Gazeta Învățământului, 1966 (Anul 18, nr. 832-879)

1966-10-14 / nr. 868

FOR4L51 Ru un element esențial GHEORGHE FOCȘA directorul Muzeului Satului Ar­ta populară ne oferă un tezaur inestimabil, o mare­­ diversitate de valori originale. Ea este rodul unui pro­ces continuu de creație, al unei experiențe autohtone milenare, ilustrînd profunzimea și amploarea preocu­părilor estetice populare cu rezultate valoroase în toate genurile de artă : arhitectură, mobilier, ustensile de casă, unelte de muncă, țesături de uz și decorative, îmbrăcăminte, instrumente muzicale, ceramică, obiecte metalice, obiecte de cult și de podoabă etc., care răs­pund unei duble, necesități, practică și estetică. Procesul creației populare nu a fost organizat după un cod cu norme scrise. Dictat de necesitățile impe­rioase ale vieții, practice — materiale, sociale, și spi­rituale — el a dispus însă întotdeauna de un corp de principii respectate cu strictețe, puse în practică în toate aspectele creației. Acestea privesc legea propor­țiilor prin care este asigurată armonia formelor, inte­grarea­ elementelor componente ale decorului — al­ternanță, ritm și simetrie — semnificația motivelor decorative în care se reflectă aspecte din natură, ima­gini din flora și fauna mediului înconjurător, aspecte din viața socială, din concepțiile oamenilor, din obi­ceiurile lor. Seninătatea, vigoarea și armonia veselă, adeseori exuberantă a culorilor, oglindesc optimismul poporului, încrederea lui nețărmurită în viitor, dra­gostea lui de viață. Pât și aibuiul artistic național cuprinde creații de o mare valoare. Să ne referim de pildă la tipologia con­strucțiilor populare de tot felul și a locuinței îndeosebi, care prezintă o mare diferențiere de forme, de stil, in­tr-o remarcabilă bogăție zonală și regională. Decorul prezintă și el variații ca stil, tehnică și compoziție, în legătură cu variațiile zonale și regionale ale construc­țiilor. Se remarcă mult arta decorativă în lemn — la stîlpi, fruntare, streșini, balustr­ade, porți cu arcade etc. — pretutindeni unde acest material are un rol în construcții și, mai cu deosebire, în zonele de coline, unde el predomină, încă și mai impresionant este te­zaurul artistic popular dacă ne referim la zecile de mii de costume din diferite zone etnografice ale țarii, cu variații în stil și caractere specifice de la un sat la altul, la suita de covoare originale cu mare valoare decorativă, printre care un loc de frunte îl ocupă cele din Oltenia și din Maramureș, la producția de cera­mică smălțuită și nesmălțuită din numeroase centre specializate, la producția obiectelor din lemn cu strălu­cite realizări, în satele din nordul Olteniei, Munții Apu­seni, Țara Hațegului, Țara Vrancei, zona Rădăuților din nordul Moldovei etc. Marile însușiri artistice ale artei populare îi conferă acesteia o reală forță educativă, de care, școlile de toate gradele trebuie să se folosească din plin. Orice obiect artistic popular demn de acest calificativ este rezultatul unei îndelungate experiențe care presupune cunoștințe tehnice, idei estetice și o selecțiune de ta­lente veritabile, chiar dacă permanent anonime. Acest atît de amplu, complicat și delicat proces al creației — sinteză superioară a unor forme elementare ale muncii —­­trebuie cercetat, analizat și cunoscut în mod temeinic, contactul sistematic cu numeroasele valori (Continuare în pag. a 4-a) In preajma alegerilor în grupele sindicale Peste cîteva zile, în școli vor avea loc adunările pentru prezentarea dărilor de seamă și alegerea birourilor grupelor sindicale, prilej de mobilizare și mai ac­tivă a slujitorilor școlii în vederea îmbunătățirii continue a activității lor profe­sionale și obștești. Am solicitat tovarășei STELIANA STĂNESCU, președinta co­mitetului sindicatului învățămînt din Pitești, unele informații în legătură cu stadiul pregătirilor pentru alegeri în cadrul grupelor sindicale din școlile piteș­­tene. Iată ce ne-a relatat tov. Stănescu. Pentru buna desfășurare a acestui im­portant eveniment din viața sindicatelor, comitetul sindicatului nostru a făcut in­tense pregătiri, începînd încă din luna trecută. Fiecărui membru al comitetului i s-au încredințat 2—3 grupe sindicale, pentru a ajuta birourile acestora în pre­gătirea la un nivel corespunzător a adu­nărilor de dări de seamă și alegeri. Am căutat ca la elaborarea dărilor de seamă