Gazeta Transilvaniei, octombrie 1893 (Anul 56, nr. 217-241)
1893-10-26 / nr. 237
Patina 2 de următorulu cuprinsa : „Comunitatea N. din fostul al II lea Regiment de graniţă ca proprietară fundatore şi patrona a fondului de stipendii din Năseudu protesteză la Inaltul Consiliu ministerială contra venetărei dominiului de la Ciceu- Cristuru.“ Intro ţară, unde se ţine contă de cererile legitime ale poporațiunei și se respecteaza dreptulă, — o manifestare ca și aceasta de bună seama ar fi găsită cuvenita considerare, la noi însă dimpotrivă. Peziua de 16 Septemvre se convoaca comitetul; la adunare se presintă nu numai membrii, ci și aproape intreaga inteligenţă din ţinută şi representanţi ai proprietarilor din fiecare comună. Pentru a treia oră hotărăsc, în unanimitate, că dominială nu este de vendută, protestază contra vinderei şi în credinţă, că ministerială nu e pe deplină informată despre voinţa proprietariloră, decidă a se trimite o representaţiune la ministeră. Representaţiunea se face; deputaţiunea alesă o presentă la fişpanulă, după ce nota bene preşedintele comisiunei Ionă Ciocanu în contra angajamentului luată nu a voită se o subscrie. Dela fispană s’a cerută se o înainteze simplu la guvernă în înţelesulă statutului, şi, culmea fărădelegei, fispanulă nu voesce se-o primased spre a-o înainta. Adecă nu’ţî este iertată în statulu ungară nici a te mai ruga pe cale legală, organulă celă mai competentă respinge recursele adresate ministeriului. Pănă acuma celă puţină după opiniunea publică maghiară sciamu, că numai la Majestatea Sa Imperatură şi Regele nostru nu ne-ar fi iertată a recurge în modă corporativă, căci amă comite „trădare de patriă“. De acum aveam se scimu, că nu ne este iertată a petiţiona nici chiar la consilierii Majestăţii Sale, la miniştrii responsabili, nu ne este iertată a ne folosi de dreptulă, ce’lă are cetăţenulă chiar şi în celă mai barbară stată din lume, chiar şi acolo unde se judecă după sic volo sic jubeo. Representaţiunea s’a înaintatu apoi de-a dreptulă ministrului de culte. După 10 eul0) dreptă răspunsă la acesta representaţiune, la protestările celor 60.000 Român! proprietarii fondului de stipendii, la votulă unanimă ală comitetului în contra vinderei, ei se trezescă cu-o hărtiă dela oficială cărţii funduare din Betleană, în care se dă de scrie, că la ordinulă ministerială mai susă citată au ordonată din oficiu licitare pe cjiua de 22 Ianuarie 1894, punendu prețulă de strigare cu 80.000 fi. față de 157.704 fi. prețulă stabilită judecătoresce. Aceasta este starea cestiunei. Frații năseudenî suntă hotărîțî a continua lupta pe cale legală. Amiculă nostru de acolo ne scrie între altele: „Nemulţumirea este la culme, „căci ne-au pusă forfecile la céfa, „dar în acelaşi timpă nu ne pier„demă cumpetulă; decă strămoşii „noştri au mai preferită se fiă decimaţi în 1848 decâtă se jure credinţă lui Kossuth în contra Monarchului şi a casei domnitare, nici „noi nu ne vomă pierde curagială „în faţa lovituriloru, ce vină dela „ună potrivnică, care nu are se se „laude cu altceva decâtă cu forţa „pumnului. Vomă striga în lume ca „se ni se audă durerea, vomă face „ca deputaţii, senatorii şi publicistica din Italia, Francia, Germania, „Belgia, Anglia, se ajungă apoi cum „este tractată şi resplătită poporaţiunea din graniţă pentru credinţa „şi iubirea ei de patriă. Vomă face se „se vedă, cum pe peptură acestei „poporaţiunî strălucesce de-o parte „medalia de aură donată de Majestatea Sa