Gazeta Sporturilor, iunie 1939 (nr. 3138-3166)
1939-06-01 / nr. 3138
Pag. 2 La ce vă gândiți aci? _ Noi venim tocmai din Saint- Louis, răspunse cel mai mare dintre ei. Prietenul meu este boxeur, și n’am venit decât pentru a ne încerca șansa. — Eu, de asemenea, am fost boxeur, răspunse străinul Mă numesc Eagle Thomas. Pentru moment, este adevărat, nu vă pot da mare lucru. In orice caz, țineți ceva pentru a mai avea curaj în ceea ce vreți să încercați. Și lăsă să alunece în mâna interlocutorului său o monedă de 25 cenți. Apoi, dispăru în noapte.entru prima oară, după trei săptămâni, cei doi tovarăși iși puteau odihni truditele corpuri pe un pat Cu guri aproape închise Henry și Harry murmură psalmiilor, apoi adorm liniștiți strânși unul de altul, pe patul comun. Alături de ei, toată drojdia societății: pungași, excroci, criminali fioroși, bandiți și nu puțini evadați care tresar somnambulic din somn De dimineață, devreme, și-au îmbrăcat hainele murdare și au pornit să cutreeze sălile de antrenament ale orașului. Au avut însă ghinion. Niciunul din managerii cu care au stat de vorbă, nu le venea să creadă că tânărul negru murdar și peticit, ar putea fi un boxeur de valoare. — Un boxeur ăsta?! Hai cărați-vă repede! Acestea au fost începuturile aceluia care avea să devină mai târziu Henry Armstrong, omul pe care specialiștii «nobilei arte» n’au ezitat să-l proclame cel mai bun boxeur din ultimii ani și care — într’un record fără precedent în analele boxului — a reușit să adune trei titluri mondiale! Insă câte obstacole, câte greutăți, a cunoscut acest fenomen cunoscut triumful ringului. până a Când era copil, Armstrong visa la medicină. Voia să devină chirurg. Mai târziu, cea mai mare ambiția sa era să se dedice muzicii sau preoțită. Din nefericire, situația financiară a părinților săi nu-i permitea să facă studiile la care ținteau visurile sale. Armstrong nu este decât un nume de împrumut. Pe boxeurul nostru îl cheamă, în realitate, Henry Jackson. S-a născut la 12 Decembri 1912 familii care cuprindea nouă fiice și cinci fii. Mama lui a murit atunci când Împlinea abea cinci ani. Nu peste prea mult timp, micul Henry trebuit să-și câștige pâinea vânzând jurnale pe străzile orașului natal. DE LA CHIRURGIE LA BOX Harry Armstrong, prietenul său, fost acela care i-a atras atenția, pentru prima oară asupra boxului. Harry, care își petrecuse copilăria împreună cu Henry, avea ceva cunoștiințe în nobila artă. Avea ferma convingere că Henry avea stofă de boxeur și nu de alergător cum credea acesta. Atunci când seara cobora lin deasupra micului orășel, cei doi, Henry și Harry, își căutau după o zi de muncă și eforturi un loc singuratec, liniștit. Aci găsea prilejul cel mai nimerit Harry pentru a-i povesti prietenului său minunata istorie a lui Fidel La Barba, vechi campion la categoria pană, care și-a terminat studiile la Universitate cu banii câștigați pe ring. — El m'a sfătuit să-l imit, adăuga Harry, și să-mi termin și eu studiile în medicină grafie boxului. Dar tu, tu, de ce nu faci acelaș lucru ? Henry îl asculta tăcut și gânditor. „ Dacă ar fi să spun numai adevărul, adăuga mai târziu Armstrong, ar trebui să mărturisesc că nu eram prea convins, însă cum Harry nu înceta odată cu insistențele, am sfârșit prin a mă ocupa de boxîncepusem să mă antenez organizând matchuri de box cu frații mei în sala noastră de mâncare. Apoi, fără să mă gândesc prea mult, alergam pe străzile Saint Louis-ului și lansam provocări în dreapta și în stânga, la toți bieții bine clădiți ai orașului. — Ai curaj să te bați cu mine, bă ofticosule . Și, inevitabil, urma o luptă. Una crâncenă, formidabilă