Flacăra Iaşului, februarie 1968 (Anul 24, nr. 6651-6675)
1968-02-01 / nr. 6651
FLACĂRA IAȘULUI PAGINA 2 Ştefan Luchian uses 1»16) La 1 februarie 1968 se împlinesc o sută de ani de la naşterea pictorului Ştefan luchian, stea de primă mărimea artei româneşti. După cum se ştie, Ştefan Luchian a văzut lumina zilei în Ştefăneştii Botoşanilor, fiind primul fiu al maiorului Dimitrie Luchian şi al Elenei Luchian, născută Kiriacescu. Primele studii de desen şi pictură le face la Şcoala de arte frumoase din Bucureşti, avîndu-i ca profesori pe Theodor Aman şi Gheorghe Tattarescu. Urmează apoi cursurile Academiei de arte frumoase din München (1889—1890), iar între anii 1890—1892 pe cele ale Academiei Julian din Paris. Deşi studios şi conştiincios, Ştefan Luchian a trecut fără entuziasm prin aceste şcoli în care se profesa un academism rece, uscat, evazionist, lipsit de seva realităţii. Filiaţia artei lui Luchian din marea artă grigoresciană este confirmată de Grigorescu însuşi, care, cu prilejul expoziei personale a lui Luchian, din 1904, ar fi declarat : „Am, fii sfîrşit, un urmaş I" cumpărîndu-i cu acelaşi prilej şi o lucrare (singura lucrare cumpărată atunci din toată expoziţia I). Recunoscînd fără nici o şovăire filonul principal, realist, viguros şi sănătos al artei româneşti. — Aman, Grigorescu, Andreescu - pe care îşi propune să-l continue prin propria sa operă, Ştefan Luchian se considera şi moştenitorul tradiţiilor noastre populare, al ceramiştilor şi zugravilor, care ne-au lăsat inestimabile comori de artă, unele din ele cunoscute azi în lumea întreagă, înrudirea cromatismului luchianesc cu cel al ceramicei smălţuite şi aşezarea, florilor — pe care pictorul le-a zugrăvit cu o neîntrecută măiestrie — în oale de lut, sunt mărturii evidente în acest sens pe care le confirmă şi Luchian însuşi „fiindcă sunt de la noi“, (fiorilor - n.a.) le stă frumos într-o oală făcută tot la noi De asemenea, cunoscutul autoportret din 1906-1907, intitulat semnificativ de Luchian „Un zugrav", este o aluzie la continuitatea şi rădăcinile artei sale în tradiţiile seculare ale artei zugravilor noştri populari. Faptul este remarcat de cercetătorii români şi subliniat chiar de unii cercetători străini. Reputatul istoric şi critic de artă francez, Henri Focillon - de pildă - scria în 1929 că Luchian este „mai presus de toate plin de sevă românească“, afirmînd mai departe că „Pictorul cult se întîlneşte astfel cu satul şi cu neamul său; ori, mai bine zis, le poartă mereu în el“. Acelaşi cercetător , cunoscător notoriu al artei universale, îl considera pe Luchian cel mai mare pictor al florilor : „Nimeni, poate, n-a pictat florile ,„ cu mai multă strălucire, mai iscusit şi mai natural“ decit Luchian. Referitor la rădăcinile şi caracterul sintetic al artei lui Luchian, un alt istoric şi critic de artă francez — Jacques Lassaigne - făcea observaţii şi mai directe, considerîndu-l pe Luchian „succesorul firesc al zugravilor a căror meserie tradiţională a practicat-o... şi cel mai evoluat şi mai modern dintre pictorii români“... Tot J. Lassaigne a subliniat şi valoarea universală a operei lui Luchian : „Luchian a ştiut să rămînă în întregime român, adoptînd în acelaşi timp tonul cel mai universal“. Lucid şi liric, intransigent şi blînd, consecvent şi exigent cu sine însuşi pînă la severitate, Luchian reprezintă în arta românească unul din eforturile ei supreme pentru încorporarea unei spiritualităţi mai adinei şi mai generalizatoare, în forme de expresie noi, de un mare rafinament cromatic, poeme de culoare şi lumină cu discreţii şi incandescenţe nemaiîntîlnite pînă la el. Aria