Foaia poporului, 1923 (Anul 31, nr. 1-52)
1923-07-22 / nr. 29
Pag. 2 G alianţa militară dintre Polonia şi România, întărită de curând prin vizita regelui nostru la Varşovia. Tot o dovadă de pace este şi apropierea de bun sfârşit a conferinţei din Lausanne, până acum cu rezultatul încheierii păcii între greci şi turci, principalii răsboitori. E adevărat, că turcii cam fac noi greutăţi şi şi-au ridicat noi pretenziuni, dar vor fi potoliţi cum au mai fost şi până acuma. Tot înspre bine merg şi tratativele pornite în chestia ţinutului Rhur, în urma unei noi cereri de împăciuire făcută de Germania, guvernelor aliaţilor. Ne îndreptăţeşte să credem acest lucru declaraţiile făcute de prim-ministrul Angliei, Baldwin. El spune pe faţă, că ocupaţiunea ţinutului Rhurdin partea Francezilor, s’a dovedit ca o greşală. Germania în loc să devină mai bună plătitoare, a devenit şi mai slabă de cum a fost. Aliaţii în bună înţelegere şi de dragul general al păcii trebue să caute un mijloc de deslegare a chestiunei despăgubirilor, căci altfel „fără exagerare spunem, că refacerea lumii este periclitată şi că este în joc pacea pentru care s’au adus atâtea jertfe“. Aşa vorbeşte Baldwin într-o declaraţie făcută zilele trecute în Camera Comunelor (camera engleză). Această importantă declaraţie va da ocazie guvernelor aliaţilor să ia în cea mai serioasă discuţiu de chestiunea despăgubirilor şi afacerea unei împăciuiri definitive cu Germania. In Bulgaria revoluţia s’a potolit fără a se arăta deocamdată semne de o contrarevoluţie. In celelalte ţări nu s’a întâmplat nimic de o însemnătate mai mare. Căpătăm bani? Dl ministru de finanţe Vintilă Brătianu se întoarce zilele acestea din străinătate. El a călătorit la Paris, Londra şi Roma, spre a se înţelege cu Marile Puteri aliate, asupra despăgubirilor de răsboiu ce i se cuvin României, apoi cu gândul de a face împrumuturi de bani pentru cumpărarea de material de căi ferate şi pentru ajutorarea altor industrii în ţara noastră. După cât se ştie acum, dl ministru nu se întoarce cu mai nimic gata. Cel mult speranţe. Doar atâta s-a pus la Londra în vedere, că vor da României un împrumut oarecare, dacă în schimbul acelor bani se comandă în Anglia material pentru căile noastre ferate. Ţara noastră are însă lipsă de bani pentru desvoltarea industriei româneşti, iar negustorii pentru plata datoriilor din anii trecuţi în străinătate. Cu toate acestea, bani uscaţi va fi greu a căpăta. Mai cu seamă, că străinătatea nu are destulă încredere în noi, fiindcă lucrăm puţin şi cheltuim mult. Afară de aceea zic străinii, că nesiguranţa legilor noastre îi îndeamnă să nu intre cu noi prea afunci în afaceri, numai vânzând cu bani gata, fiindcă Românii plătesc greu. Joi acum 19 iulie c., se ţine un consiliu de miniştri, când dl ministru V. Brătianu va spune ce a făcut în străinătate. După consiliu miniştrii pleacă mai toţi în concediu de vară. Despre cele aranjate de dl ministru de finanţe în străinătate, vom scrie la timpul său, când se vor cunoaşte lucrurile mai bine. Cursul banilor a fost la Bucureşti, în 17 Iulie, în valută următorul: francul francez 12 lei, lira engleză 890 lei, dolarul 200 lei, lira italiană 8 lei, francul elveţian 34 lei, cor. cehă 5.80 lei, 10 mărci germane 12 bani, 100 coroane austr. 