Foaia Noastră, 1967 (Anul 11, nr. 1-24)

1967-01-01 / nr. 1

2 Statele Unite au săvirşit noi acte agresive de o gravitate ex­cepţională împotriva poporului vietnamez. In ultimele zile formaţiuni de avioane americane au bombardat de cîteva ori su­burbiile şi unele cartiere popu­late ale Hanoiului — capitala Republici Democrate Vietnam. Au fost distruse locuinţe, şcoli, spitale, au fost ucişi copii şi fe­mei. Aceste acţiuni, care se adaugă la lista fărădelegilor americane din Vietnam, au pro­vocat o profundă indignare în cercurile cele mai largi ale opi­niei publice mondiale. „Un act de barbarie” — astfel califică popoarele lumii noile acţiuni ale Statelor Unite. Continuînd cu perseverenţă politica lor de agresiune, atenta­tul împotriva unei ţări indepen­dente şi suverane, guvernul S.U.A. nesocoteşte normele fun­damentale ale relaţiilor dintre state, ale dreptului internaţional. S.U.A. îşi asumă o grea răspun­dere in faţa întregii omeniri pentru consecinţele acţiunilor lor din ce in ce mai feroce, între­prinse in războiul de agresiune dus împotriva poporului vietna­mez. Prin bombardamentele din ultimele zile asupra Hanoiului, S.U.A. au întreprins un nou pas pe linia „escaladării” interven­ţiei lor brutale împotriva unui stat suveran şi independent. Evenimentele au fost pregătite cu minuţiozitate. Acum două săptămîni, revista Newsweek anunţa că preşedintele Johnson a ,,ridicat embargoul” bombarda­mentelor americane asupra R. D. Vietnam şi că a dat dispoziţii „să nu se cruţe nimic”. Hanoiul şi celelalte oraşe şi zone popu­late din R. D. Vietnam urmau să fie supuse unor noi bombar­damente barbare ale aviaţiei americane. Au urmat atacuri zil­nice ale vaselor de război ame­ricane împotriva regiunilor de coastă ale R. D. Vietnam, iar în ultimele zile bombardierele ame­ricane au apărut din nou dea­supra Hanoiului. Corespondentul la Hanoi al agenţiei France Presse, Jacques Mouric, martor al recentelor bombardamente asupra capitalei R. D. Vietnam, consemna în relatările sale: „Am avut prile­jul să vizitez locurile care au fost bombardate, exact la 7 ki­lometri de centrul capitalei vietnameze. Am văzut un imens şantier pe care sute de oameni şi de femei lucrau febril pentru a repara pagubele provocate de bombele căzute. Zeci de oam­eni au fost ucişi”. Astfel, omenirea a devenit martora unui nou exemplu concludent al contradicţiei din­tre declaraţiile şi faptele cercu­rilor imperialiste americane. A reieşit încă o dată faptul că declaraţiile oficialităţilor S.U.A. despre „negocieri”, „reglementa­re paşnică” etc. sunt doar o în­cercare a cercurilor imperialiste americane de a înşela popoare­le, în rîndul cărora agresiunea S. U.A. stîrneşte un val tot mai mare de protest. Afirmaţiile despre „dorinţa de pace” nu pot fi crezute atîta timp cît faptele care ar voi s-o confirme sînt în realitate noi crime împotriva po­porului vietnamez, întregul eşa­fodaj al propagandei „paşnice” a Statelor Unite, trecînd , prin conferinţa de la Manila, turneul preşedintelui Johnson etc. a fost un camuflaj nedibaci pentru in­tensificarea agresiunii. Noile bombardamente barbare asupra R. D. Vietnam, aşa cum se arată într-o declaraţie oficială publicată la Hanoi , „constituie un nou pas, extrem de periculos, al «escaladării» la care recurg Statele Unite în războiul de dis­trugere pe care-l duc împotriva Republicii Democrate