unor situaţii şi formulare, folosind timpul disponibilizat la urmărirea executării prestaţiilor şi luarea măsurilor necesare pentru remedierea eventualelor dereglări. Şi celelalte proiecte întocmite în unităţile Consiliului popular judeţean conduc la reducerea substanţială a cheltuielilor. Astfel, proiectul privind „Organizarea şi funcţionarea serviciilor hoteliere" realizat la întreprinderea de gospodărie comunală şi locativă Făgăraş prevede o eficienţă de 202.932 lei, iar proiectul privind „Programarea şi urmărirea operativă a distribuţiei de gaze" o eficienţă de 115.000 lei anual. Dacă luăm în considerare faptul că aceste proiecte au luat în analiză numai cîte o activitate din cadrul întreprinderii, ne putem da seama de eficienţa economică a extinderii raţionalizării sistemului de evidenţă. Primele rezultate în acţiunea de perfecţionare a sistemului ne arată clar că există suficiente posibilităţi pentru combaterea risipei de timp şi a noianului exagerat de evidenţe, în folosul muncii de concepţie, şi dirijare raţională a producţiei, rezumîndu-ne numai la obţinerea informaţiilor strict necesare luării deciziilor directive cu eficienţă imediată. Aşa cum sublinia tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, în cuvîntarea la Conferinţa pe ţară a cadrelor de conducere din întreprinderi şi centrale industriale şi de construcţii, trebuie „ca în cel mai scurt timp să punem ordine şi intr-adevăr să reducem substanţial datele care se cer fără a renunţa însă la cele strict necesare unei bune informări, dar să le facem cît mai operative, să lichidăm practica de a trimite tot felul de circulare şi instrucţiuni, care cel puţin în proporţie de două treimi sunt inutile, iar trimiterea lor jos, în unităţi, este total nejustificată". In spiritul acestor indicaţii rezultă clar pentru toate cadrele de conducere din unităţile economiei şi administraţiei locale, să înţeleagă faptul că raţionalizarea sistemului de evidenţă şi perfecţionarea sistemului informaţional reprezintă una din cele mai importante rezerve de creştere a eficienţei economice. Pentru întreprinderile judeţului Braşov, traducerea în viaţă a programului stabilit de conducerea partidului va fi mult uşurată şi de faptul că aici au luat fiinţă instituţii şcolare specializate : Liceul pentru prelucrarea automată a datelor şi Facultatea de informatică de pe lingă Universitatea Braşov, precum şi Centrul teritorial de calcul. Toate acestea reprezintă premise sigure pentru ca întreaga activitate de raţionalizare a evidenţei, de pregătire a condiţiilor pentru trecerea la introducerea sistemului de conducere cu mijloace de prelucrare automată a datelor, de utilizare eficientă a tehnicii de calcul să se desfăşoare în condiţii cît mai bune, cu efecte imediate in îmbunătăţirea structurii organizatorice a întreprinderilor şi ridicarea continuă a eficienţei economice. Rezultatele primei etape în acţiunea de raţionalizare a sistemului de evidenţă Nr. 8540 II Manifestări consacrate Anului internaţional al cărţi La Braşov, au loc în prezent numeroase manifestări consacrate „Anului internaţional al cărţii". Printre acestea se numără şi „Zilele cărţii pentru copii şi tineret". Cu acest prilej, os lingă vitrinele şi expoziţiile de carte organizate de librăriile din oraşele şi comunele judeţului nostru. Comitetul judeţean de cultură şi educaţie socialistă organizează în colaborare cu Editura „Ion Creangă" şi cu Asociaţia scriitorilor din Braşov, numeroase întîlniri cu tinerii cititori. Astfel, scriitorul Corneliu Buzinschi, redactorul şef al Editurii „Ion Creangă", însoţit de scriitori braşoveni, a purtat discuţii cu tinerii din Feldioara şi Rupea, fiind abordate probleme ale tematicii şi graficii şi modalităţilor de editare a cărţilor pentru copii şi tineret. De asemenea, C. Buzinschi s-a întîlnit cu conducători ai Centrului de librării Brașov, cu acest prilej fiind dezbătute aspecte ale relației editori-editură-centru de librării-cititori. URGENTA ŞI RECOLTAREA ŞI DEPOZITAREA FINULUI! (Urmare din pag. 1) recolta 1971. Avînd în vedere că judeţul nostru se situează într-o zonă cu un grad ridicat de precipitaţii, depozitarea cea mai potrivită a finurilor este cea în şuri şi fînare. Pentru aceasta, în multe unităţi agricole, în apropierea grajdurilor, s-au construit fînare încăpătoare. „Pînă acum noi am construit trei fînare — ne spunea Ion Cîrstea, preşedintele C.A.P. Şinca Veche. De asemenea, am închiriat şi 21 de şuri în cele trei sate aparţinătoare cooperativei, aşa că întreaga cantitate de fînuri va fi depozitată aici. Tot în şuri vom introduce şi paiele care vor fi utilizate în hrana animalelor". Asemenea preocupări am întîlnit şi la cooperativele agricole din Veneţia, Recea, Berivoi etc. Sînt însă un număr de cooperative unde depozitarea fînurilor se face atît în şuri cît şi sub cerul liber, în şire şi stoguri. Intrucît construirea şirelor şi stogurilor a început, atragem atenţia asupra unor neajunsuri care trebuie înlăturate de urgenţă, în satul Fîntîna, de exemplu, unde arătam că se mai găsesc şi acum grămezi de fîn stricat, construirea unei șire de fîn se face în mod necorespunzător. Fînul, în loc să fie așezat pe un „pat" din ramuri sau de oaie, este aruncat direct pe pămînt Acest lucru va duce la noi pierderi din recoltă. Bunul gospodar, înainte de a începe construirea unui stog sau a unei șire de fîn, alege mai intm locul potrivit, un teren ridicat, ferit de vînturi puternice şi de revărsarea apelor. Aşază un st de ramuri la bază şi apoi incă depozitarea finului. Este bine acolo unde o parte din cantitea de fînuri se mai depozite, sub cerul liber, să fie organiz echipe din oameni pricepuţi ci au acumulat în decursul anil o experienţă pozitivă în construit de şire şi stoguri. Numai acînd toată atenţia bunei depe ţări a fînurilor vom putea asigi buna lor păstrare, înlăturînd serie de pierderi. Cu prilejul raidului-anchetă treprins în mai multe unităţi accole din judeţ, am constatat alte neajunsuri. La Vad, Serec Pârău, Beclean şi în alte licitaţi, lipsesc un număr de ţigle pe acoperişul fînarelor sau şi lor unde se depozitează nutrerile. Repararea acoperişurilor impune de urgenţă, deoare prin spărturile existente pătrur apa provenită din precipitaţii -i se poate duce la degradarea nei părţi din nutreţ. Lipsesc, asemenea, în multe locuri ustilele pentru stingerea incenelor. Această neglijenţă trebuie,gent remediată. Recoltarea şi depozitarea iurilor sunt acţiuni de care treb să se ocupe cu tot simţul de pondere nu numai factorii de d ducere din unităţile agricole, şi organele locale de partid de stat. Se impune o organîze perfectă a muncii, mobilizarea forţe şi mijloace suficiente, aşi ca întreaga recoltă să fie strîn la timp şi fără pierderi, depotîndu-se în cele mai bune crdiţii.