Foaia Noastră,, 1969 (Anul 13, nr. 1-24)
1969-07-01 / nr. 13
Activitatea controlorilor obşteşti Comitetul de control obştesc din judeţul Bichiş, pentru anul 1969 a pus la ordinea de zi numeroase probleme interesante. Printre altele se vor studia aprovizionarea populaţiei cu mobilă, achiziţionarea de materiale la diferitele întreprinderi şi calitatea unor articole de larg consum. O altă problemă va constitui examinarea situaţiei celor ce construiesc din forţe particulare: cum sunt loturile, ce împrumuturi se cer, cum sunt aprovizionaţi cu materiale de construcţie. — în judeţul nostru participă la această muncă de studiere circa două mii de controlori obşteşti , a declarat Sándor Kulkai, secretarul pe judeţ al comitetului de control obştesc. Cu toţii se angajează cu plăcere pentru a ne ajuta, deoarece este vorba de probleme, a căror rezolvare consituie un interes comun. în ultimii ani a crescut şi încrederea populaţiei faţă de ei. Cu ani în urmă erau foarte frecvente denunţările în scrisori anonime, acum în schimb, sunt tot mai mulţi aceia care îşi fac observaţiile personal sau în scrisori semnate, cu adresă, în numeroase cazuri au fost pedepsiţi pe cale disciplinară acele persoane ale căror vinovăţii noi le-am descoperit. Tovarăşul Kulkai ne-a mai spus că cel mai mult necaz îl provoacă comerţul. Adesea se vînd produse mai slabe mai scump, înşelînd pe consumatori. — Anul acesta vor studia in amănunte şi situaţia femeilor din cooperativele agricole de producţie, în unele plăşi deja avem date puse la dispoziţie, dar vrem să aflăm care este situaţia în întregul judeţ. Ne interesează mai cu seamă condiţiile de muncă a femeilor, posibilităţile de cîştig şi nu în ultimă instanţă, în ce măsură iau parte în conducere. Munca sectoarelor auxiliare din cooperativele agricole de producţie In cooperativele agricole de producţie din judeţul Hajdú-Bihar, în ultimii ani a crescut simţitor activitatea din sectoarele industriale auxiliare. Pînă cînd în urmă cu trei ani unităţile agricole din judeţ au realizat un venit net în valoare totală de 1,7 miliarde forinţi, din care sectoarele auxiliare au realizat abia 100 milioane, anul trecut, din venitul net de 2,8 miliarde, sectoarele auxiliare au realizat 400 milioane forinţi, în cursul anului trecut au funcţionat 750 de sectoare auxiliare, majoritatea cărora — prin produsele lor — erau în strînsă legătură cu activitatea unităţilor agricole. Pe lîngă sectoarele de transport, de măcinat şi de construcţie, s-au realizat în tot mai multe locuri şi sectoare cu profil de produse alimentare. Anul trecut 4600 de persoane — în majoritate femei — au lucrat în sectoarele auxiliare realizînd în total peste 8,5 milioane ore de muncă. Aceasta înseamnă că angajaţii în sectoarele auxiliare au obţinut toate drepturile pentru a putea beneficia de asigurările sociale şi pensie. Ameliorarea păşunilor în trecutul apropiat a avut loc la Békéscsaba o anchetă, în cadrul căreia circa o sută de specialişti in agricultură au discutat unele probleme legate de economia imaşurilor şi păşunilor. Printre altele s-au făcut cunoscute acele procedee, irigaţii şi îngrăşarea solului cu îngrăşăminte chimice — datorită cărora producţia de fîn se poate dezvolta considerabil, ridicînd producţia păşunilor la 30—10 de măji de fîn pe iugăr, însă aplicarea procedeelor moderne de agrotehnică este împiedicată mult de faptul că pe de o parte maşinile de cultivare a păşunilor nu sunt potrivite pentru muncile de ameliorare, iar pe de alta chiar şi acestea sunt greu de procurat. Pentru a putea obţine noi rezultate în economia păşunilor este neapărat nevoie de o muncă de organizare mai