Evenimentul, iulie-septembrie 1908 (Anul 16, nr. 118-193)

1908-07-22 / nr. 136

•ANUL­ XVII NO. 186­5 A­BONAME­NTE PE UN AN­­ . . «O LEI PE • LUNI , «O LEI PE S LUNI . f1 LEI In străinătate TM an so lei 'X'elefon ORGAN CONSERVATOR COTIDIAN c, SulTd cLixec^i-u.n.©s- -u.an.-vn.i cosaa-itet REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA 44 STRADA LAPUȘXEANU 44 IAȘI MARȚI 22 IULIE 1908 5 AKUHCIU B.I X INSERȚII ȘI RECLAME IN PAG. L­a rândul £ Sau IN PAG, 8-a rândul 50 Buni El?*®­ 4;* rfindu . . so Buni P-~dm.atr voci­lu. 30 To- Politică de caf$i­$a Decepționați de eșecul cam­paniei duse împotriva d-lui Petre Carp și în lipsa unui nou subiect care să furnizeze un teren prielnic speculei și Interpretațiunilor lor de rea credință, takiștii s’au dedat de­o­camdată la sportul tu­turor balivernelor, cancanu­rilor și știrilor fantaziste, cu­prinse sub denumirea gene­rica de „politică de cafenea“. Subterfugiul e pe cît de ușor pe atît de practic mai ales în timpul crizei laurilor de vară, căci pentru acestea nu trebue să ai la îndemînă nici evenimente politice nici realitatea faptelor și nu ești ex­pus să dai dovada nici idei­lor de care te călăuzești, nici a fondului intelectual de care dispus. înarmați cu o doză de ne­păsare în ceia ce privește ridicolul la care se expun cu puțin spirit inventiv și cu și mai puține scrupule,treaba merge strună, coloanele se umplu, oamenii la ordinea zilei sunt ridicați în slava cerului sau întinați în noro­iul calomniei, situații întregi prăbușite sau create, după cum o cer interesele. Și dacă pentru lumea seri­­oasă, pentru cei pregătiți și inițiați în ceia ce privește desfășurarea evenimentelor politice, balivernele­­ debitate zilnic se pot bucura cel mult de aceiași valoare de care se bucură o conbinație ministe­rială făurită la o masă de pocher, sau­ o conversație a­supra proclamărei republicei în România alimentată de doi pensionari în colțul unei cafenele, pentru cei insufici­enți lucrul se schimbă, can­canurile politice își au rolul lor, mai important poate de­cît triumful unui principiu sau realizarea unui program de guvernămînt. Pentru acei la cari poli­tica se reduce la perspectiva căpătuelei și pentru cari nu există­ alt personagiu politic de­cit șeful de culoare, pen­tru acei a căror rânduri se mai pot ținea încă strînse numai prin alimentarea zil­nică cu, făgăduiala rîurilor de lapte care vor curge din buget, cancanul politic este o necesitate, dânsul singur mai poate ține entuziasmul în „mase“, cohorta afumaților, singurul sprijin al mercena­rilor politici. Takiștii au înțeles aceasta și de aceia țin să alimenteze încontinuu cu lucruri de sen­zație curiozitatea interesată a trupelor care au început să murmure că nu li se plătește solda. Ce-i pasă takistului din „negru“ sau din „galben“ de pericolul tendinței­­ socialiste din partidul liberal, cînd „Or­dinea“ lui îi spunea că Nicu Filipescu s’a rupt de Petre Carp. Și la ce nevoe de pro­gram, principii și reforme e­lectorale, cînd „Țara“ îl asi­gură că Suveranul a telegra­­fiat lui Take să vie să­­ i­a guvernul în primire“. Politica aceasta de cafenea cu toate declarațiile „unui ilustru personagiu politic“ sau toate „știrile care cir­culau astăzi cu insistență la Capșa“ are semnificația ei, tocmai printr’aceia că departe de a avea menirea să arunce zizania în rîndurile adver­sarilor, are de scop „men­ținerea pulsului“ în rîndul îoardelor care au început să murmure pe ici pe colo. Sto­macului nu-i dai principii nici programe de guvernă­­mînt, lui trebue să-i dai mîn­­care, sau în lipsa acesteia speranța îndestulărei pentru ziua de mîine. Iată de ce gruparea năs­cută de pe urma politicei de cafenea, care trăește prin po­litica de cafenea și care ca mîine tot prin cafenele își va