Foaia Noastră, 1967 (Anul 11, nr. 1-24)
1967-01-01 / nr. 1
2 Statele Unite au săvirşit noi acte agresive de o gravitate excepţională împotriva poporului vietnamez. In ultimele zile formaţiuni de avioane americane au bombardat de cîteva ori suburbiile şi unele cartiere populate ale Hanoiului — capitala Republici Democrate Vietnam. Au fost distruse locuinţe, şcoli, spitale, au fost ucişi copii şi femei. Aceste acţiuni, care se adaugă la lista fărădelegilor americane din Vietnam, au provocat o profundă indignare în cercurile cele mai largi ale opiniei publice mondiale. „Un act de barbarie” — astfel califică popoarele lumii noile acţiuni ale Statelor Unite. Continuînd cu perseverenţă politica lor de agresiune, atentatul împotriva unei ţări independente şi suverane, guvernul S.U.A. nesocoteşte normele fundamentale ale relaţiilor dintre state, ale dreptului internaţional. S.U.A. îşi asumă o grea răspundere in faţa întregii omeniri pentru consecinţele acţiunilor lor din ce in ce mai feroce, întreprinse in războiul de agresiune dus împotriva poporului vietnamez. Prin bombardamentele din ultimele zile asupra Hanoiului, S.U.A. au întreprins un nou pas pe linia „escaladării” intervenţiei lor brutale împotriva unui stat suveran şi independent. Evenimentele au fost pregătite cu minuţiozitate. Acum două săptămîni, revista Newsweek anunţa că preşedintele Johnson a ,,ridicat embargoul” bombardamentelor americane asupra R. D. Vietnam şi că a dat dispoziţii „să nu se cruţe nimic”. Hanoiul şi celelalte oraşe şi zone populate din R. D. Vietnam urmau să fie supuse unor noi bombardamente barbare ale aviaţiei americane. Au urmat atacuri zilnice ale vaselor de război americane împotriva regiunilor de coastă ale R. D. Vietnam, iar în ultimele zile bombardierele americane au apărut din nou deasupra Hanoiului. Corespondentul la Hanoi al agenţiei France Presse, Jacques Mouric, martor al recentelor bombardamente asupra capitalei R. D. Vietnam, consemna în relatările sale: „Am avut prilejul să vizitez locurile care au fost bombardate, exact la 7 kilometri de centrul capitalei vietnameze. Am văzut un imens şantier pe care sute de oameni şi de femei lucrau febril pentru a repara pagubele provocate de bombele căzute. Zeci de oameni au fost ucişi”. Astfel, omenirea a devenit martora unui nou exemplu concludent al contradicţiei dintre declaraţiile şi faptele cercurilor imperialiste americane. A reieşit încă o dată faptul că declaraţiile oficialităţilor S.U.A. despre „negocieri”, „reglementare paşnică” etc. sunt doar o încercare a cercurilor imperialiste americane de a înşela popoarele, în rîndul cărora agresiunea S. U.A. stîrneşte un val tot mai mare de protest. Afirmaţiile despre „dorinţa de pace” nu pot fi crezute atîta timp cît faptele care ar voi s-o confirme sînt în realitate noi crime împotriva poporului vietnamez, întregul eşafodaj al propagandei „paşnice” a Statelor Unite, trecînd , prin conferinţa de la Manila, turneul preşedintelui Johnson etc. a fost un camuflaj nedibaci pentru intensificarea agresiunii. Noile bombardamente barbare asupra R. D. Vietnam, aşa cum se arată într-o declaraţie oficială publicată la Hanoi , „constituie un nou pas, extrem de periculos, al «escaladării» la care recurg Statele Unite în războiul de distrugere pe care-l duc împotriva Republicii Democrate Vietnam, o crimă împotriva poporului vietnamez şi o sfidare la adresa popoarelor lumii. Statele Unite ale America încalcă din nou în mod grosolan suveranitatea, teritoriul şi securitatea R. D. Vietnam şi desconsideră acordurile de la Geneva din 1954 cu privire la Vietnam, dreptul internaţional”. La Hanoi a fost organizată o conferinţă de presă de către Comitetul de anchetă nord-vietnamez asupra crimelor de război. In faţa participanţilor a apărut un pilot american capturat de trupele vietnameze. Apoi, un locuitor al Hanoiului, care şi-a pierdut în bombardament tatăl, mama şi cei trei copii, a luat cuvîntul, demascînd crimele americane. Declaraţia preşedintelui Comitetului de anchetă menţiona că bombardierele americane au distrus numeroase obiective paşnice în apropierea centrului oraşului. „Toate acestea — a declarat preşedintele Comitetului de anchetă — reprezintă o nouă şi gravă măsură de escaladare a războiului de către imperialiştii americani care atacă instituţii economice, şcoli, pagode şi cartiere dens populate din interiorul Hanoiului şi suburbiile acestui oraş". Noile