Gazeta de Transilvania, martie-iunie 1838 (Anul 1, nr. 1-16)
1838-06-11 / nr. 14
Pănă acum să împroureze înștiințările deste aceasta, care priimitau portugalia tereeea Angliei sau nu. Unele scrisori spun, cumcă Ministru celor dinafară nu vru să iscălească tractatul, căci ea nu sufere să să facă așa cercetare strașnică în corăbiile portughizești de care e propus că duc robi, după cum vrea Anglia, iar altele zic că tractatul e încetat. însă curierul zise: „Stângerea de tot a neguțătoriei cu sclavi, nu să poate nădăjdui mai curând, decât dacă să vor trimite de gubernatori în coloniile „rortugalilor oameni de oamenie și cinstiți. bOBUSTIa. Dela Congresurile din Viena, Rerona ș. a. încoace, încă n'au fost niciodată atătea Persoane Domnitoare din Europa adunate împreună câte sânt dela 19. Maiu încoace la Berlin. Î. S. împăratul Rusiei Niculae cu împărăteasa și cu familia sa, dinpreună cu alți trei Crai a poliției, Wirtemburgii, și Hannoverii și cu mai mulți prinți și Princese din Germania să întâlniră în zilele aceste aici, atâta spre ași stăâmpăra dorul de a să vedea ca rudenii și cu prietini, cât și spre a să sfătui pentru binele omenirii de prin prejurul tronurilor sale. Fiind împărăteasa Rusiei mai mult bolnavică, împăratul ese în toate zilele pe la instituturile de științe și măiestrii, de care în Berlin să află așa de numeroase. Dânsul intră și pe la magaziile și boltele prăvăliile cetățenilor, bucurânduse de industria sărguitoriului neam nemțesc. Umblând așa, iă întâmplă câte odată, ca întâmlnindusă cu câte un Fabricant cinstit, care pe împăratul îmbrăcat în joc civil, sau nu-l cunoaște sau să preface că nul cunoaște, acesta îi vorvește că indusă de paguba acea nespusă de mare, ce face Rusia industriei nemțești, închizănd drumurile, care furiese pănă acum dlobode cătră răsărit, împăratul e cu mult mai prietinos, decât să priimească astriliu de cuvinte în nume de rău, și nici la un loc nu intră fără să nu cumpere lucruri multe și secumve, pretutindeni lasă persoana acestui Monarh o J prea plăcutu. Îîn tURCIIL, zilele aceste mai din urmă, dovedinduge din Coran Cartea prorocului Mohamed cum că cei de religia mohamedană încă sânt datori să 'și păzască viața, ferindute de melingirea ciumei, din porunca Sultanului încep să să așeze pretutindeni contumații carantine sau lazareturi. Doftorul din lutgria Herțslegher e rănduit la Ascia mică, ca acolo certezând locurile să hotărască puneturi pentru carantine împrotiva ciumei. Gazeta turcească Monitor otoman cuprinde un articol, prin care sânt înștiințați învățații țărilor streine, ca aceia, carii au de gând a dedica unele cărți de ale sale Sultanului, mai nainte de a face aceasta să ceară slobozenie de la în ziua Sa. Constantinopol 16. Maia. Flotta turcească este gata de pornit, măcar că orcările împrejur arată semne de pace. Pentru aceea scoposul ei este ascuns și oamenii își dau numa părerile prețuind una și alta. Despre călătoria ce era să o facă Sultanul, încă e tăcere. Din Servia să așteaptă aici o deputație de la Prințul Micare e însărcinată să aștearnă Sultanului un proiect de constituțiie pentru Serbia spre întărire. Gubernatorul Rudei noă și a Besarabiei Graful coroniof mergi la Serbia, ca la întrebarea acea sontiră pentru Serbia în vremea viitoare, să aperi interesurile Rusiei. Din Sirbia are să treacă Graf Coroniof la Viena, precum să vede ca să cerce părerile Austriei întreaba aceasta. Este temere de influența englezască la Prințul Miloș, carele spun că trăește cu General consulul englezesc Holgheg foarte prietinește, cerand la toate trăierine sfat dela acesta, într aceea n'ademu pentru ce să fim îngrijați, cumvă proiectul acnela de constituție sau statute pentru Serbia va fi prea liberan. Denduplecata împregivire a prințului Miloș la toate așăzământurile oau instituțiine, care nu s'ar potrivi cu cultura țării de acum, dezășuește pentru aceasta. DArla aleginil, Sieului. De cătăva vreme o comidie austriacă, erunauită ca să hotărască și să însemne marginim gtanițele) între Danmații și între ținutul Montenegrinilor din Turul. Comisia își făcu slujba Sa în alnilre ce turburată pănă în ținutul de cutru vattarii. Dar acum sau arătat împedecări; aiciera de cântă urure nenvoială între Montenegrini 9 și Vattarini pintru o sucită de loc, la care amândoă părțile oă ținea că au drept, pentru aceea să și puria, că fiind acolo pământul cât de puțin, prea foarte mare, de amândoi miurile vor apăra arptul, ozu cu cia mai mare făină. Acum și eclipea armele, care pradă aue capet nenvoelii, căna guberniul mistrian așază la muniție la marvini, pusă-în vreme Stavilă la o ceartă pâingeroasă. Pănă CANDA gubernia împedecă de asta parte loș, vezi în făta de Duminecă din anul trecut cine sânt Montenegrinii.