Gazeta literară, iulie-decembrie 1955 (Anul 2, nr. 27-52)
1955-07-07 / nr. 27
Activistul de partid) figură centrală S6SIUI163 g6116r3lă 3 AC3d8m161 R. P. R. * ' In rilplp Hp 27 iunie—2 iulie au remarcabile pe tărîmul stiintei. lite contribui la ridicarea celor multi contribui la ridicarea celor mulţi la un înalt nivel de cultură pentru că destinele poporului nostru se găsesc în mîinile viguroase ale clasei cele mai înaintate, clasa muncitoare, condusă de partidul ei. Oamenii de ştiinţă, literaţii şi artiştii din R.P.R. sînt adine convinşi că urmînd calea care le-a fost deschisă de Partidul Muncitoresc Român şi de Guvernul R.P.R., calea luminată de ideile atotbiruitoare ale lui Marx, Engels, Lenin, Stalin, vor ajuta la împlinirea năzuinţelor poporului muncitor, vor ajuta la apropierea dintre popoare şi vor apăra pacea. In zilele de 27 iunie—2 iulie au avut loc lucrările sesiunii generale a Academiei R.FLR, în care au fost prezentate o comunicare a acad. Traian Săvulescu şi corapoarte privitoare la dezvoltarea cercetărilor ştiinţifice în diferite domenii ale ştiinţei din ţara noastră. După prezentarea comunicării şi corapoartelor, în cadrul acestei sesiuni au urmat discuţii la care au participat numeroşi membri ai Academiei R.P.R. .In comunicarea sa, acad. Traian Săvulescu, preşedintele Academiei R.P.R., ocupîndu-se de dezvoltarea ştiinţei, literaturii şi artei în ţara noastră, a subliniat că punerea in valoare a tot ce este progresiv în trecutul culturii noastre este o datorie patriotică pentru Academia Republicii Populare Romíne. Cu cea mai profundă veneraţie şi vie recunoştinţă — a spus vorbitorul — ne amintim că Academia de azi este clădită pe temelia Academiei Romíne, înfiinţată acum 89 de ani, printr-un decret al Locotenenţei Domneşti a Principatelor Unite. Sîntem datori dar să nu lăsăm să se aştearnă colbul uitării pe figurile marilor noştri precursori: Timotei Cipariu, Gheorghe Bariţiu, Alexandru Hurmuzache, Vasile Alecsandi, Costache Negruzzi, I. H. Rădulescu, C. A. Rosetti, care au pus piatră de temelie la edificiul culturii poporului nostru şi sînt ctitorii Academiei Republicii Populare Române. Analizînd condiţiile în care a luat fiinţă şi s-a dezvoltat Academia Romina, vorbitorul a evocat meritele unei pleiade întregi de oameni luminaţi, care prin activitatea lor ştiinţifică au îmbogăţit patrimoniul cultural al poporului nostru. Dar pe măsură ce regimul burghezo-moşieresc se întărea în a doua jumătate a secolului trecut şi începutul secolului în care trăim — se arată în comunicare — Academia Romînă a fost îndepărtată din ce în ce mai mult de frămîntările societăţii, de idealul întemeietorilor, pînă ce a devenit un instrument în mîna clasei dominante, cultivînd tradiţiile idealiste şi dogmele mistice. Orînduirea socială din trecut a silit Academia Romînă să trădeze esenţa principală a rosturilor ei. Odată cu instaurarea regimului de democraţie populară şi preluarea de către clasa muncitoare a puterii politice şi economice, printre cele dinţii instituţii adaptate noilor ţeluri revoluţionare, a fost Academia Republicii Populare Române, organizată în octombrie 1948. nu numai 7 ani de activitate Academia R.P.R. a obţinut succese remarcabile pe tărîmul ştiinţei, literaturii şi artei. S-a întărit legătura ştiinţei cu producţia, principiul de bază al întregii activităţi ştiinţifice, au fost înfiinţate noi institute de cercetări pe lîngi departamente şi Academia R.P.R., a crescut volumul publicaţiilor Academiei şi numărul lucrărilor