Foaia Noastră,, 1969 (Anul 13, nr. 1-24)

1969-01-01 / nr. 1

FOAIA NOASTRĂ Din activitatea profesorului Marius Turcu Nu peste mult timp va ieşi la pensie profesorul Marius Turcu, inspectorul şcolilor noastre cu limba de predare română, care a fost şi este mereu un militant al propă­şirii străduindu-se încontinuu de a ridica nivelul cultural al generaţiilor naţionalităţii ro­mâne din Ungaria. Toţi cu­noscuţii, toţi foştii lui elevi pun atîta căldură în cuvintele lor atunci cînd vorbesc despre tov. Turcu. A desfăşurat tot­deauna o activitate pozitivă, contribuind nu numai la re­zolvarea problemelor şcolare, ci a ajutat mereu pe toţi oamenii care l-au căutat cu diferite probleme înainte şi după eliberare. Vom schiţa cîteva momente din bogata activitate a tov. Turcu, apreciind de data a­­ceasta şi în coloanele „Foii Noastre” strădania dînsului de a lupta totdeauna pentru idealuri înalte, menite şi pen­tru a ridica nivelul cultural al românilor din Ungaria. S-a născut dintr-o familie modestă din Braşov. în anul 1925 termină şcoala normală şi este numit învăţător, în timpul acesta — mama dîn­sului fiind văduvă de război şi fratele cel mai mare murin­­du-i — a devenit susţinătorul mamei şi al celor patru fraţi minori. Trăia în condiţii grele. Începînd din anul 1930 a func­ţionat ca învăţător-director într-o comună de minoritate naţională maghiară la gra­niţa de vest a României, la Ani, apoi la Tileagd, în judeţul Bihor, apoi şi în alte sate din Bihor. După aceasta a funcţio­nat la trei institute din Buda­pesta, ultimul fiind Institutul producător de vaccinuri (Ma­gyar Oltóanyag Termelő In­tézet), unde a funcţionat pînă în anul 1945. între timp a fost dus la muncă de interes pu­blic pe teritoriul Budapestei, unde pe data de 8 ianuarie 1945, fiind rănit de o schijă de brand, i s-a amputat braţul sting. Această ultimă perioadă a războiului tov. Turcu a trăit-o împreună cu familia sa în mijlocul celei mai aprigi terori, el însuşi fiind expus de mai multe ori brutalităţii oamenilor lui Szălasi. Una dintre cele mai emoţionante, dar şi plină de grozăvii este următoarea întîmplare, pe care mi-a povestit-o Iov. Tur­cu: „Veneam de la muncă în seara zilei de 1 ianuarie 1945, îmi luasem banderola tricoloră de pe braţul stîng, însă n-am ţinut seama de ceas, care trecuse de ora 5 după­­m­asă cînd era interzisa circu­laţia pe străzi. Deodată m-am văzut în faţă cu doi tineri cam de 15—16 ani cu pistoale au­tomate şi în uniforma parti­dului lui Szălasi. M-au somat să mă opresc. Am fost atît de surprins, încît în primul mo­ment mi-am ridicat mîna şi am strigat: Rezistenţă! Trăias­că Szălasi! Mi s-a ordonat să mă apropiu, am fost întrebat în ce misiune sunt. Le-am răs­puns în nici o misiune. De unde ştii parola? Pe semne asta fusese parola pentru noaptea aceea, de care n-am ştiut. Am fost încolţit de ţevi­le celor două pistoale auto­mate, dus în pivniţa unui pa­lat de pe strada Rákóczi şi în pivniţa acestei clădiri am fost supus unui interogatoriu, fiind chinuit pînă dimineaţa, să spun tot ce ştiu despre armata sovietică. Mi s-au cerut actele. Le-am prezentat, dar nici unul n-a corespuns. Atunci le-am prezentat portmoneul să-i controleze conţinutul. Au şi găsit cinci bilete de cinema­tograf pe care le cumpărasem pentru membrii familiei mele în ajunul zilei