Flacăra, iulie-septembrie 1988 (Anul 37, nr. 26-39)

1988-07-15 / nr. 28

Gheorghe , se exportă in ţări de tradiţie, ca S.U.A., Franţa, R.F.G., Italia, Spania, recentul contract cu firma ,,Hunter“ pen­tru realizarea ventilatoarelor de plafon probind clasa inalta a produselor care, înmatriculate în Covasna-România, au certi­ficat de nivel tehnic mondial. Ar mai trebui vorbit de IMASA, de unităţi din întorsura Buzăului sau Tg. Secuiesc şa. Covasnenii le cunosc, ciclul de acţiuni „Laudă muncii“ organi­zat de comitetul judeţean de partid (popularizarea fruntaşi­lor, a inventatorilor şi inovato­rilor, schimburile de experienţă, simpozioanele, spectacolele omagiale etc.) fiind menit şi reuşind să apropie de sufletul oamenilor ideea că ei sunt ce sunt şi se pot afirma numai prin munca lor înfrăţită. Zootehnia, o meserie dintotdeauna Şi Szekeley Ladislau, direc­torul Asociaţiei Economice In­­tercooperatiste pentru îngrăşa­­rea tineretului bovin Boroşneu Mare, şi Alexandru Pete, şeful fermei, şi zootehnistul Ioan Andra, excelentul bucătar de furaje, şi îngrijitoarea Roza­­lia Soare, care preia viţeii de două săptămîni, şi toţi cei­lalţi au fost crescători de ani­male. Din tată-n fiu chiar. Nu aici au învăţat meserie, dar aici şi-au dat măsura me­seriei lor. Unii au venit chiar din industrie şi nu doar pen­tru că se cîştigă 3 000 lei lu­nar. Ba, la sfîrşitul anului, cei mai harnici mai primesc vreo 30 000 lei (reţinerea de 20 la sută şi beneficiul). Au venit, în primul rind, pentru că munca de aici cere şi dă căli­­ură omenească. Unitatea n-a mers chiar bine în primii pa­tru ani, dar din 1982 încoace, lucrurile s-au schimbat. O să povestim altă dată, mai pe larg, cum, în 1985, s-a obţi­nut locul al doilea pe ţară, în 1986, unitatea a fost distinsă cu înaltul titlu de Erou al Noii Revoluţii Agrare pentru obţinerea unui spor mediu zil­­­­nic de 1 100 g şi depăşirea pla­nului de livrări la fondul de stat. Cei numai 100 de oameni din unitate au în grijă şi o fermă de 680 ha (unde îşi asi­­­­gură baza furajeră), îngrijesc şi animalele, au şi mică in­dustrie, îşi realizează, în re­gie proprie, diverse construc­ţii necesare. în primul semestru al aces­tui an, planul a fost realizat în proporţie de 145 la sută. Cu depăşiri şi beneficii. La rubrica mortalităţi se trece constant acelaşi semn —­e li­nie. Aici e foc continuu, mi-a spus directorul. Acelaşi om care avea o vacă şi un cal (şi poate îi mai are) acasă, îngri­jeşte 1 000 de viţei într-un grajd. Cind te obişnuieşti, nu e greu. Şi nu e greu pentru că ai sentimentul că eşti acasă. Că poţi să contribui la rezolvarea problemelor tale şi ale obştii. Sentimentul apartenenţei la acest timp al muncii şi al roa­delor ei este firesc : este munca noastră in unitatea noastră, in localitatea noastră, in ţara noastră. Iată lucrul pe care-l ştim bine toţi cei care trăim în România — că suntem­ singurii făuritori şi, deci, singurii pro­ducători ai muncii noastre. Pasiunea pentru artă Viaţa spirituală a covăsne­­nilor este, desigur, complexă. De la o vizită la impresionan­tul muzeu judeţean, reorgani­zat în 1982 şi completat pina în 1988, unde directorul său, Székely Zoltán, poate prezen­ta importante descoperiri ar­heologice, cum ar fi cele vi­­zind cultura Ariuşd-Cucuteni sau cultura materială care atestă, la castrul Olteni, con­vieţuirea populaţiei dacice lo­cale cu militarii romani sau la tabăra naţională de sculp­tură de la Covasna, în atelie­rele pictorilor din cadrul Fi­lialei UAP Sfîntu Gheorghe, fie că e vorba de Plugor Sán­dor, Cosztandi