Evenimentul, noembrie-decembrie 1900 - ianuarie 1901 (Anul 8, nr. 216-280)

1900-12-08 / nr. 245

SERIA n-a ANUL"al VII-lea No. 245 ABONAMENTE nainte pe un an . „ „ 6 luni . „ „ 3 luni In străinătate un an . Lei 24- „ 12­. „ 6 • . „ 36 FIM număr 10 bani REDACȚIA STR. LAPUSNEANU NO. M UN NUMĂR 10 BANI EVENIMENTUL MinarZIAR CONSERVATOR COTIDIAN VINERI 8 DECEMBRIE 1900 Anunciuri, Inserții și Reclame p&gmfc .1 linia garniona Lei 4­­ tt ' 9 >» «■* >ț ,s ,J « w fii­i> »I 50 .. ” „ „ „ 25 a iu le adu­ nu se înapoieze Dn rate rodii 80 tei ADMINISTRAȚIA STR. LAPUȘNENU No. 44. Tacerea domnului Palla Discuția la Mesagiu s’a în­chis, în amîndouă corpurile legiuitoare. Bine­înțeles, cea mai însemnată a fost cea din Cameră, cu toate că la Senat au vorbit domnii Sturdza și Aurelian. Cea mai însemnată consta­tare de făcut e că s’a discu­tat mai ales despre chestia financiară. De altminteri, nici nu se putea alt­fel. Starea tristă a finanțelor noastre im­punea datoria ca situația ma­terială a țarei să fie scrutată cu amănunțime. Toți oratorii sau vorbitorii, cari s’au suc­cedat la tribuna parlamentară, nu s’au îndepărtat de la a­­ceastă datorie. Toți au vorbit despre finanțe, indicînd rele­le, preconizînd fie­care cîte un remediu, —liberalii, un pa­naceu , economiile. In această ordine de idei avem de observat nota origi­nală dată în discuție de către domnul A. Bădăreu. Toată su­flarea opozantă s’a strădănuit să ne arăte situația în cu­lorile cele mai întunecate po­sibile, făcînd să treacă un fior de îngrijorare peste țară. A­­titudine deplorabilă, căci, în ori­ce caz, nu liberalilor li se cădea să arunce desnădejdea în sufletele noastre, de­oare­ce ei erau pricinuitorii „dezastru­lui“. Afară de acest neajuns, strigătele lor de desperare mai aveau și alt efect: străinăta­tea, care stă la pîndă, neîn­crezătoare, a luat drept bune toate exagerările colectiviste și aceasta a produs acea res­­trîngere de afaceri. Domnul Bădăreu, arătînd toate aceste, ne sili să privim lucrurile așa cum se află, în realitatea lor, mai puțin du­reroasă,— cu mult mai puțin, —decit așa cum ne-o prezen­tau colectiviștii. Discursul său a avut, deci, o îndoită însem­nătate. Observată, însă, de toți și comentată în toate chipurile a fost abținerea domnului Gh. Palladi, ultimul ministru de finanțe colectivist. Dacă cine­va are de ,,andosat £< respon­sabilitatea actualei stări de lucruri, apoi, acel cine­va de sigur că e domnul Palladi. El e direct responsabil, căci el e făuritorul celebrului budget, care a dat atît de furcă tuturor urmașilor săi, că să-i astupe găurile. Domnul Palladi tre­­buia să ia cuvîntul, să ne ex­­pite gestiunea sa și să arete în fața celor ce-l acuză că aceea ce se spune pe socoteala fi­­nanțului sînt numai niște sim­ple invenții, răutăți menite să-l ponegrească în ochii con­timporanilor săi. Deci a fost generală uimi­rea cînd s’a văzut că pe tri­buna Camerei au defilat tot felul de oratori, numai dom­nul Palladi nu a vrut să-și a­­răte ființa întrebarea imperi­oasă, ce s’a pus tuturor, e care e cauza acestei absten­­țiuni ? Boala nu poate fi in­vocată, căci fostul „finanț“ e plin de sănătate și chipos ca muntele Atos. De altminteri, de nu ne înșălăm, Domnul Palladi a asistat la ședințele Camerei. Că domnul Palladi nu poate vorbi,—iarăși nu se poate alega. De cîte­ ori zidu­rile localurilor de întrunire nu au durduit la sunetul vo­­cei sale, iar tribuna nu s’a rostogolit subt gestul său o­­ratoric. Atunci... Atunci, lumea spune că dl. Palladi nu a vorbit, fiind­că s’a temut. Prea putea să fie sgîlțîit, prea era ușor să i se pue subt ochi operile sale fi­nanciare, care ne-au adus la situația de azi, prea s’ar fi ex­pus să schimbe fețe-fețe subt pălmuitoarele cuvinte ale o­­ratorilor răzbunători, — prea s’ar fi demonetizat pentru tot­deauna. Domnul Palladi, pru­dent ca toți rău-făcătorii, a tăcut ca să mai poată vorbi,­­ la Dacia. Dar să poate întîmpla în­că un lucru. Ori­cît de răb­dători am presupune pe as­cultători, se poate că tăcerea de la cameră să-i facă a-i as­tupa gura și la Dacia. * ---------------^£ 0005^--------------­ scufundarea vaporului școlar „Gneisenau/ FLOTA GERMANĂ„GNEISENAU.