Foaia Noastră, 1962 (Anul 6, nr. 1-24)
1962-01-01 / nr. 1
2 Un aspect de la sesiunea Consiliului O.N.U. pentru folosirea paşnică a spaţiului cosmic. La mijloc: delegatul Indiei, C. S. Iha; la stingă: delegatul Iranului, Vakil Mehdi; la dreapta: delegatul R. P. Ungare, Mód Péter. Goa a fost eliberata Capitularea salazariştilor la Panjim (Goa) a fost actul cu care s-a încheiat lupta poporului indian pentru eliberarea ultimelor rămăşiţe colonialiste pe teritoriul său. Trupele indiene, care au pătruns în Goa, Daman şi Diu, i-au izgonit pe colonialiştii portughezi şi au realipit aceste teritorii la India. Multe din căpeteniile administraţiei portugheze s-au salvat cu fuga, lăsînd în urma lor poduri aruncate în aer, ruine, aplicînd monstruoasa tactică hitleristă a „pămîntului pîrjolit”. Goa, Daman şi Diu au fost vreme de 451 de ani în cătuşele robiei portugheze. Ele reprezentau ultimele pete negre pe harta Indiei, după ce marele popor indian reuşise să obţină independenţa. Viaţa celor peste 600.000 de indieni din aceste teritorii devenise insuportabilă sub crunta teroare şi nesfîrşitele represiuni salazariste. Teritoriile erau folosite în mod sistematic împotriva securităţii Indiei. De aici se organizau insolente provocări armate pe teritoriul Indiei, salazariştii deschideau focul asupra vaselor indiene de pescuit, punînd la grea încercare răbdarea Indiei. Este ştiut că de 14 ani, pe baza rezoluţiilor O.N.U., India a încercat să rezolve prin tratative cu Portugalia problema eliberării acestor teritorii. Colonialiştii portughezi nu numai că au refuzat, pretinzînd că ar fi „teritorii portugheze”, dar au trimis necontenit armament, muniţii şi trupe pentru a întări efectivele care existau în Goa, Daman şi Diu (peste 12.000 soldaţişi 4000 mercenai). Au fost practicate aceleaşi procedee barbare — masacre, întemniţări, măsuri militare — pe care Salazar le foloseşte împotriva mişcării de eliberare din Angola şi Mozambic, precum şi în toate coloniile aflate încă sub stăpînire portugheză, încă în 1954, Secretarul de Stat, John Foster Dulles, şi Paulo Cunha, pe atunci ministru de Externe al Portugaliei, au semnat un acord care includea coa şi celelalte colonii portugheze în sfera planurilor agresive ale N.A.T.O., împlîntînd astfel un avanpost agresiv în coasta Indiei. în Goa a fost îngrămădit armament american, care în ultima vreme era furnizat de comandamentul N.A.T.O., iar geniștii americani au construit baze militare, dintre care una aeriană și un port militar modern pentru uzul marinei americane. Colonialiştii şi-au dat arama pe faţă în Consiliul de Securitate, convocat la „plîngerea” Portugaliei. Aceasta a avut sprijinul făţiş al S.U.A., al cărui reprezentant, Stevenson, a acuzat India de „violare flagrantă a Cărţei O.N.U.”. S.U.A., după cum a subliniat V. A. Zorin, sînt pentru folosirea forţei numai cînd e vorba de Cuba sau Republica Dominicană, dar cînd este vorba de stîrpirea colonialismului, se pronunţă împotriva forţei, învocînd chiar Carta O.N.U. La rîndul său delegatul englez, P. Dean, a exprimat „consternarea şi indignarea” Londrei faţă de alungarea colonialiştilor portughezi din India. Aflată, alături de Portugalia, pe aceleaşi poziţii de apărare a intereselor colonialiste, Anglia nu a ezitat să ia partea aliatului din N.A.T.O., împotriva unui important membru al Commonwealthului cum este India. Cît de demascator este însuşi faptul că S.U.A. şi aliaţii lor au ticluit un proiect de rezoluţie în care cereau exact ce cerea şi Portugalia, adică încetarea operaţiunilor de eliberare, retragerea trupelor indiene şi tratative între India şi Portugalia! Cu alte cuvinte, reinstaurarea stăpînirii salazariste pe cele trei treitorii. Uneltirile colonialiştilor au fost bineînţeles respinse, datorită în primul rînd poziţiei principiale, hotărîte, a Uniunii Sovietice. Zvîrcolirile colonialiste au fost zadarnice: între timp, seculara