ştiinţifice originale şi al traducerilor lucrărilor ştiinţifice sovietice, editate de Academia R.P.R., alături de oamenii de ştiinţă cu experienţă, au fost atrase în munca ştiinţifică numeroase cadre tinere; s-au dezvoltat larg relaţiile ştiinţifice cu Academia de Ştiinţe a U.R.S.S. şi cu academiile ţărilor de democraţie populară. Astfel, de la înfiinţarea ei, Academia R.P.R. a adus o contribuţie puternică la eforturile întregului popor pentru făurirea noii culturi socialiste, pentru construirea socialismului. In continuare acad. Traian Săvulescu s-a ocupat pe larg de noile sarcini ale Academiei R.P.R., de măsurile necesare pentru îndreptarea greşeli-lor şi înlăturarea lipsurilor, în lupta pentru crearea bazelor socialismului, pentru construirea şi întărirea noii orînduiri sociale, ştiinţa avînd un rol important. Oamenii de ştiinţă vor ajuta la împlinirea năzuinţelor poporului muncitor Mai departe preşedintele Academiei R.P.R. a subliniat necesitatea aprofundării învăţăturii marxist-laniniste, intensificării activităţii institutelor Academiei, legăturii dintre ştiinţă, tehnică şi producţie, precum şi a unităţii dintre teorie şi practică. De asemenea, a pus problema rolului criticii şi autocriticii pentru dezvoltarea diferitelor domenii aie ştiinţei şi a arătat că lupta de opinii şi dezbaterile libere trebuie să devină din ce in ce mai mult o armă ascuţită în arsenalul ştiinţei noastre. Ocupîndu-se de însemnătatea problemei cadrelor, acad. Traian Săvulescu a spus: Poporul nostru este bogat în oameni talentaţi, înzestraţi cu o inteligenţă superioară, capabili să creeze în scurtă vreme lucrări valoroase de ştiinţă, literatură, artă. De aceea, suntem datori să nu, lăsăm pe seama improvizaţiei problema importantă a educării cadrelor, ci s-o organizăm exemplar. Adresînd mulţumiri călduroase popoarelor Uniunii Sovietice pentru ajutorul primit în dezvoltarea ştiinţei din R.P.R. şi mai cu seamă în înlesnirea cercetărilor din domeniul fizicii nucleare, preşedintele Academiei R.P.R. a încheiat: Oamenii de ştiinţă şi cultură ştiu că opera lor va creşte, va rodi, va Corapoartele au prezentat realizări şi perspective în domeniul ştiinţei In continuarea lucrărilor acestei importante sesiuni generale a Academiei R.P.R. a urmat prezentarea corapoartelor: acad. S. Stoilov : „Realizările şi perspectivele în domeniul ştiinţelor matematice şi fizice”; acad. E. Carafoli: „Realizărileşi perspectivele în domeniul ştiinţelor tehnice şi chimice”; acad. G. Macovei: „Realizările şi perspectivele în domeniul ştiinţelor biologice, agronomice, geologice şi geografice”; acad. N. Hortolomei : „Realizările şi perspectivele în domeniul ştiinţelor medicale”; acad. P. Constantinescu- Iaşi: „Realizările şi perspectivele în domeniul ştiinţelor istorice, filozofice şi economico-juridice”. Noii academicieni ai secţiei a VIlI-a După discuţiile la corapoarte şi lucrările pe secţiuni, vineri 1 iulie, în cadrul sesiunii generale, a avut loc alegerea noilor membri onorifici, a membrilor titulari activi şi a membrilor corespondenţi ai Academiei R.P.R. La secţia a VIII-a de ştiinţe istorice — ştiinţa istoriei limbii literaturii şi artei, au fost aleşimembri onorifici: Ion Agrrbiceanu; membri titulari activi: Tudor Arghezi, Mihai Beniuc, Geo Bogza, D. Panaitescu-Perpessicius, Cezar Petrescu, Zaharia Stancu şi Tudor Vianu; membri corespondenţi : Eusebiu Camilar, Nagy István, Eugen Jebeleanu şi Alexandru Philippide. Simbătă 2 iulie au fost alese organele conducătoare ale Academiei, lucrările