Foaia poporului, 1904 (Anul 12, nr. 1-53)

1904-12-04 / nr. 48

Anul XII. Duminecă, 21 Noemvrie (4 Decemvrie) 1904 Nr 48 Pretai «bonuiMitalil i B* in .........................................................4 coroane. Pl» o m­aânie de an ..........................2 coroane. Pentru Ramăm» 10 lei anual. ■HVnamentele ce fac la „Tl?egre8»l­ fstlf Marsotiall, Sibiuu Apare In fiecare Duminecă INSERATE:­­« primesc la biroul »«lm­inistraţiunii, (strada Măcelarilor nr. 12). Un ţir g­armond prima dată 14 bani, a doua-oară 12 bani, a treia-oară 10 bani De preste septemâna. Luni, în 28 Nov. c, a fost des­chis parlamentul României, cu o vorbire de tron.* In contra proiectului lui Berzeviczy s’au ţinut două adunări de protestare. * Agitaţia oposiţiei contra guvernu­lui ungar e în creştere; s’au ţinut mai multe adunări din partea oposiţiei şi a guvernamentalilor. Asupra Port-Arthurului Japonesii au făcut Sâmbătă noaptea un asalt ge­neral ; lupta decurge. In Mangiuria Ja­ponesii au atacat de mai multe­ ori aripa răsariteana a frontului rusesc. ♦ cetim, să învățăm. Este cunoscută zicerea aceea a lui Napoleon I., că pentru a putea purta reticolu se recer trei lucruri: bani, bani și ear' bani.­­ In asemănare cu aceasta se poate zice, că pentru a putea trăi cum se cade în lumea de azi, pentru a nu da înapoi, ci înainte, se recer trei lucruri: se cetim, se cetim şi cetind să învaţăm. Şcoala este aceea, care ne pune temeiul învăţăturii de carte, ca copii. Ea ne învaţă a scrie, a ceti, a face so­­coate şi ne dă şi învăţături pentru vieaţă. Cu atâta însă nu e destul. Pen­tru vieaţă nu e destul numai cu ceea­ ce ne dă şcoala. Ea — repetăm — ne pune aşa zicând temeiu la învăţătură şi pe acest temeiu noi trebue să lucrăm mai departe, să ne lărgim şi înmulţim cunoştinţele de tot felul, câştigate mai restrâns în şcoală. Lumea de azi este aşa, că cu toţii trebue să învăţăm toată vieaţa. Se luăm în privinţa aceasta o pildă din vieaţa oamenilor învăţaţi, înţelegem pe oameni de aceia, cari învaţă şcoli mai înalte. Se luăm s. p. un advocat. Un advocat învaţă de copil mic, întâia 4 şcoale elementare, apoi 8 clase de mijloc (gim­­nasiul), adecă în total 12 ani. Dupâ­ ce le-a gâtat aceste trece la şcoala înaltă de drept, unde învaţă 4 ani temeiurile drepturilor omeneşti şi legile de tot felul. Gâtând toate aceste, tot îi mai trebue încă câţiva ani de pradă, de în­văţătură, ca apoi să poată face censura de advocat şi să-­şi deschidă cancelarie. Dar­ credeţi, că ori­care advocat, dupâ­ ce ’şi a deschis cancelaria, înceată de-a învăţa mai departe? Nu, advoca­tul, ca şi alţi oameni învăţaţi, fie pro­fesori, doctori, preoţi, ingineri, învăţă­tori etc. dupâ­ ce ies în vieaţă, mereu învaţă, mereu îşi pârresc cunoştinţele, ce­tind cărţi bune. Altcum rămân Inde­ret de lume, care merge tot înainte şi nu pot da piept cu trebuinţele de multe feluri ale vieţii. Şi dacă astfel fac şi sânt siliţi a face oamenii învăţaţi, cu atât mai mult trebue s- o facă economul de la ţeară, meseriaşul şi neguţătorul, care din şcoală iese cu mai puţină învăţătură de carte. Eare învăţătura în vieaţă să câştigă cu deosebire prin cetit. Acum am intrat binişor în iarnă. Zilele sânt scurte, serile şi nopţile mai lungi şi lucrul de economie e mai pu­ţin. Este deci vremea cea mai potri­vită, ca să cetim şi cetind să ne adu­năm cunoştinţe folositoare, caii ne prind bine in vieaţă. Har Domnului, acum avem şi noi foi şi cărţi cari sânt făcute anume pen-I cu folosul, ce-’l avem din ele. Ca să nu mergem mai departe, astfel de foaie­­ este foaia noastră, pentru care noi ne­­ dăm toată silinţa, ca cel­ ce o ceteşte folos să aibă din ea. Astfel sânt căr­ticelele din biblioteca foii noastre, cari cuprind lucruri de folos şi de distracţie. Dar’ astfel de foi şi cărţi sânt mai multe. N’avem