Și nu mă mulțumeam numai cu una și din nou ziceam: — Ascultă puști slăbănog și fără viitor, de ce ai ochii sașii ? • Inevitabil... Și, îmi amintesc bine, am fost pus in dese rânduri k. o.! Insă aceste bătăi mi-au prins foarte mult. Cât privește Universitatea, aceasta poate că mai este și astăzi un vis. N’am pus încă niciodată piciorul neuitat și, ca imediată consecință, a hotărât să-i imite stilul. După opt luni de antrenament în... sala de mâncare și de exerciții la gimnaziul Pine Street, Henry se consideră într-o formă satisfăcătoare pentru a putea risca în matcurile de amatori. Din nefericire, întâlnirile dintre negrii și albi erau interzise la realitate, nu erau câtuși de puțin amatoare, căci participanții obțineau medalii și o remunerare de doi sau cinci dolari pentru un match. Gus Greenlee, un manager negru, organiză o gală în profitul unui spital al orașului și dădu ocazia lui Henry de a se produce într-un match care avea șase reprize. Adversarul, un necunoscut, Al. Gaiwo. Și, de neînchipuit, la începutul celei de a doua reprize, Al. Gaiwo, a nimerit un pumn care l-a scos pe Henry din luptă. Și vieața grea de emigranți începu. Cei doi prieteni își petreceau noaptea culcându-și capetele obosite Prin șanțuri prea puțin comode, prin miriști prea puțin recomandabile. Noi nu puteam dormi decât pe o ureche, povestește astăzi Henry, căci șoarecii cari rodeau plantațiile erau căutați de oameni special angajați în scopul de a-i prinde. Un dolar pentru un șoarece! Ie găsea, nu-i găsea, noi dormeam pe o ureche, cu un ochi adormit cu altul treaz, aproape epurește. Ne hrăneam cu tot ceea ce ne putea oferi o pădure ospitalieră. Intr’o zi, îmi aduc aminte, am fost fericiți. Harry reușise să găsească cam de vre’o zece cenți niște brânză! Insă în zilele următoare a trebuit să ne strângem din ce în ce mai tare cureaua. Intr'o seară, am scăpat de foarte puțin de la moarte. Eram urcați pe acoperișul unui tren de marfă care ne ducea rapid spre Texarkana (Arkansas). Eram așezați în chiar spatele trenului și, sub efectul agreabilei călduri care ieșea de la locomotivă, cât paci era să fim asfixiați. Abea atunci când trenul a făcut un rotogol brusc, m’am trezit și nu cu puțină spaimă m’am văzut aproape de marginea vagonului, privind o prea puțin simpatică prăpastie. De speriat, eram speriat, de treaz eram acum treaz, de primejdie îmi dădeam seama, dar o Păcătoasă de poziție mă împiedica să fac eforturile necesare pentru a nu aluneca în golul înspăimântător care se căsca în fața ochilor mei. Am avut însă mare noroc cu Harry, care, trezit ca și mine, cu ochii încă înpăienjeniți m’a tras cu ultimele puteri. Era și timpul! Mai treceau doar cinci secunde și Harry ar fi avut ocazia să plângă un mort. Și acum altă pățanie. După ce am răbdat groaznic de sete și foame în deșertul Neyland timp de cinci ceasuri, am reușit să ne urcăm într’un tren — tot de marfă — și să ne refugiem într’un vagon frigorifer gol. — Ce apercut grozav, își aduce aminte astăzi Henry pipăindu-și maxilarele. Atunci, când Pittsbourghul desemnase un învingător, pe Al. Gaine, Henry după o îndelungată reflecție, a hotărît să încerce o tentativă disperată: împreună cu Harry a întreprins demersuri pentru găsirea banilor necesari Plecării lor pe coasta Pacificului. Henry găsi 10 cenți, Harry reuși să aducă 3 dolari și, Cu acești bani, și luară pe la începutul lu Noembrie 1931, drumul Californiei. După ce, cu chiu cu vai, am reușit să ne instalăm, nu cu puțină plăcere am auzit un zăvorit de ușe, conductorul închisese ușa vagonului! Eram ermetic închiși într’un vagon frigorifer. Am bătut cu toate puterile în ușa «închisorii», doar doar ne-o auzi cineva. Nimic. Răspundea sinistru vântul șuierător care se isbea de pereții vagonului. Viziunea unei morți teribile prin asfixiere și inaniție începură să-mi îngrozească imaginația. Eram tocmai pe punctul de a păstfel an, «acostat», după nenumărate lipsuri, necrezute aventuri și groaznice lipsuri, pe «pământul visat». Ei stăteau, sub o ploaie biciuitoare, deslănțuită, dărdăind de frig, în fața Azilului de noapte, atunci când Eagle Thomas i-a acostat. Timp de două săptămâni neîntrerupt, ei au făcut eforturi infractă și orice speranță, când, dintr’odată, auzirăm un zgomot sub vagon. Un alt curajos voiajor clandestin încerca să intre în vagon. Era, din păcate, un bătrân Potlogar visă. Abea după un ceas de implorări și rugăminți, abea atunci când i-am promis tutun, a consimțit bătrânul pungaș să ne deschidă ușa vagonului, pe care, nu cu mult înainte, îl socoteam cimitirul visurilor noastre. Și, cred că n’ar mai fi nevoie să vă adaug, dar un vagon frigorifer gol obișnuește să rămână săptămâni întregi într’o stație sau garajtuoase pentru a găsi un manager care să consimtă a-i angaja. Erau la capătul puterilor și speranțelor lor când, printr’o miraculoasă întâmplare, ei întâlniră un tânăr negru care, ca și ei, rătăcea singuratec pe străzile enorme ale Los Angeles-ului. Cei trei oameni își alipiră forțele lor și reușiră să închirieze o mică cameră mobilată, cu un singur pat, adăpost pentru trei trupuri obosite de hoinăreală. De aci, și norocul începu a le surâde. Harry se împrieteni cu LeRoy Haynes, cel de-al treilea negru, ce va deveni un greu foarte prețuit. Haynes făcu tot ce-i era în putință pentru ca Henry să se poată antrena în gimnaziul de pe Main Street. Cei trei oameni mai aveau totuși de îndurat. Timp de trei săptămâni au luptat aspru pentru câștigarea existenței lor. Dimineața, după orele de antrenament, ei lucrau ca lucrători de Pantofi-Henry nu se prea acomoda însă cu această îndeletnicire și reîncepea hoinăreala: vindea jurnale! In curând, cu toată munca lor, camera care cerea bani și proprietăreasa care cerea acelaș lucru, au condus — suficient de politicos — pe cei trei tineri — care vedeau și camera și proprietăreasa dar nu vedeau bani — în mijlocul străzii Tocmai în această jalnică situație, a găsit timp Harry pentru a concepe o idee care avea să asigure cariera lui Henry. Cei trei negrii au auzit vorbindu-se de un anume Tom Cox care, din când în când, organiza gale amatoare. Cum ei nu-și permiteau luxul de a lua un tramvai sau o mașină, au trebuit să traverseze pe jos tot orașul pentru a găsi domiciliul lui Tom Cox. Acesta după multe insistențe, a consimți să facă o încercare cu Henry. Harry însă, care se dera managerul trio-ului își consimă cu cunoscute drepturile lui Cox care din nou trebui să consimtă, și îi dădu patru dolari. Exact chiria camerei de unde își luaseră tălpășița în mod forțat, dar pe care o visau atunci când își așezau ciolanele pe una din băncile Grădinii Publice. O LUPTA DECESIV P rimele lupte importante ale lui Henry Armstrong au fost probele eliminatorii pentru Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 1932. Henry fiind învins de două ori, Cox decise să scape de contract și îl vându cu 250 dolari lui Wirt Ross. Acesta, contrar celui dintâi, avu grijă să se ocupe de noul său elev și îl trimise la Mexico City pentru a întâlni pe Baby Arizmendi, campion Californian la categoria pană. Era prima mare întâlnire a lui Henry, întâlnire pentru care el n’a fost niciodată plătit! Managerul văzând că Arizmendi era pe punctul de a o câștiga, luă toată rețeta încasată și o transportă într-un avion