Gazeta Învățământului, 1967 (Anul 19, nr. 880-927)
1967-01-06 / nr. 880
I Orientarea profesională a tineretului este o problemă de larg interes social, în care sunt angrenate școala, familia, organizațiile de tineret, instituțiile extrașcolare, întreaga societate. Din mulțimea factorilor educativi care contribuie la buna ei reușită, ancheta noastră se va referi, în principal, la școală. Pentru elevii liceului, problema alegerii profesiunii se pune încă atunci cînd trebuie să se decidă între secția reală și cea umanistă. Ultimul an al liceului, cu iminentul examen de bacalaureat, este însă anul hotărîtor în alegerea drumului în viață. După vîrsta instabilității, este normal ca acum, la sfîrșitul perioadei adolescenței, idealul de viață să capete un contur precis. Clasa a XI-a este anul hotărîrilor mature. In clasa a XI-a elevul trebuie să știe ce vrea. La terminarea liceului, drumul său în viață trebuie să fie precis conturat. Ne aflăm in momentul în care, ajutat de școală și de familie, el se află în pragul începerii efective a pregătirii profesionale, a specializării. Este deci normal ca înainte de a porni la acest drum să știe ce îl așteaptă, ce perspective i se deschid. Cei mai mulți dintre elevii chestionați de noi s-au și hotărît asupra drumului pe care îl vor urma în viață. La unii, alegerea este foarte fermă. Aceștia sunt în general cei care și-au dorit o anume profesiune încă de mici, întărindu-și treptat convingerea că ea este cea mai bună, cea mai potrivită. „Sînt hotărîtă să mă fac medic și nu concep să fiu altceva decit medic“ — ne spune B.A. de la Liceul „Ștefan cel Mare“ din Suceava. „Din clasele elementare m-am gîndit să urmez Facultatea de istorie și hotărîrea mea s-a întărit o dată cu intrarea în liceu“. (P.A. Liceul „T. Vladimirescu“ din Slatina). * Există și o altă categorie a celor care s-au hotărît anul acesta. Au existat chiar cîțiva elevi care ne-au declarat că s-au decis asupra profesiunii viitoare chiar în momentul în care i-am chestionat noi. Poate pentru că abia întrebarea noastră i-a pus, pentru prima dată, în situația de a da un răspuns precis. In sfîrșit, există o ultimă categorie, a celor care sunt încă nehotărâți sau a celor care se gindesc la două-trei profesiuni, rezervîndu-și dreptul de a lua o hotărîre definitivă în funcție de numărul candidaților înscriși la examenul de admitere în școala sau institutul de învățămînt superior respectiv. Nu am exprimat aceste categorii în procente deoarece, sinceri să fim, nu le socotim concludente. Procentul elevilor din clasa a Xl-a care s-au și hotărît este, firește, foarte mare. Cei hotărîți reprezintă majoritatea. Numărul celor nehotărîți, sau mai bine zis al celor care își vor mai schimba de cîteva ori hotărîrea pînă la sfîrșitul anului școlar este însă mult mai mare decit ni s-ar da acum înregistrarea răspunsurilor. Cînd este vorba să dăi un răspuns verbal sau chiar scris la o anchetă este mai ușor să iei o hotărîre decit atunci cînd ești pus efectiv în situația de a te înscrie la un anumit institut de învățămînt superior sau la o anume școală tehnică. Realitatea este că în special între examenul de bacalaureat și examenul de admitere în învățămîntul superior se schimbă multe păreri. Uneori, pînă în preziua examenului de admitere unii din „hotărîții“ noștri de azi se plimbă cu cererea în mină de la o facultate la alta. ..