tematică a artistului este cuprinzătoare, conţinînd aspecte variate ale realităţii : peisaje naturale urbane şi rurale, figuri de ţărani şi muncitori, de locuitori ai mahalalelor bucureştene, ample compoziţii cu profunde rezonanţe sociale, portrete şi autoportrete, flori, interioare de locuinţe, scene de gen etc. Multe din aceste teme au fost abordate şi de N. Grigorescu, însă Luchian, dispunînd de un spirit critic mai ascuţit şi de un puternic simţ al dramaticului, le-a încărcat cu sensuri mai adinei şi cu valenţe emoţionale, care depăşesc adeseori pe acelea ale marelui său înaintaş. Fie că a pictat peisaje sau compoziţii, flori sau portrete şi autoportrete, Luchian - depozitar al unei sensibilităţi cu largi implicaţii sociale — a transmis lucrărilor sale acea umanitate vibrantă care îi este atît de specifică. lată-l frămîntat de gînduri şi de amărăciuni în „Moş Nicolae Cobzarul“, sau mocnind ameninţător şi prevestitor de furtuni în „La împărţitul porumbului“ , iată-l apăsat, virtual, sub povara de pe umerii ţăranilor din „După muncă, spre casă“, sau căutînd şi ieiind cu o dramatică înfrigurare morţii în „1907“. In „Lăutul“ îl vedem plin de gingăşie şi de dragoste pentru copii, iar în „Anemone“ monologhează discret despre viaţă şi despre moarte. Durerile şi frămîntările celor mulţi şi obidiţi, alături de propriile sale suferinţe fizice şi morale, s-au acumulat, rînd pe rînd, în conştiinţa marelui artist şi de aici au trecut - sublimate şi transfigurate plastic - în cele douăsprezece autoportrete ale sale care sînt tot atîtea capitole din istoria vieţii pictorului şi a epocii în care a trăit. Ca şi în cazul lui Rembrandt, suferinţele nu i-au slăbit geniul creator şi nu i-au împietrit firea, ci, dimpotrivă, i-au adîncit umanitatea, i-au călit dîrzenia morală şi i-au ridicat potentele creatoare pină la sublim. La fel cu cei mai mulţi dintre marii creatori in' noitori ai artei din toate timpurile, şi Ştefan Luchian s-a impus greu atenţiei publice, întîmpinînd mai ales rezistenţa oficialităţilor, „mentori şi patroni ai artei“ ca C. I. Stăncescu ş.a.. Astăzi însă, opera lui Luchian ocupă un loc de cinste în muzeele de artă ale ţării (inclusiv muzeul din Iaşi) şi în zonele cele mai înalte ale conştiinţei poporului român. CLAUDIU PARADAIS Şt. Luchian Autoportret PE ECRANE Corigenta domnului profesor Filmul e de fapt o amintire. O amintire a unui onorabil profesor universitar, care gonind spre Predeal intr-o luxoasă limuzină albă, este oprit pe şosea de o cireada de bivoliţe leneşe. Curioasele animale răscolesc în amintirea profesorului o întîmplare petrecută in urmă cu 30 de ani pe cInd dăscălea Intr-un orăşel de provincie. Intenţia cineaştilor (scenariul; /.D. Sirbu, regia: Haralambie Boroş, imaginea: Ovidiu Gologan) nu este, insă, simpla povestire a nostimei intimplări, ci efectuarea unei secţiuni — cu bisturiul comediei satirice — în sistemul birocratic al regimului burghez. Punctul de dezlănţuire a necazurilor nevinovatului profesor este încurcătura clasică de nume. Pe formularul venit de la percepţie, un major necinstit, pentru a scăpa de impozite, schimbă numele său cu numele străzii, astfel că somaţia de plată in loc să vină la Vasile Alexandru de pe strada „Andrei Mureşianu", vine la profesorul Andrei Mureşianu de pe strada „Vasile Alecsandri". încurcătura o dată făcută nu va mai putea fi lămurită, dat fiind labirintul de-a dreptul diabolic al organizării financiare burgheze. Bietul profesor nu poate dovedi că nu este proprietar de bivoliţe şi că, deci, n-are pentru ce plăti impozite. Se desfăşoară în faţa spectatorului un adevărat marş