Gazeta Transilvaniei, 1856 (Anul 19, nr. 1-102)
1856-08-05 / nr. 62
238 Petițiunea ce circula în Gălați și care era acoperită de suptscripțiuni nenumerate, și la care cu deosebire din plasa boierescă ce suptecheeseră mai toți, începea cu cuvintele acestea: „Unirea și frățiea e voiea lui Dumnezeu, e peatra fundamentală a besericei creștinești.”. „După acestea amestecări miraculoase din reminiscențele revoluționare franceze și după citatele besericești pline de mână dea unșiloru Dompului,” zice mai încolo din cuvântu în cuvântu jurnalulu germană, „și după unele alte esplicăciuni doctrinare despre facerile asociațiuniloru în generalu, date oratorulu într'acolo, că romanii au năsuitu din veacuri, ca să se uniască o dată într'unu statu, că ei au vărsatu mi sânge pentru scopulu acesta, că basa la aceasta e mi pusă pn artic. 425 alu regulamentului organicu, în urmă că congresulu de tlapică 'mi a dară dechirrăciunea, cum că unirea ambeloru Principate într'unu statu ar fi mijloculu celu mai puternicu pentru ca să ne asigureze binefacerile civilirăciunei, să le desvoalte isvoarăle cele naturale ajutătoare și să le căștige crima mi simpatia celorulalte națiuni. 42 Petițiunea pune la scopu definitivu axă stăruințeloru comune. Împreunarea ambeloru Principate suptu unu noinume dintr'o dinastie domnitoare a Europei, luăndu afară pe cele ale staturiloru co mărginașe, ci o capitală nouă demnă de statulu celu nou romanu.” Mai încolo se critică purtarea Princip. Ghica, zicăndu că elu pe de o parte încuragiă și înaintă acestea de mustrăciuni, iar' pe de alta dânsulu se poartă cu ceva sfieală îndatinată bărbațiloru de statu, și că numitului profesoru îi respunse așa: „Eu laudu acestea simțiminte, care dorescu ca să vă însufle necontenitu; numai spuneți celoru ce ținu de ele, ca să nu se depărteze dela calea moderațiunei, dela încrederea în Dumnezeu și în puterile cele mari; că tu despre mine eu voiu lucra după datoriemi și putințămi pentru binele patriei noasta și hemesirea, ba încă este pildă că de multe ori și chiar aliații Domniloru chiemați spre ajutoriu, săvârșea de asemenea cruzimi, dovada cea mai vie întru aceasta ne o dă istoria Dlui Mihai Racoviță. Cei adevărulu, că și Domnii de Moldavia și Valahia și mai alesu cei inimoși, ca de o potrivă măsură năpădea în staturile siluitoriloru și aceleași grozăvii și pustiiri răspăndea, dar aceste resbunări, pentru bieții moldoveni și valahi, era ca mi unu baleamu turnatu pe rana unui omu ce au încetatu de a mai viețui. De asemene pilde cu oarecare modificații s'ar puteaduce și caru pentru epohe mai luminate destulu cs ce oglindească istoriea. Doomnulu Ștefanu ceru mape, prin biruințele purtate în cursu de 47 ani, mai multu de cătu odată venise au ambiție de a întruni Valahia cu Moldavia, însă frații locuitori în ele, ca deosebiți în poziție min caractere (??), arătăndu mape înprotivire, și mulțămiți mai bine a se iubi de departe și a rămănea fiecare despărțiți în casele loru, toate opintelele iau fostu nu numai zadarnice, dar mai alesu și struncinătoare. Mai aa urmă acestași Domnu în ajunulu apunerii sale, judecăndu relele nevindecate căte isvorăscu dela necontenitele lupte, mi că țeara nu au mai pute să ce pie de cine, au datu al seu bunu sfatu că mai de tnă și mai de priviță este pentru țeră ca să se închine suptu Suzeranitatea Sultanului otomanu, ca celu mai puternicu pe atuncea și mai generosu, testuirea care s'au și deplinitu de cătră Bogdanu fiiulu seu la 1511, suptu Baiazedu al P-le, cu condiție de păstrarea legii ortodocsă și neatărnarea în totulu a drepturiloru cărmuirei din lăuntru, și cu îndatorirea numai de a da unu modestu anelnic tributu suptu nume de peșcheșu. cu toate aceste nenorocirile năvăliriloru prădătoare totuși s'au curmatu cu desăvărșire pănă atunce, căndu Rusia în putera înfrăna oardele sutice. Celelalte apăsări însă mai multe sau mai puține următori unulu după altulu, toate înfățoșate de istorie, cunoscute și simțite de locuitorii Moldo-Valahiei, chie aceasta cu o rară jertfire a intereseloru sale proprie. În toată întâmplarea știe Principele sine, că întrebăciunea acesta nu e numai romănească, ui o europeană, mi că nu petițiunile poporăciunei, ale căroru simpatii și dorințe noi prea bine le pricepemu, ai voința puteriloru Ea aduce întrebăciunea aceasta ca valoare