Gazeta de Sud, noiembrie 2004 (Anul 10, nr. 2947-2972)
2004-11-26 / nr. 2969
3 Se strînge lațul, se ascute teapa P ° si ° ADS este categorică: afacerile cu terenuri ale lui Mititelu sunt ilegale Agenția Domeniilor Statului (ADS), Direcția Privatizare-Concesionare, confirmă printr-o adresa remisă ieri Curierului National 1 faptul că terenurile care au aparținut Societății de Cercetare și Producție Pomicolă Craiova au fost adjudecate de Mititelu prin încălcarea Legii nr. 213/1998. Răspunsul dat de directorul general al instituției, Corneliu Popa, contrasemnat de cel al Direcției Privatizare-Concesionare, dr Vlad Săvulescu, dovedește clar că terenul Fermei 2 Cernele (adică 98,92 ha teren agricol aflat pe domeniul public) nu a fost solicitat ADS conform HG nr. 1.172/2001 sau Legii nr. 10/2001 și că „nu poate fi înstrăinat", iar actele juridice încheiate cu încălcarea acestor prevederi „sunt lovite de nuditate absolută". Duminica, PSD-ul vrea să scoată 1.000.000 de morți la vot. PSD e pe ducă. Și a început să, tremure bine. De aceea: • Nu a scos de pe listele electorale cei aproape 1 .000.000 de decedați , înregistrați între ultimul recensământ și până în prezent.. Astfel, PSD va lua de la prefecturile sale liste cu persoane decedate și le va distribui apropiaților, pentru ca aceștia să voteze în locul celor decedați Astfel 000.000 de morți vor vota duminică. Fără voia lor, „ PSD se folosește de sondaje mincinoase pentru a descuraja reprezentanții opoziției. La fel ca în alegerile din iunie, când, conform IMAS, Basescu era la egalitate cu Geoană (43%,43%), iar rezultatul a fost de 55% pentru Basescu și 29% pentru Geoană . Tipografiile clienților PSD tipăresc buletine de vot și le distribuie apropiaților PSD pentru a le falsifica . PSD vrea să cumpere voturi cu bani și produse alimentare . PSD asigură mijloace de transport pentru a-și duce oamenii să voteze în mai multe locuri, ceea ce dovedește imperfecțiunea planificată a sistemului de vot PSD fură și de la vii și de la morți. Și vrea să dea încă o țeapă duminică. Mai bine dă-le tu una! Convinge-i pe toți să nu dea votul la hoți. cruce fărădelegilor! Capăt la vot! Ziffilifi nAniT Apariția în presă a transcrierii ședințelor la nivelul conducerii PSD a Împins pe mulți locuitori ai presei noastre în păcatul meditației. Am citit în unele locuri rînduri melancolice despre mizeria politicianismului, rînduri des întrerupte de mirări retorice. In alte locuri am dat peste denunțări vehemente ale „caracterului nedemocratic" PSD-ist, dezvăluit de aceste stenograme, argumente suplimentare - jurau semnatarii - pentru ca Alianța D.A. să vină la putere. Am parcurs și eu, în limita puterilor omenești, o parte din volumul balzacian al acestor documente. A trage concluzii filozofice sau socialpolitice din exploatarea lor mi se pare riscant. Stenogramelor nu le-a fost recunoscută autenticitatea din partea conducerii PSD. E posibil ca ele să fie adevărate, scoase din seif pentru adversarii PSD de cineva din interior, care a și garantat autenticitatea. Ca analist și ca istoric, trebuie să aștept asumarea de către organul emitent, ca să-i spun așa. Firește, documentele pot fi folosite și în scopuri electorale, cum, de altfel, s-a și întîmplat. In astfel de cazuri, nu se pune însă problema de a ști dacă sînt sau nu, adevărate. Campania electorală e un fel de război, și vorba aia. La război, ca la război. Cu precizarea că nu le vom lua decît presupuse stenograme, documentele nu m-au șocat ca pe alții. Asta deoarece, spre deosebire de alții, am citit multe alte stenograme, jurnale, memorii din istoria politică a României. Și în toate deceniile și în toate partidele am dat peste diferența clară, categorică între prestația politică a politicianului, a partidului și realitatea discuțiilor din conclavurile șefilor. A te uimi că la Delegația Permanentă se puneau la cale lovituri și contralovituri, răspunsuri