28 bani, 100 cor. ung. 1.70 Iei, dinarul 1.80 lei. FOAIA POPORULUI însemnări de la Serbările Mitropolitului Şaguna. — Ce a observat un vizitator străin. — In dimineaţa de Joi 12 iulie, oraşul Sibiu era destul de frumos decorat cu drapele şi covoare, pe străzile pe unde avea să treacă Familia Regală. Public pe străzi era însă puţin, afară de aceea aplause mai deloc la adresa ÎMtaestăţilor, când treceau pe stradă. Aşa esplică unii împrejurarea, că la Reşinari Maestatea Sa Regele s’a uitat după fruntaşii Partidului Naţional, pe cari i-a chemat în loja regală. Şi foarte bine a făcut, fiindcă altcum prea se lăţeşte în public svonul, că în jurul Maestăţii Sale sunt numai partizani liberali, cari consideră Ardealul ca o colonie, unde ei pot face ce vreau, iar noi avem să ascultăm şi să tăcem, după ce plătim dările mari şi jafurile de cari zilnic se aude. * De joi încoace am auzit multe vorbindu-se în jurul discursului iubitului nostru profesor şi deputat Dr. Ioan Lupaş, „gură de aur“ al nostru, care aşa de frumos a vorbit despre interesul ce trebue să-l poarte un rege, orice guvern, ca şi vlădicii, faţă de poporul de sub conducerea lor, dacă nu vreau să se producă înstrăinare. Dumnezeu să-i dea bine iubitului nostru profesor, că a vorbit din inimile noastre, ale Ardelenilor! Am auzit, că M. Sa Regele a cerut vorbirea dlui Lupaş, să o cetească. Mă bucur de asta, doar ne va cunoaşte mai bine. In cazul acesta, pe viitor şi noi vom fi din nou în stare să-L primim în Ardeal ca în 1919, sub Consiliul Dirigent. Altcum ştie Cel de sus ce va mai urma! Intre cele ce vedem azi, e greu a te mai însufleţi ca odată. Afară doar de cei ce au sărit o sumedenie de trepte în domnie sau alţii îmbogăţiţi peste noapte. * La masa cea mare de la Şcoala specială a Cavaleriei, după cum am auzit, încă se şoptia mai mult asupra celor petrecute la Răşinari. După masă s’a aranjat apoi lucrul de aşa, că i s’a spus dlui Maniu, cum că dorinţa Maestăţii Sale ar fi, ca domnia sa să vorbească în Catedrală. Dar fiindcă şedinţa solemnă a Partidului Naţional se ţinuse între timp, unde dl Maniu şi-a spus cuvântarea, din dorinţa întârziată a M. Sale nu s’a mai putut alege nimic. Şi-apoi, dacă-i vorba să-mi spun şi eu părerea, Maniu al nostru numai la mormânt putea să vorbească, acolo unde i-a fost locul. In catedrală nici decât. Doar preşedintele Partidului Naţional nu-i a cincia roată la car! Asta trebue să o ştie până sus. * Cât pentru mine, zău că mai bine l-am ascultat pe dl Maniu şi pe dl Goldiş, în sala de la Unicum, unde mă vârâsem şi eu cum am putut. Aci îi vedeam şi auzeam, pe când la Reşinari, în înbulzeala aceea, nu puteai nici vedea, nici auzi pe nimenea. Cam rău a fost aranjat lucrul acolo. După modesta mea părere, în faţa Mausoleului trebuia să se ţină numai parastasul, iar după aceea să fi eşit toată lumea în piaţă, sau chiar afară la câmp, şi acolo să se fi ţinut vorbirile, de pe un podiu, având asta publicul jur-împrejur şi pe tribune anume făcute. In felul cum s’a aranjat, lumea cea mare n’a văzut şi n’a auzit nimic, ce a fost la mormântul lui Şaguna. Doar pe uliţă sau pe drum dacă am văzut căruţe, trăsuri şi automobile cu domni, despre cari nici azi nu ştiu cine erau. Şi-apoi ierte-mi-se: automobile cu domni am mai văzut, pentru aşa ceva nu trebue să merg cale de zeci de kilometri, prin pravul şi căldura cea mare. Eu spun, fraţilor, curatul adevăr. Deci