de 28 decem­brie pentru o reprezentaţie, însă din cauza bombardărilor şi în special a faptului că pe­„O luptă-i viaţa, deci te luptă cu dragoste de ea, cu dor.” G. Coşbuc dul Margareta a fost aruncat în aer, n-am mai făcut uz de ele. Aceste cinci bilete, cu ex­plicaţia dată au fost primite ca justificatoare şi lor îmi mulţumesc şi viaţa. Un ofiţer mi-a arătat o încăpere în­tunecoasă unde erau multe cadavre , oamenii fiind îm­puşcaţi în ceafă. Astfel am scăpat cu viaţa, poate a treia oară din mîna acestor crimi­nali. După eliberare, prin luna mai ne-am reîntors la Oradea şi am solicitat un post în co­muna Ghiorac, unde am func­ţionat pînă la 1 septembrie 1947. ” După aceasta, în urma unui apel al Ministerului învăţă­mântului din Bucureşti care căuta învăţători pentru satele româneşti din R. P. Ungară, tov. Turcu a fost singurul care s-a prezentat şi cu aprobarea Ministerului a venit ca învă­ţător de şcoală confesională la Méhkerék, unde peste un an şcoala a fost naţionalizată şi dânsul a devenit directorul şcolii, în comuna Méhkerék, pe lingă faptul că a dat fiinţă celei mai populate şcoli cu limba de predare română din Ungaria, pe lîngă activitatea şcolară — folosindu-se de bo­gatele tradiţii folclorice ale comunei — înfiinţează vestitul ansamblu de dansuri popu­lare intitulat „Tînăra Gardă” cu care ani de zile a cutreierat întreaga ţară cîştigînd faimă comunei. în perioada cultului personalităţii a sprijinit pe locuitorii comunei prin po­veţe, îndemnuri şi printr-o activitate obştească remarca­bilă. în anul 1951 părăseşte comuna, transferîndu-se la şcoala generală cu limba de predare română din Kétegy­­háza, comună unde locuiesc circa 3500 de români. La Két­­egyháza — datorită activităţii sale multilaterale — în anul 1953 i s-a acordat distincţia „Lucrător emerit al învăţă­mântului”. După aceasta a fost numit de către minister inspector ge­neral al şcolilor cu limba de predare română din Ungaria, iar mai tîrziu din judeţul Bé­kés, în perioada anilor de cînd funcţionează ca inspector, tov. Turcu, pe lîngă supraveghe­rea şcolilor româneşti, a des­făşurat o muncă de organizare şcolară, de formare a cadrelor învăţământului nostru, iar ca colaborator al Uniunii Demo­cratice a Românilor din Un­garia a activat şi pe terenul culturalizării maselor, în spe­cial în comunele locuite şi de români. începînd din anul 1948, cînd i-a apărut primul abecedar pentru şcolile cu limba de predare română, a tradus manuale de geografie, istorie şi a redactat un manual de conservaţie în limba ro­mână pentru clasele I-II-a a şcolilor româneşti. în comuna Kétegyháza a fost conducăto­rul celor două echipe cultu­rale, române şi maghiare, a fost directorul căminului cul­tural. Tov. Turcu ia parte la muncile obşteşti; astfel dînsul ia înfiinţat în anul 1954 Comi­tetul Frontului Popular Pa­triotic în comuna Kétegyháza, acest comitet fiind primul din judeţul Békés. De atunci acti­vează ca membru al acestui comitet, ca membru în preşe­dinţia organizaţiei judeţene a Frontului Popular Patriotic şi ca membru în comisia jude­ţeană, în ciclul anterior a ac­tivat patru ani cu frumoase rezultate. Faptul că tov. Turcu va ieşi la pensie peste cîteva luni, nu înseamnă că îşi va lua rămas bun de la munca obştească, deoarece totdeauna va sta la dispoziţia învăţămîntului, a