Evenimentul, noembrie-decembrie 1900 - ianuarie 1901 (Anul 8, nr. 216-280)
1900-12-08 / nr. 245
SERIA n-a ANUL"al VII-lea No. 245 ABONAMENTE nainte pe un an . „ „ 6 luni . „ „ 3 luni In străinătate un an . Lei 24- „ 12. „ 6 • . „ 36 FIM număr 10 bani REDACȚIA STR. LAPUSNEANU NO. M UN NUMĂR 10 BANI EVENIMENTUL MinarZIAR CONSERVATOR COTIDIAN VINERI 8 DECEMBRIE 1900 Anunciuri, Inserții și Reclame p&gmfc .1 linia garniona Lei 4 tt ' 9 >» «■* >ț ,s ,J « w fiii> »I 50 .. ” „ „ „ 25 a iu le adu nu se înapoieze Dn rate rodii 80 tei ADMINISTRAȚIA STR. LAPUȘNENU No. 44. Tacerea domnului Palla Discuția la Mesagiu s’a închis, în amîndouă corpurile legiuitoare. Bineînțeles, cea mai însemnată a fost cea din Cameră, cu toate că la Senat au vorbit domnii Sturdza și Aurelian. Cea mai însemnată constatare de făcut e că s’a discutat mai ales despre chestia financiară. De altminteri, nici nu se putea altfel. Starea tristă a finanțelor noastre impunea datoria ca situația materială a țarei să fie scrutată cu amănunțime. Toți oratorii sau vorbitorii, cari s’au succedat la tribuna parlamentară, nu s’au îndepărtat de la această datorie. Toți au vorbit despre finanțe, indicînd relele, preconizînd fiecare cîte un remediu, —liberalii, un panaceu , economiile. In această ordine de idei avem de observat nota originală dată în discuție de către domnul A. Bădăreu. Toată suflarea opozantă s’a strădănuit să ne arăte situația în culorile cele mai întunecate posibile, făcînd să treacă un fior de îngrijorare peste țară. Atitudine deplorabilă, căci, în orice caz, nu liberalilor li se cădea să arunce desnădejdea în sufletele noastre, deoarece ei erau pricinuitorii „dezastrului“. Afară de acest neajuns, strigătele lor de desperare mai aveau și alt efect: străinătatea, care stă la pîndă, neîncrezătoare, a luat drept bune toate exagerările colectiviste și aceasta a produs acea restrîngere de afaceri. Domnul Bădăreu, arătînd toate aceste, ne sili să privim lucrurile așa cum se află, în realitatea lor, mai puțin dureroasă,— cu mult mai puțin, —decit așa cum ne-o prezentau colectiviștii. Discursul său a avut, deci, o îndoită însemnătate. Observată, însă, de toți și comentată în toate chipurile a fost abținerea domnului Gh. Palladi, ultimul ministru de finanțe colectivist. Dacă cineva are de ,,andosat £< responsabilitatea actualei stări de lucruri, apoi, acel cineva de sigur că e domnul Palladi. El e direct responsabil, căci el e făuritorul celebrului budget, care a dat atît de furcă tuturor urmașilor săi, că să-i astupe găurile. Domnul Palladi trebuia să ia cuvîntul, să ne expite gestiunea sa și să arete în fața celor ce-l acuză că aceea ce se spune pe socoteala finanțului sînt numai niște simple invenții, răutăți menite să-l ponegrească în ochii contimporanilor săi. Deci a fost generală uimirea cînd s’a văzut că pe tribuna Camerei au defilat tot felul de oratori, numai domnul Palladi nu a vrut să-și arăte ființa întrebarea imperioasă, ce s’a pus tuturor, e care e cauza acestei abstențiuni ? Boala nu poate fi invocată, căci fostul „finanț“ e plin de sănătate și chipos ca muntele Atos. De altminteri, de nu ne înșălăm, Domnul Palladi a asistat la ședințele Camerei. Că domnul Palladi nu poate vorbi,—iarăși nu se poate alega. De cîte ori zidurile localurilor de întrunire nu au durduit la sunetul vocei sale, iar tribuna nu s’a rostogolit subt gestul său oratoric. Atunci... Atunci, lumea spune că dl. Palladi nu a vorbit, fiindcă s’a temut. Prea putea să fie sgîlțîit, prea era ușor să i se pue subt ochi operile sale financiare, care ne-au adus la situația de azi, prea s’ar fi expus să schimbe fețe-fețe subt pălmuitoarele cuvinte ale oratorilor răzbunători, — prea s’ar fi demonetizat pentru totdeauna. Domnul Palladi, prudent ca toți rău-făcătorii, a tăcut ca să mai poată vorbi, la Dacia. Dar să poate întîmpla încă un lucru. Oricît de răbdători am presupune pe ascultători, se poate că tăcerea de la cameră să-i facă a-i astupa gura și la Dacia. * ---------------^£ 0005^-------------- scufundarea vaporului școlar „Gneisenau/ FLOTA GERMANĂ„GNEISENAU.