Foaia Noastră, 1967 (Anul 11, nr. 1-24)
1967-07-15 / nr. 14
TITU MAIORESCU ŞI PÁL GYULAI în literaturile din Europa Centrală şi de Est, in jurul anilor 50—60 din secolul trecut începe o oarecare fermentare şi ia avînt critica, cultivatorii căreia în multe privinţe au trăsături comune. Maiorescu şi Gyulai, legaţi de acest subiect, au adus ceva nou, creînd o opinie publică prin pregătirea, poziţia şi curajul lor în domeniul criticii. Maiohescu prin „Convorbirile literare”, Gyulai prin „Budapesti Szemle” au creat reviste de nivel înalt. Rolul de frunte al lui Gyulai se resimte pînă la sfîrşitul secolului, pînă cînd popularitatea lui Maiorescu scade mai devreme datorită debutării lui C. Dobrogeanu-Gherea,începutul carierei ambilor critici poartă amprenta unor greutăţi materiale, acesta însă este urmat de o carieră ascendentă, deo ridicare materială şi obţinerea unor funcţii de onoare. La începutul carierei ei sesizează cu o deosebită sensibilitate orice fenomen nou, dînd glas entuziasmului provocat de acesta. Mai tîrziu însă aceasta se schimbă în neînţelegere faţă de unele fenomene sociale, în indiferenţă sau tocmai în aversiune faţă de unele talente ce apar în literatură. Atît activitatea lui Maiorescu cît şi cea a lui Gyulai îşi are antecendentele sale. Din acestea Gyulai a putut utiliza mai multe, pînă cînd Maiorescu a trebuit să creeze el însuşi critica literară bazată pe principii estetice moderne. Lecturile şi idealurile lor au aspecte foarte variate. Amîndioii au fost influenţaţi de diferiţii gînditori germani, însă în formarea principiilor lor critice au avut un rol covîrşitor experienţele proprii culese din lecturile de literatură universală. Amîndoi sînt reprezentanţii curentului legat de popor. Doresc cu toată sinceritatea procesul de îmburghezire, fiind preocupaţi de problema, în condiţiile acestui proces cum se poate păstra caracterul naţional al literaturii, în faţa tinerei generaţii de scriitori ei pun exemplul acelor scriitorimari a căror inspiraţie izvorăşte din poezia populară. Pînă cînd la Gyulai se manifestă în mod hotărît, la Maiorescu apare ceva mai estompat interpretarea mai largă a noţiunii de naţiune, adică faptul că poezia populară constituie doar un punct de plecare. Din aceasta trebuie create teorii estetice, cu ajutorul cărora apoi se poate asigura caracterul naţional al literaturii, în activitatea ambilor critici ridicarea literaturii naţionale la un nivel european devine un obiectiv final. Au şi fost acuzaţi atît Maiorescu cât şi Gyulai că scrierile lor sunt pătrunse de cosmopolitism şi de o atmosferă străină, acuzări pe care amîndoi le-au respins cu aceeaşi vehemenţă. Chezăşia conservării naţiunii şi a dezvoltării sale amîndoi o văd în cultură şi în răspîndirea cunoştinţelor. Cultură şi îmburghezire pentru amîndoi înseamnă acelaşi lucru. Sunt de părere că în ţara lor instituţiile nu-şi pot îndeplini rolulmenit, deoarece ideile importate nu şi-au găsit sol fertil din cauza lipsei de cultură. De aceea trebuie înlăturată contradicţia prin umplerea cu conţinut a instituţiilor, prin răspîndirea culturii, crearea fondului adecvat formei. în mod caracteristic soluţia problemei a fost aşteptatădin partea ambilor critici de către cultura „venită de sus”, de la clasele sociale superioare. Acestui fapt amîndoi i-au atribuit o importanţă covîrşitoare. Politica doresc s-o alunge amîndoi din literatură, însă constatările lor cu privire la aceasta nu sînt unitare, nici consecvente Este vădit însă că iau o atitutudine împotriva gratuităţii în problemele politice şi