sesiunii generale a Academiei R.P.R. luînd astfel sfîrşit. Preşedinte al Academiei R.P.R. a fost reales profesorul academician Traian Săvulescu. Ştiinţa în slujba poporului și a construirii socialismului Nu odată şi nu de puţine ori critica noastră literară a vorbit — fie în studii mai largi, fie în articole, cronici şi recenzii — despre problema zugrăvirii veridice, multilaterale şi complexe a figurii activistului de partid in literatura noastră. Această preocupare nu este desigur întâmplătoare, fiind una din problemele cele mai importante şi actuale ale literaturii noi. Observaţiile particulare făcute asupra unor opere literare apărute în ultimii ani, cit şi articolele de sinteză au scos în evidenţă succesele incontestabile, repurtate de unii din scriitorii noştri în această privinţă. Cu mare bucurie critica şi cititorii au întîlnit în romane, piese de teatru, nuvele sau poeme figuri dragi de activişti comunişti, oameni care luptă în primele rînduri pentru traducerea în viaţă a sarcinilor partidului. Multe lucrări literare—cum ar fi „Bărăgan“ de V. Em. Galan, „Oţel şi piune“ de Ion Călugăru, „Desfăşurarea“ de Marin Preda, „Lazăr de la Rusca" de Dan Deşliu, — se remarcă tocmai prin modul iscusit in care autorii lor au reuşit să dea viaţă figurii activiştilor de partid, să facă din ei eroi de neuitat, personaje de o mare complexitate, zugrăvite în culori calde, convingătoare. Şi, fără îndoială, exemplele date mai sus se pot înmulţi. Există in literatura noastră asemenea lucrări în care întîlnim figuri realizate de activişti comunişti ca: Nelă Lepădat, Anton Filip, Lazăr Cernescu, Pavel Arjoca, Hie Barbu şi alţii. Succesele repurtate de scriitori în această direcţie se datoresc înţelegerii juste a esenţei caracterului unui activist, a rolului pe care trebuie să l joace el în lupta pentru o viaţă nouă, în crearea unei imagini convingătoare a modului în care aceşti oameni deosebiţi ştiu să fie în fruntea maselor, să le însufleţească şi să te conducă la victorie. Într-adevăr, nu poţi reda adevăratul chip al activistului de partid, dacă nu cunoşti asemenea oameni simpli, modeşti, dacă nu înţelegi caracterul lor esenţial de luptător, dacă nu reuşeşti să redai esenţialul personalităţii lor. Nu poţi crea un adevărat chip al activistului de partid, dacă nu-l cunoşti acolo, la munca lui din fabrică sau din sat, luptînd împotriva duşmanului, străduindu-se zi , şi noapte să găsească noi şi noi metode pentru îmbunătăţirea procesului de producţie. Numai atunci vei putea reda imaginea complexă a activistului de partid, cînd vei înţelege că oameni de felul acesta nu ţin discursuri grandilocvente, că au adevărată oroare pentru frazele sforăitoare care nu spun nimic, şi se feresc să rostească vorbe mari, lipsite de conţinut. Şi vei înţelege atunci care este cauza succesului lor: faptul că, înzestraţi fiind cu învăţătura partidului, ştiu să se apropie de semenii lor, să fie zi de zi, ceas de ceas alături de ei, ştiu să înţeleagă bucuriile şi necazurile, să le trăiască ca şi ei, să le priceapă năzuinţele şi alături de ei şi in fruntea lor să lupte pentru realizarea celor mai frumoase visuri aie omului. Numai atunci vei reuşi să creezi un chip de adevărat activist, cind vei înţelege ce nebănuite resurse sufleteşti se ascund sub aparenţa modestă a acestor oameni, resurse mereu valorificate în munca lor minunată şi numai atunci vei înţelege de ce el trebuie să fie figura centrală a literaturii noastre, cînd vei vedea că miile şi miile de muncitori ţărani privesc