Gazeta Sporturilor, iunie 1939 (nr. 3138-3166)

1939-06-01 / nr. 3138

Pag. 2 La ce vă gândiți aci? _ Noi venim tocmai din Saint- Louis, răspunse cel mai mare din­tre ei. Prietenul meu este boxeur, și n’am venit decât pentru a ne în­cerca șansa. — Eu, de asemenea, am fost bo­xeur, răspunse străinul Mă numesc Eagle Thomas. Pentru moment, este adevărat, nu vă pot da mare lucru. In orice caz, țineți ceva pentru a mai avea curaj în ceea ce vreți să încercați. Și lăsă să alunece în mâna inter­locutorului său o monedă de 25 cenți. Apoi, dispăru în noapte.­entru prima oară, după trei săptămâni, cei doi tovarăși iși puteau odihni truditele corpuri pe un pat­ Cu guri aproape închise Henry și Harry murmură psalmii­­lor, apoi adorm liniștiți strânși unul de altul, pe patul comun. A­­lături de ei, toată drojdia societă­ții: pungași, excroci, criminali fio­­roși, bandiți și nu puțini evadați care tresar somnambulic din somn De dimineață, devreme, și-au îm­brăcat hainele murdare și au por­nit să cutreeze sălile de antrena­­ment ale orașului.­­ Au avut însă ghinion. Niciunul din managerii cu care au stat de vorbă, nu le venea să creadă că tânărul negru murdar și peticit, ar putea fi un boxeur de valoare. — Un boxeur ăsta?! Hai cărați-vă repede! Acestea au fost începuturile ace­luia care avea să devină mai târ­ziu Henry Armstrong, omul pe care specialiștii «nobilei arte» n’au ezi­tat să-l proclame cel mai bun boxeur din ultimii ani și care — într’un record fără precedent în a­nalele boxului — a reușit să adune trei titluri mondiale! Insă câte obstacole, câte greutăți, a cunoscut acest fenomen cunoscut triumful ringului. până a Când era copil, Armstrong visa la medi­­cină. Voia să devină chirurg. Mai târziu, cea mai mare ambi­­ția sa era să se dedice muzicii sau preoțită. Din nefericire, situația financiară a­ părinților săi n­u-i permitea să facă studiile la care ținteau visuri­le­ sale. Armstrong nu este decât un nu­me de împrumut. Pe boxeurul nostru îl cheamă, în realitate, Henry Jackson. S-a născut la 12 Decembri 1912 fa­milii care cuprindea nouă fiice și cinci fii. Mama lui a murit atunci când Împlinea abea cinci ani. Nu peste prea mult timp, micul Henry trebuit să-și câștige pâinea vân­zând jurnale pe străzile orașului natal. DE LA CHIRURGIE LA BOX Harry Armstrong, prietenul său, fost acela care i-a atras atenția, pentru prima oară asupra boxului. Harry, care își petrecuse copilă­ria împreună cu Henry, avea ceva cunoștiințe în nobila artă. Avea ferma convingere că Henry avea stofă de boxeur și nu de aler­gător cum credea acesta. Atunci când seara cobora lin dea­supra micului orășel, cei doi, Hen­ry și Harry, își căutau după o zi de muncă și eforturi un loc singuratec, liniștit. Aci găsea prilejul cel mai nime­rit Harry pentru a-i povesti prie­tenului său minunata istorie a lui Fidel La Barba, vechi campion la categoria pană, care și-a terminat studiile la Universitate cu banii câștigați pe ring. — El m'a sfătuit să-l imit, adău­ga Harry, și să-mi termin și eu stu­diile în medicină grafie boxului. Dar tu, tu, de ce nu faci acelaș lu­cru ? Henry îl asculta tăcut și gândi­tor. „ Dacă ar fi să spun numai a­devărul, adăuga mai târziu Arm­strong, ar trebui să mărturisesc că nu eram prea convins, însă cum Harry nu înceta odată cu insisten­țele, am sfârșit prin a mă ocupa de box­începusem să mă antenez organi­zând matchuri de box cu frații mei în sala noastră de mâncare. Apoi, fără să mă gândesc prea mult, alergam pe străzile Saint Louis-ului și lansam provocări în dreapta și în stânga, la toți bieții bine clădiți ai orașului. — Ai curaj să te bați cu mine, bă ofticosule . Și, inevitabil, urma o luptă. Una crâncenă, formidabilă