corespunzătoare, precum şi de creşterea unui soi nou de vite care se pot folosi mai bine de aceste pășuni. Tîrg de maşini agricole în Csongrád Unităţile agricole din judeţul Csongrád — cooperative de producţie şi gospodării de stat — in pragul secerişului au cumpărat de la întreprinderea AGROKER 35 de combine noi şi peste o sută de diferite maşini de forţă FOAIA NOASTRĂ _L Nu de mult a ajuns la noi o operă substanţială intitulată „Concepţia de literatură universală şi comparată — Studii teoretice şi aplicative”, apărută la Editura Academiei R.S.R. din Bucureşti. Autorul importantei lucrări este academicianul Al. Dima, personalitate binecunoscută şi la noi atât prin activitatea sa ştiinţifică cît şi prin faptul că ne-a vizitat ţara în mai multe rînduri prezentînd comunicări de înaltă ţinută ştiinţifică avînd ca temă fenomene ale literaturii universale şi comparate, şi se poate afirma cu certitudine că aceste conferinţe au fost apreciate la justa lor valoare. Activitatea de teoretician a lui Dima e marcată prin însemnate lucrări ca concepţia despre artă şi literatură a lui G. Ibrăileanu, studii despre Thomas Mann, Alecu Russo, George Coşbuc etc., excelîndu-se cu abundenţa datelor, fineţea observaţiei, adînca şi larga cunoaştere a literaturii universale şi comparate. Credem că această trăsătură din urmă determină întreaga viziune ştiinţifică a acad. Dima, fapt ce reiese clar din însuşi cuvîntul introductiv al volumului de faţă, stabilind că studiile de literatură universală şi comparată „sprijină, in mod direct, şi cercetarea istorică şi sistematică a literaturii române însăşi întrucît nu mai e cu putinţă o tratare ştiinţifică a materiei naţionale fără a-i lămuri raporturile cu celelalte literaturi”. Pornind de la această premisă se dovedeşte în tot cuprinsul acestei docte cărţi o strînsă îmbinare e ceea ce se numeşte literatură naţională şi literatură universală. Acad. Dima consacră un capitol foarte instructiv evoluţiei conceptului de literatură universală, începînd cu Goethe (care foloseşte printre cei dintîi terme- nul acesta) şi arată cu exemple convingătoare — scoase din antichitate, evul mediu, perioada renaşterii, barocului, clasicismului, romantismului, realismului — că noţiunea de literatură universală a fost o realitate vie în tot cursul dezvoltării literaturii. Ni se par în acest context extrem de interesante contribuţiile personale ale autorului prin care îmbogăţeşte şirul pildelor, precum şi străduinţa de a fixa unele noi coordonate privitoare la principalele moduri ale universalităţii, ca paralelismul, influenţa şi difuziunea. Merită un interes deosebit capitolul în care autorul aruncă o privare de sinteză asupra istoricului şi stării actuale a literaturii comparate care de fapt, nu este decit o disciplină relativ nouă, ivindu-se către ultimele decenii ale secolului trecut, avînd ca prime recolte studiile lui Lanson, Carré, Paul Hazard, Van Tieghem şi mîndrindu-se astăzi cu somităţi ca René Wellek, René Étiemble, I. G. Neupokojeva, V. M. Jirmunski, Jac-Ques Voisine, Iulius Dolansky etc. Dima aminteşte şi şcoala de la Budapesta, condusă de István Sőtér, deşi cu „metoda complexă” reprezentată de aceasta nu pare a fi de acord. Avem impresia că sub acest aspect trebuie să fie luat în considerare respectul, prestigiul de care se bucură pe plan internaţional această şcoală tocmai prin faptul că tinde spre cuprinderea tuturor manifestărilor artistice. După expunerea acestor probleme de teorie literară autorul inserează în volum două studii de literatură universală, unul tratînd permanenţa realismului în cursul evoluţiei fenomenului literar. Sunt demne de