dreptă recunoscinţă „für „standhaftes Ausharren in der beschworrenen Treue im Jahre 1848“, or de „altă parte rana, ce o au deschis’o „tocmai aceia, dela cari aşteptamă „se ne ocrotescă interesele“. Din parte ne vomă urmări cu atenţiune desvoltarea cestiunei fonduriloră năseudenî. Pentru acumţicemu fraţiloră năseudenî se lupte şi mai departe în direcţiunea apucată, se demascheze înaintea opiniunei publice pe trădători, se nu se descurajeze, căci dreptatea pe partea loră este consciinţă. Aşa se vede, că moralu acesta nu cunoaste modul modern de cugetare. Ei, nu face nimicii! Bani am, voiu durmi bine la noapte și diminăța mérula va dispăre. Suatemi în curata, iubite! Pe cum vedem, Jacques era filosofii bine instruate și se soia acomoda împrejurarilor. Când ajunse Înaintea cuartirului său și intra pe portă, privi Indéréta, să vedă, nu cumva pomulu ila urméazá și pe scărî. Nu trăit! Elva rémusit jose la scară, Jacques se plecă cu curioasă și poftindu i noapte bună, sui scara, întră în odaiă, se culcă și dormi strălucită pănă dimineța. Putea să fiă cam 9 ore dimineța, când se trecui a doua Bătu cineva la uşă. O deschise cu ochi somnoroși. Da, ereu- Erau amicii lui, cari veniră să-l învite la escursiunea plănuită. Se îmbrăcă vesela, puse în buzunari câțiva galbeni și plecară. Merula, care sta încă dinaintea casei, plecărăși în urma lui, ca unai servitore fidela. Jacques, care în genere nu era superstițioșii, Ily privi surefende, ca pe una amion vechiu și bună. Intrară într’o cârciumă să dejuneze. Jacques plăti și primi cu modestie însuflețitele „hurrah“, ce le scoseră camaracjii sui, când văzură galbenii. — Chelnerii,Şis© Jacques, — dă una pahara și mărului meu ! Chelnerul, care nu-l pricepu, sta zăpăcită înaintea lui, crecjându, că-și bate jopă de el. Jacques fla bătu pe umere, rícféndü cu hohotu. I se păru, ca și când crengile pomului ar fi făcută o mișcare de refusii. De sigur, era mere trezviu și nu obicinuia să bea nimica dimineța. Vorbiră despre local d escursiunei. — Va fi obositoră pentru tine, iubite amice, 4Le Jacques ridicându-și cu complesanță pălăria dinaintea urmăritorului său. Martila stetea la porte și când se urcară în birjă, pleca în urma acesteia. Jacques Ily privea. Da-odată striga spăriată. Mérulü se poticni. Spre norocirea lui însă se ridica îndată. — Ca ai ? Ilü întrebară veselii tovarăși. — Nimice, nimica, nu vă temeți, numai mérulü meu... — Mérulü iui! Ce felü de inérü ? Dér.... Mérulü nu rămase nioi de trenü. Jacques află, că e aproape o neîndurare, de a-și chinui astfelü pomulü, care deja nu putea să-i lipsescă. Dar spre marea lui liniştire, pomulü se urca pe coperişul cupeului și crengile lui atârnau dinaintea ferestriloră. Cum gardistul își pălesce domnulu, astfel o urma el pe Jacques. Jacques preocupată cu desăvârșire de pomulu său, negligia puțină societatea, mai ales pe mica și grațiosa blondină. Imputările nu lipsiră. — Ești gelosu pe méru ? întreba râ- zândă mica blondină. — Mérulü lui, mérulü lui! Și cântară într’una unu panteoț cu refrenulü: mérulü lui! Jacques se temea, că mérula se simte vătămată, dar acesta își păstră liniștea lui englesă. La gară era o imbul4elă enormă. Jacques se temea, că și va pierde mérula, dar nu este lucru mai comodă, decâtă ca într’o mare imbuléla, să fi atentă la ună amică, care e mai înaltă c’unii capi, ca alţi oameni. Mérula îlă urma cu credință. * * * O, voi nebunii ale anilor tinereţii! Voi rîsete fericite, buze purpurii! Vorba se