dominaţie portugheză din Goa, Daman şi Diu intrase în arhiva istoriei, alături de vechile imperii coloniale. Această victorie întăreşte convingerea că în viitorul apropiat vor dispare pentru totdeauna de pe harta lumii cele din urmă rămăşiţe coloniale, că anacronicului sistem colonialist i-a sunat cel din urmă ceas. După art. L. RODESCU DIN LUMEA LARGĂ Situaţia grea a ţăranilor din ţările capitaliste în Statele Unite situaţia fermierilor, a muncitorilor agricoli sezonieri, devine pe zi ce trece tot mai grea. Acest lucru este dovedit atît de datele oficiale cît şi de relatările unor ziare şi agenţii de presă. Referindu-se la soarta pe care o au muncitorii agricoli fără domiciliu din S.U.A., ziarul „New York World Telegram and Sun” îi denumeşte „Oamenii uitaţi ai Americii”. Ei duc o viaţă din cele mai mizere, fiind nevoiţi să muncească pînă la 14 ore pe zi pentru un salariu derizoriu, cu mult sub minimum de existenţă, locuind în cocioabe. Milioane de muncitori agricoli sezonieri străbat ţara în lung şi-n lat în căutare de lucru pentru a-şi putea asigura o viaţă de mizerie. Potrivit unor date americane, între anii 1945—1948 peste 1.200.000 de ferme au dispărut ca întreprinderi separate, iar în cursul anilor 1959—1960, numai în 7 state din S.U.A. s-a înregistrat o scădere a numărului de ferme cu peste 40.000. însuşi ministrul muncii din S.U.A., Goldberg, a recunoscut că situaţia muncitorilor agricoli care se mută de la o fermă la alta (al căror număr trece de 400.000), constituie „o pată neagră” pentru economia americană, cale revendicările ţăranilor. La Toulouse, după un miting, peste 10.000 de agricultori au demonstrat pe străzile oraşului. Conform ziarului „Le Monde” asemenea manifestaţii au avut loc la Albi, Tarbes, Auch, Strasbourg etc. La fiecare trei minute... Recent, la Bologna a avut loc o mare manifestaţie a ţăranilor italieni pentru înfăptuirea unei reforme agrare generale. Cu toate încercările poliţiei de a împiedica accesul ţăranilor în oraş, prin blocarea barierelor cu maşini şi cordoane de poliţişti, mii de ţărani, muncitori agricoli şi dijmaşi, au reuşit să ajungă în centrul oraşului. Ei cereau „Reforma agrară generală”. Asemenea manifestaţii şi mitinguri de protest au avut loc în toată ţara. în ce priveşte situaţia mizeră a marii majorităţi a ţăranilor, este semnificativ faptul că, în timp ce cîteva mii de latifundiari stăpînesc 55 la sută din întreaga suprafaţă arabilă a ţării, aproape 2 milioane de ţărani — braccianti — nu posedă nici un petec de pămînt, iar 1.500.000 de dijmaşi muncesc în arendă mici loturi de pămînt, fiind obligaţi să dea moşierilor mai mult de jumătate din recoltă. Nu este lipsit de interes de arătat că, aşa după cum a stabilit o publicaţie italiană, la fiecare trei minute o familie de ţărani este obligată să-şi părăsească bruma de gospodărie pe care o mai are şi să plece în altă parte în căutare de lucru. Iar săptămînalul „Mondo Nuovo” scrie că „numai în perioada 1954—1960 peste un milion de ţărani au plecat la oraş”. Acest fenomen este aspectul cel mai dramatic al crizei prin care trece agricultura Italiei. »Ţăranii devin mai conştienţi« Ţăranii francezi îşi manifestă tot mai intens nemulţumirea faţă de politica agrară a guvernului care apără interesele marilor proprietari de pămînt, ducînd, în acelaşi timp, la ruinarea micilor gospodării. în ultimul timp manifestaţiile şi mitingurile de protest au cuprins aproape întreg teritoriul Franţei. în departamentul Bretaniei şi departamentul Nord au avut loc recent asemenea manifestaţii în cadrul cărora au fost votate moţiuni şi desemnaţi delegaţi care au prezentat autorităţilor lo Şef de trib laureat al Premiului Nobel 9 Albert Luthuli, fost şef de trib, preşedintele Congresului Naţional African, a cărui activitate a fost interzisă, îşi exprimă mulţumirea — în aula Universităţii din Oslo — pentru premiul Nobel, care i-a fost