Gazeta Învățământului, 1970 (Anul 22, nr. 1024-1069)
1970-08-07 / nr. 1051
LICEELE INdUSTRIALE în fața unui examen complex Experții în organizarea producției industriale au demonstrat că, în actualele condiții de dezvoltare a tehnicii și tehnologiei, raportul optim între numărul cadrelor tehnice cu calificare superioară și al celor cu calificare medie este de 1:5 pentru majoritatea sectoarelor de muncă și de 1:3 pentru unele sectoare speciale. Un rol esențial pentru optimizarea acestui raport în cadrul economiei noastre socialiste îl au liceele industriale, care vor da în viitorul an școlar prima lor promoție de absolvenți. Este de aceea esențial ca întregul mecanism care contribuie la formarea profesională a acestor specialiști cu calificare medie să funcționeze cu deplină eficiență. De o deosebită importanță pentru buna pregătire și pentru repartizarea corespunzătoare în producție a elevilor care intră acum în ultimul an de studiu al liceelor industriale este conturarea precisă a funcțiilor și posturilor in care vor lucra după ționăm acest fapt absolvire. Menîntrucît discuțiile pe care le-am avut recent cu o serie de elevi fruntași ai liceelor de specialitate, aflați în tabăra organizată la Brașov de către C.C. al U.T.C., ne-au arătat că unele licee nu au adus încă la cunoștință viitorilor absolvenți nici în ce va consta activitatea lor în anul V, nici condițiile de care vor dispune pentru încadrarea în producție. Se impune deci cu necesitate ca, de îndată, direcțiile de personal și învățământ din ministerele care au în subordine licee industriale să stabilească principalele posturi ce vor putea fi ocupate în întreprinderi și instituții de către viitorii absolvenți ai acestora și să le comunice fiecărui liceu. Pot fi incluse atît posturile în specialitatea obținută prin studii cit și în specialități înrudite, pentru care se cer cunoștințe tehnice de nivel mediu, în industria construcțiilor de mașini, de pildă, absolvenții liceelor de specialitate pot ocupa funcțiile de tehnician-proiectant, electromecanic pentru aparate de măsură și automatizări, metrolog, lăcătuș-montator pentru mașini electrice, sculer pentru scule, dispozitive și verificatoare, electronist pentru mașini electronice de calcul etc. In industria energiei electrice și termice asemenea funcții sunt: tehnician proiectant, operator la camera de comandă termică, operator la instalațiile de turbine cu aburi sau gaze, electrician pentru verificări și măsurători electrice în centrale și rețele electrice etc. Un factor determinant pentru buna pregătire a primei promoții de absolvenți ai liceelor industriale este asigurarea locurilor de practică corespunzător fiecărei specialități. După cum se știe, în anul V primul trimestru este destinat exclusiv pregătirii practice. Cu atît mai mult este necesar ca încă de pe acum să se ducă tratative cu întreprinderile de profil pentru a se asigura locuri de practică în care elevii să execute efectiv lucrările prevăzute în programele școlare. Pentru ca, după repartizarea în producție, perioada de acomodare a absolvenților cu locul de muncă să fie cât mai mică, ar fi bine ca practica să se realizeze pe cit posibil în întreprinderile, secțiile și atelierele in care urmează să fie încadrați. Se cuvine menționat faptul pozitiv că comitetele de direcție ale unor întreprinderi, conștiente că buna pregătire a personalului mediu de specialitate este condiționată în mare măsură de gradul de dotare tehnică a școlilor și de asigurarea posibilităților ca în timpul instruirii practice elevii să lucreze efectiv în meserie, au transferat unităților școlare utilaje, mașini, aparate de măsură și control, iar altele au organizat, în cadrul întreprinderii, secții sau ateliere speciale destinate practicii elevilor. Semnalînd asemenea inițiative pozitive, se impune totodată să recunoaștem deschis că dotarea tehnică a atelierelor, laboratoarelor și cabinetelor școlare de specialitate, condițiile materiale oferite practicii elevilor se situează — atît cantitativ cît și, mai ales calitativ — sub nivelul cerințelor unei instruiri moderne, de perspectivă, care să țină seama de dezvoltarea impetuoasă a tehnicii industriale, a economiei în ansamblul ei. De aceea, după părerea noastră, în acest domeniu se cer întreprinse rapid acțiuni de anvergură. Dotarea învățămîntului liceal de specialitate