îmi place istoria, deci voi da examen la istorie" Din analiza răspunsurilor primite în cadrul anchetei și din discuțiile cu elevii am remarcat confuzia — frecvent întîlnită — între profesiune și facultatea pe care ei intenționează să o urmeze după absolvirea liceului. Iată două răspunsuri alese la întîmplare, din două clase a Xl-a ale liceului „Petru Rareș“ din P. Neamț : „Despre profesiunea la care vreau să merg știu că se dă examen la geografia din clasa a VIII-a și a XI-a“ (E.D., clasa a XI-a „E“); „Am hotărît să mă înscriu la Facultatea de comerț. Știu că acolo se studiază matematica — mi se pare că doi ani — apoi permanent o limbă străină și științele economice“ (S.R., clasa XI „F“). Confuzia este determinată și de faptul că, adeseori, un rol hotărîtor în alegerea profesiunii îl dețin... obiectele prevăzute la examenul de admitere în învățămîntul superior. Preferința pentru anumite obiecte prevăzute în programa examenului este în multe cazuri principalul mobil. „Ce facultate aș dori să urmez ? E ușor de spus, pentru că eu iubesc mai mult istoria. Deci, voi da examen la acea facultate la care istoria va fi obiectul principal la examen“ — ne-a spus E.C. din Piatra Neamț. Mulți elevi ne-au răspuns la fel : „Știu matematică ; voi da examen la politehnică“, „Știu botanica ; mă voi duce la agronomie“ etc. Faptul că preferința pentru un anumit obiect de învățămînt îi orientează pe elevi spre un anumit domeniu este desigur pozitiv. Asimilarea cu ușurință, cu plăcere chiar, a cunoștințelor din domeniul respectiv este o condiție necesară pentru succesul în profesiune. Este însă, oare și suficientă ? Alte întrebări vin, ca de la sine. Vei urma istoria, dar îți place meseria de profesor ? După terminarea politehnicii, îți va place să lucrezi ca inginer într-o mare uzină ? Ți-e dragă munca inginerului agronom ? Din păcate, în multe din cazurile pe care le-am intîlnit cu prilejul anchetei, lucrurile nu sunt văzute și mai departe, dicolo de viitorul imediat. Este știut că nu-i suficient să-ți placă istoria pentru ca să devii un bun profesor de istorie. Problema absolvenților de facultate care nu se duc,să lucreze în profesiunea în care s-au specializat este mai complexă dar undeva, la rădăcină, printre cauzele care au influențat comportarea lor, este și aceea, că, încă înainte de a se decide (pentru profesiunea respectivă, ei lui au fost pregătiți suficient, nu fii cunoscut-o decit foarte superficial. „Despre meseria pe care mi-am ales-o știi că este foarte frumoasă Cu aceste cuvinte încep de cele mai multe ori elevii atunci cînd vorbesc despre opțiunile lor. Și, din păcate, unii se opresc aici neputind să spună lucruri mai concrete despre facultatea pe care o vor urma, și mai ales despre viitoarea lor profesiune. Am cerut în mod expres unor elevi să indice cu exactitate nu numai institutul de învățămînt superior, dar și facultatea și secția pe care ar dori să o urmeze. După cum se știe, începînd din anul universitar trecut aceste precizări trebuie făcute o dată cu înscrierea la examenul de admitere. Procentul celor care au putut să dea un răspuns mulțumitor a fost sub 50 la sută. Patru elevi din clasa a Xl-a „G“ de la Liceul „T. Vladimirescu“ din Slatina au afirmat că intenționează să urmeze „Institutul de naturale“. Aceștia și mulți alții ca ei nu cunosc exact nici măcar denumirile institutelor pe care doresc să le urmeze. „Doresc să studiez la Institutul farmaceutic de 3 ani din București“ ne-a spus B. C. de la același liceu, iar colegul său B. I. a afirmat că dorește să urmeze „o facultate de matematică-fizică“, menționînd mai departe că vrea să devină... inginer mecanic. Firește, că, în asemenea condiții, motivația alegerii uneia sau alteia dintre profesiuni este adesea superficială. „Mi-am ales meseria de inginer agronom pentru că se desfășoară mai mult la țară, nu liniște“. (A. T. liceul .,P. Rareș“, P. Neamț) „Doresc să devin învățătoare pentru că, să fiu sinceră, de cînd eram printr-a