Fulgerul, 1911-1912 (Anul 4, nr. 1-52)

1912-06-11 / nr. 32

) de azi ,—prin mintea ta luminată,—o providenţă !—care a ştiut să facă acea sublimă selecţie de oameni mari, sfetnicii tăi patrioţi şi de geniu, cari îţi fac escortă în lumea din ceruri , prin sufletul tău larg, atât de încăpător de durerile neamului tău,prin abnegaţia ta care te-a întărit în jertfa de sine, unică aproape în istoria omenirei,— numai ca poporul tău să fie mântuit, când victima negrei trădări din partea unor membri ai armatei, ţi-ai dus calvarul suferinţelor în ţâri străine, unde ţi-ai adăpostit ilustra pribegie, părăsit de toţi aproape, având lângă tine pe sfânta femee, pe soţia model, pe marea domnitoare a ţărilor unite, care te-a mângâiat până când, Dumnezeu ştie cu câte strângeri de inimă şi cu câte îndoeli pentru soarta neamului lasat departe, şi pentru care te-ai sacrificat, ţi-ai dat obştescul sfârşit, adânc măhnit ! De acolo, pioasa iubire şi datorie a neamului tău recunoscător, ţi-au adus rămăşiţele pământeşti, cu onoruri poate nu destul de măreţe, în ţara ta iubită, şi leau depus în pământ românesc, în mormântul de la Ruginoasa, undeţi dormi într'o prea modestă încăpere de ţărână somnul de a pururi, pe învelişul căruia, inspiraţia funebră a marelui nostru cântăreţ, bardul latinităţii, Alexandri, ţi-a imortalizat în versuri sublima epopee a vieţei ! ...Şi azi... când truda şi lupta, ce au avut multe de invins din patemile omeneai, a unor oameni mari prin însăşi fapta lor de azi, au dat poporului românesc onoarea de a şi serbători cultul trecutului, te-au râdicat în bronz, împodobit cu măreţele figuri ale oamenilor mari, cari te-au ajutat, pentru ca să te vadă o lume întreagă şi să te adore, pe tine, ca pe o providenţă, mare şi iertător, pe tine te va adora neamul tău ! Fii dară apururea slăvit şi dormi în pace, căci neamul tău te iubeşte şi apururi te va iubi, precum tu mai iubit ! Petru T. Gâdeiu. Antrepozitele In sfârşit, cu chiu cu vai, vama s a mutat, pe jumătate, in localul antrepozitelor. Odată cu mutarea, însă, au început a eşi la iveală şi inconvenienlile, ori mai bine zis neghiobia inginerilor cari au proiectat şi supraveghiat executarea liniilor de garaj construite la ele. La capetele acestor linii sunt două plăci turnate, menite a îndrepta vagoanele ceau fost descărcate la magazii pe liniile cari să le scoată afară din antrepozite. D-nii ingineri au calculat aşa de bine dimensiunile acestor plăci, în cât, deşi li s'au luat tampoanele de oprirea vagoanelor, acestea tot nu pot încăpea pe plăci pentru a fi întoarse pe linia de eşire, aşa că vagoanele, vrând nevrănd, se aglomerează in antrepozite, de unde nu mai pot fi scoase decât după ce întregul tren a fost descărcat şi linia curăţită, ceea ce aduce o zăbavă enormă în operaţiuni. Va trebui clar ca plăcile turnante să fie stricate şi făcute din nou, cu noi şi grele cheltueli. FULGERUL POLITICA NOASTRĂ XII. Liberalii fac paradă de popor şi ţărănime Dar îndată ce-s la cârmă, nu mai ştiu de sărăcime. Astăzi vor egalitate şi cer vot universal. Mâine votul—pentru dânşii—, nu mai este un ideal Şi deprinşi mereu să fure, văd în cinste tâlhăria Ca s'ascundă adevărul şi să şi apere hoţia. Calomnia liberală răspândită prin popor Cu aşa mare-obrăznicie, are-o ţintă n viitor. Căci sileşte omenirea ca să nu mai dea crezare unor fapte adevărate sub o tristă guvernare. Bus. Cine va