spre aceşti activişti cu încrederea ce o merită oamenii care reprezintă partidul. Activistul de partid este figură centrală a literaturii noastre, pentru că el întruchipează cele mai preţioase trăsături ale eroului epocii noastre, pentrucă el este omul care mobilizează, conduce şi însufleţeşte masele la luptă, pentru izbinda cauzei socialismului. Pentru scriitorii noştri o sarcină principală, mereu actuală, este relevarea puternicei şi indisolubilei legături dintre activistul de partid şi marea masă de oameni ai muncii. In această trainică legătură cu masele stă „secretul“ forţei şi tăriei activistului comunist, chezăşia succeselor sale. Se întîmplă de multe ori, în operele noastre literare, să se manifeste o tendinţă, cu totul nesănătoasă şi dăunătoare, care trebuie combătută cu energie. E vorba de prezentarea activistului de partid ca un „deux ex machina“ care intervine dintr-o dată, pe neaşteptate, la momentul oportun, rezolvind orice situaţie. Reducerea misiunii sale la aceea de dezlegător ad hoc al unor probleme dificile înseamnă o diminuare condamnabilă a rolului pe care-l are activistul de partid în viaţa noastră nouă. Din pricina faptului că unii dintre scriitori n-au înţeles că principalul pentru un activist comunist, ca ostaş credincios al partidului, este tocmai legătura de nezdruncinat cu masele, apar în unele romane activişti care sunt introduşi în acţiune cu foarte multă zglicenie şi mai ales pentru a rezolva în doi timpi şi trei mişcări (adeseori prin interminabile discursuri) fără ajutorul maselor, diferite situaţii grele. Fiind lăsaţi în afara ţesăturii organice a conflictului, ei apar din cînd in cînd pentru a ţine o cuvîntare sau pentru a ghici cine a comis cutare sau cutare sabotaj. Este imposibil să prezentăm în toată splendoarea rolul conducător al partidului în lupta pentru socialism, pentru zdrobirea dușmanului, dacă vom crea figuri palide, inexpresive, incolore, de activiști, oameni care nu trăiesc in mijlocul maselor, nu lucrează în directă legătură cu ele, ci intervin din cînd în cînd, fiind mai mult nişte musafiri care sfătuiesc şi dau directive. Activistul comunist este cel care aduce în mase cuvintul partidului, il face să devină fapt. Or, cum vom putea arăta noi acest element esenţial al vieţii de astăzi, cînd operele literare sînt populate nu de activişti întruchipînd cele mai bune calităţi ale omului nou, omul comunist , ci de activişti confesori, care ascultă şi dau sfaturi? Trebuie combătută şi o altă tendinţă evidentă în multe din lucrările noastre literare, ne referim la idealizarea figurii activistului de partid, la crearea unei adevărate scheme-şablon, răsuflate şi plictisitoare, a unui activist admirat şi adulat de toată lumea, cu un adevărat cult al personalităţii. Unii scriitori îşi închipuie cum ar trebui să arate anume figuri de activişti, prezentîndu-i ca pe nişte oameni mereu cufundaţi în scripte şi dosare, emiţind la fiecare pas, pe un ton grav, sentinţe, ţinînd — şi mai ales cînd nu trebuie — discursuri lungi. Se merge pînă acolo incit se creează un fel de secătuire „fictivă“ a vieţii de activist, căruia îi este interzisă orice bucurie personală, faptele omeneşti, cotidiene, fiindu-i cu totul străine. Am întîlnit şi mai întîlnim în romane, nuvele sau piese de teatru, asemenea figuri ascetice, uscate, lipsite de orice suflu. Această optică ingustă, diformantă, provine din necunoaşterea vieţii, din ignorarea contactului direct şi permanent cu realitatea. Scriitorul are datoria să pună in