Gazeta Transilvaniei, decembrie 1891 (Anul 54, nr. 266-287)
1891-12-01 / nr. 266
Pagina 2.__________________________________________GAZEA TRANSILVANIEI. _________________________Nr. 266—1891. administraţiei, finanţeloru, comunicaţiunei etc. n’ar sei, sau n’ar voi a se înţelege cu poporul, în limba acestuia, faptul acesta numai decâtu se se arete auctorităţii superiore a respectivului de atâtea ori, de câte orî se întâmplă, se se comunice mai departe aceste nelegiuiri (tiatelor) nóastre, precum şi comitetului electorală centrală, pentru că numai ţmendă cu rigore şi firmitate la respectarea drepturilor nóastre putemă spera, ca acelea mai cureadă sau mai târejiu într’adeveră se fia respectate. L. C. CRONICA POLITICA. — 30 Noem. (12 Decenii). — Am amintitu îa numerule de Duminecă ala feiei nóastre, că în România a isbucnică o crisă ministerială, din causa dimisionărei miniștrilora: Lascar Catargiu, generală Lahovary şi O. Olănescu. In cursula săptămânei acesteia generalula Florescu, preşedintele consiliului de miniştri, şi-a data dimisiunea, or Regele a însărcinata cu formarea ministeriului pe d. Lascar Catargiu, şefula partidei conservatoare. Acesta şi forma ministerulu in modulă următora: Lascar Catargiu, preşedintele consiliului şi ministru de interne; Alecsandru Lahovari, ministru de externe; generala George Manu, ministru de agricultură, comerciu, domenii etc; generala Iacob Lahovari ministru de răsboiu; Alecsandru Ştirbey ministru de finance; Constantină Olănescu, ministru ala lucrărilora publice; Tache Ionescu, ministru de culte şiinstrucţiune publică; Sturza-Scheianu, ministru de justiţie. Toţi miniştri au depusa jurământula în mânile regelui. Camerile române au fosta amânare pănă în 7 Decemvre, pentru ca miniştri să potă esamina proiectele de legi prelucrate de predecesorii săi. — Lunia trecută s’au începută şedinţele dietei unguresci. Intr’una din aceste şedinţe s’a desbătuta asupra legii despre contingentula recruţiloru pentru anula viitoru. Guvernulă şi partida lui primesce acâstă lege; partidului Apponyi n’o primesce decâta în principiu; partida lui Ugron însă o primesce numai sub anumite condiţiuni, şi în fine „partida independentă şi dela 48“, condusă de Irányi, o respinge cu desăvârşire. — Cu ocasia desbaterii acestui proiectă, bătrânula Irányi, a vorbita despre sinuciderile în armata comună, despre cari a cjiso, că sunta mai numeroase decâta la honveefime. Causa o află vorbitorula în aceea, că pe când la honvetţi este limba de comandă şi de comunicaţiă limba maghiară, şi ofiţerii încă sunta Maghiari, cari simţescă tota aşa ca şi feciorii şi tracteză cu ei, ca cu nisce conaţionali; pe atunci la armata comună, oficerii de obiceiu vorbesca o limbă străină, sunta pătrunşi de sentimente străine, şi privesca pe soldaţii unguri, numai, ca pe neşoe obiecte bune de-a fi dresate. Spiritula de oare sunta insuflaţi honvezii, dise Irányi, difersce multa de cela ala armatei comune, căci la honvezi servescă bătrânii din 48 şi 49, cari s’au luptată pentru libertate şi independenţa ţarei, or la armata comună sunta omeni, cari au ereefita spiritula dominanta înainte de 1848 și la propagă și a4T, ceea ce nu se mai poate suferi. Irányi ceru dela ministrula de honvecji să presenteze în fiecare ana una conspecta despre sinuciderile, ce se întâmplă în armata comună și la honvezi. Mai vehementa a fosta