Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1887 (Anul 50, nr. 142-288)

1887-09-12 / nr. 200

BBMOIlTSEA ŞI ADMIÎÎISTRAŢHTNEA­­ BRAŞOVC, piaţa mare Nr. 22. .GAZETA" IESE­­N FIECARE DI. Pe ană ană 12 fior., pe şase luni 6 fior., pe trei luni 3 fior România şi străinătate. Pe ană 40 fr., pe şese luni 20 fr., pe trei luni 10 franci. ANULU­L. SE PRENUMERA: la poşte, la librării şi pe la doi. corespondenţi. AHDHtlIUBILE: O seriă garmandă 6 cr. şi timbru de 30 cr. v. a. pentru fiecare publicare SorlsorT »­ctfrancgfe nu 89 primosou. — Eanunorlpto nu ee retrămltfi* •R.200 Sâmbătă, 12 (24) Septemvre. 1887. BraşoviL, 11 Septemvre 1887. Aatunjl ne-a veniţii la cunoscinţă cuprinsul­ discursului, ce l’a ţinuţii ministrulă-preşedinte un­gurescă Colouian Tisza Mercur­ în Oradea-mare. Presupunerea noastră, că ministrulă-preşedinte se va folosi şi de acesta ocasiune spre a tuna şi a fulgera în modulă său obicinuită contra pre­­tinşilor­ agitatori ai naționalităților­, nu s’a îm­plinită. De astădată mi­nistrul ă-președinte ne-a făcută o surprindere tăcendă cu totulă despre naționa­lități, ca și când n’ară mai esista. Poate că a fă­­cut’o aceasta în convingerea, că ceea ce era să spună elă a și esecutată colegulă seu dela in­terne, însărcinândă pe procurorulă generală a adresa cătră toţi procurorii din ţară faimosa cir­culară, despre care amă raportată în numerula trecută şi care are de scopu a introduce ună felă de închisiţiune pentru productele literare şi fiarele nemaghiare şi a curma astfelă pretinsa „agitaţiune a naţionalităţilor­“. Probabilă că ministrul­-preşedinte Tisza a recunoscut, însuşi, că era inconvenabilă de a resuscita din nou cestiunea naţionalităţilor, toc­mai în nişce momente, când Maiestatea Sa se afla în mijlocul­ Ardealului. De aceea s’a măr­ginită mai multă la cestiunea fatală financiară şi şi-a propusă de a pregăti pe contribuabili pen­tru viitoarele urcări de dare. îndată după cuvintele introducătoare ale dis­cursului său a trecută Tisza la situaţiunea finan­ciară, care, (J’se­lla, nu este aşa de critică şi de desperată, cum o descriu unii. Totă acele frase ca mai nainte. Gruvernulă ungurescă nu purta nici o vină, că deficitul­ s’a urcată aşa de cumplită, ba ministrulă-preşedinte reclamă încă în favoarea lui meritulă, că acestă deficită nu este încă şi mai mare. Organulă contelui Apponyi „Budapester Tagblatt“, după ce constată că d-lă Tisza nici de astădată n’a desfăşurată ună programă fi­nanciară ală guvernului, cum era fiecare în dreptă a aştepta şi după ce face unele observări sarcastice asupra afirmărei ministrului-preşedinte, că situaţiunea financiară este seriosă, dar nicide­cum critică, resumă în urmâtorulă modă esenţa vorbirei lungi din Oradea-mare: „Ministrulă-preşedinte promite a mări ve­niturile statului şî­ a micşora cheltuelele. Veni­turile, (jice elă, se se maresca printr’o urcare a dăriloră. Spirtulă şi tăbaculă voră face începu­­tulă, alte dări voră urma, cu toate că dările au crescută deja enormă. Chieltuielile au să fiu re­duse, introducendu-se principiulă economiei, des­pre care s’a vorbită de atâtea ori. Că d-lă Tisza va reuși a face să scăpămă de datorii prin păstrare este lucru îndoiosă, căci deşi este sigură că dările ni se vor­ urca, totuşi precum ne a­­rată esperienţa, nu e posibilă a se reduce chel­tuielile sub acestă regimă. Locuitorii statului vor­ fi din nou suiţi la dare, aceasta e sigură, dar însuşi ministru-preşedinte nu crede — pre­cum dovedesce puţina încredere ce-o arată lim­­bagiul­ său și alusiunea la ominosulă „celălaltă“ care va avea să urmeze după elă — că nouele sarcini de dări voră putea nimici deficitulă.