Era Nouă, 1889-1890 (Anul 1, nr. 1-52)

1890-01-28 / nr. 17

trebue să mulţămească pe toţi cei ce doresc indreptarea năravurilor noastre politice. E­R­A NOUĂ DIN STRĂINĂTATE. Alianţa franco-ger­mană. — Mare sen­­saţie face in Franţa o broşură publicată de colonelul Stoffel, pentru a dovedi că puterile occidentale trebue să se unească spre a forma „Liga libertăţei“ in contra Colosului nordic. Franţa şi Germania ar trebui să formeze stălpii acestei alianţe in numele civilisaţiunei europene, in contra Ruşilor. Pentru aceasta insă Germania ar trebui să renunţe la Alsacia şi Lorena. Presa germană s’a grăbit să respundă că alianţa franco-germană poate fi lesne infiinţatăt, de indată ce Franţa va renunţa la revanşă, şi că dacă este vorba de o luptă intre Europa civilizată şi domina­­ţiunea moscovită, apoi remăne cu totul indiferentă chestiunea Alsaciei şi Lorenei. Cănd ar isbucni acea luptă, ar fi foarte indiferent in manele cui va fi Metzul şi Strasburgul. Este evident, prin urmare, că publi­caţia generalului Stoffel nu va avea nici un effect spre a apropria cele doue ţări vecine. Este, cu toate aceste, foarte im­portantă opiniunea emisă de colonelul Stoffel din alte puncte de vedere. Colonelul Stoffel a fost atașat militar la ambasada franceză din Berlin, inainte de resboiu. In această calitate și-a dat samă exactă despre puterea armată a Prusiei și a fost dintre acei cari au sfătuit pe Napoleon III să nu inceapă resboiul cu Prusia. Glasul colonelului Stoffel are astfel astăzi un mare prestigiu şi alianţa propusă de dănsul cu Germania, cade ca un duş de apă rece peste entusiasmul cu care se schimbă semne de simpatie intre Francezi şi Ruşi. Drepturile fem­eei­ au făcut un pas inainte. Camera belgiană reorganisănd in­­văţămentul superior a primit un amenda­ment propus de liberali, prin organul de­­­putatului Magis, şi la care a consimţit si guvernul, in următoarea cuprindere : „Fe­meile pot obţinea titlurile academice şi pot exercita drepturile derivând din ele, in condiţiile stabilite de lege“. Legea insă nu permite femeilor decăt practica medi­­cinei şi a farmaciei. Baroul şi tribuna parlamentului, ca şi amvonul bisericei, le remăne deci tot in­cluse. l De altmintrelea ele sunt libere să frecventeze toate cursurile de la facultate şi pot obţinea ori­ce grad academic. O raritate—s’a intămplat zilele tre­cute in Viena. Dese ori se intămplă furturi de bani in cele mai curioase împrejurări, dar mai rar se aude că acel ce fură se restitue banii păgubaşului şi să se mulţămească cu o mică parte din ei. Aceasta s’a în­tâmplat insă mai zilele trecute in Viena. Un contabil, Wilhelm Reiner, fusese în­sărcinat la 29 ianuar se. v. să se ducă la Giro-Dassenverein şi să depună suma de 36.700 florini, in bilete de bancă, a­­parţinănd şefului seu Hugo Fuchs. Ajuns in culoarele băncei, Reiner cade leşinat şi cănd se trezeşte, se vede uşurat de pa­chetul cu valoare. Hugo Fuchs, după multe căutări, remă­­nend fără nici un resultat, încearcă un ultim mijloc: publică prin gazete urmă­torul anunţ: „6,700 florini recompensă a celui ce a găsit cei 36,700 florini perduţi de con­tabilul meu Feiner. Restituirea se poate face in ori­ce formă, direct, la adresă, etc.