la provocări, ba chiar și capcane întinse adversarilor din politică și din presă, înseamnă ori că ești analfabet într-ale istoriei, ori că ești agent electoral de doi bani. De altfel, nu cred c-ar trebui să ne facem iluzii asupra discuțiilor secrete din reuniunile altor formațiuni politice românești. Să fim siguri că nici acolo nu se discută cum să meargă la mănăstire liderii și nici cum să-și păstreze virginitatea morală activiștii. Se discută, ca și la PSD, cum pot fi lucrați adversarii. • Din acest punct de vedere rămîne amuzantă tentativa unor rătăciți ai condeiului, de a vorbi de un Watergate român. Impactul electoral al acestor dezvăluiri e zero. Mai întîi, pentru că marele public nu poate fi influențat de texte care au peste 15 rînduri de tipar. Marele public n-are timp să parcurgă zeci de pagini pentru a trage o concluzie de vot. Impactul electoral presupune: concizie, limpezime a mesajului, absența nuanțelor. De aceea, în campaniile profesioniste, competitorii vorbesc în sloganuri și nu în limbajul poetic. Apoi, între imaginea publică a PSD și imaginea din stenograme nu-i prea mare diferența. Că și cei de la PSD sînt „bandiți" e deja o axiomă. Așa cum am mai scris, nici liderii PSD nu se mai zbat să spulbere imaginea asta. Se zbat, în schimb, să demonstreze electoratului că sînt „bandiți", dar că sînt și buni „administratori ai țării". Discuțiile nu aduc nimic nou în planul imaginii publice a PSD. Ba chiar, dacă ne gîndim la interesul de a dovedi preocuparea pentru organizare, pentru ținere sub control, stenogramele întăresc această imagine. Dacă nu sînt rezultatul unei trădări, stenogramele sînt o diversiune electorală a PSD. Un truc electoral al PSD CJ Dolj, proprietar pe o bucată din sediul IJP Administrația doljeană a întocmit un proiect de hotărîre de guvern pentru a prelua în proprietate un spațiu de 480 de metri pătrați din sediul IJP Dolj de pe strada Vulturi, unde în prezent funcționează serviciul de pașapoarte. Soluția este de compromis, deoarece mult-trîmbițatul birou unic de evidență informatizată a persoanei (unde să fie eliberate pașapoartele, cărțile de identitate și permisele de conducere) se lasă așteptat. Autoritățile voiau să realizeze biroul unic în spațiile căminului de la Liceul Energetic, însă susțin că investițiile care trebuie făcute acolo sînt destul de serioase și nu pot fi realizate în termen scurt. „Ne trebuie timp, circa șapte-opt luni pentru ca spațiile de la căminul Liceului Energetic să poată deveni funcționale. Soluția ca actualele spații să treacă în proprietatea consiliilor județene a fost găsită pentru toată țara“, a declarat Ion Prioteasa, președintele Consiliului Județean Dolj. (B.G.) Concursul curățeniei în Dolj, mizerie de un miliard de lei Localitățile premiante nu au mai primit banii promiși Administrația doljeană a lăsat localitățile care au participat la concursul curățeniei din acest an fără premiile promise. în luna aprilie 2004, Consiliul Județean (CJ) Dolj a organizat un concurs al curățeniei, anunțînd că a pus la bătaie un miliard de lei pentru răsplătirea comunelor premiante. Competiția s-a făcut pentru a veni în întîmpinarea programului național lansat pe atunci de guvern, program intitulat „România curată“. Locul întîi trebuia să primească 500 de milioane de lei, locul doi - 300 de milioane, iar locul trei - 200 de milioane de lei. Ieri însă nu se mai știa nimic de rezultatele acestui concurs. Actualul președinte al CJ Dolj, Ion Prioteasa, a dat cîteva telefoane și s-a interesat. „Din cîte știu eu, primele locuri au fost ocupate de orașul Calafat și comunele Galicea Mare și Cetate. Dar premiile nu s-au putut oferi, din cauză că bugetul a avut o perioadă dificilă din punct de vedere financiar. Sumele acestea au fost redistribuite pentru pregătirea alegerilor locale din luna iunie. Dar clasamentul a existat“, a declarat Ion Prioteasa. •Bogdan GROȘEREANU