deputatula Herman Otto, pare a vorbita cu multa foca împotriva instituţiunei militare. Ela (fise, că e o minciună ideia, că libertatatea, siguranţa şi desvoltarea unei ţeri zace în militarisma. Herman Otto îşi permise a cfi°e) °& ela încrede patria şi „naţiunea“ numai unei armate naţionale, dar nici decât unei afaceri comune, unei ipocrisii urieșe, care aefi a dat 100,000 galbeni honvecțilora dela 48, er mâneca data numele de lelacid unui regimentă din țară. Herman Otto a încheiat a eficenda, că nu se încrede în armata comună. A mai vorbită și deputatula Ugran propunându să se desființeze consiliile de onoare ale ofițeriloru, se se casseze pedeapsa legării de stelpi; se fiă mai bună alimentarea armatei; și recruții să fă jurați pe constituțiune. Vorbinda apoi ministrul a Fejérváry, a combătută energică pe oratorii de mai susa și respingindu-se toate propunerile de condusă, proiectulă a fosta primita. Cestiuni de viaţă. ii. Se nu aşteptăm u, ca poporulu se îmbrăţişeze de-odată şi din propriulu sĕu indemna economia raţională, industria de casă şi prin urmare şi comerciulu; acesta nu se va pute nici odată. Ii trebue conducători, îi trebue esemple, şi încă nu mulți ori două, ci sute şi mii. Şi chiar mii de conducători şi esemple să fiă, deodată momentană, cu poporul, totu nu vei face nimică, ci numai cu timpulu şi pe lângă multă stăruinţă. Unde suntu însă astfeliu de conducători şi cine suntu aceia? Totu omulu inteligentă, şi în prima liniă preoţii, învăţătorii şi alţi cărturari, cari trăescă în atingere nemijlocită cu poporul, şi în acelaşă modu, ca şi poporul. Dar pentru ca să potă fi cineva conducătoră în economia raţională, trebue să o pricepă şi să se deprindă însuşî. Nu e deajuns să sei într’o anumită direcţiă multă carte, ci trebue să sei economia raţională. Spre a o sei acesta trebue mai inteiu studiu teoretică şi apoi deprindere practică. Durere, că cei mai chiămaţî ai noştri suntu pănă acum pe un gradă tare modestă în privinţa acestora cunoscinţe! Şi ce e causa? — Nepăsarea! Suntu mulţi şi încă fóarte mulţi, cari în vieţa lor, nu cetescu nimica, alţii abia cetescu vreunii chtare şi altceva mai nimică, ci critică mereu la timpuri, că suntu rele, că locurile suntu neproductive, că dotaţiunile le suntu necorăspuncjetóre şi altele. Déca i-ar auzţi una Şvabă din Germania și ar sei totodată, câtă teritoriu au sub mâna lor, s’ar îndoi, că suntu Europeni, ci i-ar veni a crede, că acum au sosită dela Zulukaferi. Astfeliu nu merge, porumbulu nu sbera friptă în gură. Poate scrie lumea câtă îi place, că pe astfelu de oameni nu-i scoate din nepăsarea lor. Este însă un mijlocu, prin care şi aceştia s’ar pute face să fiă răpiţi cu curentul, şi acesta este: Asociarea. Indiricţi singuratici de vor fi ori câtă de zeloşi şi de pricepuţi, nu voru avé nici unii resultaţu; decă însă ne vomă asocia sau ne vom vuni în reuniuni, puterile ni se vor potența. Déca însă se va pune în fruntea lucrului unu omu necunoscută, fără autoritate, nu-l urmézá nimeni. El de se va pune unu bărbatu cu vacţă, una barbatu cunoscută, chiar dăcă în direcția, ce-o urmăresce, nu este omu de specialitate, numai energiă să fie, în scurtă vreme va dobândi resultate uimitoare. Ca să înfiinţăm o reuniune curată agronomică şi pentru toţi Românii din ţară, ar fi greu în criua de astăfni şi poate nici nu ni s’ar permite. Dar avem Asociaţiunea