Gazeta Transilvaniei, octombrie 1893 (Anul 56, nr. 217-241)

1893-10-26 / nr. 237

Patina 2 de următorulu cuprinsa : „Comuni­tatea N. din fostul­ al­ II lea Regi­ment de graniţă ca proprietară fundatore şi patrona a fondului de stipendii din Năseudu protesteză la Inaltul­ Consiliu ministerială contra venetărei dominiului de la Ciceu- Cristuru.“ Intro ţară, unde se ţine contă de cererile legitime ale poporațiunei și se respecteaza dreptulă, — o ma­nifestare ca și aceasta de bună seama ar fi găsită cuvenita considerare, la noi însă dimpotrivă. Pe­­ziua de 16 Septemvre se convoaca comitetul­; la adunare se presintă nu numai membrii, ci și aproape intreaga inteligenţă din ţinută şi representanţi ai proprietarilor­ din fie­care comună. Pentru a treia oră hotărăsc, în unanimitate, că dominială nu este de vendută, protestază con­tra vinderei şi în credinţă, că mi­­nisterială nu e pe deplină informată despre voinţa proprietariloră, decidă a se trimite o representaţiune la mi­nister­ă. Representaţiunea se face; de­­putaţiunea alesă o presentă la fişpa­­nulă, după ce nota bene preşedintele comisiunei Ionă Ciocanu în contra angajamentului luată nu a voită se o subscrie. Dela fispană s’a cerută se o înainteze simplu la guvernă în înţelesulă statutului, şi, culmea fără­­delegei, fispanulă nu voesce se-o pri­mased spre a-o înainta. Adecă nu’ţî este iertată în statulu ungară nici a te mai ruga pe cale legală, organulă celă mai competentă respinge recur­sele adresate ministeriului. Pănă acuma celă puţină după opiniunea publică maghiară sciamu, că numai la Majestatea Sa Imperatură şi Re­gele nostru nu ne-ar fi iertată a re­curge în modă corporativă, căci amă comite „trădare de patriă“. De acum aveam se scimu, că nu ne este ier­tată a petiţiona nici chiar la con­silierii Majestăţii Sale, la miniştrii responsabili, nu ne este iertată a ne folosi de dreptulă, ce’lă are cetăţe­­nulă chiar şi în celă mai barbară stată din lume, chiar şi acolo unde se judecă după sic volo sic jubeo. Representaţiunea s’a înaintatu apoi de-a dreptulă ministrului de culte. După 10 eu­l0) dreptă răspunsă la acesta representaţiune, la protes­tările celor­ 60.000 Român! pro­prietarii fondului de stipendii, la vo­­tulă unanimă ală comitetului în con­tra vinderei, ei se trezescă cu-o hărtiă dela oficială cărţii funduare din Bet­­leană, în care se dă de scrie, că la ordinulă ministerială mai susă ci­tată au ordonată din oficiu licitare pe cjiua de 22 Ianuarie 1894, pu­­nendu prețulă de strigare cu 80.000 fi. față de 157.704 fi. prețulă stabi­lită judecătoresce. Aceasta este starea cestiunei. Frații năseudenî suntă hotărîțî a continua lupta pe cale legală. Ami­­culă nostru de acolo ne scrie între altele: „Nemulţumirea este la culme, „căci ne-au pusă forfecile la céfa, „dar în acelaşi timpă nu ne pier­­„demă cumpetulă; decă strămoşii „noştri au mai preferită se fiă de­cimaţi în 1848 decâtă se jure cre­dinţă lui Kossuth în contra Monar­­­chului şi a casei domnitare, nici „noi nu ne vomă pierde curagială „în faţa lovituriloru, ce vină dela „ună potrivnică, care nu are se se „laude cu altceva decâtă cu forţa „pumnului. Vomă striga în lume ca „se ni­ se audă durerea, vomă face „ca deputaţii, senatorii şi publicis­tica din Italia, Francia, Germania, „Belgia, Anglia, se ajungă a­poi cum „este tractată şi resplătită popora­­­ţiunea din graniţă pentru credinţa „şi iubirea ei de patriă. Vomă face se „se vedă, cum pe peptură acestei „poporaţiunî strălucesce de-o­ parte „medalia de aură donată de Majes­tatea Sa