Foaia Noastră,, 1969 (Anul 13, nr. 1-24)

1969-07-01 / nr. 13

Activitatea controlorilor obşteşti Comitetul de control ob­ştesc din judeţul Bichiş, pen­tru anul 1969 a pus la ordinea de zi numeroase probleme in­teresante. Printre altele se vor studia aprovizionarea po­pulaţiei cu mobilă, achiziţio­narea de materiale la diferi­tele întreprinderi şi calitatea unor articole de larg consum. O altă problemă va constitui examinarea situaţiei celor ce construiesc din forţe particu­lare: cum sunt loturile, ce îm­prumuturi se cer, cum sunt aprovizionaţi cu materiale de construcţie. — în judeţul nostru parti­cipă la această muncă de stu­diere circa două mii de con­trolori obşteşti , a declarat Sándor Kulkai, secretarul pe judeţ al comitetului de control obştesc. Cu toţii se angajează cu plăcere pentru a ne ajuta, deoarece este vorba de pro­bleme, a căror rezolvare con­­situie un interes comun. în ultimii ani a crescut şi încre­derea populaţiei faţă de ei. Cu ani în urmă erau foarte frec­vente denunţările în scrisori anonime, acum în schimb, sunt tot mai mulţi aceia care îşi fac observaţiile personal sau în scrisori semnate, cu adresă, în numeroase cazuri au fost pedepsiţi pe cale disciplinară acele persoane ale căror vino­văţii noi le-am descoperit. Tovarăşul Kulkai ne-a mai spus că cel mai mult necaz îl provoacă comerţul. Adesea se vînd produse mai slabe mai scump, înşelînd pe consuma­tori. — Anul acesta vor studia in amănunte şi situaţia femei­lor din cooperativele agricole de producţie, în unele plăşi deja avem date puse la dispo­ziţie, dar vrem să aflăm care este situaţia în întregul judeţ. Ne interesează mai cu seamă condiţiile de muncă a femei­lor, posibilităţile de cîştig şi nu în ultimă instanţă, în ce măsură iau parte în conducere. Munca sectoarelor auxiliare din cooperativele agricole de producţie In cooperativele agricole de producţie din judeţul Hajdú-Bi­­har, în ultimii ani a crescut simţi­tor activitatea din sectoarele in­dustriale auxiliare. Pînă cînd în urmă cu trei ani unităţile agricole din judeţ au realizat un venit net în valoare totală de 1,7 miliarde forinţi, din care sectoarele auxi­liare au realizat abia 100 milioane, anul trecut, din venitul net de 2,8 miliarde, sectoarele auxiliare au realizat 400 milioane forinţi, în cursul anului trecut au func­ţionat 750 de sectoare auxiliare, majoritatea cărora — prin produ­sele lor — erau în strînsă legătură cu activitatea unităţilor agricole. Pe lîngă sectoarele de transport, de măcinat şi de construcţie, s-au realizat în tot mai multe locuri şi sectoare cu profil de produse ali­mentare. Anul trecut 4600 de per­soane — în majoritate femei — au lucrat în sectoarele auxiliare rea­­lizînd în total peste 8,5 milioane ore de muncă. Aceasta înseamnă că angajaţii în sectoarele auxiliare au obţinut toate drepturile pen­tru a putea beneficia de asigură­rile sociale şi pensie. Ameliorarea păşunilor în trecutul apropiat a avut loc la Békéscsaba o anchetă, în cadrul căreia circa o sută de specialişti in agricultură au discutat unele probleme legate de economia ima­­şurilor şi păşunilor. Printre altele s-au făcut cunoscute acele pro­cedee,­­ irigaţii şi îngrăşarea solului cu îngrăşăminte chimice — datorită cărora producţia de fîn se poate dezvolta considerabil, ridicînd producţia păşunilor la 30—10 de măji de fîn pe iugăr, însă aplicarea procedeelor mo­derne de agrotehnică este împie­dicată mult de faptul că pe de o parte maşinile de cultivare a pă­şunilor nu sunt potrivite pentru muncile de ameliorare, iar pe de alta chiar şi acestea sunt greu de procurat. Pentru a putea obţine noi rezultate în economia păşunilor este neapărat nevoie de o muncă de organizare mai