Vl-a însa plăcea să ascult pe alți copii, mai mici, și să le dau note“ (C. E. Liceul „Ștefan cel Mare“, Suceava). „Vreau să mă fac asistentă medicală pentru că îmi place uniforma asistentelor“ (A. F., liceul „T. Vladimirescu“, Slatina) Și dacă se știu, în general, mai multe despre profesiunile „clasice“ — profesor, medic, agronom, actor, farmacist etc. — în alte domenii, mai noi, cunoștințele sunt cu totul insuficiente. In noțiunea de „inginer“ se înglobează, de pildă, aproape tot ce știu unii elevi despre diferitele profesiuni existente în industrie. Cum la cine capătă elevii cunoștințe despre viitoarea lor profesiune ? I-am întrebat pe elevii anchetați care sunt sursele lor de informare profesională. In ordinea relevată de răspunsurile lor, aceste surse sunt : diferite lecturi (cărți, reviste, presa cotidiană), discuțiile cu specialiști (în cadrul unor vizite în întreprinderi și instituții și în cadrul unor întîlniri in școală), informațiile date de părinți și rude, de prietenii și colegii mai mari, îndrumările primite din partea profesorilor, diferite acțiuni extrașcolare (excursii, vizite le muzee și expoziții etc.). Locul școlii, al Cadrelor didactice nu este, așa cum ar trebui să fie, în frunte. De ce ? Diriginții cu care am stat de vorbă au subliniat că ei înșiși nu au suficiente surse de informare. Ei așteaptă mult, în această direcție, de la cabinetele de orientare profesională care urmează să funcționeze la București și la Cluj, de la monografiile profesionale aflate în curs de elaborare, de la filmele documentare de popularizare a unor profesiuni pe care le pregătește studioul „Al. Sahia“. Se constată însă că unele cadre didactice nu folosesc sau folosesc prea puțin mijloacele care le stau acum la dispoziție. Analizînd răspunsurile date de elevii clasei a XI-a „B“ de la Liceul „I. L. Caragiale“ din Ploiești am rămas surprinși de lipsa lor de cunoștințe privind profesiunile alese. Discuția ulterioară cu diriginta clasei ne-a lămurit asupra cauzelor acestei situații. Nici în anii anteriori, nici în primul trimestru al acestui an școlar nu s-a discutat nimic cu elevii respectivi despre orientarea profesională. Din clasa a VIII-a nu s-a mai organizat nici o vizită în întreprinderi. Elevii au făcut practică „undeva la STAU“, dar diriginta nu știe exact care este profilul acestei întreprinderi, n-a fost niciodată acolo și nu știe dacă există profesiuni care i-.. ■ putea interesa pe elevi. Nici la ședli mc ... părinții nu s-a discuta nimicpre orientarea profesional-* . •.*.• elevii își schimbă foart< , •* rile pe parcursul perieid** școli• — motivează dirigint i greu de discutat cu ei... Nu arareori acțiunile organizate în școală în îegăti . . .tarea profesională a icter formal. In multe școli «e cută la orele de dirigenție • me formulate stereotip : , Ce să fiu ?" sau „Ce profesiune m-a<eies" dar eficiența acestor discuții destul de scăzută. Mai multi elevi, de obicei cei mai buni, vorbesc despre ce doresc să facă ei în viață, iar dirigintele participă ca simplu spectator, mulțumindu-se să consemneze opțiunile elevilor. Se resimte cu acuitate necesitatea unei îndrumări mai ample a cadrelor didactice în domeniul orientării profesionale a elevilor. Este drept că în ultimul an a început o acțiune mai largă pe această linie. Institutul de științe pedagogice a inițiat în anul trecut o sesiune în care au fost prezentate o serie de studii și comunicări privind orientarea profesională, publicate ulterior intr-un număr al,Revistei de pedagogie“ dedicat acestei probleme. "Recent a apărut în Editura științifică, sub redacția prof. univ. Miron Constantinescu, volumul ..Cercetări soHntopipprafig" Mire