Flacăra Iaşului, august 2002 (Anul 3, nr. 551-577)

2002-08-01 / nr. 551

Flacăra IașuIliî BLITZ • TITULARI PE DRUMURI Scăderea populaţiei şcolare a lăsat şi în acest an profesori ti­tulari pe drumuri. Inspectorii şcolari au şi în acest an pro­bleme cu micşorarea numărului de elevi. Ei spun că, cel puţin în învă­ţământul primar, unde în prezent există cele mai multe restrân­geri, situaţia nu se va modifica decât peste 4 ani, când se prefig­urează pensionări masive în rân­dul învăţătorilor. Conducerea ISJ Iaşi va tre­bui să găsească din toamnă pos­turi pentru 72 de învăţători, din­tre care 54 din municipiul Iaşi. La restrângere au intrat alte 7 cadre didactice de la disci­plinele fizică, geografie, instru­ire practică, ed. fizică şi mate­matică. Conform declaraţiei inspectorului general şcolar, re­zolvarea acestor cazuri poate fi făcuta, fie prin detaşare pasage­ră, fie prin catedre combinate. Asta nu poate fi aplicată şi în cazul învăţătorilor, unde nu există soluţii viabile. (G.P.) • BĂTUT ÎN VACANŢĂ­­ Un adolescent ieşean a fost internat la Spitalul de Neurochi­rurgie după ce a fost bătut de un grup de băieţi din satul bunicilor­­ săi­­­ IZItIV Marţi după-amiază, între Andrei şi oponenţii săi s-a încins o dispută care a degenerat în violenţă. în urma bătăii primite, adolescentul a suferit un grav traumatism cranio-cerebral pre­cum şi numeroase contuzii pe tot corpul, necesitând investi­gaţii şi îngrijiri medicale de spe­cialitate. » (A.E.) • DOBÂNDĂ SCĂZUTĂ .„^CERTIFICATELE ,?15pE TREZORERIE ș­i edificatele de trezorerie cu terţo­en de scadenţă la 180 de o dobândă mai mică cu 2 procente faţă de ultima cmisi­♦ 3niAstfel, ieșenii care vor cum­­păra certificate începând de astăzi, vor primi o dobândă de nupaai 23 la sută din valoarea certificatelor, faţă de 25 la sută, dobânda care a fost acordată pentru emisiunea de cotificate din 10 iulie. (A.B) 1 Redacţia Casa Modei etaj 2 Director general: Alina RĂDEANU Director executiv: Alexandru LEONTE Redactor şef: Gruia URSU Redactor şef-adjunct Daniel ŞANDRU Director difuzare: Nicolae MOŞNEAGU Secretariat de redacţie SGR: Constantin MACOVEI Paginare: Eugen LEONTE, Marius UNGUREANU Grafici: Elena-Alina AMIHĂESEI Corector: Adina IANOVICI Administraţie: Suzana CHELARU Adriana AVRAM Sinitate: Dana MATEI Alina EBRAŞU învăţământ: Gabi PĂDURARU, Crina SECARĂ Cultură: Claudia ANDRIESCU Infracţional: Andreea COZMULESCU Social: Dumitriţa NEAMŢU Economic: Vica ALEXANDRU Alina BUSUIOC Intern-extern: Adina ŞANDRU Mihai ZAHARIA Andreea GHIBAN Sport Daniel TEODORESCU Mihai ROŞU Fotoreporter: Dan LUCA Marketing: Cristina POPA Promovare: Ramona GOLĂESCU Publicitate: Dumitriţa POPA, Bogdan ACASANDREI Relaţii cu publicul: Dana VICOL Cotidian editat de Grand - Q S.R.L Această ediţie foloseşte ştiri ROMPRES BI­BL. CENTE. UNIV “M. EMINESCU” IAŞI Joi, J AUGUSTy Iocal Beznă la RATC din cauza neplăţii facturilor restante. Electrica a lăsat iarăşi regia fara energie electrica Secţia 2 RATC a fost deconec­tată din nou de la reţeaua de energie electrică. Este a treia oară anul aces­ta când regia care se ocupă de trans­portul în comun rămâne fără energie electrică din cauza neplăţii datoriilor. Ultima dată, furnizarea energiei electrice către regie a fost sistată pe 20 iunie, datorită unor datorii care depăşeau zece miliarde de lei. Electrica a reconectat regia la reţeaua electrică după ce aceasta a achitat 3,7 miliarde de lei, deşi iniţial ceruse RATC să plătească cel puţin cinci miliarde de lei, urmând ca o parte din restul datoriilor să fie plătite până la sfârşitul acestei luni. Secţia care se ocupă de transportul în comun folosind tramvaiele a stat fără curent electric dou­ă săptămâni de zile, în această