“ „Cea mai însemnată cestiune, adecă cea fi­nanciară, n’a resolvat’o până acum ministrulă­­președinte, și în adeveru, declarațiunile sale de acum ne dau asemenea puțină speranță, că va resolva vreodată aceasta cestiune. Décá ne gân­­dimă câtă de aspru și de bruscă a judecată Co­­loman Tisza pe ministerială Bittó, pentru că a­­cesta n’a fostă în stare a restabili într’ună ană echilibrulă în financele statului; décá ne aducem aminte cu ce frase bombastice a debutată Colo­man Tisza în discursulă său dela 1 Ianuariu 1875 și décá vedemă acum, că același omă po­litică n’a împlinită nici una din toate minunatele­­r promisiuni, ce le-a făcută n’a împlinită nici una în cursă de doisprefiece ani, atunci trebue să ne îndoială că ministrul­-președinte are priceperea și puterea, de a se scoate din acea miseriă finan­ciară serioasă, ca să nu­­jice cu critică, în care ne-a băgată“. Are dreptate mai departe foata apponyistă, deci nu se mângâie asupra acestei miserie finan­ciare cu laudele ce le-a adusă d-lă Tisza „pro­gresului culturală“ şi „înmulţirei sceleloră.“ Seim că aderenţii lui Apponyi nu diferă în privinţa „culturei maghiare“ de ideile d-lui Tisza, dar ne pare bine, că recunoscă celă puţină, că printr’o cultură ce, precum soimi, se monopoliseza numai în favoarea unei treimi a poporaţiunei statului încă nu se poate şterge deficitulă. Judecândă aşa der seriosă starea lucruriloră, ministrulă-preşedinte a procedată de astădată foarte înțelepţesce, că n’a mai sulevatu în discursulă seu pe lângă roiseria financiară şi miseria rapor­­turilor­ dintre naţionalităţi, care încă şi mai multă pledéza în contra lui şi a guvernului aceea, că în urma pressiunei maghiare, germanismul, nu numai în Croaţia a prosperată totă mai multă, ci chiar în Pesta şi în Buda nu potă împedeca lăţirea germanis­mului. E mirare dlor, că Ungurii îşi simtă slăbiciunea loră? Deci actuala partidă guvernamentală în Ungaria ar avea sentimente amicale faţă cu propriulă poporă, a­­tunci ar trebui ca, atâtă faţă cu propriele popoare ne­maghiare, câtă şi faţă cu jumătatea de dincoace a mo­­narchiei, să-şi schimbe politica ei. Durere, că pentru o astfelă de schimbare nu se vede nici ună semnă nici dincolo nici dincoce. Valahii și regele ungurescu. Sub titlul­ acesta cetimă în „Ellenzék“ dela 16 Septemvre: »Coresponientul­ nostru din Deva scrie minunate lucruri despre purtarea Valahilor». Astfel, între altele vre-o 200 de Valahi s’au dată ori după am­ezi pe lângă Archiducele Albrecht, stăruindă ca acesta se înainteze re­gelui petiţia loră«. .Der Archidueele a dată deputaţiunei răspunsă ne­gativă şi ea s’a depărtată cu buzele umflate. Nu mai puţină plouată a rămasă deputaţiunea preoţimei Valahe şi în urma răspunsului, pe care l’a dată regele la vorbirea protopopului Papiu, iu care a accentuată înaintea preo­­ţilor, mai vărtasă respectarea legilor­. Altmintrelea Va­lahii încă la intrarea în oraşă au voită sĕ provoce o de­­monstraţiune botatare la ochi în contra Maghiarilor, şi numai întrevenirea plină de tactă a vicespanului a îm­piedeca­t neplăcerile. Apoi­­rău de astădată au avută ocasiune fraţii valahi să înţelăgă, că svârcolirile lor­ îna­intea coronei nu suntă tocmai plăcute — şi ar fi bine acum să-şi vină odată în om­». După „Ellenzék“ s’a grăbită și corespon­­dentulă tiszaistă din Pesta ală lui „Neue fr. Presse“ a trimite acestei foi ună asemenea comunicată. Scopulă ce-lă urmăresce și o fată și alta e vădită. Voră se spele pe harapă ca să nu mai fiă așa de negru. Der avemnă credință tare, că sverco­­lirile loră în contra noastru voră rămâne de ru­şine. Svercolirile de cari vorbescă ei suntă sim­ple născociri şi ce rămâne adevărată din toate este, că chiar şi prin asemeni comunicate tenden­­ţilose nu se constată decâtă numai şi numai ne­­mulţămirea generală a Românilor­. Slâbirea influinţei Ungurilorft. B’oile Cehilor, bătrâni şi tineri continuă a se ocupa de Unguri. „Narodni Listy“ (fice că se simte în cercurile gu­vernamentale unguresci o slăbire a influinţei unguresc!, asta o dovedesce vorbirea ce a ţinut’o deunăcfl Ludovică Tisza la Seghedină şi atitudinea lui „Nemzet“. Tóté svâredlirile de 20 de ani ale Ungurilor­, o fice fóia cehă, tótá presiunea, tótá persecuţiunea naţionalităţilor­ nema­ghiare a fostă muncă zadarnică şi perdută. Ungurii se simtă acfl toiii aşa de slabi şi fără putere