transilvană, ali căreia scopu este şi desvoltarea economică a poporului nostru. Să punem deci mai mare penda pe partea economică a scopurilor Asociaţiunei noastre transilvane. La şedinţele sale generale, precum şi la ale despărţămintelor, să se ţină disertaţiuni, prelegeri teoretice şi practice, precum şi esposiţiuni. Să-şî aibă agenţii săi, cari să propage pretutindenea scopurile Asociaţiunei şi acâstă sarcină ar trebui să şî-o ia asupră-şi ori ce Română. Să stăruiască pe lângă comunele politice ori bisericesc!, ca în fiă care comună să fiă una teritoriu separata comunală ori bisericescu, unde cu copii de scóla şi cu poporul să se ţină prelegeri practice de grădinăriţă, pomologiă şi altele. Să stăruiescă preotulă şi învăţătorulă, ca poporul. Duminecile şi sărbătorile, în locu de a le petrece în crîşmă, vara să le petrecă în acela locu de praxă, or ierna în scólă, ori în alta locă acomodată, instruindu-se unii pe alţii în felurite industrii. Toate acestea nu sunt lucruri peste fire, numai stăruinţă să fie. Cu ocasiunea sinoadelor, protopopescu, mai cu samă unde e datină să convină şi laici, la ocasiunile binevenite, sub conducerea protopopului, se poate discuta în cestiunea aceasta, or resultatele se pot face cunoscute, pe calea publicității, ca și alții să se îndemne. Toate acestea nu sunt fantasii, nici năsdrăvănii, să se prebeze și peste 20 de ani sigură vom fi departe, foarte departe, or peste 50 de ani, modulă nostru de vieță de acum, li se va parea fiilor şi nepoţiloră noştri o fabulă. .. pândimă, ce se vorbesce prin aeră, prin apă, prin pădure şi pe câmpă.“ Abia se îmbrăcase şi abia dejunase Califulă Chasidă a doua or când se şi ivi marele viziru, ca să-l însoţescă la preumblare, după cum îi se poruncise. Califulă îşi puse putinţa cu prafură fermecătoră la brâu şi după ce porunci suitei sale să rămână îndărătă, pleca la dramă singură numai cu vizirulă. Trecură mai întâiu prin întinsele grădini ale vezirului, alesuiră însă înzadară după vre-o fiinţă vieţuitore, la care să-şi încerce fapta lora măstră. Veziculă propuse în fine să mergă mai departe cătră mă Iacă unde elă văzuse adeseori, multe animale mai alesă cocostârci, cari prin înfăţişarea lor, măiestoisă şi prin croncănitură lora, îi atraseră luarea aminte. Califulă se învoi şi elă. Merseră spre Iacă. Acolo văzură ună cocostârcă, care se preumbla seriosă încoce şi încolo şi căuta brusce. Când şi când ridica capulă şi croncănia din copă. Totodată văzură sosu în aeră altă cocostârcă, care nu peste multă să lăsa josă, totă în partea aceea. — „Mă rămăsescă pe barba mea, mărite stăpâne,“ 4*se marele veziră, că acești doi cătărigari vorbiscă acum frumoase lucruri împreună. Cum ar fi, când ne-amă schimba în cocostârci?“ — „Bine aici,“ răspunse Califulă. „Dar stai să mai vedemă odată, cum ne schimbămă ură în omeni ? Așa e! Să ne plecămă de trei ori spre răsărită şi să zicemă „mutabor“ şi tu erăşi eşti veziră şi eu Califă. Pentru numele lui Dumnezeu însă, nu este iertată să rîdemă, căci atunci suntemă perduţi!“ Pe când vorbia Califulă astfel, ală doilea cocostârpă unduia lină d’asupra capului său şi încetă să slobozi la pământ. Califulă scoase iute cutiuţa dela brâu, trase o prisă bunişoră, o întinse vezirului, care încă trase una şi strigară amândoi: „mutabor.