suporta aceste cheltueli? Statul ? Direcţia C. F. R. ? Dar nici Statul, nici direcţia nau nici o vină în această afacere, şi drept ar fi ca aceste cheltueli să fie aruncate în sarcina acelora din a cărora neghiobie au provenit, şi cari prea s'au obişnuit a şi bate joc, nepedepsiţi, de banul public. Coletile poştale au rămas să se vămuiască tot la vama veche, pentru că cei cari au construit şi mobilat antrepozitele nu s'au gândit, din timp, să facă stelajele trebuitoare pentru aceste colete, stelaje cari abea acum au fost comandate să se facă la Bucureşti, ca şi cum Iaşul ar fi un sat oarecare, în care nu se găsesc nici stoleri, nici teslari, nici materialul lemnos trebuitor. Sau cam prea deprins Bucureştenii să ne servească. Prea ne cred lipsiţi de oameni, trimiţindu-ne de la ei până şi servitorii de la antrepozite. Dispenzariul de la disp. IV Ca oricare altă dispărţire, dispărţirea a IV-a îşi are medicul ei, însărcinat cu supravegherea sănătaţei publice şi cu darea de consultaţii gratuite la cei nevoieşi. Pentru îndeplinirea acestei din urmă însărcinări, neapărat că medicul are nevoe de un dispenzariu. Şi, ştiţi cum e dispenzariul de la disp. a IV-a ? Un paravan de scânduri, lung de doi metri şi larg ceva mai puţin de un metru, în care abea dacă încap două măsuţi mici, medicul şi agentul sanitar cu scaunile lor. Cât despre pacienţi, nici vorbă nu poate încăpea că n'au loc în el, şi, ca atare, vrând nevrând, trebue să aştepte afară, sub ceriul liber, pe ploae sau în soare, să le vie rândul pentru a-şi primi consultaţiile medicale. De apoi când se întâmplă de bate soarele şi lucrul se întâmplă cam adeseori, căci dispenzariul e situat drept în faţa soarelui—atunci lucrurile se schimbă. Medicul şi agentul sanitar îşi umflă mesele din dispensării şi le mută în ogradă, la umbra zidului ori la umbra latrinei. Şi atunci pacienţii trebue să fie satisfăcuţi, căci se găsesc în condiţii egale cu medicul consultant şi cu agentul seu. Oricine şi poate închipui plăcerea medicului de a-şi exercita nobila-i profesiune în asemneea condiţiuni, şi mai cu samă plăcerea pacienţilor cari, bolnavi, aşa cum sunt, trebue să se dizbrace macar până la cămeşă în bataia soarelui şi sub privirile trecătorilor şi ale vecinilor. Ştim că există un serviciu de inspecţii sanitare, cu inspectori cari adeseori se primblă pe la Iaşi. Chiar zilele acestea vro doi dintre aceşti d-ni inspectori au fost oaspeţii, oraşului nostru. Datu-şi-a vreunul din ei osteneala să viziteze acest dispensariu ? Dacă nu, îi invităm s’o facă, pentru a se încredinţa în ce condiţiuni e silit medicul disp. IV să-şi îndeplinească datoriile faţă de bolnavi şi să-şi facă şi lucrările de cancelarie. fim văzut pe împărat !... (Urmare) „— Ei bine, îmi spuse el râzând, vei avea un biurou de tutun. Guvernul ţi-l va da cu agenţie, complect**. „El făcu cum spunea, şi mi-am păstrat biuroul timp de 10 ani — fără ami părăsi meseria pentru asta, insă trecând la Opera Comicii. „I)e In No. 24 bulevardul Poissonnière unde locuiam, vedeam adeseori pe Prințul Prezident, acela care trebuia să fie celălalt Napoleon, intrând la Restaurantul Horei, situat alăturea denine. Em un om bun, insă cunoscusem prea bine pe celalalt ca să mai fiu impresionat de acesta. Ci toate acestea întâmplarea mă apropie de el.