Gazeta Învățământului, 1970 (Anul 22, nr. 1024-1069)

1970-08-07 / nr. 1051

LICEELE INdUSTRIALE în fața unui examen complex Experții în organizarea pro­ducției industriale au demonstrat că, în actualele condiții de dez­voltare a tehnicii și tehnologiei, raportul optim între numărul ca­drelor tehnice cu calificare supe­rioară și al celor cu calificare medie este de 1:5 pentru majori­tatea sectoarelor de muncă și de 1:3 pentru unele sectoare spe­ciale. Un rol esențial pentru op­timizarea acestui raport în cadrul economiei noastre socialiste îl au liceele industriale, care vor da în viitorul an școlar prima lor pro­moție de absolvenți. Este de aceea esențial ca întregul me­canism care contribuie la for­marea profesională a acestor spe­cialiști cu calificare medie să funcționeze cu deplină eficiență. De o deosebită importanță pen­tru buna pregătire și pentru re­partizarea corespunzătoare în pro­ducție a elevilor care intră acum în ultimul an de studiu al liceelor industriale este conturarea precisă a funcțiilor și posturilor in care vor lucra după ționăm acest fapt absolvire. Men­întrucît discu­țiile pe care le-am avut recent cu o serie de elevi fruntași ai liceelor de specialitate, aflați în tabăra organizată la Brașov de către C.C. al U.T.C., ne-au arătat că unele licee nu au adus încă la cunoștință viitorilor absolvenți nici în ce va consta activitatea lor în anul V, nici condițiile de care vor dispune pentru înca­drarea în producție. Se impune deci cu necesitate ca, de îndată, direcțiile de personal și învăță­mânt din ministerele care au în subordine licee industriale să sta­bilească principalele posturi ce vor putea fi ocupate în întreprin­deri și instituții de către viitorii absolvenți ai acestora și să le co­munice fiecărui liceu. Pot fi in­cluse atît posturile în speciali­tatea obținută prin studii cit și în specialități înrudite, pentru care se cer cunoștințe tehnice de nivel mediu, în industria construcțiilor de mașini, de pildă, absolvenții liceelor de specialitate pot ocupa funcțiile de tehnician-proiectant, electromecanic pentru aparate de măsură și automatizări, metrolog, lăcătuș-montator pentru mașini e­­lectrice, sculer pentru scule, dis­pozitive și verificatoare, electro­nist pentru mașini electronice de calcul etc. In industria energiei e­­­­lectrice și termice asemenea funcții sunt: tehnician proiectant, operator la camera de comandă termică, o­­perator la instalațiile de turbine cu aburi sau gaze, electrician pentru verificări și măsurători electrice în centrale și rețele e­­lectrice etc. Un factor determinant pentru buna pregătire a primei promo­ții de absolvenți ai liceelor in­dustriale este asigurarea locurilor de practică corespunzător fiecărei specialități. După cum se știe, în anul V primul trimestru este desti­nat exclusiv pregătirii practice. Cu atît mai mult este necesar ca încă de pe acum să se ducă tratative cu întreprinderile de profil pentru a se asigura locuri de practică în care elevii să execute efectiv lu­crările prevăzute în programele școlare. Pentru ca, după reparti­zarea în producție, perioada de acomodare a absolvenților cu lo­cul de muncă să fie cât mai mică, ar fi bine ca practica să se reali­zeze pe cit posibil în întreprinde­rile, secțiile și atelierele in care urmează să fie încadrați. Se cuvine menționat faptul po­zitiv că comitetele de direcție ale unor întreprinderi, conștiente că buna pregătire a personalului me­diu de specialitate este condițio­nată în mare măsură de gradul de dotare tehnică a școlilor și de asi­gurarea posibilităților ca în timpul instruirii practice elevii să lucreze efectiv în meserie, au transferat unităților școlare utilaje, mașini, aparate de măsură și control, iar altele au organizat, în cadrul în­treprinderii, secții sau ateliere