trebuie să permită îmbunătățirea substanțială a caracterului intuitiv al predării, creșterea ponderii demonstrațiilor și a lucrărilor practice, să asigure posibilitatea ca fiecare elev să poată lucra efectiv la mașina, aparatul sau mecanismul despre care se vorbește la lecții. Spunem aceasta întrucît simpla prezentare în fața elevilor a schemei sau desenului unei mașini sau a unui aparat, fie chiar însoțită de explicații, s-a dovedit insuficientă. Laboratoarele și cabinetele școlare de specialitate ar trebui astfel dotate încît după orele de curs, în timpul lor liber, elevii să poată examina, dacă doresc, încă o dată modul de funcționare a unei mașini sau a unor aparate, părțile lor componente etc. Este pozitiv, desigur, faptul că unele ministere ca, de exemplu, Ministerul Industriei Construcțiilor de Mașini, Ministerul Energiei Electrice, Ministerul Industriei Ușoare, Ministerul Industriei Petrolului au întocmit planuri de perspectivă în ceea ce privește dotarea atelierelor, laboratoarelor și cabinetelor școlare de specialitate. Este însă necesar ca, în perioada care a mai rămas pînă la deschiderea noului an școlar, fiecare școală să efectueze o inventariere completă a dotării atelierelor, laboratoarelor și cabinetelor școlare de specialitate și, în funcție de planul de școlarizare, de normativele privind dotarea și de programele școlare să se ia măsuri de completare. Intervenția nemijlocită a direcțiilor de personal și învățămmînt din ministere, centrale industriale și a comitetelor de direcție din întreprinderi este necesară pentru a asigura succesul acestei acțiuni acolo unde nevoile de utilaj sau spațiu depășesc posibilitățile de rezolvare ale conducerilor de școli. Hotărîtoare pentru calitatea formației profesionale a muncitori și specialiști cu viitorilor calificare medie este activitatea profesorilor care predau disciplinele de specialitate, în general cei care răspund de încadrarea școlilor cu personal didactic s-au preocupat să asigure pe fiecare post oameni competenți, bine pregătiți. Nu putem trece totuși cu vederea faptul că și anul trecut s-a practicat la încadrarea personalului, fărîmițarea de catedre, pentru a se acorda ore în plus pentru normă anumitor profesori sau, în unele cazuri, unor persoane cu funcția de bază în alte școli, în întreprinderi, sau instituții. Este însă o cerință fundamentală a bunului mers al procesului de învățămînt ca profesorii care predau obiectele de cultură generală și de cultură tehnică generală să fie încadrați cu funcția de bază în școală. Ne referim, de pildă, la obiecte ca studiul materialelor, desenul tehnic, mecanica tehnică, electrotehnica și electronica, protecția muncii, organizarea și planificarea producției. Pentru predarea obiectelor privind utilajul și tehnologia meseriei și respectiv a specialității la care școala, din lipsă de specialiști, nu poate încadra profesori cu funcția de bază este cazul să fie încadrați specialiști cu experiență din secțiile sau atelierele în care fac practică elevii clasei respective. Acordarea de ore un plus peste normă, profesorilor, directorilor și directorilor adjuncți de școli trebuie să constituie o excepție, acceptată numai în cazurile cînd nu există nici o altă soluție, în orice caz, se impune ca orele în plus peste normă să fie acordate numai acelor cadre care în anul anterior și-au îndeplinit în condiții foarte bune toate sarcinile prevăzute de Statutul personalului didactic, inclusiv acelea privind confecționarea de material didactic și îndrumarea științifică în afară de clasă a elevilor. Stadiul actual de dezvoltare industriei noastre socialiste, cerinațele pe care le formulează aceasta față de pregătirea promoțiilor viitoare de specialiști cu calificare medie solicită sporirea generală a exigențelor privind selecția profesorilor de specialitate. A sosit momentul ca la încadrarea acestor profesori să se țină seama nu numai de titlul lor, ci și de facultatea și secția absolvită, precum și de domeniul in care au mai multă experiență. De exemplu, un inginer mecanic care a absolvit Facultatea de tehnologia construcțiilor de mașini — secția „mecanică fină“ și care a lucrat în ateliere sau secții de mașini-unelte sau de sculărie poate preda cu bune rezultate obiecte ca „utilajul și tehnologia prelucrărilor mecanice“, „mașini-unelte și prelucrări prin așchiere“, „tehnologia