chinuitor şi înnebunitor de la un ghişeu la alinl, de la un serviciu la altul, de la un şef la altul, pină cind ajunge, bietul, să fie considerat nebun şi instalat la ospiciu, unde un medic reuşeşte să-l convină că de fapt are bivoliţe, dar că acestea se află în el însuşi. N-am povestit aici decit în linii foarte mari aventurile profesorului Andrei Mureşianu. Ţesătura încurcăturilor, a întîmplărilor, este mult mai deasă şi ea depăşeşte pe alocuri simpla descriere a maşinii birocratice burgheze. Cel puţin în atenţia cineaştilor, căci sînt evidente unele reflexe critice asupra familiei, asupra şcolii, asupra vieţii sociale în general. Tocmai aici stă, însă, şi principala lipsă a filmului. Atmosfera oraşului de provincie, care ar fi trebuit să servească drept fundal convingător întregii acţiuni, nu este surprinsă în liniile ei caracteristice, cele cîteva sugestii (strada cu dughene, costumaţia personajelor luminind exterioare şi cu totul insuficiente. Unii critici, care au avut prilejul să citească şi scenariul, susţin că acesta era mai bogat în sugestii asupra epocii decit este filmul. Că regizorul a pierdut pe drum unele calităţi ale scenariului, care surprinsese subtextul permanent, clocotul epocii şi problemele ei specifice. Probabil din această cauză satira nu este suficient de usturătoare, filmul reducîndu-se la unele scheme convenţionale plasate la întîmplare în timp şi spaţiu. Scenariul mai cuprindea, de asemenea, în prima lui formă (şi asta este destul de evident şi din film) date suficiente de intrigă şi tipologie pentru o izbutită comedie cinematografică. Acestea, însă, nu au fost puse în valoare decit în mică măsură şi cu mijloace artistice modeste. Comedia realizată de Haralambie Boroş e cam monotonă, nu se folosește de mijloacele specifice genului, mijloace pe care le-a cunoscut cu siguranță din atîtea filme comice care au fost prezentate la noi în cicluri („Cînd comedia era rege", „Vîrsta de aur a comediei"). Este, însă, foarte greu să apreciezi astăzi un film care a fost produs în urmă cu zece ani şi care, deci, nu beneficiază de toate cîştigurile şi progresele pe care cinematograful nostru Ie-a făcut în această perioadă — nu numai ca tehnică cinematografică, ci şi ca experienţă artistică. Sub acest unghi, neîmplinirile filmului lui Haralambie Boroş par într-o măsură scuzabile. Atracţia filmului sunt, însă, actorii. O distribuţie alcătuită din tot ce avea şi are mai bun teatrul nostru în materie de comedie : Grigore Vasiliu-Birlic, Alexandru Giugaru, Silvia Fulda, Marcel Anghelescu, Ion Manu, Jules Caraban, Dem. Rădulescu, Paul Călinescu, Horia Cuciulescu, Tudorel Popa şi alţii. Deşi foarte buni actori, aceştia nu au primit din partea regizorului o suficientă orientare, intrepretarea lor nu se armonizează, fiecare joacă cum crede de cuviinţă, ceea ce împiedică închegarea unui stil al Ulmului. Scenele cele mai bune, usturătoarea satiră la adresa birocraţiei şi unele virtuţi interpretative sunt recepţionate de spectatori şi insolite de hohote de rîs. SORIN PINTILIE Scenă din film NISTOR NECULEA, strada Ştefan cel Mare nr. 44, Iaşi. Acum mai bine de două luni, I.R.C. : Iaşi a început nişte reparaţii interioare şi exterioare la imobilul în care locuiesc mai multe familii. Totuşi, deşi banii au fost achitaţi, prea mari „progrese" în ceea ce priveşte înaintarea lucrărilor nu se văd. Uşile stau în curte, în loc să stea la locul lor, instalaţiile sanitare arătau mai bine înainte decît după ce au fost... reparate. Ne-am adresat şi noi conducerii I.R.C.ului, pentru a vedea ce se întîmplă de fapt. Cu această ocazie am aflat mai multe lucruri: în primul rînd, unii dintre vecinii dv. se pare că încearcă să fie originali în ceea ce priveşte şicanele adresate unor vecini. Şi, de aici, ce face constructorul, strică... locatarul. In al doilea rînd, cineva din conducere se va deplasa la faţa locului pentru a vedea despre ce este vorba. Şi, în al treilea rînd, lucrările începute anul trecut vor fi terminate complet, potrivit planului, la sfîrşitul trimestrului al II-lea al acestui an AUREL VORNICU, aleea Decebal, nr. 14, Iaşi. Pină nu de mult, cele trei abonamente la publicaţii locale sau centrale mai erau aduse de poştaşul ce deserveşte blocul în care locuiţi potrivit dictonului „mai bine mai tîrziu decît niciodată". De cînd, însă, aţi sesizat organului în drept acest lucru, treburile s-au schimbat. Nu vi se mai aduc de loc abonamentele. Tovarăşul Mircea Popovici, dirigintele Oficiului raional P.T.T.R. Iaşi, ne informează că au fost luate măsuri pentru cercetarea acestei situaţii. Cum rămîne, însă, cu ziarele pierdute? TUDOR NEAGU, şoseaua Ţuţora, bl. E 3, Iaşi : In legătură cu circulaţia tramvaielor de serviciu pe timpul nopţii, conducerea I.T.I. ne-a informat că acestea străbat traseul din Piaţa Unirii spre capetele de linii. Situaţia aceasta va dura pînă în momentul în care se vor crea condiţii de parcare a celorlalte tramvaie în incinta depoului (şi nu pe o bună porţiune de linie de la Gară spre Piaţa Unirii, ca acum). N-ar fi, însă, rău ca, la trenurile de noapte, măcar taximetre suficiente să se găsească în stație... GH. IACOMI, str. Sărărie nr. 64, O. SOLOMON, str. Sf. Atanase nr. 28, Iaşi, I. BÂICEANU, Belceşti — Hîrlău, DUMITRU OPREA, Dancu — Holboca . Aţi sesizat redacţia în legătură cu unele probleme privind reţelele electrice. După verificările necesare, conducerea I.R.E. ne-a răspuns : Cîteva zile, pe strada Sărărie n-a fost lumină electrică, deoarece s-au executat unele lucrări la reţea (montări de contoare etc.). Pe strada Sf. Atanase, reţeaua a fost deranjată de vîntul care a bătut cu putere. Defecţiunea s-a remediat. Locuitorii din Belceşti, care ne-au sesizat că nu au lumină, deşi instalaţiile interioare s-au făcut în august 1967, au avut dreptate. In ziua de 26 ianuarie a.c., după ce am luat legătura cu I.R.E., s-a efectuat racordul atît de mult aşteptat. Celor 24 de familii din Dancu, care doresc să beneficieze de avantajele electricităţii, le răspundem că se pot adresa Şantierului de construcţii-montaj al I.R.E. din Iaşi, strada Răşcanu nr. 2. Redactor de serviciu : PAUL VARGA Creşterea 9 eficienţei economice (urmare din pag. 1) ţionări numeroase care determină scăderea productivităţii muncii. Tovarăşul Nicolae Ionescu, preşedintele comitetului sindicatului, a arătat că pentru micşorarea consumului de metal, trebuie să fie perfecţionate mijloacele de evidenţă şi să se desfăşoare o mai intensă muncă de ridicare a gradului de calificare a muncitorilor. In legătură cu posibilităţile de economisire a metalului alţi participanţi la discuţii au semnalat necesitatea îmbunătăţirii aprovizionării cu bandă la dimensiunile optime şi cu scule de bună calitate. — Cine trebuie să verifice calitatea sculelor, gradul lor de uzură ? s-a întrebat maistrul Aurelian Bacău. După părerea lui ar trebui Un tehnician anume, întrucit el, maistrul, nu are timp. I s-a răspuns insă că verificarea sculelor este obligaţia maistrului, deoarece nimeni nu cunoaşte mai bine ca el problemele concrete ale locului de producţie de care răspunde, posibilităţile maşinilor şi colectivului respectiv. S-a ridicat însă problema folosirii timpului de către un maistru. Tot tovarăşul A. Bacău a semnalat faptul că