corespunzătoare, precum şi de creşterea unui soi nou de vite care se pot folosi mai bine de aceste pășuni. Tîrg de maşini agricole în Csongrád Unităţile agricole din judeţul Csongrád — cooperative de produc­ţie şi gospodării de stat — in pragul secerişului au cumpărat de la întreprinderea AGROKER 35 de combine noi şi peste o sută de diferite maşini de forţă FOAIA NOASTRĂ _L Nu de mult a ajuns la noi o operă substanţială intitulată „Con­cepţia de literatură universală şi comparată — Studii teoretice şi aplicative”, apărută la Editura Academiei R.S.R. din Bucureşti. Autorul importantei lucrări este academicianul Al. Dima, persona­­litate binecunoscută şi la noi atât prin activitatea sa ştiinţifică cît şi prin faptul că ne-a vizitat ţara în mai multe rînduri prezentînd co­municări de înaltă ţinută ştiinţi­fică avînd ca temă fenomene ale literaturii universale şi comparate, şi se poate afirma cu certitudine că aceste conferinţe au fost apre­ciate la justa lor valoare. Activita­tea de teoretician a lui Dima e marcată prin însemnate lucrări ca concepţia despre artă şi literatură a lui G. Ibrăileanu, studii despre Thomas Mann, Alecu Russo, Geor­ge Coşbuc etc., excelîndu-se cu abundenţa datelor, fineţea obser­­vaţiei, adînca şi larga cunoaştere a literaturii universale şi compa­rate. Credem că această trăsătură din urmă determină întreaga viziune ştiinţifică a acad. Dima, fapt ce reiese clar din însuşi cuvîntul in­troductiv al volumului de faţă, sta­bilind că studiile de literatură uni­versală şi comparată „sprijină, in mod direct, şi cercetarea istorică şi sistematică a literaturii române însăşi întrucît nu mai e cu putinţă o tratare ştiinţifică a materiei na­ţionale fără a-i lămuri raporturile cu celelalte literaturi”. Pornind de la această premisă se dovedeşte în tot cuprinsul acestei docte cărţi o strînsă îmbinare e ceea ce se nu­meşte literatură naţională şi litera­tură universală. Acad. Dima consac­ră un capitol foarte instructiv evo­luţiei conceptului de literatură uni­versală, începînd cu Goethe (care foloseşte printre cei dintîi terme-­ nul acesta) şi arată cu exemple convingătoare — scoase din anti­chitate, evul mediu, perioada re­naşterii, barocului, clasicismului, romantismului, realismului — că­­ noţiunea de literatură universală a­­ fost o realitate vie în tot cursul dezvoltării literaturii. Ni se par în acest context ex­trem de interesante contribuţiile personale ale autorului prin care îmbogăţeşte şirul pildelor, pre­cum şi străduinţa de a fixa unele noi coordonate privitoare la prin­cipalele moduri ale universalită­­­­ţii, ca paralelismul, influenţa şi­­ difuziunea. Merită un interes deosebit capi­tolul în care autorul aruncă o pri­­v­­are de sinteză asupra istoricului şi stării actuale a literaturii com­­­­parate care de fapt, nu este decit o disciplină relativ nouă, ivindu-se către ultimele decenii ale secolu­lui trecut, avînd ca prime recolte studiile lui Lanson, Carré, Paul Hazard, Van Tieghem şi mîndrin­­du-se astăzi cu somităţi ca René Wellek, René Étiemble, I. G. Neu­­pokojeva, V. M. Jirmunski, Jac-­Ques Voisine, Iulius Dolansky etc. Dima aminteşte şi şcoala de la Budapesta, condusă de István Ső­tér, deşi cu „metoda complexă” reprezentată de aceasta nu pare a­­ fi de acord. Avem impresia că sub acest aspect trebuie să fie luat în considerare respectul, pres­tigiul de care se bucură pe plan internaţional această şcoală toc­mai prin faptul că tinde spre cu­prinderea tuturor manifestărilor artistice. După expunerea acestor proble­me de teorie literară autorul in­serează în volum două studii de literatură universală, unul tratînd permanenţa realismului în cursul evoluţiei fenomenului literar. Sunt demne