perioadă, în depou au fost aduse zeci de tramvaie defecte a căror reparaţie nu s-a putut efectua în lipsa energiei electrice. Dacă în perioada imediat urmă­toare temperaturile vor fi ridicate, depoul din cadrul secţiei 2 de la Gară ar putea intra într-un colaps. Gradele destul de ridicate pot determina dilatarea firului care face legătura între mijlocul de transport şi reţeaua electrică, fapt ce va provoca ruperea pantografelor şi producerea unor scurt-circuite la motoarele tramvaielor. Furnizarea energiei electrice către RATC este întreruptă de aproape o săptămână, iar situaţia va mai dura încă cinci zile. Directorul RATC, Neculai Abălaşei, a cerut Primăriei acordarea unor subvenţii care să-i permită achitarea celor peste cinci miliarde de lei către furni­zorii de electricitate. “Vom încerca să realizăm o conlucrare amiabilă cu Electrica, deoarece până pe 5 august nu vom putea acorda nici o subvenţie către RATC, fapt ce nu va face altce­­ va decât să menţină această stare de lucruri dacă nu reuşim să ne înţelegem cu cei din conducerea soci­etăţii”, a declarat Vasile Dumitriu. Adriana AVRAM Tramvaiele defectate nu pot fi reparate din cauza lipsei curentului la secţia 2 Două prostituate au lăsat un client fără 800 de dolari • ele au jefuit un israelian după ce i-au satisfăcut fanteziile erotice . Două prostituate ieşence au ajuns în atenţia poliţiei ieşene după ce au prăduit un cetăţean israelian. Totul a pornit de la o partidă de sex plătit pe care bărbatul şi un amic de-al său au dorit-o cu cele două tinere. La sfârşitul săptămânii­­ trecute, Abu Ahmed, în vârstă de 33 de ani, din Israel se afla în municipi­ul Iaşi împreună cu un alt israelian, amic de-al său. Cei doi s-au hotărât să-şi petreacă o noapte fierbinte în compania unor prostitu­ate. Astfel, ei au găsit-o pe Georgiana Rusu, în vârstă de 17 ani, din oraşul Huşi, judeţul Vaslui, care îşi vindea trupul pe străzile municipiului Iaşi. Pentru că mai aveau nevoie de încă o tânără, ei au mai agăţat o prostituată, a cărei identitate nu a fost deocamdată făcută pu­blică. Israelienii le-au dus în camera lor din Pensiunea Turistică Moldova însă, a doua zi, Abu Ahmed şi-a dat seama că îi lipsesc 800 USD. Bărbatul a bănuit cine i-a luat banii şi a sesizat poliţia. Anchetatorii au reuşit să o descopere pe una dintre prostituate şi să-i facă dosar penal. Georgiana Rusu a fost reţinută însă procurorii au dispus miercuri cercetarea ei în stare de libertate pentru comiterea infracţiunilor de tăinuire la furt şi prosti­tuţie. A doua prostituată, a cărei identitate este cunoscută de anchetatori, nu a putut fi găsită încâ. Georgiana Rusu a declarat că cealaltă fata i-a spus că a furat banii israelianului şi au împărţit su­ma, din care a mai rămas doar cu 100 USD şi cu puţin peste 2 milioane lei Andreea COZMULESCU Transport în comun cu bilete separate iniţiativa lui Mihai Giubernea are drept scop estimarea închsurilor pe care la va realiza SC Autobuzul Ieşenii vor cumpăra, de astăzi, bilete sepa­rate pentru transportul electric şi pentru auto­buze, încă un pas spre divizarea RATC a fost făcut. Iniţiativa, aparţinând directorului SC Au­tobuzul, Mihai Giubernea, are ca scop esti­marea încasărilor pe care le va realiza trans­portul pe bază de carburanţi. - -‘Este foarte important să putem avea o evi-­ denţă cât mai clară a veniturilor pe care le vor realiza autobuzele, dar şi transportul electric”, a declarat Mihai Giubernea. Chiar dacă pe viitoa­rele bilete va fi specificat mijlocul de transport în care sunt valabile, până la divizarea regiei a­­cestea pot fi compostate atât în tramvaie şi tro­leibuze cât şi în autobuze, iar preţul unui bilet pentru două călătorii va fi în continuare