care staționa pe aeroportul nu prea depărtat de locul întâlnirii! Trio-ul se găsea deci învins, fără un flanc în buzunare, intr'o țară străină, fără nici o speranță de a putea reveni în Los Angeles. Henry a avut atunci ideea de a lansa o provocare campionilor, la categoriile pană și ușoară ai Mexicului. Aceste întâlniri i-au adus suficienți bani pentru a putea plăti voiajul până la Los Angeles.In 1935, în ziua Anului Nou, Henry a fost din nou învins de Arizmendi- Această întâlnire a dat însă semnalul începutului carierii ca boxeur profesionist a negrului. Pentru prima dată atrase atenția asupra sa, prin victoria repurtată asupra lui Midget Wolgart, la Oakland. Această victorie l-a dus la o altă întâlnire, aceea cu David Abod, boxeurul veteran, pe care adolescentul din Saint-Louis îl idolatriza. Și Henry, lăsând sentimentalismul deoparte, a învins de o manieră netă pe bătrânul David Abod, pe ringul Olimpic Club din Los Angeles. Din această zi, o perioadă de succese începu pentru Armstrong, — succese care îi întipărise numele pe primul plan al firmamentului pugilistic. «La prima mea înfrângere, părăsesc boxul și mă fac prept...» Succesul, gloria nu tulbură sufletul cumpănit al micului negru din Saint-Louis, devenit idol al mulțiilor americane. El domiciliază cu aceeași simplitate într’un palat cu care, înainte, «locuia» într-un șanț. Acest redutabil boxeur, care pe ring dă impresia unei brute, este în viața de toate zilele un băiat sensibil, delicat, care iubește lectura și teatrul. Este chiar un causur seducător și simțul său umoristic nu este disprețuit de cronicarii americani. In 1932 el se căsători cu fiica unui preot sărac. Colosul negru era îndrăgostit nebunește de cea mai sensibilă, de cea mai grațioasă și de cea mai neagră dintre reprezentantele misiuunilor de culoare. El este astăzi tatăl unei adorabile fetițe de patru ani, mica Janita. Visul său este de a arăta Janitei bătrânul cartier din Saint-Louis, unde a copilărit tatăl ei. Armstrong duce în Statele Unite viața cea mai ordonată.A plasat toate capitalurile lui într-o societate care îi va servi, începând din 1951, rotunda rentă anuală de 100 000 dolari. L-am întrebat care-i sunt gusturile favorite. Un surâs alb a înflorit pe fața lui neagră. Cu un aer de timiditate și cu un glas prea puțin ridicat, mi-a răspuns : — Iubesc muzica, dansul și... versurile. — Versurile ? — Da, mă stăpânește chiar ideea de a scrie câteva. Cât privește muzica, aceasta artă este o pasiune. Când mă voi retrage, mă voi dedica cu totul. Și, fără să-l întreb, a continuat: — Dacă voiu pierde o luptă ? Fără nici o îndoială părăsesc pentru totdeauna boxul. — Ce vei face atunci, dacă te lași de box ? — «Ce mă fac ?». O, am ce face. Nu voiu sta mult pe gânduri și voiu alege meseria socrului meu: preoția. Saint Louis. Era mezinul unei fa ti ea. Primul contact cu boxul In 1929, Henry Armstrong a afis cunoscutului Henry o impresie de tat, pentru prima dată, la un adevărat match. întâlnirea a avut loc In sala Colisee, la Saint-Louis. Din înălțimea peluzei unde stătea înghesuit ca vai de el, Henry a văzut cum Benny Bass o victorie asupra lui Davie reușește Abad, boxíeurul său favorit. Insă, cu toate că acesta din urmă a fost învins, a produs asupra ne OPADI NADE BOX 1... I f,i, ■ [UNK] [UNK]itfl rijjl ! »*■ [UNK] [UNK] [UNK]'■ >!"" mm '' Tl. 1 11 'r . "1 . .