speciale destinate practicii ele­vilor. Semnalînd asemenea ini­țiative pozitive, se impune tot­odată să recunoaștem deschis că dotarea tehnică a atelierelor, labo­ratoarelor și cabinetelor școlare de specialitate, condițiile materiale o­­ferite practicii elevilor se situează — atît cantitativ cît și, mai ales calitativ — sub nivelul cerințelor unei instruiri moderne, de pers­pectivă, care să țină seama de dez­voltarea impetuoasă a tehnicii in­dustriale, a economiei în ansam­blul ei. De aceea, după părerea noastră, în acest domeniu se cer întreprinse rapid acțiuni de an­vergură. Dotarea învățămîntului liceal de specialitate trebuie să permită îmbunătățirea substanția­lă a caracterului intuitiv al pre­dării, creșterea ponderii demon­strațiilor și a lucrărilor practice, să asigure posibilitatea ca fie­care elev să poată lucra efectiv la mașina, aparatul sau mecanis­mul despre care se vorbește la lecții. Spunem aceasta întrucît simpla prezentare în fața elevi­lor a schemei sau desenului unei mașini sau a unui aparat, fie chiar însoțită de explicații, s-a dovedit insuficientă. Laboratoarele și cabi­netele școlare de specialitate ar trebui astfel dotate încît după orele de curs, în timpul lor liber, elevii să poată examina, dacă do­resc, încă o dată modul de func­ționare a unei mașini sau a unor aparate, părțile lor componente etc. Este pozitiv, desigur, faptul că unele ministere ca, de exemplu, Ministerul Industriei Construcții­lor de Mașini, Ministerul Energiei Electrice, Ministerul Industriei Ușoare, Ministerul Industriei Pe­trolului au întocmit planuri de perspectivă în ceea ce privește do­tarea atelierelor, laboratoarelor și cabinetelor școlare de specialitate. Este însă necesar ca, în perioada care a mai rămas pînă la deschi­derea noului an școlar, fiecare școală să efectueze o inventariere completă a dotării atelierelor, la­boratoarelor și cabinetelor șco­lare de specialitate și, în funcție de planul de școlarizare, de norma­tivele privind dotarea și de pro­gramele școlare să se ia măsuri de completare. Intervenția nemijlocită a direcțiilor de personal și învăță­­mm­înt din ministere, centrale in­dustriale și a comitetelor de direc­ție din întreprinderi este necesară pentru a asigura succesul acestei acțiuni acolo unde nevoile de utilaj sau spațiu depășesc posibilitățile de rezolvare ale conducerilor de școli. Hotărîtoare pentru calitatea for­mației profesionale a muncitori și specialiști cu viitorilor califi­care medie este activitatea profe­sorilor care predau disciplinele de specialitate, în general cei care răspund de încadrarea școlilor cu personal didactic s-au preocupat să asigure pe fiecare post oameni competenți, bine pregătiți. Nu pu­tem trece totuși cu vederea faptul că și anul trecut s-a practicat la încadrarea personalului, fărîmița­­rea de catedre, pentru a se acorda ore în plus pentru normă anumi­tor profesori sau, în unele cazuri, unor persoane cu funcția de bază în alte școli, în întreprinderi, sau instituții. Este însă o cerință fun­damentală a bunului mers al pro­cesului de învățămînt ca profesorii care predau obiectele de cultură generală și de cultură tehnică­ ge­­nerală să fie încadrați cu funcția de bază în școală. Ne referim, de pildă, la obiecte ca studiul ma­terialelor, desenul tehnic, mecani­ca tehnică, electrotehnica și e­­lectronica, protecția muncii, orga­nizarea și planificarea producției. Pentru predarea obiectelor privind utilajul și tehnologia meseriei și respectiv a specialității la care școala, din lipsă de specialiști, nu poate încadra profesori cu funcția de bază este cazul să fie încadrați specialiști cu experiență din sec­țiile sau atelierele în care fac prac­tică elevii clasei respective. Acor­darea de ore un plus peste normă, profesorilor, directorilor și direc­torilor