Evenimentul Zilei, aprilie 2002 (Anul 11, nr. 2977-3002)

2002-04-16 / nr. 2990

BAIA MARE Spitalul TBC în grevă Personalul medical mediu din schimbul întîi al Spitalulu TBC din Baia Mare a întrerupt ieri, lucrul, protestînd în curtea unității deoarece nu și-au încasat salariile pentru luna martie, deși acest lucru trebuia să se întîmple în urmă cu cinci zile Cei aproape trei sute de angajați ai spitalului TBC spun că salariile nu întîrzie pentu prima dată și s-au săturat să mai aștepte. Directorul spitalu­lui, doctorul Ioan Duță, a declarat că nu a avut bani sufi­cienți și dă vina pe Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Maramureș, care a alocat doar 16 miliarde de lei pentru acest an Spitalului TBC, față de cei 23 de mili­arde de lei de anul trecut. Din cauza subfinanțării, susține directorul, spitalul a acumulat datorii mari către furnizorii de utilități, în opinia conducerii Casei Județene de Asigurări de Sănătate Maramureș, uni­tatea sanitară se confruntă numai cu o problemă de efici­entizare a activității. CJAS a virat, încă de săptămîna tre­cută, o sumă care reprezintă 80 la sută din valoarea con­tractului pe luna aprilie. (EZT) La Spitalul TBC lucrează numai bacilul Rock CLUJ-NAPOCA Specialiști români în management pentru italieni Facultatea de Studii Euro­pene, din cadrul Uni­versității „Babeș-Bolyai", organizează, începînd din toamnă, în colaborare cu Institutul Pitagora din Brescia cursuri de masterat în domeniul manage­mentului performant, cu scopul de a forma spe­cialiști pentru întreprinder­ile italiene din România. Pentru aceste cursuri sînt alocate 50 de locuri cu taxă (500 USD), participanții urmînd să învețe și limba italiană­. Cursanții vor efectua și o practică de două luni într-o serie de firme din Italia. Profesorul Fausto Demaria de la Institutul Pitagora, institut ce are o filială și în Cluj- Napoca, s-a angajat ca, pe lîngă cadrele didactice de la Facultatea de Studii Eu­ropene și de la Facultatea de Științe Economice ale UBB, să aducă și practi­cieni cu experiență, pentru a le vorbi cursanților des­pre aspecte concrete ale rigorii și științei­­ manage­mentului performant. (D.l.) mă bine Cluj-Napoca, str. Republicii nr. 109 Tel.: 064-193682; Fax: 064-193683; e-mail: redactie(a)etcj.h­­) Coordonator ediție Florin DANCIU editor: layout secretar general de redacție: Victor LUNGU Ion MUREȘAN Mihai ARMANDA Coordonator marketing-publicitate Flaviu CHEZAN SOCIAL-ECONOMIC_____ Pagina 8 • Nr. 2990 • marți, 16 aprilie 2002 Bazele sportive din Tîrgu - Mureș. Părăsite ca templele mayașe Nici cele cîteva zeci de scaune din loja regală a cele­brei arene sportive Wembley, care așteaptă să fie montate pe “municipalul” din Tîrgu - Mureș, nu pot salva imaginea de paragină a bazelor sportive mureșene. Dacă pînă acum 10 -12 ani, municipiul se lăuda cu stadioanele și sălile sale de sport, acum cei care le ges­tionează încearcă să cîrpească cîte ceva, pe ici acolo, pentru a salva aparențele. Tîrgu - Mureș se număra printre puținele orașe din țară care aveau un patinoar la stan­darde olimpice. Patinoarul de aici avea și instalație de noc­turnă iar cei care umpleau tri­bunele puteau să se bucure de evoluția pe gheață a une redutabile echipe de hochei Acum, patinoarul a devenit un depozit en-gros iar la Tîrgu - Mureș se mai joacă doar hochei în sală, pe parchet sau pe ciment­­ pe terenurile de handbal din aer liber. Aceeași soartă a avut-o și echipa de polo, echipă de primă divizie, care, la fiecare evoluție, umplea ștrandurile orașului. Acum, singurele me­dalii în domeniul natației le aduc juniorii care se antrenea­ză în piscina acoperită, însă cu mari eforturi financiare din par­tea părinților și a antrenorilor. Din cele două ștranduri olimpi­ce în aer liber a mai rezistat doar unul, întreținut cu mari eforturi de Clubul Mureșul, pro­prietarul majorității bazelor sportive din Tîrgu - Mureș. Sala Polivalentă din parcul munici­pal găzduiește principalele competiții, însă trăiește din bugetul Ministerului Tineretului și Sportului, astfel că sportivii care evoluează în sală sînt în­dreptățiți să se plîngă de con­dițiile precare pe care le oferă. Echipa de handbal masculin a clubului