­. Trei zile după aceasta, Hugo Fuchs pri­mește prin postă t1 scrisoare nefrancată, in care se aflau cei 30,000 florini. In momentul cănd Fuchs primi banii sei, sosi si vestea că Feiner se sinucise, neputend să suporteze banatul ce cădea pe capul seu, că el ar fi dosit valorile ce i-au fost încredinţate. CRONICA. La concursul pentru catedra de limba franceză a scoalei centrale de fete, dintre cele unsprezece concurente ce s’au pre­sentat înaintea comisiunei examinătoare, opt au fost respinse la proba in scris si din cele trei remase pentru proba orală, a fost recomandată d-ra Dea Suţu Vre-o căteva din candidatele căzute, urmând tradiţiunea formată de candidaţii ce au aceeaşi soartă la concursuri, au trimes ministeriului un protest. Joia viitoare, 1 Fer­mar, se va da un b­ai popular cu Tombola de obiecte, de către Societatea Invăţăturei Poporului Ro­mân, in scopul sporirei fondului seu. Balul va avea loc in Saloanele din Casa Başotă, respintenea Sărăria—Strada-de-Sus. Duminică 21 Ianuar s-a representat la Teatrul Naţional, in beneficiul d-nei Almăgeanu, piesa Andrea, de Victorien Sardou, tradusă de dl. E. Manoliu, co­medie de moravuri moderne, aranjată cu așa ghibăcie dramatică, cum numai Sardou poate s’o facă. Traducerea e mai îngrijită decăt in piesele jucate pană acuma. Piste vorba: că o doamnă din societatea inaltă vienesă, din neghibăcia unui juvaergiu, surprinde taina că soţul seu, pe care-­l adoră, umbla după o baletistă celebră, dată in între­prindere unui adevărat american, nesăţios de bani şi nesecat in născociri de reclame ; acea doamnă (Andrea), travestită in cu­­sutoreasă, pătrunde in cabinetul baletistei, unde ascultă atăt declaraţiile înfocate ce soţul seu adresă acesteia, cât şi respun­­surile pline de cochetărie şi calculat in­diferente ce aceasta îi făcea, pănă ce-1 hotăreşte să o urmeze in călătoria sa mai departe pănă la Bucureşti.—Soţia in des­perare aleargă la şeful poliţiei pentru a-1 ruga să-l impedice, şi după bunele sfaturi ale acestuia, ea in noaptea plecărei in­­cearcă a-1 reţinea mai­ intăi prin seducere, şi cănd vede că el, furişăndu-se, a fugit, arătă luminarea la fereastră, care fiind semnul pentru agenţii poliţiei, aceştia-1 prind şi-l duc in o casă de sanatate , de aice el scapă substituindu-şi un prieten ce venise să-l vadă, si care din stângăcie îi spusese că a văzut pe cineva in acea noapte intrând prin grădină in aparta­mentul soţiei sale , ajungând acasă şi con­­vingându-se că nu e nimică care să in­­vntărească bănuiala şi gelosia sa, ambii soţi, după ce se încredinţase că rău ar fi unul fără altul, —ca desnodament, — se împacă.. Acţiunea se petrece aproape neîntrerupt de la prănz, in cursul nopţei, pănă dimi­neaţa,—plăsmuirea piesei este făcută cu atăta meşteşug dramatic, incăt privitorul remăne pironit şi surprins de mulţămire ascultănd’o, dialogul este scurt, viu, com­plect şi presurat de adevăruri şi de cu­vinte de spirit; scenele din dosul culisei şi cabinetul şefului Poliţiei sunt adevărate tablouri din viaţa contemporană, colorate desăvârşit, pline de viaţă şi de adevăr. •locul actorilor a fost mai bunişor, in general, rolurile erau ştiute, iar sufleorul nu-şi mai avea importanţa de odinioară; in special, menţionăm cu plăcere că dl. Manoliu in rolul şefului de Poliţie a fost cât se poate de bine, cu rezerva gestului final care a fost prea semnificativ: de altminterea, d-sa pe zi ce merge, dă do­vadă că-şi iubeşte arta şi studiază ro­lurile cu multă sirguinţă şi inteligenţă.

Next