Gazeta de Sud, noiembrie 2015 (Anul 21, nr. 6276-6299)

2015-11-02 / nr. 6276

LOCAL Luni, 2 noiembrie 2015 • Gazeta de Sud LOTO 6/49 11,21,20,8,61,36 NOROC 8354684 NOROC PLUS 221493 SUPER NOROC 837854 Confesiunile unor oameni care au de două ori pe săptămână, lunea și joia, se întâlnesc și își împărtășesc problemele, promit că nu vor mai pune niciodată în viață gura pe alcool. Sunt mulți cei care de-a lungul anilor au participat la întâlnirile Alcoolicilor Anonimi, însă puțini sunt cei care au rămas și au dat vieții alt curs. Doar șase dintre aceștia, doi bărbați și patru femei, nu se sfiesc să vorbească despre ce înseamnă să fii alcoolic, despre cât de greu le-a fost să renunțe, despre cum, de la un sin­gur pahar, ajungi să fii dependent. rc? Ana Dănescu ■»r* ana.danescu_gds.ro A­lcoolicii Anonimi din Craiova se întâl­nesc într-o cameră de doar câțiva metri pătrați, în care pereții sunt împânziți de afișe cu pașii care trebu­ie urmați pentru a scăpa de acest viciu. Cei câțiva oameni au înțeles că alcoolismul este o boală și că doar împreună pot să o trateze. Se întâlnesc deja de peste 15 ani. Nu se sfi­esc de problema lor. Dimpo­trivă, oferă oricărei persoa­ne care se luptă cu alcoolul propria poveste de viață. Au înțeles că nu sunt doar bețivi, așa cum suntem cei mai mulți tentați să le spunem, ci alco­olici care o viață trebuie să lupte cu tentația, să învețe să învingă problemele cu pute­re, să trateze bucuriile ca ata­re și să nu se lase cufundați în aburii lui Bachus. „Avem un singur obiectiv: să ne păstrăm abstinența, îi ajutăm însă și pe cei care ne cer ajutorul să ajungă la abstinență“, sunt cuvintele pe care ți le spun imediat ce vrei să îi cunoști. „ALCOOLISMUL ESTE O BOALĂ VICLEANĂ" Maria, Teo și Ionuț sunt trei dintre acești oameni care au reușit să se ridice, își știu deja toate problemele vieții, bucuriile, și-au împărtășit cele mai negre gânduri pen­tru că împreună au trecut prin lupta cruntă cu alcoolul. „Bună, Sunt Maria, sunt al­coolică“. „Bună, Maria“, vine răspunsul în cor. Așa își în­cep, pe rând, prezentarea la fiecare întâlnire. Maria nu a mai pus gura pe alcool de 17 ani. A ținut cu toată puterea ei ca acest grup al Alcoolicilor Anonimi (AA) din Craiova să reziste peste ani. „Poveștile celor care au trecut pe aici sunt emoționante. Fiecare om de aici este un miracol. Suntem precum naufragiații de pe o navă în derivă. Din păcate, mulți cedează. Alco­olismul este o boală vicleană, vrea să re tragă tot timpul în­apoi. Comparăm alcoolismul cu o maimuță care ne stă pe umăr să ne ademenească. Așa simțim", a povestit Ma­ria. A crescut într-o familie în care se consuma foarte multă băutură. Părinții săi au murit amândoi înainte ca ea să intre în terapie. Au avut probleme medicale grave din cauza alcoolului. „Am cres­cut văzând cum toți în jurul meu consumau alcool foarte mult și mi s-a părut că așa este normal. Am început să beau, mă simțeam bine, eram dezinhibată. La 16, 17 ani aveam deja o problemă, dar am băut din fragedă prun­cie. Mi se dădea un pahar de vin să fac sânge, cum se spunea la țară, puțină țuică să-mi dea poftă de mâncare și bere că are vitamine... Din păcate, este o practică foar­te întâlnită și astăzi. Dacă te uiți pe rețele de socializare, la tot pasul vezi poze cu copii puși să bea bere de părinți. Alcoolul alterează starea de spirit și creează dependență. Părinții mei nu aveau cum să realizeze. Aveau propria lor luptă cu alcoolismul, dar în puținele momente în care erau treji mă certau când mă vedeau băută. Din păcate, rar se întâmpla asta. Prin clasa a XI-a, a XI-a, când au înce­put petrecerile de majorat, toți colegii mei beau să se simtă bine, dar eu trebuia să mă îmbăt până mi se rupea firul...