maiştrii sunt obligaţi să irosească o mare parte din timp pentru întocmirea unor evidenţe, care ar putea reveni normatorilor, dacă ele sunt, într-adevăr, necesare. După uinele opinii, la Uzina metalurgică există încă paralelisme între unele evidenţe şi ar fi bine ca economiştii să le înlăture, dînd posibilitatea cadrelor tehnice să se ocupe mai mult de aspectele concrete ale producţiei. Despre crearea unor condiţii mai bune pentru munca maiştrilor la Uzina metalurgică s-a mai scris în ziarul nostru, iar faptul că problema aceasta s-a ridicat din nou zilele trecute, dovedeşte, că semnalele critice nu au fost privite cu atenţia cuvenită. In această ordine de idei trebuie să subliniem şi intervenţiile la discuţii ale tovarăşilor Constantin Andrieş şi Nicolae Ioviţă, care au arătat că unele deficienţe cu privire la funcţionarea macaralelor sau a unor utilaje direct productive, deşi au fost aduse la cunoştinţa conducerii uzinei, măsurile se lasă cam de mult aşteptate. Observaţii şi propuneri importante în scopul asigurării îndeplinirii integrale a sarcinilor sporite de plan din acest an au mai făcut inginerii şefi Vasile Brănişteanu şi Ion Nădejde, ing. Titus Hen, şeful serviciului mecanic-şef, ing. Valentin Pînzaru, şeful serviciului cercetări, ing. Eugen Avram, adjunctul şefului secţiei I. Din cuvîntul lor s-a desprins necesitatea unei mai strînse colaborări între cadrele de specialişti ai uzinei şi un sprijin mai operativ din partea forului tutelar în aprovizionarea cu materiale şi diverse utilaje de primă necesitate. În încheierea dezbaterilor, a luat cuvîntul tovarăşul Mihai Vatavu, secretar al Comitetului regional de partid, care a subliniat măsurile ce se impun a fi luate pentru îndeplinirea exemplară a sarcinilor pe acest an. Efectul curativ... (urmare din pag. 1) tetraciclinei, cu ulei hidrogenat, pe Ungă faptul că facilitează procurarea materiei prime şi îmbunătăţeşte calitatea produsului finit, va aduce economii, după cum arată antecalculele, în valoare de 1.203.924 Iei. In urma aplicării unei invenţii aparţinînd unui colectiv de ingineri de la secţia I, a fost obţinut un nou ■produs — clorhidratul de tetraciclină ,cu un spectru mai larg antibacterian — mult căutat în străinătate. Ar putea fi pomenite alte asemenea „inluzii" de nou. Enumerarea lor ar lua, însă, timp şi spaţiu. Cert este că tot ceea ce a înregistrat cabinetul tehnic ca propunere este şi rodul muncii politice desfăşurate de organizaţiile de bază din secţii, de toţi membrii de partid. Exemplul inventatorilor şi inovatorilor comunişti Mihai Gavrilescu, Margareta Jakiba, Elvira Barbu, Valeriu Rugină, Veniamin Munteanu, Georgeta Harmanschi, ca să nu dăm decît cîteva nume, le oferă tuturor o pildă demnă de urmat. Planul tematic de inovaţii pe 1968 solicită metode noi, ştiinţifice, de muncă. Producţia fabricii, luată în contextul afluenţei masive a noului an tehnica mondială, cere înfăptuirea acestui lucru cit mai repede. Şi totul este pe deplin posibil. Socialismul, marele accelerator al istoriei, creează perspective optime unei dezvoltări armonioase intrim ritm uluitor. Acest proceseste condus, la scara întregii țări, de Partidul Comunist, care îmbină nevoia subiectivă a poporului nostru de a se avinta cit mai repede la cel mai înalt nivel de dezvoltare economică cu necesitatea obiectivă a calculării ritmurilor şi a proporţiilor. Sunt grăitoare în acest sens dezbaterea şi adoptarea de către Conferinţa Naţională a partidului a programului de perfecţionare a conducerii şi planificării economiei naţionale. In înfăptuirea obiectivelor trasate de Conferinţa Naţională a