ASA Tîrgu - Mureș s-a desființat, după ce zeci de ani a evoluat în prima divizie Un complex de invidiat este cel de antrenamente al echipei de fotbal din Tîrgu -Mureș, complex unic pînă la apariția bazei PRO Rapid. Singurele satisfacții pe care sportivii de pe Mureș le mai aduc spectato­rilor, din ce în ce mai puțini prezenți în tribune, vin din partea echipei de fotbal ASA Citadin, a baschetbaliștilor de la CS Baschet Tîrgu -Mureș și a fetelor de la popice care în fiecare an smulg cam toate me­daliile ce se pun în joc pe plan intern și internațional, în urmă cu un an și voleiul feminin a revenit în prima divizie, echipa fiind sponsorizată de Distrigaz Nord, condițiile bune oferite fetelor materializîndu-se, în scurt timp, și în clasament. Oamenii de afaceri cu bani, care se învîrt în jurul cluburilor sportive stau pe tușă așteptînd un semn și din partea auto­rităților care refuză, cu încă­­pățînare, să rezolve problema bazelor sportive. Primăria din Tîrgu - Mureș și-a exprimat în repetate rînduri disponibilitatea de a prelua stadionul municipa, sau sala polivalentă, însă propunerile au murit la Minis­terul Tineretului și Sportului Astfel, deocamdată, la Tîrgu - Mureș se investesc bani în salariile și primele jucătorilor, infrastructura care să îi ducă spre marea performanță ma avînd de așteptat. DRAGOȘ BARDOȘI Bazele sportive intre interese și indiferență Parcul tehnologic clujean a trecut și de ultimul hop La sfîrșitul săptămînii tre­cute, a avut loc, la sediul Pre­fecturii din Cluj, dezbaterea pu­blică pe tema Parcului tehno­logic din zona de vest a muni­cipiului, la care au participat peste 80 de șefi de regii, de firme și de universități, în pre­zența lui Vasile Pușcaș, nego­ciatorului șef la Uniunea Eu­ropeană. Viorel Găurea, direc­torul Tetarom, firma care va administra parcul industrial, a prezentat proiectul, susținut financiar de Uniunea Euro­peană printr-un program Phare de 4 milioane dolari, de Con­siliul Județean Cluj și de Gu­vernul României. Amplasa­mentul parcului se află în zona de vest a municipiului, în apro­pierea Muzeului etnografic al Transilvaniei, pe o suprafață de 19,4 hectare, și este compus din 22 de parcele ce vor fi do­tate cu toate utilitățile, iar apoi vor fi concesionate prin licitație posibililor investitori. Se doreș­te ca aici să se asigure facilită­țile necesare pentru a susține dezvoltarea tehnologiilor avan­sate, prin industrii nepoluante precum tehnologia informației industria comunicațiilor și a electronicii aplicate, bunuri de uz casnic și industria auto Dezinteresul primarului pentru comunitatea locală Supărat pe primar, pentru muștruluiala venită din partea ministrului Octav Cozmîncă datorită dezvăluirii datelor de recensămînt, prefectul Vasile Soporan l-a acuzat că, prin absența de la acest eveniment important al Clujului, arată care îi este interesul pentru pro­blemele reale ale comunități locale. „Primarul este, în per­manență, în campanie elec­torală, lucru care îi aduce doar dînsului avantaje personale, nu și municipiului Cluj”, a spus prefectul iritat. Șerban Grațian, președin­tele Consiliului Județean ne-a precizat că această dezbatere a fost ultimul act înaintea de­marării în săptămîna viitoare a acțiunii de licitație pentru iden­tificare unui constructor, lucru care va permite cel mai tîrziu la 1 septembrie începerea lu­crărilor parcului, iar în termen de 18 luni investiția ar trebui­ să fie inaugurată MIHAI BACALL RESAURANT (1­90 DE LOCI*1, TERASA­­T 121) DE UM­ERI, AER CONDIȚIONAT, INTERNET FULL, JACUZZI ÎN FIECARE CAMERĂ, LSI CU CARTELĂ MAGNETICĂ, BAR DE ZI ȘI DE NOAPTE CU PROGRAM PARKING CU PAZĂ LIFT PANORAMIC SERVICII DE RENT A CAR, SAUNĂ, SALĂ DE ÎNTREȚINERE SOLAR, MASAJ, SERVICII DE CATERING, SALĂ DE PROTOCOL PENTRU ÎNTÂLNIRI W­W w w ONIX 3400 CLUJ-NAPOCA, STR. SEPTIMIU ALBINII 12.TEL 064.414076 FAX:064.414 OLT­EN CE FIERBINȚI 651.89 20 89 Swx mă L wWn MZSHI 3133558 Ai o altă idee? Ai o idee mai bună? Sună la Radio Total și spune-o! Cea mai bună idee va fi premiată! „Ce-ar fi dacă în locul statuii lui Lenin ar fi statuia lui Caragiale?“ Sună și participă la concursul „O idee bună pentru BUCUREȘTI“ —Radio­ Team 96.9 FM Toate cele bune.

Next