Și nu mă mulțumeam numai cu una și din nou ziceam: — Ascultă puști slăbănog și fără viitor, de ce ai ochii sașii ? • Inevitabil... Și, îmi amintesc bine, am­ fost pus in dese rânduri k. o.! Insă aceste bătăi mi-au prins foarte mult. Cât privește Universitatea, acea­­sta poate că mai este și astăzi un vis. N’am pus încă niciodată piciorul neuitat și, ca imediată consecință, a hotărât să-i imite stilul. După opt luni de antrenament în... sala de mâncare și de exerciții la gimnaziul Pine Street, Henry se consideră într-o formă satisfăcătoa­re pentru a putea risca în matc­u­­rile de amatori. Din nefericire, întâlnirile dintre negrii și albi erau interzise la realitate, nu erau câtuși de puțin amatoare, căci participanții obți­neau medalii și o remunerare de doi sau cinci dolari pentru un match. Gus Greenlee, un manager negru, organiză o gală în profitul unui spital al orașului și dădu ocazia lui Henry de a se produce într-un match care avea șase reprize. Ad­versarul, un necunoscut, Al. Gaiwo. Și, de neînchipuit, la începutul ce­lei de a doua reprize, Al. Gaiwo, a nimerit un pumn care l-a scos pe Henry din luptă. Și vieața grea de emigranți în­cepu. Cei doi prieteni își petreceau noaptea culcându-și capetele obosi­te Prin șanțuri prea puțin comode, prin miriști prea puțin recomanda­bile.­­ Noi nu puteam dormi decât pe o ureche, povestește astăzi Hen­ry, căci șoarecii cari rodeau plan­tațiile erau căutați de oameni spe­cial angajați în scopul de a-i prinde. Un dolar pentru un șoarece! Ie găsea, nu-i găsea, noi dor­meam pe o ureche, cu un ochi a­­dormit cu altul treaz, aproape epu­­rește. Ne hrăneam cu tot ceea ce ne pu­tea oferi o pădure ospitalieră. In­­tr’o zi, îmi aduc aminte, am fost fericiți. Harry reușise să găsească cam de vre’o zece cenți niște brânză! Insă în zilele următoare a trebuit să ne strângem din ce în ce mai tare cureaua. Intr'o seară, am scăpat de foarte puțin de la moarte. Eram urcați pe acoperișul unui tren de marfă care ne ducea rapid spre Texarkana (Ar­kansas). Eram așezați în chiar spatele tre­nului și, sub efectul agreabilei căl­duri care ieșea de la locomotivă, cât p­aci era să fim asfixiați. Abea atunci când trenul a făcut un rotogol brusc, m’am trezit și nu cu puțină spaimă m’am văzut a­proape de marginea vagonului, pri­vind o prea puțin simpatică pră­pastie. De speriat, eram speriat, de treaz eram acum treaz, de primejdie îmi dădeam seama, dar o Păcătoasă de poziție mă împiedica să fac efortu­rile necesare pentru a nu aluneca în golul înspăimântător care se­ căsca în fața ochilor mei. Am avut însă mare noroc cu Ha­rry, care, trezit ca și mine, cu ochii încă înpăienjeniți m’a tras cu ulti­mele puteri. Era și timpul! Mai treceau doar cinci secunde și Harry ar fi avut ocazia să plângă un mort. Și acum altă pățanie. După ce am răbdat groaznic de sete și foame în deșertul Neyland timp de cinci ceasuri, am reușit să ne urcăm într’un tren — tot de marfă — și să ne refugiem într’un vagon frigorifer gol. — Ce apercut grozav, își aduce aminte astăzi Henry pipăindu-și maxilarele. Atunci, când Pittsbour­­ghul desemnase un învingător, pe Al. Gaine, Henry după o îndelun­gată reflecție, a hotărît să încerce o tentativă disperată: împreună cu Harry a întreprins demersuri pentru găsirea banilor necesari Plecării lor pe coasta Pa­cificului. Henry găsi 10 cenți, Harry reuși să aducă 3 dolari și, Cu acești bani, și luară pe la începutul lu Noem­brie 1931, drumul Californiei. După ce, cu chiu cu vai, am reu­șit să ne instalăm, nu cu puțină plăcere am auzit un zăvorit de ușe, conductorul închisese ușa vagonu­lui! Eram ermetic închiși într’un va­gon frigorifer. Am bătut cu toate puterile în ușa «închisorii», doar­ doar ne-o auzi ci­neva. Nimic. Răspundea sinistru vân­tul șuierător care se isbea de pere­ții vagonului. Viziunea unei morți teribile prin asfixiere și inaniție începură să-mi îngrozească imaginația. Eram tocmai pe punctul de a pă­stfel an, «acostat», după nenu­mărate lipsuri, necrezute aventuri și groaznice lipsuri, pe «pământul visat». Ei stăteau, sub o ploaie biciuitoa­­re, deslănțuită, dărdăind de frig, în fața Azilului de noapte, atunci când Eagle Thomas i-a acostat. Timp de două săptămâni neîntre­rupt, ei au făcut eforturi infrac­tă și orice speranță, când, dintr’oda­­tă, auzirăm un zgomot sub vagon. Un alt curajos voiajor clandestin încerca să intre în vagon. Era, din păcate, un bătrân Potlo­gar visă. Abea după un ceas de im­plorări și rugăminți, abea atunci când i-am promis tutun, a consim­țit bătrânul pungaș să ne deschidă ușa vagonului, pe care, nu cu mult înainte, îl socoteam cimitirul visu­rilor noastre. Și, cred că n’ar mai fi nevoie să vă adaug, dar un vagon frigorifer gol obișnuește să rămână săptămâni întregi într’o stație sau garaj­­tuoase pentru a găsi un manager care să consimtă a-i angaja. Erau la capătul puterilor și spe­ranțelor lor când, printr’o miracu­loasă întâmplare, ei întâlniră un tânăr negru care, ca și ei, rătăcea singuratec pe străzile enorme ale Los Angeles-ului. Cei trei oameni își alipiră forțe­le lor și reușiră să închirieze o mică cameră mobilată, cu un singur pat, adăpost pentru trei trupuri o­­bosite de hoinăreală. De aci, și norocul începu a le surâde. Harry se împrieteni cu Le­Roy Haynes, cel de-al treilea ne­gru, ce va deveni un greu­ foarte­­ prețuit.­­ Haynes făcu tot ce-i era în pu­tință pentru ca Henry să se poată antrena în gimnaziul de pe Main Street. Cei trei oameni mai aveau totuși de îndurat. Timp de trei săptămâni au luptat aspru pentru câștigarea existenței lor. Dimineața, după orele de antre­nament, ei lucrau ca lucrători de Pantofi-Henry nu se prea acomoda însă cu această îndeletnicire și reînce­pea hoinăreala: vindea jurnale! In curând, cu toată munca lor, camera care cerea bani și proprie­­tăreasa care cerea acelaș lucru, au condus — suficient de politicos — pe cei trei tineri — care vedeau și camera și proprietăreasa dar nu vedeau bani — în mijlocul străzii Tocmai în această jalnică situa­ție, a găsit timp Harry pentru a concepe o idee care avea să asigure cariera lui Henry. Cei trei negrii au auzit vorbindu-se de un anume Tom Cox care, din când în când, organiza gale amatoare. Cum ei nu-și permiteau luxul de a lua un tramvai sau o mașină, au trebuit să traverseze pe jos tot o­­rașul pentru a găsi domiciliul lui Tom Cox. Acesta după multe insistențe, a consimți să facă o încercare cu Henry. Harry însă, care se dera managerul trio-ului își consi­mă cu cunoscute drepturile lui Cox care din nou trebui să consimtă, și îi dădu patru dolari. Exact chiria camerei de unde își luaseră tălpășița în mod forțat, dar pe care o visau atunci când își așe­zau ciolanele pe una din băncile Grădinii Publice. O LUPTA DECESIV P­ rimele lupte importante ale lui Henry Armstrong au fost pro­bele eliminatorii pentru Jocurile O­­limpice de la Los Angeles din 1932. Henry fiind învins de două ori, Cox decise să scape de contract și îl vându cu 250 dolari lui Wirt Ross. Acesta, contrar celui dintâi, avu grijă să se ocupe de noul său elev și îl trimise la Mexico City pentru a întâlni pe Baby Arizmendi, cam­­pion Californian la categoria pană. Era prima mare întâlnire a lui Henry, întâlnire pentru care el n’a fost niciodată plătit! Managerul văzând că Arizmendi era pe punctul de a o câștiga, luă toată rețeta încasată și o transpor­tă într-un avion care staționa