acţiuni agresive ale S.U.A. survin într-un moment cînd forţele patriotice din Vietnamul de sud dau noi lovituri puternice trupelor S.U.A. şi ale regimului de la Saigon. Căutînd să contracareze aceste insuccese militare Pentagonul încearcă să lovească în poporul vietnamez aflat în nordul ţării, să paralizeze viaţa economică a R. D. Vietnam. Hotărîrea de luptă şi curajul poporului vietnamez nu pot fi însă înfrînte, după cum nu poate fi înfrîntă aspiraţia spre libertate şi independenţă a acestui popor eroic. Pe plan mondial, mişcarea de protest împotriva agresorilor americani capătă o intensitate crescîndă. Popoarele întregii lumi sprijină cu căldură şi din toată inima lupta dreaptă a poporului vietnamez împotriva agresorilor americani, cauza sa sfîntă. Conştiinţa întregii omeniri respinge cu hotărîre barbarele bombardamente asupra populaţiei paşnice, condamnă cu toată vigoarea acţiunile agresive ale S.U.A. împotriva eroicului popor vietnamez. Calea „escaladării” este sortită eşecului. Problema vietnameză poate fi soluţionată numai pe baza programului formulat de guvernul R. D. Vietnam şi de Frontul Naţional de Eliberare din Vietnamul de sud. Popoarele întregii lumi cer sâ înceteze definitiv şi necondiţionat bombardamentele asupra Republicii Democrate Vietnam. împreună cu celelalte popoare iubitoare de pace, poporul nostru sprijină aceasta cerinţă legitimă şi cere totodată încetarea agresiunii americane în Vietnam, retragerea trupelor S.U.A. din această ţară, crearea condiţiilor ca poporul vietnamez să poată dispune singur şi liber de soarta sa, să-şi poată croi destinul potrivit propriei sale dorinţe. Ţara noastră, care a sprijinit şi sprijină cu consecvenţă lupta eroică a poporului vietnamez, este hotărîtă să acorde şi în viitor tot sprijinul său politic, material şi moral pînă la victoria deplină împotriva agresorilor americani. din Lumea largă Agresorii îşi asumă o grea răspundere Trupe americane se pregătesc sa invadeze delta Mekongului Noi trupe americane au fost transferate la sud de Saigon, în regiunea învecinată cu delta Mekong, unde pînă acum au operat numai unităţi ale armatei saigoneze. Este vorba de două batalioane ale diviziei a 25-a de infanterie americană. Aceste transferări par să fie o primă etapă în invadarea de către trupele americane a deltei Mekong, în care pînă acum nu au fost dislocate forţe masive ale S.U.A. Această hotărîre a americanilor a fost determinată de „lipsa de combativitate” a trupelor saigoneze şi ea constituie încă un argument în favoarea convingerii că războiul din Vietnam este un război al americanilor și nu al vietnamezilor. CADOUL DE SĂRBĂTORI Deputatul laburist Franck Allam scria într-unul din articolele publicate că, plecînd cu o ocazie la R.F.G., şi-a întrebat soţia ce cadou să-i aducă. „Băieţii de pe Rhin” ■—• a fost răspunsul soţiei, desigur, cu gîndul că reîntoarcerea acasă a trupelor engleze ar fi nu numai o bucurie pentru familiile respective, dar şi o măsură salutară pentru economia britanică. D-na Allam a fost decepţionată. Cel puţin cu ocazia sărbătorilor nu a primit cadoul. Guvernul britanic a hotărît să amîne cu şase luni hotărîrea de a reduce efectivele militare din Germania occidentală, în speranţa că pînă în iunie 1967 pretenţiile sale financiare vor găsi mai multă înţelegere. E bine ca lady Allam să-şi păstreze optimismul. FOAIA NOASTRA UN LUNG „POSTMORTEM” VERDICTUL Comisiei Warren este că preşedintele Kennedy a fost asasinat de Oswald singur. în S.U.A. acest verdict este pus la îndoială de multă lume, iar în străinătate există unanimitate în privinţa dublilor. Neîncrederea este alimentată de aspecte ale crimei explicate în mod convingător şi care, ca atare, întreţin suspiciunea. Pentru mulţi, faptul cel mai greu de explicat este împuşcarea lui Oswald la sediul poliţiei. E greu de crezut că a fost un simplu accident, o simplă dovadă a ineficienţei poliţiei, fără legătură cu asasinatul însuşi, în Europa, foarte puţini sunt dispuşi să creadă că Oswald ar fi putut fi asamnat fără acordul poliţiei. Ca atare, se presupune că trebuie să fi existat o conspiraţie pe care poliţia s-a străduit s-o acopere. Faptul că poliţia din Dallas nu a izbutit să-l păzească pe preşedinte în mod eficient întreţine această suspiciune. Din aceste motive şi din altele, verdictul oficial nu este acceptat şi tot mai multe persoane din S.U.A. şi din străinătate sunt de părere că ar trebuie să se