evidenţă bogăţia sufletească a activistului de partid, caracterul său complex, multilateralitatea personalităţii sale. Schematizarea şi şablonizarea figurii activistului de partid, reducerea ei la cîteva elemente neesenţiale, netipice, lipsite de interes, constituie o manifestare dăunătoare, periculoasă, care trebuie de asemenea combătută ori de cite ori se iveşte. Şi nu este deloc inexplicabil faptul că slăbiciunile serioase ale unor lucrări literare provin tocmai din zugrăvirea palidă, inconsistentă, lipsită de viaţă, a figurii activistului de partid, pentru că in mod cert rolul partidului nu mai poate apare în adevărata lui lumină dacă reprezentanţii săi din rîndurile maselor, oamenii care înfăptuiesc sarcinile trasate de partid, mobilizind muncitorii şi ţăranii la lupta pentru socialism, sînt realizat la un nivel atît de scăzut, neconvingător. Desigur, prezentarea activistului de partid in literatură pune probleme din cele mai deosebite, ce se cer amplu şi temeinic dezbătute. Trebuie să amintim aici una din ele, anume aceea a „umanizării“ figurii activistului de partid, a laturilor de „omenesc“ ce trebuie să existe în caracterul său. O discuţie despre cit la sută slăbiciuni trebuie să aibă un activist de partid și cind anume trebuie să se manifeste ele, este sterilă și de-a dreptul ridicolă. Activistul de partid este un om. Dar înainte de (Continuare In pag 4 a) a literaturii noastre 1 PWfCftWl DIN TOATE ȚĂRILE. UNITI VA tPTAMINAL AL UNIUNII Amilii, nr. 27 (69)-Joi 7 iulie 1955 UrtUAiN o A r I AM1 IN A L AL U NIU NI 11 bOrill i UniLL U1 INI n. r. rt. i 6 pagini 50 bani Semnături pentru pace Un coş de fabrică-n oraş Stă straje pe întins de zare. Spre tot ce vede, uriaş, El pare-un semn de exclamare... ...O ţesătoare. A-mpletit Codiţe, fetei. E la şcoală. Codiţe... Seamănă, leit, Cu bucle negre de cerneală. Un muncitor... E lingă strung. La el acolo, parcă-şi Iasă Şi şpanul — răsucit şi lung — Iscălitura-i migăloasă. Un tractorist... Despică un Ogor de brazde îndesate: ...Tractoru-i bîzîie, lăstun, Cu liste, după el, semnate. Cimp... Slove, fumu-a rînduit ? Dacă te uiţi mai bine, şti-vei ...Pe ceru-ntreg, s-a iscălit Mecanicul locomotivei. Şi-n fila bolţii, către-apus, Apasă scrierea-i stîngace O sondă, cu creionu-n sus, Semnind — şi dînsa — pentru pace. Cicerone Theodorescu Pasărea albastră Minunea unei flori pe bălegar, O clipă de tăcere-n canonadă, Un plîns de stea pe cerul solitar, Un ghiocel prin stratul de zăpadă... Atîtea lucruri zi de zi mă cheamă Și-mi cer o clipă să le iau în samă. Salut o rîndunea ce trece-n zbor, Ridic din colbul drumului un flutur, Unui copil îi dreg un cărucior, Iar altuia de var haina i-o scutur, Şi mai rămîn dator cu-atîtea cele Cîtă-i pe cer puzderia de stele. Şi-mi pare rău că ochiu-i mai ceţos, Că sunetul mai stins urechea-i prinde, Că mult mai greu mă scol de-acum de Că mîna tremură, pasul mă vinde, Cînd simt că bucuria repetată Al vieţii preţ adevărat l-arată. Şi din atîtea cîte se petrec Cu binele luptînd să-nfrîngă răul, Acelea ce vor fi le înţeleg Şi văd cum rînduiala-nvinge răul, Şi dacă martor nu voi fi la toate, Va fi proorocirea mea, se poate. Ca Moise cat din munte-n Canaan, Ca Faust clipa-s gata s-o reţin, Şi ştiu că-n lume n-am trăit în van Şi n-au să mă blesteme cei ce vin. Şi totuşi tu ce vezi şi peste vremuri In taină parcă totuşi te cutremuri... Nu-i faptul că atuncea cînd te dărui Din tine dai scăzîndu-te mereu, Nici faptul că te surpi şi că te nărui, Că tot ce-a fost uşor devine greu... De