“—O CATASTROFĂ IDENTICA.—O FURTUNA TERIBILĂ.—ÎNECAȚI. — LA MALAGA.—DETALII. Scufundarea vaporului „Gneisenau,“despre care s’a anunțat, pe scurt, prin telegramă, constitue o mare nenorocire pentru flota germană. 100 de oameni și-au găsit moartea în valurile apei și alți 100 sunt greu răniți. „Gneisenau“ este un vapor școlar german, care a fost lansat în anul 1879. El făcea cursa de experiență cu elevii mateloți și, ajuns aproape de Malaga, pe o furtună organicâ, se isbi de o stîncâ, scufundîndu-se. Aceasta de a doua nenorocire, de care a fost lovită flota germană, în decurs de cîțiva ani. O corabie, încărcată tot cu elevi, se scufundase atunci în Oceanul Atlantic și catastrofa a rămas neexplicată. Vaporul „Gneisenau“ se afla aproape de țărmul Malaga, cînd fu surprins de o furtună așa de puternică, încît cei mai batrini marinari ziceau că, o asemenea furtună, nu mai avuse foc. încercările, de a aprinde focul din cazane nu isbutiseră. Ancorele se rupserâ și vaporul fu isbit de stînca Morro Levante. Cînd totul fu perdut, oamenii se aruncară în mare, încercînd să se susție de scînduri și de cendroane. Straturile de sînge arătară că mulți din oameni fuseseră zdrobiți, lovindu-se de stînca. Autoritățile din Malaga dădură tot ajutorul și răniții fură transportați în spitale. Locuitorii orașului Malaga au avut o ținută demnă, față de nenorociți. Toate societățile de binefacere și toți medicii, și-au oferit concursul. Spitalele neavînd îndeajuns paturi, particulari au oferit paturile lor, cari au fost instalate în sala de ședinți a consiliului județan. Representațiile teatrale fură suspendate. * O telegramă oficială a guvernatorului arată numărul răniților: 38 inși, greu răniți, avînd coastele sfârîmate, se găsesc în spitalul Noble ; 140 în casărmi; 82 la prefectură și 100 la particulari. împăratul a fost încunoștiințat de această catastrofă, prin telegrama consulului german, Pries și prin telegrama căpitanului Krietschman, care conducea vaporul. * Știrile particulare ale ziarelor germane, descriu astfel catastrofa: vaporul „Gneisenau“ se afla în afară de port. Vremea pînă la orele 10 dimineața, fusese prielnică ; mai tîrziu, însă, se ivi o furtună puternică. O ancoră a rului se rupse; mașina nu vaporai funcționa și vaporul fu isbit în afara. Vaporul conținea 469 oameni Un matelot a înebunit. Căpitanul a încercat să se sinucidă. * Ziarele germane comentează scufundarea vaporului, cu compătimire și cu durere. Vossische Zeitung spune că este neexplicabilă catastrofa aceasta. Ziarul acesta adaugă că în Germania, în interese de economii, se pune mai multă bază pe economii de cărbuni, decît pe viața oamenilor. * Vaporul școlar Charlotte, aflător în portul Corfu, a primit ordinul telegrafic de a pleca imediat la Malaga, spre a da ajutor la lucrările de salvare. Oamenii cari s’au aflat pe Gneisenau și au scăpat cu viață, se vor reîntoarce în Germania, cu primul vapor ce va ajunge, în acest scop, în Malaga. * Intorcîndu-se mateloții aceștia, se vor putea afla detalii mai amănunțite și mai puțin vagi, asupra catastrofei acesteia. Pînă atunci, presa germană are tot dreptul să comenteze cu amărăciune sistemul adoptat de ministerul