“, a continuat Maria. „SIMȚEAM O FRICĂ DE A TRĂI FĂRĂ BĂUTURĂ“ Când se trezea din beție începea calvarul. Acea pova­ră a unui alcoolic care se tre­zește și nu știe ce a făcut, cine l-a văzut, iar rușinea și vino­văția sunt cumplite, a poves­tit Maria. Mult timp a crezut cu tărie că nu are ce să facă, că acesta este destinul ei. La 30 de ani a avut șansa să în­tâlnească o persoană care i-a schimbat viziunea. Era un fost alcoolic care reușise să lupte cu boala. Era un om respectabil. Așa, Maria a înțeles că se poate. „Am avut foarte multe frâne din cauza alcoolismului. La un moment dat m-am căsătorit, însă mă izolasem. Stăteam închisă în casă și beam în timp ce so­țul meu pleca la muncă. Cel mai rău era când mă trezeam dimineața cu o durere cum­plită de cap. Nu puteam să-l mișc de durere, îmi spuneam că nu o să mai beau nicioda­tă, apoi mă duceam să-mi iau de băut că nu mai suportam sevrajul. Simțeam o frică de a trăi fără băutură, nu îmi imaginam cum poate fi via­ța mea fără alcool, amânam, spuneam că mă las de băut după Paști, după ziua mea pentru că noi, alcoolicii, sun­tem artiști în a găsi justificări. Nu am ajuns niciodată la spi­tal, dar am fost de multe ori aproape de comă, în acea pe­rioadă nu existau informații. Alcoolismul nu era recunos­cut ca boală. Alcoolicii se tratau cu încă o sticlă de bău­tură pentru a scăpa de sevraj, după care li se dădeau acele medicamente antialcool, foarte periculoase. Nu aveai voie să mai consumi deloc. Erau mulți cărora li se făcea rău. Am auzit de multe dece­se. Din 2000, însă, am înce­put să colaborăm cu spitalele de psihiatrie, cel de la Parc și cel de pe Calea București, acolo unde ajung alcoolicii care vin să se trateze. Partea cu spitalizarea e un început bun, dar după aceea e nevoie de terapie pentru că mintea noastră este setată să găsim justificări pentru băutură“, a mai adăugat Maria. DE 15 ANI A SPUS UN ALCOOLULUI Ionuț nu a mai dus pa­harul cu alcool la gură de aproape 15 ani. S-a îmbătat pentru prima dată când avea 14 ani. Cu lichior de cacao. I-a plăcut mult ce senzație i-a dat... „Cred că am fost la un pas de comă. La început am băut și eu câte o bere, apoi din ce în ce mai des și mai mult. Nu contează cât bei, contează obsesia care se in­stalează la nivelul creierului, îmi dădea o stare de relaxa­re, nu mai eram stresat, nu îmi mai aminteam lucruri care provocau durere. Asta căutam, să mă simt bine...“, a povestit Ionuț. A ajuns la spital pentru prima dată în 1997. Conștientizase că are o problemă cu alcoolul și a mers să ceară ajutor. „Nu am întâlnit atunci un doctor care să-mi spună: băiatule, tu ești alcoolic! Mi-au spus doar să beau mai puțin, să-l ascult pe tata, dar nu avea nici o legătură cu boala mea. Er sfaturi pe care, până la urma, ți le dă oricine de pe stradă. Am fost de trei ori internat în spital. Tratamentul consta în vitamine, glucoză și cred că ceva sedative. Știu că îmi dădeau niște pastiluțe, dar nu aveau nici o treabă cu alco­olismul. Atunci când bei, ai impresia, la un moment dat, că ești cel mai tare și cel mai mare și că, de fapt, tu nu ai nici o problemă! De-abia în

Next