să fie atrași toți membrii birourilor, ast­fel incit darea de seamă — rezultat al unei munci colective — să constituie o prezentare succintă dar adîncită a modu­lui cum biroul și-a îndeplinit sarcinile ce i-au fost încredințate de membrii de sindicat. Pentru a da acestora posibilita­tea să dezbată pe larg activitatea desfă­șurată de la alegerile precedente și pînă în prezent, s-a urmărit ca dările de sea­mă să fie analitice, combative, să creeze un prilej de discuții în spirit critic și au­tocritic. Experiența anului trecut ne-a dovedit că, atunci cînd dările de seamă vor să cu­prindă toate aspectele, se pierd în­să­(Continuare în pag. a 4-a) * PROLETAR! DIN TOATE ȚĂRILE, UNIȚI-VXI EDITATĂ DE MINISTERUL ÎNVĂȚĂMÎNTULUI ȘI COMITETUL UNIUNII SINDICATELOR DIN ÎNVĂȚĂMÎNT ȘI CULTURĂ EDUCATOR ȘI PĂRINTE Prin natura sa, educatorul este un iubitor de oameni. Cel care s-a hotărît să devină pedagog este minat de pasiunea pentru această nobilă meserie, de dorința fierbinte de a crește și educa omul. Nu poți vorbi despre munca unui educator fără a vorbi despre dragostea lui față de cei cărora s-a hotărît să le închine o viață întreaga de trudă, de bucurie și de năzuință — copiii. Atunci cînd mi-am propus să devin învățătoare trecuseră doar cîțiva ani de cînd încetasem să mă mai joc. Jocul preferat al copilăriei mele era „de-a școala" și întotdeauna eu eram „învățătoarea". M-am legat de munca didactică cu fiecare an tot mai mult. Odată cu mine, creșteau și interesul și dragostea pentru profesiunea de educator. Iubesc oamenii și iubirea aceasta se exprimă la mine, ca și la toți cei de aceeași profesiune — și nu numai la ei — prin dorința de a-i vedea buni, de a-i ajuta să fie intr-adevăr oameni. Acestei misiuni m-am dedicat o dată atunci cînd m-am hotărît să devin învățătoare, și a doua oară cînd am întemeiat un cămin și am dorit să am copii pe care să-i cresc cu grijă și răspundere deplină pentru societate. Sunt acum învățătoare și cresc în clasa mea 41 de elevi, sunt mamă și cresc acasă trei copii. învățătoarea a ajutat-o pe mamă să-și iubească copiii dovedind mai mare răspundere pentru educarea lor, mama a aju­tat-o pe învățătoare să se apropie de elevi cu căldură părintească, cu înțelegere și calm. Am ajuns la convingerea de neclintit că cei mai buni educatori în școală sunt cei care au copii, pentru că ei reușesc să dea școlarilor lor și ceva din grija de părinte. Ii urmăresc îndeaproape pe copiii mei de la școală și de acasă. Prin unii îi înțeleg pe ceilalți. Caut să pătrund cele mai fine nuanțe ale psiho­logiei lor. La școală, în fiecare elev îl văd pe propriul meu copil, și atunci reușesc să-l înțeleg mai bine, să-mi explic fiecare­ atitudine, chiar fiecare gest al lui. Acasă îi văd adesea în copiii mei pe elevii din clasa mea și parcă știu mai bine cum să-i pregătesc pentru școală, ce să le cer, câ­ de exigentă să fiu cu ei. Copiii mei sunt tot timpul împreună, învață, se rpadă, se stimulează reciproc. Cel mai mare le citește celor mici povești, îi ajută să se îmbrace. De fapt, el le este un bun exemplu în toate — și la învățătură și în comportare. Mijlociul, care abia acum descifrează slovele abecedarului, a început să se întreacă la note bune cu cel mare, iar mezinul abia așteaptă să devină și el școlar, să poată intra în competiție, de la egal la egal, cu frații lui. Cît despre fetița care va veni în curînd — căci tiare dorim să fie fetiță ! — desigur că-i va întrece pe toți... Sînt gînduri, sînt visuri și satisfacții firești pe care le încearcă orice părinte. Sîntem — mai mult decit ar putea să spună cuvîntul — mulțumiți. Știm care ne sînt datoriile față de copii, căutăm să fim tot timpul pentru ei un exemplu. Răspunderea pe care o avem pentru educarea copiilor noștri ne dă imbold în continua noastră dorință de a ne perfecționa. Soțul meu, în prezent asistent universitar, studiază și se pregătește asiduu pentru teza de doctorat, iar eu m-am înscris anul aceștia la examenul pentru gradul II. Cu atît mai mult crește răspunderea noastră ca educatori și părinți astăzi, cînd partidul și guvernul acordă o deosebită importanță consolidării și dezvoltării familiei — celulă de bază a societății noastre — cînd statul socialist sprijină, prin măsuri economice și sociale, dezvoltarea familiei și înflorirea ei, ocrotirea mamei și copilului, creșterea, îngrijirea și educarea în condiții