Flamura, noiembrie 1970 (Anul 18, nr. 1857-1881)
1970-11-22 / nr. 1875
920 Se poate spune cu certitudine că astăzi, mai mult ca oricînd, se consumă muzică în cantități enorme. De cum ieși din casă, unde abia ai închis aparatul de radio (muzică, bineînțeles), ești urmărit de acele tranzistoare ambulante, pe care le întîlnești în autobuz, pe stradă, în cofetărie, pînă și la cinematograf. Ești, pur și simplu, asaltat fără milă de această violentă melomanie. Am reacționat odată, în fața unui astfel de tranzistor, decorat cu plete și perciuni, din care pricină am primit calificativul de ,,encult" Această și fără idee de muzică, fobie a muzici care face casă bună cu ronțăitul semințelor sau guma de mestecat pare a fi mai mult o modă și mai puțin dovada unei educații muzicale serioase. Mai sînt oameni cu pretenții de cultură, care la auzul unor opere muzicale simfonice strîmbă din nas cu o arogantă ironie, exclamînd pe un ton doct. ..asta numai muzică nu poate fi"... Asemenea reacții dovedesc că muzica bună, plină de elevație spirituală nu intră în tiparele obișnuințelor auditive, din păcate, pentru o largă categorie de iubitori de muzică. Deslușirea unei opere (nu ne referim la genul de operă) sau bucăți muzicale este insă un proces complex, care cere o oarecare cunoaștere a modului de realizare, componistic și interpretativ. Dobîndirea unei astfel de cunoașteri nu se obține la tranzistor, ci prin parcurgerea unui drum, care începe chiar din primele clase ale școlii de cultură generală. Intervenția școlii în înarmarea tineretului cu cunoștințele trebuitoare Înțelegerii muzicii este mai necesară ca oricînd. „Soarta muzicii în școală se va hotărî“ spunea unul din premergătorii muzicii noastre românești. Intr-adevăr, obișnuința de a audia o bucată muzicală, numai aici se formează. Elevul capătă deprinderi, care devin, în multe cazuri, necesități. Este firesc ca un tânăr absolvent de liceu să aibă cunoștințe muzicale teoretice, dar este mai important ca în anii de școală să descopere treptat universul muzicii, pe care să-l caute cu ardoare. După părerea noastră, școala trebuie să pregătească un ascultător, un consumator de muzică, nu un practician al artei sunetelor (acest lucru se învață în școlile speciale de muzică). Adevărul e că, in școală, muzica a rămas tot pe postul de cenușăreasă în locul ce-l ocupă printre celelalte materii. Mai sînt cazuri cînd orele de muzică sînt folosite pentru alte materii, „mai importante“, deși muzica a fost repusă în drepturile ei prin noua programă școlară; în multe din orașele țării au fost luate inițiative menite să ducă la un contact mai strîns al elevilor cu viața artistică. Generalizarea unor cercuri de muzică („Cercul iubitorilor de muzică" sau „Prieteni ai muzicii") ar contribui la trezirea interesul afectiv față de o artă atît de directă cum e muzica. Apreciem de aceea cu căldură înființarea „cercului melomanilor“ în cadrul Casei de cultură a sindicatelor din Reșița, care, sperăm, va ști să-și cîștige auditorii. în același sens ni se pare că o stagiune permanentă a Filarmonicii din Timișoara la Reșița ar umple un mare gol în viața noastră muzicală, printr-un ciclu de concerte educative, care să ducă la înmulțirea numărului ascultătorilor. Prin toate aceste lucruri se oferă factorii care pot dezvolta și educa gustul muzical, pentru a da posibilitatea selectării muzicii adevărate, din mijlocul unui haos de sunete iritante și prof. SEVER DAMȘA SĂ reabilităm muzica .I Dezvoltarea gustului muzical iincepe din școală — Ministerul Invățămintului a introdus recent un nou obiect de Invățămint: „Pregătirea tehnicăproductivă“, ca disciplină obligatorie in planul