construcțiilor de mașini“. Dacă însă același absolvent a lucrat intr-un serviciu de proiectări, atunci ar trebui să fie încadrat la obiecte ca „desenul tehnic“, „proiectarea sculelor, dispozitivelor și verificatoarelor“. Se înțelege că, dacă se pune problema încadrării lor cutia de bază în școală, inginerii fiincîn cauză ar putea preda și obiecte ca „mecanica tehnică“ sau „toleranțe și măsurători tehnice“. Elaborarea și trimiterea în școli, de către direcțiile de personal și învățămînt din ministere, a unor îndrumări privind obiectele la care pot fi încadrați specialiștii ce vor să lucreze în învățămîntul profesional tehnic și liceal de specialitate ar fi de mare folos și ar conduce la evitarea unor anomalii născute din lipsa de orientare a unor directori. In aceeași ordine de idei, o deosebită importanță o are modul de alcătuire a catedrelor. Se oferă mult mai indicat ca, constdacă este posibil, profesorul să predea un singur obiect la diverși ani de studii, specialități sau forme de învățămînt (licee industriale, școli profesionale, de specializare postliceală, școli de maiștri), decit mai multe obiecte la un singur an de studii, la o singură specialitate sau formă de învățămînt, în felul acesta el va putea adunei mai mult pregătirea lecțiilor și-i va rămîne timp pentru a se putea ocupa și de rezolvarea în condiții bune a celorlalte sarcini de răspundere ce-i sunt date prin Statutul personalului didactic. Pregătirea atentă, chibzuită muncii în noul an școlar, care va da o prima promoție de absolvenți ai liceelor industriale, se impune cu atît mai mult cu cît în perioada 1971—1980 liceele de specialitate vor deveni, conform prevederilor din Directivele Congresului al X-lea al P.C.R., principala formă de pregătire a cadrelor medii, iar nevoile în acest domeniu ale economiei noastre socialiste necesită ridicarea continuă a calității pregătirii acestor specialiști. Ing. ION PUȘCAȘU director general adjunct în Ministerul învățămîntului K PE LITORAL ÎN TABĂRA„AȘILOR“ La Costinești și Schitu, in taberele de la marginea mării, și-au dat întîlnire „așii" liceelor noastre. 360 de liceeni — unul și unul, cum ni-i recomanda un profesor — toți finaliști ai olimpiadelor naționale de literatură, matematică, fizică și chimie sau cîștigători ai unor premii și mențiuni la olimpiadele internaționale. Ii poți întîlni la Costinești și la Schitu pe Florin Țuțurdău, Octavian Sima și Dragoș Falie, pe Valentin Mirșu, Ioan Laceț, Nicolae Mitrea și Augustin Ioanițescu, pe Doru Ștefănescu și Alexandru Dincă și încă pe mulți alții ca ei, bine cunoscuți in lumea școlară. Au venit să petreacă două săptămîni de vacanță, să se cunoască și să lucreze laolaltă în această oază de verdeață poleită de soare, împrospătată de briza mării. M-am aflat deunăzi, pentru citeva ceasuri, în mijlocul lor. Nu... știu de ce, dar îmi închipuisem că voi, avea de-a face — data fiind preocupările lor științifice cu niște tineri sobri, puțindispuși la vorbă, retrași, poate chiar distanți. De unde! „Așii" sunt adolescenți obișnuiți, ca oricare alți, dar poate mai plini de vervă, de umor, interlocutori deosebit de agreabili. Premiile, diplomele, renumele nu i-au făcut să-și piardă firescul, să devină afectați, să-și schimbe atitudinea. In tabără se simt excelent. Li s-au creat condiții foarte bune atît pentru discuții științifice sau literare, cît și pentru odihnă și distracții. Am stat de vorbă cu cîțiva profesori care-i însoțesc. O primă apreciere a acestora, unanimă , o tabără care reunește elevi din întreaga țară cu înclinații speciale pentru diverse domenii, cu preocupări stricte, intr-o disciplină sau alta, constituie un cadru ideal pentru o activitate eficientă, utilă. Ea contribuie la dezvoltarea personalității adolescenților, la lărgirea orizontului, a cunoștințelor lor, timp le oferă largi și în același posibilități pentru schimburile de idei, de opinii, de experiențe. Prin profilul său, și mai cu seamă prin conținutul activităților pe care le organizează, tabăra este un mic centru de cercetare și de creație. împărțiți pe grupe; in funcție de vîrstă și de discipline, elevii participă la un program întocmit cu deosebită grijă de colectivul de profesori (au fost desemnați să îndrume activitatea taberei profesori dintre cei mai buni, cu bogată experiență didactică). Cum este și firesc, aceste