cuprinde o nintampn, serie de studii pe această temă întreprinse de colective ale Ministerului Invățămîntului. In 7 școli din țară funcționează, cu caracter experimental, psiho-pedagogi care se ocupă în principal de orientarea profesională a tineretului Acțiunile organizate pe plan central nu au fost însă urmate de acțiuni corespunzătoare la nivelul regiunilor, al raioanelor, al școlilor. Mulți dintre diriginții cu care am stat de vorbă ne-au mărturisit că nu cunosc studiile apărute, că nu le-au citit. Sunt necesare apoi, și îndrumări amănunțite, concrete, care să poată fi aplicate de îndată de către diriginți, în ce privește îmbogățirea îmbunătățirea surselor de informimare a cadrelor didactice și a elevilor, s-au făcut numeroase propuneri. Iată citeva : Prof. Ecaterina Șerbănescu (Liceul „Spiru Haret“, București) Broșura „Admiterea în învățămîntul superior“ este un material folositor pentru orientarea elevilor către diferitele facultăți. După cine se știe, ea apare cu mare întîrziere. Anul trecut a apărut cu puțin timp înainte de examenul de admitere, cînd, efectiv, sfatul profesorului nu a mai putut fi folositor. Pentru a realiza o îndrumare eficace a elevilor școlile ar trebui să aibă din timp această broșură. Ea însă nici nu ajunge în mina profesorilor. La citeva ore după apariția în librării, se și epuizează. Ar fi bine, de asemenea, ca broșura să fie mai completă. Este necesar să se specifice aici și profesiunile pentru care sunt pregătiți absolvenții diferitelor facultăți și secții. Un număr oarecare din tirajul acestei broșuri să fie pus la dispoziția diriginților ultimelor clase de liceu. Prof. Constanța Zamfira (Liceul „T. Vladimirescu“ Slatina)). Așteptăm cu nerăbdare monografiile profesionale. Știm cu toții că elaborarea lor, durează mult. De ce nu s-ar edita pînă atunci materiale informative scurte, operative? Nu este neapărat nevoie să fie tipărite pe hirtie bună, în condiții grafice excepționale. Sunt necesare broșuri mici, ghiduri, pliante, afișe (nu cu caracter publicitar, ci mai mult informativ) etc. Sunt așteptate atît de elevi cit și de noi articole privitoare la caracteristicile unor profesiuni. Prof. Anton Cherarchian (Liceul ..Mihai Viteazul“, București). Ministerul Invățămîntului Institutul de științe pedagogice ar trebui să se clădească și la materiale de informare care să se părunc >or să gindesc la faptul că oamenii școlii ar trebui să influențeze mai direct buna reușită a unor acțiuni exercitate de instituții din afara imha'.iM n..t. Ar trebui să se ia organizării pe această temă a unor emisiuni la televiziune și la radio, să se organizeze acțiuni in cadrul universităților populare și a altor așezăminte culturale de masă. ,? se inițieze dezbatem în r. pv vr. ' ’ f-Vladír. P•' c ■' v* id - Ou U amplificare, să se publice literatură de popularizare, adresată părinților. Pmnirumiul 249 elevi de liceu din Suceava, Piatra Neamț, Ploiești, Brașov, Slatina și București ne-au răspuns la întrebările: 1. Ce intenționați să faceți după terminarea liceului? 2. Ce doriți să deveniți în viață ? 3. Ce știți despre profesiunea aleasă ? 4. Cine sau ce anume v-a determinat să o alegeți ? 