de marină și care constă în a face economiii de cărbuni, pe socoteala vieței marinarilor. «5* ECOURI Europei în Chin-Tătarii, cînd au năvălit in Europa, și încă au avut atîta pricepere că au păstrat cu sfințenie manuscriptele jefuite din Europa, așa că le-au putut afla acuma Rușii la Mukden, dar Albii s’au mulțumit acuma cu nimicirea cărților chinezești cari umpleau 23 săli ale Universității Han-Lin din Peking! Erau 12.000 de scrieri și perderea pentru istoria culturei și a științei e peste putință de calculat. Factor en gros Locuitorii lașului sunt niște oameni cu două fețe. Pe de o parte, lașul este o mahala ai cărei mahalagii se înjură mai dihar ca la ușa cortului ; pe de altă parte aceeași oameni sunt constituiți într’o societate de admirațiune reciprocă. Dacă citești un ziar local vezi că, in afară de certele politice, a doua capitală este un oraș ideal, populat de genii, de talente și de frumuseți. Piesa teatrală a lui X, o enormitate originală în atîtea acte, este taxată de ziare ca o noră măiastră; toți actorii de la Iași vari genii; toți studenții sunt felicitați de juriu; toți avocații pledează cu vervă; toate femeile seamănă, bucățică ruptă, cu Venus. Actorul Crijă va împlini, astăzi seară, rolul Shylock. Evenimentul lăudînd dinainte talentul cu care actorul va juca acest rol, spune „d. Ciijă ne-a redat an, cu mult succes, tragedia lui Shakespeare". A redat—el Ciijă—toate rolurile tragediei, și n’a căpătat măcar o decorație ! Non« La Iași se doarme ! O femee a dormit 80 de ceasuri, o alta doarme de vre-o 4 zile; comerțul doarme, literatura scoate sforăituri originale—și eu, dacă nu ma-și potrivi zețarului, ași dormi idem. Nona aceasta ce ne-a cuprins nu este fără rost. Ea a venit să ne lămurească de ce strămoșii porecliseră lașul de leagăn al inteligenței. Adică o inteligență somnoroasă. Păsărele. Țara noastră făcea un export foarte întins, mai ales în Germania, cu păsărele ca scatii, stigleți etc. Exportul acesta a fost prohibit acum de ministerul domeniilor, în vedere că, dacă exportul acesta va continua, țara nu va mai rămînea decit cu vulturii din parlament. Asta-i, bună ! Citită în Liberalul de la 6 a. c . „se vor face mai multe grațieri printre condamnații militari din corpul IV. Grațierile vor cuprinde și condemnați civili“. Condemnații civili din corpul IV de armată—iată o naivitate corpolentă. In Viena, pe piața Lugek, s’a desveluit alaltăieri, în prezența împăratului, monumentul lui Guttenberg. Un cadavra In sala mumielor a muzeului britanic din Londra, se află expus un cadavru, care este poate, cel mai vechiu din lume ; el datează din anul 6000 i. d. Crist. Iată un cadavru despre care credem că și Democratul ar spune că a murit. Guttenberg CRIMELE Acum, cînd curtea cu furie deschisă, e timpul să vorbim de această parte a... vieței. Ziarele au consacrat coloane unor crime, le-au descris în toate amănunțimele, cu cuvenita doză de imaginație a reporterilor și n’au omis desigur să protesteze în contra poliției. Judecind în totalitatea lor crimele comise, în special în ultimul timp, găsim o asemănare și o legătură mare între ele, atît din punctul de vedere al indivizilor criminali, al victimelor cît și din acela al mobilului acestor crime. In ceea ce privește pe criminali am putea spune că criminalii noștri în general—căci avem și noi criminali noștri—sunt niște asasini ordinari. Vreau să spun că atît prin scopul actelor lor criminale, prin împrejurările, în cari le comit cît și prin persoanele victimelor lor, ei merită denumirea de criminali ordinari. Totuși nu știu dacă societatea noastră ar fi mai fericita cînd, în loc de acești