activități nu amintesc prin nimic activitățile școlare. Se cuprind in schimb, în cadrul lor, întîlniri cu personalități ale științei și culturii noastre — printre care se numără acad. Constantin Popovici, prof. univ. dr. doc. Mircea Manu, conf. univ Călin Beșliu, prof. univ. dr. Augustin Z.N. Pop și alții — sau discuții pe teme cum sunt „Aspecte noi in problema afinității chimice". ..Problemele energiei in fizica actuală“. ..Personalitatea lui Nicolae Titulescu." etc. în cadrul fiecărei grupe se prezintă referate pe diverse probleme, se organizează df.zbateri, simpozioane. La prima întîlnire a matematicienilor, bunăoară, au fost rezolvate problemele date la recenta olimpiadă internațională de la Budapesta. Firește, elevii au propus mai multe soluții și fiecare pe rind a fost luată în discuție. Intr-o viitoare ședință urmează să fie rezolvate problemele date la concursul de admitere în facultățile de matematică. O activitate bogată desfășoară și pasionații de literatură. Printre ei sunt și membrii „Săgetătorului", bine cunoscutul cenaclu literar al elevilor din Capitală. Și „condeierii", cum le spun colegii de tabără, s-au ocupat, la o primă întîlnire, de temele date la Olimpiadă. Apoi au pus bazele, unei reviste intitulată ..Interferențe olimpice". Cu privește creația propriu-zisă, aceasta rămâne la inspirația fiecăruia. Și se pare că ea nu lipsește, pentru că acolo, pe malul mării, muza nu se lasă așteptată. N-am vrea să se creadă că la Costinești și Schitu elevii nu fac altceva decit rezolvă probleme și poartă discuții. Armonios alcătuit, programul le oferă și foarte multe ceasuri de divertisment. Zilnic fac plajă, înoată, participă la concursuri sportive, fac excursii pornesc în drumeții pe întregul litoral. Brașovenii și arădenii au adus cu ei și câte o orchestră bine pusă la punct și seară de seară în tabără se dansează, se inițiază concursuri pentru cel mai bun solist vocal sau instrumental, în tabăra așilor activității școlare zilele sunt nu numai instructive, ci și pline de bucurie, reconfortante, vesele. MONICA VERDEȘ Echipele de elevi se disting pe numeroase șantiere naționale Înotul — sport preferat al vacanței de vară V Daca nu îi faci căruia iarna... După cum se știe, in județele care au o rețea mai dezvoltată de tabere, pe lângă inspectoratele școlare funcționează centre speciale care se ocupă nemijlocit de administrarea și exploatarea acestora în asemenea condiții, nicit în vacanțele școlare ele să poată primi elevi la odihnă și recreere. Acum, cînd sîntem în mijlocul vacanței de vară, putem constata că majoritatea taberelor și coloniilor au fost amenajate și aprovizionate in mod corespunzător. Cu toate acestea, în unele locuri aprovizionarea se face în condiții grele, datorită numărului mic de mașini de care dispun centrele față de răspîndirea taberelor pe teritoriul județelor. O asemenea situație există de pildă în județul Caraș-Severin, unde din cele trei mașini ale centrului de tabere, nici una nu este în stare de funcționare, deși din octombrie pînă la începutul lunii iunie a fost timp mai mult decit suficient pentru repararea lor. Suntem curioși să aflăm cum vor fi justificate importantele sume de bani ce trebuie plătite întreprinderii județene de transport pentru autocamionul închiriat centrului de tabere. Deocamdată știm doar că toate taberele din județ sunt situate în munți și că pe șeful centrului îl cheamă Munteanu... GH. SANDU Ultima perioadă a anului școlar 1969—1970 și îndeosebi zilele stabilirii mediilor trimestriale, și anuale și sesiunile examenelor și concursurilor recent încheiate au evidențiat o dată mai mult necesitatea exigenței școlare. Elevi care un întreg an nu și-au îndeplinit în mod conștiincios obligațiile, n-au participat cu regularitate la cursuri și nu și-au însușit cunoștințele prevăzute de programele de învățămînt au păzit zile de-a rîndul ușile cancelariilor, solicîndu-i pe profesori să-i examineze și să-i reexamineze, în speranța că vor „ciupi“ cumva, în cîteva minute, o notă de trecere pe care n-au fost în stare s-o obțină în decursul unui an școlar. Pe de altă parte, părinții acestor elevi, dintre care unii n-au trecut pe la școală nici măcar o dată de la deschiderea cursurilor, au asaltat în ultimele zile ale anului de învățămînt școlile făcînd tot felul de apeluri la bunăvoința cadrelor didactice și încercînd