Flacăra, aprilie-iunie 1955 (Anul 4, nr. 7-12)

1955-04-01 / nr. 7

PORNESC TRACTOARELE Primăvara asta s-a strecurat ho­ţeşte. A făcut să iasă colţul ierbii, dezm­iar­da ramurile copacilor şi-i îndeamnă pe oameni să vorbească numai şi numai despre ea. La Zorleni e o forfotă plină de veselie Azi pleacă din S.M.T.-ul de aci, la S.M.T.-ul din Bogdăneşti, rămas în urmă cu reparaţiile, o echipă de zece oameni, să-i ajute pe cei de acolo. Pleacă şi Gheorghe Ţaga, şi Olaru, şi Gălan. Băieţii s-au urcat pe platformă, inginerul mecanic s-a aşezat alături de ei, motorul duduie şi, în fluturări de mîini, porneşte „echipa fulger“. Şi pentru că am vorbit de reparaţii, t­rebuie să facem de la început anu­mite precizări tehnice. Motoarele au o viaţă a lor, cercetată, studiată de specialişti. Ca să lucreze şi să trăiască, trebuie să le îngrijeşti. Se spune adeseori: „a mărit viaţa tractorului cu 600 ore între două reparaţii“. Asta se cheamă că omul a avut grijă de motor, că a tur­nat motorina filtrînd-o, că a gro­sul la timp, a curăţit noroiul. Cine s-ar fi apropiat, într-o seară de toamnă a anului 1954, de o tarla aflată nu departe de Sîrbi, ar fi văzut, la lumina unui foc roşietic, un I.A.R. decapotat şi un tractorist trebăluind la mo­torul lui. Iar dacă ar fi zăbovit cîtăva vreme şi ar fi aşteptat să-l vadă pe cel care lucra scoţîn­­du-şi nasul din motor, poate s-ar fi mirat recunoscînd figura rumenă şi părul lung al Tincăi Igescu. S-ar fi mirat, bineînţeles, ca om care nu-i de prin partea locului. Mai întîi, pentru că tractoristele brigăzii, Cristina şi Georgeta — ca şi şeful lor, Tinea — sunt vechi în meserie, în al doilea rînd, pentru că ele şi-au întreţinut ma­şinile mai bine decât alţi tractorişti. Vorbeam mai sus doar despre cel care „s-ar fi apropiat într-o seară de toamnă“, dar în orice seară a vreunei campanii, el ar fi găsit brigada de fete lucrînd la întreţinerea maşinilor. Iar hărnicia aceasta nu poate fi înţeleasă dacă-i cunoşti numai pe cei din brigadă şi nu-l cunoşti pe şeful ei. Şi dacă amintim aici pe Tinca Igescu ca pe un şef bun — iar de alţii va mai fi vorba — să nu-l uităm pe Vasile Vieru, care a reuşit să „prăbuşească“ toate trac­toarele din brigada lui, la Gher­­măneşti. Numai ce-l vedeai nete­­zindu-şi părul, o mînă înfiptă în buzunar şi hai prin sat, ca un cocoş. Veneau cei din secţia poli­tică, venea directorul. Vieru era gata să recunoască că a greşit, lasa nasul în jos, apoi lua hoinăreala de la cap. întâi a reuşit să rupă prezonul la o bielă care a spart blocul motorului. Apoi au „căzut“ şi celelalte două tractoare. Cînd tovarăşul Vasile Sterian a ajuns la brigadă, de furie n-a mai putut vorbi. Se oprise și privea la fața nepăsătoare a lui Vieru. L-a chemat în vagonul­ dormitor. A închis ușa. Vieru s-a înnegrit deodată. — Ce vrei, măi? — a murmurat directorul, ca să nu strige. Ai omo­­rît motoarele, mii de lei, ne-ai dat planul peste cap!... Măăă... De ciudă, abia vorbea. „Mă rupe în bătaie“, s-a gînd­it Vieru. Dar n-a păţit nici măcar atît! A tăcut, boţindu-şi puţin faţa, apoi şi-a luat lucrurile şi a fugit. A doua zi, Boghiu şi Macovei so­siră din staţiune cu două KD-uri, reluară lucrul şi-l terminară la timp. „In clipa aceea — povestea apoi directorul — m­i-am amintit de Ma­karenko, de palma pe care i-a dat-o lui Zadorov...“ Din campania de reparaţii Campania de reparaţii n-a în­ceput la timp — în luna noiembrie încă se mai lucra pentru plan. Apoi, la începutul lui decembrie s-au reparat zece tractoare. Asta a fost salvarea. Pentru că pe urmă, unii tractorişti au plecat acasă de sărbătorile de iarnă şi au uitat să mai vină. Macovei, Ţaga, Olaru, Ghimpu şi Florea au trebuit să lucreze singuri. Apoi, într-o bună zi, au apărut şi ceilalţi, grăbiţi, de parcă i-ar fi gonit din spate primăvara: „Cînd în­cepem? Cum? Cu ce şef? Cîţi hantri? Să ieşim o dată la lucru!...“ în sfîrşit, întorcîndu-se în staţiune, re­paraţiile au căpătat un ritm mai viu. De altfel, Zorleni-ul are acum un atelier nou, luminos şi organizat, în care poţi lucra în voie, nu ca în cel din anul trecut. Ţaga era tot frunte. Ritmul de lucru i-a cuprins şi pe unii dintre proaspeţii absolvenţi ai şcolilor de tractorişti. Astfel, Alexandru Tilici a învăţat într-o săptămîna să „facă“ linii de arbori şi să lucreze la maşina de centicubare a pompelor de injecţie. In sfîrşit, fură gata motoarele RD-urilor și IAR-urilor, fură gata semănătorile și cultivatoarele, dar plugurilor le lipseau piese. In 25 februarie încă nu le aveau. Nici pentru motoarele de irigat. Dar greul era trecut. De la atelie­rele centrale ale hidrocentralei itj. dft' 409«« .tarfW. «IVlJTi (N­UHAKA IOCIAl - tO UTICA $1 tt TI RAR- ARTISTICĂ Hr. 7 (SA) — laprtIUmS 'ifiim ilirouraliu După cursul teoretic are loc lec­ția practică, condusă de A. Ado­­cHiței, mecanicul-controlar.

Next