consemnat observaţiile care sesizează prezenţa realismului în literatură începînd cu Iliada şi Odiseea continuînd cu Eneida şi cu diversele curente literare pînă în zilele noastre. Al doilea studiu ne dă un portret bine conturat al lui Goethe, zugrăvit pe baza datelor oferite de biograful cunoscut al acestuia, Eckermann. Excelent cunoscător al literaturii germane şi în special al operei lui Goethe, acad. Dima se va ocupa mai pe larg de marele poet german întrun alt capitol căutînd să prezinte adevăratul sens, învăţămintele de caracter artistic ale autobiografiei lui Goethe, purtînd titlul „Poezie şi adevăr”. Fără să insistăm asupra diferitelor capitole semnalăm că în această carte o parte deosebit de atractivă este cea care se intitulează „Caraterizări”. Respectînd ordinea cronologică a apariţiei istorice, prima analiză i se consacră celei mai vechi epopei în literatura lumii, epopeii lui Ghilgameş în care se cîntă vitejiile şi suferinţele legendarului rege al Urukului, peripeţii care sunt cunoscute şi drin filmul rulat în ţara noastră. Ceea ce ii dă o însemnătate aparte analizei lui Dima este urmărirea faptului cum această epopee a exercitat o influenţă hotărîtoare asupra altor creaţii de acest gen, zămislite in timpurile ce urmează. Tot cu această metodă examinează şi filozofia lui Diderot şi din constatările referitoare la activitatea acestei figuri tipice a epocii luminilor reiese în mod tranşant înrâurirea pe care acesta a avut-o asupra formării ideologice a contemporanilor şi generaţiilor de mai târziu. Vorbind despre realismul lui Gogol, trăinicia operei marelui prozator rus autorul o totalizează în puterea de generalizare, utilizarea pe scară largă a procedeului tipizării, în perfecta individualizare a personajelor, fără să neglijeze la Gogol lupta dintre metoda de creaţie realistă şi romantică, îndeosebi în latura ei fantastică care în ultimă analiză duce la triumful realismului sub aspectul critic. Tot prin această metodă dialectică reuşeşte sa dea acad. Dima chipul nuanţat al americanului Walt Whitman, poetul „Firelor de iarbă”, afirmînd că concepţia lui Whitman „e sfî-Şiată de lupta contrariilor, reflectînd opoziţia ideologică a epocii sale ’. De fapt, poetul american n-a reuşit să ajungă la o filozofie unitară, dar concepţia democratică îl duce la exprimarea celor mai avansate idei din a doua jumătate a secolului trecut. In studiul consacrat vieţii şi operei lui Thomas Mann ne convingem pe deplin de erudiţia şi masivele cunoştinţe de literatură germană ale lui Dima, în acest sens e elocventă succinta analiză a ultimelor romane mai de seamă ale lui Th. Mann, Lotte la Weimar şi Doctor Faustus, deşi trebuie să mărturisim că ne-am fi aşteptat la o apreciere mai temeinică a romanului „Muntele magic”, în pofida faptului că această capodoperă a fost studiată de o serie de specialişti. A treia şi ultima parte a cărţii prezintă cercetările comparative privind literatura română (deşi referinţele la această literatură n-au lipsit nici în studiile antecendente), în frunte se află un capitol despre Tudor Vianu, comparatist pentru care autorul are o veneraţie pe deplin justificată, considerîndu-l una din figurile cele mai reprezentative ale ştiinţei literare. Făcînd abstracţie aici de înşirarea studiilor de acest gen ale lui Vianu (incluse în majoritate în volumul „Studii de literatură universală şi comparată”, găsibilă şi la noi), reţinem din volumul lui Dima concepţia lui Vianu privitoare la arta traducerii, condiţiile ce se cer traducătorului: „comprimarea personalităţii traducătorului în faţa modelului, evitarea prelucrării, afinitate estetică între autor şi