de invățămint al școlii generale de 10 ani și al liceului de cultură generală. Ce amănunte ne puteți oferi în legătură cu acest aspect ? — Pregătirea tehnică productivă a elevilor urmărește, ca obiect de învățămint, legarea cunoștințelor școlare de practica vieții, înlesnește orientarea lor profesională, se formează deprinderi de muncă și educă dragostea și respectul elevilor pentru munca fizică. Pentru că elevii noștri trebuie să se integreze armonios și rapid în viata economică și socială, să nu fie străini de aspectele muncii fizice, de desfășurarea activității oamenilor din întreprinderi, instituții etc. Prin introducerea acestei discipline, ministerul urmărește să pună in aplicare directivele Congresului al X-lea al partidului și îndrumările concrete, date personal de tovarășul Nicolae Ceaușescu, §§1 Convorbiră Nichifor Inescu. In Ministarul In diferite ocazii, cu privire la orientarea tineretului spre munca productivă, astfel incit MUNCA să devină obiect de invățămint în acest sens, instrucțiunile prevăd, între altele mărirea numărului de ore practice de la 2 la 4 ore la clasele VII-VIII (deci o zi de muncă pe săptămînă, de 4 ore, timp adecvat posibilităților elevilor de această vîrstă); la clasele IX-X sunt acum prevăzute 6 ore și, ceea ce e nou, s-au introdus 2 ore de pregătire tehnică-productivă și la clasele de liceu. In ultimul an de studii timpul afectat va fi folosit mai ales în vederea orientării profesionale: vizite în întreprinderi, convorbiri cu diferiți specialiști (începînd cu muncitorul calificat și pînă la ingineri și cercetători), în primii ani de liceu se va realiza această pregătire în mod variat (în întreprinderi, in ateliere școlare etc.), cele 2 ore pe săptămînă puțind fi grupate, de exemplu, în 4 ore la două săptămîni, așa cum se preconizează în județul dv. Ministerul recomandă, de asemenea, alcătuirea unor comisii de îndrumare a pregătirii tehnice productive, care să coordoneze activitățile, să intervină operativ acolo unde este cazul, pentru a îmbunătăți permanent acest proces, și care să se ocupe de dotarea adecvată și corespunzătoare a atelierelor școlare. — Ce constatări ați putea să ne relatați privitor la demararea acestei practici in județul nostru și la condițiile materiale create ? — Am observat multe realizări frumoase. In Reșița sunt ateliere de gospodărie, tîmplărie etc. Interesantă e inițiativa școlii generale nr. 7 care în colaborare cu o cooperativă a realizat un atelier de țesut covoare. Pot spune aici, ca o paranteză, că noi suntem și pentru organizarea de ateliere ale unor întreprinderi in școală. Esențial este ca elevii să-și vadă munca materializată, să producă un lucru util și, de ce n-am spune-o, rentabil. La școala din Oțelu Roșu, de exemplu, se vor produce obiecte din fier forjat care să poată fi valorificate. De asemenea, apreciez bunele rezultate de Bocșa și de la Topleț, unde se preia vede cooperarea cu uzina. Interesantă este inițiativa directorului școlii generale din Forotic, Cornel Orăvițean, de a realiza o crescătorie de păsări. Ministerul recocu tovarășul Inspector general Invățămîntului man dă multă varietate: sintem pentru inițiative, adecvate, desigur, specificului local. Mai sînt, credem, totuși, destul de multe de făcut pe linia modernizării cu aparatură, a dotării școlilor cu aparate audio-vizuale etc., a rezolvării problemei laboratoarelor sau loturilor școlare. Luînd în discuție aceste din urmă aspecte, apreciem că sunt încă prea multe școli fără laboratoare, deși se știe că fără acestea nu putem realiza orele de fizică, chimie, nu putem avea atmosfera de necesară. în județ sunt numai lucru 14 laboratoare speciale