pe a­­eroportul nu prea depărtat de locul întâlnirii! Trio-ul se găsea deci învins, fără un flanc în buzunare, intr'o țară străină, fără nici o speranță de a putea reveni în Los Angeles. Henry a avut atunci ideea de a lansa o provocare campionilor, la categoriile pană și ușoară ai Mexic­ului. Aceste întâlniri i-au adus sufici­enți bani pentru a putea plăti vo­iajul până la Los Angeles.In 1935, în ziua Anului Nou, Hen­ry a fost din nou învins de Ariz­­mendi- Această întâlnire a dat însă semnalul începutului carierii ca bo­xeur profesionist a negrului. Pentru prima dată atrase atenția asupra sa, prin victoria repurtată asupra lui Midget Wolgart, la Oak­land. Această victorie l-a dus la o altă întâlnire, aceea cu David Abod, boxeurul veteran, pe care adoles­centul din Saint-Louis îl idolatriza. Și Henry, lăsând sentimentalis­mul deoparte, a învins de o ma­nieră netă pe bătrânul David Abod, pe ringul Olimpic Club din Los An­geles. Din această zi, o perioadă de suc­cese începu pentru Armstrong, — succese care îi întipărise numele pe primul plan al firmamentului pu­gilistic. «La prima mea înfrângere, pără­sesc boxul și mă fac prept...» Succesul, gloria nu tulbură sufle­tul cumpănit al micului negru din Saint-Louis, devenit idol al mulți­­ilor americane. El domiciliază cu aceeași simpli­tate într’un palat cu care, înainte, «locuia» într-un șanț. Acest redutabil boxeur, care pe ring dă impresia unei brute, este în viața de toate zilele un băiat sen­sibil, delicat, care iubește lectura și teatrul. Este chiar un causur seducător și simțul său umoristic nu este dis­prețuit de cronicarii americani. In 1932 el se căsători cu fiica u­­nui preot sărac. Colosul negru era îndrăgostit ne­bunește de cea mai sensibilă, de cea mai grațioasă și de cea mai neagră dintre reprezentantele­­ misiuunilor­ de culoare. El este astăzi tatăl unei adorabile­ fetițe de patru ani, mica Janita. Visul său este de a arăta Janitei bătrânul cartier din Saint-Louis, unde a copilărit tatăl ei. Armstrong duce în Statele Unite viața cea mai ordonată.A plasat toate capitalurile lui în­tr-o societate care îi va servi, înce­pând din 1951, rotunda rentă anuală de 100 000 dolari. L-am întrebat care-i sunt gustu­rile favorite. Un surâs alb a înflorit pe fața lui neagră. Cu un aer de timiditate și cu un glas prea puțin ridicat, mi-a răs­puns : — Iubesc muzica, dansul și... ver­­su­rile. — Versurile ? — Da, mă stăpânește chiar ideea de a scrie câteva. Cât privește mu­zica, aceasta artă este o pasiune. Când mă voi retrage, mă voi de­dica cu totul. Și, fără să-l întreb, a continuat: — Dacă voiu pierde o luptă ? Fără nici o îndoială părăsesc pen­tru totdeauna boxul. — Ce vei face atunci, dacă te lași de box ? — «Ce mă fac ?». O, am ce face. Nu voiu sta mult pe gânduri și voiu alege meseria socrului meu: preo­ția. Saint Louis. Era mezinul unei fa­ ti ea. Primul contact cu boxul In 1929, Henry Armstrong a afis­ cunoscutului Henry o impresie de tat, pentru prima dată, la un ade­vărat match. întâlnirea a avut loc In sala Colisee, la Saint-Louis. Din înălțimea peluzei unde stă­tea înghesuit ca vai de el, Henry a văzut cum Benny Bass o victorie asupra lui Davie reușește Abad, boxíeurul său favorit. Insă, cu toate că acesta din urmă a fost învins, a produs asupra ne­­ OPA­D­I N­A­D­E B­O­X 1... I f,i, ■ [UNK] [UNK]itfl rijjl ! »*■ [UNK] [UNK] [UNK]'■ >!"" mm '' Tl. 1 11 'r . "1 . .