redeschidă cazul Kennedy şi să se elucideze aspectele lui îndoielnice. După părerea mea, problema crucială este dacă aspectele îndoielnice pot sau nu să fie elucidate. Se poate oare spera în mod rezonabil că un nou grup de anchetatori ar putea să dea un verdict convingător? Dacă noii anchetatori ar putea face acest lucru, fireşte că toată lumea s-ar simţi extrem de uşurată. Căci este evident că îndoielile rezonabile care persistă trebuie să fie înlăturate şi că misterul şi suspiciunile care înconjoară asasinatul preşedintelui Kennedy trebuie să fie elucidate. Se pune însă problema dacă acest lucru este posibil. Oare un alt, grup de judecători, acţionînd ca un fel de curte de apel, ar interpreta în mod diferit probele strînse de Comisia Warren? Sau există poate probe noi,, care nu au fost luate în considerare de Comisia Warren şi care ar putea să infirme verdictul? Răspunsul în privinţa oportunităţii redeschiderii oficiale a cazului depinde de răspunsurilela aceste întrebări. Ele nu au primit încă un răspuns afirmativ. în cel mai bun caz, există o oarecare îndoială rezonabilă, în special în ce priveşte numărul gloanţelor trase şi deci în ce priveşte numărul asasinilor. După părerea mea, redeschiderea cazului nu ar rezolva acum misterul care-l înconjoară. Există motive temeinice să se creadă că îndoielile care persistă vor rămîne nerezolvate. Concluzia practică ce trebuie trasă este, cred eu, că deși îndoielile nu pot fi risipite acum printr-o redeschidere oficială a cazului — să spunem de către un comitet al Congresului — ar trebui să existe un organ de prestigiu, independent din punct de vedere politic şi financiar, care să fie calificat să examineze interpretările noi ale probelor vechi şi orice probe noi ce s-ar putea ivi pe viitor. Personal nu sper că, într-un viitor apropiat, se va face lumină. Dar dacă am fi asiguraţi că ancheta nu a fost definitiv închisă, dacă s-ar recunoaşte că există îndoieli, chiar dacă nu ştim cum să le elucidăm, s-ar mai atenua oarecum neliniştea care se adaugă la durerea provocată de tragedie. Mă tem însă că va trebui să ne aşteptăm ca multă vreime de acum înainte să nu se găsească răspunsuri concludente la unele dintre întrebările care persistă. Ca oameni, ne vine foarte greu să ne împăcăm cu această situaţie. Walter LIPPMANN „Numai” 34000 de americani La Washington a parvenit ştirea că ministrul, apărării, McNamara, s-ar fi opus folosirii de elicoptere americane pentru transportarea de unităţi militare tailandeze care să atace pe insurgenţii din Tailanda şi a refuzat de asemenea să permită „consilierilor” americani să însoţească unităţi militare tailandeze la nivelul batalionului. Acum, de la Bangkok so,sesc ştiri potrivit cărora piloţii americani transportă de fapt unităţi tailandeze iar militari americani însoţesc în luptă forţele terestre tailandeze. Nu avem în Tailanda „decit” 34 000 de americani, afirmă Washingtonul, şi nu intenţionăm să participăm, la acţiuni militare importante în această ţară. în urmă cu mai puţin de doi ani, în Vietnam aveam în special „consilieri”, iar piloţii noştri transportau soldaţi sud-vietnamezi pe cîmpul de luptă. Nu făceam decât să dăm ajutor! Azi efectivele noastre se ridică la 400 000 de oameni. în Tailanda luăm aceleaşi măsuri iniţiale pe care le-am luat în Vietnam. Riscăm să ne angajăm şi mai mult încă în Asia. Facem exact ceea ce am spus cu nu mai mult de doi ani în urmă că nu vom face niciodată. Şi, cu fiecare pas pe care îl facem, creşte riscul lărgirii războiului, pe care trebuie să-l evităm cu orice preţ. Dispariţie neregretabilă Exemplarul faimosului acord de la München, pe care Chamberlain l-a adus cu el la Londra în 1938 a dispărut din arhivele Foreign Officeului. Se fac cercetări pentru a se da de urma lui. Efortul este inutil. Istoria a consemnat responsabilităţile, iar actualitatea l-a repudiat definitiv . . . ADAPTARE LA SALISBURY „Paris Match” a aflat că la o şcoală din capitala Rhodeziei s-a introdus o variantă la tradiţionalul imn englez „God save the queen” (Dumnezeu s-o protejeze pe regină). Acolo se cîntă acum: God save our gracious Smith” (Dumnezeu să-l proteze pe amabilul Smith). De înţeles că rasiştii se roagă pentru acela care, sfidînd Londra, urmăreşte să statornicească pentru vecie dominaţia celor 240 000 coloni asupra celor 4,5 milioane de africani. Dar ruga la cer e de prisos; totul arată că el nu e lipsit de „protecţie” aci pe pămînt.