partidului, comuniştii, toţi muncitorii, inginerii şi tehnicienii Fabricii de antibiotice răspund : „Oricât de mare ar fi viteza cu care mergem înainte — şi vom face totul pentru asta —ea nu ne sperie. Nu ne sperie pentru că avem un mobil social cunoscut, înalt și limpede". Pirandello pe scena teatralul National Aniversarea centenarului marelui sicilian a prilejuit pretutindeni manifestări bogate, puse sub semnul „Anului internaţional Pirandello". S-au prezentat montări noi ale unor spectacole devenite celebre, ca Henric IV, reluat la Paris de fiul lui George Pitoeff, creatorul nu mai puţin faimos al rolului titular i s-au înscenat piese inedite sau mai puţin, cunoscute şi amintesc doar de succesul recent al piesei Trovarsi în regia lui Claude Régy sau Uriaşii munţilor în excepţionala realizare a lui Giorgio Strehler cu Piccolo Teatro din Milano, spectacol despre care citim că realizează recorduri de aplauze pe diferite scene ale Europei. De asemenea, continuă să apară numeroase studii despre Pirandello (revistele Europe și II Drama îi consacră chiar numere speciale, în care se formulează noi puncte de vedere în interpretarea operei, sau se stabileşte bilanţul aporturilor inovatoare ale dramaturgiei pirandelliene, ecourile ■— directe sau indirecte— ale acestei dramaturgii în teatrul european de azi — de la Brecht şi Sartre, la Ionescu şi Genet. Toate acestea dovedesc că teatrul lui Pirandello e încă viu, că ridurile puse de vreme pe piesele sale ţin numai de suprafaţa lucrurilor şi că nucleul profund al acestui teatru — în ciuda tributurilor plătite unei epoci depăşite — suscită în continuare interesul contemporan. In România — şi în special la Iaşi — există o veche tradiţie a pirandellismului. Cîteva din cele mai importante succese ale celor mai interesanţi animatori din perioada interbelică sunt legate de această dramaturgie. Marele Ion Sava a atins plenitudinea forţelor sale regizorale montînd — în 1938 la Bucureşti şi apoi la Iaşi — „Şase personagii în căutarea unui autor". Tot la Iaşi, neuitatul Tudor Călin obţine în 1933 un prestigios succes cu Henric IV, piesă pe care o montase în 1926 în nordul Moldovei, fostul „internatist“ Victor Ion Popa. Trebuie subliniat că îmbrăcaţi pe cei goi!, comedia tragică pe care o vom prezenta în premieră sîmbăta aceasta, a văzut pentru prima oară în România lumina rampei la Iaşi la 1 aprilie 1930, în regia lui Ion Aurel Maican, avînd ca protagonişti pe Elena Chiosa, George Popovici şi Profir, pese spectatorilor bucuria descoperirii piesei, povestindu-le subiectul. Mă voi restrînge doar la circumscrierea problematicii. Apărută în 1922, în perioada de culminaţie a scriitorului (un an după Henric IV şi în acelaşi an cu Şase personagii), comedia îmbrăcaţi pe cei goi cuprinde toate temele specifice teatrului pirandellian. In centrul piesei stă ideea scumpă autorului, şi de altfel tratată din diferite unghiuri şi în alte aspecte în foarte multe din piesele sale, a caracterului zadarnic şi iluzoriu al înşelării de sine. Credem că putem apărea mai „frumoşi", ascunzîndu-ne mizeria şi murdăria sub formulele idilice ale unor concepte idealizante sau sentimental-romantice, minţindu-ne pe noi raşine şi minţind şi pe alţii. Ne înşelăm. Oricît de nevinovată ar fi această minciună, oricît de bine intenţionat şi de „frumos" ca aspiraţie ar fi acest bovarism, totul e zadarnic, nu se poate trăi astfel. Acoperirea unei realităţi mediocre, meschine şi turpide cu un văl ţesut de imaginaţie din închipuiri romanţioase este o acţiune vană : vălul poleitor e atît de fragil, iar presiunea realităţii e atît de puternică, îneît nu poate rezista