de consemnat observaţiile care sesizează prezenţa realismului în literatură începînd cu Iliada şi Odiseea continuînd cu Eneida şi cu diversele curente literare pînă în zilele noastre. Al doilea studiu ne dă un portret bine conturat al lui Goethe, zugrăvit pe baza da­telor oferite de biograful cunoscut al acestuia, Eckermann. Excelent cunoscător al literaturii germane şi în special al operei lui Goethe, acad. Dima se va ocupa mai pe larg de marele poet german într­­un alt capitol căutînd să prezinte adevăratul sens, învăţămintele de caracter artistic ale autobiografiei lui Goethe, purtînd titlul „Poezie şi adevăr”. Fără să insistăm asupra diferi­telor capitole semnalăm că în această carte o parte deosebit de atractivă este cea care se intitu­lează „Caraterizări”. Respectînd ordinea cronologică a apariţiei is­torice, prima analiză i se consacră celei mai vechi epopei în litera­tura lumii, epopeii lui Ghilgameş în care se cîntă vitejiile şi suferin­ţele legendarului rege al Urukului, peripeţii care sunt cunoscute şi dr­in filmul rulat în ţara noastră. Ceea ce ii dă o însemnătate aparte analizei lui Dima este urmărirea faptului cum această epopee a exercitat o influenţă hotărîtoare asupra altor creaţii de acest gen, zămislite in timpurile ce urmea­­ză. Tot cu această metodă exami­nează şi filozofia lui Diderot şi din constatările referitoare la acti­vitatea acestei figuri tipice a epocii luminilor reiese în mod tranşant înrâurirea pe care acesta a avut-o asupra formării ideolo­gice a contemporanilor şi genera­ţiilor de mai târziu. Vorbind des­pre realismul lui Gogol, trăinicia operei marelui prozator rus auto­rul o totalizează în puterea de ge­neralizare, utilizarea pe scară largă a procedeului tipizării, în perfecta individualizare a persona­jelor, fără să neglijeze la Gogol lupta dintre metoda de creaţie rea­listă şi romantică, îndeosebi în la­­tura ei fantastică care în ultimă analiză duce la triumful realismu­lui sub aspectul critic. Tot prin această metodă dialectică reuşeşte sa dea acad. Dima chipul nuanţat al americanului Walt Whitman, poetul „Firelor de iarbă”, afirmînd că concepţia lui Whitman „e sfî-­Şiată de lupta contrariilor, reflec­­tînd opoziţia ideologică a epocii sale ’. De fapt, poetul american n-a reuşit să ajungă la o filozofie unitară, dar concepţia democra­tică îl duce la exprimarea celor mai avansate idei din a doua ju­mătate a secolului trecut. In studiul consacrat vieţii şi operei lui Thomas Mann ne con­vingem pe deplin de erudiţia şi masivele cunoştinţe de literatură germană ale lui Dima, în acest sens e elocventă succinta analiză a ultimelor romane mai de seamă ale lui Th. Mann, Lotte la Weimar şi Doctor Faustus, deşi trebuie să mărturisim că ne-am fi aşteptat la o apreciere mai temeinică a romanului „Muntele magic”, în pofida faptului că această capodo­peră a fost studiată de o serie de specialişti. A treia şi ultima parte a cărţii prezintă cercetările comparative privind literatura română (deşi referinţele la această literatură n-au lipsit nici în studiile ante­­cendente), în frunte se află un capitol despre Tudor Vianu, com­paratist pentru care autorul are o veneraţie pe deplin justificată, considerîndu-l una din figurile cele mai reprezentative ale ştiinţei literare. Făcînd abstracţie aici de înşirarea studiilor de acest gen ale lui Vianu (incluse în majoritate în volumul „Studii de literatură uni­versală şi comparată”, găsibilă şi la noi), reţinem din volumul lui Dima concepţia lui Vianu privi­toare la arta traducerii, condiţiile ce se cer traducătorului: „compri­marea personalităţii traducătoru­­lui în faţa modelului, evitarea pre­­lucrării, afinitate estetică între autor şi