traducător... este un artist lucind pe o temă dată într-un tipar formal, prestabilit.” Cercetînd motivele hegeliene în scrisul eminescian, autorul demonstrează cu argumente solide că unele scrieri sau fragmente ale lui Eminescu ca „Natura şi statul”, „împărat şi proletar”, „Sărmanul Dionis”, etc. arată înrîuriri hegeliene, şi că acestea se situează, cu puţine abateri, în epoca studenţiei lui Eminescu. Capitolul despre Titu Maiorescu şi Geothe oferă date instructive — scoase mai mult din însemnările zilnice ale lui Maiorescu — referitor la formarea caracterului, concepţiei artistice, „felului de a interpreta lucrurile” al criticului român aflat cu permanenţă sub influenţa operelor lui Goethe, fiind vorba în special de romanul „Afinităţi elective” al lui Gohethe. Era natural ca atenţia lui Dima să se îndrepte și către celălalt mare critic român, C. Dobrogeanu-Gherea pe care îl plasează în cadrul criticii europene fixîndu-i locul printre critici ca Paul Lafargue, Franz Mehring, (căruia de altfel i se consacră un capitol întreg în carte) și Plehanov. Ultimele două capitole se referă la probleme principiale de ordin naţional tratînd despre Social, naţional şi universal în literatura română şi Specificul naţional al literaturii române. în legătură cu acestea se cer reliefate două momente. Nu e întîmplător că primele şi ultimele două studii ale autorului tratează probleme de literatură universală, respectiv probleme de literatură naţională. Acad. Dima parcă şi prin această repartizare a materiei vrea să sugereze legătura organică dintre cele două ramuri ale ştiinţei literare. Pe de altă parte în penultimul capitol, în care, urmărind dezvoltarea literaturii româneşti de la începuturi pînă în zilele noastre, afirmă că relaţiile dintre social, naţional şi universal „sunt stringente, o dată ce, de pildă, o anume clasă socială, e, într-un anume moment istoric dat, purtătoarea stindardului întregii naţiuni, iar aceasta din urmă alcătuieşte, indiscutabil, baza universului.” în afară de cele deja amintite, cum ne-am putea formula părerea despre cartea acad. Dima? Meritul lucrării este strînsă legătură dintre teorie şi practică, străduinţa de a exemplifica peste tot opiniile lansate, spiritul militant cu care gînditorul marxist combate concepţiile burgheze idealiste, estetizante, cunoştinţa de limbi străine cu ajutorul căreia reuşeşte să sesizeze subtilităţile ideologice, pătrunzînd pînă la miezul problemelor, o mare erudiţie care însă nu-l împiedică pe autor ca ideile abstracte să le facă accesibile cititorilor mai puţin iniţiaţi în problemele ştiinţei literare, exteriorizîndu-şi gîndirile într-o limbă clară, în stil plăcut şi uşor. Nu încape îndoială că în această valoroasă carte se află probleme bine cunoscute oamenilor de specialitate şi ar fi fost de dorit ca în şirul comparatiştilor să se asigure un capitol şi altor reprezentanţi români ai disciplinei (ne gîndim între alţii şi la G. Călinescu, M. Ralea), dar ceea ce dorim să subliniem este că în zilele noastre cînd literatura comparată a luat un avînt atît de puternic, cadrele didactice de la şcolile noastre au datoria şi ele să fie la curent cu esenţa, problemele, divergenţele de păreri ale acestei discipline care — în măsura prevăzută — figurează şi în programa învăţămîntului mediu. Iar cartea acad. Dima care se referă la fiece pas la legăturile literaturii române cu celelalte literaturi, ne oferă date preţioase, utilizabile şi la predarea literaturii române. Fiind un îndrumător, am putea spune indispensabil, el ar trebui să fie procurat pentru uzul bibliotecilor profesorale. Palliatus Problemele majore de actualitate literară