Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1888 (Anul 51, nr. 143-286)
1888-07-31 / nr. 168
Nr. 168 carl din România. E de notată de la aceste şedinţe, că atunci când unii învăătură a vorbită în limba germană, Ungurii au părăsită sala, voindă prin asta a demonstra contra naţionalităţilor nemaghiare.“* * * Se anunţă, că principele Alexandru de Battenberg, care actualmente se află la Parisă, va pleca câtă mai curândă la Graefenberg pentru a face o vizită regelui Carolă ală României. * * * „Românulă“ scrie, că din 29 persoane muşcate de câni turbaţi, ce s’au supusă la cura d-lui Dr. Babeşă din Bucuresci, 24 au fostă însânetoşate în urma inoculărei virusului după metoda d-lui Babeşă. * In asilulă susţinută de Reuniunea universităţii din Viena sunt vacante pentru semestrulă primă ală anului şcol. 1888/9 82 de locuri constătătore din locuinţă grătuită împreunată cu serviciu, încălzită şi întreţinere parţială. Aceste locuri se pot obţine începândă dela 20 Octomvre a. c. Poate reflecta la ele fiecare universitară sau abiturientă demnă şi lipsită de mijloace, care petiţionază basată pe următorele documente: Atestată de paupertate adeverită şi visată de oficială parochială, primarulă oraşului şi ală cărţilor funduare ; 2) Atestată de studii (de esamenă sau două coloquii din semestrulă ală doilea, resp. atestată de maturite); 3) Indexulă. Petiţiunile au a fi presentate celă multă pănă în 20 Octomvre n. a. c. la inspectoratulă ală 9-lea ală reuniunei (Studentennheim) Porzellangasse nr. 30 sau personală sau prin epistolă recomandată. * * * La băile din Carlsbad se află pănă acum aproape 16.500 de străini. Intre aceștia se află și câteva persoane distinse din România. * * *afiarele din Odesa află, că firma Friderich Krupp din Essen va construi în Rusia nisce ateliere pentru fabricarea tunurilor. Negociările în privinţa cedărei terenurilor urmază cu mare activitate. Ele se vor construi în apropiere de Ekaterinslov. * * * Regina Serbiei Natalia — după cum se scrie din Haaga — şi-a recâştigată coloarea fragedă a feţii şi voioşia sa. Cea mai bună dovadă suntă însăşi cuvintele ei cătră una medică. Ea îi spuse: „Fără îndoială e mă chină mare pentru mine, că mă nomăresce curiositatea oamenilor, că locuinţa mea este încunjurată în continuu de spioni; însă contra acestoră rele nu esistă metodă mai nepotrivită de câtă aceea, de a se închide FOILETONULU „GAZ. TRANS.“ Cu a venita iuimiții Bucovina. (Fine). Aşa povesti Pumnulă, cum numai ca prin urechile acului scăpa elă din Transilvania peste graniţă în Muntenia; cum, abia ajunsă la Bucurescî, se bolnăvi de coleră; cum, biruită de aceea bolă, cădii în drumă, de unde cu mare greu se trase pănă la margine sub ună zaplază.... cum, crefiându-se deja la pragul morţii, se ruga de nişte trecători, să-şi facă milă de elă şi să lă trecă dincolo, peste zaplază, ceea ce bunii omeni şi făcură; cum zăcu elă acolo două fiile şi două nopţi, cum, chinuită de-o sete ardetoare, mânca pere, cari zăceau în grămadă pe josă, fără ca să le fi culesă cineva; cum îşi veni apoi în fire (!)