“—O CATASTROFĂ IDEN­TICA.—O FURTUNA TERIBILĂ.—ÎNECAȚI. — LA MALAGA.—DETALII. Scufundarea vaporului „Gneise­nau,“despre care s’a anunțat, pe scurt, prin telegramă, constitue o mare nenorocire pentru flota ger­mană. 100 de oameni și-au găsit moartea în valurile apei și alți 100 sunt greu răniți. „Gneisenau“ este un vapor șco­lar german, care a fost lansat în anul 1879. El făcea cursa de expe­riență cu elevii­ mateloți și, ajuns aproape de Malaga, pe o furtună organicâ, se isbi de o stîncâ, scu­­fun­dîndu-se. Aceasta de a doua nenorocire, de care a fost lovită flota germană, în decurs de cîți­va ani. O corabie, încărcată tot cu elevi, se scufundase atunci în Oceanul Atlantic și catastrofa a rămas ne­explicată.­ Vaporul „Gneisenau“ se afla a­­proape de țărmul Malaga, cînd fu surprins de o furtună așa de pu­ternică, încît cei mai batrini ma­rinari ziceau că, o asemenea fur­tună, nu mai avuse foc. încercările, de a aprinde focul din cazane nu isbutiseră. Ancorele se rupserâ și vaporul fu isbit de stînca Morro Levante. Cînd totul fu perdut, oamenii se aruncară în mare, încercînd să se susție de scînduri și de cend­roane. Straturile de sînge arătară că mulți din oameni fuseseră zdrobiți, lovindu-se de stînca. Autoritățile din Malaga dădură tot ajutorul și răniții fură trans­portați în spitale.­­ Locuitorii orașului Malaga au a­­vut o ținută demnă, față de neno­rociți. Toate societățile de bine­facere și toți medicii, și-au oferit concursul. Spitalele neavînd în­deajuns pa­turi, particulari au oferit paturile lor, cari au fost instalate în sala de ședinți a consiliului județan. Representațiile teatrale fură sus­pendate. * O telegramă oficială a guverna­torului arată numărul răniților: 38 inși, greu răniți, avînd coastele sfârîmate, se găsesc în spitalul Noble ; 140 în casărmi; 82 la pre­fectură și 100 la particulari. împăratul a fost încunoștiințat de această catastrofă, prin tele­grama consulului german, Pries și prin telegrama căpitanului Krietsch­man, care conducea vaporul. * Știrile particulare ale ziarelor germane, descriu ast­fel catastro­fa: vaporul „Gneisenau“ se afla în afară de port. Vremea pînă la orele 10 dimineața, fusese prielni­că ; mai tîrziu, însă, se ivi o fur­tună puternică. O ancoră a rului se rupse; mașina nu vapo­rai funcționa și vaporul fu isbit în a­­fara. Vaporul conținea 469 oameni Un matelot a înebunit. Căpitanul a încercat să se sinucidă. * Ziarele germane comentează scu­fundarea vaporului, cu compătimi­re și cu durere. Vossische Zeitung spune că este neexplicabilă catastrofa aceasta. Ziarul acesta adaugă că în Ger­mania, în interese de economii, se pune mai multă bază pe economii de cărbuni, de­cît pe viața oame­nilor. * Vaporul școlar Charlotte, aflător în portul Corfu, a primit ordinul telegrafic de a pleca imediat la Malaga, spre a da ajutor la lucră­rile de salvare. Oamenii cari s’au aflat pe Gnei­­senau și au scăpat cu viață, se vor reîntoarce în Germania, cu primul vapor ce va ajunge, în a­cest scop, în Malaga. * Intorcîndu-se mateloții aceștia, se vor putea afla detalii mai amă­­nunțite și mai puțin vagi, asupra catastrofei acesteia. Pînă atunci, presa germană are tot dreptul să comenteze cu amărăciune sistemul adoptat