■ [UNK] [UNK]—— .. ..niw .vjWH Furtună pe ring... boxează Armstrong acum câțiva ani, doi frați Armstrong dormeau la azilul de noapte. Astăzi, unul din ei încasează zeci de milioane pentru... o oră de artă pugilistică [Continuare di­n pag. l­a] Saint Louis, iar, pe de altă parte, pretinse «lupte amatoare», care, în nu găsea adversari printre oamenii de culoare. Henry era disperat a­­tunci când Harry i-a adus la cunoș­tință că la Pittsbourg se cerea oa­meni negrii. Cu mare greutate, cei doi prie­teni au strâns ce bruma puteau să strângă din chinuitele lor economii 90 dolari — și plecară spre Est. Au sosit la Pittsbourgh în Noembrie anul 1929, date care luna au coincis cu prima înfrângere a lui Henry. Sub pseudonimul de Melody Jack­son, el a luat parte la niște așa Aventuri tragice în căutarea unui manager P­ ARMSTRONG Voi Optimism in tabăra punek.0. pe Jean românilor Simon ne declară Vasile Șerbănescu campionul României la toate categoriile ERI, LA ANTRENAMENT, b ßi-jj ADORMIT­ PENTR­U 15 MINUTE PARTENERUL După cum se știe, în cadrul marei reuniuni româno-belgiene, care va avea loc Sâmbătă, la «Arenele­­ Romane», campionul României la toate categoriile, Vasile Șerbănescu va boxa cu Jean Simon, Chal­lengerul oficial al lui Gustave Roth, campionul Belgiei la categoria semi-grea. Matchul acesta constitue pentru puțului maestru Zamfir Popazu, campionul României, un examen foarte dificil. Pentru a se prezenta cât mai bine, și pentru a adauga palmaresului său, o nouă victorie de mare calibru, Șerbănescu a luat toate măsurile necesare. Astfel și-a luat concediu de la «Societatea de Telefoane» unde este funcționar și și-a dedicat tot timpul pregătirilor. Dimineața se scoală foarte devreme și face «footing» la șosea. Apoi canotaj pe lacul Herăs­trău, după care, pescuiește. Vasile este un «pescar» foarte di­­baciu, căci în fiecare zi se întoarce acasă cu un vânat destul de bogat. La amiază ia masa devreme, iar apoi se culcă și doarme până la ora 18, când pleacă la «sală». LA «TURDA», CÂND SE ANTRE­NEAZĂ «VASILE» Șerbănescu își desăvârșește for­ma în fiecare seară, în sala «Turda» sub directa supraveghere a price­ Antrenamentul lui constă din: 3 reprize «umbră», O repriză la «coardă», și patru la «mănuși». La mănuși Șerbănescu face în compania fostului campion al Ro­mâniei la categoria «semi-grea», Pe­tre Pojan, care este și în momentul de față cel mai bun amator al ca­tegoriei, din țară. Iată ce ne-a declarat Vasile Șer­­bănescu, în legătură cu matchul său, împotriva lui Jean Simon : — «Nu-mi cunosc adversarul de la 3 Iunie, decât din auzite. A fi însă Challengerul lui Gusta­­ve Roth, nu este un lucru de nimic și iată de ce mă pregătesc cu cea mai mare atenție. Sunt într’o formă excepțională și sunt sigur că vom­ dovedi publicu­lui bucureștean, că merit cu priso­sință titlul României la toate cate­goriile. Nu subestimez valoarea adversa­rului meu- dar vă asigur că-l voiu pune pe Jean Simon, k. o. ȘI O DECLARAȚIE A LUI PETRE TOFAN Sparing-partenerul lui Șerbănes­cu. Petre Tofan ne-a declarat ur­mătoarele : — «Vreau să fiu perfect obiectiv, de aceea vă declar că indiferent de adversarul pe care-l va întâlni, Șerbănescu va adăuga palmaresu­lui său o nouă victorie prin k. o. Și când afirm aceasta mă bazez pe forma extraordinară în care se gă­sește în momentul de față, campio­nul României la toate categoriile. SPAKOW A PUS K. O. UN AD­VERSAR 15 MINUTE Moll Spakow, adversarul de la 3 iunie, a fostului campion al Belgiei, Mark Nőben, tine să-și facă o rein­trare demnă de bunul­­ renume de care se bucură.. Moțl este aproape la punct cu an­­trenamenul, pe care și l-a desăvâr­șit în sala de box și educație fizică a «Sportului Studențesc» sub direc­ta supraveghere a vechilor săi prie­teni, maeștrii Jim Călinescu și Constantin Nour. La mănuși, Moți face cu un ama­tor înzestrat cu reale aptitudini pentru «nobila artă», care răspun­de la numele de Ion Mareș. Ținem să semnalăm faptul că Mareș, deși a servit drept