împotriva cuvîntărilor politice fără nici un conţinut. Se poate afirma cu multă şansă de verificare că amîndoi resping numai falsul patriotism şi politica pusă în slujba uzufructuarilor regimului dominant al vremii. Ambii critici se pronunţă împotriva decăderii literaturii şi împotriva creaţiilor literare slabe. Atît Gyulai cât şi Maiorescu pun anumite cerinţe în faţa creatorilor literari ţinînd seamă de categoriile de bază ale artei, cercetează cerinţele frumosului în literatură, relaţia dintre idee şi realizare, precum şi cea dintre subiect şi formă. Maiorescu combate pe poeţii slabi ai epocii sale, pînă cînd Gyulai se împotriveşte epigonilor lui Petőfi, ceea ce înseamnă totodată şi refuzul denaturării romantismului. Amândoi atacă aspru şi clicile literare, membrii cărora se colportează reciproc în mod neruşinat. Pe lîngă sentimentele sincere şi căutarea pasionată a adevărului, pentru Miaiorescu şi Gyulai constituie o cerinţă importantă şi originalitatea. Ei se referă la marii poeţi ai ambelor literaturi, ale căror creaţii, datorită artei superioare, şi originalităţii au obţinut recunoştinţă nu numai în ţară dar şi peste hotare. Criticii noştri i-au atribuit o mare însemnătate imaginaţiei poetice. Sub fantezie amîndoi înţeleg bogăţia gîndirilor şi sentimentelor, plasticitatea, ingeniozitatea în variaţia figurilor de stil, ba chiar şi construcţia, în perioada crizei de conştiinţă ivită după revoluţie, pentru ambii critici idealul literar nu este altceva decît un ideal moral. Ei accentuează însă că poezia nu se poate limita la propovăduirea moralei ci trebuie să stîrnească sentimente puternice, pasiuni, influenţînd cititorul, spectatorul ,prin sentimentul frumosului. Amibii sînt preocupaţi de problema genurilor literare, în ambele literaturi covîrşeau creaţiile în versuri şi amîndoi erau îngrijoraţi de faptul că în literatură uniformitatea, platitudinea va deveni predominantă. De aceea Maiorescu şi Gyulai îşi îndreaptă atenţia asupra romanului şi a dramei. Maiorescu crează teoria „romanului inspirat din popor”,iar Gyulai dezvoltă mai departe „teoria tragicului’”. Maiorescu şi Gyulai se întorccu acelaşi interes spre problemelelimbii literare. Amîndoi pot fi consideraţi drept exemple, cumtrebuie exprimate clar noţiunileabstracte, complicate. Acest lucruîl pretind amîndoi şi de la alţii , şi în criticile lor ocupă un loc de frunte problema exteriorizării clare a gîndirilor. Amîndoi au fost personalităţi combatante, care s-au expus cu înflăcărare pentru dreptatea lor adevărată sau presupusă. Maiorescu sprijinea muoul, progresul cînd lupta importrava latiniştilor corupători ailimbii, Gyulai în schimb manifesta opoziţie faţă de ortologi şi o ţinea la tradiţii în mod unilateral. De importanţa criticii, derolul său îndeplinit în formarea literaturii amîndoi sînt convinși, dovedind aceasta în numeroase mărturii. E. PÁLFFY In aceste zile se aniversează cincizeci de ani de la moartea ilustrului critic literar român, Titu Maiorescu, contemporan cu marele critic literar maghiar, Pál Gyulai. Cu prilejul aniversării in cele ce urmează reproducem concluziile finale ale unui studiu amplu publicat în „Filologiai Közlöny”. ADY ENDRE: SÎNGE ŞI AUR Gîfîie-n urechile-mi plăcerea Singe curgă, aur sune! Horcăie chin — toate-s bune! Ştiu, afirm, aceasta este totul, Restul — fier e făr’ de faur Singe, aur, singe, aur. Moare totul, trec înalte ranguri, Cîntec, lefuri, glorie, Aur, singe veşnice; Neamuri mor şi-apoi învie iară Sfînt e bravul ce ca mine Aur, sînge-n veci susţine, în româneşte de OCTAVIAN HODÂRNAU