de ministerul de marină și care constă în a face economiii de cărbuni, pe socoteala vieței ma­rinarilor. «5* ECOURI Europei în Chin-Tătarii, cînd au năvălit in Euro­pa, și încă au avut atîta pricepere că au păstrat cu sfințenie manuscrip­tele jefuite din Europa, așa că le-au putut afla acuma Rușii la Mukden, dar Albii s’au mulțumit acuma cu nimicirea cărților chinezești cari umpleau 23 săli ale Universității Han-Lin din Peking! Erau 12.000 de scrieri și perderea pentru istoria culturei și a științei e peste putință de calculat. Factor en gros Locuitorii lașului sunt niște oa­meni cu două fețe. Pe de o parte, lașul este o mahala ai cărei maha­lagii se înjură mai dihar ca la ușa cortului ; pe de altă parte aceeași oameni sunt constituiți într’o socie­tate de admirațiune reciprocă. Dacă citești un ziar local vezi că, in afară de certele politice, a doua capitală este un oraș ideal, populat de genii, de talente și de frumuseți. Piesa teatrală a lui X, o enormi­tate originală în a­tîtea acte, este taxată de ziare ca o noră măiastră; toți actorii de la Iași var­i genii; toți studenții sunt felicitați de juriu; toți avocații pledează cu vervă; toa­te femeile seamănă, bucățică ruptă, cu Venus. Actorul Crijă va împlini, astă­zi seară, rolul Shylock. Evenimentul lăudînd d­inainte talentul cu care actorul va juca acest rol, spune „d. Ciijă ne-a redat an, cu mult succes, tragedia lui Shakespeare". A redat—el Ciijă—toate rolurile tragediei, și n’a căpătat măcar o de­corație ! Non« La Iași se doarme ! O femee a dormit 80 de ceasuri, o alta doarme de vre-o 4 zile; co­merțul doarme, literatura scoate sfo­răituri originale—și eu, dacă nu ma-și potrivi zețarului, ași dormi idem. Nona aceasta ce ne-a cuprins nu este fără rost. Ea a venit să ne lă­murească de ce strămoșii porecliseră lașul de leagăn al inteligenței. Adică o inteligență somnoroasă. Păsă­re­le. Țara noastră făcea un export foarte întins, mai ales în Germania, cu pă­­sărele ca scatii, stigleți etc. Exportul acesta a fost prohibit a­­cum de ministerul domeniilor, în ve­dere că, dacă exportul acesta va con­tinua, țara nu va mai rămînea de­cit cu vulturii din parlament. A­st­a-i, bună ! Citită în Liberalul de la 6 a. c . „se vor face mai multe grațieri prin­tre condamnații militari din corpul IV. Grațierile vor cuprinde și con­­demnați civili“. Condemnații civili din corpul IV de armată—iată o naivitate corpo­lentă. In Viena, pe piața Lugek, s’a des­­veluit alaltăieri, în prezența împăra­tului, monumentul lui Guttenberg. Un cadavra In sala mumielor a muzeului bri­tanic din Londra, se află expus un cadavru, care este poate, cel mai vechiu din lume ; el datează din a­­nul 6000 i. d. Crist. Iată un cadavru despre care cre­dem că și Democratul ar spune că a­ murit. Guttenberg CRIMELE Acum, cînd curtea cu furi­e des­chisă, e timpul să vorbim de această parte a... vieței. Ziarele au consacrat coloane unor crime, le-au descris în toate amă­­nunțimele, cu cuvenita doză de ima­ginație a reporterilor și n’au omis de­sigur să protesteze în contra po­liției. Judecind în totalitatea lor crimele comise, în special în ultimul timp, găsim o asemănare și o legătură mare între ele, atît din punctul de vedere al indivizilor criminali, al victimelor cît și din acela al mobilului acestor crime. In ceea­ ce privește pe criminali am putea spune că criminalii noștri în general—­căci avem și noi criminali­ noștri—sunt niște asasini ordinari. Vreau să spun că atît prin scopul actelor lor criminale, prin împreju­rările, în cari le comit cît și prin per­soanele victimelor lor, ei merită de­­numirea de criminali ordinari. Totuși nu știu dacă societatea noas­­tră ar fi mai fericita cînd, în loc