isbea încape şi ’ncolo, damele rideau, paharele sunau, vinuli curgea. Jacques bea puţină peste măsură. Daar ce puteţi şi pretinde d vestre. Două-zeci și cinci de ani, — eră dreptulă veclnica neatacabili! In voia lui potențată, arunca o sticlă de șampaniă mărului. — Să ne suimă în gondolă, să mergem pe insulă! propuseră damele. — Nu, nu, se opuse Jacques, aruncândă o privire gingașă pomului său. — Pomul meu nu soie înnota... — Cine?.... — Po....meu! — Pomulu d-tale, pomulu d-tale! Caraghiosu e pomulu acesta! Jacques roși puținii. Oamenii aceștia niciodată nu-l vor înțelege. Privi la mere, ca la unui sfâtuitori, și ’i se părea, că n’are nimica contra unei plimbări pe apă. Barca plecă. Pomula sări de la țărmă in apă și cu siguranță pătrundea undele. Jacques era atenta mereu, ca la casa de lipsă să-i potă fi întru ajutoru. Cătră seră, Jacques era trăzuită cum se cade. Ela strigă amicilor săi: GAZETA TRANSILVANIEI. (JKOSKCA POLITJGA — 25 Octomvre. Solrile cele mai nouă, ce ne sosescă dela Viena, spună că, prinţulu Windischl graetz care este însărcinat cu formarea noului cabinet, de coaliţiuna austriacă, are speranţă, că va reuşi. El se află acum la Viena, unde a conferit o lungii timpă cu contele Taaffe. Clubul Hohenwart şi stânga germană vor da, seficestotă concursulu prinţului Windischgraetz şi se crede, că şi Poloni vor face asemenea. înainte de a merge la Viena, Windischgraetz a fostă la Pesta la monarchuila. Atota conferită şi cu ministru-preşedinte Wikerle, făcendu-i împărtăşiri despre programul viitorului cabinet, privitorii la raporturile cu Ungaria. „P. Lloyd“ (joe, că prinţulă Windischgraetz e cunoscută şi în cercurile politice maghiare, ca una barbata cu multe cunoscinţe seriose şi bine iniţiată în raporturile unguresc! ; ela soie şi unguresce, ceea ce, se înţelege, ila pote numai ridica în ochii şoviniştilor noştri. * De una timp î începe manevrele armatelor, se obicinuescu a se face cu mare pompă şi interesă. Statele, cu aceste ocasiuni, îşi dau toate silinţele să-şi ,arete forţele lor, armate, de cari dispună. Ceva însă neobicinuit, pănă acum, se spune, că se va petrece anulă viitoră. Foia englesă „Daily Chronicle"1, aduce soirea, că din incidentul petrecerei sale în Gans, împăratulă Germaniei a făcută propuneri, ca în vara anului viitoră să se ţină manevre comune de cătră armatele Austro-Ungariei şi Germaniei. Manevrele acestea suntu plănuite a se ţină în Bohemia şi Saxonia şi la ele vor lua parte mai multe corpuri militare austro-ungare şi germane. Numita fată englesă spune, că statulă majoră ală ambeloră monarchii s’a apucată deja a face planulă ac6stora manevre comune. „P. Lloyd“ în numerul său mai nou susține, că spirea n’ar fi întemeiată. ...» Din Paris, se telegrafieză, că adunarea generală a pressei francese a votată o adresă cătră pressa rusesca, în care esprimă sentimentele de cordială simpatiă și speranță, că legăturile contractate în nișpe împregiurări memorabile, sa vorit statornici din ce în ce mai multă, pentru celă mai mare profită ale pressei ambelor ţări, pentru gloria ambelor naţiuni şi pentru pacea lumii. Adresa (Ungurilor) Cluşeni. (Urmare). b) O schimbare a codicelui penală în sensulă de mai sus, însă nu oferă destulă garanţie. Se vede a fi necesară şi modificarea procedurei de pressă. Unii şiră întregi de pertractări înaintea curţii au juraţi dovedescă, că cei ce conducă pressa română au obiceiul, de a lua de pe umerii autorilor, responsabilitatea pentru articulii