adjuncți de școli trebuie să constituie o excepție, acceptată nu­mai în cazurile cînd nu există nici o altă soluție, în orice caz, se im­pune ca orele în plus peste normă să fie acordate numai acelor ca­dre care în anul anterior și-au în­deplinit în condiții foarte bune toate sarcinile prevăzute de Statu­tul personalului didactic, inclusiv acelea privind confecționarea de material didactic și îndrumarea științifică în afară de clasă a ele­vilor. Stadiul actual de dezvoltare industriei noastre socialiste, cerin­a­țele pe care le formulează aceasta față de pregătirea promoțiilor vii­toare de specialiști cu calificare medie solicită sporirea generală a exigențelor privind­ selecția pro­fesorilor de specialitate. A sosit momentul ca la încadrarea acestor profesori să se țină seama nu nu­mai de titlul lor, ci și de facultatea și secția absolvită, precum și de domeniul in care au mai multă experiență. De exemplu, un inginer mecanic care a absolvit Faculta­tea de tehnologia construcțiilor de mașini — secția „mecanică fină“ și care a lucrat în ateliere sau secții de mașini-unelte sau de sculărie poate preda cu bune re­zultate obiecte ca „utilajul și teh­nologia prelucrărilor mecanice“, „mașini-unelte și prelucrări prin așchiere“, „tehnologia construc­țiilor de mașini“. Dacă însă a­­celași absolvent­ a lucrat intr-un serviciu de proiectări, atunci ar trebui să fie încadrat la obiecte ca „desenul tehnic“, „proiectarea scu­lelor, dispozitivelor și verificatoa­relor“. Se înțelege că, dacă se pune problema încadrării lor cu­tia de bază în școală, inginerii fiinc­în cauză ar putea preda și obiecte ca „mecanica tehnică“ sau „toleranțe și măsurători tehnice“. Elaborarea și trimiterea în școli, de către direcțiile de personal și învățămînt din ministere, a unor îndrumări privind obiectele la care pot fi în­cadrați specialiștii ce vor să lu­creze în învățămîntul profesional tehnic și liceal de specialitate ar fi de mare folos și ar conduce la evi­tarea unor anomalii născute din lipsa de orientare a unor direc­tori. In aceeași ordine de idei, o deo­sebită importanță o are modul de alcătuire a catedrelor. Se oferă mult mai­­ indicat ca, const­dacă este posibil, profesorul să predea un singur obiect la diverși ani de studii, specialități sau forme de învățămînt (licee industriale, școli profesionale, de specializare post­­liceală, școli de maiștri), decit mai multe obiecte la un singur an de studii, la o singură specialitate sau formă de învățămînt, în felul a­­cesta el va putea adunei mai mult pregătirea lecțiilor și-i va rămîne timp pentru a se putea ocupa și de rezolvarea în condiții bune a celor­lalte sarcini de răspundere ce-i sunt date prin Statutul personalu­lui didactic. Pregătirea atentă, chibzuită muncii în noul an școlar, care va da o prima promoție de absolvenți ai li­ceelor industriale, se impune cu atît mai mult cu cît în perioada 1971—1980 liceele de specialitate vor deveni, conform prevederilor din Directivele Congresului al X-lea al P.C.R., principala formă de pregătire a cadrelor medii, iar nevoile în acest domeniu ale eco­nomiei noastre socialiste necesită ridicarea continuă a calității pre­gătirii acestor specialiști. Ing. ION PUȘCAȘU director general adjunct în Ministerul învățămîntului K PE LITORAL ÎN TABĂRA„AȘILOR“ La Costinești și Schitu, in tabe­rele de la marginea mării, și-au dat întîlnire „așii" liceelor noas­tre. 360 de liceeni — unul și unul, cum ni-i recomanda un profesor — toți finaliști ai olimpiadelor naționale de literatură, matema­tică, fizică și chimie sau cîștigă­­tori ai unor premii și mențiuni la olimpiadele internaționale. Ii poți întîlni la Costinești și la Schitu pe Florin Țuțurdău, Octavian Sima și Dragoș Falie, pe Valentin Mir­­șu, Ioan Laceț, Nicolae Mitrea și Augustin