de acești criminali ordinari, am avea cri­minali mai originali, criminali de a­­ceia, despre cari criminologi­ moderni fac atîta caz. Asasinii noștri nu se pot compara cu criminalii celebri din romanele și dramele judiciare ale lui Emile Ga­­boriau și ale lui Victorien Sardou, cari prin iscusința și meșteșugirea lor dădeau atîta de lucru pricepuți­lor agenți instructori ca Monsieur Lecoq ; ei nu sunt nici criminali pa­sionali ca Othello, nici criminali ne­buni ca eroul lui Dostojewsky, Ro­dion Raskolnikoff; ei nu omoară cu acesta din urmă pentru a ajunge la gloria lui Napoleon Bonaparte; ei sunt departe de criminalul Jacques Lantier din La Bête humaine a lui Zola, criminal la care necesitatea de omucidere e ereditată de la părinți alcoolici și e stimulată și de o bizară perversiune sexuală. Intr’un cuvint criminalii noștri sunt mai puțin ci­vilizați, mai primitivi și, dacă ne permit antropologii, mai normali în ce privește psihicul lor, de­cît con­frați­ întru asasinate din țările civi­lizate ale Occidentului. In ceea ce privește mobilul crimei vine în ajutorul celor spuse mai sus, anume că criminalii noștri sunt sim­pli și necivilizați. Furtul este mobi­lul cel mai brutal al crimei și cel mai primitiv. Criminalii moderni nu mai asasinează pentru furt: ei o­­moară pentru o idee, pentru o pa­siune, pentru o răzbunare sau, în cazul cel mai rău, pentru a grăbi primirea unei moșteniri. Dar se vede că și în această ramură suntem îna­poiați. Asasinii noștri nu sunt de loc în curent în ultimele progrese ale Occidentului și... continuă să O­ LUMINI STÎNSE NECULAI ISTRAT! Am căutat mult să aflu notițe des­pre viața și activitatea faimosului an­­ti-unionist Neculai Istrati. Găsesc cu plăcere o notiță în „Arhiva"asupra a­­cestui barbat, notiță datorită d-lui V. A. Forescu. Neculai Istrati, după ce a trecut ca secretar a lui Todiraș Balș, hatma­nul care avea casă la Copou, era om de credință a lui, însă se răspîndise vorba că fiica lui Todiraș Balș, Ani­­ca,care, în urmă, s’a măritat cu hat­manul Gh. Iordachi Lățescu, avea dragoste pentru Istrati, și atunci el fu depărtat și s’a retras în mitropo­lie la fratele său, care se făcuse di­acon la 20 de ani, sub numele de Meletie. Pe la sfîrșitul anului 1849, pe cînd se dusese din țară Mihail Sturdza și că toți sârguinții și arestații acuma erau liberi, Neculai Istrati, părăsind pe fratele său, s’a dus la Iași și s’a căsătorit cu fiica lui Ion Ciudin, ve­chil la spătarul Mihalachi Cantacuzin- Pașcanu și a Măriei, născută Nico­­letti. In timpul căimăceniei lui Vogoride, partidele începuse a lucra cu mare activitate, ele formau comitete și prin ținuturi; aceste comitete căutau a înmulți cu­ mai mult partizanii lor. Partidul unionist alesese președinte pe logofătul Ștefan Catargiu, iar partidul separatist avea ca șef în toată țară pe postelnicul Neculai Istrati. După ce s-a însurat Neculai Istrati a cumpărat moșia Rotopănești din jud. Suceava, în urma săvîrșirei din viață a lui aga Alecu Lazu, atuncea președinte la tribunalul de Suceava. Moșia Rotopănești a fost din vechi­me, până la Istrati, proprietatea fa­miliei boerești Lazu. Neculai Istrati, acuma în capul se­paratiștilor și mutat la țară, adunase pe toți separatiștii din județe : pe co­misul Lupu Botez, clucerul Alexan­dru Ciurea, Gheorghe Ghițescu, fra­ții Teodor și Scarlat Romalo, frații Grigore și Lupu Restivan, frații Ion Mandachi, Matei, Ștefan, Alecu și Costache Ciudin,­ etc. Ispravnicul recomandat de Istrati, era spatarul Iordachi Virnav. In Iași Neculai Strati avea mare influență pe lângă caimacan și miniș­trii lui, consulul austriac Gödel era unul din cei mai buni prieteni ai lui mai ales că Austria era contra Uni­­rei