Flacăra, iulie-septembrie 1971 (Anul 20, nr. 27-39)

1971-07-10 / nr. 28

telegrame • O companie americană i-a solicitat pe foştii soţi Barbra Streisand şi Eliott Gould să apară împreună în filmul «Distrugerea». • Cincisprezece critici polonezi au desemnat cele mai bune filme naţionale realizate după război, Iată-le: «Cenuşă şi diamant» (A. Wajda), «Maica Ioana» (J. Kawalerowicz), «Sarea pămintului negru» (J. Kutz), «Eroica» (A. Munk), «Drumuri blestemate» (Cz. Petelski), «Cufitul in apă» (R. Polanski), «Structura cristalului» (K. Zanussi). • «Ceva important» este M/u/ i/m­/ film in care apar Dean Martin, Honor Blackman si Brian Keith. • Jacques Deray şi-a definitivat distribuţia ecranizării «Un pic de soare in apă rece» (după Franchise Sagan). Interpreţii principali sînt Claud­ine Auger (fotografia de sus) şi Marc Porel. • Westernul «Hannie Caulder» are in fruntea distribuţiei pe Raquel Welch, Robert Culp şi Ernest Borgnine. Fellini despre el însuşi: «Fac filme întrucît am descoperit — cind aveam 30 de ani — că acesta este modul meu firesc de a munci, de a trăi... şi la urma urmei de ce să nu fac filme .» Richard HARRIS («Viaţă sportivă») în filmul «Un om numit cab, realizat de Elliot Silverstein. ÎN TOAMNĂ, LA UNION Cinemateca, a cărei stagiune abia s-a încheiat, ne anunţă din vreme redeschiderea, la 15 sep­tembrie. Desigur, o prezentare completă a viitorului repertoriu o vom face la timpul potrivit, rezervîndu-ne — pentru acel prilej — şi aprecierile, şi eventualele observaţii critice Deocamdată, ne grăbim să aducem la cunoştinţa cinefililor cîteva din nucleele pe care se va baza structura stagiunii 1971/72. Desprindem retrospectivele închinate unor mari cineaşti, precum Buster Keaton, Korda, unor cinema­tografii naţionale — suedeză, poloneză, bulgară, turcă, precum şi retrospectiva dedicată filmului mut american. Cîteva dintre comediile valoroase realizate de-a lungul anilor în studiourile din U.R.S.S., Italia, R.D.G. şi în cele româneşti vor fi reunite în ciclul «Comedia de ieri şi de azi». O săptămînă va fi consacrată cinematografiei braziliene, una dintre cele mai viguroase tinere şcoli din lume. Salutăm de pe acum reîntoarcerea gîndului şi către nedreptăţitul gen al filmului documen­tar — prezenţă întîmplătoare în stagiunea tre­cută — căruia i se caută de data aceasta un loc în stare să-i asigure o permanenţă riguroasă şi eficientă. Sperăm că va fi găsit, după cum tragem nă­dejde că, în toamnă, Cinemateca ne va face bucuria de a ne anunţa şi concretizarea altor iniţiative. I de la Ala 2 de Constantin POPESCU Actor francez de film şi teatru, producător de film, născut la Sceaux (Seine), la 8 noiembrie 1935. Face parte din categoria actorilor al căror instinct şi inte­ligenţă ţin locul unui îndelung şi temeinic studiu al artei dramatice. Este o personalitate, discutabilă dar reală, echivocă dar autentică. A avut marea şansă să fie ghidat încă de la debut de unii dintre cei mai celebri cineaşti ai timpului nostru: René Clément: Plein soleil (1959); Quelle joie de vivre (1960); Les félins (1963); Paris brule-t-il ? (1965); Luchino Visconti: Rocco şi fraţii săi (1960) şi Ghepardul (1963); M. Anto­nioni: Eclipsa (1961); J. Duvivier: Diavolul şi cele 10 porunci (1962) şi Diaboliquement votre (1967); Henri Verneuil: Mélodie en sous-sol (1962); Clanul sicilienilor (1969); Christian-Jaque: Laleaua neagră; J.P. Melville: Samuraiul (1967) și Cercle rouge (1970). A dat ocazia unor cineaşti tineri să se afirme: Alain Cavalier: L’insoumis (1964); Robert Enrico: Aventurierii (1966); Jean Herman: Adieu l’ami (1968) şi Jeff (1969); Jacques Deray: La piscine (id.) şi Borsalino (id.). Vedetă internaţională, este solicitat în S.U.A.: A fost cineva hoţ (1964); The Centurions (1965); Texas Across the River (1966) ; în Anglia: Rolls-Royce-ul galben (1964) ; The Girl on the Motocycle (1967) . Se pregăteşte pentru marele film-fluviu după romanul proustian , la recherche du temps perdu (1971), în regia lui Visconti, şi să turneze în ultimul film al lui Melville, Les carrossiers de la mort. Actriţă franceză de film­ născută Francine Canova, la Oujda (Maroc), în 1939, adoptînd pentru film prenumele fiicei sale, născută dintr-un prim mariaj, şi numele celui de-al doilea soţ al ei, Alain Delon, de care a divorţat cu cîţiva ani în urmă. După ce lu­crează un timp ca model pentru fotografii de publi­citate, întîlneşte pe actorul A. Delon, cu care se