dreptă recunoscinţă „für „standhaftes Ausharren in der beschwo­­rrenen Treue im Jahre 1848“, or de „altă parte rana, ce o au deschis’o „tocmai aceia, dela cari aşteptamă „se ne ocrotescă interesele“. Din parte­ ne vomă urmări cu atenţiune desvoltarea cestiunei fon­­duriloră năseudenî. Pentru acum­­ţicemu fraţiloră năseudenî se lupte şi mai departe în direcţiunea apu­cată, se demascheze înaintea opi­­niunei publice pe trădători, se nu se descurajeze, căci dreptatea pe partea loră este­ consciinţă. Aşa se vede, că moralu acesta nu cunoaste modul modern de cugetare. Ei, nu face nimicii! Bani am, voiu durmi bine la noapte și diminăța mérula va dispăre. Sua­­temi în curata, iubite! Pe cum vedem­, Jacques era filosofii bine instruate și se soia acomoda împreju­­rarilor­. Când ajunse Înaintea cuartirului său și intra pe portă, privi Indéréta, să vedă, nu cumva pomulu ila urm­éazá și pe scărî. Nu trăit! Elv­a rémusit jose la scară, Jacques se plecă cu curioas­ă și poftindu i noapte bună, sui scara, întră în odaiă, se culcă și dormi strălucită pănă dimineța. Putea să fiă cam 9 ore dimineța, când se trecui a doua Bătu cineva la uşă. O des­chise cu ochi somnoroși. Da, ereu- Erau amicii lui, cari veniră să-l­ învite la escur­­siunea plănuită. Se îmbrăcă vesela, puse în buzunari câțiva galbeni și plecară. Merula, care sta încă dinaintea casei, plecă­­răși în urma lui, ca unai servitore fidela. Jacques, care în genere nu era su­perstițioșii, Ily privi sur­efende, ca pe una amion vechiu și bună. Intrară într’o cârciumă să dejuneze. Jacques plăti și primi cu modestie însufle­țitele „hurrah“, ce le scoseră camaracjii sui, când văzură galbenii. — Chelnerii,­­Şis© Jacques, — dă una pahara și mărului meu ! Chelnerul­, care nu-l­ pricepu, sta zăpăcită înaintea lui, crecjându, că-și bate jopă de el­. Jacques fla bătu pe umere, rícféndü cu hohotu. I­ se păru, ca și când crengile pomului ar fi făcută o mișcare de refusii. De sigur, era mere trezviu și nu obicinuia să bea nimica dimineța. Vorbiră despre local d escursiunei. — Va fi obositoră pentru tine, iubite amice, 4Le Jacques ridicându-și cu com­plesanță pălăria dinaintea urmăritorului său. Martila stetea la porte și când se urcară în birjă, pleca în urma acesteia. Jacques Ily privea. Da-odată striga spăriată. Mérulü se poticni. Spre norocirea lui însă se ridica îndată. — Ca ai ? Ilü întrebară veselii to­varăși. — Nimice, nimica, nu vă temeți, nu­mai mérulü meu... — Mérulü iui! Ce felü de inérü ? Dér.... Mérulü nu rămase nioi de trenü. Jacques află, că e aproape o neîndurare, de a-și chinui astfelü pomulü, care deja nu putea să-i lipsescă. Dar spre marea lui li­niştire, pomulü se urca pe coperişul­ cupeului și crengile lui atârnau dinaintea ferestriloră. Cum gardistul­ își pălesce domnulu, ast­­fel o urma el­ pe Jacques. Jacques preocupată cu desăvârșire de pomulu său, negligia puțină societatea, mai ales­ pe mica și grațiosa blondină. Impu­tările nu lipsiră. — Ești gelosu pe méru ? întreba râ- zândă mica blondină. — Mérulü lui, mérulü lui! Și cântară într’una unu panteoț cu refrenulü: mérulü lui! Jacques se temea, că mérula se simte vătămată, dar acesta își păstră liniștea lui englesă. La gară era o imbul4elă enormă. Jacques se temea, că și va pierde mérula, dar nu este lucru mai comodă, decâtă ca într’o mare imbuléla, să fi atentă la ună amică, care e mai înaltă c’unii capi, ca alţi oameni. Mérula îlă urma cu credință. * * * O, voi nebunii ale anilor­ tinereţii! Voi rîsete fericite, buze purpurii! Vorba se isbea încape şi ’ncolo, damele rideau, paharele sunau, vinuli curgea. Jacques bea puţină peste măsură. Daar ce puteţi şi pre­tinde d vestre. Două-zeci și cinci de ani, — eră dreptulă veclnica neatacabili! In voia lui potențată, arunca o sticlă de șampaniă mărului. — Să ne suimă în gondolă, să mer­­gem­ pe insulă! propuseră damele. — Nu, nu, se opuse Jacques, arun­­cândă o privire gingașă pomului său. — Pomul­ meu nu soie înnota... — Cine?.... — Po....meu! — Pomulu d-tale, pomulu d-tale! Ca­­raghiosu e pomulu acesta! Jacques roși puținii. Oamenii aceștia nici­odată nu-l­ vor­ înțelege. Privi la mere, ca la unui sfâtuitori, și ’i se părea, că n’are nimica contra unei plimbări pe apă. Barca plecă. Pomula sări de la țărmă in apă și cu siguranță pătrundea undele. Jacques era atenta mereu, ca la casa de lipsă să-i potă fi întru ajutoru. Cătră seră, Jacques era trăzuită cum se cade. Ela strigă amicilor­ săi: GAZETA TRANSILVANIEI. (JKOSK­CA POLITJGA — 25 Octomvre. Solrile cele mai nouă, ce ne sosescă dela Viena, spună că, prinţulu Windischl graetz care este însărcinat cu formarea nou­lui cabinet, de coaliţiuna austriacă, are speranţă, că va reuşi. El­ se află acum la Viena, unde a conferit o lungii timpă cu contele Taaffe. Clubul­ Hohenwart şi stânga germană vor­ da, se­­fices­totă concursulu prinţului Windischgraetz şi se crede, că şi Polon­i vor­ face asemenea. înainte de a merge la Viena, Windischgraetz a fostă la Pesta la monarchuila. Atot­a conferită şi cu ministru-preşedinte Wikerle, făcendu-i împărtăşiri despre programul­ viitorului ca­­binet, privitorii la raporturile cu Ungaria. „P. Lloyd“ (j­oe, că prinţulă Windischgraetz e cunoscută şi în cercurile politice ma­ghiare, ca una barbata cu multe cunoscinţe seriose şi bine iniţiată în raporturile un­guresc! ; ela soie şi unguresce, ceea ce, se înţelege, ila pote numai ridica în ochii şoviniştilor­ noştri. * De una timp î începe manevrele ar­­matelor, se obicinuescu a se face cu mare pompă şi interesă. Statele, cu aceste oca­­siuni, îşi dau toate silinţele să-şi ,arete for­ţele lor, armate, de cari dispună. Ceva în­­să neobicinuit, pănă acum, se spune, că se va petrece anulă viitoră. Foia englesă „Daily Chronicle"1, aduce soirea, că din inci­­dentul­ petrecerei sale în Gans, împăratulă Germaniei a făcută propuneri, ca în vara anului viitoră să se ţină manevre comune de cătră armatele Austro-Ungariei şi Ger­maniei. Manevrele acestea suntu plănuite a se ţină în Bohemia şi Saxonia şi la ele vor­ lua parte mai multe corpuri militare austro-ungare şi germane. Numita fată en­glesă spune, că statulă­ majoră ală ambe­­loră monarchii s’a apucată deja a face planulă ac6stora manevre comune. „P. Lloyd“ în numerul­ său mai nou susține, că spirea n’ar fi întemeiată. ...» Din Paris, se telegrafieză, că aduna­rea generală a pressei francese a votată o adresă cătră pressa rusesca, în care es­­primă sentimentele de cordială simpatiă și speranță, că legăturile contractate în nișpe împregiurări memorabile, sa vorit statornici din ce în ce mai multă, pentru celă mai mare profită ale pressei ambelor­ ţări, pen­tru gloria ambelor­ naţiuni şi pentru pa­cea lumii. Adresa (Ungurilor) Cluşeni. (Urmare). b) O schimbare a codicelui penală în sensulă de mai sus, însă nu oferă destulă garanţie. Se vede a fi necesară şi modifi­­carea procedurei de pressă. Unii şiră în­tregi de pertractări înaintea curţii au ju­raţi dovedescă, că cei ce conducă pressa română au obiceiul­, de a lua de pe umerii autorilor, responsabilitatea pentru articulii incriminaţi şi a-o