Principatelor. Sosind vremea alegerilor, pentru ca țara sa se pronunțe asupra celor ce dorea, și găsea de folos pentru ea și fiind alegerile foarte înrîurite, de către guvern prin feluruni de a­­menințări și făgădueli, și titluri de boeri, toți unioniștii, conform hotă­­rirei luate de comitetul central din Iași, nu au luat parte la vot, și a­­tuncea în județul Suceava, post Ne­culai Istrati și comisul Lupu Botez au fost aleși deputați, insă, cu puține voturi dintre cei înscriși. Comisiunea europeana, însă, a ra­portat cele petrecute,si prezentat mi­niștrilor respectivi ai țărilor lor pro­­testurile, ce li se dăduse din partea tuturor ținuturilor, și puterile, luînd in considerație protesturile, sprijinite de către comisiunea europeană au ca­sat alegerile, ordonînd a se face al­tele din nou, sub protecțiunea acelei comisiuni. La nouele alegeri, nici Istrati, nici Lupu Botez nu au mai fost aleși, și în locul lor s’au­­ ales vornicul lorgu Varnav Liteanu și vornicul Alecu Forescu, iar la colegiul al doilea s’a ales Costache Morțun, în oraș pos­telnicul Dimitrie Grigoriu Văsescu, și la colegiul sătesc fu ales Pavela Ganei din satul Rădășenii. Aceste alegeri s’a făcut pe baza convențiu­­nei din Paris și a legei electorale cuprinse în convențiune. Convenția însă nu primise cererile divanului ad-hoc ; ea hotărîse să­ fie patru colegiuri electorale, domnul să fie ales din țară, să fie o singură curte de casație și o Comisie Centrală în Focșani, spre a pregăti legi pen­tru ambele adunări legislative. Conform dar convențiuniei, came­­rile s’au ales pentru ca fie­care să aleagă pe domnitorul seu. Neculai Istrati ne mai avind mare interes a face parte din acea adunare, s-a retras la moșia sa Rotopănești­ și se ocupa cu agricultura, se ocupa cu literatura, scria foarte mult, atît piese de teatru cît și poezii. Istrati era un om foarte cult, in­teligent și sociabil; el se făcuse iubit de toți acei ce îi cunoșteau, iar uni­oniștii fiind considerați de el ca dușmanii ai țărei, el nu se pusese în relațiuni cu ei și pănă la sfîrșitul vieței sale, el se ferea a se pune în relațiuni intime cu ei. Cu toate aceste, chiar cu oamenii, care erau devotați lui, de care s-a slujit el, el era foarte aspru. Aristo­cratul cel mai înapoiat nu ar fi fost atît de mîndru cu ei. Mulți din acei ce mergeau la el la Rotopănești erau rare­ori primiți și atuncea­ui ținea în picioare , rare­ori cînd oprea pe ci­ne­va la el la masă. El ii chema, le da poveți, le da ordine, și îndată îi trimetea înapoi. Cuconița Rița Istrati, soția lui, nici odată nu se arata în odaia unde primea el lumea. Ispravnicul, președintele tribunalu­lui erau toți la poruncile lui; toate­ depeșile erau văzute, controlate de] dînsuî; acele telegrame ce îi p­reau­ suspecte, din partea unioniștilor erau] oprite. De aceea și unioniștii la rîn­­dul lor au făcut ca poșta să fie mai­ întîi observată de ei și numai ordi­­­nele curente so l sau să treacă, dar­ ce era atingător de politică se oprea, „ Poștele erau atuncea ținute de Agar­elecu Mill­o, mare unionist, și toții căpitanii de poștă erau oamenii lui. E asce locul să spunem că înainte de alegeri pentru divanul ad-hoc, tinerii Dimitrie Stamati, Constantin Pleșescu, Vasile Forescu au fost însărcinați de­ comitet, ca să întrerupă comunicațiile­ prin telegraf, și iu înțelegere cu vrie! doi tineri prieteni și doi Romașcani și vre-o 50 stilpi de telegraf au fost tăeți noaptea, sîrmele tăete, așa că mult timp a trecut păn­ă cînd liniile au fost restabilite, pană atuncea alegerile a­­msa loc. Nici o dată nu s’au putut descoperi făptuitorii acelei operațiuni, fara era atuncea în a­devărată re­­voluțiune. Istrati, în tot timpul cît