— Eram prietenul bun al vizitiului meu şef şi adesea mă duceam să iinere caii Împăratului la şosea. I -am amintit întru dimineaţă împăratului de micul restaurant din bulevardul Poissonnière. „— Îmi amintesc şi eu, Pierre, imi spuse el râzând. Da, era un om bun, şi împărăteasa era foarte frumoasă. Am văzut-o de multe ori în timpul Holerei de la Amiens, când întovărăşeam pe artişti în reprezentaţie. „Ea se ducea prin locuinţele sărace, îmbrăcată în negru, cu un şorţ alb, ca o feme** bună, acompaniată de d-na Prefectă Corneau.—Pe urmă am văzut pe împărat la Tailleries, el mu a numit costumar la operă... „Insă toate acestea, vedeţi, cfund cineva a văzut ca mine pe Napoleon I, cât de puţin lucru !...“ Puţin lucru, in adevăr, vieaţă, chiar vieaţa uimitoare a acestui om, dinaintea căruia a defilat mai mult de cât un secol de istorie, şi ce Istorie! — şi pentru care nimic nu este*, nimic, afară de cei doi ochi adânci, de neuitat, acei ochi violeţi, schimbători, pe cari i-a văzut într’o zi sub arborii seculari dela Saint-Claud, şi a căror privire îl întovărăşi până la limitele extreme ale tinereţei. Mati. li» 12 Petru T. Gadeiu O revoltă sufletească Stăteam în noua şi modesta noastră locuinţă, într’o odăiţă dosnică, răcoroasă, cu gândul şi sufletul impresionat de romanul Reînvierea de Tolstoi. Şi cum gândurile au început a sbura departe de tot, la colosul Rusiei, la oamenii mari şi de caracter ce-a avut şi are această ţară, la belşugurile unora şi la suferinţele altora, la suferinţele, sacrificiile şi abtegaţiile celor ce luptă pentru o cauză sfântă generală, la eroismul şi nobleţă de caracter a femeilor —îmi amintesc pe Ana Carenina la caracterele frumoase, curate şi dezinteresante, călăuzite numai de sentimentul general de dreptate, datorie şi iubirea neamului suferind şi împilat, m’a prins un sentiment de admiraţie şi compătimire. Admiraţie pentru caracterele şi educaţia sufletească ajunsă la apogeu, şi compătimire că se perd atâtea suflete într’o ţară unde nu se recunoaşte nimic de cei ce vor să rămâe atotputernici, şi unde camarila cu cnutul face totul. Gândul mi-a zburat apoi în Transilvania, unde fraţii noştri luptă pentru limbă şi religie. Ce dovezi mari de iubire de neam şi devotament religios n’am avuti Munca şi jertfele acestor martiri pentru o cauză sfântă şi comună de neam, cât şi a femeilor m’a robit şi’i admir. Fiecare individ cu sânge de român lucrează zi şi noapte prin grai şi faptă la râdicarea morală, căci materialminte stau mult mai bine decât Românii noştri ţarani. Printr’o trăsătură de unire îmi fuge mintea la ţărişoara noastră, frumoasă şi bogată, şi caut să fac o comparaţie între vecinii noştri şi noi. Am avut şi avem şi noi oameni mari, cu drag de ţară şi de popor. Au făcut sacrificii, au dat dovezi de vitejie, dar, de la un timp, au început a degenera. Săngele Latinului a început a ieşila iveală, am început a întinde mâna surprorei de viţă, Francia. Buna-credinţa se perde, oamenii au început a fi prea egoişti, n’au în vedere decât interesul personal, nu se călăuzesc decât de dorinţa de a se vedea încărcaţi de onoruri, de a fi linguşiţi şi de a-şi putea răzbuna. Conştiinţa nu mai există în aceste persoane. Caracterile luptelor variază după stat şi rasă ; la noi, însă, lupta n’are decât un singur caracter, pe cel politic. In vechime această luptă se ducea numai de oamenii mari, născuţi şi educaţi politiceşte, şi o făceau pentru binele şi progresul ţărei. Azi a degenerat. Sămânţa