pune asupra unora tineri prea adese­ori nematurî, şi cari nu posedă o cultură literară seu politică. In urma acesta, juraţii seu că achită pe aceste vic­time vrednice de compatimita ale agicţiu­­nei fără consci­nţă, seu — decă le condamnă — judecătoria le dictăză o pedepsă atâtă de uşoră, încât el nu stă nici într’o propor­ţia cu prima faptului comisă, dar le oferă agiutorilor o bună opasiune, ca pe o cale uşoră să-şi îmulţescă numerala martirilor­, — o îmulţire, pe de-altmintrelea lor, le este binevenită, pentru ca pe basele ei să dovedescă înaintea străinătăţii atrocităţile maghiare. După esperienţa de obşte, două mo­mente sunt­, rari se remarcă din proce­sele de pressă pornite în causa agitaţiuni­­lor­ române. Uuulu este acela, că adevă­­ratulă vinovată de regulă scapă, al­ doi­lea, că abusula se repetă cu o cutezanţă şi mai orbă. Studiindă aceste două momente, devine necesară luarea a două disposiţiuni: întâi trebuesc­ obligate redacţiunile şi admi­­nistraţiunile (par clară, ca se păstreze manus­crisele celă puţină şese luni, pentru ca cu ajutorul­ acestora se se potă descoperi au­torii; a doua trebue decretată, că deca in cutare­­fiară in decursă de trei ani apară de două ori astfeliu de articuli in contra statului şi a naţiunei, cari au contrasă osânda jude­cătoriei de pressă, redactorului şi administra­torului unui asemenea­­fiară se ’i se­ ia pe timpă de cinci ani dreptul­ de a religia, res­pective de-a eda tipărituri politice. Aceste disposiţiuni nu restrîngă nici câtă mai puţină deplina libertate a pressei, — şi au de scapă numai, ca justiţia şi or­dinea de dreptă a statului să se validiteze cu seriositatea, ce li se cuvine. a) Mişcarea distrugătore de stată este nutrită şi deşteptată nu numai din partea pressei române din patriă, ci este nutrită şi deşteptată în măsură forte mare şi din pertea pressei din România. La acesta con­­tribue acele ajutoare în bani, cu cari socie­tatea României sprijinesce în patria noas­­tră mişcarea română şi cari ajutore se dau într’o măsură neobicinuita de mare. Nouă nu ne stă în putere de a sili pressa şi so­cietatea României, ca să rămână în alviile sale, ne stă în putere însă de-a scuti pa­tria nostră de influinţa venindsă a acestei presse şi societăţi. Acestă soută îlă vom­ găsi în aceea, decă libertatea necumpătată, ce caracteriseză comercială poştală cu Româ­nia, se va restringe în marginile cuvenite. Decă urmările binecuvântate ale libertăţii comer­­ciului nu sunt­ zădărnicite prin măsuri luate din consideraţiuni de higienă în pri­vinţa animalelor­, măcară că acestea ade­­se­ori punn piedeci puternice comerciului, atunci cu mintea sănetoasa nu se va pute zice nimica nici in contra acelor­ restric­­țiuni, ce trebuescu a se lua în interesul­ susținerei independente a statului. Nu este locul­ de-a înşira aici toate acele măsuri polițienesc­ poştale, ce sunt­ a se aplica la comercial, dela granițele României; este însă în prima n­­nt­ă indispensabilă, ca să se de­­tragă debitulă postală la toate acele­­pare din România, cari sprijinescă tendințele anti-pa­­triotice la locuitorii de rassă română ai pa­triei noastre. Una alta curba principală ala miş­­cărei române contrare patriei şi legilor s­alți formază băncile românesci. Ele nu lu­­crază cu unu sgomotu aşa mare, ca pressa, dar toate semnele arată, că ele lucreză cu mai multă succesii , deoarece pe când pressa are o influinţă numai asupra claselor­ mai culte, pe atunci băncile cu legăturile lor­ de interese prindă la cursă întreaga massă Nr. 237-1893.

Next