■ [UNK] [UNK]—— .. ..niw .vjWH Furtună pe ring... boxează Armstrong acum câțiva ani, doi frați Armstrong dormeau la azilul de noapte. Astăzi, unul din ei încasează zeci de milioane pentru... o oră de artă pugilistică [Continuare din pag. la] Saint Louis, iar, pe de altă parte, pretinse «lupte amatoare», care, în nu găsea adversari printre oamenii de culoare. Henry era disperat atunci când Harry i-a adus la cunoștință că la Pittsbourg se cerea oameni negrii. Cu mare greutate, cei doi prieteni au strâns ce bruma puteau să strângă din chinuitele lor economii 90 dolari — și plecară spre Est. Au sosit la Pittsbourgh în Noembrie anul 1929, date care luna au coincis cu prima înfrângere a lui Henry. Sub pseudonimul de Melody Jackson, el a luat parte la niște așa Aventuri tragice în căutarea unui manager P ARMSTRONG Voi Optimism in tabăra punek.0. pe Jean românilor Simon ne declară Vasile Șerbănescu campionul României la toate categoriile ERI, LA ANTRENAMENT, b ßi-jj ADORMIT PENTRU 15 MINUTE PARTENERUL După cum se știe, în cadrul marei reuniuni româno-belgiene, care va avea loc Sâmbătă, la «Arenele Romane», campionul României la toate categoriile, Vasile Șerbănescu va boxa cu Jean Simon, Challengerul oficial al lui Gustave Roth, campionul Belgiei la categoria semi-grea. Matchul acesta constitue pentru puțului maestru Zamfir Popazu, campionul României, un examen foarte dificil. Pentru a se prezenta cât mai bine, și pentru a adauga palmaresului său, o nouă victorie de mare calibru, Șerbănescu a luat toate măsurile necesare. Astfel și-a luat concediu de la «Societatea de Telefoane» unde este funcționar și și-a dedicat tot timpul pregătirilor. Dimineața se scoală foarte devreme și face «footing» la șosea. Apoi canotaj pe lacul Herăstrău, după care, pescuiește. Vasile este un «pescar» foarte dibaciu, căci în fiecare zi se întoarce acasă cu un vânat destul de bogat. La amiază ia masa devreme, iar apoi se culcă și doarme până la ora 18, când pleacă la «sală». LA «TURDA», CÂND SE ANTRENEAZĂ «VASILE» Șerbănescu își desăvârșește forma în fiecare seară, în sala «Turda» sub directa supraveghere a price Antrenamentul lui constă din: 3 reprize «umbră», O repriză la «coardă», și patru la «mănuși». La mănuși Șerbănescu face în compania fostului campion al României la categoria «semi-grea», Petre Pojan, care este și în momentul de față cel mai bun amator al categoriei, din țară. Iată ce ne-a declarat Vasile Șerbănescu, în legătură cu matchul său, împotriva lui Jean Simon : — «Nu-mi cunosc adversarul de la 3 Iunie, decât din auzite. A fi însă Challengerul lui Gustave Roth, nu este un lucru de nimic și iată de ce mă pregătesc cu cea mai mare atenție. Sunt într’o formă excepțională și sunt sigur că vom dovedi publicului bucureștean, că merit cu prisosință titlul României la toate categoriile. Nu subestimez valoarea adversarului meu- dar vă asigur că-l voiu pune pe Jean Simon, k. o. ȘI O DECLARAȚIE A LUI PETRE TOFAN Sparing-partenerul lui Șerbănescu. Petre Tofan ne-a declarat următoarele : — «Vreau să fiu perfect obiectiv, de aceea vă declar că indiferent de adversarul pe care-l va întâlni, Șerbănescu va adăuga palmaresului său o nouă victorie prin k. o. Și când afirm aceasta mă bazez pe forma extraordinară în care se găsește în momentul de față, campionul României la toate categoriile. SPAKOW A PUS K. O. UN ADVERSAR 15 MINUTE Moll Spakow, adversarul de la 3 iunie, a fostului campion al Belgiei, Mark Nőben, tine să-și facă o reintrare demnă de bunul renume de care se bucură.. Moțl este aproape la punct cu antrenamenul, pe care și l-a desăvârșit în sala de box și educație fizică a «Sportului Studențesc» sub directa supraveghere a vechilor săi prieteni, maeștrii Jim Călinescu și Constantin Nour. La mănuși, Moți face cu un amator înzestrat cu reale aptitudini pentru «nobila artă», care răspunde la numele de Ion Mareș. Ținem să semnalăm faptul că Mareș, deși a servit