decât să le folosim, spre bi­nele nostru. încheind deci aceste şire de sfa­turi binevoitoare, rugăm pe iubiţii no­ştri Români să folosească timpul de iarnă spre a ceti, a ceti în vremea liberă, ce o au acum şi cetind — a învăţa. Deschiderea parlamentului român. Luni, în 28 Nov. c. a fost des­chis parlamentul României cu un mesagiu (vorbire) regal cetit de n gege. In mesagiu se aminteşte, cât România, ca şi celalalte state, urmăreşte politica de pace şi stă in prietinie cu toate statele. Amintind apoi de budget şi alte lucruri interne, revine la armată, des­pre care zice, că e prevăzută cu cele mai noue arme şi e conştie de che­marea sa. In fine se face amintire despre călătoria familiei regale pe Dunăre şi îa Iaşi, unde ’i­ s’au fă­cut primiri călduroase, tru popor, pentru trebuinţele lui şi cari se vând ieftin, aşa că de să pot cum­păra cu foarte mici jertfe, in schimb ! Foita. • 9 Deschiderea şcoalelor din Blaj. (Urmare şi fine). Cel dintâiu profesor a fost Vulcan de la Blaj, carele curind­­şi-a dat sufletul. Apoi au mai fost profesori: Boiariu, apoi Ioan Nea­­goe, carele mai în urmă a fost la Viena agent de curte. După acesta în profesorie au urmat Nicolae Ludoşi dela Luduşul de lângă Mureş. Aceştia se plăteau din veni­tele mănăstire!, cruţate prin Împrejurarea, cât numărul călugărilor nu ajunsese la 11, cum era prevăzut în diploma lui Carol VI din 21 Aug. 1738. In anul 1762 ,şcoalele latineşti erau desvoltate tot numai până la clasa cea mai înaltă a gramaticei, adecă până la Sintaxă inclusive. Dar, este sigur, că dacă nu sub Aron, care se ocupă cu gândul de a le desvolta până la filosofie şi teologie şi chiar până la propunerea şi a altor ştiinţe înalte, atunci la tot cazul sub Rednic, adecă până în 1772, şcoalele latine s’au sporit, peste sintax, şi cu Poetica şi Retorica, car’ în 1772 s’a început a se propune şi filosofia (logica, metafisica, matematica şi etica) prin Ştefan Pop şi Samuil Gain, cari absolvaseră studiile în Pazmaneul din Viena.­­ Abia v£zură oamenii frumosul aşeză­­mânt religios şi cultural, făcut de episcopul Aron, mulţi începură a se îmbia să fie pri­miţi în cinul călugăresc şi mai ales în mănă­stirea Sfintei Treimi. Această împrejurare îl îndeamnă pe episcopul, ca pe 18/29 Nov. 1756 să convoace în mănăstire întreg capi­­tulul monachilor spre a alege un director sau magistru, a cărui chemare era, ca în timpul noviţiatului să conducă şi să instrueze pe can­didaţii de monachi. Astfel a fost primit în mănăstire­a Vasile Neagoe, feciorul protopo­pului Maniu Neagoe din Broşteni. Acesta când au fost de doi ani orbise, şi orb invă­­ţase de ştia de rost tot ceaslovul, psaltirea, testamentul nou, Acatisturile a lui Isus, al Precestei, Octoi­hul Dumenicelor; şi ştia şi testamentul vechiu, macar că acesta de rost nu­’l ştia; făcea predicaţii de se minunau toţi de el. Pe acesta într’un rind (probabil după moartea lui Dimitrîevici şi înainte de Deme­­neki) episcopul Aron ’l-a pus dascăl şcoalei româneşti. Era acesta alt Didim, macar că nu era Alexandrineanu. Chiar şi oameni căsătoriţi se îmbiau să se facă călugări, despărţindu-se de soţiile lor, cum a făcut popa Iar­cu dela Sâncel care »între călugări se numise Isaie«. Find Iancu odinioară la Chiov, foarte bine se pro­copsise în limba slovenească, cât au tălmă­cit pe limba românească vedeniile Sfântului Grigorie Tocmai aşa şi nemeşul din Selagia din Satul Mănău, Alexandru Dorobanţ, pe vremile acelea de împreună cu muierea sa s’au învoit la călugărie. Al acestora fecior au fost eromonachul Isac Dorobanţ, carele sub episcopul Atanasie Redn­a se făcuse la Blaj călugăr, apoi după Moisi Dragoş la Oradea-mare episcop­. La început (1747—1750) călugării mă­­năstirei S. Treimi mâncau şi carne, şi îmbră­­cau peste revereandă mintie, adecă dulamă

Next