Vietnam, o crimă împotriva poporului vietnamez şi o sfidare la adresa popoarelor lumii. Statele Unite ale America încalcă din nou în mod grosolan suveranitatea, teri­toriul şi securitatea R. D. Viet­nam şi desconsideră acordurile de la Geneva din 1954 cu privire la Vietnam, dreptul internaţio­nal”. La Hanoi a fost organizată o conferinţă de presă de către Comi­tetul de anchetă nord-vietnamez asupra crimelor de război. In faţa participanţilor a apărut un pilot american capturat de tru­pele vietnameze. Apoi, un locui­tor al Hanoiului, care şi-a pier­dut în bombardament tatăl, ma­ma şi cei trei copii, a luat cu­­vîntul, demascînd crimele ame­ricane. Declaraţia preşedintelui Comitetului de anchetă menţiona că bombardierele americane au distrus numeroase obiective paş­nice în apropierea centrului ora­şului. „Toate acestea —­ a decla­rat preşedintele Comitetului de anchetă — reprezintă o nouă şi gravă măsură de escaladare a războiului de către imperialiştii americani care atacă instituţii economice, şcoli, pagode şi car­tiere dens populate din interio­rul Hanoiului şi suburbiile aces­tui oraş". Noile­ acţiuni agresive ale S.U.A. survin într-un moment cînd forţele patriotice din Viet­namul de sud dau noi lovituri puternice trupelor S.U.A. şi ale regimului de la Saigon. Căutînd să contracareze aceste insuccese militare Pentagonul încearcă să lovească în poporul vietnamez aflat în nordul ţării, să parali­zeze viaţa economică a R. D. Vietnam. Hotărîrea de luptă şi curajul poporului vietnamez nu pot fi însă înfrînte, după cum nu poate fi înfrîntă aspiraţia spre libertate şi independenţă a acestui popor eroic. Pe plan mondial, mişcarea de protest împotriva agresorilor americani capătă o intensitate crescîndă. Popoarele întregii lu­mi sprijină cu căldură şi din toată inima lupta dreaptă a po­porului vietnamez împotriva a­­gresorilor americani, cauza sa sfîntă. Conştiinţa întregii omeniri respinge cu hotărîre barbarele bombardamente asupra popula­ţiei paşnice, condamnă cu toată vigoarea acţiunile agresive ale S.U.A. împotriva eroicului popor vietnamez. Calea „escaladării” este sorti­tă eşecului. Problema vietnameză poate fi soluţionată numai pe baza programului formulat de guvernul R. D. Vietnam şi de Frontul Naţional de Eliberare din Vietnamul de sud. Popoarele întregii lumi cer sâ înceteze de­finitiv şi necondiţionat bombar­damentele asupra Republicii De­mocrate Vietnam. împreună cu celelalte popoare iubitoare de pace, poporul nostru sprijină a­­ceasta cerinţă legitimă şi cere totodată încetarea agresiunii ame­ricane în Vietnam, retragerea trupelor S.U.A. din această ţară, crearea condiţiilor ca poporul vietnamez să poată dispune sin­gur şi liber de soarta sa, să-şi poată croi destinul potrivit pro­priei sale dorinţe. Ţara noastră, care a sprijinit şi sprijină cu consecvenţă lupta eroică a popo­rului vietnamez, este hotărîtă să acorde şi în viitor tot sprijinul său­­ politic, material şi moral pînă la victoria deplină împotri­va agresorilor americani. din Lumea largă Agresorii îşi asumă o grea răspundere Trupe americane se pregătesc sa invadeze delta Mekongului Noi trupe americane au fost transferate la sud de Saigon, în regiunea înveci­nată cu delta Mekong, unde pînă acum au operat numai unităţi ale armatei saigone­­ze. Este vorba de două bata­lioane ale diviziei a 25-a de infanterie americană. Aceste