asaltului brutal, nemilos, al desfăşurării vieţii. Apare aici cunoscuta opoziţie pirandeliiană între reprezentările minţii noastre — „ficţiunile spiritului“ cum le numea el — şi realitatea existenţială. In faţa închipuirii suferinţelor de către imaginaţia unui scriitor (personajul Lodovico Nota), sau a declarării discursive a acelor mai nobile şi frumoase atitudini (personajul Franco Laspiga), autorul contrapune trăirea suferinţelor, trăirea atitudinilor— trăire concretă in cea mai imediată realitate, aproape corporală (personajul Ersila Drei). Şi aceasta din urmă i se pare a fi modalitatea care poate conferi personajului autenticitate umană. Deşi luciditatea amară a autorului nu cruţa nici chiar personajul Ersilei Drei, demascînd mediocritatea tentaţiei de evaziune din realitate — totuşi autenticitatea pe care ea şi-o cîştigă prin experienţă reală, vie, a suferinţei sale, face să i se acorde în acelaşi timp şi compasiunea. Parcă, gîndindu-se la aceasta, a scris Pirandello cunoscutul adagiu „Aria mea e plină de o milă amară pentru toţi cei care se înşală pe ei înşişi ; dar această compasiune nu poate fi însoţită decît de o sălbatică revoltă contra destinului care condamnă omul la iluzie". Trebuie să mai adaug că toată această dialectică existenţială (sărăcită aici, din motive de spaţiu, de multe idei compli-,mentare) este plasată — spre nedumerirea spiritelor estetizante și calofile — într-o canava teatrală aparent foarte banală și foarte „vieux jeu", de tip 1900. Destinul a voit însă ca în acest „melo" uşor burlesc să-şi găsească expresie—cu cîteva decenii înainte de Sartre — faimoasa formulă sartriană: „Infernul sunt ceilalţi". Intr-adevăr, intriga conformistă a piesei cu fete părăsite şi soţi adulterini e folosită de Pirandello doar ca suport al unei demonstraţii filozofice. Intriga nu are ca scop reprezentarea opoziţiei banale (a melo-ului clasic) între cei buni şi cei răi, pictaţi în alb şi negru. Ea e folosită doar ca punct de plecare pentru construirea nenumăratelor ipoteze plauzibile asupra unui eveniment petrecut, pentru nesfîrşitele explicaţii şi justificări pe care personajele şi le dau , ceea ce duce în ultimă instanţă la demontarea rotiţelor unui blestemat angrenaj, o situaţie existenţială în care mecanismul obiectiv al relaţiilor dintre personaje e cel care te face din viaţă un infern. Acesta e sensul replicii cheie a Ersilei către Franco: „triu eşti vinovat tu, nu sunt vinovaţi ceilalţi, viaţa e vinovată“. Fiecare dintr-un unghi e nevinovat, iar din altul devine călăul celuilalt. Urmărirea acestui obiectiv e susţinută şi de plasarea acţiunii într-o umanitate foarte precară, o lume aproape trivială (pentru că, oricît ar supăra asta pe calofili, dar Pirandello niciodată n-a urmărit „să facă frumos"!). Spectacolul nostru şi-a propus să realizeze cu fidelitate „concreteţea" spiritului pirandellian. Pentru că Pirandello n-a fost un abstract, el şi-a incarnat teoriile în situaţii de viaţă şi personaje foarte vii, aflate la o temperatură constant ridicată. De asemenea, am urmărit realizarea viziunii sale humorești a lumii (humorismul fiind termenul cu care și-a sintetizat întreaga estetică) — unde compasiunea nu anulează grotescul. Oricîtă mită am avea față de oameni, aceasta nu ne anulează facultatea de a le înregistra precarietatea şi ridicolul. Spectacolul nostru va solicita continuu pe spectatori să plîngă cu un ochi şi cu celălalt să rîdă — pentru că însuşi Pirandello şi-a definit opera ca o mască de teatru în care un ochi rîde şi altul plînge. CRIN TEODORESCU Nu vreau să vă-Sîmbătă, 3 februarie, ora 20 PREMIERA : ÎMBRĂCAŢI