5. Cînd v-ați hotărît ? Cu 23 de diriguiți am discutat despre: • opțiunile elevilor lor; • acțiunile organizate de școală pentru inițierea în cunoașterea viitoarei profesiuni; • cunoștințele pedagogilor despre meseriile către care îi orientează pe absolvenții de liceu. Peste cîteva 1 ■ v \ *»», tizicile liceelor. Pro : :*er. : i * nsv! i iarientării profesiei ■ < ■ : -x de inițiative. Diriginții — și nu numai ei — trebuie să-și propună în planurile lor de muncă mături eficiente, concrete de îndrumare a elevilor, de in. ir "■ t<* - MIRCEA IONEL ■ I / „Unele aspecte ale perfecționării cadrelor didactice“ Mă raliez punctului de vedere al profesorului Zaharia Talabă, care, în articolul „Unele aspecte ale perfecționării cadrelor didactice“ („Gazeta învățămîntului“ nr. 874), susține, în esență, că pentru acordarea gradului II factorul determinant ar trebui să-l constituie inspecția la catedră și nu aprecierea unor răspunsuri școlărești la biletele cu întrebări. Eu aș propune ca inspecția la clasă să fie făcută atît de specialist, cit și de un pedagog sau psiholog și să fie temeinic efectuată toate tipurile de lecții, la clasa se diferite etc. Este limpede că au niște răspunsuri teoretice, livrești — fie ele și foarte bune — ale profesorului dau garanția măiestriei sale pedagogice. Numai practic, în procesul predării, se poate aprecia cum au fost însușite cunoștințele de specialitate și cum sunt ele aplicate în lumina ultimelor date ale pedagogiei, pe baza unei juste orientări ideologice. Judicioasă mi se pare și propunerea autorului ca lucrările prezentate la examenul de gradul II să fie rezultatul unei experiențe proprii, să susțină puncte de vedere noi și interesante, a căror aplicare ar aduce îmbunătățiri în alcătuirea programelor și manualelor, în procesul predării. Este neîndoios că astfel de lucrări, fie și modeste ca întindere, ar aduce mai multe servicii învățămîntului decit așanumitele lucrări metodico-științifice care, adesea, sunt simple compilații. Și încă un argument care, după părerea mea, pledează pentru a așeza măiestria pedagogică în centrul examinării la acordarea gradului II, mulți directori și inspectori afirmă că o serie de profesori, care și-au intensificat mult munca în perioada de pregătire pentru examenul de grad nu au continuat să lucreze cu aceeași intensitate după ce și-au luat examenul. Deci, în forma lui actuală, din mijloc de ridicare a nivelului profesional, acest examen se transformă într-un scop în sine. La propunerea făcută de autorul articolului citat în ce privește obținerea gradului I îmi permit să adaug și eu una. Este foarte bine ca unui profesor să i se acorde gradul I pentru o lucrare cu caracter științific sau metodic, pentru un manual etc. Dar, oricît de izbutite ar fi aceste lucrări, ele rămîn totuși niște „unicate“. Cred că și profesorilor cu o îndelungată activitate cultural-științifică, efectuată uneori în decurs de zeci de ani in publicistică, la revistele de specialitate, în cadrul societăților științifice, ar trebui să li se acorde „de jure“ gradul I. In încheiere aș vrea să arăt că profesorul Zaharia Talabă are dreptate și cînd poenește de o anumită „psihologie reticentă“ creată de actuala organizare a examenelor de grad. Bunăoară, cunosc un profesor care intenționează să se înscrie la examenele de grad și care a renunțat să mai critice beteșugurile unor manuale de limba franceză, întrucît știe că va fi „ascultat“ de autori sau recenzenți ai respectivelor manuale. Prof. FLORIN ANGHEL Pitești „Poate fi studiată teoria literaturii în 31 de ore?“ Articolul „Poate fi studiată teoria literaturii în 31 de ore?