criminali ordinari, am avea criminali mai originali, criminali de aceia, despre cari criminologi moderni fac atîta caz. Asasinii noștri nu se pot compara cu criminalii celebri din romanele și dramele judiciare ale lui Emile Gaboriau și ale lui Victorien Sardou, cari prin iscusința și meșteșugirea lor dădeau atîta de lucru pricepuților agenți instructori ca Monsieur Lecoq ; ei nu sunt nici criminali pasionali ca Othello, nici criminali nebuni ca eroul lui Dostojewsky, Rodion Raskolnikoff; ei nu omoară cu acesta din urmă pentru a ajunge la gloria lui Napoleon Bonaparte; ei sunt departe de criminalul Jacques Lantier din La Bête humaine a lui Zola, criminal la care necesitatea de omucidere e ereditată de la părinți alcoolici și e stimulată și de o bizară perversiune sexuală. Intr’un cuvint criminalii noștri sunt mai puțin civilizați, mai primitivi și, dacă ne permit antropologii, mai normali în ce privește psihicul lor, decît confrați întru asasinate din țările civilizate ale Occidentului. In ceea ce privește mobilul crimei vine în ajutorul celor spuse mai sus, anume că criminalii noștri sunt simpli și necivilizați. Furtul este mobilul cel mai brutal al crimei și cel mai primitiv. Criminalii moderni nu mai asasinează pentru furt: ei omoară pentru o idee, pentru o pasiune, pentru o răzbunare sau, în cazul cel mai rău, pentru a grăbi primirea unei moșteniri. Dar se vede că și în această ramură suntem înapoiați. Asasinii noștri nu sunt de loc în curent în ultimele progrese ale Occidentului și... continuă să O LUMINI STÎNSE NECULAI ISTRAT! Am căutat mult să aflu notițe despre viața și activitatea faimosului anti-unionist Neculai Istrati. Găsesc cu plăcere o notiță în „Arhiva"asupra acestui barbat, notiță datorită d-lui V. A. Forescu. Neculai Istrati, după ce a trecut ca secretar a lui Todiraș Balș, hatmanul care avea casă la Copou, era om de credință a lui, însă se răspîndise vorba că fiica lui Todiraș Balș, Anica,care, în urmă, s’a măritat cu hatmanul Gh. Iordachi Lățescu, avea dragoste pentru Istrati, și atunci el fu depărtat și s’a retras în mitropolie la fratele său, care se făcuse diacon la 20 de ani, sub numele de Meletie. Pe la sfîrșitul anului 1849, pe cînd se dusese din țară Mihail Sturdza și că toți sârguinții și arestații acuma erau liberi, Neculai Istrati, părăsind pe fratele său, s’a dus la Iași și s’a căsătorit cu fiica lui Ion Ciudin, vechil la spătarul Mihalachi Cantacuzin- Pașcanu și a Măriei, născută Nicoletti. In timpul căimăceniei lui Vogoride, partidele începuse a lucra cu mare activitate, ele formau comitete și prin ținuturi; aceste comitete căutau a înmulți cu mai mult partizanii lor. Partidul unionist alesese președinte pe logofătul Ștefan Catargiu, iar partidul separatist avea ca șef în toată țară pe postelnicul Neculai Istrati. După ce s-a însurat Neculai Istrati a cumpărat moșia Rotopănești din jud. Suceava, în urma săvîrșirei din viață a lui aga Alecu Lazu, atuncea președinte la tribunalul de Suceava. Moșia Rotopănești a fost din vechime, până la Istrati, proprietatea familiei boerești Lazu. Neculai Istrati, acuma în capul separatiștilor și mutat la țară, adunase pe toți separatiștii din județe : pe comisul Lupu Botez, clucerul Alexandru Ciurea, Gheorghe Ghițescu, frații Teodor și Scarlat Romalo, frații Grigore și Lupu Restivan, frații Ion Mandachi, Matei, Ștefan, Alecu și Costache Ciudin, etc. Ispravnicul recomandat de Istrati, era spatarul Iordachi Virnav. In Iași Neculai Strati avea mare influență pe lângă caimacan și miniștrii lui, consulul austriac Gödel era unul din cei mai buni prieteni ai lui mai ales că Austria era