PE CEI GOI ! Comedie de LUIGI PIRANDELLO In distribuţie: Elena Bartók, Costel Constantin, Marcel Fincheiescu, Saul Taişler, Margareta Baciu — artistă emerită: Constantin Popa, Antoaneta Giodeanu. Direcţia de scenă: Crin Teodorescu. lMatin Radio Iaşi Programul de dimineaţă ; 5.30 Buletin de ştiri ; 5.35 Cîntece de viaţă nouă şi jocuri populare româneşti ; 6.00 Reluări la cererea ascultătorilor; 6.15 Piese instrumentale; Solişti de muzică populară; 6.45 Carnet de reporter; 6.50 Muzică uşoară ; 7.20 Vă invităm să notaţi în agenda dv. Ediţia de prînz (12 — 13) : Buletin de ştiri ; Divertisment muzical ; Incursiune în lumea ştiinţei; Revista presei regionale ; Valsuri celebre. Programul de seară ; 16.00 Din joi în joi — emisiune de reportaje ; 16.20 Melodii de muzică uşoară ; 16.40 Teatru radiofonic : „O scrisoare pierdută“ de I. L. Caragiale; 18.10 Interpreţi de muzică populară ; 18.30 Radiojurnal; 18.40 Dansul notelor. Televiziune 17.30 Curs de limba germană; 17.58 Sumarul zilei; 18.00 Emisiune economică. Competenţă, promptitudine, exigenţă ; 18.30 Studioul pionierilor. „Cînd voi fi mare“; 19.00 „Mult e dulce și frumoasă“ — emisiune de limbă română ; 19.30 Telejurnalul de seară ; 19.50 Buletinul meteorologic. Publicitate ; 20.00 Film serial : Ivanhoe ; 20.26 Reportaj ’68 : Prometei contemporani; 20.50 Teleglob — emisiune de călătorii geografice ; 21.15 „Rita" — operă comică Intr-un act. Transmisiune de la Sofia ; 22.00 De la Giotto la Brâncuşi. Prezintă Dan Hăulică; 22.20 Seară de romanţe; 22.45 Telejurnalul de noapte; 23.00 închiderea emisiunii. Teatrul National La ora 20 va fi prezentată piesa „Nunta din Perugia“, de Al. Kiriţescu. In distribuţie : Ion Lascăr şi Margareta Baciu, artişti emeriţi, Const. Dinulescu, Boris Olinescu, Costel Constantin, Elena Bartok, Antoaneta Giodeanu şi alţii. Casa tineretului Sala de spectacole va găzdui, la ora 20, conferinţa „Figuri de seamăale culturii româneşti : C. Rădulescu — Motru“. Expunerea va fi susţinută de către asist. univ. Constantin Elioaie. Va rula, în continuare, filmul „Mondocane“ (seria a II-a). Cinematografe Victoria (orele 8.45; 11.20; 14; 16.25; 18.50; 21.15) : „Un bărbat şi o femeie“. Completare : „In întîmpinarea viitorului“ — Conferinţa Naţională a P.C.R. ; Republica (orele 9; 11; 15; 17; 19; 21) : „Doligenţa domnului profesor“. Completare : „In întîmpinarea viitorului“ —■ Conferinţa Naţională a P. C. R. ; Tineretului (orele 9; 11; 15; 17; 19; 21) : „Cenuşă şi diamant“ ; Arta (orele 9; 11.10; 14.30; 16.45; 19; 21.15) „Prostănacul“: Nicolina (orele 16 ; 18. 20) , „Sindbad marinarul“. Muzee Vizitarea muzeelor din Iaşi se poate face între următoarele ore : 10 — 13 şi 17— 20, muzeele din Palatul Culturii şi Muzeul Unirii ; 10— 16, Bojdeuca lui Creangă , 9 — 12 şi 15 — 19, Muzeul de istorie naturală. La Bârlad, Muzeul „V. Pîrvan“ este deschis între orele 10—13 şi 16—19, iar la Huşi, Muzeul raional, între orele 8—13 şi 16—19. Cabinetul regional de informare tehnică şi economică Deschis, între orele 10—13 şi 16—19, în „Sala paşilor pierduţi“ a Universităţii „AL I. Cuza“. Timpul probabil Vreme relativ călduroasă şi umedă cu cerul noros la temporar acoperit. Vor cădea precipitaţiiSlabe locale, mai ales sub turmă de ploaie. Vînt slab la potrivit din sectorul vestic. Temperatura uşor variabilă, minimele vor oscila între minus 3 grade și plus 1 grad, iar maximele între plus 2 și 6 grade. Pronoexpres La concursul Pronoexpres nr. 5 din 31 1 1968 au fost extrase următoarele numere: Extragerea I: 40 46 24 18 29 47 23 44 Fond premii lei 498.339 Extragerea a II-a : 1 40 20 5 12 39 49 Fond premii lei 362.255