tot mai bune a tinerei generații. ARETIA­LACHE învățătoare, Școala generală nr. 58 București Dascălul meu cel mai draf. Cînd mă întorc în, gînd spre anii uceniciei îmi surîd cald figurile cîtor­­va dintre dascălii ce m-au primit pe rînd pe treptele învățăturii și-mi este greu să-l aleg pe cel mai drag. Fost­a primul dintre ei, institutorul frumos­, tînăr, cu prestanță în ținută și eleganță în mișcări, cu care am deprins buchiile și primele socoteli? Sau poate profe­sorul de matematică din clasa a IV-a de liceu, care m-a făcut să îndrăgesc al­gebra de care aveam oroare ca de tot ce era matematică ? N-aș vrea ca amintirea lor să mă în­­vinuiască în fundul conștiinței de infi­delitate și totuși, dacă sînt pus să fac o alegere, sau mai degrabă o sinteză, mă voi opri la maestrul meu, Dimitrie Pompeiu, care mi-a fecundat gîndirea legîndu-mă prin fire nevăzute de să­­mînța pe care o aruncase cîndva și aproape o uitase. Impresionant, de neuitat rămîne pen­tru toți cei care-i ascultau modul în care, abordind o problemă cu totul nouă dintr-un anumit capitol științific, profe­sorul Pompeiu reușea să definească esența ei, cu o claritate de cristal. Ima­ginile pe care le trezeau formulele pre­date de el în mintea noastră, a ce­lor care îl ascultam erau deosebit de vii, iar logica legăturilor din­tre ele evidentă. Se exprima cu ele­ganță, fără nici un efort, iar rațio­namentul lui era atît de strîns, încît cal­culele de amănunt puteau fi chiar omise. Lecțiile de mecanică pe care ni le ofe­rea de pe catedra pe care își așeza cu gesturi lente și aparent indiferente mă­nușile, cuibărind în căldura lor moale un ceas pe care îl doream să nu înain­teze, erau de fiecare dată încîntări de magician subtil. Ele nu semănau cu ni­mic decît cu expunerile pe care ni le făcea în intimitate, în seminarul lui. în fiecare după-amiază, presărate cu glu­me și ironii spumoase. Ideea pe care am dezvoltat-o în teza mea de doctorat nu am luat-o direct de la el, ci din lecțiile pe care ni le-a făcut, cîndva, prietenul meu de atunci și pînă azi, acad. Gr. Moisil, în lipsa lui din țară. Nu voi putea uita nicicînd surîsul amuzat cu care mi-a­­ primit Di­mitrie Pompeiu primele mărturisiri stîngace și nici prima răsplată pe care mi-a dăruit-o atunci : „Tu, mititelule, mi-ai făcut o mare plăcere. Să ai grijă de sănătate !“ De-abia mai tîrziu am putut prinde tîlcul acestei bizare recomandări, pe care mi-a repetat-o de multe ori ca, un leit-motiv în care nu știam dacă nu se ascunde și o umbră de ironie. Era, de fapt, o grijă sinceră față de un învăță­cel care poate că greșea ca și el la a­­ceeași vîrstă, printr-o pornire tinerească spre monomanie. Dimitrie Pompeiu n-a uitat nici­odată, ci, dimpotrivă, era mîndru că și-a început ascensiunea către culmile știin­ței de la nivelul de modest institutor al unei școli primare. Dornic să stimuleze afirmarea întregului învățămînt româ­nesc, el nu a pregetat, atunci cînd ajun­sese un reputat savant, să alcătuiască, alături de alți cîțiva remarcabili oameni de știință — O. Onicescu, A. Anghelescu, Gh. Bratu — o aritmetică pentru clasa I de liceu, manuale de geometrie pentru clasele a II-a și a III-a, precum și­ ma­nuale de algebră pentru clasele a IV-a și a V-a. Maestrul Pompeiu era profund u­­man și umaniza tot ce trecea prin fi­ința lui, într-un amestec cald și înțe­legător față de tot ce înalță și coboară, în limitele eticii omului care năzuiește spre idealuri senine. Adesea îi vedeam ca pe un Anatole France, al matema­ticii, spumos, sclipitor și profund fără sforțări, risipind surîzător o­ vervă poto­lită în care ironia înveșmînta o viziune înnoitoare a tot ce-i stimula imaginația. Gîndirea lui Dimitrie Pompeiu, înzes­trată cu o deosebită forță și imaginație creatoare, era dublată de o generozitate științifică rară. Datorită acestor calități s-a format în jurul lui o strălucită școa­lă matematică, care a dezvoltat nenu­măratele lui idei fecunde, originale și surprinzătoare. Creația sa, creionată în lucrări scur­te și surprinzătoare ca anecdotele cu care ne regula, este formată din puncte de diamant care au însemnat tot atîtea filoane. Ea este vie și azi și crește me­reu, dînd strălucire multora dintre cei ce au fructificat-o și care îl iubesc chiar dacă nu l-au cunoscut decît prin ea. Acad. N. TEODORESCU m­­embru în Biroul executiv al Consiliului național științific ! /

Next