contra Unirei Principatelor. Sosind vremea alegerilor, pentru ca țara sa se pronunțe asupra celor ce dorea, și găsea de folos pentru ea și fiind alegerile foarte înrîurite, de către guvern prin feluruni de amenințări și făgădueli, și titluri de boeri, toți unioniștii, conform hotărirei luate de comitetul central din Iași, nu au luat parte la vot, și atuncea în județul Suceava, post Neculai Istrati și comisul Lupu Botez au fost aleși deputați, insă, cu puține voturi dintre cei înscriși. Comisiunea europeana, însă, a raportat cele petrecute,si prezentat miniștrilor respectivi ai țărilor lor protesturile, ce li se dăduse din partea tuturor ținuturilor, și puterile, luînd in considerație protesturile, sprijinite de către comisiunea europeană au casat alegerile, ordonînd a se face altele din nou, sub protecțiunea acelei comisiuni. La nouele alegeri, nici Istrati, nici Lupu Botez nu au mai fost aleși, și în locul lor s’au ales vornicul lorgu Varnav Liteanu și vornicul Alecu Forescu, iar la colegiul al doilea s’a ales Costache Morțun, în oraș postelnicul Dimitrie Grigoriu Văsescu, și la colegiul sătesc fu ales Pavela Ganei din satul Rădășenii. Aceste alegeri s’a făcut pe baza convențiunei din Paris și a legei electorale cuprinse în convențiune. Convenția însă nu primise cererile divanului ad-hoc ; ea hotărîse să fie patru colegiuri electorale, domnul să fie ales din țară, să fie o singură curte de casație și o Comisie Centrală în Focșani, spre a pregăti legi pentru ambele adunări legislative. Conform dar convențiuniei, camerile s’au ales pentru ca fiecare să aleagă pe domnitorul seu. Neculai Istrati ne mai avind mare interes a face parte din acea adunare, s-a retras la moșia sa Rotopănești și se ocupa cu agricultura, se ocupa cu literatura, scria foarte mult, atît piese de teatru cît și poezii. Istrati era un om foarte cult, inteligent și sociabil; el se făcuse iubit de toți acei ce îi cunoșteau, iar unioniștii fiind considerați de el ca dușmanii ai țărei, el nu se pusese în relațiuni cu ei și pănă la sfîrșitul vieței sale, el se ferea a se pune în relațiuni intime cu ei. Cu toate aceste, chiar cu oamenii, care erau devotați lui, de care s-a slujit el, el era foarte aspru. Aristocratul cel mai înapoiat nu ar fi fost atît de mîndru cu ei. Mulți din acei ce mergeau la el la Rotopănești erau rareori primiți și atunceaui ținea în picioare , rareori cînd oprea pe cineva la el la masă. El ii chema, le da poveți, le da ordine, și îndată îi trimetea înapoi. Cuconița Rița Istrati, soția lui, nici odată nu se arata în odaia unde primea el lumea. Ispravnicul, președintele tribunalului erau toți la poruncile lui; toate depeșile erau văzute, controlate de] dînsuî; acele telegrame ce îi preau suspecte, din partea unioniștilor erau] oprite. De aceea și unioniștii la rîndul lor au făcut ca poșta să fie mai întîi observată de ei și numai ordinele curente so l sau să treacă, dar ce era atingător de politică se oprea, „ Poștele erau atuncea ținute de Agarelecu Millo, mare unionist, și toții căpitanii de poștă erau oamenii lui. E asce locul să spunem că înainte de alegeri pentru divanul ad-hoc, tinerii Dimitrie Stamati, Constantin Pleșescu, Vasile Forescu au fost însărcinați de comitet, ca să întrerupă comunicațiile prin telegraf, și iu înțelegere cu vrie! doi tineri prieteni și doi Romașcani și vre-o 50 stilpi de telegraf au fost tăeți noaptea, sîrmele tăete, așa că mult timp a trecut pănă cînd liniile au fost restabilite, pană atuncea alegerile amsa loc. Nici o dată nu s’au putut descoperi făptuitorii acelei operațiuni, fara era atuncea în adevărată revoluțiune. Istrati, în tot