transferări par să fie o pri­mă etapă în invadarea de către trupele americane a deltei Mekong, în care pînă acum nu au fost dislocate forţe masive ale S.U.A. A­­ceastă hotărîre a americani­lor a fost determinată de „lipsa de combativitate” a trupelor saigoneze şi ea con­stituie încă un argument în favoarea convingerii că răz­boiul din Vietnam este un război al americanilor și nu al vietnamezilor. CADOUL DE SĂRBĂTORI Deputatul laburist Franck Allam­ scria într-unul din articolele publicate că, ple­­cînd cu o ocazie la R.F.G., şi-a întrebat soţia ce cadou să-i aducă. „Băieţii de pe Rhin” ■—• a fost răspunsul soţiei, desigur, cu gîndul că reîntoarcerea acasă a trupe­lor engleze ar fi nu numai o bucurie pentru familiile res­pective, dar şi o măsură sa­lutară pentru economia bri­tanică. D-na Allam­ a fost decepţionată. Cel puţin c­u ocazia sărbătorilor nu a pri­mit cadoul. Guvernul brita­nic a hotărît să amîne cu şase luni hotărîrea de a re­duce efectivele militare din Germania occidentală, în speranţa că pînă în iunie 1967 pretenţiile sale finan­ciare vor găsi mai multă în­ţelegere. E bine ca lady Al­lam­ să-şi păstreze optimis­mul. FOAIA NOASTRA UN LUNG „POSTMORTEM” VERDICTUL Comisiei Warren este că preşedintele Kennedy a fost asasinat de Oswald singur. în S.U.A. acest verdict este pus la îndoială de multă lume, iar în străinătate există unanimitate în privinţa dublilor. Neîncrederea este alimentată de aspecte ale cri­mei explicate în mod convingător şi care, ca atare, întreţin suspi­ciunea. Pentru m­ulţi, faptul cel mai greu de explicat este împuşcarea lui Oswald la sediul poliţiei. E greu de crezut că a fost un simplu accident, o simplă dovadă a ine­ficienţei poliţiei, fără legătură cu asasinatul însuşi, în Europa, foar­te puţini sunt dispuşi să creadă că Oswald ar fi putut fi asam­nat fără acordul poliţiei. Ca atare, se pre­supune că trebuie să fi existat o conspiraţie pe care poliţia s-a străduit s-o acopere. Faptul că po­liţia din Dallas nu a izbutit să-l păzească pe preşedinte în mod eficient întreţine această suspi­ciune. Din aceste motive şi din altele, verdictul oficial nu este acceptat şi tot mai multe persoane din S.U.A. şi din străinătate sunt de părere că ar trebuie să se redeschi­dă cazul Kennedy şi să se eluci­deze aspectele lui îndoielnice. După părerea mea, problema crucială este dacă aspectele în­doielnice pot sau nu să fie eluci­date. Se poate oare spera în mod rezonabil că un nou grup de an­chetatori ar putea să dea un ver­dict convingător? Dacă noii an­chetatori ar putea face acest lu­cru, fireşte că toată lumea s-ar simţi extrem de uşurată. Căci este evident că îndoielile rezo­nabile care persistă trebuie să fie înlăturate şi că misterul şi suspiciunile care înconjoară asa­sinatul­ preşedintelui Kennedy trebuie să fie elucidate. Se pune însă problema dacă acest lucru este posibil. Oare un alt, grup de judecători, acţio­­nînd ca un fel de curte de apel, ar interpreta în mod diferit probele strînse de Comisia War­ren? Sau există poate probe noi,, care nu au fost luate în consi­derare de Comisia Warren şi care ar putea să infirme verdic­tul? Răspunsul în privinţa opor­tunităţii redeschiderii oficiale a cazului depinde de răspunsurile­­la aceste întrebări. Ele nu au primit încă un răs­puns afirmativ. în cel mai bun caz, există o oarecare îndoială rezonabilă, în special în ce pri­veşte