Gazeta Transilvaniei, 1879 (Anul 42, nr. 1-104)
1879-07-22 / nr. 58
Reaactiunea si Administratiunea: Brasiovu, piati’a mare Nr. 22. — „Gazet’a“ ese: Joi’a si Duminec’a. HPretivilvL a.Tooaa.a.aaaeaatvul-u.I : ünulVL 2SLiXX- pe unu anu 10 fl., pe siese luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 cr. — Tieri esterne 12 fl. pe unu anu sau 28 franci. Se prea 3.o.m.erst. la postele c. si r. si pe la doi. corespondenti. -A.rL-o.a3.ci-u.rile : un’a serie garmondu 6 cr. si timbru de 30 cr. v. a. pentru fiacare publicare. — Scrisori nefrancate nu se primescu. — Manuscripte nu se retramitu. Nr. 58. Dumineca, 22 luliu 3 Augustu 1879. Brasiovu, 21 luliu/2 Augustu. Peste câteva zile se astepta se soseasca la Gastein imperatulu Franciscu Iosifu, care merge se visiteze pe imperatuluWilhelm alu Germaniei. întâlnirea acestoru doui potentati are de astadata o importantia deosebita, pentru ca cade tocmai intr’unu timpu candu se astepta desnodamentulu unor cestiuni politice interioare si esterioare de prim’a ordine. Unu dinarui de frunte vienesti a aratatu ceea ce poate aduce după sine acea întrevedere pentru politic’a interioara a monarchiei austro-ungare, cu aceste putine cuvinte: „In Germani’a domnesce reactiunea si barbatii de statu ai Austriei isi dau silintia a imita pe Bismarck.“ Nimenea nu va nega, ca momentulu de fatia este férte favorabilu tuturoru planuriloru de reactiune, ba, ce e mai multu, marea massa a poporatiunei austro-ungare asteapta chiaru cu sete se vina o reactiune senatoasa, rare se mai curetie aerulu de miasmele stricacioase. In privinti’a necessitatii unei schimbări câtu mai grabnice a lucruriloru a convenitii dér’ opiniunea publica si marea cestiune a dilei este numai, cumu se se esecute acést’a schimbare, ce feliu se fia reactiunea, care are se vina? Daca s’ar’ pote ferici unu imperiu cu celu austro-ungaru după o recepta anumita ar fi lesne a deslega problem’a, der’ dualismulu este o vina doveda, câ cu modalitatea acest’a, cu ficțiuni câ aceea a celoru doue națiuni privilegiate, nu mai merge nicidecumu. A satisface numai pe unii, car’ pe alţii de locu, este o nedreptate strigatoare la ceriu si orice s’ar’ zidi pe unu asemenea fundamentu ar’ fi lipsitu de conditiunea de căpetenia a durabilităţii; a satisface pe toti este o impossibilitate acolo, unde, ca in monarchi’a nostra, interessele diferiteloru popoare sunt de multe ori diametralu opuse unulu altuia. Remane dér’ numai calea de mediulocu, care recere a face dreptate la toti in mesura egala, fara a mai consideră, deca fiecare este totodată si deplina satisfacuta. Toti barbatii de statu prevedietori si nepreocupati ai monarchiei convinu in parerea, ca numai unu guvernu dreptu pentru toti, in Austri’a atâtu, că si in Ungări’a, pote se asigure viitoriulu imperiului reorganisandulu pe base durabile. Acesti oameni de statu inse sunt si acuma in mare minoritate, căci passiunile nationale, interessele de casta si de partida rapescu pe cei mai multi cu sine, aruncandu-i in vertejulu lupteloru sterpe, cari sleiescu numai poterile statului. In mediuloculu multeloru interesse divergente, cari se combătu diluicu in monarchia, tronéza interessulu celu mare dinasticu si astadi acestu interessu pare a fi singur’a legătură, care lega toate partile imperiului. Interessulu dinasticu nu se simte nicidecumu multiamitu prin starea de fația a lucruriloru in monarchi’a noastra, de aceea elu pretinde categoricu o schimbare a sistemului de guvernare. In Austri’a s’a si pusu in lucrare aceast’a schimbare, in Ungari’a ea se prepara in secretu. Greutățile sunt inse mari pentru căușele, ce le-amu aratatu si in deosebi, pentru ca influintiele situatiunei esterioare paraliséza de unu timpu incoace in modu insemnatu desvoltarea interna a imperiului. Dela 1866 Germania a esercitatu o influintia totu mai mare asupra Austro-Ungariei. Chiaru dualismulu si-a aflatu celu mai puternicu sprijinu in politica bismarckiana. Curentulu prusso-germanu