drept sparing partener și lui Spakow și lui Ilie Petrescu, n’a fost pus nici măcar odată k. down. FLa antrenamentul de eli s’a întâmplat însă ce yitabilul. In urma unei drepte plasată de Spakow în plină față, Mareș s’a prăbușit, la podea și nu și-a revenit în simțiri decât... după cinsprezece minute iată ce crede Spakow, despre partida pe care o va susține Sâmbătă, seara, împotriva lui Mare Nobun: — «In toată cariera mea, n’am fost încă într’o formă atât de bună Sunt conștient de valoarea pe care o reprezintă adversarul meu, și cu toate acesta, sau poate tocmai pentru aceasta, sunt sigur că voiu adăuga palmaresului meu, o nouă răsunătoare victorie». Rep. GAZETA SPORTURILOR Sandu Ion a provocat oficial pe Gheorghe Popescu F. R. R. i-a admis provocarea Sandu Ion excelentul nostru pugilist de categoria cocoș, a provocat în mod oficial — acest lucru l-am anunțat la timp — pe Gheorghe Popescu, deținătorul titlului de campion al României la categoria pană. In ultima sa ședință, comisia profesionistă luând în discuție provocarea a admis-o în unanimitate, aceasta pentru simplul motiv că Sandu Ion este posesorul unui palmares excelent. Cum suntem în plin sezon nu este exclus ca pe afișul viitoarei reuniuni de la Arenele Romane să figureze și întâlnirea de campionat Gheorghe Popescu — Sandu Ion. SANDU ION COMUNICAT F. R. BOX Se aduce la cunoștință că începând de astăzi, accesul oficialilor federației noastre la reuniunile de box nu va fi permis decât pe baza carnetelor de oficiali eliberate de către federația noastră și prevăzute cu timbrul sec. al U. F. S. R. Eliberarea acestor carnete de oficiali se va face la secretariatul federației numai oficialilor la curent cu plata cotizațiilor și licențelor. Se aduce deasemeni la cunoștința tuturor licențiaților și asociaților că nu se va da curs nici unei cereri adresate la F. R. Box, dacă cel interesat nu va face dovada plății la zi a tuturor îndatoririlor pecuniare față de federație. Secretariatul general, Colegialitate Gheorghe Popescu a explicat :.«în ce constă secretul victoriilor lui Phil Delhem Ert pe când se antrena în sala «Tir», Lucian Popescu, a primit o vizită din cale afară de plăcută. Campionul României la categoria «pană» Gheorghe Popescu a ținut să vadă cu câteva zile înainte, la lucru, pe fostul și — poate — viitorul campion european «Republicanul» care după cum se știe a boxat cu Phil Dolhem căruia i-a cedat la puncte, după o luptă aprigă, a venit să-l inițieze pe viitorul adversar al belgianului, asupra stilului de a boxa și a posibilităților lui Phil Dolhem. N’a uitat însă să-i adauge lui Lucian că în cazul când va deveni campion al Europei la categoria «Pană», va avea de furcă și cu el. Gestul ploeșteanului i-a impresia lui Lucian Popescu naiplăcut pe Lucian, care i-a promis solemn ploeșteanului, că-i va asculta sfaturile, care speră să-i fie extrem de prețioase. 8-9"]D’xhu! — Amatorul Mihai Sfat de la sala A. C. T. se antenează intens și ar dori să înâlnească pe Temistocle Iliescu dela Mielu Coculescu. TOȚI COLEGII de birou ai lui Lucian Popescu au reținut bilete, pentru gala de Sâmbătă de la «Arenele Romane». Juriul e complect Lucian Popescu-Phil Dolhem Federația Română de box a hotărît în mod irevocabil în cursul zilei de e zi, ca arbitrul român al matchului Lucian Popescu — Phil Dolhem, să fie d. Constantin Auxeliu, secretarul general al F. R. B-ulul Astfel că juriul campionatului european, care se va disputa Sâmbătă, va avea următoarea alcătuire. D. Pascal Bierna din partea federției belgiene; d. Anselmo Villa, arbitrul judecâtor al matchului și d. Constantin Aurelia, din partea H- Box, pentru matchul