de 12 mii de lei. Odată cu desfacerea transportului în comun situaţia se va schimba iar călătorii care vor circula înr tramvai sau troleibuz cu un bilet valabil doar pentru autobuze vor fi amendaţi. Lucrurile se vor schimba şi pentru cei care beneficiau de gratuităţi şi reduceri. Deoarece transportul pe bază de carburanţi va fi privati­zat iar Primăria nu va acorda nici un fel de sub­venţii pentru SG Autobuzul, toate abona­mentele cu tarif redus şi liberele de transport pentru persoanele dezavantajate vor fi valabile doar pe troleibuze şi tramvaie. După câte se pare, nimeni nu se mai între­abă dacă regia este sau nu avantajată de divizare, mai ales că primarul a cert ca toate formalităţile să fie duse la final cât mai repede, iar acest subiect să fie pus pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe a Consiliului Local. Adriana AVRAM Ieșenii vor cumpăra, de astăzi, bilete separate pentru transportul electric și pentru autobuze Şedinţă de sindicat în aer liber continuare din pagina­­ Problemele dintre sindicat şi conducere au apărut încă din momentul numirii în funcţia de lider de sindicat a Danielei Banali. Procesele au început să curgă, iar nemulţumirile să fie din ce în ce mai mari. Ambele părţi implicate în con­flict susţin că dreptatea este de partea lor. în urma unui control efectuat la secţia de Ţesătorie, unde Daniela Banan deţine funcţia de tehnician, organele de poliţie au constatat lipsa a 24 de mii de kilograme de fire de bum­bac ce depăşesc valoarea de 2 miliarde de lei, învinuită de furtul bobinelor de aţă, Danielei Banari i-a fost suspendat contractul de muncă, după care a fost depusă o plângere penală la Poliţia Iaşi, privind săvârşirea infrac­ţiunii de fals şi uz de fals de către liderul de sin­dicat. “Consiliul de Administraţie (CA) a decis suspendarea contractului de muncă, iar această măsură va rămâne în vigoare până când același CA se va întruni din nou pentru a hotărî cum se va proceda în continuare” a mai afirmat Dumitru Diaconescu. Fiindcă liderul sindical a scăpat c­e o amendă și a fost scoasă de sub urmărirea penală, reprezentantul legal al soci­etăţii Iaşitex a formulat o nouă plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași. Cofilctul de interese dintre vechiul sindicat reprezentat de Costică Sălceanu şi Daniela Banari s-a con­cretizat de asemenea într-o serie de procese. Fostul lider de sindicat a acuzat-o pe Daniela Banari­ că ar fi falsificat semnăturile prin care a dovedit judecătoriei că la alegerile din octombrie 2001 a participat numărul minim de salariaţi impus de lege. în acest caz au exis­tat două sentinţe judecătoreşti total opuse, care au fost contestate de ambele părţi prin recurs. Seria proceselor nu­ se opreşte aici, căci Da­niela Banari a dat în judecată şi inspectoratul de Mur­că, pe motiv că nu a înregistrat conflictul de muncă de la laşitex. Alina BUSUIOC Salariaţii de la laşitex sunt decişi să se întâlnească din nou în faţa societăţii până la rezolvarea Conflictului Spărgător de apartamente • Io numai 16 ani, Ciprian Alexandru a fost arestat pentru ca a făcut ravagii în casele ieșenilor După ce a spart mai multe apartamente şi a furat tot ce i-a picat în mână,­t un adolescent ie­șean auju­ns pe­ mânile poliţiştilor­ şi ale procurorilor. Ciprian Alexandru, în vârstă de numai 16 ani, a fost arestat miercuri preventiv pentru co­miterea infracţiunii de flirt califi­cat şi va sta în arest cel puţin 30 de zile, mandatul fiind emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi. Adolescentul are şi doi com­plici, însă aceştia au scăpat de arestare întrucât nu au împlinit încâ vârsta de 14 ani, care să le “dea” răspunderea penală. Anchetatorii au stabilit în