Ioanițescu, pe Doru Ștefănescu și Alexandru Dincă și încă pe mulți alții ca ei, bine cu­noscuți in lumea școlară. Au ve­nit să petreacă două săptămîni de vacanță, să se cunoască și să lu­creze laolaltă în această oază de verdeață poleită de soare, îm­prospătată de briza mării. M-am aflat deunăzi, pentru ci­­­teva ceasuri, în mijlocul lor. Nu... știu de ce, dar îmi închipuisem că voi, avea de-a face — data f­iind preocupările lor științifice cu niște tineri sobri, puț­in­d­ispu­și la­ vorbă, retrași, poate chiar dis­tanți. De unde! „Așii" sunt ado­lescenți obișnuiți, ca oricare alț­i, dar poate mai plini de vervă, de umor, interlocutori deosebit de agreabili. Premiile, diplomele, re­­numele nu i-au făcut să-și piardă firescul, să devină afectați, să-și schimbe atitudinea. In tabără se simt excelent. Li s-au creat condiții foarte bune atît pentru discuții științifice sau literare, cît și pentru odihnă și distracții. Am stat de vorbă cu cîțiva profesori care-i însoțesc. O primă apreciere a acestora, una­nimă , o tabără care reunește­ e­­levi din întreaga țară cu înclinații speciale pentru diverse domenii, cu preocupări stricte, intr-o dis­ciplină sau alta, constituie un ca­dru ideal pentru o activitate efi­cientă, utilă. Ea contribuie la dez­voltarea personalității adolescen­ților, la lărgirea orizontului, a cunoștințelor lor, timp le oferă largi și în același posibilități pentru schimburile de idei, de opinii, de experiențe. Prin pro­filul său, și mai cu seamă prin conținutul activităților pe care le organizează, tabăra este un mic centru de cercetare și de creație. împărțiți pe grupe; in funcție de vîrstă și de discipline, elevii participă la un program întocmit cu deosebită grijă de colectivul de profesori (au fost desemnați să îndrume activitatea taberei profe­sori dintre cei mai buni, cu bogată experiență didactică). Cum este și firesc, aceste activități nu amin­tesc prin nimic activitățile școla­re. Se cuprind in schimb, în ca­drul lor, întîlniri cu personalități ale științei și culturii noastre —­ printre care se numără acad. Con­stantin Popovici, prof. univ. dr. doc. Mircea Manu, conf. univ Că­lin Beșliu, prof. univ. dr. Augustin Z.N. Pop și alții — sau discuții pe teme c­um sunt „Aspecte noi in problema afinității chimice". ..Problemele energiei in fizica ac­tuală“. ..Personalitatea lui Nicolae Titulescu." etc. în cadrul fiecărei grupe se prezintă referate pe di­­v­er­se probleme, se organizează df.zbateri, simpozioane. La pri­ma întîlnire a matematicienilor, bunăoară, au fost rezolvate proble­mele date la recenta olimpiadă internațională de la Budapesta. Firește, elevii au propus mai mul­te soluții și fiecare pe rind a fost luată în discuție. Intr-o viitoare ședință urmează să fie rezolvate problemele date la concursul de admitere în facultățile de mate­matică. O activitate bogată desfășoară și pasionații de literatură. Prin­tre ei sunt și membrii „Săgetăto­rului", bine cunoscutul cenaclu literar al elevilor din Capitală. Și „condeierii", cum le spun cole­gii de tabără, s-au ocupat, la o primă întîlnire, de temele date la Olimpiadă. Apoi au pus bazele, u­­nei reviste intitulată ..Interferen­țe olimpice". Cu­ privește creația propriu-zisă, aceasta rămâne la inspirația fiecăruia. Și se pare că ea nu lipsește, pentru că acolo, pe malul mării, muza nu se lasă aș­teptată. N-am vrea să se creadă că la Costinești și Schitu elevii nu fac altceva decit rezolvă probleme și poartă discuții. Armonios alcătuit, programul le oferă și foarte multe ceasuri de divertisment. Zilnic fac plajă, înoată, participă la con­cursuri sportive, fac excursii­­ por­nesc în drumeții pe întregul lito­ral. Brașovenii și arădenii au a­­­­dus cu ei și câte o orchestră bine pusă la punct și seară de seară în tabără se dansează, se iniția­ză