toate-aceste pierderi te mîngîi Cu nemurirea pusă căpătîi. Ci sînt aceste forţe oarbe încă, Nucleu atomic şi mai cîte, cîte Ce neştiute dorm în pace-adîncă... Au n-o să cadă ele-n mini urîte La ucenicii vrăjitori ce vor Zvîrli-n prăpăd pămintul rotitor ? Dar nu-ntrebînd, ci truda cea cu rost Va să călească inimile toate, Să vadă toţi ce nu-i bine c-a fost ,Să vadă răul ce să vină poate,. Şi toţi să zică : Nu mai vrem să fie Supusă viaţa la nemernicie ! • Să-şi simtă braţul aprig cum se-ncoardă Şi gata spada s-o ridice sus, Şi-n fulgerul neiertător să ardă Tot ce-i vrăjmaş, tot ce e de răpus, Tot ce e vîsc ori bubă ori reptilă Şi căşunează jale, hulă, silă. Iar cînd n-or fi mai mult de lipsă arme Şi pacea va trona-n cetatea vieţii, Iar despre Marte se va şti că doarme Pe veci de veci cu şerpii şi ereţii, Atuncea, oameni, vin la masa voastră Cu-a fericirii pasăre albastră. Dar pîn-atunci n-am pace pe pămînt Cum n-are creanga codrului de vînt. Mihai Beniuc . 3 Răspunderile ce ne stau în faţă Promovat, cu prilejul recentei sesiuni generale, membru activ al Academiei R.P.R. — se cade să mărturisim, odată cu emoţia si gratitudinea, implicite, şi oarecare, explicabilă, nelinişte faţă cu răspunderile ce ne stau in fata. Convinşi, şi pină acum, că distincţiile de comportament sunt secundare faţă cu titlul însuşi de membru al înaltului for, am căutat să dezamăgim cit mai puţin, in limita mijloacelor noastre evident, aşteptările. A urma pe acelaşi drum, cu o rivnă sporită, fără doar şi înoate, de încrederea ce ni se arată, ni se pare singura concluzie valabilă a acestui moment festiv. Aceasta, despre partea noastră. * , Dacii. Insă, Academia R.P.R. va voi să vadă în această promoţiune ceva mai mult decit satisfacerea mecanică a unui articol statutar, dacă, pentru a preciza, va voi să înlesnească acelui pumn de bune intenţii, ce încă ne mai stau la Indemnnă, condiţiile favorabile unei munci utile, atunci perspectiva ce s-ar putea deschide ambiţiilor noastre conjugate de a vedea, în sfirşit, ediţia integrală Eminescu efectulndu-se un alt ritm, este cu adevărat ispititoare şi în măsură nu numai să ne bucure pe toţi, dar şi să justifice un vot, prin excelenţă, agreabil. Perpessicius Să zugrăvim prin arta scrisului viaţa noastră nouă Mulţumi cu adevărat celor ce m-au propus şi m-au ales ca membru al celei mai înalte instituţii culturale şi ştiinţifice din ţară, Academia R.P.R., voi putea numai prin fapte corespunzătoare denumirii de academician. îmi dau seamă de marea cinste şi de încrederea ce mi s-a acordat, dar şi de răspunderea sporită ce-mi revine in cîmpul activităţii literare şi culturale, în genere, primind această distinsă denumire. Voi încerca nu atît să mă bucur de onoarea ce mi s-a făcut, cit s-o merit prin muncă. Iar aceasta nu poate fi decit activitate îndeplinită cu devotament pentru poporul nostru, pentru oamenii muncii, pentru socialism şi pace, aşa fel ca Partidului clasei muncitoare să-i pară bine că mă găsesc în rîndul celor ce-i realizează idealurile, zugrăvind prin arta scrisului viaţa nouă din ţara noastră. Mihai Beniuc cesare unele Ion Creangă aduce cu sine un întreg tezaur de elemente ale limbii vorbite, venite direct din mediul rural. El a ştiut să folosească In mod desăvtrşit elementele dialectale ale griului său de acasă (Neamţ). In privinţa acestor elemente din graiul moldovenesc, unii au socotit că e necesar un glosar explicativ pentru a-l putea citi pe Creangă, pe cind alţii afirmă că toate cuvintele şi expresiile