“ In minutulă acesta picioarele li se sbârcescă, să facă subţiri şi roşii, călţunii cei galbeni şi frumoşi ai Califului şi ai soţului său se prefăcură în picioare neproporţionate de cocostârpă, mânile se prefăcură aripi, grumajii se întinseră de mnă cută, barba se făcu nevăzută şi corpurile li se acoperiră cu pene moi. — „Aveţi frumosă clopă, domnule mare vezică“, zise Califulă, după ce se mirase mai multă timpă. „Pe barba profetului! aşa ceva n’am văzută în vieţa mea.“ — „Mulţumescă din adâncul inimei,“ răspunse marele veziră, făcândă o închinăciune, „însă dacă este iertată să îndrăsnescă şi eu, aşi 4i°® că Maiestatea Vostră arătaţi ca cocostârpă mai frumosă, decâtă ca Califă. Dar, poftiţi, mă rogă, să ascultămă pe cameraşii noştri de colo şi să ne convingemă, decă înţelegemă într’adevără limba cocostârciloră!“ Intr’aceea cocostârculă ală doilea să scoborîse pe pământă. Elă îşi curăţ cu ciocula piciorele, îşi tocmi penele şi să duse dreptă la celălaltă cocostârcă. Cocostârcii cei noi să grăbiră în apropierea loră, şi spre mirarea lor, auziră următorea convorbire: „Bună diminaţa,o doimnă cocostârcoică, aşa de dimineţă eşti pe livadă?“ — „Mulţamă dumitale, iubită pătărigoicuţă! Mi am făcută mnă mică dejună. Poftesci ceva din elă, niţică şopârlă, sau ună picioruşă delicată de bresca?“ — „Mulţamă, mulţamă! Astă4l n’am nici o poftă. Apoi cu totulă pentru altceva viu pe livadă. Tatălă meu are astă4l ospeţi, înaintea cărora trebue să jacă, şi aici vreu să mă deprindă puţină în linişte.“ Totodată tînăra cocostârcinică păşi peste livadă făcândă felurite mişcări. Califulă şi Mansoră se uitară cu mirare la ea. Când însă ea stătu într’ună picioră, ceva plecată înainte şi-şi întindea în trecută grumajii cei lungi şi şi-i trăgearăşi ca într’ună şirubă, bătândă ciudată din aripi, atunci cei doi nu se mai putură reţină. Năpădiră într'ună hohotă, din care nu se puteau opri şi care era însoţită de croncănitură diocuriloră loră. Abia târziu se putură reculege. Mai întâiu se desmeteci Califulă. „Asta a fostă bună glumă.“ 4*s® ®le, „plătesce mare lucru!“ Pagubă, că animalele proste s’au spăriată de rîsulă mea, altfelă de bună-sămă ar fi și cântată!“ — „Dor“, zise acum marele vezică, „rîsulă în timpulă schimbării, ne este oprită. Stăpâne, ce se va întâmpla cu noi ?“ „Ei! Mecca și Medina! striga acum Califulă. „Ar fi prostă glumă, dacă a SCIRILE PILEI. — 30 Noem. (12 Decem.) Adunarea generală a Ligei. Secţiunea centrală din Bucureşci a Ligei pentru unitatea culturală a Românilor, şi-a ţinută în 24 Noemvre v. c. adunarea generală de tomnă. Adunarea era numărosă şi presidată de d-la V. Maniu, preşedintele comitetului esecutiv, ala Ligei centrale. Raportul despre activitatea Ligei fu cetită de d-lă I. Lupulescu secretarului secţiunei centrale. Raportulu, în care se spunea punctă de punctă toate succesele obţinute, a fostă furtunosă aplaudată. Celă mai mare resultată de pănă acum ală Ligei, este solidaritatea naţională a Românismului. Raportul se sfîrşi cu cuvintele: stăruinţă în muncă, credinţă în isbândă; va fi tipărită şi tradusă şi în alte limbi şi se va răspândi în totă Europa. D-la casieră Gr. T. Brătianu în mijlocul celei mai mari linişti, a espusă starea financiară a Ligei, o espunere de mai bine de două ore, acoperită cu tunete de aplause din partea întregei adunări. D-nii censori S. Perietienu Buzău şi I. Bianu şi-au depusă raportul despre corecta administrare a fondurilor Ligei. D-la I. R. Goga mul