faţă cu rapor­turile europene, precum erau şi la inceputulă erei celei nouă, ce s’a introdusă prin pactură cu Beust. ,Amă susţinută totdeuna, că aşa se va fini cânteculă ungurescă Adeseori de pe buzele ţăraniloră slavi, la întrebarea, că ce progresă face maghiarismulă în scólele slave, amă primită răspunsulă: Ah ce, cu maghiarismulă nu e ni­mica. Copii trebue să înveţe unguresce, dar îndată ce părăsescă şcoala, nici nu se mai gândescă la aceea. Ma- I ghiarismulă nu însemna nimică în lume. E cunoscută şi Episcopala Szász Domokos în România. „Răsboiulă din Bucuresci scrie: Pe când Turculă celă fanatică s’a desvăţată încă dela 1878, — de când ne-am declarată independenţi — d’a ne mai privi de stată vasală şi ţinută d’a satisface felă de felă de pretensiuni când din partea Porţii când din partea vreunuia din fostele puteri garante, —ve­cinii noştri, nobilii şi civilisaţii Unguri, nu se pot încă familiarisa cu nici ună preţă cu ideea, că atâtea drepturi câte avem­ă noi d’a ne amesteca în afacerile interiore ale lor­, totă atâtea au şi ei d’a se amesteca in ale nóastre. Art. 21 din constituţia nóastrá garantézá absoluta libertate a constituții precum și libertatea tuturoră culteloră, întru câtă inse celebrațiunea loră nu aduce o atingere ordinei publice seu buneloră moravuri; — li­bertăți care dateaza chiar multă mai nainte de constitu­ția noastra actuală. — Așa fiindă, n’a fostă împedecată pănă aciî nici o religiă, fiă de vre­ună rită creştină, fiă de ritulă mosaică, d’aşi clădi temple de rugăciune şi d’aşi celebra culturile loră în deplină libertate şi în cea mai complectă linişte. — Mai multă de câtă atâtă. U­­nele din aceste culte aternândă de nisce autorităţi su­­periore ale bisericiloră din streinătate, nimenea nu s’a gândită a pune cea mai mică piedecă petrecerii In țară a unora din demnitari, cari au venită și vină se visiteze bisericele loră, fiindă predici și regulândă afacerile loră eclesiastice. Cu toate acestea avemnă arii se înregistrămă o plân­gere amară — nu a unoră locuitori din ţară, ci a ve­­ciniloră noştri unguri, în contra măsuriloră luate de gu­­vernulă nostru spre a împedeca pe episcopulă reforma­­ţiloră, pe Monsignorele Dominik Szász, d’a ţiné dis­cursuri în locuri deschise, d’a visita scólele coreligiona­­riloră lui, şcoli care nu potă funcţiona de câtă strictă după legile nóstre generale relative la instrucţiunea pu­blică. Celă dânteiu actă de inprudenţă, pe care l’au co­misă împintenaţii noştri vecini, a fostă marele tapată ce au făcută prin­­fiarele lor, asupra hotărîrii numitului episcopă, d’a porni în România în scopă d’a realisa nisce proiecte, relative la organisaţia sau unirea comu­­nităţilor, protestanţilor­ reformaţi (Calvin!), bine înţelesă numai şi numai a celoră de naţionalitate maghiară, — căci avem­ă şi număroşî elveţieni de acesta religiă, cari însă nici nu frecventăză biserica calvină, de orece ea are mai multă ună caracteră naţională, aparţinândă unei comunităţi compusă numai din Unguri, ală căreia preotă nu scie decât numai unguresce slujindă numai în acesta limbă. Ţineamă să menţionămă aceste împrejurări, pentru a stabili că, în afacerea de care ne ocupămă, religiunea sau credinţele religioase juca ună relă secundară, pe când vecinii noştri se silescă a da lucruriloră ună caracteră cu totulă alt felă, împutându-ne ună felă de persecuţia in contra elementului ungurescă. Scopulă tapajului făcuta de cătră fiarele maghiare cu hotărîrea acestui episcopă d’a porni în România, nu paté fi altuia, decâtă pe d’oparte d’a provoca nisce ma­­nifestaţiun­i pompese de primire în ţară la noi, or pe de alta, prin apariţiunea sa oficiosa precum şi prin disposi­­ţiunile ce era decisă să le ia la noi prin pretinsa sa autoritate, — care însă trece peste atribuțiunile sale pur religioase, — se stabilesca ună felă de precedentă, pe care nu puteamu să­ lă tolerămă ca stată independentă și prin urmare foarte corectă a procedată guvernulă îm­­piedecându-lă d’ași realiza proiectele sale.

Next