acordat în acest an. Nici măcar un kilogram de pîine... Situaţia economică din Grecia este caracterizată, conform presei greceşti, de mizerie, şomaj, scăderea puterii de cumpărare. în ce priveşte viaţa ţăranilor, ea este de-a dreptul alarmantă. Aproape fiecare familie de ţărani este înrobită de împrumuturile împovărătoare ale Băncii agrare de stat, cămătarilor şi negustorilor. Astfel, toate familiile de ţărani din provincia Arta sunt înglodate în datorii — în medie câte 100.000 drahme. In afară de aceasta, mii de familii trăiesc în „cocioabe lugubre”, mulţi dintre ei nu numai că nu cunosc electricitatea, dar nici măcar lampa cu gaz. La sate lipsesc şcolile, nu există spitale, medici, la ISO de elevi există un singur învăţător. Rezoluţia cu privire la lupta împotriva colonialismul Adoptată de Congresul Sindical Mondial Cel de-al V-lea Congres Sindical Mondial a aprobat raportul lui Ibrahim Zaharia, secretar al F.S.M., cu privire la dezvoltarea activităţii şi solidarităţii organizaţiilor sindicale în lupta pentru lichidarea colonialismului. Colonialismul, se spune în rezoluţie, constituie o ruşine şi un flagel al timpurilor noastre. El trebuie să fie lichidat definitiv. Rezoluţia cheamă pe oamenii muncii şi sindicatele din întreaga lume să folosească toate posibilităţile de care dispun pentru ca anul 1962 să fie anul independenţei naţionale a Algeriei. Rezoluţia aprobă „ajutorul necondiţionat moral, politic şi material acordat de către ţările socialiste ţărilor coloniale care şi-au cucerit recent independenţa”. Participanţii la congres au arătat că, încercînd să-şi impună formele lor de neocolonialism, imperialiştii Statelor Unite caută să transforme organizaţiile de masă şi în primul rînd sindicatele în aliaţi ai lor. în aceste scopuri ei folosesc făţiş pe conducătorii C.I.S.L. Congresul Sindical Mondial condamnă conducerea C.I.S.L. a cărei activitate este îndreptată împotriva revoluţiei cubane. Această conducere sprijină făţiş agresiunea imperialistă în Congo. Congresul condamnă pe conducătorii C.I.S.L. şi pentru faptul că ei caută să scindeze rîndurile Federaţiei Sindicatelor din întreaga Africă. Congresul Sindical Mondial subliniază că independenţa politică trebuie să fie însoţită de independenţa economică. Congresul Sindical Mondial cheamă pe oamenii muncii şi sindicatele din lumea întreagă să sprijine lupta eroică a poporului algerian pentru independenţa sa naţională, lupta popoarelor sud-africane pentru libertate şi egalitate, lupta patrioţilor din Angola împotriva represiunilor sîngeroase, lupta pentru libertatea tuturor popoarelor care mai gem încă sub jugul colonial, pentru lichidarea definitivă a colonialismului, împotriva aventurilor imperialiste. Congresul declară că sprijină lupta sindicatelor oamenilor muncii din ţările care s-au eliberat recent pentru îmbunătăţirea condiţiilor sociale şi economice (majorarea salariilor, reducerea duratei de lucru, lărgirea sistemului prevederilor sociale, recunoaşterea dreptului la muncă, introducerea concediilor plătite, pregătirea profesională). Luptînd pentru drepturile lor vitale, sindicatele din ţările slab dezvoltate, se subliniază în rezoluţie, creează condiţii favorabile luptei maselor pentru naţionalizarea întreprinderilor monopoliste străine; crearea şi dezvoltarea industriei naţionale; reforma agrară; democratizarea statului, care ar permite mobilizarea forţelor naţionale la lupta împotriva imperialismului, împotriva dictaturilor militare; politica colaborării cu toate ţările şi organizarea controlului de stat asupra comerţului exterior; participarea oamenilor muncii şi sindicatelor la pregătirea şi elaborarea programelor economice şi la dezvoltarea economiei naţionale, în încheierea rezoluţiei se subliniază că pentru toate forţele păcii şi progresului lichidarea totală şi definitivă a sistemului colonialist constituie o sarcină de importanţă primordială.