să nu se supere nime pe mine. Şi mai cu seamă nu vreau să se supere harnicii Răşinăreni, cam atâta trudă au pus în curăţirea şi înfrumseţarea vestitului lor sat. Dacă chiar vreau Răşinarenii să se supere, apoi ei au motiv să o facă, după cum am auzit, numai pe cei trimişi de la autorităţile militare din Sibiu, ca să aducă brazi din Răşinari. Aceştia, din comoditate sau nepricepere, au tăiat Răşinărenilor plantaţii de brazi din apropierea satului — cu cari cheltuise comuna zeci de mii de lei — în loc să fi mers mai departe un oraş, de unde putea aduce zeci de vagoane, nu numai câteva cară de brazi verzi. Ei, dar mi-am uitat, că Ardealul e privit de mulţi ca o colonie. Şi zău, dacă nu va înceta acest tratament, nu ajungem la bine! * Sfîrşindu-se serbarea dela mormânt, Maestăţile Lor, urmaţi de miniştri, au plecat dela Răşinari la Sibiu, spre a lua parte la masa dela Şcoala de cavalerie. Mitropoliţii tot aşa. Aderenţii Partidului Naţional au plecat deasemenea la Sibiu, spre a lua parte la şedinţa festivă a Partidului nostru. Numai unii vlădici au rămas în Răşinari, unde s’a dat o masă rece de 300 tacâmuri. A fost bine şi cu gust aranjată de românii sibieni Ioan Gruia şi M. Macarie. M’am bucurat şi eu auzind, că sunt şi români cari pot înlocui pe cutare străin. A sprijini astfel de oameni e o datorie românească. * Curios — şi totuşi cum putea da cu socoteala orice Ardelean independent — s’au petrecut lucrurile la banchetul dat joi seara, în sala dela „Urania“. După cele întâmplate la ultimele alegeri, plus şi Joi la Răşinari, era ca sigur că membrii Partidului Naţional nu vor lua parte la banchet. Aşa s’a şi întâmplat. Nici unul n’a fost. Astfel o parte din locuri au fost date la diferiţi preoţi veniţi din depărtări, iar alte locuri stăteau goale. Beutură a fost destulă, mâncăm tot aşa. Că unii miniştri şi-au petrecut bine, s’a observat şi noaptea la plecare... Te ar încheia despre asta, altcum vor zice, că sunt supărat, fiindcă n’am fost şi eu invitat să mânânc de pomeană!* Acum Sibiul nostru iar s’a liniştit. Străinii s’au dus. Mesele s’au isprăvit. Cheltuelile mi se pare, că încă s’au plătit toate. Drept, că pe la administraţia financiară din Sibiu se îngrozise funcţionarii, când s’a svonit că trebue să plătească Consistorului, pentru cheltuelile cu serbările lui Şaguna, suma de 500 mii de Lei. Nu erau bani, că nu intraseatâtea dări, iar de curând mai primise Consistorul peste 4 milioane Iei, pentru plata preoţilor şi alte spese. Dar în fine s’a făcut rost. In Sibiu avem şi o filială a Băncii Naţionale. Cum zic, aud că totul s’a plătit. Nici dl Henter, restauratorul sas dela Urania, n’a trebuit să aştepte după plata celor 400 de tacâmuri, cari au costat frumuşica sumă de vreo 80 mii de lei. Zău, acesta o fi câştigat frumos, fraţilor! Am auzit însă, că pentru serbări guvernul a dat în total un milion şi jumătate de lei. Restul de un milion nu s’a plătit acum de la administraţia financiară din Sibiu, ci probabil l-au luat domnii miniştri din Bucureşti. Bine au făcut, că acolo au bani mai mulţi. Incheiu, fraţilor, cu însemnările mele. Altcum, vrând-nevrând scriu tot mai puţin pe placul celor ce ie fuge inima după petrecării, iar nu după adevărata muncă pilduitoare a lui Şaguna, care mai mult a dat decât a luat de la popor. Un pelerin la mormântul lui Șaguna. No. 29