da sfirșitul, soarbe „Ruptul dintre Carpiști și Cantacu* ziniști“ sau declarațiile cu­­tărui personagiu la Capșa că Take va fi omul de mîine. --------------r ■groac»------------------­gandist cauzat, Bind că cetite de public,— iar în du sunt ce pri­vește Adevărul, porția i se va re­duce la jumătate,— lucru pe care azi știm dacă-l va accepta cu bună inimă, gazeta d-lui C. Mille. Astfel cu apropierea toamnei este de prevăzut, pe lângă o eventuală schimbare de regim lucru care pare acreditat deja,—dar Încă și dispa­riția meteorului democratic, care după c­e începe a se vedea, nu era decit un simplu bolid, menit a des­crie un moment o curbă de lumină falsă,— și a dispare apoi tn întu­nericul neantului. Astfel vom asista în curînd la două declinuri importante: nu făcea un curs de vulgarizare a chestiunilor de înaltă politică inter­națională. Și dealtfel, oamenii superiori nu trebue să se coboare la nivelul in­­telectual al vulgului, ci să caute a-l ridica pe acesta până la înălțimea lor X­X demisiei d-lni Chernbach. Dar* în cea ce privește organiza­­rea cluburilor socialiste la sate vom reveni mai pe larg și promi­tem că ori­care ar fi energicul pre­fect al d-lui Stere care ar încerca să imite exemplul d lui Gh­ica de la Romanați, va avea să se aștepte la multe surprize. Supuse declinuri Sunt semne percursorii că în gruparea inventată de d-nii Bădă­­reu și Ionescu a început a se ivi vinețele de debandadă, dacă nu de o descompunere definitivă, ceea ce de altfel mai târziu sau mai de­vreme trebuie fatal minte să se in­­tîmple. Diriguitorii și au perdut busola, sunt toți mahmuri și enervați,— și această stare psih­ologică reeșe din toate apucăturile lor zilnice. Stau oamenii la pîndă, și îndată ce apare la orizont ceva care li se pare că poate fi exploatat în contra partidului conservator și în special contra șefului nostru dl. P. P. Carp,— pe loc să agață de acel ceva îl exploatează și fac mot asurzitor, voci ferind că un sgo­­ț ara’i în primejdie. Dar toate sim­­olirile lor și toată parataia ce o aprind, se trec și se s­tinge repede,—ci ei nu prinde con­sistența în opinia oamenilor cu ju­decată cari văd că nu din durere de inimă pentru popor și țară, por­nesc toate mișcările democrate. Ceea ce agravează însă mai mult situația deja destul de critică a a­­venturierilor,— este că oamenii mai de samă și cu oare­care scaun la cap cari au fost atrași în cursă de cântecele consorțiului, încep a se desmeți, și a-și pregăti retragerea. Unii chiar au și dat semnalul ple­­cînd din grupare. Ultima decepție pe­cercat­a democrații, a care au în­­fost Baseul ce a făcut campania contra decla­rațiilor d-lui P. P. Carp, campanie din care ei au eșit striviți, și care au fost rea văzută până și prin cele mai mari sferi politice a țarei noastre. Pe de altă parte, cei inițiați în secretele aventurei,—chiar fondurile din care se cheltuia cu nemiluita pentru a face tapaj cît mai mare în jurul grupărei presenting­e ca ceva a viu și cu putere de viață,— încep scădea râzind cu ochii, merg până a prevede că odată Unii cu începerea toamnei, pressa takistă are să se resimtă cea dintâi, de a­­ceastă lovitură. % Să dă ca sigură, dispariția câ­­tor­va ziare de provinție și chiar a ziarelor „Ordinea“ și „Acțiunea“ din capitală, — socotite ca gazete care nu aduc nici un folos propag Mai bine târziu de­cât nici odată la sfîrșit! Cam tîrziu, dar în sfirșit a priceput și Voința Națională de­­clarațiunile șefului nostru în chestiu­nea macedoneană. Pricepe, ce e drept cam anevoe, dar în schimb.... foarte tirziu ! Voința Națională a stat 5 zile cu indexul la frunte ca să înțeleagă, cum se exprimă dînsa, de „unde provine neurcătura“. Și știți de unde a provenit? Cu strașnica perspicacitate politică de care a dat pînă