Jeno, Vetro András sau Pompiliu Pleşa, pînă la gustatele spectacole­­festivaluri ale fanfarelor reu­nite, nedeea mocănească de la Voineşti-Covasna, ori sutele de spectacole ale artiştilor amatori reuniţi sub generosul simbol al „Cîntării României“, creaţia, talentul, dragostea de cultură şi de frumos îşi gă­sesc împlinirea firească. Am ales însă teatrul, pen­tru că, făurit în anii socialis­mului, Teatrul de Stat din Sfintu Gheorghe este un veri­tabil semn de oraş mare, o pro­bă elocventă a accesului neîn­grădit, pe deplin egal, la cultură. Teatrul prezintă spectacole de calitate atît în limba română cit şi limba maghiară, în­­tr-o atmosferă de colegialitate şi prietenie cu artiştii secţiei în limba maghiară (s-au orga­nizat şi manifestări comune, bilingve), secţia în limba ro­mână, mi-a mărturisit Marius Deac, secretarul său lite­rar, se afirmă cu incontesta­bil succes. Este pregătită, sub bagheta regizorului Mircea Cornişteanu de la Naţionalul craiovean, a opta premieră „Fe­meia îndărătnică“ de Shake­speare. Aici lucrează foar­te mulţi actori tineri (a­­proape toţi absolvenţii din ţară de anul trecut). Teodora Mareş (cunoscută din filmele „Liceenii“, „Declaraţie de dra­goste“ şi „Extemporal la diri­­genţie“) s-a făcut mare şi este actriţă la Sfîntu Gheorghe. Alături de ea — Oana Ştefă­­nescu, Ionel Mihăilescu, Flo­rin Chiriac, Lucian Nuţă, toţi tineri, toţi „nume“, toţi „cu filme in spate“. Profesionişti, dăruiţi, iubiţi de public sunt şi Dorin Andone, Elena Manoliu, Bogdan Caragea şi toţi ceilalţi. Ce-i animă pe aceşti slujitori ai proaspătului „lăcaş de muze“ ? Convingerea că nu mărimea oraşului contează (în fond, o istorie a teatrului ro­mânesc contemporan trece pe la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ), ci doar pasiu­nea pentru artă. Grupaj realizat de CONSTANTIN DUMITRU O Fotografii de KOVÁCS LASZLO . Flacăra - anul XXXVII - Nr. 28 (1­725) - 15 iulie 1988 Noua revoluţie agrară Teleorman, zi obişnuită de lucru Simplu, ne facem datoria Soarele este dogoritor, iar pămintul parcă arde sub tălpi, în jurul combinelor aerul pare a fi în clocot. Nici o adiere... înaintăm toţi trei prin marea de spice către o combină care s-a desprins din şirul celor care seceră griul. — La fel de cald şi pe la Bucureşti ? — La fel, tovarăşe primar ! — Ieri, pe aici, pe la noi, au fost 40 de grade. Dar, de fapt — ce să mai vorbim ? — de ci­­teva zile bune ne luptăm cu căldurile astea nemaipomenite ! Iar oamenii aceştia — vă ima­ginaţi — se coc pur şi simplu ca intr-un cuptor în cabinele combinelor. Nu-i deloc uşor pentru ei ! Preţ de o clipă, citesc îngri­jorarea pe chipul acestui bărbat tinăr — Petre Badea, primarul oraşului Roşiori de Vede — şi nu ştiu ce i-aş putea răspunde pen­tru moment. Mecanizatorii au, intr-adevăr, în aceste zile, o muncă dificilă care îi solicită la maximum ; orele de somn­ie sunt mai puţine ca oricînd, cele de lucru au sporit, arşiţa verii a devenit necruţătoare în ulti­mele zile. Ghicindu-mi gîndu­­rile parcă, Petre Badea răspun­de unei întrebări pe care nu apuc însă să o rostesc : — Pentru ei, măsura asigu­rării unei hrane substanţiale şi a apei potabile chiar aici, în plin cîmp, a fost dublată de organizarea, la fiecare punct de lucru, a asistenţei medicale, pentru a preveni la nevoie e­­ventualele cazuri de îmbolnă­viri. Nu am fost confruntaţi pînă în prezent cu asemenea situaţii, dar, vorba proverbului: prudenţa e mama înţelepciunii ! Oamenii sînt prezenţi pe cîmp de la şase dimineaţa şi pînă seara la zece şi nu poţi şti ce se poate întimpla cu