favorisandu astfeliu sistemulu dualisticu, s’a pusu in contradicere cu interessele dinastice austriace. De unu timpu incece inse guvernulu germanu si-a schimbatu tactic’a, organele-i oficiose nu mai ieau in aperare sistemulu actualu austro-ungaru si d. de Bismarck se arata a fi aplecatu de a favorisă cu influinti’a s’a planurile partidei dinastice din Austri’a, cari au de scopu a inlocui sistemulu actualu cu mnulu, care se corespunda mai multu interesseloru casei domnitare. Germani’a are acuma lipsa mai mare, că ori si candu de a sustiene relatiuni strinse amicabile cu Austri’a, spre a o impedecă de a se aliă cu Franți’a sau cu vreun’a din celelalte mari poteri, Austri’a dincontra are interessu a fi sprigiuita de Germani’a in politic’a sa orientala. Preste acést’a interessele dinastice mai multu seu mai puținii amenintiate de mișcarea timpului de fați a lega pe cei doi monarchi mai strinsu de olalta. Sub aste impregiura si intalnirea imperatului Franciscu Iosifu cu imperatulu Wilhelm poate avea in adeveru urmări însemnate pentru viitoarea desvoltare a lucruriloru. Cronic’a evenimanteloru politice. Scandalulu cu afaceni Zichy-Asboth a intratu intr’o noua fasa prin retragerea sub-secretariului de statu in ministeriulu de interne comite Zichy-Ferraris. Dlu Tisza n’a mai potutu se tiena pe favoritulu seu in fati’a graveloru acusatiuni, câ a facutu „ghesiefturi“ in detrimentulu statului. Vediendu câ din dî in dî aceste acusari deveneau totu mai onoratore pentru cornitele Zichy, d. Tisza l’a lasatu se cada. Trebuie câ ia venitu cu greu, câci inca înainte cu 5 dîle, era decisu se ’luie in aperare. D. Zichy a cerutu presiedintelui clubului liberalu de a chiamă unu tribuiulu de arbitri, compusu din deputat! ai tuturoru partideloru, pentru că se esamineze valorea insinuatiuniloru ce i s’au facutu de d. Asboth, redactorii alu diarului „Magyarország“. Totodată cornițele Zichy si-a datu demissiunea pentru a nu influintiă ■'prin positiunea s’a oficiala decisiunea arbitriloru. Facuramu amintire in numerulu trecutu de discursulu ministrului de esterne anglesu, marchisulu de Salisbury. Reproducemu astadi cateva pasagie mai importante din acestu discursu. Presentandu-se adeca in 25 iuliu o deputatiune a societăţii anglo-israelite si a colegiului de deputaţi alu Evreiloru britanici, conducătorii deputatiunei lor. Worms si Sir Montefiore, au atrasu atenţiunea ministrului asupra dispositiuniloru art. 44 alu tractatului dela Berlinu, dicendu ca guvernulu romanu nu voiesce a le duce la îndeplinire. Salisbury a respunsu intre altele : „In cestiunea de fatia amu procesu in deplinu acordu cordialu cu guvernele Germaniei si Franciei, si credu, cu potu spune si cu Italia. Prin urmare cu atâtu mai puţinu sunt in positiune de a me pronuntiă, cu câtu eu, precum si guvernulu M. S. Reginei, — nu lucramu isolati, ci că unu membru alu unei aliantie. Nu credu, ca lr. de Worms a esageratu câtu-si de putinu inconvenientele, cari au esistatu pena acumu in Romania. Acele inconveniente au atrasu la Berlinu atenţiunea puteriloru, cari au alesu acestu mediulocu camu estraordinaru — cu tóate ca nu e neauditu — adeca de-a face se depindă recunóascerea României de o mare schimbare politica, si de oare cari modificatiuni ale legiloru interioare ale tierei. Acest’a a fostu o recunóascere solemna a principiiloru adorate actualmente de toate națiunile civilisate, a fostu unu actu solemnu internationalu, pe care puterile nu ’lu mai voru poté revoca. Asemenea sunt si eu de opiniunea baronului de Worms, ca Romani’a datoresce esistenti’a s’a unui actu de amiciția si bunavointia a celorlalte puteri. Ultimulu stadiu alu independentiei sale — lucrulu celu mai neînsemnatu poate — ilu datoresce ori si cum in prima linia actiunei Rusiei (sic). Inse faptulu, ca a fostu pusa sub tutel’a intregei Europe, datorandu independenti’a s’a unui actu diplomatics acest’a a fostu, după cum observă dr. Worms, resultatulu sângelui, versatu in