concursuri pentru cel mai bun solist vocal sau instrumental, în tabăra așilor activității șco­lare zilele sunt nu numai instruc­tive, ci și pline de bucurie, recon­fortante, vesele. MONICA VERDEȘ Echipele de elevi se disting pe numeroase șantiere naționale Înotul — sport preferat al vacanței de vară V Daca nu­ îi faci căruia iarna... După cum se știe, in ju­dețele care au o rețea mai dezvoltată de tabere, pe lân­gă inspectoratele școlare funcționează centre speciale care se ocupă nemijlocit de administrarea și exploatarea acestora în asemenea con­diții, nicit în vacanțele șco­lare ele să poată primi elevi la odihnă și recreere. Acum, cînd sîntem în mijlocul va­canței de vară, putem con­stata că majoritatea tabere­lor și coloniilor au fost ame­najate și aprovizionate in mod corespunzător. Cu toate acestea, în unele locuri apro­vizionarea se face în condi­ții grele, datorită numărului mic de mașini de care dis­pun centrele față de răspîn­­direa taberelor pe teritoriul județelor. O asemenea situa­ție există de pildă în jude­țul Caraș-Severin, unde din cele trei mașini ale centru­lui de tabere, nici una nu este în stare de funcționare, deși din octombrie pînă la începutul lunii iunie a fost timp mai mult decit sufici­ent pentru repararea lor. Suntem­ curioși să aflăm cum vor fi justificate impor­tantele sume de bani ce tre­buie plătite întreprinderii județene de transport pen­tru autocamionul închiriat centrului de tabere. Deocam­dată știm doar că toate ta­berele din județ sunt situate în munți și că pe șeful cen­trului îl cheamă Munteanu... GH. SANDU Ultima perioadă a anului șco­lar 1969—1970 și îndeosebi zilele stabilirii mediilor­­ trimestriale, și anuale și sesiunile examenelor și concursurilor recent încheiate au evidențiat o dată mai mult nece­sitatea exigenței școlare. Elevi care un întreg an nu și-au înde­plinit în mod conștiincios obliga­țiile, n-au participat cu regulari­tate la cursuri și nu și-au însușit cunoștințele prevăzute de pro­gramele de învățămînt au păzit zile de-a rîndul ușile cancelari­ilor, solicîndu-i pe profesori să-i examineze și să-i reexamineze, în speranța că vor „ciupi“ cum­va, în cîteva minute, o notă de trecere pe care n-au fost în stare s-o obțină în decursul unui an școlar. Pe de altă parte, părinții acestor elevi, dintre care unii n-au trecut pe la școală nici mă­car o dată de la deschiderea cursurilor, au asaltat în ultimele zile ale anului de învățămînt șco­lile făcînd tot felul de apeluri la bunăvoința cadrelor didactice și încercînd să pună în mișcare un adevărat lanț contemporan al slăbiciunilor, , al cărui zăngănit supărător s-a făcut simțit îndeo­sebi în etapa concursurilor pen­tru admiterea în liceu și în învă­țămîntul superior. Au existat chiar cazuri în care anumiți pă­rinți au mers pînă la tentativa jignitoare de cumpărare a bună­voinței învățătorilor și profeso­rilor. Spre cinstea lor, cadrele didac­tice resping cu demnitate aseme­nea gesturi, manifestînd, în ma­rea lor majoritate, exigență principialitate în aprecierea cu­­u­noștințelor elevilor. Cu toate a­­cestea, nu s-ar putea spune că presiunile exercitate asupra șco­lilor au rămas peste tot fără urmări în ce privește scăderea e­­xigenței. Se cunosc situații în care in ultimele săptămîni ,și u­­neori chiar în ultimele zile ale anului școlar au apăru­t în cata­loage note mari ce contrastau nu numai cu toate cele obținute an­terior de elevii cărora li s-au a­­cordat, dar și cu nivelul general de pregătire al școlarilor respec­tivi. S-au semnalat de asemenea modificări de note, de medii etc. Ministerul învățămîntului și in­spectoratele școlare au fost puse nu de puține ori în situația de a ancheta cazuri care demonstrau o gravă lipsă de exigență și de a lua măsurile corespunzătoare. Situațiile de felul celor