definitivă. „Nu e aici vorba de o punere în contra dechlaratei voințe a poporului românescu și ca ceea ce vrea întregă națiunea să nu lăsămu ca să se înființeze tocma de aceea, pentru că o vrea toată națiunea. Scopulu puteriloru nu e a năduși mișcările acestea de autonomie și a reproba regimulu pe care 'șilu alege voința poporului tocma de aceea, pentru că preste totu luăndu, dop” nu lear fi cu plăcere unu regimu așezatu pe o asemenea basă. () (Va urma.) Tieru romanesca si Moldavia. Oglindă istorică. (Urmare.) maente, mi aceste de ambe curți Suzerană și protectiță sau .Urmează acum întrebarea, oare popoarele pe care ei le cărșuia, era înbelșugate, era liniștite, era fericite, era multășite? Să se judece aceasta numai de pe posiția loru. Ele fiindu încungiurate de feliurite nații, precum tatari, cazaci, poloni, unguri și turci, deacă nu doi de odată, dao căte mulu mai în totu anulu trebuea să năbălescă în aceste țeri, ba de multe ori și chiaru moldovenii asupra valahieniloru, precum și aceștia de alu doile asupra aceloru dintăi, și încă cu mai multă furie decătu chiaru străinii. Asemene năvăliri nu era simple ocupări de oști, după chipulu cum au urmatu în vremele noastre cele ruso-austriacești, sau și turcești, ci acele răspăndea frică și groază, urmele loru era crușite de sănge, de scrumulu arzătoriu, și de pustiire, iar spatele loru încărcate de prăzi și de robi, după care bieții locuitori purure în undă de răscoală, dacă nu apuca să fie năpădiți de năprasnă, își căuta scăparea prin locurile cele mai tainice și prin crăpăturile munțiloru cu cătu avutu putea să apuce pe mări, plăngăndu și unii copiii, alții pe unu mă . 11 „32 -34 M. .3.. Poporele Principateloru, ka obosite de munca ne necurmat mi punea ne picioru de răsboaie, răsuflăndu suptu scutulu pacinicu s'au dedatu la cultivarea pămăntului, și întrebuințarea armei au rămasu între ei ca de tradiție. Domnii dela o vreme încoace scutiți de păvălirele de afară, și îngrijiți numai pentru siguranția din năuntru, ne mai avăndu trebuință de oști prisositore o au mărginitu aci încungiura de o mică gvardie alcătuită de indivizi nedisciplinați, ci acea streini albanezi; afară de simplii slujitori pămănteni hotărâți pentru deplinirea porunciloru Cărmuirei, și care atărna de deosebitele instanții suptu feliurite numiri. Cu singuri acești indivizi, fără altu ajutoru Domnii pururea au pututu ține în respectu siguranția lăuntrică a țerei, ba încă la 1818, numai cu asemene strajă s'au văzutu înfruntănduse o rescoală mai întinsu manifestată. Dela 1832, ne temeiulu regulamenteloru organice, înființănduse căte unu trupu de miliție națională suptu titlurie de straja pămăntească, bine disciplinate și potrivitu cu închipuirile țeriloru, ca alcătuite de bravi bărbați Moldoveni în a cărora vine circuleză de același sănge strămoșescu, este netăgăduitu că în împregiurări serioase cu atăta mai multu aceștia decătu cei puțini etrenii albanezi voru dovedi precum au și datu încredințări că potu respunde cu vrednicie la a loru chiemare, în că nu privește seiguranția lăuntrică a țării, fără a i se mai impune altă greutate. Tractatulu de pace acum închieiu între cele întăi puteri a Europei, după ce între altele consfințește și drepturile Principateloru Danubiene cu care ele pare cănd s'au supus Suzeranității Marelui Sultanu, lăsăndule o cale deschisă a desvoltării lor lăuntrice, apoi toate întrunite chizesinescu în fața sumei de a nu mai putea fi ele pe viitoriu încalcate s'au siluite de vre o streină năvălire, cu adăogire că la toată întămplarea, aceste puteri se îndatorescu de a se înțălege între sine, și numai prin o unire a tuturoru să pășască cătră măsuri ce ele ar găsi de cuviință. Dacă acastași nave, de o parte îngădue dreptulu Turciei de Suzerană, asupra Principateloru Danubiene, iar pe alga că ele anume sănt puse suntu colectiva chizăluire a puteriloru contraduitoare, apoi întrunirea și cu dănsa manifestațiea de înarmare peste ceea ce ap cere simila siguranțiea lăuntrică și paza marginiloru, nu înfățoșază de căt o măsură foarte duratu a familiei robiți în depărtare, și cu toții apoi ticălone potrivită cu trebuințile lor, a căriea realizare ar compronicită, au isbutitu după caracterulu Domniloru pronomii nu s'au pututu șterge și obiceiuri de ei s'au păn' la epoca conetrănsu în aplicare neregulacăndu