acum atîtea dovezi, acest organ liberal vorbind despre.... dualitatea din partidul conservator, despre.... deosebirile de concepțiuni politice dintre fruntașii partidului conservator și despre alte asemenea fantasmagorii, a început a crede sin­gur în născocirile sale. Este un caz de autosugestie destul de instructiv. Cînd s’a ridicat acea furtună într’un pahar cu apă in presa noastră, Vo­ința Națională, sugestionată cum era, n'a avut n mai pur și simplu impre­­siunea că în chestiunea macedoneană partidul conservator ar avea un punct de vedere diametral opus aceluia al șefului său, dar chiar a mers cu per­spicacitatea pînă la a descoperi că partidul conservator revoltat, contra șefului său, ar fi voit să-i impue punctul lui de vedere. Și cu toate că L’Indépendance Rou­­maine, relevînd încă de­ la 13 curent că lămuririle date de noi șeful nos­tru nu a tăgăduit existența unui in­teres cultural românesc în Macedo­nia, declarase că polemiza in jurul interviewului din Pester Lloyd trebuia să nceteze. Voința Națională a stat să se gîndească 5 zile și abia în re­vista sa de aseară, pe care o con­sacră acestei chestiuni, s’a decis să ia act cu plăcere de declarațiunile presei conservatoare și să recunoască că polemica în contra d-lui Carp pe chestia macedoneană trebue să înec­­eze, din lipsă de obiect. Deși ,Voința Națională“ a făcut pe Tom­a necredinciosul în această ches­tiune, căci mărturisește că a aștep­tat să se convingă cum că declara­țiunile noastre erau lu vederile șe­fului nostru, totuși noi o felicităm pentru această tîrzie schimbare de atitudine și pentru regretele ce ex­primă în privința conduitei sale din zilele acestea, față de șeful nostru, dl. P. P. Carp. Negreșit că e mai bine tîrziu, de­cit niciodată. Dar făcind această profesiune de lealitate „Voința Națională* nu se poate opri de a învinui pe dl. P. P. Carp că nu a exprimat limpede pă­rerile sale. Vorbind astfel „Voința Națională* este iarăși victima uneia din impre­­siunile sale greșite. Șeful nostru a fost tot atît de clar în exprimarea simțimîntelor sale în chestiunea ma­cedoneană privită din punctul de ve­dere național, pe cît a fost de clăr in expunerea vederilor sale in aceas­tă chestiune în punctul de vedere al politicei internaționale. Nu este vina d-sale dacă n’a fost Înțeles de toți, încă de la început. Credem că nu va pretinde „Voința Națională“ că dl Carp era obligat cind vorbea principalmente în ches­tiuni de politică europeană, să se ex­prime pe înțelesul celor incompetent a trata asemenea materii.­Dl. Car­­ taste d-lui Sank. Motivul neînțelegerei Acum cît­va timp în urmă sem­nalasem faptul că între d. Stere și d. Chernbach s'ar fi ivit oare­ și cari neînțelegeri motivate pe insu­ficiența actualului prefect de județ care nu se arăta îndeajuns de e­­nergic în ceia ce privește execu­tarea ordinelor d­lui Stere. Intr’adevăr d, Chernbach ce e drept un devotat și sincer partizan al „curentului nou“ liberal, lipsit iasă de din partidul ori­ ce urmă de energie și spirit de inițiativă cînd era vorba de o acțiune mai impulsivă, s’a relevat în capul prefecturei de județ mai mult ca un șef de birou de­cît ca un pre­fect. Cît timp d. Stere își avea concen­trată toată activitatea sa asupra preponderenței în localitate, natural că rolul prefectului în aceasta ne­­puțind avea nici o importanță, d. Chernbach a fost lăsat să-și con­tinue acel „dolce fal­m­ente“ inde­rent űrei sale poetice. Astăzi însă, cînd d. Stere și-a realizat visul și cînd d-sa și-a con­centrat toate privirile asupra ju­dețului, a cărui organizare socia­­istă o urmărește, d. Chernbach este departe de a-i pute­a servi de in­strumentul necesar acțiunei între­prinse. Prin ce mijloace nu știm încă, în tot cazul prin mijloace pașnice, Stere a