ei. — Tudorică al nostru a pă­ţit-o, după cum se vede ! — intervine Teodor Păunescu, preşedintele C.U.A.S.C. Roşiori, în timp ce ne apropiem de com­bina rămasă imobilizată în lan. Pot să pariez că iar e vorba de vreo curea ! Şi nu apucă să-şi isprăveas­că vorba,­ că Tudor Albişoru, cu mîinile murdar p înă la coate şi cămaşa năclăită de sudoare, scoate din măruntaie­le combinei o curea de transmi­sie ruptă. — Priviţi şi dumneavoastră — zice el — cum să reziste o asemenea curea care in joc de două corduri de fibre, cum tre­buie să aibă, cei de la fabrică i-au­ pus din greşeală doar u­­nul ? în citeva clipe soseşte şi e­­chipa mecanică de intervenţii. Ilie Negrescu, şeful secţiei de mecanizare a C.A.P. Roşiori, ri­dică din umeri o neputinţă : — Asta este ! Nu avem ce face ! Ce folos că am întărit e­­chipele de intervenţii cu meca­nici aduşi din întreprinderi, de vreme ce mereu şi mereu ne confruntăm cu aceeaşi proble­mă : curelele de transmisie ! Şi cînd te gîndeşti că un set de două curele costă peste 800 de lei şi de multe ori ele se dis­trug după numai 5—5 ore de funcţionare. Asta înseamnă nu numai bani irosiţi, dar şi timp de lucru pierdut in mod inutil ! Inginerul şef al C.A.P., Gheorghe Ciupitu, care s-a ală­turat intre timp grupului nostru, zice chiar că oamenii ăştia care le produc „zău că ar trebui daţi la ziar !“ După citeva minute însă combina îşi reia activitatea, urmată la oarecare distanţă de două femei trecute de prima ti­nereţe — Alexandra Moţ şi Floarea Trasă — care, cu se­ceri în mîini şi săculeţi prinşi la brîu, adună ceea ce combina ar fi putut risipi. Le privesc un timp în tăcere. Preşedintele C.U.A.S.C.-ului simte probabil nevoia să precizeze că echipe de 2—3 secerători se deplasea­ză in urma fiecărei combine, pentru ca nici un bob să nu se piardă. Și tot pentru evitarea oricărei risipe s-a stabilit ve­rificarea zilnică a tuturor repe­relor — și sînt atît de nume­roase ! — pe unde combinele pot scăpa bobul de grîu, a tu­turor mijloacelor de transport care însoțesc pas cu pas fie­care combină în parte pentru a prelua în modul cel mai opera­tiv recolta, în drumu' ei către hambare. — Secerișul orzului — adaugă dinsul — primul asalt al sece­rişului din acest an, ne-a oferit prilejul să tragem unele con­cluzii de mare folos în aceas­tă privinţă. Cu orzul ne-am descurcat bine, şi tot aşa va fi şi cu griul 1 — Adică 7 — In general, producţiile de orz planificate au fost sub­stanţial depăşite în majoritatea C.A.P.-urilor din cadrul C.U.A.S.C.-ului nostru. De pa­­dă, C.A.P. Roşiori avea plani­ficată o producţie reprezentînd 5 440 kg la hectar şi a realizat 6 465 kg ; C.A.P. Stejaru, in locul producţiei planificate de 5 880 kg la hectar, a realizat 6 253 kg ; la fel şi C.A.P. Măl­­dăeni, care în loc de 5 610 kg a recoltat 6 031 kg orz la hectar. In ceea ce priveşte griul, aces­ta a fost cules de pe circa 90 la sută din întreaga suprafaţă de 5 785 de hectare şi intr-o zi-două vom încheia recolta­rea lui. Concomitent, s-a acţio­nat pentru eliberarea terenuri­lor de paie şi ■ pregătirea cultu­rilor duble, îndeosebi a porum­bului, ajungîndu-se pînă în prezent la o suprafaţă de 1 500 hectare care au fost cultivate. — Munca in cîmp presupune, pe parcursul întregului an, ac­tivităţi dintre cele mai diver­se. Mi-aţi putea relata un fapt deosebit petrecut în cadrul a­­cestor activităţi ? — La noi nu se petrec fapte deosebite ; pur şi simplu mun­cim firesc, ne facem datoria pe cîmp, aşa cum la fel de Grase ne creştem copiii acasă. CONSTANTIN BALACCIU : 7 (Urmare din pag. 