folosite de Creangă sunt înţelese in limba literară. Amindouă părerile sunt exagerate. Căci există o serie de termeni ca, de exemplu: tihărăi, pl. „ripi", vindere« „un fel de uliu", puricare „tot fe-‘ iul de fructe", a otînji „a ologi pe cineva** etc. care stau alături de vocabularul curent al limbii literare şi nu pot fi înțeleşi fără ajutorul dicţionarului. Creangă foloseşte cu o artă desăvârşită elementele regionale, care dau o savoare inimitabilă scrierilor sale. Indiferent de proporţia acestor ele- mente, constatăm, prin urmare, că ele sunt alese in mod fericit şi contribuie la valoarea artistică a bucăţii. In această privinţă, Mihail Eminescu, referindu-se intr-un articol din „Curierul de laşi", din 1877, la scrierile lui Creangă „Dănilă Prepeleac şi Soacra cu trei nurori", îndemna pe scriitori să le citească, „ca să vadă care ar trebui să fie izvoarele din care să se inspire şi cum vorbesc şi se mişcă ţinutaşii din Neamţ". Creangă, ca şi Caragiale, a fost interesat de modul de exprimare al oamenilor, i-a ascultat vorbind și le-a înregistrat graiul. Dar nici Caragiale, nici Creangă nu reproduc direct graiul vorbit, ci puin gura personajelor pe care le-au imaginat un grai creat pe bază de sinteză a vorbirii reale. Această re-creare a graiului vorbit, trecută prin sensibilitatea şi creierul artistului, această creaţie secundă este secretul geniului unui Caragiale sau Creangă. Creangă redă automatismul verbal al personajelor sale, el iese plasma verbală caracteristică pentru fiecare personaj. Eroii lui Creangă sint ţăran,, ai lui Caragiale semi-doci din lumea oraşelor. Darul de a crea oameni vii a dus in mod firesc pe Creangă şi pe Caragiale la exprimarea prin dialog, şi de aci nu mai e decit un pas pînă la teatru. Verva, jovialitatea lui Creangă sint unice, iu literatura romină. El posedă un vocabular ţărănesc de o mare bogăţie, din care nu lipsesc elemente necunoscute altor regiuni, după cum am arătat mai sus. Necesităţile creaţiei artistice şi ale expresiei l-au obligat pe Creangă să recurgă la totalitatea vocabularului său familiar, mişeîndu-se şi operind intr-un mediu rural, este firesc ca numărul neologismelor, in scrierile sale lite hire, id fie redus, vreo 17 in întreaga sa operă, din care se pot define cuvinte ca: afront, corect, cristal, de formă. Elementele regionale dau o coloratură particulară limbii scrierilor lui Ion Creangă. Astfel, ușoara înmuiere a consoanelor, diftongul ie (in loc de ia), un băiet îrrtemeiet, folosirea articolului invariabil a: dascălul Vasile a Vasilicăi, pronumele demonstrativ ista, aista, formele in -ăi de genitivdativ a numelor proprii in -ă: Irincăi, Lucăi, Vasilicăi etc. Reproducem un pasaj caracteristic din „Amintiri din copilărie", pentru ca cititorul să constate cu ce mijloace Creangă îşi caracterizează eroii după modul lor de a vorbi. Fragmentul redă o discuţie între tatăl şi mama lui Creangă, privitoare la educaţia fiului lor . „Cind a mai auzit mama şi asta, s-a făcut foc. — Sărmane omule ! Dacă nu ştii boabă de carte, cum ai să mă înţelegi? Cind tragi sorcovenii la musteaţi, de ce nu te olicăieşti atita? Petre Todosihcăi, crişmarul nostru, aşă-i că ţi-a mincat nouă sute de lei? Vasile Roibu din Bejeni mai pe-atîţia, şi alţii, citi? Rusiei lui Valică şi Măriucăi lui Onofrei găseşti să le dai şi să le răsdai? Ştiu eu, Al. Rosettî (Continuare în pag 6a) ale limbii literare ACADEMICIENI CEZAR PETRESCU TUDOR ARGHEZI MIHAI BENIUC GEO BOGZA mm . PANAITESCU-PERPESSICIU, ZAHARIA STANCU TUDOR VIANU %