Uniunii noastre cu tot devota­mentul de care a dat dovadă în cursul îndelungatei sale activităţi. V. Roxin Miniştrii adjuncţi, Dumitru Usturoi şi Jenő Tordai, la semnarea procesului verbal cu privire la schimbul de mărfuri pe anul 1969 O seară bine reuşită Studenţii Catedrei de limbă şi literatură română a Universităţii „Eötvös Loránd” din Budapesta obişnuiesc de ani de zile să orga­nizeze la începutul lui decembrie tradiţionala serată de „Sfîntul Ni­­colae”. Ca aceste serate asistă pe lîngă profesorii şi studenţii ca­tedrei şi foştii studenţi ai catedrei. Ca şi altădată şi cu acest prilej au fost invitaţi la serată reprezen­­ţii Ambasadei Republicii Socia­liste România din Budapesta, onorînd cu prezenţa lor această în­trunire amicală tovarăşii Ioan Bochiş, consilier, ataşat cultural, şi Virgil Pop, secretar de ambasadă. Colectivul catedrei a oferit un mic program în cadrul căruia au fost prezentate cîntece şi poezii româneşti interpretate de către studentele Ana Oros, Zita Roger şi Lea Rusu Lovag. Programul primit cu multă căldură de către asistenţă, a fost urmat de dans. (S-a bucurat de un mare succes dansul „Periniţa”). Serata a fost un prilej binevenit de a schimba păreri, de a discuta despre diferite probleme culturale şi de a reînvia unele amintiri din viaţa studenţească. Fără să fie o manifestare de mari proporţii, această întîlnire a contribuit şi ea la lărgirea relaţii­lor culturale româno-maghiare şi se poate afirma pe drept cuvînt că întîlnirea a decurs într-o atmos­feră de caldă prietenie. Lea Rusu Lovag 3 Lucrările Comisiei mixtei guvernamentale de colaborare economică ungaro-română La Budapesta au avut loc lu­crările sesiunii a VIII-a a Comisiei mixte guvernamentale de colabo­rare economică ungaro-română. Delegaţia maghiară a fost con­dusă de Antal Apró, vicepreşedinte al Guvernului Revoluţionar Mun­citoresc Ţărănesc Ungar, preşe­dintele părţii ungare a Comisiei, iar cea română a fost condusă de Gheorghe Rădulescu, vicepreşe­dinte al Consiliului de Miniştri, preşedintele părţii române a Co­misiei. La încheierea lucrărilor sesiunii a fost semnat un protocol de cola­borare. La semnarea protocolului au fost prezenţi József Vince, ambasadorul R. P. U. din Bucu­reşti şi Dumitru Turcuş, ambasa­dorul R. S. R. din Budapesta. Comisia mixtă a constatat, că în ultimul timp cele două ţări au obţinut rezultate importante în domeniul colaborării. S-au încheiat contracte cu privire la fabricarea prin cooperare a materiilor rulante de cale ferată, a instalaţiilor de industrie alimentară, şi a altor maşini şi instalaţii; s-au încheiat contracte în domeniul transpor­tului comun, al schimbului de produse alimentare, turism, pro­bleme vamale, igiena animalelor, etc. în sesiunea aceasta au fost ana­lizate mai multe teme de coope­rare şi de transport de marfă şi­ au fost descoperite noi posiblităţi de colaborare pentru specializări în domeniul fabricării maşinilor­­unelte, instalaţiilor şi maşinilor pentru industria petroliferă, al in­dustriei chimice şi în cel al indus­triei alimentare. Au mai fost preconizate şi alte colaborări în multe domenii ale vieţii economice. Comunicatul comun dat publici­tăţii precizează că lucrările sesi­unii s-au desfăşurat într-o atmos­feră prietenească, caracteristică pentru relațiile între cele două țări.

Next