men­ționate își au explicația și în fap­tul că ani de zile exigența n-a fost situată la locul ce i se cuvine în activitatea școlară, deși învă­țămîntul românesc are în această privință tradiții remarcabile. Că așa stau lucrurile se poate con­stata și din faptul că problema exigenței școlare nu a fost tra­tată în manualele de pedagogie și în general în literatura de specialitate. Este meritul condu­cerii noastre superioare de partid și de stat de a d­­­epus exigența școlară în drepturile sale firești. Directivele Comitetului al Partidului Comunist Central Român privind dezvoltarea învățământu­lui, Legea învățămîntului și alte documente de partid și de stat au ridicat exigența pedagogică nivelul cerut de actuala dezvol­ta­tare a societății noastre. Noile re­gulamente școlare — deși sus­ceptibile de îmbunătățiri — cre­ează cadrul organizatoric necesar asigurării exigenței în toate in­stitutele de învățămînt Făurirea societății socialiste multilateral dezvoltate presupune oameni teminic pregătiți, care să fie în același timp buni specia­liști și cetățeni înaintați, cu un orizont larg, cu spirit de iniția­tivă, cu o minte receptivă la tot ce este nou și avansat, cu un înalt spirit de responsabilitate față de îndatoririle sociale. Este limpede ca lumina zilei că ase­menea oameni nu pot fi formați decât în condițiile unei înalte e­­xigențe școlare. Iată de ce exi­gența nu poate constitui o pro­blemă de conjunctură, care să se soluționeze doar în anumite eta­pe ale anului școlar, ci trebuie să fie o caracteristică permanentă, organică a întregii vieți școlare. Trăsătura dominantă a exigen­ței școlare rezidă în asigurarea unui sistem de cerințe care să-i pună pe elevi în situația de a da un randamet maxim la învățătu­ră și de a avea o comportare e­­xemplară atit în școală cît și în afara acesteia. Un asemenea sis­tem de cerințe nu se constituie însă de la sine și nici nu poate fi stabilit la centru și oferit școli­lor de pe întreg cuprinsul țării. Bazele lui, elementele cu carac­ter obligatoriu, valabile intr-ade­văr pentru toate unitățile școlare sunt prevăzute în documentele de directivă elaborate de conducerea partidului și a statului și în noile regulamente de organizare și funcționare a școlilor, întocmite în lumina acestor documente. Ceea ce conferă însă valoare o­­perațională sistemului de cerințe este caracterul său concret, con­cordanța sa deplină cu necesită­țile fiecărei școli, cu specificul acesteia, cu particularitățile tradițiile sale, cu stadiul de dez­­i­voltare și cu perspectivele evo­luției sale viitoare. Este deci de datoria conducerii fiecărei unități școlare, a colectivului său didac­tic ca, pornind de la elementele cu valabilitate generală și în te­meiul acestora, să-și elaboreze un sistem de cerințe unice care să reglementeze sub toate aspectele" comportarea elevilor. La liceul nostru, un colectiv restrîns de dascăli cu mare experiență a e­­laborat, pe baza documentelor o­­ficiale, un proiect de cerințe uni­ce izvorît din specificul său ca școală de bază a Institutului de științe pedagogice. Acest proiect, perfecționat prin consultarea al­tor cadre didactice și definitivat în urma dezbaterii lui în consi­liul profesoral, a fost inclus, în forma lui definitivă, în regula­mentul de ordine interioară și pus în aplicare. Experiența colectivului nostru demonstrează că exigența școlară exclude toleranțele. Ne-am con­vins că dacă la prima sa faptă reprobabilă elevul întîlnește to­leranța, ajunge să creadă că poate comite în continuare acte pentru care nu va fi tras la răs­pundere. De aceea procedăm în așa fel nicit de pe băncile școlii elevii noștri să simtă în mod direct că societatea trage la răs­pundere pe cei ce încalcă cerin­țele sale, legislația, normele de conviețuire socială. Tradițiile