de fizică și 7 de chimie. Credem că o mare parte din vină pentru această stare de lucruri o poartă directorii de școli, care au organizat cursurile intr-un singur schimb, renunțînd, astfel, la laboratoare. Trebuie folosit rațional spațiul și de aceea recomandăm directorilor de distribuire a spațiului în așa școli fel incit cel puțin o sală să fie amenajată ca laborator și alta ca atelier. Cu privește loturile școlare ale unităților din mediul rural, numărul lor este de asemenea mic existînd doar la 40 școli din 118. Sugerăm, de aceea, organelor locale (consilii populare, conducerii C.A.P.) să găsească cele mai adecvate soluții pentru oferi și a găsi împreună cu conducerea școlii, condiții bunei desfășurări a pregătirii tehnice-productive a elevilor. De altfel, aceste lucruri cum am putut constata, sunt după în vederile organelor locale. Comitetul executiv al Consiliului popular județean a acordat o atenție deosebită acestei probleme și luat legătura cu conducerea unora întreprinderi solicitîndu-se concursul în vederea dotării atelierelor școlare. în momentul de față se analizează posibilitățile de dotare a acestor ateliere cu mașini unelte, instrumente de măsurat, scule și chiar materie primă. Se vor dota, de asemenea, școlile cu încă 20—30 de mașini de cusut, iar inspectoratul școlar va achiziționa în viitor, mașini de cusut, aragaze și altele. Pentru că in multe unități școlare pregătirea tehnică productivă nu este îndeajuns de înțeleasă și orientarea in această privință n-a fost totdeauna clară v-am ruga, pentru a veni in sprijinul școlilor, să ne concretizați citeva din recomandările ministerului in privința acestei activități. — Pregătirea tehnică-productivă trebuie realizată diferențiat, în mediul urban se pot organiza: pentru băieți, ateliere școlare de lăcătușerie, tîmplărie, electrotehnică, radiotehnică, mecanică auto, instalații electrice, reparații de utilaje casnice etc. Pentru fete se pot organiza ateliere de gospodărie, croitorie, tricotaje, țesătorie, brodat, stenodactilografie etc. In mediul rural pregătirea tehnică productivă trebuie orientată spre cunoașterea elementelor de mecanizare a agriculturii, spre muncile pe ogoare sau în sectorul zootehnic ori în domeniul legumicultura, pomicultură, viticulturii. Totodată, pe loturile școlare recomandăm să se organizeze pepiniere cu pomi fructiferi sau arbuști ornamentali care să poată fi valorificați. De asemenea, se pot organiza ateliere de tîmplărie, ceramică, împletituri din nuiele, papură, lucrări de artizanat. Pentru fete se pot face ateliere de țesut, brodat, gospodărie etc. Ministerul învățămîntului mai studiază în momentul de față încă o serie de laturi care privesc această muncă tehnică-productivă. Esențial este insă ca fiecare școală să manifeste inițiativă, să opereze variat, în funcție de diferiți indici locali, pentru a integra munca în circuitul Instructiv-educativ. școala și viața Mai multă inițiativă în pregătirea tehnică productivă ^WVWV^WWVWWWWWWWWWWVS^W»A<V-' , La cercul de artizanat al Casei pionierilor din Reșița. Foto: I. WACZULIK 1 Casă nouă pentru elevi La școlile generale și liceele de cultură generală din municipiul Reșița învață mulți copii din satele subordonate sau din comunele din jur. Posibilitățile lor de cazare sînt, după cum se știe, destul de reduse, un singur internat , cu puține locuri neputînd satisface cerințele. Avînd în vedere această situație ca și perspectivele de dezvoltare a școlilor, Consiliul popular municipal a alocat fondurile necesare construirii unui internat nou. Amplasat în Lunca Bîrzavei (în apropiere de Liceul nr. 3) internatul — la a cărui construcție se lucrează , va avea o capacitate de cazare de 200 locuri, va dispune de cantină, instalații sanitare aferente, mobilier nou și utilaje de deservire moderne. ^COLȚUL ELEVULUI Cutezătorii Așteptînd autobuzul care să-l ducă la Reșița, la festival, copiii din Tîrnova au văzut niște flăcări inălțindu-se tot mai amenințătoare spre cer. In ograda lui Nicolae Cercega luase foc o claie de fin. Imediat, îmbrăcați sărbătorește cum erau, pionierii au alergat să stingă incendiu. Alături de ceilalți săteni sosiți la chemarea semnalului de alarmă, ei au izbutit să scoată de sub orice pericol gospodăria lui Nicolae Cercega. Pentru fapta lor, Consiliul Județean al Organizației pionierilor a propus să li se acorde diploma „Cutezătorii“. „Colo sus pe Semenic, Amărut stă un voinic Capul gol, mîinile goale, Și la briu fără pistoale, El se-ntreabă, se gindește De ce codrul se pălește Și omul îmbătrînește .. Pe marginea unor asemenea frumuseți folclorice almăjene elevii Liceului „Eftimie Murgu“ din Bozovici au discutat îndelung în cadrul cercului de limbă și literatură română „Mihail Sadoveanu”. S-a născut astfel, o febrilă activitate de culegere și interpretare a folclorului care moștenește o mare dragoste pentru comorile artei populare, pentru cercetarea litererară. Deopotrivă stă însă în atenția lor și literatura scrisă : scriitori sau teme. Astfel, zilele acestea, in cadrul cercului, elevii Elena Canea, Maria Șerpe, Mihai Topliceanu și Mariana Tunea din clasele a IX-a A și a IX-a B au prezentat un referat cu tema „Tipul de femeie energică în literatura română", oprindu-se la citeva personaje : Vitoria Lipan din „Baltagul" lui Mihail Sadoveanu, Anca, din drama „Năpasta“ a lui I.L. Caragiale, domnișoara Nastasia din piesa cu același titlu de G.M. Zamfirescu și altele. Referatul, alcătuit într-un chip original, a antrenat la discuții un număr mare de elevi. La viitoarea ședință a cercului ei și-au propus să organizeze un medalion literar „Nicolae Filimon", DOINA ILIASA De pe meleaguri almăjene II Meseria-brățară de aur a le Ciclul de manifestări cultura„Meseria-brățară de aur“, inițiat de Casa de cui: sindicatelor din Reșița, de organizarea unor expuneri, dezbateri, concursuri. Schimburi de experiență pe teme tehnice și profesionale. ură a preve fl"»11"»11.... JIlIllMlIlPIIlIllllilllllllllllIIIMIIIUIIIil» FLAMURĂ —1.875 în cadrul acestuia recent s-au intîlnit reprezentanții claselor 13 și 14 ale anului II de la Grupul școlar profesional U.C.M.R. într-un concurs „cine știe răspunde" pe tema „Viitoarea mea mașină". Concurentii, de meserie strungari, au fost supuși întrebărilor examinatorului, ing. Aurel Nistor, cărora le-au dat răspunsuri bune Cele ale elevilor Cornel Zărie, Doru Gherman, Iosif Nicolae, Ion Grădinaru, Gheorghe Pantea și Helmuth Heider cu privire la componența strungurilor, funcționarea și întreținerea lor au dovedit preocuparea viitorilor strungari de a deveni buni meseriași și în același timp strădania maiștrilor lor I. Țepenea și N. Laie de a se transmite toate tainele meseriei. A fost nevoie de întrebări de baraj pentru ca reprezentanții clasei 13 să se situeze pe locul de câștigător. Dovedindu-se instructive și deosebit de utile în procesul de invățămint și de practică în meserie, asemenea manifestări trebuie continuate. REZULTATELE FAZEI JUDEȚENE A FESTIVALULUI CULTURAL ARTISTIC AL PIONIERILOR ȘI ȘCOLARILOR — 1970 p GRUP VOCAL — Școala generală Glimboca Irecu L — Școala generală nr. 1 Oțelu Roșu DANSURI ALE NAȚIONALITĂȚILOR CONLOCUITOARE . Locul u Școala generală Slatina Timiș Locul I — Școala generală Locol (dansuri populare sîr = g§ — Liceul Moldova Nouă ?bești) § 8 Locul III Școala generală Vîrciorova Locul II — Liceul Moldova Nouă (dansuri populare sirbești) §j 1 rnîTD priila generală Gărîna locul III — Școala generală Carașova (dansuri populare ‚ vjJvUJr IULULUKLU CFORIC)I Locul I — Școala generală Marga SOLIST! DF MUZICA CULTA II III — Școala generală Mauren!