... Povesti mai departe, că în urma unoră denunciaţiuni perfide şi false, venite din partea Ungurilor, la Bucurescî, îlă arestară şi îlă trimiseră sub escortă la Iaşi, ca de-acolo să-lă dea mai departe la Cernăuţi şi cine mai ştie unde (ca mai pe urmă pe George Bariţă). Acolo, la Iaşi, Dorobanţulă, care’lă străjuia într’o celulă, afla chiar din gura lui Pumnulă, cea greşită, de l’au dată la „grosă“, că n’a greşită nimica, ci pentru că a ţinută cu Impăratulă şi cu poporulă său română din Ardeală, subjugată şi apăsată de Unguri, cari se şi răsculară în potriva împăratului şi acum au mâniă pe Români, cari ţină cu Impăratulă şi nu cu dânşii, din causa acesta au mijlocită, cu clevetirî şi cine ştie ce denundări reutăciose şi false trimese la Bucurescî, în cătrău fugise elă, de-lă crestară Muscalii. Aufiindă tote aceste, Dorobanţulă îlă mai întrebă numai : „Da-i şi dreptă domnule, ce spui?“ şi asigurându-lă Pumnulă cu sfinţeniă, că-i dreptă, în chipă indirectă îi făcu prilejă să iasă din „grosă“ şi să se ducă, îmi istorisi apoi cum eră, Pumnulă, pe căi lăturaşe traversă Moldova pănă la graniţa Bucovinei şi pe lângă frontiera Mamorniţei se înfurişă — cu doi creiţari „şavi“ , ce mi-i şi arătă în buzunară — pănă încoce. Pe când încă povestea Pumnulă aceste, servitoriulă și aduse dela A. Hurmuzachi respunsură la cele ce-i comunicasem eu, că Pumnulă e la mine, şi care răspunsă suna aşa: „D-le P! — Poftesce-lă şi adă-lă pe locă încoce, la noi! — Alecu.“ „Domnule Profesorii!“, cliseiu cătră Pumnulă, „eu n’am putută reface înaintea domnilor noştri Hurmuzachi, că eşti aici la noi. Le-am comunicată venirea d-tale şi stă dumnealor, te şi învită, să vii încă astăzi la dânşii. Pumnulă lăsă furculiţa şi cuţitulă din mâni şi ca de fotă intrigată şi surprinsă, după o căutătură cam lungă la mine, din care mi se păru a cunosce, că’mi bănuesce comunicarea făcută despre elă domniloră Hurmuzachi, zise: — „Ah, în astă stare? — astăzi încă?“ — aici se uită la sine, la vestmintele şi încălţiile sale deplorabile şi fini: „N’aş putea merge acum şi aşa cum stim! — „Domnule profesoră, îi fuseiu atunci: „D-ta vei fi solindă, cine suntă pentru noi, Românii bucovineni, şi pentru întrega-ne naţiune domnii Hurmuzachi. Te rogă nu le refusa sincera invitare! Eră câtă pentru altele, privesceme, te rogă, de Română! “ După acesta scoseiu din solină mă rândă de albituri, luaiu din cuia paletonală şi de sub pată o păreche de cisme şi punându-le pe scamnă înaintea lui Pumnulă, fuseiu în tonă rugătorii: „Etă, poftesce! că esteriorulă ţi-i astfelă, e pre justificareră în urma păţaniiloră, ce le-ai avută; poftesce, te rogă! Stătura-ne, fiindă cam egală, pare-mi-se, că toate acestea ţi-s’oră potrivi“. Riseiu şi fără a mai aştepta vre-o întâmpinare la cuvintele mele, grăbii pe uşă şi mai trimiseiu încă în odae lighianulă cu apă etc. După vr’ună cvartă de oră revenii eu şi întradevără îlă găsii pe Pumnulă deja şi după câtă se putea, metamorfosată. Zâmbi bietulă, uitându-se la sine și la mine, îmi lua mâna, mi-o strânse fără a fiice altceva decâtă: „Fiă! ascultă !“ Eștrămă din seminară, la a căruia portiță și aștepta deja trăsura boeralui bătrână Hurmuzachi. Pumnulă, vefiând trăsura, în care îlă învitaiu să se urce, fise: „încă și aceasta! — Coborârămă strada principală spre ] casele boerului Hurmuzachi și Pumnulă GAZETA TRANSILVANIEI, în casă. Eu facă tocmai contrarula. Șed ore întregi pe ferestră, la ferestră și în câteva fiile m’au veriută aproape toți oamenii, după aceea voiu avea linişte şi voiu fi neobservată.“* * * Escursiune la Sinaia. Biroul orăşenescu de călătorii din localitate arangiază în fiina de Sf. Maria 15 (27) Aug. a. c. o excursiune, cu trena separată, la Sinaia şi retour cu preţuri forte reduse. Societatea „Petru Maioru.