numărul gloanţelor trase şi deci în ce priveşte numărul asasinilor. După părerea mea, redeschiderea cazului nu ar re­zolva acum misterul care-l în­conjoară. Există motive temei­nice să se creadă că îndoielile care persistă vor rămîne nere­zolvate. Concluzia practică ce trebuie trasă este, cred eu, că deși în­doielile nu pot fi risipite acum printr-o redeschidere oficială a cazului — să spunem de către un comitet al Congresului — ar trebui să existe un organ de prestigiu, independent din punct de vedere politic şi financiar, care să fie calificat să exami­neze interpretările noi ale pro­belor vechi şi orice probe noi ce s-ar putea ivi pe viitor. Personal nu sper că, într-un viitor apropiat, se va face lumi­nă. Dar dacă am fi asiguraţi că ancheta nu a fost definitiv în­chisă, dacă s-ar recunoaşte că există îndoieli, chiar dacă nu ştim cum să le elucidăm, s-ar mai atenua oarecum neliniştea care se adaugă la durerea provocată de tragedie. Mă tem însă că va trebui să ne aşteptăm ca multă vreime de acum înainte să nu se găsească răspunsuri concludente la unele dintre întrebările care persistă. Ca oameni, ne vine foarte greu să ne împăcăm cu această si­tuaţie. Walter LIPPMANN „Numai” 34000 de americani La Washington a par­venit ştirea că ministrul, apărării, McNamara, s-ar fi opus folosirii de elicoptere americane pentru transpor­tarea de unităţi militare tai­­landeze care să atace pe in­surgenţii din Tailanda şi a refuzat de asemenea să per­mită „consilierilor” america­ni să însoţească unităţi mili­tare tailandeze la nivelul ba­talionului. Acum, de la Bangkok so­,­sesc ştiri potrivit cărora pi­loţii americani transportă de fapt unităţi tailandeze iar militari americani însoţesc în luptă forţele terestre tai­landeze. Nu avem în Tailanda „de­cit” 34 000 de americani, afirmă Washingtonul, şi nu intenţionăm să participăm, la acţiuni militare importan­te în această ţară. în urmă cu mai puţin de doi ani, în Vietnam aveam în special „consilieri”, iar pi­loţii noştri transportau sol­daţi sud-vietnamezi pe cîm­­pul de luptă. Nu făceam de­cât să dăm ajutor! Azi efec­tivele noastre se ridică la 400 000 de oameni. în Tai­landa luăm aceleaşi măsuri iniţiale pe care le-am luat în Vietnam. Riscăm să ne an­gajăm şi mai mult încă în Asia. Facem exact ceea ce am spus cu nu mai mult de doi ani în urmă că nu vom face niciodată. Şi, cu fiecare pas pe care îl facem, creşte riscul lărgirii războiului, pe care trebuie să-l evităm cu orice preţ. Dispariţie neregretabilă Exemplarul faimosului a­­cord de la München, pe care Chamberlain l-a adus cu el la Londra în 1938 a dispărut din arhivele Foreign Office­­ului. Se fac cercetări pentru a se da de urma lui. Efor­tul este inutil. Istoria a con­semnat responsabilităţile, iar actualitatea l-a repudiat de­finitiv . . . ADAPTARE LA SALISBURY „Paris Match” a aflat că la o şcoală din capitala Rho­­deziei s-a introdus o varian­tă la tradiţionalul imn en­glez „God save the queen” (Dumnezeu s-o protejeze pe regină). Acolo se cîntă a­­cum: God save our gracious Smith” (Dumnezeu să-l prote­ze pe amabilul Smith). De în­ţeles că rasiştii se roagă pen­tru acela care, sfidînd Londra, urmăreşte să statornicească pentru vecie dominaţia celor 240 000 coloni asupra celor 4,5 milioane de africani. Dar ruga la cer e de prisos; totul arată că el nu e lipsit de „protecţie” aci pe pămînt.

Next