urma cercetărilor că Ciprian Ale­xandru a jefuit patru apartamente de unde a furat bijuterii, cojoace și aparatură video în valoare de 60 milioane lei. Pentru a nu da “nas în nas” cu proprietarul, Ciprian Alexandru suna la uşă şi, după ce se asigura că nu era nimeni acasă, forţa yala şi intra în apartament. Bunurile furate au fost vân­dute şi cei trei autori au împărţit banii. Ancheta este în plină desfă­şurare pentru a se vedea ce alte apartamente a mai spart adoles­centul. (A.C.) Mort din cauza inconştienţei • deşi a fost bătut grav, Cătălin Sauciuc a stat acasă, în loc să meargă la spital şi, ca urmare, a decedat Pentru că nu a mers la spital când trebuia, un ado­lescent a murit cu zile într-un sat din comuna Deleni. Tânărul a fost bătut însă nici el nici părinţii săi nu s-au gândit că ar fi trebuit dus la spital. După ce două zile i-a fost foarte rău, băiatul a murit. Cel care l-a bătut, Viorel Gâlcă, cioban la o stână din Deleni, a fost arestat preventiv miercuri pentru comiterea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte. Cătălin Sauciuc, în vârstă de 18 ani, din comuna Deleni, a lucrat mai multă vreme la stâna de pe imaşul Maxut. Pe 20 iulie, el s-a întors acasă din cauza unor neînţelegeri cu ceilalţi ciobani. Opt zile mai târziu, colegul său,Viorel Gâlcă, a venit după el, să-l ia înapoi la stână. Pe drum, cei doi s-au certat, Cătălin Sauciuc fiind bătut de celălalt cioban. Peste noapte, deşi îi era foarte rău, adolescentul a dormit la stână. A doua zi s-a întors acasă şi peste noapte a murit. Inconştienţa sa şi a părinţilor care l-au văzut că îi este rău l-a costat viaţa. în noaptea de 28 spre 29 iulie, Cătălin Sauciuc a murit, fiind găsit de tatăl său mort. în urma efectuării necropsiei, medicii legiști au stabilit că adolescentul a murit din pricina loviturilor pe care le-a primit de la cioban, acesta din urmă ajungând astfel să fie arestat. Andreea COZMULESCU Sezon de concedii în Primărie " Funcţionarii Primăriei intră în vacanţă, doar o treime din angajaţi fiind mai mult decât suficienţi, în opinia viceprimarului Vasile Dumitriu, pentru a rezol­va problemele urgente care pot interveni în decursul lunii august. “Toată lumea ştie că în acest sezon majori­tatea salariaţilor sunt în concedii, prin urmare n-are rost să ne învârtim în jurul Primăriei. Cine are de luat concedii să le ia acum”, le-a spus Dumitriu subordonaţilor săi. Dacă funcţionarii Pala­tului Roznovanu vor respecta disoziţia şefului, în luna următoare vor fi la serviciu doar aproximativ 100 de persoane. Cu toate acestea, viceprimarul Dumitriu pro­mite că decizia sa nu va influenţa în nici un fel ritmul de lucru în instituţia pe care o conduce. “Faptul că o parte din angajaţi sunt în concedii nu înseamnă că o hârtie importantă trebuie să zacă în sertar. Cine va pro­fita de această situaţie pentru a-şi neglija obligaţiile, va fi sancţionat”, a concluzionat Vasile Dumitriu. (S.C.) Deficit de muncitori la spaţii verzi Conducerea Serviciul de Spaţii Verzi din Primărie şi-a informat superiorii că suunt în criză de angajaţi. Aici lucrează efectiv 90 de oameni, dar s-a mizat pe ajutorul venit din partea beneficiarilor venitului minim garantat. în ultimul timp însă, doar opt persoa­ne care fac parte din această categorie au muncit la amenajarea spaţiilor verzi, drept pentru care serviciul respectiv nu şi-a îndeplinit norma pentru luna aceasta. Viceprimarul Vasile Dumitriu a găsit o soluţie care rezolvă parţial problema. “Vom lua o parte dintre cei care lucrează în folosul societăţii pentru veni­tul minim garantat şi au fost detaşaţi iniţial la întreţinerea cimitirelor şi îi vom repartiza Serviciului Spaţii Verzi”, a pre­cizat viceprimar. (SC.)

Next