Familia, 1890 (Anul 26, nr. 1-52)
1890-10-14 / nr. 41
Anul XXVI. FAMILIA Sfinţirea bisericei gr. of. din Hodac, pe care o semnalarăm in nr. penultim, a fost o frumosă serbătoare. Esc. Sa archiepiscopul şi mitropolitul Miron Romanul, intimpinat cu ovaţiuni, a descins in şcola gr. c., unde i s’a pregătit cvartirul. La actul sfînţirei a asistat totă clasa inteligentă română din părţile acelea, fără deosebire de confesiune. Esc. Sa a ţinut şi o cuvântare. Apoi a urmat banchetul. După banchet a visitat biserica şi şcola gr. c. şi a plecat la Reghin, unde dl advocat Mihai Orbonaş a dat un pronit festiv in onoarea Esc. Sale, care apoi s’a intors cu suita sa la Sibiiu. Gimnasiul din Năseud Ministrul unguresc de culte şi instrucţiune Csáky, prin directorul suprem al şcolelor, a dat direcţiunii gimnasiului din Năseud ordinul, ca pe viitor gimnasiul să nu se mai numească »greco-catolic«, nici »românesc«, programele anuale să le publice de aci înainte in limba maghiară sau deca se poate in limbile maghiară și română. Mai departe direcțiunea este strict oprită, ca pe viitor să romaniseze numele elevilor in programe și in registrele școlare. Ordonanța ministerială se dateza dela 11 octombre. După »Kolozsvár«, directorul suprem districtual dr. Enric Finăly a şi plecat alaltăieri la Năsăud, spre a câştigă ordinului ministerial valoare in tote direcţiunile. Gimnasiul din Braşov. Dl Ipolit Ilasievici, profesor la gimnasiul din Braşov, a fost ales de cătră delegaţiunile şcolare de acolo, director al gimnasiului român gr. or. din Braşov pe timp de trei ani, conform regulamentului şcolar. Societatea de lectură a elevilor dela institutul pedagogic-teologic din Arad s’a constituit in 24 septembre sub presidiul Ruds. Un director seminarial Augustin Hamsea, in următorul mod: vice-president s’a ales Aurel Givulescu, cleric curs. III; cassar Constantin Putici, cl. c. III; secretar Georgiu Proca, cl. c. II; notari: Iuliu Bodea și loan Stana, clerici c. II; vice-notar Nicolae Onciu, ped. c. III; bibliotecar Lazar Ghebeleş, cl. c. I; vice-bibliotecarloan Roman, ped. c. III. In comisia literară s’au ales: Georgiu Cherecheş, Alesandru Nica, clerici curs. III; loan Milu, loan Pop, clerici c. II; Andrei Horvat, Lazar Muţiu, clerici c. I. In comisia revisora: Iosif Popovici, cl. c. III, Ilie Bursaş, cl. c. II ; Petru Ardelean cl. c. I şi Remus Bortoş, ped. c. III; controlor s-a ales Traian Cucu, ped. c. II. Societatea bisericescă-literară „Alexi Şincai“ din Gherla, in şedinţa ţinută la 4 octombre n. c. — fiind de faţă canonicul Eusebiu Cartice, supravighiătorul societăţii şi rector seminarial, şi dl Ilariu Boroş, prefect seminarial — sub presidiul dlui loan Georgiu, spiritual seminarial, s’a constituit in modul următor : Preşedintele: Aureliu Ciurilean, teolog de curs. IV, vicepreşedinte : Mihailă Baciu, teol. IV, secretar : Danilă Mălaiu, teol. III, notar : David Parascan, teol. II, cassar : Basiliu Ilnitzki, teol. II, controlor : Gavrilă Budu, teol. II, archivar: Aureliu Moțoc, teolog II. Societatea de lectură teologică-pedagogică „Ioan Popasu“ din Caransebeş s’a constituit duminecă, in 4/16 septembre 1890 in următorul chip: Preşedinte: loan Pinciu, profesor; vicepreşedinte: Nicolae Ionescu, teolog cursul III; notar I: Nicolae Groza, teolog cursul III; notar II: Petru Ciorogariu, pedagog cursul III; cassar: loan Birnescu, teolog cursul II ; controlor: Ios. Puşchiţa, pedagog cursul III ; bibliotecar : Petru Popescu, teol. cursul II; vicebibliotecar : Ios. Velcean, ped. curs. II; secretar: loan Popovici, teol. curs. II. Membri in comitet s’au ales : Nicolae Ionescu, Nicolae Groza şi T. Bugariu, teologi cursul III: loan Popovici şi loan Gropşan, teologi cursul II; George Dragomir şi Ilie Popa, teologi cursul I; loan Popa, pedagog cursul III; Iosif Tărian, pedagog cursul II şi I. Alesandrescu, pedagog cursul I. Conferinţă invăţătorescă. La Leucuşesci in Bănat in 28 septembre s’a ţinut conferinţa învăţătorilor români gr. or. din inspectoratul Leucuşescilor, sub presidiul părintelui inspector şcolar Adam Rosa. In acesta conferinţă, după »Luminatoriul« intre altele s’a luat şi urmatoarea hotărire: S’au obligat toţi învăţătorii moral minte a se ocupă ănşişi, şi a îndemnă şi poporul la cultivarea vermilor de mătasă, in proporţiunea in care vor avă dudfi (fragari) in comună, precum şi a se ingriji ca in toamna aceasta să se ogorăscă pomăriile şcolare, or in primăvăra viitoare să semene semănță de fragari cât de multă, şi aceea cultivându-o, după ce fragarii vor ajunge timpul sâdirei, să-i impărţâscă gratuit locuitorilor din comună, spre a se lăţi cât mai tare acest ram de câştig, de oare-ce s’a constatat, că in 2 comune din acest inspectorat unde s’au ocupat învăţătorii cu mătăsăritul, prin comuna Răchita şi alţi 20 de locuitori, pe lângă truda puţină au venite insemnate din acest ram de câştig, chiar primavera, când poporul e mai lipsit de bani. La şcollele româneşti din Blaş in anul şcolastic curent se afla 717 elevi şi eleve, şi anume: in seminarul clerical archidiecesan 47 ; clerici esterni 6 ; in gimnasiu 369, dintre aceştia in »convieţui Vanceanu« sânt 80, beneficiaţi cu pâne sânt 184, stipendiaţi 38, in preparandie sânt 67, dintre cari beneficiaţi cu pâne sânt 56; in şcola normală sânt 174, dintre cari beneficiaţi cu pâne sânt 67 ; in şcola primară română de fetiţe sânt 54 de eleve. Adunare invăţătorescă. Adunarea generală de tomnă a subreuniunii învăţătorilor gr. or. din protopresbiteratul Mercurei va ţine adunarea sa generală la Poiana in 11 şi 12 nov. st. n., sub presidiul dlui Em. Beşa. Ce e nou? Hymen. Dl Ioan Pantoş, absolvent de teologie din diecesa Arad, s’a logodit cu dora Sidonia Dorea din Pilul-mare. Solri personale. Dl dr. George Vuia, cunoscutul medic dela băile herculeane, a ţinut in adunarea balneologică din Budapesta, la 24 octombre, o conferinţă despre intrebuinţarea practică a vaporilor apelor minerale. — Dl Iacob Negruzzi, directorul »Convorbirilor Literare« zace bolnav in străinetate. Doliul familiei Mocsonyi Mihail de Mocsonyi, părintele iluştrilor noştri bărbaţi Alesandru şi Eugeniu de Mocsonyi, a încetat din viaţă. La doliul familiei, dimpreună cu naţiunea vitregă, ne associem şi noi. Anunţul funebral al familiei sună astfel : Alesandru de Mocsonyi şi Eugeniu de Mocsonyi cu inimă plină de durere anunţă atât un al lor, cât şi in numele soţiei cestui din urmă, Teresia născ. Horváth de Zalabér şi a copiilor acestora : Catarina, Eugenia, Petru şi Sandru ; apoi a lui Antoniu Mocsonyi de Foen şi a soţiei sale Iosefina născ. baronesa Brüdern, şi a fiilor lor Zeno şi Victor, dimpreună cu soţia celui dintăi Maria născ. baronesa Fischer şi cu fiiul lor Antoniu, a văduvei după Andrei Mocsonyi de Foen, Laura născ. Csernovits de Macsa, a văduvei după Georgiu Mocsony de Foen, Helena născ. Somogyi de Gyöngyös și a fiicelor acesteia Livia măritată cu contele Andrei Bethlen și Georgina măritată cu cont. Rudolf Bissingen-Nippenburg, — cum că neuitatul lor părinte, resp. socru, bunic, cumnat, unchiu și unchiu-mare Mihail * 495