reușit să i­a demisia d-lui Chernbach, plecînd la Bucu­rești ca să stărue pe lingă d. Bră­­tianu pentru imediata ei rezolvare și numirea noului prefect. Viitorul prefect Asupra viitorului prefect d. Ste­re nu este încă fixat în mod de­finitiv, d-sa înclină însă mai mult înspre d. Chilimoglu. D. Chilimoglu, de curînd îm­­pămîntenit, este un socialist mi­litant care a luptat multă vre­me alături de d. Diamandi, iar în timpul din urmă, decepționat de insuccesul acțiunei întreprin­se se retrăsese in singurătate, mărginindu-se la cultivarea vieț­i-sale. Odată cu venirea„tovarășului“ de pe vremuri în capul organi­zației liberale din localitate, d. Chilimaglu părăsi surgunul și se înscrise în clubul liberal odată cu grupul socialiștilor de la „ Viața Romînească“. D. Stere văzând că singurul mai impulsiv dintre toți blazații care-l înconjoară este d. Chilimoglu, pe d-sa și-a pus ochiul în vede­rea numirei noului prefect. To­tuși repetăm d. Stere nu este fixat încă în mod definitiv. Ecouri Notifice spune că odată în timpul '■"Revoluțiunei grecești, un nu­măr de greci s’au dus să se înscrie ca voluntari, in rîndurile armatei ruse, care tocmai trebuia să intre în răsboiu cu Turcia. Voind să’i Înscrie în controale ofi­­eiul le ceru numele iar ei răspun­seră pe rînd : Căpitan Nicola, căpi­­tan Costi, căpitan Mihale, căpitan Vanghele, căpitan Iani etc. Ceea ce auzind rusul, exclamă bui­măcii : „Dar bine, bre, dacă la voi toți sunteți căpitani, cine mai e soldat?* Dacă la greci toți sunt căpitani în schimb la takiști toți sunt diplomați și nu e unul care sa nu aibă, pe de­gete, probleme diplomatice ale lumei și care să nu aibă pe toți cancelarii în buzunar. După d-nii Covată, Bădărău, Vic­tor Filotti și Cireș, iată că și dl. Charles Lahovari a ținut să-și spue cuvântul asupra interviewului d-lui Carp trimițând un ukaz ziarului „Fi­garo”. Și atât de mare preț au pus takiștii pe acest document în­cât .Ordinea“ de azi 11 publică de două ori, în același număr, în aceiași pa­gină și la aceiași rubrică, odată cu litere drepte și odată cu aldine. Diplomații takiști au întrecut chiar pe marii diplomați și strategi din o­­pereta lui Offenbach, La Vie Parisi­­ene, precum prințul de Mașaban și generalul Portoricoly Maraschino de Zara, care au obținut cele mai mari succese în chestia pescuitei lacher­­dei. Și nu știm cine spunea că d. Take Ionescu n’are stat­ major 1.. Menirea Noului Prefect De­și s’ar părea că dl Sterea prin aparatul de inspectori comunali ca­re-i stă la dispoziție, prin consiliile comunale care-i sunt devotate și prin schimbarea comandantului jandarmeriei ar avea județul aproa­pe organizat, totuși este un punet important a cărui realizare îi pare cea mai dificilă. Dl Știre urmărește organizarea de cluburi la sate pentru răspîn­direa propagandei d-sale și pentru organizarea acestora trebue un om energic, nu un d. Chernbach oare­care. Acesta este adevăratul motiv f­ă­­ru localitate dl C. Sterea noul­­ șef al grupărei liberale ține, se pare, să nu rămîe inactiv pe timpul vacanțiilor. Cel întăi lucru la care se zice că d-sa s’a gândit a fost reorganizarea gazetei. Dl Sterea a alcătuit o listă de noii redactori între care nu figurează nici o persoană din acele care susțineau vechea organizare. Astfel se zice, că D-sa ar fi de­semnat deja pe d-nii Chilimoglu, I­­brăileanu, Botez deputat, și încă vre’o doi trei de nuanța ideilor d-sale, car să se ocupe exclusiv cu partea poli­tică a gazetei dîndu’i direcția în sen­sul vederilor tineretului înaintat di­ partid. La școală nouă, oameni noui, a zi* dl. Sterea cînd a primit prezidenții ■ partidului. Prin urmare e foarte logit­i oă, fiind înlăturați bătrânii de la d­i­recția partidului, să fie puși la cazar ,­tină, și nu ce privește gazeta.. Din urma alegerei care a avut lo­c eri la casa rurală au fost proc­lamați membrii­­ în consiliu, d-nii : Costescu-Comăneanu, Vintilă Brătia­nu și M. Orleanu, iar cenzor d. Tr .