Familia, 1877 (Anul 13, nr. 1-52)
1877-12-04 / nr. 49
578 siâ precum este aceea professata de cei mai multi în dîtele noastre. Da, dieu, câci democratî’a de acuma nu cam semena cu cea vechia, ci s’a modernisatu. Democratu în susu, aristocratu în josu ! — eta principiulu conducatoru alu multor mari oratori din timpulu presinte, cari bucina democraţia. Aceştia dara nu se supera, de cumva cineva le duce : „Marfa ta!“ Er a dou’a causa pentru care alti locuitori d’aice nu refusa titlulu de „marfa ta“ este, câ sciu, ca acel’a nu mai are însemnătatea sa vechia. Astadi titlulu celu mai micu este acest’a. Sânt si de aceia, cari îsi aducu aminte de urmatorea anecdota cunoscuta, si de aceea tăcu. Unu domnu odiniora sosindu într’unu orasiu, servitorulu de la otelu l’a întitulatu : „Marfa ta.“ Fiindu câ înse dânsulu erâ unu adeveratu democratu, dîse servitorului sâ nu-lu întituleze astfelu, câci lui nu-i compete asta titlu mare. Si servitorulu respunse: — Me rogu de iertare, dar la noi ori ce taia-fuga e — „marfa ta.“ E bine, abia sositu la Clusiu, si întimpinatu acolo cu titlulu de „ilustrissimu“, primulu meu cugetu fu, câ de siguru acolo si edu si mai mari democrati — moderni, decâtu în Budapesta. Inse numai decâtu me coresei, câci miadusei aminte, câ în Transilvania titlulu „ilustrissime“ e mai micu decâtu „marfa ta“ din Ungaria. Va sâ dîca, acolo democratî’a nu s’a modernisatu asia tare ca dincace de délulu mare. Din momentulu acest’a apoi, câtu am umblatu prin Transilvani’a, nu m’am mai miratu de cumva cineva mi-a dîsu „ilustrissime!“ Clusiulu de asta-data n’a facutu asupra mea impressiunea plăcută de alta-data. Se poate ca dora caus’a va fi fostu obosél’a produsa prin o nópte de insomniu, petrecuta pe calea ferata în ascultarea criticei despre Abdul-Kerim. Mai multu credu înse, ca pravulu celu mare prin care întraramu în orasiu, făcu asupra nostra acea impressiune neplăcută. Dar acea impressiune rea dispăru, după ce facuramu o preumblare prin orasiu. Piatr’a frumoasa, stradele regulate din giurulu ei, turnulu imposantu de la biseric’a din mijloculu ei, câteva edificie publice si private, unele oteluri noue, (câci dieu otelulu „Nationalu“ e pré învechitu,) museulu situatu romanticu, citadella pitoresca,si sub ea aleulu elegantu, au o înmurire pré plăcută asupra ochilor, si fiacare ar merita o descriere mai lunga, de cumva asia dispune de locu. Clusiulu e unulu din cele mai vechi orasie ale Transilvaniei. Originea lui se reduce până pe timpulu Dacilor. Se duce anume, câ încă atunce, a esistatu acolo o cetate, care înse dimpreună cu caderea Dacilor s’a nimicitu. Mai târdiu, sub imperatulu Cladiu,din ruinele cetatii dacice s’a facutu unu orasiu nou, care — după numele imperatului — s’a numitu Claudia. De aice si Claudiopolis, numele lui modernu latinu, precum si Clusiulu românescu. Mai târdîu, în secolulu XII, si aice s’a adusu o colonia sasésca. Dar încetulu cu încetulu sasii din Clusiu se magiarisara, si în secolulu XVI trecându ei la religiunea unitara, desfacura cu totulu legaturile lor cu ceialalti sasi cari au fostu si sânt luterani. Citadella înse e de origine mai moderna. Acést’a s’a facutu abia la 1721—23, sub comandantulu militaru conte Stefanu Steinville. Astadi Clusiulu e unu cuibu alu aristocrației unguresci. Inteliginti’a noastra nu este asia mare, ca si pe timpulu când gubernulu si tribunalulu supremu alu Transilvaniei se aflau acolo; cu toate aceste înse — afara de numeroas’a tinerime scolara — si astadi avemu unu numeru frumosu de familie române în Clusiu. De aceea mi a parutu foarte reu, câ timpulu de asta-data nu mi-a permisu să fiu pututu avéa onoarea d’a le cerceta. Eventualitatea înse me mângâiâ în câtuva, câci din întâmplare convenit cu câtiva cunoscuţi si prieteni într’unulu din chioşcuri, si astfelu n’am fostu silitu sa parasescu Clusiulu fara d’a fi vorbitu cu cineva românesce. Aceşti domni se conduseră apoi la locuinti’a apropiata a zelosului professoru de la universitate, dlu dr. Grigoriu Silasî. Dar si acolo abia putui sfe stau câteva momente pretiose, câci aveam sâ grabescu la gara. Era nópte, când după câteva ore bine petrecute, esîramu orasi la calea ferata, sâ ne continuâmu caletoria. Iosifu Vulcanu- FAMILIA. Anunii XIII.