s’a lucrat pentru unire, nu a călcat în trig, căci­­ se trimisese răspuns că va fi mal­tratat rău în oraș; el însă a venit prin ascuns și noaptea la comisul Lupu­ Botez, ca să se’ntîlnească cu If. Iuan Diaconovici, omul de cre­­din­ță și a consulului Gödel și al lui. Istrati a făcut mult, foarte mult pentru locuitorii lui de pe moșiile Rotopănești și Mihăești; așa, cea în­­tai școală bine zidită a fost pe moșia s a Rotopăneștii; băeții și fetele ști­­­au a scrie și ceti; el făcuse chiar un teatru mic și băeții și fetele au jucat piese compuse de el; mulți bă­­eți crescuți de el, cu cheltueala lui, au fost funcționari buni; el a zidit­­ la anul 1856 o biserică, cu hramul I Schimbarea la față, a dat același pa­­stron biserices ca și acel dat la mîrfâ­­iștirea Slatinei. I Neculai Istrati a avut doi băeți, pe D. Titus Istrati, care s’a căsăto­rit cu d-na Natalia născută Basta­­chi, și pe Nicu, care s’a sâvîrșit din­­ viață în virsta de 16 ani, de boala de piept. Văzînd că puterile streine nu în­­cu­rințase a se face unirea definitivă, și sub un domn strein, Neculai Is­trati, spre amintirea evenimentelor naționale și a luptei date de el, a ri­dicat în ograda bisericei o statuă de piatră, reprezentând Moldova ; acea statua este și astă­zi în ținterimul Bisericei. Pentru învățătura băeților și a fe­telor, ca să-nvețe a juca pe scenă el adusese din Iași pe actorul Gabii­­no, și ca să le învețe muzica, pe G. Mezzeti; aceștia au stat mai mult timp la Rotopanești pe cheltuiala lui Istrati, plătindu-le lefi bune. D. Neculai Istrati era înalt, bine făcut, foarte frumos barbat, el avuse multe aventuri amoroase, care i-au zdruncinat mult sănătatea. In urmă o boală primejdioasă s-a declarat, și după trei luni de suferință el s-a sa­­virșit din viață în orașul Fălticeni, in casele protoereului Dimitrachi bun prieten al lui. Inmormîntarea s’a fă­cut la moșia sa Rotopănești, încun­­jurat fiind de toate rudele sale.“* Dl. Alecu Hulban, prietinul și se­cretarul lui Neculai Istrati trebue să aibă multe manuscripte de ale de­functului, multe corespondențe poli­tice ce defunctul a avut atit cu con­sulul austriac Gödel, cît și cu marile vizir. Neculai Istrati și Mihail Cogălni­­ceanu au fost un moment presupuși a fi fost spionii lui Mihail Sturdza de la anul 1847 la 1848, așa că un moment revoluționarii de la 848 e­­vitau a se pune in relațiuni cu a­­cești doi inteligenți barbați. Mai tîr­ziu s-a dovedit că acele intrigi au fost făcute din partea oamenilor de credință a lui Vodă Sturdza, ca să înlătureze din partidul revoluționar pe doi, cei mai activi și mai buni scriitori de pe atuncea. In București s’a tipărit un pam­flet ca din partea lui Cogălniceanu și Istrati contra boerilor moldoveni, că ei au fost și sunt dușmanii țărei. Kogălniceanu, îndată ce a văzut a­­cel pamflet, a publicat o protestare la anul 1848 iulie 22 ; acea protes­tare tipărită e la d. Vasile A. Fo­rescu Prin ea dl. Kogălniceanu pro­­bează buna sa credință, probează ca acel pamflet nu era subscris de el, și din contra el arăta cît a lucrat tot­deauna boerii­­ pentru fericirea țărei. Lui Neculai Istrati Kogălniceanu i-a comunicat acea protestație, la care s’a unit și el, și urmă amîndoi acești au respins acuzărilor ce li s’au imputat. Lui Neculai Istrati, i-se atribui suplica ce notabilii Bucovineni au a­­dresat mitropolitului Moldovei Mele­tie 1848 Mai 28, ca Înalt prea sfinția Sa să deie ajutor revoluționarilor, ca sa scape guvernul bű Mihail Sturdza. Aseminea niște poezii făcute, privi­toare la satul Rădășenii, și deosebit niște poezii puse pe muzică. Neculai Istrati avea inimă bună cu toți acei ce erau devotați și cre­dincioși lui; el era însă foarte cu­

Next