­­ Ștefănescu. Din partea guvernului este proba­bil că vor fi delegați memori, pentr­u complectarea consiliului de adminis­t­rație, conform statutelor, d-nii Alex­­ Constantinescu, Al. Seulescu și Pa­vel Brătășanu. Despre modul cum s’a efectuat­­ a­legerea vom vorbi miine. Les boulières De Jean Richepin Dans oes prőfs fleuris Qu'arrose Ia Seine; Cherchez qui vous méné, Mes eltérés brebis. Madamme Doshouliéres. Se numea Deshoulières și îi părea rău. Greșea însă , căci fără îndoială pa­siunea lui stranie pentru originali­tate n’o datora de­cît groazei acestui nume și banalităților pe care i­ le a­­mintea. Ori, ca original a fost complect și rar. După ce gustă din toate alte pu­ține din arte, din litere și din plă­ceri, ajunsese să-și creeze un ideal, care consta în a căuta în toate ne­prevăzutul. Pănă acum însă, nimic nu este ciudat. Această teorie pare că-i a­­rată numai un spirit curios, dușman al comunului, doritor de lucruri noui, cum, la sfîrșit, sunt adevărații crea­tori. Ciudățenia lui însă consta din faptul că Desboulières făcuse din a­­ceastă teorie linia purtării sale zil­nice, și o practică in toate relațiile lui cu lumea, împingându-o pănă la ultimele margini ale excentrității. Devenise un dandy al neprevăzu­tului.* Convingindu-se că originalitatea nu se întîlnește de­cît într’o schimbare veșnică. Își formulase această axiomă : că nici odată nu trebue să-și semene lui însuși, mai ales ca fisip. Lucrul acesta explică schimbările ex­traordinare ale costumului, ale ges­turilor, ale vocei și chiar ale feței. Mulțumită dresurilor, bărbilor false și perucilor, își făcea in fie­care zi un alt cap, trăind ca un adevărat Proteu. Spiritul lui era tot așa de schim­bător ca și un Kaleidoscop, în care, în locul sticlelor colorate, se învîr­­teau paradoxele cele mai ciudate, a­­mestecate cu la palisadele cele mai îngrozitoare, producind in realitate o strălucire de cuvinte, de idei, de imagini, de judecăți, in stare să or­bească pe oamenii cari voiau să vadă limpede în această inteligență fantas­magorică.­ De altfel, era o ființă admirabil în­zestrată. Puternic, înalt, era aproape cu două palme mai mare de­cît deplorabila lui homonimă, și sub figurile lui îm­prumutate se ghicea o frumuseță modernă. Facultăți minunate il ajutau să-și apropie toate virtuțile și toate viciile, toate științele și toate artele. I­ se cunoșteau fapte de eroism și de la­șitate, adevărate puneri „la încer­care” și slăbiciuni ne mai­văzute, climpee de versuri și de proză fără pereche. Începuturi de melodie nouă, schițe în care se arăta forța unui maestru viitor. Cu un cuvînt stăpinea întreg geniul omenesc. Nimic însă nu ducea pănă la capăt, fiind­că—după el — sfîrșitul era banal. Se mulțumea să spună că știa bine că ar putea să fie mare om, mare poet mare muzicant, mare artist, dar că renunța la tot, scîrbit de acest „mare*, prea josnic pentru el. — Toate acestea, zicea el, sunt vechi ca și străzile. N’ași găsi nimic nou in a fi Dumnezeul neamului meu. Ah­i mi-ar plăcea să fiu acest Dum­nezeu, dacă aș fi un dobitoc. 1 S’a văzut și asta și chiar ceva mai mult. Trecea în general drept un nebun. Unii însă îl priveau ca pe un fel de ■ > Anteorist. Dar acest Anteorist era prea sub­­­­til de excentric, ca să creadă chiar ■ în el. — Dacă Dumnezeu ar exista, spu­nea el într’o zi, și dacă acest Dum­­­nezeu aș fi eu, n’aș putea fi atât de n­ dobitoc ca să nu-mi dovedesc că nu­­ sunt.*­­ Cu astfel de teorii, fără îndoială că Desboulières nu putea să trăiască de­cît la Paris și în timpul nostru. Și de sigur că aici ar fi trăit liniștit.

Next