căsă­toreşte şi prin intermediul căruia pătrunde în lumea filmului. La început, a acceptat aproape în glumă propunerea regizorului J.P. Melville de a fi partenera soţului ei în filmul Samuraiul (1967). Siguranţa în faţa obiectivului, dezinvoltura şi calităţile de fotogenie de care dă dovadă în acest film de debut sunt depăşite în următoarea realizare: La leton particuliére de Michel Boisrond (1968), unde apare alături de un alt debutant glorios, Renaud Verley. Cariera ei cinematografică e consolidată ulterior de filme ca: Le sorelle (1969) de Roberto Malenoti, turnat în Italia, cu Susan Strasberg şi Massimo Girotti, în care N.D. face dovada unor surprinzătoare calităţi dramatice, într-un rol «à la Bette Davis»; La mam, filmul de debut al regizorului Henri Glaeser; La peau de Torpedo de Jean Delannoy; Huit cloches sonnent ensemble de Etienne Périer, şi, în Japonia, D’ou vient le soleil. Implicată împreună cu fostul ei soţ, Alain Delon, în scandaloasa «afacere Markovici», N.D. n-a pus prea mult la inimă comentariile defa­vorabile ale unei mari păr­ri din presă, şi după o pauză, impusă de împre­jurări, și-a reluat activitatea, reapărînd de curînd pe ecranele Parisului în comedia Doucement, Ies basses de Jacques Deray, în care apare din nou alături de Alain Delon. Actriţă franceză de film, teatru şi TV, producătoare de film, născută Gabrielle Girard, la Levallois-Perret (Seine), la 9 octombrie 1926. După o serioasă pregătire în arta dramatică, debutează în teatru ,în compania lui Claude Dauphin,şi în film, într-un rol secundar, în Felide Nanteuil (1942 — r. Marc Allegret). Se va remarca însă abia după război, ca interpretă de film, începînd cu excelenta ei creaţie din Gigi (1948), ecranizare a cunoscutului roman al lui Colette. De­vine de atunci una dintre vedetele de prim rang ale filmului francez de după război, înregistrînd frumoase succese personale cu fiecare nou film: La cage aux filles (1949); Miquette et sa mére (id.) de Clouzot; Agnes de rien (id.); Minne, l’ingénue libertine (1950); Souvenirs perdus (id.); Plecat fără adresă (id.); La jeune foile (1952); Les dents longues (id.); Le guérisseur (1953); Si Versailles m’était conté (id.) de Sacha Guitry; Casa Ricordi (1954); Huis clos (id.) după Sartre; Le­­ dossier noir (id.) de Cayatte; Voici le temps des assassins (1955) de Duvivier; Mitsou (1956); Mizerabilii (1957); Prisons de femmes (1958); Le septiéme jure (1961). După ce divorţează de Daniel Gélin, se recăsătoreşte cu Yves Robert şi devine producătoarea filmelor soţului ei: La guerre des boutons (1962); Robert et l’omnibus (1963); Les copains (1964) şi Marie- Soleil (id.),în care îşi face reapariţia ca actriţă. După alţi 5 ani de absenţă, în care s-a consacrat mai mult teatrului, a revenit pe ecran cu: Des Christs par milliers (1969) şi Le voyou (1970)/le Claude Lelouch, şi la TV cu Accord perdu (id.). Actriţă italiană de film, teatru şi TV, născută Maria- Luisa Attanasio, la Napoli, la 2 decembrie 1925. Frecventează cursurile de la Centro Sperimentale Cinematografico. Remarcată de Vittorio de Sica, va debuta, alături de el, în principalul rol feminin din comedia Nota zero la purtare (1940) semnată tot de el ca regizor. Se consacră de la început ca o excelentă interpretă de dramă şi comedie, a cărei cotă de popu­laritate creşte cu fiece nou film. Şi filmele ei au un incontestabil succes, graţie mai ales farmecului ei tineresc; Inimă napolitană; Şcoala timizilor; Violete in bucle; Un muşchetar la mănăstire (realizat tot de De Sica); Intîlniri în noapte; C’e sempre un mă...; Signorinette; Tre ragazze cercano marito. După război se impune ca o bună interpretă a unor celebre filme ale şcolii neorealiste, ca: II bandita (1946) de Alberto Lattuada, care-i va deveni soţ şi cu care va mai turna succesiv: Senza pietà (1947); II mulino del Po (1949); Luminile varieteului (1950 — în col. cu Fellini); filme ca: Vînâtoarea tra­gică (1947 — r: G. de Santis); Gioventa perduta (id. — r: P. Germi); II sentiero d'odio (1950); Roma, orele 11 (1951 — r: G. de Santis). A mai interpretat filme variate ca: Melodii nemuritoare (Mascagni); Core ingrato; Bufere, cu Jean Gabin; Tormento del passato; L’Eroe della Vandea; Cose da pazzi; Tradimento di Elena Marimon; I Girovaghi... A jucat de asemenea în diverse companii teatrale de proză și revistă (1944-1956), precum și la TV. DELON Alain DELON Nathalie DELORME Daniele DEL POGGIO Caria­ s

Next