Familia, 1873 (Anul 9, nr. 1-44)
1873-06-03 / nr. 22
250 . Aci vinu doue intrebari mari ! Antâi’a: Ce e cansa că s'au sustienutu aceste datine vechie pana adi ? Voiu nistii ca se deslegu bine! Poporulu romanu după colonisarea sa in Daci’a, a sustienutu religiunea sa pagana din Rom’a si Itali’a, precum dovedescu atâte monuminte cu inscriptiuni, ba aici in Daci’a si-a creatu si dieitati provinciale. De totu cultulu sunt legate si anumite datine, cari se sustienu si atunci candu piere cultulu, respective dieitatea. Poporulu romanu din Daci’a in timpulu invasiuniloru barbare s’a retrasu la deluri si munti, ca sre se scutésca de inimici, si de atunci cu prevalintia a predomnitu délurile si a traitu intre ele. Istori’a, chiar din timpii mai obscuri pomenesce in Daci’a despre pastori romani, si scimu, cu poporulu romanu despoiatu de pamenturi pana mai de una di, s’a ocupatu pre multu cu economi’a de vite. Acei cu economi’a de vite, de la inceputu traiau indepartati de lumea, in parte mare străină de prin orasie, si de influinti’a civilisatiunii si culturei, si liberi din partea preotiloru loru crestini, pentru usulu cultului paganu, pentru usulu datineloru nationale. Din aceste cause s’a sustienutu cultulu vechiu romanu, si anume, datinele legate de acestu cultu, in tota puritatea si pana adi, si aci e deslegarea antâiei intrebari! A dou’a întrebare mare e: Ce e causa, că datinele de adi se vedu a fi mai depline, decâtu cele vechie ? Pontificii, augurii, sălii, arvarii, si alte colegie de preoţi romani purtau anale, cârti, comentarie, protocoale despre agendele loru de peste ani, in aceste se cuprindeau rugatiunile catra fiacare dieitate, sacrificiele si datinele publice si private. Aceste s’au pierdutu, si adi se afla numai unele escerpte, resfirate prin autori.Glungea renduirii serbatoriloru, si respective a calindariului era numai a pontificiloru, carii lu tienea de secretu înaintea poporului, si acest’asciea serbatorile numai din publicare. Cneiu Flaviu plebeiulu la an. 304 ant. Chr. descoperindu secretulu a publicatii calindariulu cu serbatorile, taindu-le pe table; dar din acestea, si calindariulu reorganisatu de Juliu Cesare, si ale altororasie, a remasu numai fragmente. Dintre invetiatii romani, Varra Marcu Termtiu (116—27 ant. Chr.) celu mai invetiatu a scrisu 70 de opuri in 620 de cârti. — Cărțile lui „De vita populi romani“ (despre viéti’a poporului romanu) au fostu unu tesauru alu moravuriloru si datineloru natiunale vechie, in legătură cu credinti’a poporului. Nu aflu de lipsa sa specificu opurile lui, destulu cu Varra s’a numitu representantele datineloru nationale vechie. Ca sie pricepemu ce insemnetate au avutu cărţile lui inca atunci pentru poporulu romanu, ca sa vedemu, ce lumina au adusu Romei si poporului romanu, sie audîmu, ce dice Cicero contimpuranulu catra Varra: „Nos in nostra urbe peregrinantes errantesque, tamquam hospites, tui libri, quasi domum deduxerunt, ut possemus aliquando qui et ubi essemus agnoscere !“ Romanesce e asie: Pe noi caletori si rataciti in cetatea noastra, cărțile tale ca pe oaspeti ne-au condusu ca si acasa, ca sa putemu odata cunosce, — cine si unde suntemu lu rAutorii romani si greci mai tardîi, se provocau la Varra, ca si la o autoritate pentru datinele nationale, dar durere, ca, cărţile lui Varra au peritu in partea mai mare, si din intemplare numai de la părinţii Augustinu si Hieronimu se afla estrase, ca si citatiuni, si indici de materie. Ce ni-ar trebui adi neue mai tare, nu se afla! Ovidiu a scrisu „Libri Fastorum“ adeca calindariulu de peste anu cu serbatorile, culturu si unele datine; dar — si aci durere, ca, cărțile despre jumetatea a dou’a a anului s’au pierdutu, sau dara nu au fostu încheiate. Ce e din literatur’a vechia latina mai pretîosu pentru noi, pe terenulu serbatoriloru poporale si datineloru, sunt cărțile lui Ovidiu, cari mergu si adi mana in mana cu poporulu nostru cu acea deosebire, ca adi unele datine sunt mai pe largu sustienute, decâtu cum erau scrise, p. e. serbatorea Palibi’a nu se afla la nici unu autoriu vechiu, scrisa deplinu, ce se scie adi despre ea, s’a compilatu din multi autori, cu date resfirate, pana ce Alesulu — Paliba de adi — e mai amplu, deplinu. Din aceste veti vedé, ca multe datine din cele vechie au remasu nescrise si necunoscute literaturei latine, si altele scrise s’au pierdutu. Despre unele se afla adi abie atingeri scurte, fara ca scrutătorii sa pricépa intielesulu si insemnetatea loru. Deci Domniloru! Vinu ca sa deslegu si întrebarea a dou’a, vine poporulu nostru cu datinele sale si cultulu poporalii de adi, si res-