“ Societatea „Petru Maioru“, al cărei scop este înaintarea în cultura şi literatura română a tinerilor studenţi români de la universitatea unguresca din Budapesta, se află deja în alti 26 ani ale esistenţei sale. Idea înfiinţărei acestei societăţi au dat-o studenţii de odinioră de la universitatea din Budapesta: Murgu, Bojinca, Vasiciu, Iorgoviciu, împreună cu alţi colegi ai lor, cari în casa preotului de acolo, Teodorini, se adunau pentru a se cultiva în limba şi literatura română, întruparea ideei de a se înfiinţa o asemenea societate s’a săvârşită însă în anul 1862, când pentru prima oră tinerimea română dela acea universitate se întruni în aşa numita „Societatea de lectură a tinerilor români“, cărei societăţii s’a dată mai târziiu numirea de „Petru Maiora“, a acestui fericită luptătură pentru ideia românismului, care anii săi din urmă i-a petrecută în cetatea Buda, unde a desvoltată o adevărată activitate literară. Dela înfiinţarea sa, Societatea, cu escepţiunea unor mici intervaluri, a mersă treptată totă înainte. In anii primi însă desvoltarea ei a fostă atâtă de anevoiosă, încâtă încă la anulă 1868 întrega ei avere era numai de 21 fi. In anulă următorii însă suma acesta s’a mai mărită prin arangiarea primului bală română în Pesta, ală căruia venită curată a fostă 93 fl. 19 cr. Mai mare avântă și-a luată societatea dela an. 1871—2 încoce, însemnată merită se datoresce pentru acesta ilustrei familii Mocioni, care a dăruită pentru fondul societăţii 240 fi., şi d-lui Vincenţiu Baleşu, care a dăruită 100 volume de cărţi pentru augmentarea bibliotecei. Mai târziiu distinsulă scriitoră francesă Emil Picota trimisă societăţii preste 300 volume, partea cea mai mare din literatura clasică francesă. In anulă şcolară 1877—8 aparii prima dată foia societăţii: „Rosa cu ghimpi“ de cuprinsă literară şi umoristică. In an. 1878—9, la îndemnulă d-lui Ioană cav. de Puşcariu, jude la cultă, care are mari merite faţă cu acesta societate, s’a înființată fondulă neatacabilă prin arangiarea unui bală şi prin contribuirile Românilor din toate părțile. După cum aflămă din raportulă generală ală societății pe anulă 1887—8, fondulă nealterabilă a crescută din ană în ană, la începută era de 1114 fl. 81 cf., cu finea anului 1887 însă a ajunsă la 3685 fl. 15 cr. Sarcina de curatură ală fondului, dela înfiinţarea sa şi pănă astăfii, o portă d-lă cav. de Puşcariu. Conducerea societăţii în decursul anului espirată a fostă concretiată unui comitetă de 9 persoane, în frunte cu d-lă Vasile Fodoră, ca presidentă, unei comisiunî literare de 7 persoane, or redactarea foii „Rosa cu ghimpi“ a fostă concredată unui comitetă de 3 persoane. In totă decursulă anului s’a dată din fondulă societății unui studentă română cu artică liberă provefiută cu cele necesare în modă gratuită. D-lă Pavelă Todorescu din Steinbruck a dăruită societăţii 100 fl., anume 50 fl. ca taxă de membru fundatoră, or restulă de 50 fl. parte pentru cumpărarea de cărţi românesci, parte pentru ajutorarea edărei almanachului literară. Au mai dăruită: Escelenţa Sa metropolitulă M. Romanulă 15 fl., Mocioni 25 fl., Al. Romană 10 fl. In specială pentru almanachă au contribuita: Ioană cav. de Puşcariu şi Dr. Iosifă Gaită câte 10 fl., Al. Romană, Iuliu cav. de Puşcariu câte 5 fl., Nic. Stamadiadi, N. Poruţă, Dr. A. Marienescu câte 3 fl. şi Dr. Stană Floriană 2 fl. Membri fundatori 17, onorari 30, ordinari 27. Societatea a ţinută 21 de şedinţe, anume: 1 festivă, 2 generale ordinare, 3 generale extraordinare