1) întemeierea tezei aşezării so­cialismului pe baze ştiinţifice, intr-un cadru organizat, care să asigure participarea întregului popor la conducerea societăţii a condus la crearea si instituţio­­nalizarea, din iniţiativa secreta­rului general al partidului, a unui sistem democratic unitar, unic în felul său, şi, iată, ne referim în primul rind la con­siliile şi adunările oamenilor muncii — proprietari, producă­tori şi beneficiari — la confe­rinţele oamenilor muncii din di­verse domenii de activitate, or­ganisme profund democratice in continuă perfecţionare, care asigură la toate nivelurile orga­nizării sociale participarea tutu­ror oamenilor muncii la înfăp­tuirea politicii partidului. în acest sens, o direcţie esen­ţială a procesului de lărgire continuă a democratismului orîn­­duirii noastre socialiste o con­stituie întărirea şi mai puternică a autoconducerii muncitoreşti şi autogestiunii economico-finan­­ciare, creşterea răspunderii adu­nărilor generale, a consiliilor oamenilor muncii şi ale birouri­lor executive ale acestora, a tu­turor cadrelor de conducere, pentru buna gospodărire a avu­ției pe care o gestionează, pen­tru îndeplinirea exemplară a obiectivelor şi sarcinilor ce re­vin unităţilor pentru promovarea fermă a noului şi modernizarea tuturor domeniilor de activitate. O expresie concretă a aces­tor adevăruri, ca să dăm un exemplu de dată recentă, o con­stituie şi recenta Lege privind statutul juridic al unităţilor so­cialiste pe baza principiilor au­­toconducerii muncitoreşti şi au­togestiunii economico-financiare, act elocvent in ceea ce priveşte întărirea continuă a sistemului democraţiei noastre revoluţio­nare, o democraţie care presup Cu poporul, pentru popor pune, în acelaşi timp, creşterea răspunderii, întărirea ordinii şi disciplinei in muncă în toate domeniile de activitate. „Trebuie să fie bine înţeles — arăta secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, în Expunerea cu privire la unele probleme ale conducerii activităţii economico­­sociale, ale muncii ideologice şi politico-educative, precum şi ale situaţiei internaţionale — că sistemul larg democratic pe care îl avem nu trebuie să slăbească, să diminueze în nici un fel ordi­nea, disciplina , dimpotrivă, pre­supune o creştere şi mai puter­nică a spiritului de răspundere de sus­pină jos in faţa partidu­lui, a poporului. Aceasta, se poate spune, reprezintă o ce­rinţă de importanţă deosebită a democraţiei de partid, a demo­craţiei muncitoreşti revoluţio­nare in general“. Aşadar, o democraţie activă, cu un caracter complex, singura in stare să dinamizeze toate sfe­rele de activitate, cu deosebire latura lor calitativă, să deter­mine sporirea puternică a efi­cienţei întregii activităţi econo­­mico-sociale, în acest context, Frontul De­mocraţiei şi Unităţii Socialiste se dovedeşte a fi cel mai larg organism politic, patriotic şi re­voluţionar, cu caracter repre­zentativ, activînd masele de oa­meni ai muncii în vederea par­ticipării mai plenare a lor la conducerea societăţii. Constituie toate acestea citeva dintre virtuţile de esenţă ale unui concept de excepţie pri­vind democraţia noastră munci­torească, concept care implică o amplă deschidere spre noua re­ceptivitate faţă de tot ceea ce este valoare ştiinţifică, care creează cadrul optim pentru stimularea energiilor creatoare şi spiritul novator al maselor, pentru promovarea consecventă a calităţii în toate domeniile, modalitate de unire a întregii naţiuni în realizarea înaltelor obiective stabilite de Congresul al XIII-lea al partidului.

Next