aceasta rea a politicei a pătruns în clasele de jos, case altă dată bune şi paşnice, cu sufletul curat, cu credinţa în Dumnezeu şi cu oamenii buni, ce le-au dat dovezi de dragoste şi de cinste. Acum, când întâlneşti în cale câte un sămănător cu astfel de sămânţă şi ’i arăţi răul de care sufere ţăranul, îţi răspunde : „Ţaranul s’a luminat, el îşi dă samă de tot. Când vom veni la putere o să’i dăm votul universal“. Nici unul nu zice că-i trebue şcoală şi biserică. Oare nu’i un pacat de moarte ceea ce se face? Oare interesul personal n’ar putea să dispară? Oare egoismul şi dorul de mărire n’ar putea fi şters din sufletul oricui cu drag de neam şi ţară ? Oare orice individ cu oleacă de cultură şi un titlu, n’ar putea să aibă o doză de conştiinţă, care să-i fie judecătorul zilnic a faptelor lui ? Şi, prin deducţie, ţin să spun : Acum câteva zile am avut în casă la noi pe un vechi şi inteligent politician din localitate, foarte rutinat în politică, drept şi cinstit, care ’mi spunea : „Să nu credeţi că sunt iubit în acest târg de semenii mei. Din contra, li sunt foarte urât, căci îi combat unde văd că fac rău, li sunt piedică când vor să lovească pe cineva, nu mă duc să li cer nimic. Unde sufere unul, eu îl mângâi, ajut oamenii de bine oricând şi oriunde, trăesc cu sărăcii, cu ei îmi fac viaţa şi nu vreau să ascult de nimeni decât de conştiinţa mea. A avut dreptate acest stejar şi î l stimez, căci a vorbit foarte drept. (Va urma) Nathalie Dr. Dragoş Scumpetea lemnelor Deşi suntem în toiul verei, lemnile se tâtul cu trei lei suta de kilograme, adică tot atâta cât se vindeau în timpul iernri. Deşi consumaţia acestui, articol a fost cu mult, redusă, lipsa lui continuă a fi foarte mult simflită, din pricină că onorata inspecţie de mişcare nare poftă să pue vagoane la dispoziţia comercianţilor pentru transportul lemnelor. Ba, din contra, pare a fi o hotărâre luată de a se şicana tât mai mult pe aceşti comercianţi, dacă am judeca după următorul fapt, îndestul de caracteristic . Mai zilele trecute s-au transportat două vagoane cu cărbuni in staţia Hârlău, care geme de temutle tirite în ea. D-nii de la c.f.r. in loc de a june aceste vagoane la dispoziţia comercianţilor pentru a le încarcă cu haine, după cum cereau şi interesele publicului consumator, şi a comercianţilor, şi a direcţiei c.f.r., le-au trimis la Iaşi goale, căci aşa a fost bunul lor plac. Cu asemenea procedee se inţelege lesne lipsa de vagoane. Un lucru însă: dacă acum, când încă n a început transportul cerealelor, nu se pot găsi vagoane pentru transportul lemnelor, ce va fi atunci când agricultorii vor avea nevoe să'şi transporte cerealele? Nu credem a rămânea de minciună afirând că vom ajunge să plătim cinci lei suta de kilograme de lemne. Dnii de la inspecţia de mişcare ar trebui să se gândească la consecinţele ce lear putea avea nepăsarea şi balaea lor de joc de o populaţie numeroasă ca cea a Iaşului, care, adusă la desperare, s ar putea să li spargă nu numai gramurile, ci şi altăceva. Noi credm că, numai cu puţină bunăvoinţă, s ar putea găsi mijlocul de a pune la dispoziţia comercianţilor de lemne un număr îndestulător de vagoane, pentru a putea transporta la Iaşi lemnele depozitate prin diferitele staţii, reducându-se astfel costul acestui articol la justa sa valoare şi uşurându-se populaţia saracă şi muncitoare, care nu mai poate suporta scumpirea traiului.