^9 1 Locul 1 ~ Adriana Birdianu, Liceul nr. 2 Caransebeș (plani 1 FANFARA $ 9 Măureni - Henrieta Marmanstein, Școala generală nr. 1 8 Locul I — Fanfara pionierilor din Anina , ^ Po50.. ._ T. | ORCHESTRE DE MUZICA UȘOARA Locul II — Manus Maniov, Liceul Bocșa (vioară) a I Locul I - Școala generală nr. 1 Oțelu Roșu “ Felicia Jumanca" Liceul nr. 1 Caransebeș (pian) I Locul II — Școala generală Vărădia SOLIȘTI INSTRUMENTIȘTI DE MUZICA UȘOARA 1 Locul III — Școala generală Steierdorf Locul I — Mircea Adam, Școala generală Vărădia (piston) ) FORMAȚII DE ACORDEOANE — Francisc Kowanetz, Liceul Anina (trompetă) 11 ■ locul I — Liceul Moldova Nouă locul II —— Nicolae Dincă, Liceul nr. 1 Caransebeș (acord Locul II — Școala generală Iablanița de an) SI FORMAȚII DE FLUIERAȘI locul III — Stana Rasovan, Școala generală Văliug (acord 1) Locul I — Școala generală Valea Bolvașnița de an) m Locul 11 — Școala generală Petric SOLIȘTI INSTRUMENTIȘTI DE MUZICĂ POPULARĂ — Școala generală Rusca Teregova locul I — Ion Sandu, Școala generală Armeniș (trompetă) S j§ Locul III — Școala generală Bănia — Ion Dănescu, Școala generală Maciova (saxofon) |§ lg RECITATORI locul II —* Doru Meroianu, Liceul Oravița (clarinet) § M Locul I — Iraida Sorochin, Școala generală nr. 7 Reșița — Vasile Iovanovici, Liceul Berzasca (acordeon) §§ — Eugenia Gherga, Școala generală Doman — Mihai Banda, Școala generală Teregova (fluier) 5 Locul II — Monica Miloia, Școala generală nr. 1 Reșița Locul III — Draga Lazarovici, Liceul Moldova Nouă (acord )§ Locul III — Luminița Drăguț, Școala generală nr. 1 Oțeludeon) Roșu MENȚIUNE H BALET — Gheorghe Manciu, Liceul Anina (acordeon) g §| Locul II — Școala generală nr. 1 Oțelu Roșu — loan lung, Școala generală Măureni (acordeon) p 1 SOLIȘTI VOCALI DE MUZICĂ POPULARĂ SOLIȘTI VOCALI DE MUZICA UȘOARĂ ■ Locul I — Florica Pahomi, Școala generală nr. 2 Bocșa Locul I — lia Bîtea, Liceul Anina — Sinișa Vulpe, Școala generală Locol (In limba Locul II — Margareta Iovanovici, Liceul Berzasca s I Pä) Ion Peia, Școala generală nr. 1 Bocșa 1 — Mihaela Burtea, Școala generală Steierdorf Ileana Ilieș, Școala generală nr. 1 Bocșa I și locul II Floarea Duicu, Liceul nr. 1 Caransebeș locul III — Pușa Someșan, Școala generala nr. 1 Oțelu Roșu — Margareta Iovanovici, Liceul Berzasca MENȚIUNI — Maria Iova, Liceul Bozovici ,I Locul III —Paraschiva Vii, Școala generală Valeapa, formații coral F = ■ MENȚIUNI “ R1 M Cummanial Scoala Cala o, B»~W Clasificarea se va face după o nouă Vizionare | ! MENȚIUNI ^ Muntean Școala generală nr. 1 Oțelu Roșu a corurilor de la Școala generală nr. 1 Oțelu Roșu, 1 “ , generală Pnl,pet .. , Școala generală nr. 7 Reșița și Liceul nr. 2 Reșița I — Eleonora Stanca. Școala generală nr. 2 Oțelu stabilită de membrii juriului in a doua decadă ai DANSURII lunii ianuarie S 8 Locul I — Școala generală Zervești j FORMAȚII ALE CASEI PIONIERILOR g gș Locul II — Școala generală Obreja TARAFII — Școala generală Vălișoara locul I — Casa pionierilor Caransebeș — Școala generală Petroșnica BALETI locul III — Școala generală Naidăș Locul II — Casa pionierilor Caransebeș § Fruntași la învățătură de la Liceul nr. 2 din Reșița .1 Petronela Margareta I florica Bîrțu Corîna Ciortuz Georgeta Silvia Șerban Adriana Reteanu Joe Cotreanțu Ciortuz Carabineanuu Drmovan anul m C anul fil A anul TV * *na ü C anul î B anal 1 A anul 111 B anii! 1 * 1V ri