sparing partener și lui Spakow și lui Ilie Petrescu, n’a fost­ pus nici măcar o­­dată k. down. F­­La antrenamentul de eli s’a în­tâmplat însă ce yitabilul. In urma unei drepte plasată de Spakow în plin­ă față, Mareș s’a prăbușit, la podea și nu și-a revenit în simțiri decât... după cinsprezece minute iată ce crede Spakow, despre par­tida pe care o va susține Sâmbătă, seara, împotriva lui Mare Nobun: — «In toată cariera mea, n’am fost încă într’o formă atât de bună Sunt conștient de valoarea pe care o reprezintă adversarul meu, și cu toate acesta, sau poate toc­mai pentru aceasta, sunt sigur că voiu adăuga palmaresului meu, o nouă răsunătoare victorie». Rep. GAZETA SPORTURILOR Sandu Ion a provocat oficial pe Gheorghe Popescu F. R. R. i-a admis provocarea Sandu Ion excelentul nostru pu­gilist de categoria cocoș, a provocat în mod oficial — acest lucru l-am anunțat la timp — pe Gheorghe Po­pescu, deținătorul titlului de cam­pion al României la categoria pană. In ultima sa ședință, comisia pro­fesionistă luând în discuție provo­carea a admis-o în unanimitate, a­­ceasta pentru simplul motiv că San­du Ion este posesorul unui palma­res excelent. Cum suntem în plin sezon nu este exclus ca pe afișul viitoarei reuni­uni de la Arenele Romane să figu­reze și întâlnirea de campionat Gheorghe Popescu — Sandu Ion. SANDU ION COMUNICAT F. R. BOX Se aduce la cunoștință că începând de astăzi, accesul oficialilor federației noastre la reuniunile de box nu va fi permis decât pe baza carnetelor de ofi­ciali eliberate de către federația noas­tră și prevăzute cu timbrul sec. al U. F. S. R. Eliberarea acestor carnete de ofi­ciali se va face la secretariatul federa­ției numai oficialilor la curent cu plata cotizațiilor și licențelor. Se aduce deasemeni la cunoștința tu­turor licențiaților și asociaților că nu se va da curs nici unei cereri adresate la F. R. Box, dacă cel interesat nu va f­ace dovada plății la zi a tuturor înda­toririlor pecuniare față de federație. Secretariatul general, Colegialitate Gheorghe Popescu a explicat :.«în ce constă secretul victoriilor lui Phil Delhem Ert pe când se antrena în sala «Tir», Lucian Popescu, a primit o vizită din cale afară de plăcută. Campionul României la categoria «pană» Gheorghe Popescu a ținut să vadă cu câteva zile înainte, la lu­cru, pe fostul și — poate — viitorul campion european «Republicanul» ca­­re după cum se știe a boxat cu Phil Dolhem căruia i-a cedat la puncte, după o luptă aprigă, a venit să-l inițieze pe viitorul adversar al bel­gianului, asupra stilului de a boxa și a posibilităților lui Phil Dolhem. N’a uitat însă să-i adauge lui Lu­cian că în cazul când va deveni campion al Europei la categoria «Pană», va avea de furcă și cu el. Gestul ploeșteanului i-a impresia­ lui Lucian Popescu nai­plăcut pe Lucian, care i-a pro­mis solemn ploeșteanului, că-i va asculta sfaturile, care speră să-i fie extrem de prețioase. 8-9"]D’xhu! — Amatorul Mihai Sfat de la sala A. C. T. se antenează intens și ar dori să înâlnească pe Temistocle I­­liescu dela Mielu Coculescu. TOȚI COLEGII de birou ai lui Lucian Popescu au reținut bilete, pentru gala de Sâmbătă de la «Are­nele Romane». Juriul e complect Lucian Popescu-Phil Dolhem Federația Română de box a hotă­rît în mod irevocabil în cursul zi­lei de e zi, ca arbitrul român al mat­­chului Lucian Popescu — Phil Dol­hem, să fie d. Constantin Auxeliu, secretarul general al F. R. B-ulul Astfel că juriul campionatului european, care se va disputa Sâm­bătă, va avea următoarea alcătuire. D. Pascal Bierna din partea fe­­derției belgiene; d. Anselmo Villa, arbitrul jude­­câtor al matchului și d. Constantin Aurelia, din partea H- Box, pentru matchul

Next