Crimea de câtra Angli’a, Franci’a si Itali’a. Astfelu dor’, avemu unu mare dreptu la recunoscinti’a locuitoriloru României, pentru silintiele ce ’si au datu poterile apusene. „Este ceva pipaitu, ca Romani’a ar’ comite unu actu de mare imprudentia, deca nu s’ar’ supune de bunăvoie prescriptiuniloru tractatului dela Berlinu; de oare-ce nimeni nu va pote tagadui, ca echilibrulu stateloru in aceea parte a Europei este in momentulu de fația foarte nehotarita, si ca stabilitatea este marea tinta, pe care o are in vedere diplomati’a majoritatiei poteriloru semnatare. Ori ce statu, care se opune de a recunosce actele internationale, cari asigura din nou aceea sigurantia si stabilitate, pericliteza acele acte pentru viitoru, caci deca s’ar’ ivi complicatiuni noui, si s’ar’ violă earasi limite hotarnice, astfeliu incâtu Europ’a se fia din nou chiamata a luă in consideratiune arangiamentulu teritorialu alu vreunei parti din acele regiuni întinse, atunci unu statu, că Romani’a, care datoresce independenti’a s’a actiunei celorulalte poteri, si a carui’a esistintia depinde, in mare parte, de strict’a observare a legiloru internationale, precumu si de respectulu tractateloru, ar’ compromite gravu propriile’i perspective ale viitórei sale esistintie, déca nu ar’ voi se respecte acele tractate.“ Din discursulu acest’a alu marchisului de Salisbury se vede inainte de tóte, ca poterile occidentale făcu dependenta dela modificarea legiloru interióre, nu independentia României, care este unu faptu complinita, ci numai recunóscerea ei. Alu doilea se vede, ca in privinti’a acést’a esista o intielegere intre Germani’a, Angli’a si Franți’a langa care Salisbury „crede“ a poté numi si pe Itali’a. Va sedica aceste poteri au conveniții a nu recunosce independenti’a României, desi ea esista de faptu, pena ce Constitutiunea romana nu se va modifică in favorulu Evreiloru. Salisbury a vorbitu, astfeliu accentuandu de repetite ori, câ nu lucreaza singuru, incâtu ne face se credemu, câ a luatu vr’unu angagiamentu in privinti’a acest’a, fația cu una din acele patru poteri. Si care poate se fia acest’a deca nu Germani’a ? Unu articulu publicații la 29 iuliu, in „Norddeutsche Allgemeine Zeitung“, organulu principalu alu cancelariului Bismarck ne intaresce in parerea acest’a. „Este o cestiune vitala pentru orice statu modernu — dice faia bismarkiana — de a se supune legiloru dreptului internationalu, de aceea Camerele romane ar’ fi trebuitu se lase afara din cestiune supunerea la vointia Europei, in câtu privesce principiulu art. 44. Romani’a ar’ compromite presintele si ar’ sacrifică viitoriulu, deca intr’o presumtiune anevoie de intieresu ar’ cugetă se se puna intr’unu modu permanentu in afara de relatiunile normale cu celelalte poteri.“ Din aceste cuvinte cam intunecose se vede ca si organulu bismarckianu recunósce că si Salisbury, câ este ceva ne mai auditu că marile poteri se faca dependenta recunóscerea României dela modificarea legiloru sale interne. Der’ diplomati’a moderna care se închina cu Bismarck in frunte principiului ca „forti’a priméza dreptulu“, cere o jertfa nemai pomenita dela Romani’a pentru ca „ asia ’i convine“, stat pro rations voluntas.“ De aceea organulu berlinesu amenintia pe Romani cu disgrati’a permanenta a poteriloru apusane, cu alte cuvinte face pressiune in favorulu Evreiloru. Este unu interessu germanu că Evreiloru se li se de câtu mai multu ; acest’a ne esplica totu. La acest’a se mai adauge cu poterile mai puținu interessate că Angli’a si Franți’a sunt inca si pena astadi foarte reu informate asupr’a situatiunei adeverate a Evreiloru din Romania, ceea ce se vede si din vorbirea lui Salisbury. Der’ in fine adeverulu totu va trebui se invinga. Luni la orele 11% dim. Domnitoriulu Carolu a primitu in audientia pe d. baronu de Corvin, adjutantu alu Altetiei sale Principelui Bulgariei, care fu condusu de unu adjutantu domnescu in trasura curţii la palatulu din capitala. D. br. de Corvin