să pună în mișcare un adevărat lanț contemporan al slăbiciunilor, , al cărui zăngănit supărător s-a făcut simțit îndeosebi în etapa concursurilor pentru admiterea în liceu și în învățămîntul superior. Au existat chiar cazuri în care anumiți părinți au mers pînă la tentativa jignitoare de cumpărare a bunăvoinței învățătorilor și profesorilor. Spre cinstea lor, cadrele didactice resping cu demnitate asemenea gesturi, manifestînd, în marea lor majoritate, exigență principialitate în aprecierea cuunoștințelor elevilor. Cu toate acestea, nu s-ar putea spune că presiunile exercitate asupra școlilor au rămas peste tot fără urmări în ce privește scăderea exigenței. Se cunosc situații în care in ultimele săptămîni ,și uneori chiar în ultimele zile ale anului școlar au apărut în cataloage note mari ce contrastau nu numai cu toate cele obținute anterior de elevii cărora li s-au acordat, dar și cu nivelul general de pregătire al școlarilor respectivi. S-au semnalat de asemenea modificări de note, de medii etc. Ministerul învățămîntului și inspectoratele școlare au fost puse nu de puține ori în situația de a ancheta cazuri care demonstrau o gravă lipsă de exigență și de a lua măsurile corespunzătoare. Situațiile de felul celor menționate își au explicația și în faptul că ani de zile exigența n-a fost situată la locul ce i se cuvine în activitatea școlară, deși învățămîntul românesc are în această privință tradiții remarcabile. Că așa stau lucrurile se poate constata și din faptul că problema exigenței școlare nu a fost tratată în manualele de pedagogie și în general în literatura de specialitate. Este meritul conducerii noastre superioare de partid și de stat de a depus exigența școlară în drepturile sale firești. Directivele Comitetului al Partidului Comunist Central Român privind dezvoltarea învățământului, Legea învățămîntului și alte documente de partid și de stat au ridicat exigența pedagogică nivelul cerut de actuala dezvoltatare a societății noastre. Noile regulamente școlare — deși susceptibile de îmbunătățiri — creează cadrul organizatoric necesar asigurării exigenței în toate institutele de învățămînt Făurirea societății socialiste multilateral dezvoltate presupune oameni teminic pregătiți, care să fie în același timp buni specialiști și cetățeni înaintați, cu un orizont larg, cu spirit de inițiativă, cu o minte receptivă la tot ce este nou și avansat, cu un înalt spirit de responsabilitate față de îndatoririle sociale. Este limpede ca lumina zilei că asemenea oameni nu pot fi formați decât în condițiile unei înalte exigențe școlare. Iată de ce exigența nu poate constitui o problemă de conjunctură, care să se soluționeze doar în anumite etape ale anului școlar, ci trebuie să fie o caracteristică permanentă, organică a întregii vieți școlare. Trăsătura dominantă a exigenței școlare rezidă în asigurarea unui sistem de cerințe care să-i pună pe elevi în situația de a da un randamet maxim la învățătură și de a avea o comportare exemplară atit în școală cît și în afara acesteia. Un asemenea sistem de cerințe nu se constituie însă de la sine și nici nu poate fi stabilit la centru și oferit școlilor de pe întreg cuprinsul țării. Bazele lui, elementele cu caracter obligatoriu, valabile intr-adevăr pentru toate unitățile școlare sunt prevăzute în documentele de directivă elaborate de conducerea partidului și a statului și în noile regulamente de organizare și funcționare a școlilor, întocmite în lumina acestor documente. Ceea ce conferă însă valoare operațională sistemului de cerințe este caracterul său concret, concordanța sa deplină cu necesitățile fiecărei școli, cu specificul acesteia, cu particularitățile tradițiile sale, cu stadiul de dezivoltare și cu perspectivele evoluției sale viitoare. Este deci de datoria conducerii fiecărei unități școlare, a colectivului său didactic ca, pornind de la elementele cu valabilitate generală și în temeiul acestora, să-și elaboreze un sistem de cerințe unice care să reglementeze sub toate aspectele" comportarea elevilor. La liceul nostru, un colectiv restrîns de dascăli cu mare experiență a elaborat, pe baza documentelor oficiale, un proiect de cerințe unice izvorît din specificul său ca școală de bază a Institutului de științe pedagogice. Acest proiect, perfecționat prin consultarea altor cadre didactice și definitivat în