László Gyémánt: Carnavalul celor rămaşi în viaţă GYULA „Bánk Bán" între zidurile cetăţii în seara zilei de 1 iulie a anului 1967 teatrul de vară din cetatea Gyula şi-a inaugurat stagiunea cu opera lui József Katona. Vechile ziduri medievale erau scăldate în lumina reflectoarelor, iar în jurul cetăţii circulau călăreţi în costume de epocă, sus pe bastioane sunau fanfarele semnalîmd că începe ciclul spectacolelor. O mulţime de oaspeţi veniţi şi din Capitală, între care Ferenc Erdei, secretarul general al Frontului Popular Patriotic şi Béla Both, directorul Teatrului Naţional din Budapesta. Rolul titular a fost deţinut de către celebrul artist laureat al premiului Kossuth, Ferenc Bessenyei, care a prezentat un Bánk Bán cu gesturi şi Voce stăpînită, redînd zbuciumul lăuntric al eroului prin trăiri interioare. Publicul i-a recompensat cu aplauze îndelungate şi pe el şi pe ceilalţi interpreţi: Irén Stefanik, Sándor Horváth, Sándor Szoboszlai şi ceilalţi. în numărul viitor al gazetei noastre vom reveni asupra spectacolelor. I. I. Evenimente teatrale in România La Opera Maghiară de Stat din Cluj se desfăşoară repetiţii ale poemului lui Petőfi Sándor, Ciocanul localităţii (A helység kalapácsa) după scenariul scriitorului Jánosházy György şi libretul muzicologului Junger Ervin. Un alt eveniment teatral demn de remarcat îl constituie prezentarea pe scena Teatrului Maghiar de Stat din Cluj a piesei Kalouik Marci a scriitorului Tersánszky Józsi Jenő din R. P. Ungară. Regia spectacolului e semnată de cunoscutul actor clujean Horváth Béla, care a reuşit şi de astădată, să redea moravurile societăţii vechi printr-o expresivă redare scenică cu usturătoarele lor elemente satirice ale comediei. Rolul principal (Kakuk Marci) este interpretat cu dezinvoltură captivantă de către actorul Pásztor János. Mai trebuiesc amintite şi realizările actorilor Szabó Lajos, Bencze Ferenc, Felszeghy Mária, Bereczky Júlia, ei toţi au contribuit, seară de seară, să redea publicului gîndurile autorului. Decorurile sugestive aparţin pictorului scenograf Cs. Erdős Tibor, G. B. LUMEA SĂLAŞELOR ŞI PROBLEMA CULTURALIZĂRII In urma inundaţiilor din anul 1966, în locul a 50 de sălaşe dărîmiate o parte din sinistraţii şi-au construit case familiale în oraşul Gyula. De altminteri, din an în an creşte numărul acelor familii care îşi părăsesc sălaşele mutîndu-se la oraş. Cu toate acestea există încă şi azi mai multe mii de familii care ţin la vechea lor formă de trai. Nu se pot despărţi uşor de mediul în care au crescut, le place liniştea cîmpiilor, se ocupă cu drag de creşterea păsărilor de curte, de îngrijirea vacilor, porcilor, animale pe care în strimta curte din oraş nu le pot ţine, în familiile care ţin la sălaşe se găsesc în număr mare şi tineri. Tocmai pentru aceasta comitetul organizaţiei de partid, împreună cu comitetul executiv al sfatului popular orăşenesc au luat o hotărîre ca şi pentru populaţia de la sălaşe să se asigure cît mai multe posibilităţi de distracţie. Printre altele, se va construi în vitorul apropiat cu ajutorul cooperativelor agricole de producţie, al gospodăriilor agricole de stat şi al cîtorva uzine, un cămin cultural central al sălaşelor. Clădirea modernă va avea o sală de cinamatograf, o bibliotecă şi alte localuri pentru întrunirile membrilor din cercurile de specialitate.Cooperativele agricole de producţie „Munkácsy” şi „Regiunea Crişurilor” s-au angajat printre primele ca să contribuie la lucrările de construcţie prin trimiterea la fața locului a brigăzii de constructori și prin alt ajutor material.