traducător... este un artist lucind pe o temă dată într-un tipar formal, prestabilit.” Cercetînd motivele hegeliene în scrisul eminescian, autorul de­monstrează cu argumente solide că unele scrieri sau fragmente ale lui Eminescu ca „Natura şi statul”, „împărat şi proletar”, „Sărmanul Dionis”, etc. arată înrîuriri he­geliene, şi că acestea se situează, cu puţine abateri, în epoca stu­denţiei lui Eminescu. Capitolul despre Titu Maiorescu şi Geothe oferă date instructive — scoase mai mult din însemnările zilnice ale lui Maiorescu — referitor la formarea caracterului, concepţiei artistice, „felului de a interpreta lucrurile” al criticului român aflat cu permanenţă sub influenţa ope­relor lui Goethe, fiind vorba în special de romanul „Afinităţi elec­tive” al lui Gohethe. Era natural ca atenţia lui Dima să se îndrepte și către celălalt mare critic român, C. Dobrogeanu-Gherea pe care îl plasează în cadrul criticii euro­pene fixîndu-i locul printre critici ca Paul Lafargue, Franz Meh­ring, (căruia de altfel i se consacră un capitol întreg în carte) și Ple­­hanov. Ultimele două capitole se referă la probleme principiale de ordin naţional tratînd despre Social, na­ţional şi universal în literatura română şi Specificul naţional al literaturii române. în legătură cu acestea se cer reliefate două mo­mente. Nu e întîmplător că pri­mele şi ultimele două studii ale autorului tratează probleme de li­teratură universală, respectiv pro­bleme de literatură naţională. Acad. Dima parcă şi prin această repartizare a materiei vrea să sugereze legătura organică dintre cele două ramuri ale ştiinţei lite­rare. Pe de altă parte în penulti­mul capitol, în care, urmărind dez­voltarea literaturii româneşti de la începuturi pînă în zilele noastre, afirmă că relaţiile dintre social, naţional şi universal „sunt strin­gente, o dată ce, de pildă, o anume clasă socială, e, într-un anume mo­ment istoric dat, purtătoarea stin­dardului întregii naţiuni, iar a­­ceasta din urmă alcătuieşte, indis­cutabil, baza universului.” în afară de cele deja amintite, cum ne-am putea formula părerea despre cartea acad. Dima? Meritul lucrării este strînsă legătură din­tre teorie şi practică, străduinţa de a exemplifica peste tot opiniile lansate, spiritul militant cu care gînditorul marxist combate con­cepţiile burgheze idealiste, esteti­zante, cunoştinţa de limbi străine cu ajutorul căreia reuşeşte să sesizeze subtilităţile ideologice, pătrunzînd pînă la miezul proble­melor, o mare erudiţie care însă nu-l împiedică pe autor ca ideile abstracte să le facă accesibile citi­torilor mai puţin iniţiaţi în pro­blemele ştiinţei literare, exterio­­rizîndu-şi gîndirile într-o limbă clară, în stil plăcut şi uşor. Nu încape îndoială că în aceas­tă valoroasă carte se află proble­me bine cunoscute oamenilor de specialitate şi ar fi fost de dorit ca în şirul comparatiştilor să se asigure un capitol şi altor repre­zentanţi români ai disciplinei (ne gîndim între alţii şi la G. Căli­­nescu, M. Ralea), dar ceea ce do­rim să subliniem este că în zilele noastre cînd literatura comparată a luat un avînt atît de puternic, cadrele didactice de la şcolile noastre au datoria şi ele să fie la curent cu esenţa, problemele, di­vergenţele de păreri ale acestei discipline care — în măsura pre­văzută — figurează şi în programa învăţămîntului mediu. Iar cartea acad. Dima care se referă la fiece pas la legăturile literaturii ro­mâne cu celelalte literaturi, ne oferă date preţioase, utilizabile şi la predarea literaturii române. Fiind un îndrumător, am putea spune indispensabil, el ar trebui să fie procurat pentru uzul bibliote­cilor profesorale. Palliatus Problemele majore de actualitate literară

Next