“, semnat de prof. Radu Ciobanu în „Gazeta învățămîntului“ nr. 874, relevă o serie de aspecte interesante, de o stringentă actualitate. Este adevărat că teoria literaturii, la ora actuală, are o poziție dezavantajată față de celelalte discipline ale științei literaturii care se studiază în școală. Nu mai puțin adevărat este și faptul că manualul pentru clasa a IX-a păcătuiește prin unele inadvertențe și confuzii. Chiar de la prima vedere, și nu numai pentru un om de specialitate, dar și pentru un nespecialist, programa de învățămînt la limba și literatura română pentru clasa a IX-a creează impresia de „miscelanee“ : noțiuni de teorie literară — 31 ore ; istoria literaturii române — 25 ore ; gramatică — 28 ore. Apoi, programa este și foarte încărcată. Sînt prevăzute 3 ore pentru recapitulare — care, bineînțeles, se fac înainte de lucrările scrise trimestriale — și încă 3 ore pentru controlul lecturii. Nu s-a rezervat însă nici o oră compunerilor, recapitulării la sfîrșit de sau recapitulării finale, capitole oe la dispoziția profesorului nu mai vorbim, cu toate că și acestea sunt absolut necesare, în funcție de particularitățile fiecărei clase în parte. Este de la sine înțeles că în astfel de condiții nu li se poate da elevilor o imagine de ansamblu nici a noțiunilor de teorie literară, nici a celor de istoria literaturii ; în goana după „mult“ se ajunge, de fapt, la formalism. S-a discutat adesea etapa în care trebuie despre situat studiul teoriei literare. Experiența muncii didactice ne îndreptățește să opinăm pentru studierea acestei discipline .In clasa a IX-a, cu condiția ca parcurgerea materiei să aibă loc într-un ritm mai rațional, deci într-un număr mai mare de ore, astfel incit noțiunile de teorie literară să poată fi aprofundate. Din cele 96 de ore afectate studiului limbii și literaturii române la clasa a IX-a (deci 3 ore săptămînal), două treimi ar trebui rezervate, după părerea noastră, studiului teoriei literare și o treime recapitulării și consolidării cunoștințelor de gramatică, rămînînd ca studiul istoriei literaturii să se înceapă în clasă a X-a. In două ore pe săptămînă (aproximativ 62 de ore anual), se poate asigura o însușire temeinică a noțiunilor de teorie literară. Totodată se poate lărgi volumul de cunoștințe, în special la capitolul mijloacelor artistice, al versificației și al teoriei genurilor și speciilor literare, ilustrat cu mai multe exemplificări din literatura română și universală. Pe de altă parte, în ora rezervată săptămînal aprofundării cunoștințelor de gramatică se vor putea efectua mai multe exerciții aplicative menite să consolideze deprinderile ortografice ale elevilor. Prof. ELISABETA IORDANESCU Corabia „Necesitatea educării pentru viața de familie“ Căsătoria, întemeierea familiei, multiplele probleme ridicate de acestea constituie aspecte deosebit de serioase ale vieții oricărui cetățean. Sintem cu toții de acord că așa este și totuși școala, care îi pregătește multilateral pe tineri pentru viață, continuă să ignoreze aceste aspecte. Consider și eu, ca și autorul articolului „Necesitatea educării pentru viața de familie“ („Gazeta învățămîntului“ nr. 874), că e timpul să se treacă peste acest impas, să nu se mai fugă de realitate, să se evite implicațiile la care poate duce lipsa de îndrumare a tinerilor în această direcție. Cred că la rezolvarea impasului sunt chemate să-și aducă contribuția și organele medico-sanitare care, după cum a arătat o inițiativă a Policlinicii din Satu Mare, pot da un ajutor de seamă. Această policlinică a inițiat, cu doi ani și jumătate în urmă, un fel de instructaj de educație sanitară, care a căutat să suplinească lacuna sus-amintită din educația tinerilor. Printre problemele tratate amintim : delicatețea, pudoarea, afecțiunea, respectul reciproc în familie, raporturile personale ale soților și individualitatea, copilul, fidelitatea etc. Dorința tineretului de a-și împlini idealurile, de a păși pe un drum câ mai drept, obligația pe care o avem de a privi cu toată seriozitatea problemele mari ale vieții, ne obligă de a înlătura pseudoconveniențele conformiste, ne cer mai multă inițiativă, mai mult spirit de răspundere. OVIDIU SUCIU Satu Mare PAGINA 3 4