şi 15 septămanare ordinare. In şedinţe s’au cetită diferite disertaţiuni şi critice şi s’au declamată poesii. Societatea primesce 23 de filare dintre cari 1 francesă, 1 ungurescă, celelalte românesci. Biblioteca constă din 886 opuri în mai multe volume. Averea societăţii în bani cu finea anului: 4059 fl. 37 cf. Societatea mai dispune celă puţină de 891 exemplare din istoria lui Petru Maioră, ce se poate procura deadreptulă dela societate cu prețuia: 1 exemplară broșurată 1 fl. 20 cr., legată 1 fl. 60 cr., luxă 2 fl. 50 cr. Totă la 5 exemplare se dă unulă rabată. Corespondența „Gazetei Transilvaniei."1 Covasna, 27 Iulie 1888. Nenorociri. Ca alte multe comune din Ardela nici Covasna, o comună în comitatulă Treiscauneioră şi totdeodată locă de scalde, n’a scăpată în véra acesta de nenorociri şi spaimă. In restimpă de două septâmânî s’au iscată 3 incendiurî. Unulă în pădurea comunală, causândă o distrugere însemnată printre bravii cei înalţi şi frumoşi. Făptuitorulă a fostă ună cărbunară. Ală doilea incendiu s’au iscată în comună în Vinerea trecută pe ună timpă forte secetosă şi vânturosă. Au arsă în 2 ore 6 şuri, 4 case şi câteva şoprane. Intr’o casă a devenită jertfă şi o copiliţă de vr’o 6 ani, înnecându-se în fumă. Acesta focă s’a întâmplată prin joculă cu chibrituri a doi copii săcuescî. Norocă numai cu hărnicia şi stăruinţa braviloră locuitori români şi secui, căci altfelă ar fi arsă mai totă sătulă. Ală treilea focă a fostă Sâmbăta nóaptea între orele 11 şi 12. Acesta a mistuită numai o şură, fiindă cam isolată şi timpulă liniştită. Ună altă casă întristătorii este următorulă: Părintele Ioană Olteană dinDobârlea, venindă numai eri la scaldele de aici şi necunoscândă bine firea cea blăstămată a aşa numitului „Pocolşar“ , astăzi înainte de prânilă pe la 10 ore întrândă în apă, în câteva clipite a şi fostă sub ea. La înecată momentană gazulă, ce iese câteodată cu furiă din apă. Din întâmplare însă era de faţă d-lă Alois Fekete, anteprenorulă acestei băi spurcate, şi cu alţi doi tineri streini. Celă dintâiu vedende pericululă strigă ajutoră şi se aruncă, îmbrăcată cum era, după elă. Şi căutându-lă ca pe ună pesce prin apa cea grosă de nomolă, i-a succesă a-lă apuca de după gâtă şi a-lă tîrî pănă la scări. Aci era gata şi cu bravură D-nă Fekete, căci părintele îşi încleştase manile în braţele lui şi tăria gazului îlă ameţise cu desăvârşire. — Sară acum cei doi tineri şi cu unu bravă Românaşă, ce auzise sgomotulă de afară, şi-i scotă ca pe niste butuci, lungindu-i pe podele. Vine numaidecâtă şi medicală băiloră şi mulţime de altă publică. Dă-le apoi frecări cu pae şi cu petece de postava. D-lă Fekete şi-a venită mai curândă în fire, pomenindu-se cu nisce rane mari la braţe; ară părintele Olteană se desmeteci numai după câteva ore, căci elă pe lângă gază mai înghiţise şi o cantitate bună de acea apă grasă. Elă cunosce, vorbesce şi-şi vaeră mereu familia cea numărosă şi în posiţiă critică. Vieţa lui Insetată poate fi ameninţată de peliculă. Mediculă e neîntrerupta lângă dânsulă, îngrijirea cea bună a gazdei încă nu lipsesce. Părintele Nicolae Comşa din locă, auzindă despre acestă casă tristă, numaidecâtă a alergată acolo, dându-i mână de ajutoră şi mângăindu-lă în totă chipulă posibilă. Totă în răstimpulă acesta s’a aflată mortă în gropa cea svântată, menită pentru asudare, ună tânără cam de 20 de ani, venită de prin Ungaria și de familiă bună. Luna oaspe de băi. 1888.