timpul cît s’a lucrat pentru unire, nu a călcat în trig, căci se trimisese răspuns că va fi maltratat rău în oraș; el însă a venit prin ascuns și noaptea la comisul Lupu Botez, ca să se’ntîlnească cu If. Iuan Diaconovici, omul de credință și a consulului Gödel și al lui. Istrati a făcut mult, foarte mult pentru locuitorii lui de pe moșiile Rotopănești și Mihăești; așa, cea întai școală bine zidită a fost pe moșia s a Rotopăneștii; băeții și fetele știau a scrie și ceti; el făcuse chiar un teatru mic și băeții și fetele au jucat piese compuse de el; mulți băeți crescuți de el, cu cheltueala lui, au fost funcționari buni; el a zidit la anul 1856 o biserică, cu hramul I Schimbarea la față, a dat același pastron biserices ca și acel dat la mîrfâiștirea Slatinei. I Neculai Istrati a avut doi băeți, pe D. Titus Istrati, care s’a căsătorit cu d-na Natalia născută Bastachi, și pe Nicu, care s’a sâvîrșit din viață în virsta de 16 ani, de boala de piept. Văzînd că puterile streine nu încurințase a se face unirea definitivă, și sub un domn strein, Neculai Istrati, spre amintirea evenimentelor naționale și a luptei date de el, a ridicat în ograda bisericei o statuă de piatră, reprezentând Moldova ; acea statua este și astăzi în ținterimul Bisericei. Pentru învățătura băeților și a fetelor, ca să-nvețe a juca pe scenă el adusese din Iași pe actorul Gabiino, și ca să le învețe muzica, pe G. Mezzeti; aceștia au stat mai mult timp la Rotopanești pe cheltuiala lui Istrati, plătindu-le lefi bune. D. Neculai Istrati era înalt, bine făcut, foarte frumos barbat, el avuse multe aventuri amoroase, care i-au zdruncinat mult sănătatea. In urmă o boală primejdioasă s-a declarat, și după trei luni de suferință el s-a savirșit din viață în orașul Fălticeni, in casele protoereului Dimitrachi bun prieten al lui. Inmormîntarea s’a făcut la moșia sa Rotopănești, încunjurat fiind de toate rudele sale.“* Dl. Alecu Hulban, prietinul și secretarul lui Neculai Istrati trebue să aibă multe manuscripte de ale defunctului, multe corespondențe politice ce defunctul a avut atit cu consulul austriac Gödel, cît și cu marile vizir. Neculai Istrati și Mihail Cogălniceanu au fost un moment presupuși a fi fost spionii lui Mihail Sturdza de la anul 1847 la 1848, așa că un moment revoluționarii de la 848 evitau a se pune in relațiuni cu acești doi inteligenți barbați. Mai tîrziu s-a dovedit că acele intrigi au fost făcute din partea oamenilor de credință a lui Vodă Sturdza, ca să înlătureze din partidul revoluționar pe doi, cei mai activi și mai buni scriitori de pe atuncea. In București s’a tipărit un pamflet ca din partea lui Cogălniceanu și Istrati contra boerilor moldoveni, că ei au fost și sunt dușmanii țărei. Kogălniceanu, îndată ce a văzut acel pamflet, a publicat o protestare la anul 1848 iulie 22 ; acea protestare tipărită e la d. Vasile A. Forescu Prin ea dl. Kogălniceanu probează buna sa credință, probează ca acel pamflet nu era subscris de el, și din contra el arăta cît a lucrat totdeauna boerii pentru fericirea țărei. Lui Neculai Istrati Kogălniceanu i-a comunicat acea protestație, la care s’a unit și el, și urmă amîndoi acești au respins acuzărilor ce li s’au imputat. Lui Neculai Istrati, i-se atribui suplica ce notabilii Bucovineni au adresat mitropolitului Moldovei Meletie 1848 Mai 28, ca Înalt prea sfinția Sa să deie ajutor revoluționarilor, ca sa scape guvernul bű Mihail Sturdza. Aseminea niște poezii făcute, privitoare la satul Rădășenii, și deosebit niște poezii puse pe muzică. Neculai Istrati avea inimă bună cu toți acei ce erau devotați și credincioși lui; el era însă foarte cu