incriminaţi şi a-o pune asupra unora tineri prea adeseori nematurî, şi cari nu posedă o cultură literară seu politică. In urma acesta, juraţii seu că achită pe aceste victime vrednice de compatimita ale agicţiunei fără conscinţă, seu — decă le condamnă — judecătoria le dictăză o pedepsă atâtă de uşoră, încât el nu stă nici într’o proporţia cu prima faptului comisă, dar le oferă agiutorilor o bună opasiune, ca pe o cale uşoră să-şi îmulţescă numerala martirilor, — o îmulţire, pe de-altmintrelea lor, le este binevenită, pentru ca pe basele ei să dovedescă înaintea străinătăţii atrocităţile maghiare. După esperienţa de obşte, două momente sunt, rari se remarcă din procesele de pressă pornite în causa agitaţiunilor române. Uuulu este acela, că adevăratulă vinovată de regulă scapă, al doilea, că abusula se repetă cu o cutezanţă şi mai orbă. Studiindă aceste două momente, devine necesară luarea a două disposiţiuni: întâi trebuesc obligate redacţiunile şi administraţiunile (par clară, ca se păstreze manuscrisele celă puţină şese luni, pentru ca cu ajutorul acestora se se potă descoperi autorii; a doua trebue decretată, că deca in cutarefiară in decursă de trei ani apară de două ori astfeliu de articuli in contra statului şi a naţiunei, cari au contrasă osânda judecătoriei de pressă, redactorului şi administratorului unui asemeneafiară se ’i se ia pe timpă de cinci ani dreptul de a religia, respective de-a eda tipărituri politice. Aceste disposiţiuni nu restrîngă nici câtă mai puţină deplina libertate a pressei, — şi au de scapă numai, ca justiţia şi ordinea de dreptă a statului să se validiteze cu seriositatea, ce li se cuvine. a) Mişcarea distrugătore de stată este nutrită şi deşteptată nu numai din partea pressei române din patriă, ci este nutrită şi deşteptată în măsură forte mare şi din pertea pressei din România. La acesta contribue acele ajutoare în bani, cu cari societatea României sprijinesce în patria noastră mişcarea română şi cari ajutore se dau într’o măsură neobicinuita de mare. Nouă nu ne stă în putere de a sili pressa şi societatea României, ca să rămână în alviile sale, ne stă în putere însă de-a scuti patria nostră de influinţa venindsă a acestei presse şi societăţi. Acestă soută îlă vom găsi în aceea, decă libertatea necumpătată, ce caracteriseză comercială poştală cu România, se va restringe în marginile cuvenite. Decă urmările binecuvântate ale libertăţii comerciului nu sunt zădărnicite prin măsuri luate din consideraţiuni de higienă în privinţa animalelor, măcară că acestea adeseori punn piedeci puternice comerciului, atunci cu mintea sănetoasa nu se va pute zice nimica nici in contra acelor restricțiuni, ce trebuescu a se lua în interesul susținerei independente a statului. Nu este locul de-a înşira aici toate acele măsuri polițienesc poştale, ce sunt a se aplica la comercial, dela granițele României; este însă în prima nntă indispensabilă, ca să se detragă debitulă postală la toate acelepare din România, cari sprijinescă tendințele anti-patriotice la locuitorii de rassă română ai patriei noastre. Una alta curba principală ala mişcărei române contrare patriei şi legilor salți formază băncile românesci. Ele nu lucrază cu unu sgomotu aşa mare, ca pressa, dar toate semnele arată, că ele lucreză cu mai multă succesii , deoarece pe când pressa are o influinţă numai asupra claselor mai culte, pe atunci băncile cu legăturile lor de interese prindă la cursă întreaga massă Nr. 237-1893.