liceului nostru, fer­mitatea majorității corpului pro­fesoral, poziția înaintată pe care s-au situat cei mai mulți dintre elevii liceului și familiile acestora au făcut ca exigența să se înră­dăcineze temeinic. Din păcate însă există și cazuri în care exi­gența școlară este privită de pe poziții subiective. Atît unii elevi cît și părinții acestora și uneori anumiți profesori nu se declară principial împotriva exigenței, dar ar dori ca ea să se manifes­te numai față de alții. La noi ca și în celelalte școli ale țării sunt oameni care consideră în mod sincer că e foarte bine să crească exigența, să se ridice nivelul la învățătură, să se întărească dis­ciplina, dar să nu se ia nici un fel de măsuri pentru aceasta. Al­ții vor să se aplice măsuri care să nu supere pe nimeni, să nu determine­­ cumva tragerea la răs­pundere a cuiva. Am întîlnit în afara școlii cetățeni care or­și­tează după atitudinea corectă a tineretului, dar pe care îi șochea­ză atitudinea fermă a corpului profesoral față de abaterile ele­vilor de la ținuta școlară. Ei uită că omul în formare are nevoie să fie învățat atît ceea ce trebuie să facă, cît și ceea ce nu-i este admis, ceea ce îi este interzis, că este obligat să răspundă de fap­tele sale în fața colectivității, a opiniei publice, a societății, căci numai așa va ajunge un om in­tegru, cu un caracter ferm, cu simț de răspundere. Exigența școlară nu-i privește însă numai pe elevi. Adevăratul profesor începe prin a fi exigent cu sine însuși, atitudine care îi conferă în mod sigur autoritate și obiectivitate. Am avut nenu­­mărate prilejuri să constat apre­cierea de care se bucură aseme­nea profesori în fața elevilor. O notă mică acordată de ei, o sanc­țiune sau orice altă măsură este considerată de elevi și de părinții acestora drept o măsură educati­vă necesară, utilă, tocmai pentru că pornește de la niște oameni ce acționează de pe pozițiile unei e­­xigențe principiale. Cunosc însă și profesori care umplu cataloa­gele cu note mici deși lecțiile lor nu se ridică la nivelul cerințelor. Dovedind o concepție eronată a­­supra exigenței școlare, unii pro­fesori tineri își închipuie că se pot impune în fața elevilor prin utilizarea notei drept mijloc de intimidare. Colectivul nostru le arată tinerelor cadre că în reali­tate se pot impune în fața elevi­lor numai prin competență, prin muncă de înaltă ținută, printr-o atitudine obiectivă, imparțială, principială. Cît despre notă, să nu se uite că notarea elevilor este un mijloc de constatare a gradu­lui lor de pregătire, de apreciere a muncii lor și nu un mijloc de disciplinare, în nici un caz nota nu poate fi folosită ca un mijloc de presiune, de terorizare, de a­­sigurare a unei așa zise exigențe. Cea dințâi caracteristică a notei constă în aceea că ea trebuie să fie întotdeauna justă. In sufletul copilului nu trebuie să încolțeas­că nici un moment ideea că pro­fesorii pot fi nedrepți, pătimași sau răzbunători. Tocmai de aceea avem datoria să procedăm astfel încît exigența să nu apară nici în fața elevilor, nici în cea a părin­ților lor ca o sperietoare. Adevă­rata exigență, se exprimă printr-o severitate just înțeleasă, izvorîtă dintr-o dragoste nemărginită pentru copiii care ne-au fost în­credințați, di­ntr-o mare încrede­re în posibilitățile lor. Experiența celor mai bune școli și a celor mai buni dascăli, dovedește că acolo unde se mani­festă o asemenea exigență, unde cerințele ferme față de școlari se îmbină cu o atitudine profund umană, acolo această încredere­­ dobândește în mod firesc carac­ter de reciprocitate și se creează cel mai fertil teren pentru­­ rea­lizarea înaltelor țeluri ale edu­cației socialiste. Prof. emerit ION DRAGU directorul liceului „Ion Neculce” București EXIGENȚA PAGINA 2 -------------------------------------\ m

Next