urma dezbaterii lui în consiliul profesoral, a fost inclus, în forma lui definitivă, în regulamentul de ordine interioară și pus în aplicare. Experiența colectivului nostru demonstrează că exigența școlară exclude toleranțele. Ne-am convins că dacă la prima sa faptă reprobabilă elevul întîlnește toleranța, ajunge să creadă că poate comite în continuare acte pentru care nu va fi tras la răspundere. De aceea procedăm în așa fel nicit de pe băncile școlii elevii noștri să simtă în mod direct că societatea trage la răspundere pe cei ce încalcă cerințele sale, legislația, normele de conviețuire socială. Tradițiile liceului nostru, fermitatea majorității corpului profesoral, poziția înaintată pe care s-au situat cei mai mulți dintre elevii liceului și familiile acestora au făcut ca exigența să se înrădăcineze temeinic. Din păcate însă există și cazuri în care exigența școlară este privită de pe poziții subiective. Atît unii elevi cît și părinții acestora și uneori anumiți profesori nu se declară principial împotriva exigenței, dar ar dori ca ea să se manifeste numai față de alții. La noi ca și în celelalte școli ale țării sunt oameni care consideră în mod sincer că e foarte bine să crească exigența, să se ridice nivelul la învățătură, să se întărească disciplina, dar să nu se ia nici un fel de măsuri pentru aceasta. Alții vor să se aplice măsuri care să nu supere pe nimeni, să nu determine cumva tragerea la răspundere a cuiva. Am întîlnit în afara școlii cetățeni care orșitează după atitudinea corectă a tineretului, dar pe care îi șochează atitudinea fermă a corpului profesoral față de abaterile elevilor de la ținuta școlară. Ei uită că omul în formare are nevoie să fie învățat atît ceea ce trebuie să facă, cît și ceea ce nu-i este admis, ceea ce îi este interzis, că este obligat să răspundă de faptele sale în fața colectivității, a opiniei publice, a societății, căci numai așa va ajunge un om integru, cu un caracter ferm, cu simț de răspundere. Exigența școlară nu-i privește însă numai pe elevi. Adevăratul profesor începe prin a fi exigent cu sine însuși, atitudine care îi conferă în mod sigur autoritate și obiectivitate. Am avut nenumărate prilejuri să constat aprecierea de care se bucură asemenea profesori în fața elevilor. O notă mică acordată de ei, o sancțiune sau orice altă măsură este considerată de elevi și de părinții acestora drept o măsură educativă necesară, utilă, tocmai pentru că pornește de la niște oameni ce acționează de pe pozițiile unei exigențe principiale. Cunosc însă și profesori care umplu cataloagele cu note mici deși lecțiile lor nu se ridică la nivelul cerințelor. Dovedind o concepție eronată asupra exigenței școlare, unii profesori tineri își închipuie că se pot impune în fața elevilor prin utilizarea notei drept mijloc de intimidare. Colectivul nostru le arată tinerelor cadre că în realitate se pot impune în fața elevilor numai prin competență, prin muncă de înaltă ținută, printr-o atitudine obiectivă, imparțială, principială. Cît despre notă, să nu se uite că notarea elevilor este un mijloc de constatare a gradului lor de pregătire, de apreciere a muncii lor și nu un mijloc de disciplinare, în nici un caz nota nu poate fi folosită ca un mijloc de presiune, de terorizare, de asigurare a unei așa zise exigențe. Cea dințâi caracteristică a notei constă în aceea că ea trebuie să fie întotdeauna justă. In sufletul copilului nu trebuie să încolțească nici un moment ideea că profesorii pot fi nedrepți, pătimași sau răzbunători. Tocmai de aceea avem datoria să procedăm astfel încît exigența să nu apară nici în fața elevilor, nici în cea a părinților lor ca o sperietoare. Adevărata exigență, se exprimă printr-o severitate just înțeleasă, izvorîtă dintr-o dragoste nemărginită pentru copiii care ne-au fost încredințați, dintr-o mare încredere în posibilitățile lor. Experiența celor mai bune școli și a celor mai buni dascăli, dovedește că acolo unde se manifestă o asemenea exigență, unde cerințele ferme față de școlari se îmbină cu o atitudine profund umană, acolo această încredere dobândește în mod firesc caracter de reciprocitate și se creează cel mai fertil teren pentru realizarea înaltelor țeluri ale educației socialiste. Prof. emerit ION DRAGU directorul liceului „Ion Neculce” București EXIGENȚA PAGINA 2 -------------------------------------\ m